RSS

Arhive pe categorii: CRACIUN

Ce sarbatorim de Craciun?

Crăciunul nu înseamnă Moș, brad împodobit, îngerași atârnați în perdele, felicitări tâmpe cu reni sau oameni de zăpadă. Nici efecte luminoase pe stâlpi, pe garduri, în copaci. Nici pavoazare exacerbată. La iesle n-a fost nimic în afară de Prunc care să iasă-n evidență. Fără El, nimic nu are valoare. Ornamentele pot fi surogate de Crăciun, dar nu țin loc de Dumnezeu!

Crăciunul nu înseamnă SMS-uri retrimise, zâmbete false, țoale de firmă, excursii exotice, nici discoteci, nici lampioane și nici măcar cadouri în cutii colorate îngrămădite sub brad. Crăciunul nu e distracție. Și nici recurs la morală… Crăciunul nu e nici mers la biserică după un repaus îndelung. Cu Dumnezeu nu poți avea credință tip cangur.

Crăciunul nu înseamnă căruțuri încărcate, împinse transpirat printre rafturile mallurilor ticsite, promoții cu lucruri pe care nu le-ai cumpăra niciodată. Ăsta-i mercantilism al cărui dumnezeu e pântecele.

Crăciunul nu înseamnă ghiftuială oarbă cu caltaboși, tobă și șorici, asezonate cu portocale și manele. Face burta plină și inima goală… Inima goală înseamnă răutate! Crăciunul nu înseamnă alergare disperată în trafic, nervi, upgradare cu bombăneli, înjurături și claxoane răgușite, și totul numai ca să mănânci cu familia. Masa în familie nu e de sezon. Iar familia nu e familie dacă tensiunile zilnice te faci să mănânci cu noduri în gât.

Crăciunul nu înseamnă să duci o pungă de dulciuri, cozonaci sau jucărioare de pluș orfelinatelor, să-ți faci poză cu nevoiași și s-o postezi obligatoriu pe Facebook așteptând like-uri. Sau, pentru unii, voturi. Sărăcii sunt cu noi în toate zilele. Nu știu de ce muzica buzunarelor lor goale, ori simfonia burților ghiorăind, în restul anului nu se aude…

Crăciunul e altceva. E lumina care biruie întunericul, binele care distruge răul, viața care învinge moartea. E ziua când totul s-a schimbat. Istoria s-a rupt în două. Timpul s-a oprit, apoi a luat-o de la capăt. Fiul lui Dumnezeu a coborât printre telurici. Tatăl ne-a cadorisit cu ce avea mai scump. I-ai desfăcut cutia?

Crăciunul e sărbătorirea lui Hristos! Îi mulțumim pentru toată purtarea de grijă! Și cerem iertare pentru tot ce am uitat să fim. E ziua când ne oferim Lui. Și așa să rămânem. Permanent în Crăciun…

Nicolae G.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Decembrie 2016 în CRACIUN

 

Pregatire de Craciun

Un brad mare şi-a luat
Şi frumos el l-a gătat.
Frigiderul l-a umplut,
Prăjituri multe-a făcut.

Telefonul l-a-ncărcat,
Ca să aibă de sunat.
Casa frumos şi-a vopsit,
Cu haine s-a înnoit.

De ceva îns-a uitat,
Lucrul cel mai important:
Sufletul nespovedit,
Nespălat, nepregătit.

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Decembrie 2016 în CRACIUN, ELENA J.

 

Cum ne furam singuri Craciunul

Esenţa diluării bucuriei Sărbătorilor se regăseşte într-o pildă rostită de către Hristos, numită Pilda celor poftiţi la cină. Amintirea ei chiar acum, în preajma Sărbătorilor, are rostul de a ne atenţiona tocmai asupra acestui fenomen. Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde până în adâncul inimii noastre şi ne învaţă că bucuria Sărbătorilor o pierdem şi ne-o furăm singuri.

Aud din ce în ce mai des o vorbă: nu mai sunt Sărbătorile cum erau altă dată. Nemulţumirile se referă la pierderea bucuriei de a sărbători, la lipsa de trăire autentică a Crăciunului, la diluarea atmosferei de sărbătoare sau la contextul social apăsător în care ne găsesc ele. Dar de ce se întâmplă aceasta? Cine ne răpeşte această bucurie? Nu cumva noi înşine?!

