RSS

Arhive pe categorii: FEMEIA

Femeia nu este marfa

FB_IMG_1574695530974

Femeia nu este marfă
Ce stă pe raft la testat
Ca să fie încercată
De-i bună sau nu la pat.

Femeia nu este zână
De prin basme sau poveşti,
Tânără să fie veşnic
Ca să poți să o iubeşti.

Femeia nu este slugă
Căreia să îi dai legi,
S-o ‘ngrădeşti de libertate
Iar mâine să o dezlegi.

Femeia nu-i jucărie
Pe care s-o foloseşti
Numai noaptea spre plăcere
Iar ziua să o jigneşti.

Femeia nu e maşină
De gătit sau de spălat,
Nu-i robot fără simțire
Ca să fie exploatat.

Să cinsteşti mereu femeia
Fiindcă ea viață ți-a dat!
Eă îți e al vieții reazem
Pentru tine ca bărbat.

ELENA J.

 
Un comentariu

Scris de pe 27 noiembrie 2019 în ELENA J., FEMEIA

 

Cele mai frumoase femei

71497412_3031765350172716_5481830269289758720_n

Cele mai frumoase femei… sunt cele care știu să își dăruiască zâmbetul tuturor… Au un farmec aparte femeile care știu să zâmbească sincer fiecărui om, dăruindu-le un pic din gingășia lor…
… cei mai minunați bărbați …sunt cei care știu să răspundă sincer la zâmbetul unei femei… zâmbind…

Dintre toate bijuteriile omului… zâmbetul e singurul care e mereu pe chip și nu costă nimic… dar ne poate schimbă viața.
Adevărata fericire este in împlinirea noastră in relația cu ceilalți oameni… in prieteniile noastre, familiile noastre, colegii noștri… căci oamenii ne pot dărui, și noi le putem împărtăși, acele emoții, sentimente și stări care cu adevărat ne țin in viață: dragostea, respectul, recunoașterea, mila, bunătatea, grija, susținerea… speranța!

Oamenii de lângă noi, sunt darul lui Dumnezeu pentru a ne putea lucra propriile noastre daruri … pe care le putem descoperi si împlini doar prin conlucrare cu alți semeni… însă pentru asta trebuie să fim capabili a vedea și darurile celorlalți și să le apreciem …
De aceea orice relație, de orice fel este lucrare … zi de zi…căci presupune eforturi mari in a ne tempera propria fire pentru a putea fi buni cu ceilalți, înțelegători, blânzi, binevoitori, răbdători, intelepți, darnici, grijuliii, blajini! Pentru a ne putea stăpâni însă firea, e nevoie de o profundă cunoaștere de sine, căci omul care îsi vede neputințele și este capabil sa le și recunoasca in inima lui, fără a se îndreptați, le acceptă și celorlalți metehnele … și nu se mai înalță deasupra lor… se smerește … și doar in aceasta profunda stare de smerenie poate cunoaște dragostea … dragostea adevărată! Despre asta este toată Scriptura… despre smerenie și iubirea de oameni!
Și smerenia este o lucrare … zi de zi!

Hai sa ne incepem dimineata simplu …zâmbind… primului întâlnit în cale, soțului, soției, copiilor, mamei, tatălui, șoferului de autobuz, polițistului din trafic, oamenilor grăbiți din metrou, colegilor de muncă, șefului veșnic nemultumit… sau dacă sunteți șeful nemulțumit, zâmbiți colegilor care va ajută să rămâneți șef!

