RSS

Arhive pe categorii: AVORT

Plansul copilului avortat

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Aprilie 2017 în AVORT, ELENA J.

 

O intamplare premeditata reala

Am 33 de ani și sunt un ucigaș în libertate. Ucigașii nu sunt anonimi, ci au nume și prenume. Al meu este Răzvan-George Dumitru și sunt un ucigaș în libertate, pentru că legea omenească lasă ucigașii de copii în libertate.

Investigațiile științifice au confirmat în unanimitate aproape că inima copilului bate la aproape 22 de zile pentru prima oară. Din acest moment ai conștientizat că mă refer la avort. Din acest moment gândește-te pentru un moment că sufletul pruncului este viu și veșnic. Sufletul este viu pentru că trupul are viață, iar trupul omului nu este animat, nu viețuiește fără suflet. Și sufletul este veșnic pentru că trupul nu are cum să nască suflet. Trupul naște trup. Trupul, doar trup, este deci mort, și pentru a avea viață el are nevoie de suflet, care îi este dăruit spre viețuire, ceea ce înseamnă că și dăinuie trupului. Ceea ce înseamnă că sufletul vine de la Dumnezeu și putere are asupra lui.

Un asasinat probabil costă foarte mult, a ucide un copil face nici cât jumătate de salariu minim pe economie. A ucide sufletul unui copil este imposibil. A-ți ucide umanitatea ta, da. Trupul pruncului, din banii plătiți de mine, tatăl său, unui medic, a fost ciopârțit la nici 3 luni de zile. Imaginează-ți: de la degete, la picioare, la capul său, toate au fost scoase cu foarfece și clești plini de sânge. Fâșii de carne vie, ciopârțite și aruncate la un coș de gunoi. Într-o pungă, la același coș de gunoi, probabil, cu mucuri de țigări și pahare de cafea. Cu mai mult respect e tratat și un animal când e ucis, urmând a deveni mâncare. Un om însă e tratat ca o bucată de carne neînsuflețită, nedorită și de lepădat. Pruncul nu e om, nu e cineva, „pruncul eceva, e fetus”, ne tot repetăm ca să ne simțim mai bine.

Și totuși, dacă așa este, atunci de ce pruncul, indiferent cât de mic este, se ascunde cât mai adânc în pântecele mamei când simte forcepsul care îl sfâșie de viu? Cum poate cineva neînsuflețit să fie atât de speriat? Și cum poate cineva însuflețit să fie atât de crud și fericit? Da. Fericit. Eram bucuros de scăparea grijii unui copil nedorit. Vai nouă, celor educați și cultivați, căci am inventat termenul de avort, pentru a îndulci termenul de ucidere. Vai nouă, celor lași, căci dacă tot îți ucizi copilul, ai putea să o faci cu mâna ta? Ai putea să-l lași să se nască și cu mâinile tale să-i iei viața, în nebunia ta? Nu. De aceea ai plătit pe cineva care poate. Vai nouă, celor care în trufia noastră credem că nu vom da socoteală. Niciodată nu te-ai gândit că poți fi judecat? Nu de Dumnezeu. Ci de propriul copil. Ce îi vei spune? Căci dacă sufletul lui este veșnic viu, viu este și al tău, și vă veți reîntâlni. Ce îi vei spune?

Avem tendința de a confunda libertatea de a face ce dorim cu libertatea de a ucide. Dacă alegi să ucizi nu înseamnă că ai privat de toată libertatea vieții pe cel ucis? Și dacă atunci când dai peste un câine și îl strivești îți pare rău, cum poate să fie doar o „bucată de carne” un om? Am rușinea a recunoaște Adevărul, că, alegând avortul, am ales să ucid, am ales moartea și nu Viața. De aceea, toți cei care am ucis astfel nu am condamnat la moarte niște prunci, ci ne-am condamnat noi la a trăi o viață cu această conștiință viu mărturisitoare în amintire. Deși, în viață, noi suntem mai morți decât morții pe care i-am ucis.

O întrebare mă hăituie și mă va urmări toată viața: dacă un om în toată firea care ucide un om în toată firea, prin omor calificat, primește între cincisprezece și douăzeci şi cinci de ani de închisoare, un om care a ucis un prunc total nevinovat și lipsit de apărare ce pedeapsă va primi? Căci fiecare suflet, fiind viu și veșnic, înșiși copiii noștri uciși vor mărturisi împotriva noastră, căci sângele lor ne va semna sentința, iar sentința celui ce va judeca va fi tot veșnică.

