RSS

Arhivele lunare: Septembrie 2014

Homeopatia, o noua inselare

Homeopatia este una dintre metodele contemporane alternative de tratament. Sunt oameni care folosesc medicamentele homeopate, fara a sti insa nici catusi de putin despre ele. Adesea, homeopatia este pusa in stransa legatura cu lumea orientala, vazuta ca izvor al practicilor medicale alternative. Homeopatia isi trage numele din alipirea a doua cuvinte grecesti: “homoios” (asemanator) si “pathos” (suferinta).

Homeopatia nu constituie o specializare medicala in sine, la nici o facultate de Medicina neputandu-se studia acest domeniu. Cei care practica homeopatia, cat si legislatiile in vigoare privind Sanatatea, recunosc faptul ca homeopatia nu este recunoscuta legislativ, ca specializare universitara. Nu exista scoli homeopate organizate, nu exista date statistice, pentru a putea compara rezultatele actiunii medicamentelor homeopate. Nu exista nici o statistica care sa spuna ca, de exemplu, din o mie de bolnavi care au urmat o terapie homeopata, atatia s-au facut bine, atatia si-au imbunatatit starea, atatia au ramas in aceeasi stare si atatora li s-a inrautatit sanatatea. Nici o data statistica. Interesant este si faptul ca homeopatii spun ca “homeopatia nu lucreaza statistic”.

Homeopatia este cunoscuta pentru practica controversata de a oferi tratamente care nu contin efectiv nici un ingredient chimic activ. Homeopatia mizeaza pe tratarea bolilor prin stimularea capacitatii de vindecare a organismului uman, precum si prin prevenirea aparitiei afectiunilor la cei predispusi. Homeopatia are la baza un sistem propriu de raportare la om. Astfel, potrivit homeopatilor, omul are o capacitate inascuta de a se vindeca, el trebuind sa fie vazut intr-o maniera holistica, impreuna cu lumea inconjuratoare el formand un tot comun. Aceasta intelegere a omului si a lumii se incadreaza in categoria ideilor de tip new-age-ist (orientale).

Hahnemann si Kent, cei doi parinti ai Homeopatiei

Homeopatia isi leaga inceputurile de medicul german Friedrich Samuel Hahnemann (10 aprilie 1755 – 2 iulie 1843). Samuel s-a nascut la Meiben, in Saxonia. La numai 12 ani, el ajunge sa stapaneasca engleza, franceza, italiana, greaca si latina. Mai tarziu, el va invata si limbile vechi-orientale: araba, siriana, ebraica si caldeeana.

Hahnemann va studia medicina, doi ani la Leipzig si zece luni la Viena. In anul 1777, baronul Samuel von Brukenthal ii ofera postul de bibliotecar si de medic personal. Hahnemann il urmeaza pe Brukenthal la Sibiu, unde ramane doi ani. In aceasta perioada, tanarul medic este admis in cadrul Francmasoneriei. Intrarea lui Hahnemann in “loja teutonica”, inca de tanar, a influentat decisiv credintele lui filosofice si religioase.

Hahnemann a fost theist, a avut stranse legaturi cu misticismul si fost un iubitor fanatic al spiritismului. El era de parare ca invatatura lui Confucius a fost superioara fata de cea a lui Iisus Hristos, pe care Il caracteriza ca “sentimentalist inflacarat”. De asemenea, credea ca exista o stransa legatura intre Fiinta suprema si actiunea medicamentelor. Hahnemann va face mai multe experimente, cu diferite substante, pe oameni sanatosi. In urma acestor experimente, cei in cauza (sanatosi) au prezentat simptome asemanatoare cu simptomele prezentate de bolnavi. Producerea acestor simptome, cu ajutorul unor substante, ar stimula organismul uman al celui bolnav sa lupte cu boala. Esenta homeopatiei devine astfel “principiul similitudinii”, care consta in convingerea ca totalitatea simptomelor si a semnelor de boala prezente la un pacient pot fi vindecate de o substanta capabila sa produca simptome similare unei persoane sanatoase.

