RSS

Arhive pe autori: Elena J.

Despre Elena J.

Doamne, Harul Tău mă luminează Și-astfel versul meu rimează. Dacă El m-ar părăsi, Să scriu versuri n-aș mai ști.

SOCRATE – despre nemurirea sufletului

Atîta vreme cît avem un trup şi cît sufletul nostru se află plămădit laolaltă cu asemenea năpastă, năzuinţa noastră, adică dobîndirea adevărului, nu va fi îndestulată vreodată. În nesfîrşite chipuri ne munceşte trupul datorită obligaţiei de a-l hrăni, iar dacă se adaugă şi vreo boală, iată-ne împiedicaţi în vînătoarea noastră de realitate. Trupul ne pîngăreşte cu iubiri şi pofte, cu spaime, cu tot felul de năluciri, cu fleacuri fără număr, astfel încît de răul lui, cum vine vorba, nu mai ajungem niciodată să «gîndim» cu adevărat. Cine altul decît trupul cu dorinţele lui ne aduce războaie, răzmeriţe, lupte?

Dacă sufletul este într-adevăr nemuritor, se cere ca el să fie îngrijit ţinînd seamă nu numai de acest răstimp pe care îl numim viaţă, ci de întreaga întindere a timpului. Căci a nu-i acorda această îngrijire poate să pară acum o primejdie cumplită. Dacă moartea ar însemna despărţirea de tot şi de toate, ce fericire ar fi pentru cei răi ca, odată morţi şi despărţiţi de trup, să se despartă, cu relele lor cu tot, şi de suflet! Dar în clipa în care sufletul se arată ca fiind nemuritor, nu se mai află pentru el nici o altă scăpare şi nici o altă mîntuire decît în strădania de a deveni cît mai bun şi cît mai înţelept.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 Noiembrie 2017 în SUFLET

 

