Blestemul parintesc poate distruge viata copiilor

Să ştiţi că blestemul părinţilor se prinde foarte uşor. Încă şi supărarea lor. Chiar dacă nu l-ar blestema părinţii pe copil, ci numai s-ar înverşuna împotriva lui, copilul nu va vedea zile senine, ci viaţa lui va fi numai un chin. Se va chinui mult în viaţa aceasta. Fireşte, se va uşura în cealaltă viaţă, pentru că achită aici ceva. Se împlineşte cuvântul pe care-l spune Avva Isaac: „Mănâncă din iad”, adică împuţinează din chinul iadului prin chinurile de aici, din această viaţă. Pentru că şi chinul din viaţa aceasta mănâncă din iad. Adică atunci când lucrează legile duhovniceşti, se micşorează puţin din iad, din chinuri.

Părinţii care dau pe copiii lor „necuratului”, îi făgăduiesc diavolului, iar apoi diavolul are drepturi asupra lor. „Mi l-ai făgăduit”, îţi spune.

În Farasa era o familie. Aceasta avea un copil care plângea, iar tatăl lui îl dădea necuratului. Şi iată ce s-a întâmplat. Odată, când tatăl său l-a trimis pe copil necuratului, a îngăduit Dumnezeu ca să dispară copilul din leagăn. Atunci nenorocita mamă se duce la Hagi-efendi spunându-i:

‒ Hagi-efendi, binecuvântează-mă, mi-au luat diavolii copilul!

S-a dus Hagi-efendi, a citit rugăciuni deasupra leagănului şi s-a întors copilul.

Aceasta, însă, se petrecea mereu. Sărmana mamă spunea:

‒ Hagi-efendi, să am binecuvântarea ta, cât o să se mai întâmple aceasta?

‒ Eu nu obosesc să vin, iar ţie îţi vine greu să vii să mă chemi? Va obosi diavolul şi îl va lăsa.

De atunci nu mai dispărea copilul. După ce s-a făcut mare îi spuneau: „chipul diavolului”. Tulbura tot satul; îi zăpăcea pe toţi. Ce a mai tras şi tatăl meu cu el! Mergea la unul şi-i spunea: „Cutare a spus aşa despre tine”. Mergea apoi la altul şi spunea la fel. După aceea, se certau unul cu altul şi se băteau. Când acei oameni pricepeau aceasta, mergeau la el ca să-l prindă şi să-l pedepsească. Dar acesta îi sucea şi îi făcea ca aceia să-şi ceară iertare de la el. Atât de îndrăcit era! Chipul diavolului! Dumnezeu a iconomisit ca şi ceilalţi să vadă urmările, ca să le vină mintea la cap, să se înfrâneze pe ei înşişi şi să fie foarte atenţi. Acum, cum îl va judeca Dumnezeu pe acesta, este alt subiect. Fireşte că are şi circumstanţe atenuante.

Cea mai mare avere pentru om este binecuvântarea părinţilor. Aşa cum în viaţa monahicească cea mai mare binecuvântare este să primeşti binecuvântarea stareţului tău. De aceea se spune: „Să iei binecuvântarea părinţilor!”

O mamă, îmi aduc aminte, avea patru copii şi se plângea, sărmana.

‒ Voi muri de supărare, îmi spunea. Nu s-a căsătorit nici un copil. Fă rugăciune pentru ei!

Văzând că este o femeie văduvă, cu copii orfani, mi-a fost milă de ei. Fac rugăciune, fac rugăciune, dar nimic. Atunci îmi spun în sinea mea: Se întâmplă ceva aici.

‒ Ni s-au făcut vrăji, spuneau copiii.

‒ Nu sunt vrăji aici; se vede când este din vrăji. Nu cumva v-a blestemat mama voastră?, îi întreb.

‒ Da, Părinte, îmi răspund ei. Când eram mici, fiindcă eram foarte zburdalnici, mama ne spunea mereu de dimineaţa până seara: „Ca lemnele să rămâneţi! Ca lemnele să rămâneţi!”.

‒ Mergeţi şi scuturaţi-o pe mama voastră, le-am spus eu, şi să-i spuneţi să se pocăiască şi să se spovedească, iar de acum înainte să vă dea mereu binecuvântări!

Într-un an şi jumătate s-au căsătorit toţi patru. Aceea, sărmana, era o femeie văduvă şi se pare că era şi fără răbdare, iar copiii, zburdalnici fiind, o scoteau din sărite. De aceea îi blestemase și iată la ce se ajunsese.

