Erai Prunc micut in iesle

Erai Prunc micuț în iesle,
Când noi am primit de veste
Că Iisus Te vei numi
Și neamul îl vei izbăvi.

Dobitoacele suflau,
Staulul de-l încălzeau,
Iar păstorii Ți-au adus
Daruri scumpe mai presus.

Îngerii în cor cântau
Și slăvind ei se mirau
Cum Tu, Mare Împărat,
Într-un om Te-ai întrupat.

Nașterea deși smerită,
Nu e alta mai slăvită,
Toată firea a simțit
Pe pământ când ai venit.

Bucurie am aflat,
Doamne, când Te-ai întrupat
Și-ai făcut un legământ,
Între cer și-ntre pământ.

ELENA J.

 

Pregatire de Craciun

Un brad mare şi-a luat
Şi frumos ea l-a gătat.
Frigiderul l-a umplut,
Prăjituri multe-a făcut.

Telefonul l-a-ncărcat,
Ca să aibă de sunat.
Casa frumos şi-a vopsit,
Cu haine s-a înnoit.

De ceva îns-a uitat,
Lucrul cel mai important:
Sufletul nespovedit,
Nespălat, nepregătit.

ELENA J.

 

Mama, nu uit ce-am promis!

Mamă, nu uit ce-am promis
În scrisoare când ți-am zis
Că pornesc cu dor la drum
Şi vin grabnic de Crăciun.

Însă, de când am plecat
Ceva-n bine s-a schimbat?
Sau tot cei corupți conduc
Şi-n râpă țara ne duc?

Tinerii cu drag muncesc
Sau toți țara părăsesc?
Din păduri s-a mai tăiat?
Din aur s-a mai furat?

Mai au zile cei bătrâni
Sau sunt slugă la stăpâni?
E bine-n învățământ
Sau e totul la pământ?…

Şi mă doare c-am plecat,
Casă, părinți am lăsat,
Singură-s printre străini,
Printre oameni reci, haini…

Vin acasă că mi-e dor,
Zilnic mai apăsător…
Mamă, nu uit ce-am promis,
Printre lacrimi ce ți-am scris…

ELENA J.

 

Se uita Dumnezeu pe pamant si vede atatea imbuibari, betii, fapte de rusine tocmai in Sfanta Sarbatoare a Nasterii Sale

Se uită Dumnezeu pe pământ şi ce să vadă? Îmbuibări, beții, risipă de bani, agitație, călcat în picioare în magazine, nervi şi înjurături. Fapte de ruşine care nici într-o zi oarecare nu se petrec. Toate astea în Sfânta Sărbătoare de Crăciun, când ar trebui să fie pace, gânduri bune, simplitate, curăție, iertare şi bucurie. Bucurie că S-a născut Hristos Mântuitorul. Căci în esență aceasta înseamnă Crăciunul. Nu bradul, nu cadourile, nu instalația colorată, nu moşul, nu mâncărurile!

Oare cum Se simte Hristos ştiind că e Ziua Naşterii Lui şi tocmai El, Sărbătoritul nu este adus în discuție la masă? Ne vin rudele din depărtări, ne strângem, mâncăm, ne bucurăm dar nu ştim care este adevăratul scop al acestei reîntâlniri cu cei dragi ai noştri, căci această reuniune intensifică în inimile noastre bucuria Naşterii Domnului.

Iar dacă de Crăciun ni s-a dat liber de la serviciu, este pentru că omul e dator să vină la Biserică în această sărbătoare mare să-şi odihnească sufletul, apoi e îndreptățit să-şi bucure şi stomacul.

Crăciunul e sărbătoarea lui Hristos, nu a lui Moş Crăciun, nici a stomacului!

ELENA J.

 

Pregatire de Craciun

Un brad mare şi-a luat
Şi frumos ea l-a gătat.
Frigiderul l-a umplut,
Prăjituri multe-a făcut.

Telefonul l-a-ncărcat,
Ca să aibă de sunat.
Casa frumos şi-a vopsit,
Cu haine s-a înnoit.

De ceva îns-a uitat,
Lucrul cel mai important:
Sufletul nespovedit,
Nespălat, nepregătit.

Elena J.

