Daca n-ai dragoste, nimic nu ai

Vedeţi cum scrie Sfântul Apostol Pavel: “Şi încă mai înaltă cale vă arăt vouă. De-aş vorbi în limbi omeneşti şi limbi îngereşti, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. De-aş avea credinţă ca să mut şi munţii, de-aş şti toate tainele lui Dumnezeu, iar dragoste nu am, nimica nu sunt”. Dar nu s-a oprit aici Sfântul Apostol Pavel. Încă a mai spus: “De-aş împărţi toate avuţiile mele şi de-aş da trupul meu să-l ardă, iară dragoste nu am, nici un folos nu-mi este”.

Dragostea! Asta este. Toate faptele bune sunt bune, dar poţi să ai tu toate faptele cele bune şi dacă n-ai dragoste, pentru că spune clar Sfânta Scriptură, “Dumnezeu dragoste este”, atunci eşti depărtat de Dumnezeu. Toate faptele bune, postul şi metaniile şi închinăciunile, toate-s bune, că sunt lucruri dumnezeieşti, dar sfârşitul tuturor faptelor celor bune este dragostea. Faci fapte bune, dar dacă n-ai dragoste, pe de o parte dai milostenie, pe de altă parte îl urăşti pe aproapele tău. Ăstuia îi dai milostenie ca să se folosească, dar pe celălalt îl goneşti. Vezi? De aceea, dragostea acoperă mulţime de păcate.

Dumnezeu ştie ce-o mai fi, dar orice o fi, orice n-o fi, să ne milostivească bunul Părinte Ceresc şi să ne mântuiască, că în dar suntem mântuiţi. Nu închinăciunile noastre, nu! Darul lui Dumnezeu! Răutate dacă n-avem, dacă avem bunătate în sufletele şi cugetele noastre, ne mântuieşte Dumnezeu. Vezi cum spune Sfântul Apostol Pavel, care a fost răpit până la al treilea cer? “De-aş avea credinţă să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimica nu sunt. De-aş şti toate ştiinţele şi toate tainele şi de-aş împărţi avuţiile mele la cei săraci, şi de-aş da trupul meu să-l ardă, iar dragoste nu am, nici un folos nu-mi este.” Cât e de uşor a avea dragoste, şi uite cât de mult lipseşte acuma între oameni dragostea! Vezi? Şi-i cea mai mare. Faci canon, te duci la biserică, faci mătănii, te baţi cu capul de pământ… dacă n-ai dragoste, nici un folos nu este. Cine zice asta? Sfântul Apostol Pavel, care s-a suit până la al treilea cer, care a văzut şi a auzit lucruri înfricoşate care nu se pot spune de limba omenească. Dumnezeu dragoste este. Orice ai face, dacă n-ai dragoste şi ai urâciune, de-acuma eşti de partea ispititorului.

ziarullumina.ro

 

DIMINEATA CARE NU SE VA SFARSI – Un film ce trebuie vizionat

Povestea din „Dimineața care nu se va sfârși” izvorăște, cum mărturisește autorul, dintr-o mare durere: o durere preoțească, a duhovnicului pentru suferințele altora. La prima spovedanie pe care a asistat-o ca duhovnic, preotul-cineast a aflat o poveste similară cu a eroinei din film, o româncă fugită dintr-o familie dezorganizată, ajunsă să se prostitueze în Cipru. Au urmat la scaunul spovedaniei nu mai puțin de două sute (!) de mărturisiri de aceeași factură, povestește regizorul. O dramă socială a cărei amplitudine nu ne-o imaginăm, despre care nimeni nu vorbește, mușamalizată de ambasadă, de presă și de justiție. E vorba de tragedia româncelor sosite în Cipru prin firme de recrutare-fantomă, obligate ani de zile să se prostitueze, devenite prizoniere în mafia acestei ilegale industrii, cu complicitatea tacită a autorităților locale și a diplomației române.