Cuviosul Paisie Aghioritul, doxologia.ro

 

Sa nu va blestemati copiii niciodata

Părintele Porfirie spunea că părinţii sunt datori să fie foarte atenţi la felul în care se adresează copiilor lor. Ei trebuie să-i binecuvânteze, nu să-i blesteme sau să-i certe, căci fiecare om care binecuvântează răspândeşte binele, iar fiecare om ce blestemă răspândeşte răul. Şi a dat Părintele şi un exemplu pe care el însuşi îl cunoştea din viaţa reală:

Odată, copilul unei mame s-a dus la joacă, deşi mama îl rugase să ducă măgarul la câmp. Cînd s-a întors copilul acasă, mama, toată numai nervi, l-a blestemat în toate felurile grosolane care le ies din gură oamenilor nesăbuiţi şi fără legătură cu Biserica. Atunci, copilul a luat măgarul şi a plecat. Pe drum, a căzut de pe măgar, s-a lovit rău cu capul de o piatră şi a murit. Nişte trecători l-au găsit şi l-au dus acasă. Când l-a văzut mama lui, îşi smulgea părul din cap, dar degeaba, răul fusese deja făcut. De aceea, şi Evanghelia ne învaţă să binecuvântăm mereu, căci binecuvântarea atrage binele, iar blestemul atrage răul, nenorocirea, nefericirea.

Pr. Porfirie, ganduridinierusalim.com

 

Cei care blestema

Cel ce primește blestemul se chinuiește în viața aceasta. Iar cel ce a blestemat se chinuiește și în viața aceasta și se va chinui și în cealaltă, pentru că va fi pedepsit de Dumnezeu ca un ucigaș, dacă nu se va pocăi și spovedi. Pentru că, să zicem, poate cineva să te necăjească, însă tu, cu blestemul ce i-l dai, este ca și cum ai lua pistolul și l-ai omorî. Cu ce drept faci asta? Orice ți-ar fi făcut celălalt, nu ai dreptul să-l omori.

Ca să ajungă să blesteme cineva, înseamnă că are răutate. Cineva blesteamă atunci când o spune cu patimă, cu înverșunare. Blestemul când vine de la omul care are dreptate are mare putere; mai ales blestemul văduvei. Îmi aduc aminte de o bătrână care avea un căluț și îl lega la marginea pădurii să pască. Fiindcă era puțin zburdalnic, l-a legat cu o funie mai tare. Odată au mers trei femei în pădure să taie lemne. Una era bogată, una văduvă, iar celaltă orfană și foarte săracă. Au văzut calul ce era legat cu funia și păștea și au zis: ,,Nu luăm funia să legăm lemnele?” Au tăiat-o în trei, și fiecare din ele au luat câte o bucată să își lege sarcina ei. Firește, calul a fugit. Când a venit bătrâna și n-a aflat calul, s-a mâhnit mult. A început să-l caute peste tot; s-a ostenit mult până să-l găsească. În cele din urmă, după ce l-a aflat, a spus supărată: ,,Pe ceea ce a făcut asta s-o ducă cu aceeași funie”.

Într-o zi, fratele femeii bogate făcea glume cu o pușcă, crezând că e goală – era din cele ce le lăsaseră italienii – și a împușcat-o pe soră-sa în gât. Trebuia să o ducă la spital și trebuia funie ca să o lege pe o scară de lemn. În ceasul acela s-a găsit o bucată de funie, aceea furată, dar n-a ajuns. Au adus și cele două vecine ale ei cele două bucăți furate și au legat-o de scară și au dus-o la spital Așa s-a înfăptuit blestemul bătrânei: ,,Să o ducă cu aceeași funie”. În cele din urmă a murit, sărmana; Dumnezeu s-o odihnească. Vedeți, a prins blestemul la cea bogată, care nu avea nevoie materială. Celelalte își aveau sărăcia lor, avuseseră oarecare îndreptățire.

Cuv. Paisie Aghioritul

 

Despre blestem

Un ticălos şi-a bătut mama, iar aceasta, cu sufletul sfâşiat de durere, cu ochii plini de lacrimi, i-a zis netrebnicului său fiu: « Să fii şi tu bătut, maică, de Dumnezeu şi să înţelegi şi tu cât este de rău să nu asculţi şi să ridici mâna asupra mamei tale ! ». Nu după multe zile, l-a ajuns blestemul, l-a ajuns blestemul părintesc şi dumnezeiesc, căci deodată s-a îmbolnăvit şi pe loc a murit. Acum biata mamă plânge, îl doreşte şi regretă că l-a ajuns aşa de repede blestemul. Să ne gândim, câte mame nu sunt chinuite, câţi părinţi nu ajung să blesteme; dar, şi fără blestemul lor, să fiţi siguri, aşa ne spun sfintele cărţi, că pe copiii neascultători tot îi ajunge blestemul de sus. Subliniem, că pe copiii neascultători de părinţii credincioşi, şi nu de cei necredincioşi care-i duc la rele. Spun acest lucru pentru că, din nefericire, sunt şi astfel de părinţi; aceştia nu trebuie ascultaţi.