Hahnemann va enunta teoria despre “homeopatie” in anul 1796, urmand ca, in anul 1810, el sa editeze si o carte cuprinzatoare despre aceasta. In cartea respectiva, Hahnemann dedica multe capitole lui Anton Mesmer, vazut ca “tata al misticismului”, si elogiaza teoria acestuia despre “magnetismul animal”. In cartea lui, numita “Organon-ul artei de a vindeca”, el spune: “Marea varietate a puterii se afla ascunsa chiar in plante, ale caror caracteristici exterioare le cunoastem de multa vreme, dar sufletele lor, caracterisicile lor interioare si orice element dumnezeiesc au ele, pe acestea toate inca nu le-am perceput.” Aceasta existenta a elementului “dumnezeiesc” in plante este dezvaluita si de catre un urmas fidel al lui Hahnemann, anume de James Tyler Kent, care scrie: “Energia insasi nu este energie, ci o substanta dinamica. Exista un Dumnezeu Suprem, care este alcatuit din substanta, si este o substanta uniforma. Toate provin, curg de la El, toate de la cel superior si pana la ultimul corp material fiind legate in acest mod. Bineinteles, daca exista separare si curgere continua, de la primul, pana la ultimul, ultimele o sa inceteze sa existe.” James Tyler Kent (31 martie 1849 – 6 iunie 1916), nascut intr-o familie de baptisti din New York, a fost un medic american, recunoscut ca parinte al homeopatiei moderne. Kent se va doveni a fi un fidel membru al sectei mistice conduse de Emanuel Swedenborg.

In anul 1897, Kent va publica o carte cuprinzatoare, numita “Repertoriu al Medicinei Homeopate”. In aceasta lucrare, el vorbeste despre calitatile homeopate ale alimentelor (aceasta carte este folosita, de homeopati, pana astazi), pornind de la urmatoarea idee: “Nu microbul este cauza unei boli; nu trebuie sa ne mai lasam condusi de aceste visuri ale medicinei alopate si ale imaginatiei, ci trebuie sa corectam elanul vital.”

Urmand acestei idei, homeopatia sustine si o teorie particulara asupra “infectiilor”, prin care homeopatii inecarca sa explice cauza producerii tuturor bolilor. “Omul a fost creat liber, a fost creat cu posibilitatea sa gandeasca si sa faca sau binele, sau raul. Omul, gandind si dorind raul, isi pregateste corpul sa primeasca boala.” (Kent) Prin aceasta teorie, homeopatii confunda raul spiritual cu cel material, lucru pe care Ortodoxia nu il face. Bolile sunt urmarea pacatului lui Adam, care a afectat intreaga fire umana, iar nu urmari neaparate ale unor rele actuale, fara de care ele (bolile) nu ar exista in trup. Multi dintre sfinti au fost bolnavi, negandind si neurmand cele rele (vezi cazul lui Iov).

Marele homeopat Pierre Schimdt, la un congres international al Asociatiei Homeopatilor, sustine ca medicul homeopat, in afara de medicament, trebuie sa dea pacientului indicatii exacte “in legatura cu igiena de natura morala si sufleteasca, astfel incat sa nu se mai repete aceleasi greseli pe care le-a facul inainte, incalcand legea, in acest fel provocandu-si boala”. Homeopatul William Schwartz, care se refera la un mod de actiune mai profund al homeopatiei, spune: “Homeopatia are legatura nu numai cu evolutia trupeasca a omului, ci si cu evolutia lui spirituala; medicamentul homeopat, intr-adevar, salveaza sufletele; cu acest mod de actiune, homeopatia ajuta la distrugerea raului, ajuta sa se deschida “centrele” superioare si sa curga de acolo energie cereasca si spirituala.” Vitulkas este considerat parintele homeopatiei in Grecia, dar este si foarte cunoscut in cercurile mondiale homeopate. Vitulkas a fost discipol si colaborator al maestrului (guru) hindus Krisnamurti, si este firesc ca gandirea lui sa fie adapata cu conceptii orientale despre Dumnezeu, lume si om.

Homeopatia, cadere din dreapta credinta

Homeopatia se bazeaza pe convingerea ca exista un Dumnezeu impersonal, alcatuit dintr-o substanta accesibila noua, caci substanta Lui dumnezeiasca este aceeasi cu cea a creaturilor Sale. Spre deosebire de homeopatie, Ortodoxia propovaduieste un Dumnezeu Personal, Proniator si diferit de creaturile Sale, unirea cu acestea avand loc numai prin Fiul Sau intrupat si prin harul necreat.

Homeopatia sustine ca energia lui Dumnezeu este acelasi lucru cu substanta Lui, facand astfel din El un dumnezeu impersonal, de a carui substanta omul se poate impartasi. Ortodoxia invata ca omul se poate impartasi numai de harul dumnezeiesc necreat (energiile dumnezeiesti), iar nu si de substanta Lui (fiinta dumnezeiasca). Homeopatia priveste omul si lumea holistic, toate fiind de aceeasi substanta cu Dumnezeul impersonal, din care se varsa o substanta care sustine viata. Tulburarea curgerii acestei substante dumnezeiesti provoaca boala. Kent, urmasul lui Hahnemann, spune: “Aceasta substanta este supusa schimbarilor, adica poate sa curga in ordine sau dezordine, poate sa fie bolnava sau normala.” Aceasta “substanta dumnezeiasca”, care exista in om si la care reactioneaza medicamentul homeopat, este ceea ce homeopatia numeste “energie vitala” a omului. Aceasta “energie vitala” a homeopatilor este identica cu energiile din credintele orientale: energia “Ki Chi” a chinezilor; energia hinduista “prana” sau “kudalini”; energia “bioplasmatica”; energia “orgoni”, a lui Reih; forma energiei animale, care s-a numit “mesmerism”.