Zâmbetul ne umanizează, ne face mai buni, și necazurile le depășim mai ușor dacă le împărtășim și reușim sa zâmbim măcar odată pe zi! Cu trecerea timpului, odată ce se vor obișnui cu zambetul de pe chipul nostru… vor raspunde si ceilalti cu o fata la fel de luminoasă! Trebuie numai să facem primul pas…

Căutăm tot timpul să ne facă ceilalți fericiți, să ne bucure ceilalți, de parcă lumea din jurul nostru ar fi un circ doar pentru noi…
Fericirea începe făcându-i fericiți pe alții, bucuria vine bucurându-i pe ceilalți, fără a aștepta nimic în schimb.. Doar așa…pentru ca ne-a fost daruit zambetul când am fost plămădiți… și e păcat să nu il dăruim din plin mai departe…

Dumnezeu s-a bucurat cand a făcut omul… și a zâmbit!

Natalia Luchita

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 4 octombrie 2019 în FEMEIA

 

“Cand rusinea femeilor va disparea, atunci ziua Judecatii este aproape”

gefize2.jpg

Fericitul Filothei Zervakos, sfantul ucenic al Sf. Nectarie de Eghina vorbeste despre unul din semnele apropierii sfarsitului despre care…. se vorbeste mai putin, despre o anormalitate intrata, din pacate, in obisnuit, in firesc.

Si in alta parte Fericitul a descoperit ce a primit de la Dumnezeu ca viziune, ca una din cele doua mari rele pentru care Dumnezeu bate lumea astazi este, pe langa avort, si “goliciunea femeilor”, fenomen de proportii fara precedent in istorie:
“Umblă acum goale, – desi bărbatii nu sunt mai prejos, – însă mai mult femeile, iar aceasta nu este cu putintă s-o rabde Dumnezeu. A răbdat pe păcătosii din vremea lui Noe, pe cei din Sodoma si Gomora, dar parcă nu ajunseseră la acest stadiu, să umble goi pe stradă si să-si arate trupurile lor goale la bărbati, ca să-i atragă spre păcat”.
Prilej de a ne aminti ca marturisirea lui Hristos sau a inchinarii la idolul trup se face si prin cele “exterioare” – dar reprezentative – ale noastre si pentru a constientiza ca desfranarea sau curatia sunt cel mai lesne “propovaduite” nu prin cuvinte, ci prin exemplul nostru:

Îmbrăcămintea necuviincioasă a femeilor

“Despre femei ce să mai spun? Nu au în minte altceva decât cum să se împodobească. Se întrec una pe alta în veşminte. Ce să spun şi despre îmbrăcămintea necuviincioasă pe care le îndeamnă să o poarte născocitorul răutăţii, diavolul. Vai şi amar! Cum de nu le e ruşine femeilor creştine? Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pentru a nu-i sminti pe bărbaţi, pe când femeile creştine, care au tradiţie de la Hristos, de la apostoli, de la Sfinţii Părinţi să se îmbrace decent, au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă!

Taţii şi mamele să fie pilde bune şi să nu-şi lase copiii – povăţuindu-i cu iubire de Dumnezeu – să se îmbrace necuvios. Iar bărbaţii să le ferească pe femeile lor de îmbrăcămintea indecentă, căci vor da socoteală în ziua Judecăţii.

Femeile care intră în biserica lui Dumnezeu îmbrăcate necuviincios şi fără de ruşine, fac voia diavolului. Mai bine să nu calce pe la biserică, fiindcă în afară de faptul că nu au nici un folos din asta, îi vatămă şi îi smintesc şi pe ceilalţi credincioşi din biserică.
Îmi pare rău că sunt nevoit să cercetez şi să mustru. Nu vreau acest lucru, şi poate că-i întristez pe cei răspunzători de asta. Dacă nu v-aş iubi, nu v-aş cerceta. Îndreptaţi-vă şi atunci voi înceta şi eu să cercetez. Vai mie dacă voi tăcea, văzând asemenea fărădelegi!

Când ruşinea femeilor va dispărea

Într-o carte veche pe care am găsit-o cu mulţi ani în urmă, am citit printre altele că, atunci când ucenicii L-au întrebat pe Domnul nostru Iisus Hristos când se vor întâmpla în lume semnele înfricoşătoare ale celei de-a Doua Veniri, când dragostea multora se va răci şi credinţa va pieri, Domnul le-a spus, printre altele: “atunci când femeile vor deveni bărbaţi şi bărbaţii femei“.