Eva, eroina filmului, este una din ele. Violată de tatăl-vitreg în România, emigrată în Cipru, unde ajunge victimă a traficului de carne vie, devine mamă în urma unei căsătorii forțate care, însă, o elibera de sclavia sexuală. Rămasă singură ca urmare a morții soțului narcoman, Eva revine la fatidica profesie ca să-și întrețină copilul. Află că are SIDA, dar nu are puterea să o rupă cu trecutul. Banii câștigați îi trimite în țară mamei sale, care îi crește fetița, singura ființă pe care Eva o iubește. Abia când se simte la capătul puterilor, ajunge la parohia românească pentru a cere sprijin moral, cu toate că nu crede în Dumnezeu. Acesta e momentul crucial al întâlnirii cu preotul, care îi va schimba destinul; nu pe cel exterior, deja pecetluit, ci pe cel interior. În urma discuțiilor cu parohul român, Eva „Îl iartă” pe Dumnezeu, pe care până atunci Îl învinovățise de nenorocirile ei, deblocându-și ea însăși drumul către iertarea divină, pe care abia acum îndrăznește să spere că o va putea primi. Pe patul de spital, eroina muribundă, abandonată de falșii săi prieteni și vegheată doar de preotul român, are în sfârșit curajul să-și încredințeze sufletul lui Dumnezeu, după ce mai întâi imaginează un ceai cu Cel pe care-L considerase dispărut din viața ei.

 

Dragostea cu durere

Candva am mers sa vizitez pentru prima oara un orfelinat impreuna cu mai multe persoane. Copiii simteau starea launtrica a fiecaruia dintre noi. „Domnul cutare este doar in trecere, domnul cutare a venit la noi ca sa nu stea degeaba, domnul cutare ne iubeste cu adevarat”. Vedeti cum dragostea vesteste launtric? Dragostea anuleaza distantele – Gheronda, cum comunica oamenii duhovnicesti de departe? – Scriu vreo scrisoare, fie prin telegraf, fie prin semnale morse. – Cum adica? – Pentru ca sa existe comunicare duhovniceasca intre oameni, trebuie ca ei sa lucreze pe aceeasi frecventa. Acest lucru nu pot sa-l prinda oamenii de stiinta. Iti amintesti de acea intamplare pe care o povestesc in Parintii aghiroti (Cuv. Paisie Aghioritul, Parinti aghioriti – Flori din Gradina Maicii Domnului, Ed. Evanghelismos, 2004, p. 9-10) ? Intr-o zi un monah urma sa mearga in vizita la un parinte din Kapsala si se gandea: „Ce sa-i duc oare de binecuvantare?”. A facut rost, asadar, de doi pesti si i-a curatat ca sa ii duca. Intre timp, celalalt primise instiintare de la Dumnezeu despre vizita lui si se gandea: „Acum ca va venim cu ce sa-l omenesc?”. Si, pe cand fratele curata pestele, a venit deodata un corb, i-a laut un peste si l-a dus la celalalt calugar din Kapsala, care se afla la o distanta de cinci ore si jumatate de mers. Intelegeti? Unul se gandea cum sa-l odihneasca pe celalalt si atunci corbul a facut pe intermediarul. Cand omul are Dragostea, pe Hristos, chiar si mut sa fie, se poate intelege cu milioane de oameni, de orice neam si varsta, caci fiecare varsta isi are limba ei. Pune doi oameni care nu au dragoste intre ei sa stea unul langa celalalt si sa nu vorbeasca. Pune si alti doi care au dragoste intre ei sa stea unul langa celalalt si sa nu vorbeasca nici ei. Cum se vor simti unii, si cum se vor simti ceilalti? Nici primii sa nu vorbeasca, nici ceilalti. Insa acestia din urma vor vorbi cu „tacerea”, fiindca va exista comunicare intre ei. Dimpotriva, ceilalti nu vor putea comunica, fiindca intre ei va exista „izolatie”. Cand nu exista dragoste, se poate ca doi oameni sa se afle aproape unul de celalalt, dar totusi sa fie departati.