Unii homeopati o numesc “energie cosmica” si spun ca este aceeasi energie pe care: hindusii o numesc “prana”; Paracelsus o numeste “magnale”; Van Helmod ii spune “alcahest”; cabalistii o numesc “lumina stelelor”; alchimistii ii spun “azorth”; Fludd ii spune “spiritus”; Reihenbach o numeste “puterea fiintelor”; numita “magnetism animal”, la Mesmer; “energia vazduluilui”, “bioenergie” sau “substanta simpla”, la Suedeborg; “energie vitala”, “putere vitala” sau “corp vital”, la Institutia Vitalistica; “orgoni”, la Reih; “bioplasma”, la cercetatorii rusi; etc. Unii homeopati privesc extazul yoghinilor ca pe un mod prin care cineva poate sa vina in contact cu aceasta “energie cosmica” si este subliniat ca astfel de situatii sunt extrem de revigorante.

Invatatura despre “energia vitala” izvoraste din teoria holistica asupra lumii (monism panteistic), care inspira, pe langa homeopatie, si toate sectele religioase ale tarilor orientale, ale caror credinte sunt absolut incompatibile cu Ortodoxia. Potrivit homeopatilor, boala, inteleasa ca modificare a fluxului energetic al omului, poate fi observata si provocata de catre om insusi. La realizarea acestui lucru ajuta doi factori: autocunoasterea (tehnici rationale) si medicamentul homeopat. Potrivit unor homeopati, medicamentul homeopat este doar o alta cale de a obtine ceea ce ofera tehnicile religiilor orientale, adica autoevolutia. Homeopatia inecarca sa “elibereze” omul, tinta ei principala fiind sufletul pacientului, iar nu corpul lui. Astfel, homeopatia trateaza pornind de la suflet, catre ratiune si corp. Exista homeopati care compara modul de preluare a istoricului bolii de catre un homeopat cu un fel de spovedanie.

Potrivit teoriilor homeopate, cel care da tratamentul trebuie sa inteleaga ca el reprezinta un fel de “conducta” prin care curge spre bolnav puterea vindecatoare a vietii. Medicul homeopat trebuie sa fie un intelept sintetic si instruit spiritual. Deci, cel care trateaza va trebui sa urmeze o educatie psiho-spirituala, astfel incat sa dobandeasca o cunoastere adecvata, chiar din experientele lui personale. Acest lucru cere insa, din partea celui care trateaza, trairea unor fenomene “superioare” nivelului material al lucrurilor, prin care sa poate fi capabil sa treaca la o stare “superioara” a constiintei, ca sa-l trateze pe cel bolnav (samanism).

Pe scurt, putem rezuma astfel: Exista un dumnezeu impersonal, care este o putere universala (energie) care coincide cu universul (bio-energie); absolut tot ce se intampla este manifestarea acestei energii absolute; nu exista deosebire intre substanta lui Dumnezeu si cea a omului; Dumnezeu nu exista in afara omului. Cei care se ocupa cu misticismul invata ca omul, descoperindu-l pe “dumnezeu” si activand puterile care se ascund in interiorul lui, are puterea sa se vindece singur. Aceasta intelegere a omului si a lumii se incadreaza in categoria ideilor de tip new-age-ist (orientale).

Medicamentul homeopat, o materie “vrajita”

Potrivit homeopatilor, eficacitatea medicamentului homeopat tine de modul in care este preparat, adica de dinamismul metodei (nenumarate dizolvari si agitari ale “substantei”). Medicamentele homeopate depasesc insa chimia, implicand o adevarata alchimie. Potrivit homeopatiei, efectul benefic al “medicamentului” se datoreaza proprietatilor dumnezeiesti ascunse ale materiei lui, care se activeaza prin dinamism. “Facem dinamism la medicamentele noastre pentru a putea ajunge pana la substanta simpla (dumnezeiasca)”, dupa cum explica James Tyler Kent.