Şi Sfântul Ioan Gură de Aur, atunci când nişte creştini l-au întrebat când va fi a Doua Venire, le-a răspuns: “Când ruşinea femeilor va dispărea, atunci ziua Judecăţii va fi aproape“. Aceste profeţii ale Domnului nostru Iisus Hristos şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale altor prooroci, apostoli, Sfinţi Părinţi, despre care am vorbit mai devreme, se împlinesc astăzi cu precizie.

De aici încolo încetează să te mai vopseşti

Ca părinte duhovnicesc, am îndatorirea şi responsabilitatea să-i povăţuiesc pe fiii mei. Te povăţuiesc deci ca de aici încolo să încetezi a-ţi mai vopsi buzele, unghiile şi faţa şi să rămâi cum te-a zidit Dumnezeu. Nu-ţi dori să devii mai presus de Dumnezeu; fiindcă, atunci când te vopseşti cu culori roşii, Îl huleşti pe Dumnezeu.

E ca şi cum ai spune: “Dumnezeu n-a ştiut sau n-a putut să mă facă cu buze sau unghii roşii; şi ceea ce n-a putut să facă Dumnezeu, o voi face eu, ca să par mai frumoasă să mă admire şi preţuiască bărbaţii şi femeile fără minte şi să-mi spună că sunt „modernă, nu înapoiată“. Însă în felul acesta îl întristezi pe Dumnezeu şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, şi pe toţi oamenii cuminţi şi cu frică de Dumnezeu, şi-l bucuri pe diavol şi pe oamenii neînţelepţi, bărbaţi şi femei.
Aşadar, dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu şi ţi-e frică de Dânsul, dacă mă respecţi şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, din clipa aceasta în care primeşti scrisoarea mea, să încetezi a te mai vopsi.

Şi să-ţi împodobeşti de aici încolo sufletul cu smerenie, cuvioşenie şi virtuţi. Atunci se va bucura şi Dumnezeu, şi îngerii, şi Maica Domnului, şi sfinţii, şi te vor ocroti şi învrednici să intri în Împărăţia Cerurilor.
Însă dacă vei urma moda şi te vei lua după femeile moderne, ca acuma, când le imiţi vopsindu-te, le vei imita şi la fumat, şi la jucat cărţi şi la altele, care sunt scârboase chiar şi când le aminteşte cineva”.

Părintele Filothei Zervakos

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 iunie 2019 în DESFRÂNARE, FEMEIA

 

Foarte multe relatii au la baza lipsa

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Foarte multe relații au la bază lipsa. Foarte multe relații se bazează, de fapt, pe goluri ce trebuie să fie umplute de cineva. Nici vorbă de iubire. Iubirea nu funcționează pe lipsă!

Ea înseamnă plus, mai țineți minte? Lipsa înseamnă minus! Minus până la hău emoțional, până la suflet la terapie intensivă, până la faliment sentimental. Cei mai mulți oameni doar au senzația că iubesc. În realitate, ei sunt ca niște naufragiați care caută orice obiect care să-i țină la suprafață, fiind sleiți de puteri. Ce face naufragiatul atunci când găsește un colac de salvare sau o bucată de lemn? Se agață de obiectul cu pricina și se odihnește puțin. Este salvat! Ce urmează? Dorința de a găsi țărmul.

Asta se întâmplă și în relații. Oamenii setați pe lipsă caută acele obiecte care să îi țină la suprafață. Este momentul în care apare mama răniților. Și, ce fac ei? Se agață de ea și se odihnesc puțin. Cum se traduce asta? Printr-o ușoară ridicare a stimei de sine. Se simt din nou vii. Se simt salvați. Însă nu prețuiesc prea mult obiectul care i-a salvat de la înec.

