RSS

Arhive pe etichete: dragoste iubire adevar

Iubirea se bucura numai de Adevar

Iubirea şi Adevărul sunt deofiinţă; cresc una prin cealaltă, se întrepătrund în infiniturile nesfârşite. Iubirea trăieşte prin Adevăr, iar Adevărul trăieşte prin Iubire. Dacă Iubirea are un limbaj, acesta e Adevărul; şi iarăşi, dacă Adevărul are o limbă, aceasta-i Iubirea. Cel ce are Adevărul are Iubirea. Adevărul nu poate trăi într-un suflet în care nu este sălăşluită Iubirea, fiindcă Iubirea este viaţa Adevărului, suflarea Adevărului şi inima Adevărului. Iubirea e cea care vădeşte ce-i din Adevăr în om: acolo unde nu e Adevărul, nu e Iubirea. Fără Adevăr, Iubirea şi-ar pierde vederea, s-ar afunda în întuneric şi ar ajunge oarbă; fără Iubire, Adevărul s-ar veşteji şi ar muri pentru totdeauna. Adevărul şi Iubirea sunt vasele sfinte de nesfărâmat ale harului, milei şi păcii lui Dumnezeu. Sufletul care le are, se umple îndată de harul dumnezeiesc. Fiindcă doar datorită Iubirii şi Adevărului ce sunt înlăuntrul omului, acestea trei sunt unite armonios. Iar darul acesta vine de la Preasfânta Treime. Dragostea crede totul, iartă totul, dar se bucură numai de Adevăr.

Cuviosul Iustin Popovici

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 iulie 2012 în ADEVAR, DRAGOSTEA, IUBIREA

 

Etichete: