RSS

Arhive pe autori: Elena J.

Despre Elena J.

Doamne, Harul Tău mă luminează Și-astfel versul meu rimează. Dacă El m-ar părăsi, Să scriu versuri n-aș mai ști.

Perversiunile sexuale dintre sot si sotie

Din păcate trebuie să discutăm despre acest subiect, deşi am tot evitat să-l abordăm. Perversiunile sexuale care apar în relaţiile intime între soţ şi soţie sunt o problemă reală cu care se confruntă chiar şi credincioşii bine ancoraţi în viaţa Bisericii, şi mulţi sunt curioşi să afle ce părere are Biserica şi Dumnezeu despre acest lucru.

Când discutăm despre perversiunile sexuale nu ne referim la vreun act de violenţă între soţi sau la vreo siluire a voinţei, ci facem referire la toate acele manifestări anormale din timpul relaţiilor intime, manifestări care se desfăşoară sub oblăduirea consensului dintre soţi. Nu e cazul să detaliem şi să exemplificăm aceste manifesări anormale pentru că am umple articolul de mizerii şi am putea sminti pe cei care sunt mai mici sau care nu sunt vizaţi de această problemă.

Totuşi aş vrea să amintesc o singură problemă pe care am auzit-o discutându-se pe buzele unor creştini: “E păcat să faci sex oral cu soţul sau soţia ta?”. Am auzit şi argumente pro şi contra, şi mai jos le voi enumera pe cele pro ale acestei practici.

Unii spun că relaţia de iubire exprimată prin actul sexual dintre soţ şi soţie este un moment foarte intim şi tot ce se întâmplă rămâne doar între ei; nimeni n-are voie să se bage şi să dea sfaturi. Tot aceste persoane susţin că bărbatul şi femeie îşi pot exprima dragostea în orice fel vor, atât timp cât sunt deacord amândoi cu ceea ce se întâmplă. Nici duhovnicul nu poate impune un comportament sexual între soţi, ci poate da doar sfaturi în linii mari, pentru că fiecare relaţie este diferită iar probleme sunt foarte delicate.

Sunt deacord că nu poţi merge la duhovnic să-l întrebi până unde poţi să mergi cu mângâiatul soţiei tale sau ce gesturi ai voie şi ce gesturi nu ai, dar asta se întâmplă pentru că relaţiile intime între soţi sunt manifestări normale al firii umane, binecuvântate de Dumnezeu, pornind din fiinţa noastră. E ca şi cum te-ai duce la duhovnic să-l întrebi cum să mănânci sau pe ce parte să dormi în pat. Se presupune că un om normal îşi va exprima iubirea din cadrul actului sexual în mod firesc, prin iubire şi gesturi tandre, prin blândeţe şi răbdare, şi nu prin egoism, manipulare, condiţionare sau brutalitate.

Perversiunile sexuale sunt devieri de la comportamentul firesc din timpul relaţiilor intime şi iau forma unor gesturi care au ca scop direct obţinerea plăcerii grosso-modo.

Poate unii ar spune că manifestările pe care le numim noi perversiuni sexuale sunt tot o formă de a face dragoste, şi nu pot fi considerate un păcat, deci o deraiere de la firesc.

Înainte de a începe să argumentez de ce cred eu că aceste gesturi sunt un păcat, vreau să vă spun că am citit undeva că o actriţă de filme porno spunea că pornografia a apărut doar din cauza bărbaţilor, şi că ei sunt motorul acestei industrii. Dacă ar fi spus-o altcineva poate l-am fi putut contrazice, dar o zice o femeie care a făcut sex cu sute de bărbaţi, a participat la toate perversiunile, a văzut reacţiile tuturor participanţilor din platoul de filmare şi după ani de zile a tras o concluzie din tot ce a simţit ea. Deci aceasta este o concluzie care are în spate o experienţă din culise.