Esenţa diluării bucuriei Sărbătorilor se regăseşte în Evanghelia Duminicii ce a trecut. Este vorba de o pildă rostită de către Hristos, numită Pilda celor poftiţi la cină. Amintirea ei chiar acum, în preajma Sărbătorilor, are rostul de a ne atenţiona tocmai asupra acestui fenomen. Cuvântul lui Dumnezeu  pătrunde până în adâncul inimii noastre şi ne învaţă că bucuria Sărbătorilor o pierdem şi ne-o furăm singuri.

  1. Principala cauză pentru care nu mai simţim atmosfera de sărbătoare o constituie necunoaşterea semnificaţiei Sărbătorilor. Ea este aliatul deturnării de sens, aşa că tindem să înlocuim Sărbătorile cu orice altceva. Mulţi au auzit astăzi de Hristos (un studiu recent arăta că este cel mai cunoscut personaj din istorie), dar sunt destui cei care nu cunosc cine a fost şi ce a făcut. Asta în vreme ce pseudo-vedetele vremii sunt cunoscute până în cele mai mici amănunte ale vieţii lor: ce mănâncă, unde dorm, cu cine se ceartă sau se împacă, ce preferinţe au.

Din această ignoranţă se ajunge la petrecerea Crăciunului sub diverse forme, care mai de care mai tentante sau inedite, care însă nu mai au nimic cu esenţa Crăciunului: Naşterea lui Dumnezeu cu trup (într-un viitor text vom aborda separat Crăciunul). Vedem cum în ofertele de Sărbători, importanţa lui Hristos se diminuează până la dispariţia totală. Avem Crăciun tradiţional sau modern, în club, la mall, în locuri sau ţări exotice, oriunde şi oricum (important e să se vândă), mai puţin cum trebuie: în spirit creştin, în Liturghie, în Hristos. Mai mult, aud de situaţii în străinătate când autorităţile chiar recomandă ca în spaţiul public să nu amintim de conotaţiile creştine ale Crăciunului.

Însă toate aceste alternative la Crăciunul autentic sunt atât de superficiale şi de iluzorii uneori, încât după ce le consumăm, ne dăm seama că suntem goi în continuare. Aceasta deoarece fiinţa noastră nu poate fi umplută de bucurie sfântă decât prin valori care înnobilează sufletul şi dau sens vieţii, valorile divinităţii. Vrem, nu vrem, sufletul nostru nu poate trăi superficial sau la comandă, după cum ni se pare viaţa, la prima vedere. De aceea, cu cât vom refuza mai mult aceste valori autentice ale sufletului, cu atât vom rata mai mult bucuria Sărbătorilor.

  1. Aşa ajungem la un alt substrat, mai profund, al lipsei de trăire în Sărbători: atitudinile sufleteşti greşite în raport cu Sărbătorile. Pilda de care am amintit ne lămureşte: Cina este Sărbătoarea la care suntem chemaţi, invitaţii sunt iniţial aleşi de organizator (Crăciunul este organizat de Însuşi Dumnezeu, Cel ce se naşte şi om), dar refuzul acestora va determina extinderea invitaţiei către toată lumea, indiferent de starea în care se află. Prin urmare, Sărbătorile se adresează întregii umanităţi. Şi totuşi… ne intrigă refuzul unor invitaţi.

În realitate, mulţi dintre cei ce se plâng de pierderea bucuriei de Sărbători comit aceeaşi greşeală ca şi aceşti invitaţi. Este vorba despre refuzul sensului autentic al Sărbătorii, înlocuirea lui cu surogate. Refuzând invitaţia la cină, invitaţii pierd esenţialul: comuniunea cu semenul, pe care nimic altceva nu-l poate suplini. Bucuria unei mese în comun nu ar trebui să stea în mulţimea felurilor de mâncare, ci în virtuţile sufleteşti pe care şi le împart mesenii. Aşa apare rolul social al mesei, exprimat ideal prin termenul de agapă, care derivă din grecescul „agápe”, care înseamnă iubire. Câţi dintre noi însă mai vedem masa de Crăciun a fi comuniune? Majoritatea discută mai mult despre mâncarea de Crăciun, nu despre participarea la rugăciune, comuniune, iubire. Astfel se amplifică dezastrul pierderii bucuriei Sărbătorilor.

  1. Dacă pătrundem şi mai adânc înţelesurile pildei amintite, aflăm şi mai multe motive pentru care refuzăm autenticitatea şi o înlocuim cu surogate. Motivele se regăsesc în străfundurile sufletului nostru şi sunt grupate pe trei zone, asemenea situaţiilor de refuz din pildă.