După ceva timp, după ce vor găsi țărmul și își vor reface puterile, vor spune: „Am avut noroc că s-a întâmplat să fie pe apă un lemn sau un colac. Altfel muream!“

Știți ce face omul care a pornit pe drumul „iubirii“ cu lipsă? Când va simți că cineva umple acel gol, îl va seca de resurse. Știți de ce? Pentru că oamenii ăștia care funcționează pe lipsă sunt, de fapt, saci fără fund. Golul lor nu se umple niciodată.

Nu mai spun că atunci când au întâlnit țărmul și au simțit din nou pământul sub picioare, renunță cu ușurință la obiectul care i-a salvat sau, în cel mai bun caz, îl bagă într-o cămară sau îl agăță pe perete. Cei care au jucat rolul de mamă a răniților mi-au confirmat asta.

În momentul în care stima de sine a naufragiatului s-a ridicat suficient, ei nu au mai fost buni. Ceva de genul: „Acum, că m-am refăcut suficient, cred că e momentul să-mi caut și eu pe cineva.”

Vulpescu.eu

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 martie 2019 în CASATORIE, FEMEIA

 

Prezentatoarea Magda Vasiliu crede ca asa-zisa emancipare a femeii a distrus femeia: „Stiu ca voi fi mancata de vie de feministe, dar nu ma pot abtine.”

646x404.jpg

Ziua Internaţională a Femeii, celebrată pe 8 martie, a prilejuit şi diferite proteste feministe. În acest context, Magda Vasiliu şi-a exprimat punctul de vedere pe Facebook, cu riscul, spune ea, de a fi criticată având în vedere că nu este de acord cu modul în care unele persoane au înţeles conceptul de „emancipare a femeii“.

„Ştiu că voi fi mâncată de vie de feministe, dar nu mă pot abţine. 8 martie a fost prilejul perfect pentru tot felul de proteste. Femeile se plâng că sunt mai prost plătite decât bărbaţii, că nu au acces la aceleaşi joburi, că sunt, pe scurt, discriminate. Tot de 8 martie, zeci de persoane evocau cu nostalgie şi regret scene din copilărie în care mama părea sau poate chiar era centrul universului. Aşa zisa emancipare a femeii a distrus practic femeia“, şi-a început Magda Vasiliu textul.

În continuare, prezentatoarea a enumerat diferenţele dintre generaţiile trecute de femei şi cele actuale, subliniind clar că femeile emancipate au scăpat din vedere unele aspecte.   „Bunicile, străbunicile noastre trăiau până la 80-90 de ani, erau casnice, creşteau copii, schimbau reţete, mergeau la teatru, la operă, pictau, găteau pentru mese memorabile cu prietenii, planificau vacanţe, se coafau constant, purtau ciorapi de mătase cu dungă, port-jartier şi pantofi cu toc. Aveau timp să culeagă levănţică şi să o pună în şifonier printre rufe, la fel cum aveau timp să întindă la uscat flori de tei. Citeau, scriau, nu erau aşa «emancipate» ca noi, care nu mai ieşim din blugi, nu mai purtăm tocuri, facem un duş în grabă, mâncăm de la fast food, ne întindem părul cu placa (altceva oricum n-am şti să facem), cu prietenii ne vedem rar şi atunci când ne vedem comandăm mâncare. Suntem veşnic alergate, obosite, sătule de tot şi de toate. Şi asta pentru că am fost proaste. Când am vrut cariere, joburi, etc, trebuia să ne asigurăm că bărbaţii pot şi vor să gătească, să spele, să calce, etc. Nu ne-am asigurat şi ne-am trezit cu toate pe cap. Dacă pe noi ne învăţau bunicile/mamele să gătim, pe copiii de azi părinţii îi duc la cursuri de gătit. Cine oare mai are timp să-i înveţe? Străbunicile şi bunicile noastre aveau tihnă, liniştea mentală de a crea oameni, caractere. Noi, în grabă, mereu pe fugă, mereu în contratimp de vreo 30 de ani încoace, creăm doar indivizi. Aşa că nu ştiu cum o fi mai bine“, a concluzionat Magda Vasiliu.