Parintele homeopatiei, Friedrich Samuel Hahnemann, spune si el acelasi lucru: “Puterea medicamentoasa nu se afla in moleculele materiale ale acestor “medicamente”, care au fost dinamizate (agitate) si nici in suprafata lor fizica, ci este descoperita si eliberata din materia medicamentoasa care are cu atat mai mare actiune, cu cat mai libera si nemateriala s-a facut prin dinamism. (…) Agitarea substantei medicamentoase dezvaluie puterile ei medicamentoase din ce in ce mai mult, pana cand se spiritualizeaza materia. (…) Cu modul de preparare prin dinamimizarea substantei medicamentoase, materia se distruge complet, pana la natura ei spirituala si, de aceea, in starea ei finala, poate sa se considere ca e alcatuita intr-adevar numai din aceasta substanta spirituala.” Deci, in afara de contemplarea in totalitate a cosmosului, prin elementele spiritiste, alchimice si magice, pe care le contine, homeopatia da medicamentul homeopat, care reprezinta “elementul dumnezeiesc”, pentru a readuce la normal fluxul substantei dumnezeiesti a omului, iar medicul homeopat preia sarcina intermediarului care conduce omul la eliberarea din pacatul originar, precum si din raul material si spiritual.

Dilutiile homeopatice nu au nici un efect direct (dincolo de “efectul placebo”), dar tratamentul homeopat poate fi periculos datorita tentatiei de a evita tratamentul medical real, mai eficace. Sunt cunoscute si unele “medicamentelor homeopate nocive” (“nosodes”, niste alternative la vaccinuri), care sunt preparate din tesuturile canceroase, din lichid tuberculotic, din mercur, etc. Aceste medicamente sunt periculoase pentru sanatate si sunt contrarii moralei medicale si deontologice.

Trebuie subliniat, ceea ce ne este cunoscut din Sfanta Scriptura si din Traditia Ortodoxa, ca diavolul poate sa trateze trupul omului, pentru a-i castiga sufletul. Deci, nu trebuie sa anulam complet posibilitatea “vindecarii” homeopate, mai ales cand aceasta este practicata in stransa legatura cu practici provenite din traditiile orientale. Din punct de vedere stiintific, homeopatia trebuie incadrata in capitolul despre “Alchimie”. Metodele homeopate de tratament nu reprezinta decat reintoarcerea vechiului “medic-vrajitor” in societatea noastra.

Parintele Paisie Aghioritul, despre Homeopatie !

“Homeopatia este incurcata. Multi s-au incurcat in aceasta poveste si au amestecat in ea multe teorii. Dupa ce vei lua o doctorie, iti vor spune aceia: “La inceput te vei simti mai rau, dar apoi iti va trece.” Sa spunem ca te doare obrazul. Celalalt iti da o palma puternica si te doare mai tare, asa incat starea de mai inainte, ti se pare o gluma, si o suporti usor.

Mai exista si unii care sunt bolnavi numai cu inchipuirea. Unul ca acesta merge la medic, iar acela ii spune: “Pleaca, nu ai nimic.” Merge din nou si medicul iarasi ii spune: “Pleaca, nu ai nimic.” Merge apoi la homeopat. Acesta stie ca nu are nimic, dar nu ii spune, ci ii da un praf, pentru a-i linisti gandul aceluia si astfel ii trece durerea. “M-am facut bine”, spune acela.

Aceasta este inselaciune! Apoi mai sunt si altii care, neputandu-se aranja nicaieri in alta parte, merg la homeopatie si astfel isi gasesc o ocupatie. Dar lucrul acesta este primejdios. Se incurca diferiti insi in treaba aceasta si nimeni nu poate avea incredere in ei. Apoi, resping toate celelalte tratamente. Eu as fi de acord mai degraba cu un botanist, cu un om de stiinta. Dar exista si multi escroci. Unul spune ca poate cunoaste toate bolile numai privind in ochii celui bolnav. Sunt si eu de acord ca unele boli se pot depista in felul acesta, dar cum va cunoaste acela inima privind in ochi. Altul spune ca prin ureche poate vindeca toate bolile. Baga in ea niste ace. Prostii. Acestia sunt niste escroci. Este nevoie de discernamant in toate acestea.

– Adica, Parinte Paisie, sa nu facem tratamente homeopate la copil?
– Nu, nu este un lucru in care sa ai incredere.

Teodor Danalache

Dupa cartea “Homeopatia, intre magie si Ortodoxie”, scrisa de Parintele Damaschin Grigoriatul, Sfanta Manastire Grigoriu, Sfantul Munte Athos. |crestinortodox.ro

 
2 comentarii

Scris de pe 30 Septembrie 2014 în HOMEOPATIE, VRAJI FARMECE SPIRITISM, VRAJITORIE

 