Nu ştiu dacă v-aţi gândit vreodată, dar gesturile din timpul actului sexual a doi soţi care n-au privit niciodată vreun material pornografic sunt clar diferite de gesturile şi manifestările celor care au văzut astfel de filme. În lista lungă de efecte negative ale fenomenului pornografiei asupra oamenilor se înscrie şi această imitare inconştientă în actul sexual a gesturilor pe care le-ai văzut în filme, şi implicit a perversiunilor de acolo.

Doi tineri căsătoriţi care n-au fost atinşi de pornografie se vor comporta mult mai tandru şi mai delicat, în limitele normalităţii, decât alţi doi care au fost afectaţi negativ de desfrânarea promovată la tot pasul în mass-media. Bunica unui prieten îi povestea că atunci când s-a măritat, ea nu ştia ce să facă cu soţul ei, neavând nicio idee de cum de desfâşoară actul sexual. Atât era de curată iar fecioria şi nevinovăţia ei nu au reprezentat un handicap pentru mai târziu ci din cotra: şi-a păstrat cu uşurinţă fidelitatea faţă de soţul ei.

Astfel, o primă concluzie ar fi că perversiunile sexuale apar în sânul familiei pentru că mai întâi s-au instaurat la nivel mental, la nivel de dorinţă, cel în cauză sperând că, imitându-le, îşi va creşte considerabil gradul de plăcere obţinut. Aş tinde să cred că bărbaţii sunt mult mai uşor de influenţat pentru că lor le fug ochii pe stradă după fete, pe panourile publicitare cu trupuri dezgolite, pe reviste şi pe internet unde pot vedea orice scena de sex îşi doresc. Femeile sunt mult mai sensibile, apreciind gesturile tandre de iubire mai mult decât manifestările grosiere promovate prin filme porno, şi tocmai din acest motiv ele nu sunt mari consumatoare de pornografie, în orice formă ar fi ea. Marii consumatori sunt însă bărbaţii.

Se întâmplă adesea ca perversiunile sexuale să apară în viaţa soţilor atunci când relaţiile intime normale nu-i mai satisfac, îi plictisesc, dorindu-şi mai multă plăcere. Monotonia din patul matrimonial are ca şi cauză neînfrânarea soţilor în perioadele de post şi în sărbători.

Urmând zilelor de post ale Bisericii soţii vor avea relaţii intime doar în 4 zile din săptămână, miercurea şi vinerea fiind post iar duminica zi de sărbătoare. Se întâmplă uneori să apară şi alte sărbători în timpul săptămânii şi numărul zilelor să se scurteze şi mai mult. La toate acestea se adaugă cele patru posturi de peste ani şi marile sărbători ale Bisericii şi astfel vom vedea că dintr-un an întreg un întreg soţii se cade să se înfrâneze mai mult de jumătate.

Pentru unii poate e o nebunie, dar pentru cei care trăiesc în viaţa Bisericii zi de zi ştiu şi simt că tare înţelept este Dumnezeu care a aşezat lucrurile astfel. E aşa de bine încât nici nu ai timp să te plictiseşti dar nici nu rămăi prea mult timp departe de soţul sau soţia ta. Înfrânarea din timpul postului te ajută să apreciez orice gest al soţiei tale, orice privire, atingere şi mângâiere. În comparaţie cu nimic orice altceva înseamnă mult. Înfrânarea te ajută să fii normal, să reacţionezi normal şi să nu recurgi la gesturi nefireşti. Înfrânarea te ajută să-ţi preţuieşti soţia ca persoană pe care o iubeşti şi care te iubeşte.

Pervesiunile sexuale sunt o forma materială de exprimare a egoismului propriu. În perversiunile sexuale cauţi plăcerea şi percepi totul la nivel carnal, pierzându-se acea ruşine şi pudoare care împodobeşte firea fiecărui om.