Magda Vasiliu

 
8 comentarii

Scris de pe 3 martie 2019 în FEMEIA

 

Sarbatoresc femeia in fiecare zi

Untitled.jpg

Sărbătoresc femeia în fiecare zi. Cinstind chipul luminos al bunicii, viu în amintire ca şi cum aş vedea-o chiar acum îngenunchiată în faţa icoanei, în camaşa ei albă, despletită, cu ochii închişi şi buze murmurându-şi mulţumirea pentru ziua ce a trecut şi ruga ei fierbinte pentru cine ştie ce. Mereu pentru alţii.

Sărbatoresc femeia în fiecare zi, ţinând în inima viu şi prezent mirosul din încăperile ei pline de icoane, cu candela mereu arzând, ţinand aprinse-n suflet luminile din ochii ei albaştri, plini de bucuria pe care numai Domnul ţi-o poate da, mai ales după ce viaţa ţi-a luat peste noapte tot, asa cum i-a luat ei… mai ales după ce ai trecut prin câte a trecut ea.

Sărbătoresc femeia în fiecare zi, închizând ochii şi văzând-o cum se repezea spre poartă când o striga câte un cârd de ţigănuşi – şi-n fiecare zi avea astfel de vizitatori- neştiind cu ce să-l mai miluiască, întorcându-se apoi cu zâmbet mulţumit, ca de om care a primit, nu a dăruit. Căci ea ştia prea bine că cel ce daruieste, lui îşi dăruieşte.

Sărbătoresc femeia în fiecare zi, când mă surprind repetând gesturile ei mărunte, când zâmbesc amintindu-mi cum nu ne lăsa să plecăm la drum până nu ne stropea maşina cu aghiasmă, închinându-se apoi cu lacrimi în ochii închişi şi cu mâinile strânse într-o rugă fierbinte prin care ne lăsa în grija Maicii Domnului. O sărbătoresc neuitând crucea mare pe care şi-o făcea cu hotărâre când ne luam rămas bun. Şi o sărbătoresc făcând-o şi eu, la rându-mi, cu aceeaşi hotărâre.

Sărbătoresc femeia în fiecare zi, purtând în inima o candelă mereu aprinsă chipului bunicii. Şi o floare nevestejită în faţa icoanei sale, săpată adânc în inima mea.

Sărbătoresc femeia în fiecare zi, cinstind gestul care-mi defineşte mama- acela de a alege mereu bucata cea mai mică de la masă, lăsându-ni-le nouă pe cele mai bune. O sărbătoresc cinstind mereu micile şi marile ei jertfe, toate nopţile ei nedormite, toate drumurile lungi pe care le-a bătut, ziua şi noaptea, pe ploaie, pe ger, pe zăpezi cât casa, ca să am eu tot ce îmi trebuie…O sărbătoresc cinstindu-i toate renunţările, atâtea renunţări- unele pe care le ştiu, dar atât de multe pe care nici măcar nu le bănuiesc şi nici nu i le ştiu citi în ochii uneori atât de trişti. O sărbătoresc cinstind toate visele ei neîntâmplate, toate nădejdile pe care şi le-a aşezat cuminte în ghiozdanul meu, sperând să am eu tot ce n-a avut ea… Cinstind toate amintirile ei urâte pe care atâta s-a luptat să nu le am şi eu, cinstind tot ce n-a trăit ea ca sa pot trăi eu, tot ce nu şi-a oferit ei însăşi ca să pot avea eu mai mult, toate lacrimile, tot tremurul şi toate strângerile de inimă pe care le-a trăit din cauza mea, toate dezamăgirile pe care le-a încuiat cu un zâmbet, toate grijile pe care le-a îngropat cu încă un oftat, toate neîmplinirile pe care le-a mascat cu înca un fir alb, toate întrebările pe care le-a tăcut cu încă un rid, toate florile pe care nu le-a primit, toate darurile pe care am uitat să i le fac, toate rănile pe care n-am ştiut să i le mângâi, toate durerile pe care n-am ştiut nici măcar să i le văd, darămite să i le alin.