Uitam sa traim …

Regretăm prea mult după cei care ne-au abandonat şi uităm să îi preţuim pe cei care ne-au fost mereu alături.
Ne cosumam prea mult din cauza celor care ne-au dezamăgit şi uităm să ne bucurăm de cei care ne înfrumuseţează viaţa.
Plângem prea mult din cauza celor care ne-au rănit şi uităm să râdem împreună cu cei care ne fac să zâmbim.
Aşteptăm prea mult după cei care ne amăgesc cu iluzii și promisiuni frumoase şi uităm să trăim împreună cu cei dispuşi să ne ofere totul.
Avem prea multe resentimente faţă de cei care ne-au făcut să suferim şi uităm să-i iubim pe cei care ne-au făcut fericiţi.
Vorbim prea mult despre cei care nu ne-au meritat şi uităm să vorbim despre oamenii buni şi frumoşi cu care ne-a binecuvântat viaţa.
Povestim prea mult despre eşecurile şi pierderile noastre şi uităm să amintim despre reuşite şi împliniri.
Ne purtăm, deci, de parcă i-am iubi mai mult pe cei care ne-au abandonat şi dezamăgit şi de parcă ei ar conta mai mult decât oamenii buni pe care îi avem aproape. Ne purtăm de parcă ar fi mai importante nereuşitele şi deziluziile noastre, decât împlinirile şi partea frumoasă a vieţii.
Teama de eșec duce la izolare. Culpabilizarea obsesivă pentru toate nereușitele noastre ne secătuiesc de energie și ne lasă fără acel dram de încredere de sine, capabil să ne dea aripi.
Şi astfel, ne reprimăm nevoia de iubire, ne izolăm de oameni, ne inhibăm bucuria și uităm să trăim…

Irina Binder 

 
Un comentariu

Scris de pe 30 Septembrie 2014 în SFATURI

 

Frumusetea este strans legata de vesnicie

Frumusețea este o stare firească a lucrurilor. Cu cît lucrurile sînt mai în armonie și mai aproape de ceea ce trebuie să fie, cu atît ele sînt mai frumoase. Frumusețea este strîns legată de veșnicie: lucrurile trainice ne par mai frumoase, cum ar fi cerul, jocul stelelor, munții sau apele. Nimic din ceea ce este inventat nu poate fi numit frumos. O bucată simplă de lemn, o piatră sau lutul ars întrec în frumusețe orice aliaj făcut de om pentru a-și împodobi viața. Pigmenții naturali pe care îi obțineau artiștii de odinioară din pămînt, din pietre sau din fierberea plantelor sînt frumoși în sine, de aceea orice amestec de culori era armonios, iar preocuparea pentru legile armonice pe care o au școlile moderne de pictură era improprie: armonia se conținea chiar în materialele folosite. Menirea artistului este de a pătrunde frumusețea inițială a materiei cu care lucrează pentru a se întipări pe sine în legea veșnică a frumuseții lăsată de Dumnezeu.

Nu este pe pămînt frumusețe mai răpitoare decît cea a omului. Chipurile frumoase înfloresc, se coc și se ofilesc pentru ca, pînă la urmă, să se pogoare în pămînt și să putrezească. Totuși pentru o clipă, căci atît durează tinerețea raportată la veșnicie, frumusețea cea dintîi copleșește făptura și, oricine are ochi să privească, vede taina veșniciei pe chipurile noastre. Altminteri, nu este cu putință a ne închipui un lucru mai zadarnic decît acela de a crea Cineva o frumusețe atît de mare cum este cea a omului doar pentru o strălucire de cîțiva ani, ca mai apoi să o întoarcă în pămînt.

Această descoperire a frumuseții inițiale o cîntă Biserica în slujba Învierii, vorbind parcă cu cuvintele mortului: “Chipul slavei Tale celei negraite sînt, deși port ranele păcatelor… Cela ce cu mîna dintru neființă m-ai zidit și cu chipul Tău cel dumnezeiesc m-ai cinstit; iar pentru călcarea poruncii iarăși m-ai întors în pămînt, din care am fost luat; la Cel după-asemănare mă ridică, cu frumusețea cea dintîi iarăși împodobindu-mă” (Binecuvîntările Invierii, glasul 5).

Este atîta frumusețe în tot ce există, încît nu ajung zilele omului pentru a se bucura de ea. Pînă și legumele și fructele pe care le mîncăm sînt frumoase sau înfloresc frumos. De aceea, a face lucruri urîte: a picta urît, a scrie urît, a cînta urît este o erezie. Păstrați-vă în frumusețe, ca să fiți mai aproape de Dumnezeu.