Sf. Valeriu Gafencu – despre libertate

VALERIU-Este libertatea o emanaţie a răului?
-Nicidecum. Răul nu există ontologic. În Dumnezeu nu există rău. Răul este răstălmăcirea libertăţii cu care Ziditorul a înzestrat pe oameni şi pe îngeri, creaturile Lui cu conştiinţă liberă. Răul începe cu orgoliul lui satan şi cu neascultarea omului.
– Respectă Dumnezeu libertatea omului?
– Prin atotştiinta Sa, Dumnezeu a respectat ontologic liber tatea omului, căci în creaţie a prevăzut naşterea Fiului Său, iar prin atotbunătatea Sa, Dumnezeu s-a făcut Om şi suferă împreună cu noi până ce se va mântui lumea. Natura omului e liberă. Dar libertatea absolută nu e în creaţie, ci în Creator.
~ Satana respectă libertatea omului?
– Satana nu cunoaşte lăuntrul omului, dar foloseşte toate mijloacele ca să-l robească pe om, căci el însuşi este rob netrebnic. Nu există libertate în rău.
– Omul respectă libertatea omului?
– Prin egoism şi tendinţa de dominare, omul e lup pentru om; prin virtute şi luminarea harului, omul e Hristos pentru om. Respectarea omului de către om este o problema a îndumnezeirii oamenilor.
-Ce este eliberarea omului?
– Omul trebuie să se elibereze de tirania păcatului, de tirania naturii, de tirania semenilor săi, de tirania ignoranţei şi, până la urmă, să învingă moartea, iar acestea le poate realiza doar prin Hristos.
– Dar robia ce este?
– Este opusul eliberării, adică robia faţă de patimi, lală de le¬gile naturii, faţă de om, robia ignorantei şi, în ultimă analiză, robia morţii.
– Se poate acorda libertate răului?
– Răul are libertate, clar oamenii trebuie să-şi apere libertatea lor, demnitatea lor, integritatea lor, valorile lor, credinţa lor. Libertatea ce o are răul nu e şi îndreptăţire la guvernare, el trebuie înfruntat şi eliminat din lume.
– Poate exista o falsă libertate?
– Dacă poate exista un hristos mincinos, e firesc să existe şi o libertate falsă. Ea poate fi spirituală, politică sau socială. Toate formele de manifestare a libertăţii sunt valoroase numai în Adevăr.
Care este raportul între libertate şi autoritate?
– în lumea noastră nu poate exista libertate fără autoritate şi nici autoritate fără libertate. Aici ele se află într-un echilibru instabil, numai în Dumnezeu sunt absolute.
– Care sunt criteriile de ordine ale conştiinţei libere?
– în primul rând poruncile lui Dumnezeu, apoi necesităţile naturale şi vitale şi după aceea valorile consacrate de experienţa omenească şi legile stabilite de oameni – dar toate acestea trebuie redefinite şi înţelese în context.
– Care este autoritatea ce dă pondere libertăţii?
– Este evident că omul nu este creatorul şi stăpânul lumii şi al vieţii, că omul singur nu are dreptul să fie stăpânul oamenilor. Numai omul aflat în comuniune cu Dumnezeu, omul îndumnezeit are stăpânire peste lume şi intră în comunitatea universală.
– Fiind oameni liberi şi nedesăvârşiţi, cum vezi problema infailibilităţii omului?
– La nivelul conştiinţei personale, omul este infailibil prin certitudinea personală a adevărului, dar cu rezerva tocmai a lipsei sale de infailibilitate. Deci omul singur nu poate fi infailibil. Numai Hristos a fost Om infailibil.
– Ce este deci libertatea omului?
– Este mediul în care se dezvoltă personalitatea umană, e condiţia responsabilităţii umane şi mai este justificarea omului împărat.
– Care este deosebirea între libertate şi libertăţi?
– Libertatea e condiţia, libertăţile sunt drepturi. Libertăţile definesc şi totodată limitează libertatea. Libertatea e în duh, libertăţile sunt în literă.
– Care este condiţia universului în raport cu omul?
– Universul şi natura au fost concepute ca să corespundă libertăţii omului. Este un echilibru uimitor între forţe multiple.
Universul material al omului funcţionează la fel cu universul spiritual al omului şi amândouă conduc pe om la Dumnezeu.
– Poate omul să-şi determine singur destinul?
– Ateii materialişti, obsedaţi de plăceri, de dorinţa ele dominaţie şi egoism, au creat civilizaţia modernă, care culminează în tehnicitate. Ei au izolat natura umană şi au părăsit poruncile lui Dumnezeu, încercarea lor de a crea un rai pământesc şi senzual a dat însă greş. Natura se epuizează şi se poluează, devenind improprie vieţii. Tehnica, la rândul ei, are mult mai mari posibilităţi de distrugere decât de construcţie. La toate acestea se adaugă răul cel mai rău: alienarea oamenilor, în aceste condiţii, adepţii antropocentrismului modern nu se mai simt stăpâni pe destinele lumii pe care ei înşişi au construit-o. Astfel lumea alienată, fără Dumnezeu, îşi află pedeapsa propriei ei răutăţi.
– Ce este libertatea în viziunea materialismului ateist?
– O farsă, un fel de manifestare a hristosului mincinos. Determinismul materialist culminează în condiţionarea conştiinţei ca un complex de reflexe condiţionate, prin care omul e terminat ca om, ca personalitate, căci nu mai are libertate şi nu mai are sfinţenie în sine.
– Dar materalismul ateu foloseşte idei-forţă ca: libertate, comunism, egalitate, dreptate, materie, popor, ştiinţă, etc.
– Spiritul şi viziunea materialismului ateu pervertesc toate valorile, căci le pun în serviciul egoismului şi tiraniei. Este dovada că valorile umane nu sunt absolute prin ele însele, ci preţuiesc în funcţie de duhul, sensul şi măsura în care sunt folosite. Numai în Hristos totul e adevărat, bun şi folositor, în afara Lui, totul este dezastru.
– Cum îşi poate afla omul împlinirea?
– împlinirea omului e în comuniunea cu Duhul Sfânt. Duhul Sfânt e chemat să aducă unitate în diversitate, să aducă ordine în istorie, să aducă sfinţenie în viată. Sfinţenia nu e ceva serafic, nepământean şi ezoteric, ci e deschiderea ce o face Hristos spre o lume trăită în Duhul Sfânt.
– Va primi lumea creştină a secolului XX viziunea libertăţii creatoare şi mesianice?
– Evenimentele tragice prin care trece lumea modernă vor crea condiţiile reîntoarcerii la credinţă. Trebuie să revenim la Duhul Sfânt, la Evanghelie, la forţa apostolică. Avem datoria să strigăm cu toată puterea Adevărul, pocăinţa şi întoarcerea lumii la Dumnezeu. Creştinismul renaşte în cuptoarele de foc şi tor¬tură ale materialismului ateu. Satana va pierde, prin chiar metodele sale de lucru, lumea pe care credea că o va câştiga. Hristos apare limpede ca Mântuitor, ca Mesia, şi va fi urmat cu credinţă de oameni.