Iar pentru cei care cred, dar încă nu se cutremură, există temei scripturistic? Nu uita că Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, nu își retrage sau modifică preferențial cuvintele Sale pentru cineva. Nu contează dacă noi, în nevrednicia noastră, credem sau nu în Dumnezeu – Cuvântul este Cuvânt. Iar Cuvântul spune: „Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu”. Din moment ce Hristos pune sufletul, cu ce drept tu îl iei? Să luăm dar aminte, „căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura”. Iar a lua viața unui copil este o măsură care cere ca, în aceeași măsură, răspunsul la întrebarea „Cine sunt eu?” să fie sincer: Eu sunt cel care l-am ucis, eu sunt ucigașul propriului copil.

În 2014, conform I.N.S., populația României era de 19.908.574. Între 1958 și 2014, în puțin mai mult de jumătate de secol, 22.638.755 de prunc-ucideri au avut loc în România. Avem mai mulți copii uciși decât întreaga populație vie a țării noastre. Dar în lume? Câte miliarde de suflete de copii țipă mut acum după dreptate? Iar eu sunt unul dintre acești ucigași. Ucigașul propriului copil. Ia aminte dar, și nu deveni ca mine. Fii liber. Fii mamă. Fii tată, nu un părinte ucigaș în libertate.

Răzvan-George Dumitru familiaortodoxa.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 8 Septembrie 2016 în AVORT

 

In fata lui Dumnezeu, avortul este cea mai urata crima

Avortul este o dubla crima: in primul rand, impotriva lui Dumnezeu care a creat acea fiinta, si apoi impotriva acelui suflet care, nefiind unit cu Hristos prin taina Sfantului Botez, va fi lipsit de slava lui Dumnezeu, ramanand intr-un loc intunecos pana la infricosata judecata cand, prin mila lui Dumnezeu va fi izbavit. Asupra femeii insa, ramane un mare pacat de moarte.

Pana nu demult se vehiculau diferite pareri cum ca trecerea fatului la calitatea umana s-ar petrece numai la inceputul celui de-al doilea trimestru al sarcinii, dar adevarul nu este acesta. Mari personalitati din domeniul medicinii din mai multe tari (America, Anglia, Franta, Grecia si altele), punandu-si problema in legatura cu vinovatia sau nevinovatia avortului, folosind cele mai moderne mijloace tehnice, au urmarit evolutia fatului din momentul conceptiei si pana la nastere, stabilind urmatoarele:

– la 18 zile, incepe sa se faca simtita bataia inimii;

– la 5 saptamani se disting clar – nasul, obrajii si degetele;

– la 6 saptamani este format scheletul si incep sa functioneze rinichii, stomacul, ficatul si sistemul nervos;

– iar la 3 luni are toate organele interne definitiv conturate, chiar si amprentele degetelor, si are atata viata incat se misca, isi intoarce capul, isi schimba expresia fetei, isi suge degetul.

Deci, fatul este o fiinta omeneasca chiar in momentul conceptiei sale. Prin urmare, la orice termen s-ar produce intreruperea sarcinii, avem de-a face cu intreruperea unei vieti, chiar daca aceasta se afla in stadiul ei de inceput. Multi cred ca micuta fiinta plamadita in trupul mamei nu stie si nu simte nimic atunci cand se hotaraste sa plece pe drumul avortului. Dar se insala. Un mare medic american, director al unei clinici in care se efectuau 30.000 de avorturi pe an, a realizat filmarea, cu ultrasunete, a avortului unui fat de 3 luni. Filmul dovedeste fara putinta de tagada, ca fatul simte apropierea si amenintarea instrumentului ucigas al avortului. Ca urmare, el se misca agitat, bataile inimii ii cresc de la 140 la 200, si incercand parca sa se salveze, deschide larg gura ca intr-un strigat, din pacate un strigat mut, pentru ca nimeni nu-l aude. Chiar asa a si fost intitulat filmul respectiv, „Strigat Mut”. In multe tari, femeilor care se prezinta pentru avort le sunt prezentate secvente din acest film – si ca urmare, un numar destul de mare dintre ele, ingrozite de realitate, renunta la planul lor ucigas.