Savatie Baștovoi

 
Un comentariu

Scris de pe 30 Septembrie 2014 în VEŞNICIE

 

Scrisoarea unei femei catre medicul care a vrut s-o omoare (prin avort)

SCRISOARE CATRE UN AVORTIST

Te-ai gandi ca o fetita care supravietuieste incercarea unui medic de a o avorta ar avea simtaminte de ura fata de el. La urma urmei asta e firea omului. Surprinde insa ca majoritatea covarsitoare a indivizilor care promoveaza dreptul la viata al copilului nenascut sunt oameni cu compasiune, nu numai pentru fiintele nenascute, dar si pentru medicii care presteaza servicii de avort. Unii dintre ei chiar surprind prin compasiunea si iertarea pe care le acorda acestor medici. Marturii ale unor astfel de persoane sunt multe si frecvente. Una publicata mai in vara, insa, ne-a atras atentia in mod deosebit. E vorba de o tinara pe care un medic nu a reusit sa o ucida atunci cind mama ei, in varsta de doar 13 ani, a venit la el sa o avorteze. Tinara copila era insarcinata cu gemeni, un baiat si o fetita. Fetita a supravietuit, dar baietelul a fost avortat. Dupa mai multi ani, fetita ajunsa femeie l-a aflat pe medicul care a incercat sa o avorteze. I-a scris o scrisoare, scurta, dar plina de caldura si afectiune. O publicam in traducere romaneasca. Traducerea a fost facuta de Mona Stanescu, AFR Oradea, careia ii multumim.

Stimate domnule doctor Patel: Vă scriu această scrisoare având inima îndurerată. În anul 1988, mama mea biologică în vârstă de 13 ani a venit la dumneavoastră pentru a avorta…în cea de-a douăzecea săptămână de sarcină. Ea a fost asigurată că avortul va rezolva problema pe care o avea, iar viaţa sa va intra pe făgaşul normal, însă nu a fost aşa. Când s-a întors să vă vadă, a fost înştiinţată că avortul a avut parţial succes, dar ea era încă însărcinată, dat fiind faptul că în realitate ea era însărcinată cu gemeni, însă nu a fost bine informată. De asemenea, i s-a spus că în timpul avortului s-a rupt sacul amniotic, şi astfel a avut o scurgere de lichid timp de câteva săptămâni. Drept urmare, mama mea naturală a fost expusă la mai multe complicaţii. Din cauză ca avortul a eşuat, m-am născut prematur, cu două luni şi jumătate mai devreme, având multe complicaţii de-a lungul vieţii.

Pe măsură ce v-am citit istoricul practicii medicale, am descoperit faptul că mărturia mea este în concordanţă cu mărturiile altor pacienţi. Mama mea naturală avea 13 ani. Era tânără şi naivă; uşor de manipulat şi minţit. Ea nu ştia cum să procedeze. Datorită avortului eşuat, mama mea a îndurat douăzeci şi şase de ani de greutăţi si regret. Îmi imaginez lucrurile care s-ar fi putut întâmpla şi despre care nu poate să vorbească…lucruri pe care alte femei le mărturisesc că le-aţi făcut, în timp ce erau în grija dumneavoastră. Totuşi, ea nu a fost singura care a suferit un avort eşuat. Viaţa mea, a familiei şi copiilor mei au avut de suferit de pe urma unei ,,greşeli” sau a unui ,,avort eşuat, care a avut loc cu mult timp în urmă. Pe lângă faptul că m-am născut cu două luni şi jumătate mai devreme, am suferit anumite complicaţii, cum ar fi: şolduri dislocate, picioare deformate, şi am fost conectată la aparate.

Am avut picioarele puse în ghips, ham la şolduri care mă pregătea pentru operaţie şi ghips pe corp pentru a corecta urmările avortulului. De fapt, eu încă mai am complicaţii la şold şi picioare, cauzate de avort. Din nefericire, nu sunt singura care a trecut prin aceste lucruri. Sute de alţi supravieţuitori ai avortului spun lumii despre faptul că noi suntem copii, merităm o şansă la viaţă, iar avortul este, fără îndoială, riscant. Am petrecut douăzeci şi unu de ani întrebându-mă dacă mai am un frate. Simţeam asta în inima mea. Mama mea naturală mi-a confirmat bănuielile când mi-a spus despre avortul ei, atunci când am întâlnit-o. Să realizezi că ai trăit toată viaţa fără fratele tău geamăn este o realitate dură. Oricum, cel mai greu lucru pentru mine este să realizez că i-aţi luat tatălui meu unicul său fiu. Viaţa lui ar fi fost mult mai împlinită şi fericită, dacă l-ar fi avut pe fiul său care ar fi dus mai departe numele familiei şi totodată, ar fi avut posibilitatea să facă împreună lucrurile pe care el le iubeşte-vânatul şi pescuitul.

În februarie 2013, a avut loc un alt miracol…S-a născut fiica mea! Gândiţi-vă că ea nu ar fi fost aici dacă avortul ar fi reuşit. Este aici de puţin timp, dar schimbă atât de multe vieţi prin personalitatea ei veselă şi iubitoare. Mă întreb câţi copii sunt morţi din cauză că mamele lor au fost informate greşit de către dumneavoastră, spunându-li-se că, cea mai bună decizie, sau că singura opţiune era avortul.