Pr. Paisie Aghioritul

 

Te iubim, Doamne!

Te iubim, Doamne, pentru că Tu ne-ai iubit mai întâi. Te iubim pentru că ne-ai dat viață când puteam să nu existăm. Te iubim pentru sănătatea pe care ne-ai dat-o în dar așa cum este ea. Te iubim pentru că nu trebuie să murim de foame și avem mai mult decât ne trebuie, cei mai mulți. Ne ierți când greșim și ai milă de slăbiciunile noastre, iată de ce Te iubim. Te iubim că ești alături de noi când ceilalți ne părăsesc iar când suntem singuri ne aduci aminte că ești acolo. Te iubim pentru că ne asculți rugăciunile și le împlinești când știi Tu că e bine nu când vrem noi. Te iubim că ne îndrepți ca să nu pierim odată cu lumea. Ne-ai pregătit un cer și o Împărăție în care să fim cu Tine. Te iubim pentru că Te îngrijești de fiecare lacrimă. Te iubim că ne-ai dat familii în care să ne bucurăm și de care avem grijă. Ne-ai așezat într-o țară bună, cu oameni cărora le pasă încă, Te iubim. Ești un Dumnezeu mare, frumos și suntem entuziasmați de Tine. Îți datorăm atât de multe încât dacă ne gândim atent rămânem înmărmuriți. Te iubim iubindu-i și pe ceilalți…

Alexandru F.

 

Copiii nostri

Azi am îngropat un pui de pasăre care a plecat în mâna Lui, din mâna mea…
Aţi privit vreodată o pasăre cum moare?
Cum din aripi să traiască dă a disperare,
Cum te priveşte cu ochii – gămălii?
Încearcă să ciripească…
Mai bine, nu privi!
Inima-i plăpândă, bate sacadat,
Apoi o lacrimă îi curge,
Atât i-a fost dat…
Unde eşti Tu, Tată? Ai uitat?
Şi puiul are o mamă, îl strigă neîncetat.
Chiar nu Ţi-e Milă?
Cum poţi privi?
Care e treaba cu “a fi şi a nu mai fi?”
Cine plânge puiul de pasăre,
Ce la amiaz’ sfârşitul şi-a găsit
Într-un căuş de palme iubitoare,
O mângâiere şi un sărut.
Rugăciune fierbinte către Tatăl se înalţă:
Mai dă-i o şansă,
Nu mi-l lua,
Să-l privesc cum zboară, să-mi mai spună ceva!
Potop de lacrimi se revarsă și un suspin:
Facă-se Voia Ta,
Precum în Cer aşa şi pe Pământ!
Eu, aici, te plâng,
Micuţa mea…
Ne vedem în Vis,
Să-mi cânţi ceva!

Milena Vasenciuc

 

Cat de mult iubeste Dumnezeu pe om

Oare Dumnezeu aşteaptă vreun avantaj de la noi? Nu. Suntem însă copiii Lui şi El ne iubeşte pe toţi la fel. Am văzut odată un tată care avea şi un copilaş puţin cam nătâng căruia îi curgea nasul, iar el şi-l ştergea cu mâneca, dar îl srângea în braţe şi pe acesta, şi-l săruta şi-l mângâia ca şi pe ceilalţi. Tot astfel şi Dumnezeu, ca un Părinte Bun ce este, nu-Şi iubeşte numai copiii plini de har, ci şi pe cei slabi duhovniceşte, pentru care-L doare îndeosebi şi de care se îngrijeşte mai mult.

Nimeni nu poate cuprinde cu mintea cât de mult iubeşte Dumnezeu pe om! Dragostea Lui nu poate fi asemănată cu nimic, nu are hotare. Este atât de mare, încât, dacă omul simte cât de puţin această dragoste, inima lui cea de lut nu ar putea rezista, ci s-ar topi, fiindcă este lut.

