Dumnezeu n-a făcut-o pe Eva din: cap – ca sǎ nu se mândreascǎ, din ochi – ca sǎ nu fie cochetǎ, din gurǎ – pentru a nu cleveti, din inimǎ – pentru a nu înclina spre gelozie, din mânǎ – pentru a nu prăda, din picior – pentru a nu fi umblǎreaţǎ, ci din coastă, o parte ascunsǎ, pentru ca şi ea să fie ascunsă, tainică şi modestă.
Bărbatul este cap femeii în măsura în care el îl are drept Cap pe Mântuitorul Hristos. Dacă bărbatul este cap, femeia este inima. Şi inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiinţei omeneşti, este chiar locul unde Dumnezeu Şi-a făcut locaş. Şi dacă ea este inima, e şi el inima, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.
O soţie bună este o binecuvântare cerească, cel mai bun dar pentru bărbat, îngerul lui şi izvor de bunătăţi fără număr. Glasul ei este pentru el muzica cea mai dulce, zâmbetul ei îi luminează ziua, sărutul ei este paznicul credincioşiei lui, mâinile ei sunt balsam pentru sănătatea lui, hărnicia ei este chezăşia bunăstării lui, economia ei îi este cel mai de nădejde administrator, buzele ei îi sunt sfetnicul cel mai bun, pieptul ei e cea mai moale pernă pe care sunt date uitării toate grijile, iar rugăciunile ei sunt avocatul lui înaintea Domnului.
Dacă soţiile trebuie să facă ceva pentru ca soţii lor să le placă, aceasta este împodobirea sufletului, nu împodobirea trupului spre pierzanie. Nu atât înfăţişarea îi face iubitori pe soţi, cât cuminţenia, fidelitatea, gingăşia şi hotărârea de a-şi da viaţa pentru bărbat.
Soţia credincioasă nu trebuie să fie nici vis de poet, nici tablou frumos, nici făptură efemeră de care îţi este frică să te atingi, ci trebuie să fie femeie sănătoasă, puternică, harnică şi unică prin frumuseţea sufletului său.
Dumnezeu a împărţit lucrarea vieţii noastre în îndeletniciri de două feluri: obşteşti şi casnice. Femeii i-a încredinţat cârmuirea casei, iar bărbatului i-a dat în seamă toate treburile obşteşti care se săvârşesc la târg, în judecăţi, în sfaturi, la război şi aşa mai departe. Dacă Dumnezeu l-ar fi făcut pe bărbat priceput la amândouă felurile de treburi, partea femeiască ar fi ajuns cu uşurinţă dispreţuită. De asemenea, dacă El i-ar fi încredinţat femeii partea cea mai mare şi mai de trebuinţă, femeile s-ar fi umplut de trufie peste măsură.
Dacă soţia se supune, nu te mândri, soţule, iar tu soţie, nu te îngâmfa dacă te iubeşte soţul. Soţule, Dumnezeu ţi-a pus-o pe soţie pentru ca ea să fie mai iubită, iar soţului i-a insuflat să te iubească, soţie, ca să-ţi fie mai bine să te supui.
Frumuseţea unei femei trebuie să fie văzută prin ochii săi, pentru că ei sunt uşa către inima ei, locul unde iubirea se regăseşte din plin. Şi adesea lacrimile ei sunt cele prin care poţi să-i zăreşti inima.
Femeia necredincioasă se va mântui prin bărbatul credincios şi bărbatul necredincios se va mântui prin femeia credincioasă. Femeia creştină trebuie să se deosebească de celelalte femei necredincioase. Ea trebuie să fie pildă în toate locurile unde merge, mai ales la Sfânta Biserică. Dacă este necăsătorită, să-şi păzească cinstea pâna la cununia religioasă iar dacă este căsătorită, să devină mamă, căci aceasta este menirea femeii pe pământ.
Femeia este cea care menţine focul dragostei într-un cămin, este cea care alături de bărbat poate face în cadrul familiei ei un adevărat rai pe pământ.
Lumină pentru candela din suflet 