 

Blestemul naste blestem

“Dumnezeu să-l vadă!” Acesta este blestem. Dumnezeu însă ne-a învăţat: “Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!” Blestemul naşte blestem şi doxologia naşte doxologie. Când omul nu blesteamă pentru un necaz care vine asupra lui, Îl preamăreşte pe Dumnezeu. Şi atunci diavolul crapă şi pleacă la altul care blesteamă, ca să i le facă pe toate de-a-ndoaselea. Pentru că, cu cât cârteşte cineva, cu atât strică. Cârtire înseamnă blestem. Este ca şi cum omul se blesteamă pe sine ori de câte ori vine mânia lui Dumnezeu. Există unii diavoli necuraţi care, atunci când cineva începe studiul Sfintei Scripturi, îi descoperă tâlcuirea ei. Le place în mod special s-o facă în inimile oamenilor robiţi de slava deşartă, şi mai ales ale celor iniţiaţi în cultura lumească, şi urmăresc să-i arunce în păreri eretice şi blasfemiatoare, înşelându-i încetul cu încetul. Ne vom da seama bine de această teologie demonică, sau mai bine zis de grăirea în deşert, din tulburarea şi din mulţumirea nestatornică şi plină de neorânduială care se creează în suflet la vremea tâlcuirii. Lumânarea s-o oferim pentru cei care suferă trupeşte şi sufleteşte, şi pentru cei care au cea mai mare nevoie, printre care se numără şi unii dintre cei vii şi dintre cei morţi. Bunul Dumnezeu este în întregime mărinimos şi este mişcat chiar şi de darul nostru de nimic. În timp ce noi mâncăm mierea, lui Dumnezeu Îi oferim ceara, şi El se mulţumeşte cu acest dar al nostru.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Moldova Ortodoxă

 

Multe boli carora doctorii nu le gasesc pricina, pot fi din blestem

Odată mi-au adus la Colibă un paraltic. Un bărbat nu putea sta jos. Trupul îi era întărit ca un lemn. Unul îl ducea în spate. Cei care îl însoțeau mi-au spus: ,,De la vârsta de 15 ani este în starea asta și au trecut 18 ani de atunci”. Dar cum să pățească asta pe neașteptate?” am întrebat. ,,Nu se poate. Ceva se întâmplă”. Am căutat pe ici – pe colo și am aflat că l-a blestemat cineva. Ce s-a întâmplat? Odată mergea cu autobuzul la școală și stătea întins pe o bancă. La o stație s-au urcat un preot în vârstă și un bătrân și stăteau în picioare lângă el. Atunci cineva i-a spus: ,,Scolă-te, să stea vărstnicii”. Acela însă s-a întins și mai mult pe bancă, fără să dea importanță la cele zise. Atunci bătrânul care stătea în picioare îi spune: ,,Întins să rămăi și niciodată să nu poți ședea!” Și blestemul a prins. Vezi, tânărul a fost obraznic. Ca și cum ar fi spus: ,,De ce să mă scol, dacă am plătit locul?” Da, dar și celălalt a plătit, și este în vârstă, respectabil, și stă și în picioare, iar tu ești un copil mic de 15 ani și stai jos. ,,Din pricina asta este – i-am spus. Caută să te pocăiești, dacă vrei să te faci bine. E nevoie de pocăință. ,,Sărmanul, cum a înțeles puțin și a recunoscut, îndată s-a făcut bine!” Câte de acestea ce se întâmplă azi sunt din blestem, din supărare peste măsura. Când se distrug familii întregi sau mor multe, sau din vrăji  sau din blestem. Un tată avea un copil ce nu mai stătea acasă. Odată tatăl său îi spune foarte supărat: ,,Să vii odată pentru totdeauna”. Băiatul, în noaptea aceea, cum venea acasă, exact în fața casei sale l-a lovit o mașină și a murit. Prietenii lui l-au ridicat și l-au dus în casă. A venit după aceea și tatăl lui la Coliba mea și plângea. ,,Copilul a murit în fața ușii casei mele”, spunea. Luându-l pe ici – pe colo, mi-a spus mai apoi: ,,I-am spus un cuvânt”. ,,Ce i-ai spus?” – l-am întrebat. M-am înverșunat că umbla noptea și i-am spus: ,,Să vii pentru totdeauna!” Nu cumva a fost din asta? ,,Ei, din ce altceva? – i-am spus. Caută să te pocăiești și să te spovedești”. ,,De data asta să vii odată pentru totdeauna”, i-a spus, și l-au adus pe copil mort. Și după aceea durere și plâns pe tatăl lui.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul. Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2012, pag.103-104

 

 

Despre blestem

Un ticălos şi-a bătut mama, iar aceasta, cu sufletul sfâşiat de durere, cu ochii plini de lacrimi, i-a zis netrebnicului său fiu: «Să fii şi tu bătut, maică, de Dumnezeu şi să înţelegi şi tu cât este de rău să nu asculţi şi să ridici mâna asupra mamei tale!». Nu după multe zile, l-a ajuns blestemul, l-a ajuns blestemul părintesc şi dumnezeiesc, căci deodată s-a îmbolnăvit şi pe loc a murit. Acum biata mamă plânge, îl doreşte şi regretă că l-a ajuns aşa de repede blestemul. Să ne gândim, câte mame nu sunt chinuite, câţi părinţi nu ajung să blesteme; dar şi fără blestemul lor, să fiţi siguri, aşa ne spun sfintele cărţi, că pe copiii neascultători tot îi ajunge blestemul de sus. Subliniem, că pe copiii neascultători de părinţii credincioşi, şi nu de cei necredincioşi care-i duc la rele. Spun acest lucru pentru că, din nefericire, sunt şi astfel de părinţi; aceştia nu trebuie ascultaţi.