Iubiti crestini, avortul este unul dintre pacatele mari care aduc mania lui Dumnezeu peste noi toti, iar femeia care moare in timpul avortului este ca si cum s-ar omora singura, iar dupa canoanele Sfintilor Parinti, Biserica nu are voie sa faca rugaciuni pentru sufletele lor, acesta fiind pacat impotriva Duhului Sfant. Avortul este pacat strigator la cer si aduce pedeapsa lui Dumnezeu si in viata aceasta, si mai ales dupa moarte. Pedeapsa imediata este, uneori, chiar moartea; iar mai tarziu, neputinta de a aduce pe lume alti copii, boli asupra celorlalti copii si a parintilor, neintelegeri intre soti si altele. Pacat au insa si cei care indeamna la savarsirea avortului – soti, mame, prieteni, precum si cei care savarsesc avortul – medici, asistente ori farmacisti care dau medicamente impotriva conceptiei.

Iubite femei crestine, pacatul uciderii de prunci indeparteaza femeia de Sfanta Impartasanie, iar pe cele care au savarsit mai multe avorturi, chiar pana la moarte. Dar, Harul si Mila lui Dumnezeu, Care nu voieste moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu, a randuit pentru ucigasii de prunci, canonisiri si leacuri sufletesti pentru mantuirea lor din prapastia pierzarii in care s-au prabusit, incepand cu marturisirea in fata duhovnicului si implinirea canonului dat. Pentru a va invrednici de iertare, trebuie sa va plangeti mult pacatul si sa va faceti o aspra pocainta toata viata, precum David care spunea: „si pacatul meu inaintea mea este pururea.”

Mantuitorul spune: „Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.” (Matei 5, 4). Se refera tocmai la lacrimile caintei, la plansul sufletului, la parerea de rau pentru ca prin pacat l-am suparat pe Dumnezeu. Asa au plans fiul risipitor, femeia pacatoasa care a spalat picioarele Mantuitorului cu lacrimi, regele David care si-a pus toata durerea sufletului in strigatul de iertare „Miluieste-ma, Dumnezeule dupa mare mila Ta!” – din psalmul 50, lasandu-ne peste veacuri un model de pocainta. Vremea de acum este vremea pocaintei, este timpul milei lui Dumnezeu, sa n-o pierdem!

Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „Pacatele tale sunt scrise in cartea vietii, iar lacrimile tale sunt buretele ce le sterge”; „Varsati siroaie de lacrimi din adancul inimii, ca Domnul sa se milostiveasca spre voi si sa va dea iertare!”. Daca tu iti aduci aminte de pacatul tau si-l vei plange, „cu amar” ca Sf. Apostol Petru, bunul Dumnezeu te va ierta, pentru ca zice: „Eu sunt Acela Care sterg pacatele tale si nu isi mai aduce aminte de faradelegile tale” (Isaia 43, 2)

Pentru ca s-a intinat pamantul cu sangele copiilor ne-nascuti, nu poate fi curatit decat prin lacrimi de pareri de rau, rugaciune si post. Pocainta de fiecare zi, prin rugaciune si „roadele vrednice de pocainta”, adica, nasterea de alti copii, cresterea de copii orfani, milostenie fata de vaduvre, orfani si saraci, sfatuirea altor femei sa nu faca avort; – si alte fapte ale milei sufletesti – au putere purificatoare si rascumparatoare. „Deci, pocaiti-va si va intoarceti, ca sa se stearga pacatele voastre.” (Fapte 3, 19). Numai asa ne putem apropia de Dumnezeu! Nici un moment nu trebuie sa uitam pacatul, pentru ca daca noi nu-l vom uita; daca noi singuri ne vom pedepsi, Dumnezeu ne va ierta. Sa ne smerim mereu sufletele si de vom avea intotdeauna in fata faradelegea noastra, „inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi!”

Iubiti credinciosi, daca nu vom parasi acest pacat, tara va merge tot mai rau, familiile se vor destrama, pierzandu-si scopul dat de Dumnezeu, iar dusmanii si strainii, usor ne vor putea robi. Tara noastra a fost umilita mai multi ani sub stapanire straina si poporul a avut o viata foarte grea, dar familiile credincioase aveau cate 6-10 copii, chiar daca-i cresteau cu multa osteneala.