Sexualitatea, în viaţa de familie, este doar o etapă de trecere spre iubirea desăvârşită şi nu un scop în sine. Sexualitatea îi ajută pe soţi să se apropie, să treacă mai uşor peste momentele grele. Prin actul intim soţii împreună cu Dumnezeu dau viaţă copiilor. Copilul este întruparea iubirii celor doi soţi, el contribuind şi mai mult la unirea lor.

Un alt motiv al apariţiei perversiunilor este şi protejarea în timpul actului sexual prin prezervative şi anticoncepţionale. Dacă soţii nu s-ar feri să mai facă copiii atunci ar conştientiza că fiecare act sexual are miză, are o finalitatea concretă, şi atunci gesturile lor ar fi altele. Dar poate mai mult decât acest lucru, protejarea din timpul relaţiilor intime îndeamnă la un libertinaj sexual şi mai mare, soţii ne-mai-având restricţii de niciun fel.

Soţii care au un copii şi care nu se protejează vor fi mai reticenţi să aibă relaţii sexuale atât de des, bine ştiind că naşterea şi creşterea copiilor este o cruce iar un alt copilaş ar însemna o responsabilitate şi mai mare. Astfel, relaţiile intime normale, neprotejate, îndeamnă tot spre înfrânare iar înfrânarea domoleşte aprinderea firii din noi.

Trebuie totuşi să precizăm că pentru oamenii care nu cunosc iubirea şi grija lui Dumnezeu faţă de noi şi nu participă la viaţa Bisericii aceste argumente poate că nu vor avea efect. Pentru ei trebuie să aducem argumente şi mai puternice pe care le şi avem, însă nu este cazul acestui material.

Dar noi toţi ceilalţi ar trebui să ştim că sexul oral şi toate celelalte gesturi urâte sunt un păcat pentru că pervertesc firea umană, legând-o şi mai mult de trup. Trupul este templul al Duhului Sfânt iar noi prin toate aceste urâciuni îl facem casă a diavolului.

Nu uitaţi că perversitatea cere şi mai multă perversitate, astfel că repetarea ei te va duce în aceeaşi stare ca înainte de a le face: dorinţa de a avea şi mai multă plăcere, şi într-un alt mod mai deviat de la normal. Setea de veşnicie din om este greşit dirijată în căutarea plăcerii, pentru că niciodată nu ne vom sătura, vom vrea şi mai mult… şi mai mult. Agresivitatea gesturilor poate duce astfel pâna la violenţă sau maltratări, şi totul în numele iubirii.

Fanteziile şi perversiunile sexuale sunt adesea un motiv de a pofti o altă femeie sau un alt bărbat, ajungându-se la adulter, apoi la certuri, divorţ, familii destrămate, copii crescuţi anormal, etc.

Nu trebuie multă teorie, conştiinţa îţi spune dacă faci bine sau nu în orice gest al tău din actul de iubire cu soţul/soţia ta.

Părintele meu duhovnic are o vorbă: “Măi, aveţi grijă, să nu-şi bată joc diavolul de voi!”

Perversiunile sexuale opresc de la împărtăşirea cu Sfânta Împărtăşanie şi trebuiesc mărturisite ca păcate părintelui duhovnic. Dacă veţi vi atenţi la rugăciunile de la “molitfa” înainte de spovedanie veţi observa că se face referire şi la aceste perversiuni.

ortodoxiatinerilor.ro

Reclame
 
5 comentarii

Scris de pe 4 octombrie 2019 în CASATORIE

 

Despre prietenie

71484281_3021634867852431_8692838417819500544_o.jpg

E atât de multă trufie in lume și atât de putin adevăr … încât atunci când oamenii se regăsesc in același duh, se recunosc, se imbratiseaza și nu au o bucurie mai mare decât cea de a fi împreuna in adevăr … așa se naște dragostea! Și aceasta dragoste nu are preț… nu se poate cumpara și nici vinde, nici cerși, nici fura!

De asta avem atât de mulți cunoscuți, colegi, amici, rude, dar putini prieteni … prieteni adevărați și sinceri, in fata carora nu ne e frica nici noua sa fim adevărați și sinceri! Aceste prietenii ne odihnesc, ne mângâie, ne dau speranta!