Prima zonă este dată de simţul exacerbat al proprietăţii, care produce stres, egoism şi individualism. Ori bucuria nu este niciodată caracteristică celor ce trăiesc în griji, singuri şi egoişti. Ca o confirmare, un interesant punct de vedere vine din zona psihologiei, afirmând că Suntem prea obosiţi şi stresaţi să ne mai bucurăm de Crăciun. De altfel, legătura dintre psihologie şi teologie este mai mult decât evidentă, atunci când vorbim de suflet. Mai putem remarca doar frica de a nu pierde proprietăţile, poziţiile sociale, renumele etc., caz în care se poate ajunge până la tensiuni şi conflicte interpersonale ce pierd în totalitate orice posibilă atmosferă de sărbătoare.

A doua zonă este ceva mai controversată pentru că reprezintă ataşamentul faţă de simţurile noastre trupeşti, reprezentate de cele cinci perechi de boi (aşa cum boii trag încărcătura preţioasă dintr-un car, tot aşa simţurile sunt „motorul informaţional” al sufletului nostru). Sigur că nu putem scăpa de simţuri, dar le putem educa. Greşeala constă în trăirea senzorială a Sărbătorilor, căutarea plăcerilor prin simţuri. Însă plăcerea nu poate produce bucurie niciodată, deoarece odată cu încetarea stimulării simţurilor încetează şi plăcerea, iar lipsa de plăcere provoacă mereu durere (am mai scris despre aceasta, nu insist).

Este o gravă eroare a considera că bucuria Sărbătorilor este dată de stimularea simţurilor prin acele materiale deoarece când vor înceta stimulii (Moş Crăciun, beculeţele, globuleţele, brazii, mâncărurile, cadourile, plimbările, etc.) va dispărea imediat şi bucuria. Din păcate, mulţi dintre contemporani au transformat Sărbătorile exact în consumism material şi chiar sexual (ce caută sexy-Crăciuniţele alături de ieslea lui Iisus???). Până şi colindele au devenit kitsch, adică producţie comercială de serie. Ca să nu mai spun că transformările obiceiului în consum şi ale consumului în obicei pot obosi şi stresa suficient de mult fiinţa umană, încât Sărbătorile devin mai mult pierzanie decât zidire.

A treia zonă este şi mai controversată. Este vorba de ataşamentul absolut faţă de valorile familiale. Deşi familia este primul pas spre comuniunea universală, un mijloc de dobândire a virtuţii dragostei universale (Taina Cununiei este cale a sfinţeniei) totuşi şi aici există pericolul transformării ei în idol, în scop în sine. Ceea ce duce la o formă paradoxală de „izolare în familie”, despre care se discută din ce în ce mai des când vine vorba despre Sărbători.

Mulţi cred că Sărbătorile se consumă doar în familie, ceea ce este total greşit, deoarece se deviază fie într-o izolare faţă de restul societăţii, fie în deviere spirituală prin „cultul familiei”, din care, iarăşi, Hristos este eliminat. Este şi motivul pentru care Ortodoxia nu pune accent mai mult decât trebuie pe rolul familiei în societate. Deşi este de origine divină, familia nu trebuie transformată într-un zeu care îţi acaparează şi ultimele resurse. Iubirea este jertfă, niciodată tortură.

Însă observ că aici se încearcă o reaşezare a lucrurilor, prin deschiderea unor familii către semenii aflaţi în situaţii speciale: orfani, săraci, însinguraţi etc. Este reafirmarea esenţei Crăciunului: Hristos Se naşte nu doar pentru tine şi familia ta, ci şi pentru semenul tău aflat în suferinţă. Nu ne putem permite transformarea familiei într-o „însingurare colectivă” (adică în loc de persoane însingurate să avem familii însingurate). Prin urmare, cu cât trăim mai puţin creştineşte Crăciunul, cu atât mai mult ni-l furăm singuri, pierzându-i bucuria.

Pr. Eugen Tanasescu, doxologia.ro

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Decembrie 2016 în CRACIUN

 

Poezie de Craciun

Te-ncăpățânezi Hristoase 
Să Te naști iarăși în noi
Și să lași atâta slavă 
Pentr-o mână de noroi.

Vii și azi, ca-ntotdeauna-n
Suflete murdare, reci
Și înfrigurat pe lespezi
Mucede, Te cuibărești.

Azi, nu mai ai Doamne Sfinte
Îngeri ca să-ți cânte lin,
Și nici magii în veșminte
Nici păstorii nu mai vin.