O trista statistica arata ca tara noastra se situeaza in fruntea tarilor cu cel mai mare procent de avorturi. De aceea, Dumnezeu ne trimite atatea necazuri si suferinte ca pedeapsa si canon pentru acest genocid fara egal in istoria neamului. Copii constituie singura alternativa in perpetuarea speciei umane, a unei natiuni, si a fiecaruia dintre noi, si cel mai important stimulent in progresul omenirii. Odinioara, copii erau cea mai mare fericire a unei familii, azi insa se cauta numai placerile si comoditatile. Familiile numeroase au dat tarii oameni de mare valoare – medici, savanti, scriitori, compozitori si chiar genii – daca ne gandim numai la Iorga si Eminescu.

Dragi credincioase, lasati copii sa se nasca, nu-i omorati prin paza, nici prin medicamente si mai ales prin avort. Cand s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul, rudele si vecinii, vazand minunile ce-au insotit acea nastere, se intrebau: „Ce va fi, oare, copilul acesta?” (Luca 1, 66). O astfel de intrebare se va puneti si voi mamelor, inainte de a face un avort. „Oare ce-ar putea fi copilul acesta? Poate un descoperitor de taine din Univers, sau un erou al neamului! Sau toiagul batranetilor noastre!” Si mai ales, nu uitati ca „fiii sunt mostenirea Domnului, rasplata rodul pantecelui. Fericit este omul care-si va umple casa de copii…” (Ps. 126, 3, 5).

Parintii, prin nasterea si cresterea copiilor aduc lui Dumnezeu jertfa bine placuta, se fac purtatori de cruce, iar crucea este o cale ce va duce la mantuire. „Femeia se va mantui prin nasterea de copii (I Tim. 2, 15) – spune Sfantul Apostol Pavel.

Jertfiti-va pe altarul familiei, nascand si crescand copii, pentru ca parintii ce isi omoara pruncii, isi nimicesc singuri continuitatea vietii si pomenirea lor pe acest pamant. Lasati placerile trecatoare, rabdati necazurile acestei vieti, luptati cu barbatie pentru inmultirea neamului nostru. Dumnezeu ne-a facut in acest scop ca sa umplem pamantul si sa-l stapanim. Sa cautam a ne arata vrednici acestei meniri dumnezeiesti, pentru ca sa nu auzim in vremea judecatii: „Departati-va de la Mine cei ce ati lucrat faradelegea!” (Matei, 7, 23). Rugati-va neincetat Bunului Dumnezeu sa va ierte acest mare pacat si cereti ajutorul Maicii Domnului, ca este o calda rugatoare pentru mantuirea celor pacatosi, ca sa fiti izbavite de chinul cel vesnic. Bunul Dumnezeu sa va ajute!

Arhim. Serafim Man, Manastirea „Sf. Ana” – ROHIA, http://vladherman.blogspot.ro/

 
Un comentariu

Scris de pe 12 Mai 2016 în AVORT

 

Despre copiii lepadati

Altă durere pe care o aveți voi, mamelor, taților, sunt copii lepădați. Acesta este un păcat strigător la cer. Este uciderea la mijloc, și nu este cu nimic mai ușoară. Ascultați cu luare aminte sângele lor cere răzbunare. De asemenea, nu vei avea noroc cu ceilalți, ci numai plânsși jale. Răzbunarea sângelui vărsat se face fără milă, ori ți-i ia Dumnezeu și pe ceilalți, ori vor cere însăși capul mamei.