Sărbătoresc femeia, în fiecare zi, cinstind toate astea şi mult mai mult decât acestea, în fiecare zi, cu o lumânare ce stă aprinsă în inima mea, clipă de clipă, la icoana mamei.

Sărbătoresc femeia, în fiecare zi, cinstind chipul femeii dascăl ce mi-a purtat blând paşii pe calea spre lumină. Cinstind chipurile femeilor ce îmi luminează drumul de dincolo de timp, din istorie. Chipurile pline de un dor sfânt, de demnitate şi de lumină, ale tuturor celor care, desi ar fi putut avea orice şi ar fi putut fi oriunde, fiindu-le bine, au ales să lupte şi să jertfească, pentru binele altora.

Sărbătoresc femeia în fiecare zi , cinstindu-le pe toate cele care au iubit, au luptat, şi-au şters lacrimile şi au mers zâmbind mai departe, pe toate cele care au clădit cu lacrimi şi sânge sau s-au lăsat zidite de vii în visele bărbaţilor pe care îi iubeau…

Sărbătoresc femeia în fiecare zi, cinstindu-le pe toate cele care au ars de vii pe altarul neamului şi al credinţei, sau şi-au lăsat inima străpunsă de sabie văzându-şi soţi, fii, logodnici, taţi răstigniţi pe crucea învierii neamului, dar au plecat cu smerenie capul şi au mers mai departe cu iubire şi credinţă, lăsându-mi moştenire cuvântul viu care zideşte, „Fie mie după cuvântul Tau”.

Sărbătoresc femeia în fiecare zi învăţând să fiu ca ele, ca toate cele care şi-au înţeles şi şi-au urmat menirea, deşi mărturisesc că-i uneori tare greu. Dar poate că cel mai frumos mod de a sărbători pe cineva în fiecare zi este să nu îl uiţi şi să încerci să fii ca el, în tot ce are bun.

Sărbătoresc femeia în fiecare zi, păstrând vii icoanele din inima mea şi străduindu-mă să le urmez paşii… Şi mărturisesc că uneori pare tare grea calea asta strâmtă pe care au păşit ele, atât de des pe cuie – dar tot ele mi-au arătat ce crini frumoşi răsar în urmă din lacrimile unei femei ce iubeşte uitând de ea. Aşa că încerc să le sărbătoresc în fiecare zi, aşa. Căci poate cel mai frumos mod de a sărbători pe cineva este să mergi cu el, pe aceeaşi cale. Dacă e lângă tine, să îl ţii cu blândeţe de mână, dacă e înainte să îl urmezi. Iar dacă vine în urmă-ţi, să îi luminezi cu inima ta calea şi să îţi aşterni sufletul în drumul lui, să îi mângâie tălpile, să-i facă drumul mai uşor.

Sărbătoresc femeia în fiecare zi.

Nu am nevoie de o zi de 8 martie inventată de cei care le-au făcut atât de mult rău femeilor pe care le cinstesc.

Sărbatoresc femeia în fiecare zi, fără să fie nevoie de o zi specială, cu petreceri zgomotoase, cu showuri striptease, cu balonaşe, inimioare, cadouri… Şi nici măcar de camioane de flori. O floare de camp înflorind zi de zi în inimă, un gând bun plecat din suflet la ceas de seară, o tacere plină de iubire îmbrăţisând suflete vii in rugăciune în fiecare dimineaţă, o lumânare aprinsă cuminte, cu dor, un strop de ulei în candelă, un cuvant bun întru amintire, ca o mângâiere, câteva mere dăruite întru pomenire unui cârd de ţigănuşi sunt sărbătoarea mea de fiecare zi.