Te privesc la mine-n suflet
Gângurind, în strai umil
Și zâmbind ca niciodată
Mă transform… devin copil.

Și-acum o-nțeleg pe mama
Care-n ziua de Crăciun
După ce-aranja icoana
Alegea ce e mai bun

Și-n uimirea noastră mare
Ea privea cu drag în sus
Și sfios, punea la masă
Înc-o farfurie-n plus.

Pe fundaluri de colinde
Și din inimă-nghețată
Smulg acum o rugăminte:
Hai să Te mai naști o dată

Nu am aur nici tămâie
Și cântarea mi-e săracă
Lasă-mă măcar să suflu
Să Te încălzesc oleacă.

Știu… că mâine, prin păcate
Iar din mine Te gonesc
Însă, măcar astă noapte
VREAU ca eu să Te-ngrijesc.

Sandu O.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 28 Decembrie 2015 în CRACIUN

 

Ce sarbatorim de Craciun?

Crăciunul nu înseamnă Moș, brad împodobit, îngerași atârnați în perdele, felicitări tâmpe cu reni sau oameni de zăpadă. Nici efecte luminoase pe stâlpi, pe garduri, în copaci. Nici pavoazare exacerbată. La iesle n-a fost nimic în afară de Prunc care să iasă-n evidență. Fără El, nimic nu are valoare. Ornamentele pot fi surogate de Crăciun, dar nu țin loc de Dumnezeu!

Crăciunul nu înseamnă SMS-uri retrimise, zâmbete false, țoale de firmă, excursii exotice, nici discoteci, nici lampioane și nici măcar cadouri în cutii colorate îngrămădite sub brad. Crăciunul nu e distracție. Și nici recurs la morală… Crăciunul nu e nici mers la biserică după un repaus îndelung. Cu Dumnezeu nu poți avea credință tip cangur.

Crăciunul nu înseamnă căruțuri încărcate, împinse transpirat printre rafturile mallurilor ticsite, promoții cu lucruri pe care nu le-ai cumpăra niciodată. Ăsta-i mercantilism al cărui dumnezeu e pântecele.

Crăciunul nu înseamnă ghiftuială oarbă cu caltaboși, tobă și șorici, asezonate cu portocale și manele. Face burta plină și inima goală… Inima goală înseamnă răutate! Crăciunul nu înseamnă alergare disperată în trafic, nervi, upgradare cu bombăneli, înjurături și claxoane răgușite, și totul numai ca să mănânci cu familia. Masa în familie nu e de sezon. Iar familia nu e familie dacă tensiunile zilnice te faci să mănânci cu noduri în gât.

Crăciunul nu înseamnă să duci o pungă de dulciuri, cozonaci sau jucărioare de pluș orfelinatelor, să-ți faci poză cu nevoiași și s-o postezi obligatoriu pe Facebook așteptând like-uri. Sau, pentru unii, voturi. Sărăcii sunt cu noi în toate zilele. Nu știu de ce muzica buzunarelor lor goale, ori simfonia burților ghiorăind, în restul anului nu se aude…

Crăciunul e altceva. E lumina care biruie întunericul, binele care distruge răul, viața care învinge moartea. E ziua când totul s-a schimbat. Istoria s-a rupt în două. Timpul s-a oprit, apoi a luat-o de la capăt. Fiul lui Dumnezeu a coborât printre telurici. Tatăl ne-a cadorist cu ce avea mai scump. I-ai desfăcut cutia?

Crăciunul e sărbătorirea lui Hristos! Îi mulțumim pentru toată purtarea de grijă! Și cerem iertare pentru tot ce am uitat să fim. E ziua când ne oferim Lui. Și așa să rămânem. Permanent în Crăciun…

Nicolae G.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Decembrie 2015 în CRACIUN

 

Cum serbam Craciunul

Cum serbăm Crăciunul

Naşterea cea minunată a Pruncuţului Hristos, cu iubire-i aşteptată de poporul credincios. De aceea unii fraţi se-nnoiesc, se spovedesc, și aşa frumoşi, curaţi, Naşterea sărbătoresc. Pentu alţii, ce să spun, știi prea bine şi matale: pentru ei, Sfântul Crăciun este… oala cu sarmale.

Pregătire de Crăciun

Vine și Crăciunu-n grabă, toată lumea se agită; Cheltuieşte mult, aleargă, se-nnoieşte-i fericită. Curtea, casa e curată, gardul este iar vopsit, și maşina e spălată, totul este curăţit. Doar un lucru iar rămâne, iar şi iar necurăţit. Ştiţi cu toţii, ştiţi prea bine: sufletul- nespovedit.