Dumnezeu îngăduie de multe ori ca dragostea Lui să se reverse cu îmbelşugare peste făpturile lui şi atunci sufletul nostru se învăpăiază. Vedem că dumnezeiasca dragoste este atât de dulce, atât de mare, încât nu o putem suporta şi ajungem să spunem: “Dumnezeul meu, ajunge! Stăvileşte puţin dragostea Ta, căci nu o pot îndura!” În acest fel, Dumnezeu vrea să ne arate că El are toată bunăvoinţa să ne dea din belşug dragostea Sa, dar nu o face pentru că bateria noastră e de capacitate mică. Este nevoie deci să o mărim pentru a încăpea în ea mai multă dragoste dumnezeiască, deoarece energia divină a dragostei lui Dumnezeu, vine la noi în funcţie de capacitatea pe care o avem.

– Cum se poate mări această “capacitate”?

– Cu cât se va curăţi inima noastră, cu atât îi va creşte capacitatea şi vom primi dragostea dumnezeiască cea nemărginită, necuprinsă şi nesecată.

Cuviosul Paisie Aghioritul, altarulcredintei.md

 

Dragostea care umple sufletul

De cînd mă ţin minte am fost frămîntat de gîndul la dragoste. Dragostea mi s-a descoperit măreaţă şi gingaşă în persoana mamei mele, aşa că pot spune că m-am născut în dragoste şi am fost însoţit de dragoste de-a lungul întregii mele vieţi. Am suferit de fiecare dată cînd am simţit că dragostea lipseşte. A nu mai fi iubit, pentru mine, înseamnă a nu mai exista. În copilărie, cînd făceam vreo răutate, mămica mă împingea uşor cu mîna şi îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc!” Cine poate spune ce trăiam eu atunci? Abia acum îmi dau seama că atunci mă pogoram în iad, în iadul inimii mele de copil, în iadul în care s-a pogorît Adam după ce a căzut din dragostea lui Dumnezeu. Atunci începea să-mi tremure buza şi eu rămîneam ţeapăn în faţa mamei cu mîinile în jos, cu pumnii strînşi, pînă cînd îmi făcea semn să vin şi mă lua în braţe. Atunci izbucneam în plîns. Şi plîngea şi ea. Simţeam că moartea în care m-am cufundat prin refuzul mamei a încetat şi mă întorceam la viaţă prin mărturisirea iubirii ei.

Pr. Savatie Bastovoi

 

Numai iubirea

Oricât de frumos, odată orice drum ţi-ajunge greu,
numai căile iubirii le-ai umbla cu drag mereu.

Oricât de plăcute-odată toate cântecele tac,
numai cântecul iubirii l-ai cânta cu drag în veac.

Cât de buni să-ţi fie anii toţi ţi-i uiţi nedezgropaţi,
numai anii daţi iubirii până-n veci ţi-s neuitaţi.

Cât de tari, se rup odată orice legături se fac
numai ce-a legat iubirea nu se poate rupe-n veac.

Orice rană se închide mai târziu ori mai curând,
numai ranele iubirii nu se mai închid nicicând.

Orice lacrimă fierbinte se mai uscă uneori,
numai lacrima iubirii nu se uscă până mori.

Orice soţ şi orice frate pot uita ce-au spus plângând,
numai dragostea curată nu te va uita nicicând.

Doamne, orişice pe lume pot să las şi să jertfesc,
numai fără-a Ta iubire nici să mor nici să trăiesc.

Traian Dorz

 

Fii multumit, nu te mai plange atat !

Dacă-ţi vine-aşa în minte un cuvânt rău, de ocară,
Şi-a ta limbă este gata să îl dea pe el afară,
Tu gândeşte-te, creştine, cu smerenie firească
La un mut, ce tot ascultă, dar nu poate să vorbească.

Când te-apasă neputinţe, când picioarele te dor,
Când vederea-ţi este slabă, sau auzul nu-i uşor,
Tu gândeşte-te, creştine, la cei fără de picioare,
La orbi, surzi şi paralitici, ce trăiesc aşa sub soare.

