RSS

Arhivele lunare: Aprilie 2017

Vei vrea atunci, dar va fi prea tarziu!

saraciaUnii vor ca la tinerețe să se distreze și abia la bătrânețe să se întoarcă la Dumnezeu, să se căiască și să se îngrijească de suflet. Puterea tinereții o epuizează în desfătări, lăcomii și plăceri, iar bătrânețea ofilită caută să o dea lui Dumnezeu. Dar la bătrânețe de mai ajungi, vei vrea să te întorci la El dar nu mai ai puterile întregi.

Vei vrea atunci să mergi la biserică, dar nu vei putea din cauza bolii care te ține legat la pat. Vei vrea să zici și tu o rugăciune, dar gura ți-e încleștată, ochii nu mai văd bine, memoria te-a lăsat. Vei vrea să postești și tu atunci, dar stomacul tău îmbuibat cu cărnuri și băuturi în zilele oprite, nu te mai ține. Ții în schimb regimuri peste regimuri chiar de nu vrei, dar te obligă doctorul; de Dumnezeu n-ai vrut să asculți.

Vei vrea să faci și tu măcar câteva metanii, dar coloana ta susținută de cârjă nu-ți mai permite. Vei vrea atunci să chemi și tu un preot să te spovedească și să te împărtășească, dar ți-e rușine de păcatele tale, ți-e rușine de preot pentru că toată viața ai fugit de el, îi închideai ușa când venea cu agheasma. Vei vrea să faci și tu o milostenie, să dai bani la săraci, dar pensia ta mică nu-ți asigură decât medicamentele. Vei vrea atunci să-ți îndreptezi copiii ce au apucat pe căi greșite, dar va fi prea târziu pentru că ei au crescut în aceeași necredință și nepăsare ca și tine.

Vei vrea atunci să rupi și să arzi toate cărțile și scrierile tale împotriva lui Dumnezeu, dar va fi prea târziu pentru că ele s-au răspândit în lume și mulți ți-au urmat îndemnurile tale cele rele. Vei vrea atunci să dai timpul înapoi, să fii din nou tânăr, să-ți corectezi trecutul păcătos, dar bătrânețea nu te iartă. Te uiți în urmă și-ți vezi trecutul ratat. Privești înainte și-ți vezi sufletul în mâinile dracilor.

Frate creștine, pe patul morții nimeni nu-ți garantează mântuirea. Tot ce-i făcut cu plăcere, se plătește cu durere. Ai tu vreo garanție că ajungi la bătrânețe? Ai tu vreun contract încheiat cu Dumnezeu? Lucrează, așadar, la mântuirea sufletului cât este ziuă, căci vine noaptea și atunci va fi prea târziu.

Elena J.

 
3 comentarii

Scris de pe 30 Aprilie 2017 în ELENA J.

 

Unii au tot ce le trebuie si totusi sunt nefericiti

Unii au tot ce le trebuie: slujba pe care şi-au dorit-o, suficienţi bani să trăiască o viaţă, ba chiar şi celebritate… Şi totuşi, sunt profund nefericiţi. Ce le lipseşte? Oamenii aceştia au obiectele pe care şi le doreau, şi-au cumpărat şi oamenii din jur, dar au pierdut din vedere relaţia cu ceilalţi. Sunt dependenţi de lucrurile materiale, tocmai din această nesiguranţă a existenţei unei alte realităţi. Când eşti conştient de veşnicie, te desprinzi uşor de grijile materiale. Nu mai aduni cu disperare. Nu te mai temi de ziua de mâine, începi să ai încredere, deci să ai credinţă. Ma­teria în sine nu poate aduce fericirea, cum nu o poate aduce nici faima artistică sau intelectuală. Nu devii fericit în momentul în care aduni, ci în momentul în care dăruieşti. Valorile, indiferent că sunt materiale, spirituale sau intelectuale, trebuie acu­mu­late pentru a fi dăruite. Ma­te­ria trebuie transfigurată, tre­buie să capete valoare spiri­tua­lă, prin gesturile noastre de dărnicie şi bunătate. Omul, când încearcă să îngrămă­deas­că materia în scop egoist, să strângă avere, o scoate pur şi simplu din circuitul ei firesc, ace­la de a fi în slujba legăturii dintre oameni. Dar materia e aceeaşi dintotdeauna, ea nu sporeşte. E minunat să te gân­deşti că apa pe care o bem noi e aceeaşi, în aceeaşi cantitate, ca acum mii de ani. Aceeaşi apă care circulă, care n-a pără­sit planeta. Acelaşi dar, pentru fiecare dintre noi.

ganduridinierusalim.com, Pr. Pantelimon de la Mănăstirea Oaşa

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 30 Aprilie 2017 în FERICIRE

 

Invata-te mai mult sa taci, caci atunci nu vei gresi, nici nu vei osandi

Ce putem face? Aşa a orânduit Domnul, ca viaţa noastră vremelnică să nu treacă fără necazuri, precum s-a spus: nu există cap fără dureri, nici inimă fără tristeţi. Dar mai uimitor decât toate este faptul că nici un om sfânt, oricât de sfânt şi desăvârşit ar fi fost el, nu şi-a petrecut viaţa fără să fi îndurat ceva, şi aceasta pentru ca omul să nu se înalţe pe sine. Şi dacă sfinţii au îndurat, noi cu atât mai mult trebuie să îndurăm! Bolile trupeşti sunt trimise omului de Dumnezeu nu întotdeauna ca pedeapsă pentru păcate, ci uneori şi din bunăvoinţă, pentru eliberarea sau pentru păzirea noastră de bolile sufleteşti, care sunt mult mai primejdioase decât cele trupeşti. (Sfântul Antonie)

Învaţă-te mai mult să taci, căci atunci nu vei greşi, nici nu vei osândi. Când vei înceta să cârteşti şi vei sluji cu mai multă osârdie bolnavilor, pentru Dumnezeu, atunci te vei izbăvi de boala ta, nu numai de cea a trupului, ci şi de cea a sufletului. Iar dacă în vremea îndreptării boala nu va pleca, înseamnă că aceasta ţi se întâmplă pentru ca să ţi se dăruiască cununa răbdării în viaţa viitoare pentru totdeauna. (Sfântul Iosif)

manastireasuruceni.md

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 30 Aprilie 2017 în SFATURI

 

Eu doar ca l-am lasat sa planga

tristEra străin, uitat de lume
Și nimeni nu îl mai iubea,
N-avea durerea cui s-o spună
Nici plânsul cine-i asculta.