 

Minunile ce s-au petrecut in momentul nasterii lui Iisus

După ce Preacurata Fecioară Maria a luat cunoștință de la Arhanghelul Gavriil că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, trecuse 9 luni, și veni o poruncă de la Cezarul August, ca toți oamenii de sub stăpânirea lui să se înscrie la locul nașterii cu femeia și copiii săi. Bătrânul Iosif era nevoit a părăsi Nazaretul și a pleca la Betleem, căci de acolo i se trăgea neamul. Când a ajuns acolo era noapte. În acele zile Maria urma să nască, și neavând unde găzdui, au fost nevoiți să intre într-o peșteră săracă. După ce intrară în peșteră, Fecioara văzu un finic uscat ca un stâlp și se așeză rezemându-se de acest finic, ale cărui crengi uscate pătrundeau până afară.

În acel timp, bătrânul Iosif, a plecat să caute o femeie, ca să stea lângă fecioara. Pe când mergea el, deodată picioarele lui au rămas pironite, și nu a mai putut merge mai departe. O întâmplare străină se petrecea în toată firea. Își ridică ochii spre cer, și văzu că păsările care zburau, se opriră și ele în loc. În jurul lui Iosif, ședeau niște lucrători la masă, unii au rămas cu mâna la gură, alții cu mâna întinsă, cel ce mânca se oprise din mestecat, și toți priveau spre cer. În apropiere, o turmă de oi care păștea. Deodată și oile s-au oprit din păscutul lor, iar păstorii rămăseseră și ei încremeniți și nemișcați. Luna pe cer stătea și ea din mersul ei și nici pământul nu se mai învârtea, pentru că în acel moment, Fecioara Maria năștea pe Mântuitorul lumii, pe Iisus Hristos. Toată făptura era în așteptarea acestei mari rânduieli dumnezeiești. Deodată se auzi un glas plin de bucurie: „Se naște Hristos! Se naște Hristos!” În acest minut, S-a născut Hristos.

O femeie mergând drept la Iosif, îl întrebă: „Nu-i așa că mă cauți pe mine?” Iosif răspunse: „Da, eu caut pe cineva de ajutor.” Atunci femeia zise: „Eu sunt moașă și mă numesc Salomeea și vreau să te ajut.” Plecând amândoi la peșteră, o găsiră foarte luminată și frumos mirositoare pe Fecioara. În mijlocul acestei lumini, văzură pe Fecioara Maria și pe Pruncul Iisus, amândoi strălucitori iar razele dimprejurul capului lor, luminau toată peștera. Copilul sugea în brațele Maicii Sale. Finicul care era uscat, înverzise, și vlăstări verzi răsăreau din trunchiul lui. Iosif și Maria se mirau de aceste puteri cerești. Moașa aceea întrebă pe Preacurata Fecioară: „Femeie, ești mama acestui Prunc? „Da!” răspunse Fecioara. „Bine, dar tu nu semeni cu celelalte femei, fiice ale Evei, strămoașa noastră, și nici copilul nu seamănă cu ceilalți copii, El seamănă mai mult cu tine. Voi parcă sunteți veniți de Sus, din altă lume, mai fericită, mai frumoasă. Dar cu acest finic care știu bine că era uscat, cum de a înverzit în această noapte?” „În timpul nașterii mele, am fost rezemată de el, și stând așa, a înverzit precum vezi.” zise Fecioara. „O, ce minuni face Dumnezeu!” zise bătrâna moașă. „Mare ești, Doamne, și se închină Pruncului Iisus.

 

Prigoana lui Irod – istorioara

Dacă Irod împăratul a văzut că a fost înșelat de către magi, căci nu s-au mai întors pe la el să-i spună că au găsit pruncul, a poruncit să omoare toți copiii de doi ani și mai mici cu gândul că va omorî și pe Iisus. Dar îngerul Domnului, s-a arătat în vis lui Iosif, spunându-i să ia Pruncul și pe Mama Lui și să fugă în Egipt. Mergând ei pe drumul spre Egipt, doi soldați de-ai lui Irod veneau în goana mare ca să-i prindă. Fecioara Maria și Iosif, de frică s-au rezemat de un pom mare numit sicomor, și acest pom, din porunca lui Dumnezeu se deschise și ascunse Sfânta Familie într-însul de vederea ostașilor, tocmai când soldații erau în apropierea lor. După ce soldații au obosit căutând, au plecat întristați. Atunci, acest pom s-a deschis și a ieșit Sfânta Familie, urmându-și drumul mai departe spre Egipt.