Mare lucru e sa te găsească cineva intr-o clipa de tristete, de supărare, de nevoie și sa te ridice cu o vorba buna! Cât face o vorba la vremea potrivită – cât o viața de om!
Mare lucru e sa ai cui împărtăși o bucurie, o lucrare, un gand frumos și sa se bucure cu tine împreuna!

Cine are un prieten pe care îl iubește … e un om bogat!
Cine are doi… e un om binecuvantat!
Cine are mai mulți … a cunoscut Raiul!

Natalia Luchita

 
Un comentariu

Scris de pe 4 octombrie 2019 în PRIETENIE

 

Iubim oamenii pentru felul in care ne simtim in preajma lor

71773061_3024036884278896_8890761389971341312_n

Iubim oamenii pentru felul în care ne simțim în preajma lor… îi iubim pe cei lângă care ne simțim iubiți!
Și frumusețea, și inteligența, și bogăția … pălesc în fața omului smerit la suflet și cu o inimă plină de dragoste.
Pe aceștia îi iubim…
…pentru că au nevoie de noi, când nici noi nu ne mai vrem..
…pentru că ne înțeleg, când lumea se întoarce de la noi…
…pentru că ne caută, când nu știm singuri unde ne-am pierdut…
…pentru că ne ascultă, când e atâta singurătate în jur…
…pentru că primesc cu toată inimă, ceea ce le putem dăruim în bani, plătind cu bucuria lor…
…pentru că ne iubesc, în toată adâncimea noastră, purtându-ne pe brațe și urcându-ne la cer…
…pentru că în preajma lor ne simțim prezenți, protejați, importanți, deștepți, buni, blanzi… eroi…
Si nu pentru că am fi așa… ci pentru că ei, în dragostea lor, stau cu un pas în urmă noastră …
ca să strălucim noi în lumina lor…

P.s. Și mie mi-a fost dor… și nu știu cum să răspund bunătății voastre… și nici cu ce să vă răsplătesc cuvintele voastre încărcate cu atâta dragoste… Va mulțumesc că m-ați inteles… și m-ați cautat…si m-ați așteptat…
Sunt sensiblă și vulnerabilă… și uneori mă ascund să îmi liniștesc sufletul în tacere… dar voi sunteți atât de minunați… nici nu știți cât de frumoase sunt sufletele voastre…

Natalia Luchita

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 4 octombrie 2019 în IUBIREA

 

Cele mai frumoase femei

71497412_3031765350172716_5481830269289758720_n

Cele mai frumoase femei… sunt cele care știu să își dăruiască zâmbetul tuturor… Au un farmec aparte femeile care știu să zâmbească sincer fiecărui om, dăruindu-le un pic din gingășia lor…
… cei mai minunați bărbați …sunt cei care știu să răspundă sincer la zâmbetul unei femei… zâmbind…

Dintre toate bijuteriile omului… zâmbetul e singurul care e mereu pe chip și nu costă nimic… dar ne poate schimbă viața.
Adevărata fericire este in împlinirea noastră in relația cu ceilalți oameni… in prieteniile noastre, familiile noastre, colegii noștri… căci oamenii ne pot dărui, și noi le putem împărtăși, acele emoții, sentimente și stări care cu adevărat ne țin in viață: dragostea, respectul, recunoașterea, mila, bunătatea, grija, susținerea… speranța!