Știți bine că aceasta se ântâmplă la multe mame (ucigașe) atunci pe loc. Iar aceata așa se tocmește că atâta supărare vei avea în casă, că îți pierzi cumpătul și uiți de marea milă a lui Dumnezeu, ce o are cu toți păcătoșii, și se apropie deavolul de tine și îți bagă în cap gândul să-ți iei lumea și să-ți faci capătul. Acesta este glasul împotriva tuturor celor care fac așa. Mare ispitire pățesc mamele care fac așa, care au ucis copii. Iar dacă vrei să scapi tu și ceilalți copii, pe care i-ai făcut, trebuie să pui în loc tot atâția copii, ai altor femei sărace și să-i botezi, iar dacă nu, ia-i și botezați gata și să îngrijești de dânșii ca de copiii tăi, cu îmbrăcăminte, încălțăminte, făină, bani de școală, până ce sunt în stare să-și câștige pâinea, și ce scoți din copii tăi, aceea să iasă și din aceia. Iar toate necazurile pe care le vei avea în vremea aceasta fie pentru ei, fie de la ei, să le rabzi pe toate, nădăjduind în mila lui Dumnezeu, că îți va ierta păcatul , căci prin răbdare ispășești păcatul. Iar milostenia cu osteneală biruie înaintea judecății.

Acesta este un cuvânt de mângâiere pentru voi, dar faceți întocmai, căci față de Dumnezeu nu te poți plăti cu minciuni. Și-ți va spune diavolul că ai dat destul, numai așa, ca să te bage dator, ca să-i fii și lui datornic, să nu-ți plinești față de Dumnezeu datoria. Și să înveți pe cele tinere să nu facă și ele așa cum ai făcut tu, pentru că tu nu știi cu câtă înfrigurare pătimește sufletul tău.

Vrei copii mai puțini, nu lăsa pe bărbatul tăi să se atingă de tine. Însă ca să puteți face lucrul acesta , trebuie să înfrânați cu postul, iar eu zic cu foamea. Căci truplui acestuia de pe noi nu-i pasă dacă ne bagă în focl iadului. De aceea ar trebui ca nici nouă să nu ne pese de poftele lui, ci să le mai ucidem cu postul. Te sfătuiește bărbatul ca să ucizi copiii?Sfatul este ucigaș, nu-l asculta, ci mai bine rabdă să fii alungată de la casa lui, și Dumnezeu va vedea osteneala ta și nu te va părăsi, ci te va milui, de vei fi vrednică. În toate acestea de până aici se încurcă oamenii care nu postesc, căci aceștia sunt izbiți de toate relele ce de la stomac încep, iar eu vă spun că și de la brâu în jos.

Prin urmare să vă pocăiți și să nu mai păcătuiți. Să alergați la spovedanie curată și la Sfânta Împărtășanie, căci aftfel nu vine ocrotirea lui Dumnezeu asupra voastră și asupra avutului vostru. Nu uitați, însă, căci postul este poarta, iar patrafirul este ușa. Iar cu acestea vine ocrotirea vie a lui Dumnezeu, fără de care nu putem face nimic. Mărturisi-voi asupra mea Domnului fărădelegea mea, și îndată Tu ai ridicat pedeapsa păcatului meu.(Psalmi, 31,6) Asupra noastră atârnă pedeapsa păcatului și urmează să-l ispășim și să-l scoatem din obicei. De aceea, toată sluga să se roage în vreme, chiar potop de aur de ar veni să nu-l poată potopi.

Vedeți cum trebuie să vă fie așezământul minții, inimii și trupului vostru, curățite, căci Dumnezeu nu păzește trupul spircat, inima și mintea cu vicleșug, iar dacă ne îndreptăm, zilele se înseninează și ne vom bucura. De veți fi și împlinitor, nu numai asscultători, se vor urni necazurile din loșc și nici nu am bătut toaca la urechile surzilor. Mai sunt încă multe de dezbătur cu ajutorul lui Dumnezeu, dar nu se pot toate dintr-o dată, ci pe rând și cu cât le veți auzi și le veți citi mai des, cu atât le veți ține minte mai bine.

Pr. Arsenie Boca

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Aprilie 2016 în AVORT

 

Un avort nu te face neinsarcinata, ci mama unui copil mort

Am auzit undeva că, statistic vorbind, pântecele mamelor a devenit cel mai periculos loc de pe pământ. Dar, mai putem numi cu acest dulce cuvânt, mamă, pe cea care a ales să avorteze? Eu cred că da. O astfel de femeie, chiar şi dacă ar avorta toţi copiii concepuţi în pântecele ei de-a lungul timpului, tot mamă rămâne. Căci „un avort nu te face neînsărcinată, ci mama unui copil mort”. Sau tatăl unui copil mort, căci sunt şi mulţi bărbaţi care instigă la avort.