Și cum mergeau ei, au intrat într-o cetate mare, și s-au așezat la poarta unei ospătării care era aproape de capiștea unui idol. De-abia se așezase Sfânta Familie să se odihnească, și se auzi o alarmă mare. Locuitorii acelei cetăți alergau uimiți pe ulițele ei, scoțând țipete de spaimă și deznădejde, căci în minutul când a trecut Iisus pe poarta cetății, idolul cel mare căzu de pe scaunul său și se sparse în mii de bucăți. Tot așa se întâmplă și cu ceilalți idoli. Auzind bătrânul Iosif acele țipete, s-a temut să mai rămână pe loc ca să nu se întâmple ceva Pruncului și Fecioarei Maria. Puse șaua repede pe asin, apoi pe o poartă dosnică, plecă mai departe fără să mai cumpere ceva de mâncare pentru drum în acea zi.

Când veni vremea prânzului, Mariei îi era tare foame și sete, și se așeză la umbra unui pom în fața căruia se aflau o mulțime de curmale, plin de fructe coapte. Maica lui Iisus zise: „O, cum aș vrea să mănânc din ele, că tare îmi este foame și sete.” „Ce să fac, Marie?…” zise Iosif, „căci sunt așa de sus, că nu pot da nici cu bățul într-însele.” Atunci, Sfântul Prunc Iisus porunci pomului și zise: „Curmalule, pomule bogat, apleacă-te și adu fructele la iubita și dulcea Mea Mamă.” Și, o, minune, îndată pomul se aplecă, și Fecioara a putut culege fructe câte a voit, apoi s-a înălțat la loc și nu se mai cunoștea de unde culesese Fecioara fructele.

Pe când Măicuța Domnului culegea fructe, copilașul Iisus care era lăsat jos la rădăcina copacului, făcu cu degetul gaură în pământ din care izvorî apă din destul, și se adăpă Fecioara Maria și bătrânul Iosif, apoi zise dulcele Iisus: „Îți mulțumesc, curmalule, că ai dat rodurile tale, să fii binecuvântat, și din neamul tău să fie sădit în Grădina Raiului Tatălui Meu.” Și deodată se arătă un înger luând o crenguță cu care se înălță spre albastrul cerului ca să fie sădit în grădinile fericirii raiului.

 

Pruncul Iisus tamaduieste bolnavii

Sfânta Familie, mergând pe drumul Egiptului, într-o seară ajunse într-un loc plin de hoți. Ei văzură doi hoți dormind și doi stând de strajă. Unul vru să se arunce să jefuiască Sfânta Familie, dar celălalt din voia lui Dumnezeu îl opri zicând: „Să-i lăsăm pe acești oameni să-și urmeze drumul, și-ți voi da eu ce se cuvine.” Și i-a dat 80 de drahme și cingătoarea. El a stat liniștit și Sfânta Familie merse mai departe. Sfânta Fecioară văzând pe acela care i-a apărat cu atâta bunăvoință, zise: „Dumnezeu să te țină cu mâna Sa cea dreaptă și să-ți dea iertare păcatelor.”

După ce plecă, Pruncul Iisus îi zise Maicii Sale: „O, Preaiubita Mea Maică, am să-ți spun ceva. Când voi fi Eu mare de 33 de ani și jumătate, evreii cei pizmași Mă vor răstigni între acești doi tâlhari, care vor fi unul la dreapta și altul la stânga Mea. Și acesta care ne-a ocrotit plătind pentru noi, va recunoaște atunci dumnezeirea Mea, iar Eu îi voi spune că va merge cu Mine în Rai.” Fecioara cuprinsă de frică, suspinând, zise: „Dumnezeu să Te apere, o, Scumpul meu Fiu!”

