Spre alte tarmuri

De câte ori priveam în zare
Simţeam de mic aşa un dor
Ca să colind pământ şi mare,
Să fiu departe călător

Vedeam în zarea depărtată
Un cer de-a pururea senin,
O lume nouă mai curată,
O viaţă fără de suspin

S-a dus degrab copilăria,
Ca visul cel înşelător
Şi după dânsa, bucuria,
S-a dus ca pasărea în zbor

În lumea asta zbuciumată
Am căutat limanul sfânt,
Pe care l-am visat odată,
Dar nu se află pe pământ

Aceleaşi valuri sunt pe mare,
Aceeaşi viaţă cu dureri,
Aceleaşi băuturi amare
Aflăm şi astăzi, ca şi ieri

Un singur ţărm acum rămâne
Străin de valul cel lumesc:
Ierusalimul cel din ceruri,
În calea lui să mă grăbesc!

La el nu este nici durere,
Nici întristare, nici suspin ,
Acolo nu-i apus de soare
Şi cerul veşnic e senin.

Sf. Ioan Iacob Hozevitul

 

Sunt strain si calator

Sunt străin şi călător,
n-am aici palate.
Dar în ţara fără nor
ale mele-s toate.

Toate stelele de sus,
tot ce n-are-n veci apus,
prin iubirea lui Iisus,
ale mele-s toate.

Domnul meu în infinit
multe ceruri ţine.
Pentru cine le-a zidit,
decât pentru mine?

Din neant când le-a chemat,
Domnul mult s-a bucurat,
însă viaţa nu Şi-a dat
decât pentru mine…

Dar nici eu nu-s al oricui;
Lui Îi sunt cunună.
Casa mea şi cerul Lui
tot ce-avem e una!

Şi la bine şi la greu
eu al Lui sunt, El, e-al meu;
eu, nimic – El, Dumnezeu,
dar ce-avem, e una!

 

Oricine iubeste o floare

Oricine iubeşte o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreşte-n cărare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer …

Oricine iubeşte seninul,
când soarele urcă-n eter,
oricine-şi înalţă suspinul,
când licăre-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer …

Oricine pe munţii albaştri
priveşte granitul sever,
oricine pe căi de sihaştri,
străbate păduri de jugaştri,
e-aproape,
aproape de cer …

Dar cine-a primit îndurarea
din rănile blândului Miel,
acela e frate cu floarea,
cu râul, cu munţii, cu marea,
şi-orunde îl duce cărarea,
tot cerul,
tot cerul e-n el.

Costache Ioanid