Pe tema dreptului la viaţă, respectiv a „dreptului” de a ucide (eufemistic numit avort) s-a scris, cred, cam tot ce se putea scrie. Aproape că au fost epuizate toate argumentele pe care fiecare tabără le putea aduce, explorând toate perspectivele posibile. Argumentele susţinătorilor „dreptului” la avort se reduc, în ultimă instanţă la două axiome: 1) embrionul nu este încă o persoană, ci doar un soi de aglomerare de celule vii; 2) orice femeie are dreptul de a decide asupra trupului său, implicit asupra a ceea ce s-a zămislit într-însa.

Această a doua afirmaţie este contrazisă de cei ce susţin caracterul sacru al vieţii umane prin constatarea, de bun simţ, că„trupul copilului nu este trupul femeii”. Chiar dacă o femeie ar avea dreptul de a decide asupra trupului său, ea nu poate, aşadar, decide asupra a ceva ce are viaţă proprie, chiar dacă una în strictă dependenţă, pe toată perioada sarcinii, de trupul care o găzduieşte. De altfel, şi după ce se naşte, timp de mai mulţi ani, copilul este dependent de cei ce sunt datori să-l crească. De ce n-ar avea dreptul, urmând această logică, orice mamă de a decide ce face cu timpul său, cu banii săi, cu mâncarea sa, cu locuinţa proprie etc.? Ar putea, în acest caz, să-şi scoată afară din casă copilul de câţiva anişori şi să-l lase acolo suficient de mult timp cât să moară? De ce să nu aibă acest drept tot aşa cum are dreptul să scoată afară – nu din casă, ci din trup – pe cel care s-a zămislit într-însa?

Este limpede, pentru orice om cu o logică sănătoasă, că nu se poate întemeia dreptul la avort pe un astfel de considerent. Nu e ca şi cum ţi-ai scoate un dinte sau ai extirpa, chirurgical, apendicele. Faptul că gâgâlicea de om numită embrion nu este parte componentă din trupul femeii este confirmat de evoluţia pe care o urmează dacă este ocrotit, găzduit şi hrănit cum se cuvine. Nici dintele, nici apendicele, nici o altă parte din corpul nostru, oricare ar fi aceea, nu are o astfel de evoluţie (să devină persoană), nici dacă am trăi o mie de ani.

Încât, până la urmă, cel mai „substanţial” argument al „dreptului” la avort rămâne doar acela că embrionul încă nu ar fi persoană umană. Aici este, cu adevărat, o discuţie ceva mai lungă şi, tocmai de aceea, sunt necesare cât mai multe dezbateri interdisciplinare precum cea care a fost organizatăsăptămâna trecutăde către Asociaţia Familia Tradiţională din Iaşi, alături de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali – Sucursala Teritorială Iaşi, Societatea Studenţilor Medicinişti din Iaşi şi Asociaţia Studenţi pentru Viaţă din Bucureşti, gazdă fiind Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, și care a avut tema: Embrionul – persoană umană sau produs de concepţie? (au participat personalităţi din lumea medicală, a bioeticii, a teologiei și a psihologiei, precum Prof. Dr. Maria Stamatin, Prof. Dr. Vasile Astărăstoae, Pr. Prof. Dr. Gheorghe Popa sau Conf. Dr. Ovidiu Gavrilovici).

Evident, discuţia pe acest subiect este una extrem de complexă. În primul rând, este nevoie a se stabili ce condiţii trebuie să îndeplinească ceva pentru a deveni cineva – adică acest „produs de concepţie” (cum e „taxat”embrionul) să devină persoană umană sau, mai pe scurt, om. De obicei se iau în calcul criterii precum independenţa, capacitatea de a raţiona şi de a comunica, posesia unui trup format integral şi, constatându-se că embrionul nu îndeplineşte aceste condiţii, se trage concluzia că nu ar fi persoană umană. Cel puţin, nu încă. Dar aceste criterii nu sunt îndeplinite nici de unele persoane cu un handicap sever, care le afectează şi trupul, şi mintea. Ce să deducem de aici: că acestea nu ar mai fi, de fapt, persoane umane şi că pot fi eutanasiate? Evident, nu. Dimpotrivă, aceste persoane beneficiază (sau ar trebui să beneficieze) de un regim special, de o grijă aparte din partea societăţii, fiind investite cu o demnitate de care ar trebui să se bucure orice om.