Urare

“La mulţi ani cu sănătate” fraţii şi orchestra-ţi cântă, dar ascultă, dragă frate, ce e scris în Cartea Sfântă: “Anii tăi sunt şaptezeci, sau optzeci dacă-i putere, mai departe dacă treci, osteneală şi durere”. Aşadar, curând ne ducem, trecem toţi în veşnicie. Deci, mai bine-ar fi să zicem: “La mulţi… veci în bucurie !”

Revelionul

Ziua Sfântului Vasile, cei mai mulţi o prăznuiesc, prin manifestări ostile spiritului creştinesc. Asta este răzbunare de la diavol, ce-i lovit de molitvele pe care Sfântul le-a alcătuit. Veselă, lumea serbează în beţii aceste zile. Singurul ce se-ntristează este chiar… Sfântul Vasile.

Anul nou

Pe întâi ianuarie este Anul Nou lumesc, iar pe-ntâi septembrie, Anul Nou bisericesc. Când e anul nou lumesc, toţi creştinii priveghează, toţi creştinii prăznuiesc, și “La mulţi ani !” îşi urează. Dar de cel bisericesc, nu se ştie nicidecum. Mulţi din neamul creştinesc au aflat de-abia acum.

“Popa”

Preotul, de-i bun, sau rău, trebuie mult respectat ca păstor, căci Dumnezeu cu Duh Sfânt l-a îmbrăcat. Unii când îl întâlnesc drept în faţă pe şosele, se înclină şi rostesc: “Sărut mâna, părinţele !” Însă-n spate, ştii matale, când vorbesc de preot…, hopa ! Cel ce a trecut pe cale, “părinţelu’”, este… “popa”.

Dezlegare la peşte

Doar puţini creştini de astăzi mai ţin postul creştinesc. Mulţi mănâncă-n post de dulce afirmând că ei muncesc. Dar când văd prin calendare că e scris cu roşu, frate, că la peşte-i dezlegare, lasă carnea la o parte și-şi gătesc în grabă peşte cu untură şi cu sare, Căci aşa e… creştineşte și-apoi… este dezlegare.

În sărbători

Sărbătoarea unui Sfânt se serbează, cum se ştie, la biserică, în cânt și cu Sfântă Liturghie. Însă azi puţini cunosc viaţa sfântului serbat, care, blând, pentru Hristos, sângele şi l-a vărsat. Cei mai mulţi, însă serbează în beţii, ospăţ, amor. De e post, nici nu contează, și zic, chiar, că-i… ziua lor.

R. Iftinoiu

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Decembrie 2014 în CRACIUN

 

Un Craciun fara Iisus, o Boboteaza fara aghiasma, dar un An Nou intr-un revelion fara sfarsit

† BARTOLOMEU ANANIA

        Iubiţii mei fii sufleteşti,

Trăim realitatea unor vremuri, în care şi la noi în ţară, la fel ca peste tot în lume, Crăciunul se arată foarte devreme, scăldat într-o uriaşă risipă de lumini şi culori. Ai crede că toate jocurile de artificii ale lumii, ţâşnite-n văzduh şi sparte în milioane de jerbe sclipitoare, s-au aninat în copaci, pe balcoane, pe stâlpi, prin grădini, pe acoperişurile clădirilor, în ghirlande de văpăi sărbătoreşti.

Fireşte, întâia şi marea bucurie e a copiilor. Moş Crăciun, pe cât de bătrân, pe atât de ispititor, surâde din desagă şi făgăduieşte la nesfârşit. Părinţii i se supun cu mare lepădare de sine şi-i mută sacul sub crengile bradului festiv, coalizaţi într-o universală şi superbă amăgire a vârstei de cristal.

În nici o altă sărbătoare, tradiţia nu e atât de strâns îngemănată cu izvorul ei religios. Mai înaintea icoanei rituale şi a slujbei liturgice, colinda cântă la fereastră şi-L vesteşte pe Dumnezeu-Pruncul. În credinţă şi datină, copiii sunt înaintemergătorii preoţilor şi, poate, cei mai autentici ambasadori ai veşnicului Betleem, purtătorii adevăratei tradiţii a colindelor, care ne oferă o tainică înţelegere a sufletului acestei superbe sărbători.