Oamenii de lângă noi, sunt darul lui Dumnezeu pentru a ne putea lucra propriile noastre daruri … pe care le putem descoperi si împlini doar prin conlucrare cu alți semeni… însă pentru asta trebuie să fim capabili a vedea și darurile celorlalți și să le apreciem …
De aceea orice relație, de orice fel este lucrare … zi de zi…căci presupune eforturi mari in a ne tempera propria fire pentru a putea fi buni cu ceilalți, înțelegători, blânzi, binevoitori, răbdători, intelepți, darnici, grijuliii, blajini! Pentru a ne putea stăpâni însă firea, e nevoie de o profundă cunoaștere de sine, căci omul care îsi vede neputințele și este capabil sa le și recunoasca in inima lui, fără a se îndreptați, le acceptă și celorlalți metehnele … și nu se mai înalță deasupra lor… se smerește … și doar in aceasta profunda stare de smerenie poate cunoaște dragostea … dragostea adevărată! Despre asta este toată Scriptura… despre smerenie și iubirea de oameni!
Și smerenia este o lucrare … zi de zi!

Hai sa ne incepem dimineata simplu …zâmbind… primului întâlnit în cale, soțului, soției, copiilor, mamei, tatălui, șoferului de autobuz, polițistului din trafic, oamenilor grăbiți din metrou, colegilor de muncă, șefului veșnic nemultumit… sau dacă sunteți șeful nemulțumit, zâmbiți colegilor care va ajută să rămâneți șef!

Zâmbetul ne umanizează, ne face mai buni, și necazurile le depășim mai ușor dacă le împărtășim și reușim sa zâmbim măcar odată pe zi! Cu trecerea timpului, odată ce se vor obișnui cu zambetul de pe chipul nostru… vor raspunde si ceilalti cu o fata la fel de luminoasă! Trebuie numai să facem primul pas…

Căutăm tot timpul să ne facă ceilalți fericiți, să ne bucure ceilalți, de parcă lumea din jurul nostru ar fi un circ doar pentru noi…
Fericirea începe făcându-i fericiți pe alții, bucuria vine bucurându-i pe ceilalți, fără a aștepta nimic în schimb.. Doar așa…pentru ca ne-a fost daruit zambetul când am fost plămădiți… și e păcat să nu il dăruim din plin mai departe…

Dumnezeu s-a bucurat cand a făcut omul… și a zâmbit!

Natalia Luchita

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 4 octombrie 2019 în FEMEIA

 

Astazi las trecutul in urma

oamenii care ne iub.png

Las în urmă doruri, vise,
Amintiri ce m-au durut,
Dau uitării orice clipă
Ce mă leagă de trecut.

Azi culeg din răni putere,
Răsărit fac din apus,
Din căderi îmi fac urcușuri
Ca să mă ridic mai sus.

Las iubirii porți deschise,
Către inimă cărări
Să pătrundă cu blândețe
Noi lumini și calde zări.

Norii gri care odată
Cerul mi-au întunecat,
Îi pictez în culori albe
Pe-un cer senin, luminat.

Azi trăiesc prezentul clipei –
Ce-am avut las în trecut,
Nu regret iubiri, nici doruri
Și nimic din ce-am pierdut.

ELENA J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 26 septembrie 2019 în ELENA J.

 

Cade toamna…

1.jpg

Toamna cade peste mine,
Peste umbra din trecut,
Aşterând praful uitării
Peste tot ce am avut.

Frunzele-mi acopăr gândul
Pribegind cărarea mea,
Lăsând numai amintirea,
Doar urma ce-a fost cândva.

Trecător sunt, ştiu prea bine
Şi mă las de vânt purtat,
Azi sunt tânăr, mâine veşted
Precum frunza ce-a picat…

ELENA J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 septembrie 2019 în ELENA J.

 

Suntem generatia care pozeaza fericita dar cu sufletul facut bucati

20190312pht31115_original.jpg

De ce e tot mai rară fericirea? Pentru că nu știm s-o definim! Pentru că cei mai mulți dintre noi aleg să-și trăiască viața după reguli scrise de alții, care au trăit după regulile altora. Dar câți dintre noi putem oare să țipăm din suflet: “Sunt fericit!”, într-o oarecare zi, dintr-un oarecare motiv? Câți?