Pe de altă parte, dacă am urma logica celor care consideră că embrionul, fătul sau, după unele voci, chiar copilul abia născut, încă nu ar fi persoane umane, se deschide o problemă – zic eu – insurmontabilă, ce ridică două întrebări: 1) când este momentul exact în care copilul poate fi numit persoană?; 2) cum se produce acest lucru? Şi cei mai înverşunaţi susţinători ai dreptului la avort ar trebui să accepte faptul că am avea un salt uriaş într-o astfel de viziune, de la regnul animal (copilul e un soi de „animăluţ”, în accepţiunea lor, nu?) la specia umană. În plus, dacă persoană umană devii la un anumit moment, în anumite condiţii, nu înseamnă asta că se şi pierde calitatea de persoană când respectivele condiţii nu mai sunt îndeplinite? Putem afirma că un om care a intrat în comă nu mai trebuie considerat o persoană, pe toată durata conectării la aparatele medicale? Persoana umană se exprimă prin trupul şi prin sufletul său. Faptul că sunt momente în care nu o (mai) poate face nu înseamnă că şi-a pierdut caracterul de persoană, pe care îl redobândeşte, eventual, ulterior… Iată cum, în loc de a limpezi lucrurile, viziunea susţinătorilor dreptului la avort ridică infinit mai multe probleme decât ar putea fi atribuite celor ce susţin dreptul la viaţă al omului încă din momentul concepţiei sale (indiferent de stadiul de dezvoltare în care se află trupul său).

De-a lungul vieţii, am luat act de multe argumente ale celor care au ales să susţină (sau în cazul unor femei chiar să recurgă la) un avort. Ceea ce m-a intrigat cel mai mult la unele persoane a fost că nu sesizau nicio incompatibilitate între a susţine avortul şi a crede în Dumnezeul creştin. Nu e vorba numai de faptul că nu considerau drept crimă gestul lor (or, crima/ avortul este un păcat strigător la cer). Dar, nu conştientizau că Fiul lui Dumnezeu Însuşi, cea de a doua persoană a Sfintei Treimi, S-a întrupat şi a crescut vreme de nouă luni, ca om, în pântecele Maicii Domnului. Numai şi din acest fapt, un creştin poate lesne deduce că ceea ce este în pântecele unei femei nu poate fi nici „aglomerare de celule”, nici doar un soi de organism viu. Dacă are, cu adevărat, credinţa că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, atunci crede şi că El a fost persoană nu doar înainte de întrupare, ci şi după momentul Bunei Vestiri când, după ce Fecioara Maria a spus Arhanghelului Gavriil acel cuvânt mântuitor pentru omenire: „Fie mie după cuvântul tău” în pântecele ei S-a zămislit, cu „puterea Celui Preaînalt” (Cf. Luca 1, 35 şi 38), un Prunc dumnezeiesc, iar nu o aglomerare încă indefinită de celule. Fiul lui Dumnezeu Şi-a asumat, în acel moment, firea omenească, adică trup şi suflet omenesc. Viziunea creştină este, de aceea, în flagrantă incompatibilitate cu cea a adepţilor dreptului de a avorta. Cu toate acestea, unii nu doar că nu sesizează această contradicţie, ci chiar caută temeiuri scripturistice pentru a-şi justifica păcatul – fie că vorbim de avort, de homosexualitate, de desfrânare sau de altele.

Încât, primul pas ar fi chiar acesta: fie să ne asumăm, întru toate, credinţa creştină, fie să acceptăm că suntem în afara voii lui Dumnezeu când recurgem la gesturi criminale precum avortul. Nici după două mii de ani nu am înţeles că nu putem fi şi cu Dumnezeu, şi cu mamona (Cf. Matei 6, 24; Luca 16, 13). Nu numai că ne păcălim cumplit crezând altminteri, dar facem un rău imens şi altora, în speţă sufletelor nevinovate care au fost ucise taman în trupul celor ce ar fi trebuit să le ofere dragoste şi ocrotire. Am auzit undeva că, statistic vorbind, pântecele mamelor a devenit cel mai periculos loc de pe pământ. Dar, mai putem numi cu acest dulce cuvânt, mamă, pe cea care a ales să avorteze? Eu cred că da. O astfel de femeie, chiar şi dacă ar avorta toţi copiii concepuţi în pântecele ei de-a lungul timpului, tot mamă rămâne. Căci „un avort nu te face neînsărcinată, ci mama unui copil mort”. Sau tatăl unui copil mort, căci sunt şi mulţi bărbaţi care instigă la avort. Aceste cuvinte sintetizează în mod tragic o molimă care pare a cuprinde, tot mai mult, omenirea – uciderea de prunci. De fiecare dintre noi depinde să o eradicăm.