Domnule Patel, vă scriu nu doar să fac lumină asupra urmărilor care pot surveni în urma avorturilor, dar de asemenea să-mi exprim iertarea pentru ce s-a întâmplat. Am trăit o viaţă împlinită şi am fost iubita în aceşti douăzeci şi şase de ani, în pofida circumstanţelor. Am fost adoptată într-o casă minunată, unde am primit compasiune şi iertare, mai mult decât aş fi putut cere vreodată. La fel cum eu am fost iertată de Dumnezeu pentru multe lucruri, aleg să vă iert. Vă iert pentru că aţi efectuat acel avort în 1988 şi pentru impactul enorm pe care l-a avut asupra mamei mele naturale şi asupra mea.

De asemenea, mă rog pentru dumneavoastră. Mă rog să vedeţi dincolo medicamentele, banii şi viaţa dumneavoastră obişnuită…şi să vă amintiţi chipul meu (şi al fiicei mele care nu ar fi fost aici dacă ar fi reuşit avortul) atunci când efectuaţi avorturi. Mă rog ca atunci când vă amintiţi de mine, să fiţi înduioşat atât de mult încât să nu mai practicaţi avorturi şi să vă utilizaţi darurile dumneavoastră în afara acestui domeniu. Vă garantez că mulţi dintre noi, inclusiv eu, v-am ajuta să părăsiţi acest domeniu, v-am încuraja şi susţine. V-aş primi cu braţe deschise, deoarece cred cu tărie că viaţa dumneavoastră şi ceea ce faceţi cu ea este la fel de preţioasă ca a fiecărui copil nenăscut pentru care pledez.  Voi continua să mă rog pentru dumneavoastră şi pacienţii pe care i-aţi avut şi îi aveţi. Cu sinceritate, Claire Culwell

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Septembrie 2014 în AVORT

 

Pacatele maimutei

Păcat de moarte am făcut! La o conferinţă recentă am avut tupeul să afirm că Darwin şi cimpanzeii săi n-au fost decât un vis volatil, un migălos complot antisenzorial. Ieşirea mea din corsetul normei acceptate a intrat pentru cei obişnuiţi să danseze după cum le cânta muzica ştiinţelor, ca un şmirghel pe gât. „Da’ ce Nicule, tu nu te tragi din maimuţă?. Eu mă trag”, a încercat să mă-nfiereze un dascăl sexagenar – ce trebuia să iasă de mult la pensie, pentru care vocea raţiunii nu are nici o şansă să fie auzită. „Nu, domnule profesor, în familia mea n-a fost şi nu e nimeni maimuţă”, i-am replicat spontan colhoznicului ideologic crescut în dispreţul pentru divinitate. „Vorbeşti emoţional, nu cu raţiune băiete” a sărit ca pârjolit un alt ayatolah al cetei ştiinţifice, cu vocaţia de stăpân al evoluţionismului ce trebuie dovedit căpoşilor care nutresc rezerve, şi m-a acuzat apoi că distorsionez informaţiile sufocând elevii cu convingeri creaţioniste.

Le-am spus colegilor că un profesor nu-şi creşte elevii cu ideologie, ci cu dragoste. Dacă-i învaţă că se trag din maimuţe, se vor comporta ca ele. Pentru omul-maimuţă, regula de bază e absenţa oricăror reguli. Nu se ruşinează de nimic. Şi de nimeni. Ieşit în societate păcatele maimuţei evoluate este că joacă renghiuri sinistre: ţipă în tramvaie, scuipă femeile pe bombeuri, râgâie pe holul facultăţii, flatulează în supermarket, se urcă în cârca profesorului la catedră, lipeşte guma de mestecat pe scaun la McDonald’s, taie cu briceagul scaunele în maxi-taxi, se descalţă de pantofi în tren, umple staţiile cu coji de seminţe. Minte, înşeală, corupe, urăşte. Deviza lui e „fură tu, fiindcă altminteri fură alţii”. E escroc sentimental: plânge până îi faci acte pe casă. Ameninţă la semafor, face gesturi obscene în intersecţii. Divorţează cu o autoadmiraţie tâmpă. Avortează fără remuşcări. Abandonează copiii în maternităţi, şi duce părinţii la aziluri de bătrâni. Când e-n frunte, când e şef, calcă pe cadavrele celor dragi, uită c-a plecat de la ţăruş. Are gesturi de banditism edificator, vorba lui Radu Paraschivescu.