http://emilia-corbu.blogspot.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 Noiembrie 2017 în LIBERTATE

 

Spre nicaieri…

wallup.netȘi iar vine noaptea cea neagră și grea
Și-o stare adâncă de-angoasă mă ia.
Nu știu cât e ora, nici frigul nu-l simt
Și-mi spun că sunt bine și-ntr-una mă mint.

Începe să plouă și număr pe rând
Toți stropii de ploaie la geamu-mi căzând
Și iar mă afund în visul de ieri
Ce mă tot duce spre nicăieri.

Și iarăși în noapte mă rătăcesc
Și-abia când vin zorii mă regăsesc
Și-mi tot repet că va fi bine
Și-mi spun în șoaptă: de mâine, de mâine…

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 Noiembrie 2017 în ELENA J.

 

Fara dragoste nicio nevointa nu este primita

Partea grea la manastire nu-s posturile, metaniile, ajunarile, privegherile. Astea-s floare la ureche. Greu, cu adevarat greu este, ca în orice obste închisa, sa traiesti în pace si armonie cu ceilalti vietuitori, sa le înduri felul particular de a fi, a se purta, a trai, sa le rabzi inevitabilele ticuri, manii, reactii instinctuale, sa te insensibilizezi cât priveste propriile-ti reactii nervoase la mediul înconjurator. Relatiile interumane, iata piatra de încercare! Dragostea frateasca ori macar bunavointa, rabdarea, îngaduinta si vointa (iar dam de ea!) de a pastra prietenia între frati: acestea dovedesc autenticitatea unei trairi crestine, unei vocatii monahale … Numai ele omologheaza folosirea denumirii de „manastire”. De nu, totul nu-i decât parada si panorama. Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa sa va iubiti unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii (Ioan 13, 34-35).

Nimic, nici o însusire oricât de înalta, nici o asceza, nici o stiinta teologica, nici o nevointa, nici o mucenicie nu pot înlocui aceasta porunca absoluta. Si as adauga: daca nu puteti, daca dragostea nu va este accesibila, macar stapâniti-va nervii si mânia, macar purtati-va ca si cum ati iubi – e si aceasta o modalitate acceptabila, de ordin inferior fireste, însa cu sorti de a fi premergatoare a formei superioare si a se preface cu vremea în iubire, fiind un caz al procesului calificat de Constantin Noica: devenire întru fiinta.

 

Nicolae Steinhardt

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 Noiembrie 2017 în DRAGOSTEA

 