Câți dintre noi ne-am găsit propria definiție a fericirii? Câți am căutat-o, măcar? Câți dintre noi petrecem timp cu noi înșine? Știm, oare, cât este el de important?

Suntem învățați de mici cum trebuie să ne trăim viața, cum “mami va fi mândră de tine dacă te vei face medic”, însă mami e prea ocupată să facă din copilul ei un trofeu personal, așa că nu-i dă timp acestuia să-și găsească propriul drum, propria pasiune… Părinții nefericiți cresc copii nefericiți. Mi se pare că-i totul ca o răzbunare pe proprii copii, din cauză că părinții lor au dat greș cu ei. Lipsiți de rațiune și pasiune pentru viață, inconștienți, repetă istoria… până se va trezi unul și va rupe lanțul.

Educația este binevenită, atât timp cât nu ne deformează unicitatea, atât timp cât ne este păstrat dreptul de a avea propriile dorințe, pasiuni, propria fericire.

A spune “Nu!”, din tot sufletul, atunci când simți că ceva nu ți se potrivește, fără teamă că vei dezamăgi pe cineva, denotă curaj; curajul de a nu te dezamăgi pe tine însuți! Ține minte că doar oamenii curajoși sunt fericiți!

Am întâlnit oameni împliniți, dar nefericiți. Ce înseamnă asta? Înseamnă că prea mulți dintre noi confundă împlinirea cu fericirea. Un om fericit nu-i musai să fie și împlinit, la fel cum unul împlinit poate nu s-a întâlnit niciodată cu fericirea. Iar dacă ești capabil să-ţi definești propria fericire, te lovește norocul și te trezeşti un împlinit fericit. Cazurile astea, însă, sunt foarte rare. Puțini oameni își pun viața în propriile mâini și își aleg fericirea.

De ce să fim ipocriți? Suntem nehotărâți, suntem generația care pozează fericită, cu sufletul făcut bucăți; dar sufletul nu se vede la cameră, nu-i așa?

Uneori facem alegeri proaste, conștienți fiind, tot le facem, punându-ne fericirea pe locul doi, de dragul de-a fi validați, de dragul de-a “da bine la cameră”. Căutăm validarea în orice și în oricine, numai în propriul suflet nu suntem în stare să privim atenți; parcă ne e frică de ce putem găsi acolo. Dacă ce-i înăuntrul nostru nu se potrivește cu părerea majorității? Trebuie să fim în rândul lumii, așa că facem compromisuri. Trist este că începem prin a face compromisuri cu noi înșine, ne compromitem propria definiție a fericirii; măcar de-am fi capabili să ne oprim… Nu, mergem mai departe și compromitem alte vieți, punându-le pe pauză sau “nefericindu-le” pentru totdeauna.

Trăim experiențe menite să ne ne formeze, experiențe frumoase sau urâte, care ne lasă un gust dulce sau unul amar. Sau, de ce nu, unul dulce-amărui?! Experiențe din care nu învățăm nimic! Nu din lipsa capacității, ci din prea mult orgoliu! Orgoliul ne este cel mai mare duşman. Din cauza lui nu evoluăm, din cauza lui nu ne recunoaștem greșelile din trecut, pentru a nu le repeta… Măcar de-am face alte greșeli, am mai învăța câte ceva de la viață; dar nu, ne place să le repetăm pe aceleași la nesfârşit, ca apoi să ne întrebăm ca proștii “de ce mi se întâmplă asta mereu? De ce mie?”.

Ar fi atât de simplă viața dacă ne-am asuma-o, cu bune și rele, cu fericiri și dezamăgiri, cu lecții cu tot. Până la urmă, asta-i frumusețea ei. Niciodată nu vei fi fericit fără a fi nefericit înainte, pentru că n-ai fi în stare să faci diferența. Viața îți ia cu o mână, ca mai apoi să-ţi dea cu amândouă, trebuie doar să fii pe fază!

 Ileana Vişan

 
4 comentarii

Scris de pe 18 septembrie 2019 în INTERNET