Pr. Constantin Sturzu, doxologia.ro

 
Un comentariu

Scris de pe 4 Ianuarie 2016 în AVORT

 

Plansul copilului avortat

Mamă, dacă m-ai dorit,
De ce, dar, te-ai răzgândit,
Să-mi dai viață să trăiesc,
Să zâmbesc și să iubesc?

Tu de viață m-ai lipsit
Și la chin m-ai osândit.
N-am ajuns sus la lumină,
Deși n-am avut vreo vină.

Ai mei frați sunt bucuroși,
Au crescut, sunt sănătoși,
Ei trăiesc, eu nu exist,
Ei zâmbesc iar eu sunt trist.

Mamă, nu cer răzbunare,
Dacă ai să-ți ceri iertare,
Domnului Ce Singur poate,
Să te ierte de păcate.

Bine am să fiu și eu,
Dacă ai să-ți plângi mereu,
Păcatul cel nebunesc,
Că eu astăzi nu trăiesc.

Elena J.

 
2 comentarii

Scris de pe 9 Septembrie 2015 în AVORT, ELENA J.

 

Zilele ingaduite pentru zamislirea de prunci

Ce ar trebui să ştie tinerii căsătoriţi despre patul conjugal pentru a nu întina căsnicia şi sfinţenia unor zile?

Pentru a nu-şi întina căsnicia, şi a nu călca porunca a 4-a care spune: „Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea”, adică de a nu întina zilele mari de sărbătoare şi în felul acesta a le necinsti, cei căsătoriţi de când se cunună şi până în ziua morţii, trebuie să respecte anumite zile şi să se ferească de a trăi împreună, de a avea relaţii conjugale în următoarele zile: Pentru preoţi, pentru mirenii cei în vârstă şi pentru cei ce vor o viaţă cumpătată şi duhovnicească, este bine să respecte zilele de: luni, miercuri, vineri, sâmbătă şi duminică, abţinându-se de la trăirea conjugală;

Pentru cei ce au o căsnicie mai veche, este bine să respecte zilele de: miercuri, vineri şi duminică;

Pentru tinerii de curând căsătoriţi este bine să respecte măcar zilele de: miercuri, vineri şi duminică.

Luni- Nu, pentru că este post.

Miercuri- Nu, pentru că în această zi s-au sfătuit să-l vândă pe Mântuitorul şi este post.

Vineri- Nu, pentru că în această zi a fost răstignit Mântuitorul şi este zi de post.

Sâmbătă- Nu, pentru că a doua zi mergem la Sf.Liturghie, şi nu putem intra întinaţi în Biserică.

Duminică- Nu, pentru că este ziua Domnului, şi trebuie cinstită cu rugăciuni, fapte bune, curăţenie sufletească şi trupească. Trebuie respectată porunca a 4- a „Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte pe ea”.

Atentie: Pentru ziua de duminică, relaţiile sunt oprite, de sâmbătă de la ora 18.

Sunt permise relaţiile: marţi şi joi. Căsătoria este cumpătare, nu mocirlă.

Cu multă grijă şi cucernicie să se respecte şi să se cinstească, oprindu-se de la relaţiile conjugale în toate zilele de sărbătoare ale Sfinţilor, ale Praznicilor Împără­teşti şi în zilele celor 4 posturi de peste an, aşa cum poruncesc rânduielile Sf.Biserici.

Se ştie în popor, că cei ce fac copii în zilele mari: de duminică şi de sărbători ies copii cu malformaţii, cu boli fizice şi psihice şi cu mari probleme încât se chinuiesc atât părinţii cât şi copiii.

Pr. Ilarion Argatu

 
3 comentarii

Scris de pe 16 Mai 2015 în AVORT, CASATORIE, DESFRÂNARE