Cei vechi ai noştri aveau o mai dreaptă înţelegere a Crăciunului decât o avem noi, mulţi din cei de azi. Copleşiţi de atâta simţ al istoriei, suntem tot mai aplecaţi să observăm pe un Iisus al ei, care s-a născut cândva cu aproape două mii de ani în urmă, o dată pentru totdeauna, a cărui întrupare o celebrăm printr-o amintire liturgică şi, eventual, printr-un ospăţ la care El nu a fost poftit.

Sărbătorile de iarnă sunt o superbă celebrare a purităţii. Naşterea Domnului din Preacurata Fecioară, prospeţimea      Anului Nou, apele sfinţite ale Bobotezei, îngerescul chip al Sfântului Ioan, colindele, datinile,  bradul de Crăciun, toate sunt menite să ne sustragă mizeriilor endemice şi să ne aducă aminte că, cel puţin două săptămâni din an, putem fi mai buni la inimă, mai frumoşi în gândire şi mai curaţi la suflet.

Din păcate, există printre noi destui creştini care sărbătoresc un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă,  un Sfânt Ion fără Ioan şi, mai ales,  un An Nou într-un revelion perpetuu, fără sfârşit, condimentat cu narcotice vaporoase, straie impudice şi aburi etilici. Nimic alarmant, dacă o astfel de petrecere în lanţ nu  s-ar contura ca mod de viaţă al multora din tinerii noştri de azi, fără nici o apărare legiuită într-un mediu din ce în ce mai  agresiv şi mai dizolvant.

Pornind de la premiza că planeta noastră este opera lui Dumnezeu, sunt un partizan al mişcărilor ecologiste, care nu-şi propun altceva decât refacerea şi menţinerea pământului în toată puritatea, frumuseţea şi rodnicia lui. Nu am auzit însă de un ecologism spiritual, de un curent  împotriva poluării sufletelor tinere, sistematic agresate de libertinajul mediatic care le inculcă  gustul pentru vulgaritate, pornografie, violenţă şi desfrâu.

Or, gustul viciat devine mentalitate, iar mentalitatea deviată răstoarnă valorile, consfinţind  anormalitatea drept normalitate,  în interiorul unei libertăţi prost înţelese şi rău folosite. Aceasta, însă, nu exclude neputinţa de a înţelege libertatea în sensul ei profund şi adevărat. Cum am înţeles-o noi?

Libertatea de a nu mai respecta regulile de circulaţie rutieră, libertatea de a devasta adăposturile din staţiile de autobuz, libertatea de a fi dezmăţaţi, libertatea televiziunii de a afişa neruşinarea, libertatea presei de a cultiva limbajul mitocănesc, calomnia şi asasinatul moral, libertatea copilului de a-şi sfida părinţii, libertatea mamei de a-şi ucide pruncul nenăscut, libertatea legii de a consfinţi anormalul drept normal, libertatea sindicalistului de a impune legea ciomagului, libertatea patronului de a-şi ascunde veniturile, libertatea frontierelor de a înstrăina bunuri culturale şi de a asigura invaziile nocive de tot felul, libertatea insului de a crede că poate oricând să facă ce vrea …    Nu este liber cel care poate să facă şi să spună ce vrea, ci este liber cel care spune şi face ceea ce trebuie şi ceea ce este cuviincios.

Avem o lege pentru protecţia copilului, dar ea nu se resimte şi pe  micul ecran, şi cu atât mai puţin în şcolile publice unde funcţionează, obligatoriu, aşa-zisele programe de sănătate care-i învaţă pe copii cum să îmbătrânească vertiginos prin depravare planificată. Avem o lege antidrog, dar nu şi una antidezmăţ.   Avem o lege anticorupţie, dar nu şi una antiseducţie.

Avertismentul antialcoolic devine timid şi neputincios în vecinătatea imediată a beţivului proclamat erou. Ora de religie nu poate face mare lucru dacă eforturile Bisericii nu sunt sprijinite de instituţiile statului, de societatea civilă şi, nu în ultimul rând, de presă. Ne interesează copiii străzii, dar nu avem dreptul să-i  uităm pe copiii maidanului moral. Astăzi suntem într-o febrilă căutare de soluţii împotriva crizei şi a sărăciei, dar nu vom face nimic fără remediile spirituale împotriva acestei crime lente şi bine studiate care distruge conştiinţa tinerilor.

Zadarnic curăţim pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte. Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii! E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie. Un gând bun, şi copiii noştri vor primi cel mai frumos cadou de Sfintele Sărbători. La mulţi ani!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Decembrie 2014 în CRACIUN