După ce, sătul de muncă, obosit, soseşti acasă,
Iar mâncarea ce te-aşteaptă nu îţi pare prea gustoasă,
Înainte de a spune că nu-ţi place, măi, creştine,
Tu gândeşte-te la fraţii ce n-au niciun colţ de pâine.

Înainte de-a te plânge că în casă n-ai condiţii,
Că n-ai lux, n-ai termopane sau moderne achiziţii,
Tu gândeşte-te că unii n-au nici casă, nici ogradă,
Că trăiesc sub cerul liber şi adesea dorm pe stradă.

Dacă soţul sau soţia ţi-au greşit, iubite frate,
Înainte ca să-l judeci pentru cele întâmplate,
Tu gândeşte-te că-n lume sunt atâţia soţi uitaţi,
Sunt atâţia oameni singuri, care plâng nemângâiaţi.

Astăzi când te plângi de viaţă, de cumplita ei povară,
Tu gândeşte-te, creştine, la aceia ce plecară
Prea curând din viaţa asta, regretând al vieţii dar,
Ce-şi doreau să mai trăiască doar o zi, atâta doar…

Când te plângi pe la prieteni de copiii tăi zburdalnici,
Neascultători şi mândri, uneori, ba chiar obraznici,
Tu gândeşte-te, creştine, la părinţii fără fii,
La căsuţele în care n-auzi glasuri de copii.

Înainte de-a te plânge că stai mult la semafoare,
Că maşina e prea veche, şi distanţa e prea mare
De acasă la serviciu, şi e drumul plicticos,
Tu gândeşte-te, creştine, la acei ce merg pe jos.

Când vorbeşti despre serviciu, despre şefii tăi şi trudă,
Şi te plângi pe la prieteni de-a ta soartă rea şi crudă,
Tu gândeşte-te, creştine, şi privirea îţi aruncă
Spre şomerii care astăzi nu găsesc un loc de muncă.

Înainte ca să judeci, să condamni, să osândeşti,
Tu gândeşte-te, creştine, în ce stare te găseşti.
Nu uita că nu e nimeni pe pământ făr’ de păcat,
Iar cel care osândeşte, şi el va fi judecat.

Dacă-ţi pare rugăciunea lungă şi obositoare,
Tu gândeşte-te, creştine, că sunt unele popoare
Idolatre şi păgâne, ce se roagă în zadar,
Ce nu au ca noi, creştinii, scumpul şi cerescul har.

Când primeşti loviri şi scârbe de la fraţi sau venetici,
Tu ia pildă de răbdare de la sfinţii mucenici
Şi priveşte spre Golgota la Acela, care duce,
Umilit şi plin de sânge, dar cu dragoste, o cruce.

Când atâtea gânduri sumbre vor făţiş să te doboare,
Cu-ale lor sclipiri viclene şi săgeţi nimicitoare,
Du-te iute la duhovnic şi demască-l pe vrăjmaşul,
Căci el e, să ştii, creştine, autorul, el, trufaşul.

R. Iftinoiu

 

Tot !

In dragostea lui Dumnezeu, nimic nu-i jumatate,
nici in ce da, nici in ce vrea,
tot cere, si tot poate.

Ea cere tot, si da in tot,
– ca-n mila si-n iubire
se socoteste nu cat dai
ci cat pastrezi din fire.

Iubirea cat de mare-ar fi, n-ajunge,
niciodata
decat atunci cand I-o inchini intreaga si curata.

Dar ori si cat de mica-ar fi I-ajunge,
cand e-ntreaga,
si cand de El cu toata-a ei cuprindere se leaga.

De Cel ce vede-ntr-ascuns,
nu poti nimic ascunde
si-n locul inimii nu poti nimic sa-I dai
nici unde.

Nici banii tai, nici arta ta,
nimic nu-L multumeste.
Nici ruga ta, nici tot ce faci
Cand inima lipseste!

Caci inima Lui nu-i asa ca ale noastre, rele;
asa de greu, si-asa usor de multumit,
ca ele.

Traian Dorz