Privea în neant, în depărtare
Spre cenușiul cerului
Ce parcă îi simțea durerea,
Stând sobru doar de mila lui.

Găsindu-l pe străin departe,
Eu n-am știut ce să-i vorbesc,
N-aveam cuvinte potrivite –
Am stat tăcut, să nu greșesc.

Simțeam cum vrea să-mi spună multe,
Să plângă pe umărul meu,
Dar s-a temut să nu-l las singur,
Cum l-au lăsat ceilalți la greu.

Dar i-am simțit teama ascunsă
Și-am îndrăznit să-i spun ușor:
„Dă drumul plânsului din tine
Căci tu porți lacrimi care dor!”

Atunci, căzându-mi la picioare,
Plângea fără niciun cuvânt,
Dar n-am vrut să-l ridic de-acolo,
Ci-am plâns cu el jos, pe pământ.

Apoi și-a șters ochii de lacrimi
Și-un „Mulțumesc!” mi-a spus adânc –
„N-aveam nevoie de cuvinte,
Tu doar că m-ai lăsat să plâng.”

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 28 Aprilie 2017 în ELENA J.

 

Omul cu mainile cele mai lungi

omulUn învăţat a pus odată o întrebare: „Care oameni și care popoare au mâinele cele mai lungi?” Unii au răspuns că un trib african, alții că negrii, nordicii ori hoţii de buzunare, femeile care cară sacoșe pline de la piață, salahorii care ridică găleți grele cu ciment… Între răspunsuri cineva a opinat că „mâinele cele mai lungi le au oamenii care se roagă din toată inima lui Dumnezeu; pentru că mâinele lor ajung până la Cer și iau de acolo, prin rugăciune, tot ce le trebuie!”

Anomalia este că, deși suntem înalți, unii dintre noi avem mâinile prea scurte! Cu ele nu ajungem nici la gura noastră, nici la a celorlați. Și nici atât la buzunare. Înțelegeți de ce e punga ușoară la colecte? Creștinul trebuie să aibă mâinile lungi. Altfel nu va umple lumea decât de vorbe. Sau, în cazul celor ce scriu, de hârtie.

O legendă spunea despre fiica lui Faraon că atunci când a văzut pe Moise în apele Nilului i s-au lungit mâinile cu 6 metri! Dumnezeu lungește mâna celui cu inima bună! Mai ales când e chemat să facă bine… Omul cu mâinile lungi ajunge unde alții nu au deloc acces. El nu-i va lăsa pe ceilalți să aibă paradise pierdute. Cu cât mâinile ne devin mai lungi cu atât Dumnezeu e gata să le transforme în aripi! Putem avea toți mâinile cele mai lungi! Dar pentru asta trebuie să îndoim mai mult genunchii!

Nicolae G.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 28 Aprilie 2017 în RUGĂCIUNE

 

A fost odata Romania…

patriotA fost odată România frumoasă, bogată, cu oameni veseli și curați la inimă, cu oameni simpli dar valoroși, cu oameni care se îmbrăcau în straie tradiționale, care păstrau cu sfințenie Legea lui Dumnezeu, valorile morale și naționale, obiceiurile, cultura și istoria. Cu oameni care își munceau pământul cu drag, care trăiau în modestie, dar erau mereu mulțumiți și fericiți. Cu oameni harnici, vrednici și cu frică de Dumnezeu. Cu oameni care nu se rușinau că poartă nume de român, nu se rușinau cu trecutul sau înaintașii, cu oameni care s-au luptat cu prețul vieții lor să apere Țara și ce ne-au lăsat mai sfânt strămoșii. Cu oameni care înălțau imnuri țării cântând cu lacrimi în ochi de bucurie și recunoștință, purtând tricolorul în piept cu demnitate. Cu oameni care se rugau pentru țară, o apărau și se luptau pentru ea. A fost odată o Românie ortodoxă, întreagă, liberă, civilizată cu stăpânitori vrednici, patrioți și jertfelnici. A fost odată România…

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 28 Aprilie 2017 în ELENA J., ROMANIA

 

Nu-mi da, Doamne, cum doresc!

rugaciunea.Nu-mi da, Doamne, cum doresc
Căci prin cereri eu greșesc.
Nu-mi da, Doamne, bogății,
Dă-mi numai atât cât știi.
Când Îți cer deșteptăciune,
Tu să-mi dai înțelepciune.
De-mi doresc să fiu slăvit,
Tu în cer fă-mă mărit.
Doamne, de-Ți cer fericire,
Dă-mi-o, dar în nemurire.
Când prieteni cer să-mi dai,
Dă-mi îngeri și sfinți din rai.
Ani mulți pe pământ de-ți cer,
Fă-mă veșnic, dar în cer.
Când vreau să fac voia mea,
Tu îndreaptă-mă spre-a Ta.
Când vreau bine pământesc,
Tu dă-mi raiul cel ceresc.

Elena J.

 
Un comentariu

Scris de pe 26 Aprilie 2017 în ELENA J.