Mergând mai departe prin această pustie, întâlniră alți tâlhari, care văzându-i așa de frumoși, se minunară mult de tot, și unul din tâlharii aceia care era mai în vârstă, avea casa în pădure, și fiindcă își sărbătorea ziua de naștere, luară cu el și Sfânta Familie ca să-i ospăteze și să-i odihnească. Iosif și Sfânta Fecioară, văzând că-i duce la casa lui, s-au temut, nu știau ce are de gând. Dar femeia tâlharului, văzând pe bărbatul ei că vine cu Sfânta Familie, le-a ieșit întru întâmpinare, și i-a primit cu mare bucurie și cu dragoste multă. Le-a dat să mănânce, i-a adăpat, iar pentru Pruncul Iisus, au pus imediat apă în scăldătoare și Îl scăldă foarte bine, apoi Îl culcă într-un pat curat și frumos. Acea femeie avea și ea un copil plin de bube, însă, și s-a gândit să-l scalde și pe-al ei în urma lui Iisus în aceeași apă, și iată o minune, îndată se curăți copilul de bube și se făcu sănătos. Apoi mai veniră alți oameni leproși, buburoși, bolnavi și se spălară cu apa aceia făcându-se sănătoși și curați toți.

Văzând ei minunile ce se făcură cu acea apă, au pus-o în niște vase curate și cu multă îngrijire o dădea pe la săraci și bolnavi. Cine se spăla cu acea apă, se făcea sănătos ori de ce boală era cuprins, iar ei s-au îmbogățit mult de pe urma acelei ape, încât n-a mai trebuit să fure, și s-au făcut credincioși lui Dumnezeu și așa au petrecut toată viața.

Trei zile a mai stat Sfânta Familie la ei, odihnindu-se bine, apoi le-au mulțumit, i-au binecuvântat și au pornit pe drum mai departe. Cu multă părere de rău s-au despărțit de ei tâlharul și soția acestuia, dar dându-le merinde pentru drum, vin în vasele lor, i-au rugat ca atunci când se vor întoarce din Egipt, să treacă iarăși pe la casa lor, iar ei au rămas să povestească mai departe minunile pe care le-a făcut Pruncul cel frumos, Iisus.

 

Din minunile copilariei lui Iisus

Se povestește într-o carte veche a bisericii, cum că Sfânta Fecioară Maria a făcut Fiului său Iisus, o cămașă foarte frumoasă, cum era obiceiul să poarte oamenii la nuntă. Și Pruncul Iisus fiind îmbrăcat cu acea cămașă, Îi ședea foarte bine, căci nu era nici largă, nici strâmtă, nici nu se învechea, nici nu se rupea și lucru de mirare era că pe măsură ce creștea Pruncul Iisus, creștea și cămașa împreună, până a ajuns la timpul Răstignirii. În acea vreme, când L-au răstignit pe Cruce, soldații au aruncat sorți ca să câștige cămașa Lui, și au câștigat tocmai această cămașă făcută de Sfânta Fecioară Maria de când era El Prunc. Fecioara Maria a povestit sfintelor femei multe minuni pe care le-a făcut Iisus pe când era copil. Ea a spus cum Pruncul a mers în picioare de prima dată, neținându-se de nimic, și a început a vorbi fără vreo împiedicare de prima dată.

Odată, sfătuindu-L Fecioara să Se joace cu alți copii, Iisus a ascultat-o și S-a dus și El între copii, arătându-le niște jocuri minunate, căci toți Îl iubeau și L-au ales de Împărat. Așternând o haină lungă sub un pom, L-au pus pe Iisus să șadă pe dânsa și mergeau copiii pe rând de i se închinau și ziceau: „Acesta este Împăratul nostru și Sfântul nostru!” Într-o zi, jucându-Se cu mai mulți copii, unul a căzut și și-a rupt piciorul. Iisus văzându-l a alergat la el, i S-a făcut milă, l-a luat de mână și i-a zis: „Scoală-te și fii sănătos și hai să ne jucăm cu toții!” Iar copilul s-a sculat îndată sănătos. Oamenii care au văzut, s-au mirat și au zis: „Cu adevărat Acesta este Fiul lui Dumnezeu!”