Despre SIMPLITATE

femeiaSimplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Firescul şi armonia ei o fac să ro­dească şi pe o altă dimensiune a vieţii, aceea a orizon­tului deschis. Sensul vieţii este prins mai uşor şi mai adevărat de către omul simplu decît de omul com­plicat, pentru că cel dintîi păstrează direct legătura cu viaţa, avînd totodată simţul realităţii aparente şi tai­nice. A fi simplu înseamnă a fi în viaţă, a fi în viaţă în­seamnă a-i trăi şi cunoaşte sensurile. Sensul vieţii nu poate fi prins stînd în afara ei, călcînd pe un drum ar­tificial. Omul simplu trăieşte cu ochii aţintiţi la dis­tanţele mari ale lumii. Acela care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască şi în lumină, în frumuseţe. Fiinţa sa interioară, aparent mică, are dimensiuni foarte mari, neînţelese de cei care judecă după criteriile civilizaţiei burgheze. Omul simplu ajunge să cunoască adîncurile şi să cuprindă lumea, să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială, el merge pe căile fireşti ale omeniei; cugetul şi fapta sa nu sunt le­gate de lucruri slabe, ci de tării ascunse. Bucuria trăirii în simplitate poate fi înţeleasă din libertatea şi rodnicia pe care le cîştigă omul. Omul simplu este o făptură vie; este o făptură ori­ginară, de mare plinătate şi echilibru interior.

Ernest Bernea

 
Un comentariu

Scris de pe 17 Noiembrie 2017 în SFATURI, SMERENIA

 

Cea mai mare nevointa este sa dobandesti dragostea

basmalutaSunt priviri care nu se mai pot întâlni ca înainte, iar aceasta pentru că s-a răcit dragostea. Și nu mai vorbim de iubirea dușmanului, dar ne întrecem în orgolii și cu fratele, fie el prieten, soț sau părinte. Iar principala cauză care distruge relațiile este mândria. Poți să fi ajuns la măsuri duhovnicești înalte, să trăiești ca un ascet, să faci nevoință aspră, dar dacă ai ură în inimă, toate acestea nu îți ajută la nimic, pentru că dragostea este mai presus decât toate; doar ea dă valoare celorlalte osteneli și virtuți.

Am ajuns să credem că noi înșine ne suntem suficienți pentru a trăi, pentru a fi fericiți, pentru a ne mântui, chiar. Ce înșelare grozavă! Tocmai de aceea am pierdut pacea inimii, pentru că am rupt legătura cu frații și trăim doar pentru propriul ego. Iar pacea nu o vom dobândi până nu ne smerim, până nu scoatem ura din suflet, până nu recăpătăm dragostea cea curată de odinioară.

Așa ne-a făcut Dumnezeu – să avem nevoie unul de celălalt, să depindem unul de celălalt, să ne căutăm, să ne completăm, să ne întregim. În singurătate nici bucuria n-ai cui s-o împărtășești, nici suferința cu cine s- împarți. Iar mântuirea tot în raport cu celălalt o dobândești – suportându-i zilnic caracterul dificil, neputințele, acceptându-i defectele și minusurile. Aceasta este cea mai mare nevoință, mai mare decât oricare alta! Și pentru că dragostea este cea mai mare virtute, are și cei mai mulți dușmani, fiindcă rezistența vieții este iubirea!

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 Noiembrie 2017 în DRAGOSTEA, ELENA J.

 

Potrivire de caracter

potrivAm vrut o soție-n viață cu ea să mă potrivesc
La caracter, în gândire – să pot ușor s-o iubesc.
Însă, am cam dat-o-n bară, fiindcă visu-mi s-a-mplinit,
Că femeia ce-am dorit-o, prea mult mi s-a potrivit:
Mie-mi place băutura, ea bea tot timpul cafea.
Mie-mi place somnu-amiezii, ei degeaba-i place-a sta.
Eu când stau seara la meciuri, ea stă la telenovele,
Mie se termină meciul, pe ea n-o mai scoți din ele.
De-ndrăznesc să cer mâncare, mă trimite la „Fast food”,
De aceea mi-e și groază să o-ntreb, s-o mai aud.
Când am luat-o de soție, mi-a spus că bine gătește,
Dar n-am înțeles eu bine, fiindcă ea doar SE gătește.
E frumoasă, n-am cuvinte, deci rămâne să mă-mpac,
Că-i tot ceea ce posedă, deși nu-mi ține de cald.

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 Noiembrie 2017 în CASATORIE, ELENA J., Uncategorized