Vă vine să credeţi ori ba, prin şcoli unii profesori încă susţin vârtos că ne tragem din maimuţe. Apoi vin şi se plâng pe la TV ori ziare, că le dau tinerii în cap. Că liceenii sunt o orchestră de afoni nemiloşi. Că fetele vin la şcoală mai mult dezbrăcate. Că fumează fără să palmeze ţigara când trec dascălii pe lângă plozi. Că elevii sunt plini de nesimţire, de indolenţă şi de prost gust. Că sunt grobieni şi nu mai au nici un apetit pentru frumos. C-au devenit mici uzine ale infernului, etc.

Le-am explicat colegilor că pentru aceste produse evoluţioniste ciocanul logicii nu reuşeşte să schimbe inima de piatră. Le-am spus că starea deplorabilă a început odată cu scoaterea religiei din şcoli şi cu promovarea maimuţei. Le-am mărturisit că numai Dumnezeu are la promoţie blândeţe, gingăşie, dragoste, iertare, pace. Numai El şlefuieşte caractere. Numai El redă identitate, valori, bune maniere. Ca un floretist rafinat al vorbelor le-am spus şi că duplicitatea lor: „sunt creştini, dar cred că se trag din maimuţe…”, nu este decât o religie sintetică. Una care îmbată sufletele cu mise idolatre şi lucrează fără a gândi la ziua decontului. Le-am spus şi replica Annei Graham la o emisiune cu Jane Clayson: “cred că totul se reduce la faptul că ceea ce veţi semăna, aceea  veţi şi culege”.

Nicolae G.

 
Un comentariu

Scris de pe 27 Septembrie 2014 în ADEVAR, NECREDINTA

 

Mama, de unde asa putere ?

Multe nopți tu ai vegheat,
Când la căpătâi mi-ai stat,
Ca să mă știi fericit,
Și de rele ocrotit.

Dragoste ai dovedit,
Când din tine ai jertfit,
C-ai luat asupra ta,
Greșeala ce era a mea.

Singura ce n-a plecat,
Când toți ceilalți m-au lăsat,
Doar tu ai avut puterea,
Să-mi alini deplin durerea.

Ai uitat chiar și de tine,
M-ai iubit mai mult pe mine,
Ți-ai jertfit din sănătate,
Numai să le am pe toate.

Tu m-ai învățat credința,
Și că ea ține știința,
Că Dumnezeu e iubire,
Pentru toate mântuire.

M-ai păzit de orice teamă,
Și nu mi-ai fost numai mamă,
Mi-ai fost și învățătoare,
Soră și pilduitoare.

Mă întreb azi, în tăcere,
De unde așa putere?
Căci deși tu ești doar mamă,
Parc-ești sfântă din icoană.

Elena J.

 
Un comentariu

Scris de pe 27 Septembrie 2014 în ELENA J.

 

Indecenta la femei

Un mare păcat, cu o nocivitate morală deosebit de gravă asupra oamenilor, este portul indecent. Păcatul, obiceiul rău sau viciul pot deveni la un moment dat, în om, ca a doua natură, ceva firesc. Pentru a nu se ajunge la o asemenea decadenţă morală, la starea cronică a bolii spirituale, trebuie neapărat să cerem ajutorul lui Dumnezeu prin Taina Sfintei Spovedanii. Un mare păcat, cu o nocivitate morală deosebit de gravă asupra oamenilor, este portul indecent. Spre exemplu, o femeie se îmbracă cu o fustă foarte scurtă, merge la serviciu sau pe stradă. Pe orice bărbat, care se uită involuntar la ea, diavolul desfrânării parcă îl electrocutează; o doreşte în inima lui, păcătuieşte în inima lui cu ea. Mântuitorul a spus că: „dacă vezi o femeie şi o doreşti în inima ta, ai şi păcătuit cu ea”. Deci, efectiv se desfrânează sufleteşte cu acea femeie. Într-o singură zi, acea femeie poate să provoace involuntar şi inconştient la păcat atâţia bărbaţi care o privesc în ziua respectivă… Deci ea poate să facă zilnic zeci şi sute de păcate. Prin portul ei indecent, poate răni zilnic atâtea suflete omeneşti, atâţia bărbaţi cărora nici prin cap nu le-ar fi trecut că vor păcătui în acea zi. Ispita diavolului desfrânării vine prin acea femeie. „Vai de cel prin care vine ispita”, zice Mântuitorul. Trebuie să ne ferim cu toată fiinţa noastră de a ispiti, de a răni pe cei care sunt apropiaţii noştri. Un asemenea păcat se poate face şi în familie, când tata sau mama se poartă indecent prin casă faţă de copii. Ei zic că sunt mici copiii, însă diavolul nu doarme. Orice imagine indecentă li se întipăreşte uşor în minte.

Arhim. Ioachim Pârvulescu

 
5 comentarii

Scris de pe 22 Septembrie 2014 în FEMEIA, ISPITE