Era în Nazaret un profesor, și întâlnindu-se într-o zi cu Iosif îi zise să-L lase pe Iisus la școală ca să învețe a scrie și a citi și El. „Am auzit că Pruncul este foarte deștept, dar trebuie să învețe și legea noastră.” Iosif a răspuns: „Da, să întreb și eu pe Maria, Maica Sa, să vedem ce zice și ea.” Întrebând Iosif pe Sfânta Fecioară Maria, Fecioara a rugat pe Iisus să meargă la școală, și Iisus S-a dus. Profesorul i-a dat o carte în mână și poftea să-L învețe, dar Iisus știa mai bine decât profesorul. Atunci profesorul arătându-i litera A, L-a întrebat dacă cunoaște această literă. Copilul Iisus i-a răspuns: „Vă rog, de iertare, să-mi spuneți dvs. mai întâi ce semnifică această literă A?” Profesorul a stat mult pe gânduri, nedumerit, tăcând… și s-a tot uitat la Iisus. Deci Iisus văzându-l tăcând fără răspuns îi zise: „Această slovă A este începutul a tot binele, adică Acela care este în vecii vecilor, Acesta este Sfântul din ceruri care Mă adeverește pe Mine Profesor, Dascăl Adevărat.” Și L-a întrebat pe Iisus: „Dar cine ești Tu, ești oare înger, ești cumva Iisus, Fiul lui Dumnezeu? Tu ești un profesor mai bun decât mine, mai învățat. Du-Te acasă și fii liniștit, copilule bun, căci eu nu știu ce să Te mai întreb.” Și așa a venit Iisus acasă, povestind cu bucurie Maicii Sale cele întâmplate. Așa ne spune și Sfânta Evanghelie, că dacă ar fi fost scrise toate minunile pe care le-a făcut Iisus, nu ar fi încăput în toate cărțile din lumea întreagă.

 

Adevarata semnificatie a Craciunului

Crăciunul nu înseamnă Moș, brad împodobit, îngerași atârnați în perdele, felicitări tâmpe cu reni sau oameni de zăpadă. Nici efecte luminoase pe stâlpi, pe garduri, în copaci. Nici pavoazare exacerbată. La iesle n-a fost nimic în afară de Prunc care să iasă-n evidență. Fără El, nimic nu are valoare. Ornamentele pot fi surogate de Crăciun, dar nu țin loc de Dumnezeu!

Crăciunul nu înseamnă SMS-uri retrimise, zâmbete false, țoale de firmă, excursii exotice, nici discoteci, nici lampioane și nici măcar cadouri în cutii colorate îngrămădite sub brad. Crăciunul nu e distracție. Și nici recurs la morală… Crăciunul nu e nici mers la biserică după un repaus îndelung. Cu Dumnezeu nu poți avea credință tip cangur.

Crăciunul nu înseamnă căruțuri încărcate, împinse transpirat printre rafturile mallurilor ticsite, promoții cu lucruri pe care nu le-ai cumpăra niciodată. Ăsta-i mercantilism al cărui dumnezeu e pântecele.

Crăciunul nu înseamnă ghiftuială oarbă cu caltaboși, tobă și șorici, asezonate cu portocale și manele. Face burta plină și inima goală… Inima goală înseamnă răutate! Crăciunul nu înseamnă alergare disperată în trafic, nervi, upgradare cu bombăneli, înjurături și claxoane răgușite, și totul numai ca să mănânci cu familia. Masa în familie nu e de sezon. Iar familia nu e familie dacă tensiunile zilnice te faci să mănânci cu noduri în gât.

Crăciunul nu înseamnă să duci o pungă de dulciuri, cozonaci sau jucărioare de pluș orfelinatelor, să-ți faci poză cu nevoiași și s-o postezi obligatoriu pe Facebook așteptând like-uri. Sau, pentru unii, voturi. Sărăcii sunt cu noi în toate zilele. Nu știu de ce muzica buzunarelor lor goale, ori simfonia burților ghiorăind, în restul anului nu se aude…

Crăciunul e altceva. E lumina care biruie întunericul, binele care distruge răul, viața care învinge moartea. E ziua când totul s-a schimbat. Istoria s-a rupt în două. Timpul s-a oprit, apoi a luat-o de la capăt. Fiul lui Dumnezeu a coborât printre telurici. Tatăl ne-a cadorisit cu ce avea mai scump. I-ai desfăcut cutia?

Crăciunul e sărbătorirea lui Hristos! Îi mulțumim pentru toată purtarea de grijă! Și cerem iertare pentru tot ce am uitat să fim. E ziua când ne oferim Lui. Și așa să rămânem. Permanent în Crăciun…

Nicolae G.