Sărbătoresc femeia în fiecare zi. Căci datorită femeilor minunate ce mi-au luminat viaţa şi inima, eu cred în femeia-icoană. Iar femeia icoană ridică mirată din umeri în ziua de 8 martie…Ea străluceşte şi dă lumină în fiecare zi.

Alexandra Svet

 
Un comentariu

Scris de pe 3 martie 2019 în FEMEIA, MAMA

 

Sa fii iubita!

femeie-crestina-750x335

Nu pentru ochii tăi. Pentru că într-o zi îţi vor fi poate trişti şi plânşi, încercănaţi, ridaţi, acoperiţi de ochelari…

Nu pentru frumuseţea trupului tău…pentru că în orice zi poate apărea o femeie mai frumoasă, iar tu vei fi aruncată la coşul cu obiecte uzate.

Nu pentru felul în care te îngrijeşti, te îmbraci şi ştii să te pui în valoare, pentru că într-o zi te poţi trezi pe un pat de spital, după o anestezie generală…şi nu va fi nimeni să te ţină de mână…

Nu pentru frumuseţea părului tău, pentru că într-o zi vei fi poate nevoită să faci chimioterapie…

Nu pentru mâinile tale care ştiu să mângâie, să aline, să cureţe, să dăruiască…căci poate că într-o zi nu vor mai putea…

Nu pentru statutul tău, nu pentru poziţia ta, pentru familia ta sau pentru câţi bani ai… Pentru că poţi pierde totul peste noapte. Pentru că într-o clipă, poţi să nu mai fii nimeni. Şi te vei trezi, dintr-o dată, a nimănui.

Şi nu, nici măcar pentru mintea ta…căci într-o zi vei suferi poate de Altzheimer.

O bătrână de 90 de ani, internată într-un spital de bolnavi de Altzheimer, era vizitată în fiecare zi de soţul său. Acesta venea în fiecare dimineaţă la ora 9,00 să ia micul dejun cu ea. Intrebat fiind:
-„De ce mai veniţi? Dacă oricum nu vă cunoaşte?”
– „Vin. Pentru că eu o mai cunosc pe ea…”

Ţi s-a spus că nu se poate. Că o astfel de iubire nu există. Aşa că alegi Acum-ul….Ba există. Dar dacă vrei să fii iubită aşa e posibil ca acum să te doară, să urli, să suferi, să mori de dor, să te chinui şi să plângi, să mai aştepţi, pentru că nu accepţi să fii iubită pentru nimic altceva decât pentru …Sufletul tău.

Căci doar el este nepreţuit, de neînlocuit, imposibil de imitat şi de „operat” estetic. Doar el este cu adevărat unic şi dă forma, viaţa şi farmecul de neînlocuit buzelor tale, ochilor tăi, fiinţei tale.

Cuvintelor, gesturilor, felului tău de a fi. Şi doar pentru el va veni să ia micul dejun cu tine şi la 90 de ani, când nu ţi-a mai rămas nimic din tot ce ai avut…

Vei fi laudată pentru felul în care arăţi, pentru felul în care te îmbraci, pentru frumuseţea buzelor tale, pentru scânteile din ochii tăi, pentru picioarele tale lungi, pentru mierea cuvintelor tale, pentru zâmbetul tau cald, pentru gropiţele din obraji şi pentru toate nimicurile. Bucură-te, dar lasă-le să treacă fără să îţi lipeşti inima de ele. Zâmbeşte cu tristeţea că toate trec şi ascultă-l cu adevărat doar pe cel care îţi va spune că s-a îndrăgostit de sufletul tău. Şi să iubesti şi tu, la rândul tău, doar ceea ce nu moare.
Căci în rest… Toate trec…

Alexandra Svet

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 decembrie 2018 în FEMEIA