RSS

Arhivele lunare: Martie 2017

In post trebuie redusa atat calitatea mancarii cat si cantitatea

Postul alimentar trebuie să fie însoţit de înfrânarea simţurilor şi a celor mai ascunse şi aparent „nevinovate” pofte, iar nevoinţa în sine trebuie să fie trăită ca o jertfă de curăţire adusă din iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Iată de ce postul presupune multă rugăciune şi contemplare duhovnicească, dar şi o lucrare mai intensă a faptelor bune.

Pe lângă aceste reguli legate de modul de preparare și calitatea mâncării, este important să se ţină cont şi de cantitatea ei. Nu înseamnă că dacă am renunţat la carne, putem să ne îmbuibăm cu cartofi prăjiţi. Deci trebuie să schimbăm nu numai calitatea mâncării, ci să reducem şi din cantitatea ei. Iată de ce, în anumite zile de post, Biserica indică o singură masă pe zi sau rânduieşte chiar post total („negru”).

Este important să înţelegem că nici o mâncare în sine nu este spurcată sau interzisă. Postul este o abţinere benevolă de la mâncărurile grase, plăcute şi scumpe. A înlocui carnea cu produse complementare din soia nu înseamnă a posti, deşi uneori se poate îngădui acest lucru. Cineva la Biserică mi-a oferit o ciocolată şi a specificat că „este de post”. Iar eu i-am spus: „Mulţumesc, dar pentru mine ciocolata nu poate fi de post”. Atunci doamna a început să-mi citească compoziţia produsului, ca să mă conving că nu are lapte. În cele din urmă a trebuit să recunosc: „Înţelegeţi, mie prea mult îmi plac ciocolatele şi de aceea, indiferent de compoziţia ei, pentru mine ciocolata niciodată nu va fi de post”. Poate că am greşit, dar aşa înţeleg eu postul.

Până la urmă, noi trebuie să înţelegem că postul nu este un scop în sine, ci un mijloc prin care ne curăţim de patimi şi ne apropiem de Dumnezeu. Postul nu vrea să omoare oamenii, ci patimile lor. Pentru un om bolnav, însăşi boala este un post şi nu este nevoie de a-l istovi şi cu careva restricţii alimentare.

Această măsură calitativă şi cantitativă a postului trebuie să fie cât mai aproape de regulile generale experimentate şi recomandate de Biserică. De exemplu, în prima şi ultima săptămână din Postul Mare, poate că n-ar fi chiar atât de greu de renunţat la micul dejun, iar dacă cineva vrea să mănânce doar mâncare uscată, aşa cum recomandă tipicul monahal, nu trebuie să se mândrească sau să-şi închipuie că a făcut mare lucru. Deci fiecare să-şi ţină măsura sa şi să o facă sincer şi pentru Dumnezeu…

Bineînţeles, în cadrul familiei, femeia trebuie să ştie să gătească diferite bucate de post, pentru a-i hrăni pe cei din casă. Dar atunci când femeile caută cele mai extravagante reţete „de post” şi cheltuiesc pentru bucate de 2-3 ori mai mult decât pentru o mâncare în afara postului, acesta deja nu mai este post. Da, atunci când este dezlegare la vin, Biserica permite şi consumul „fructelor de mare” (creveţi, crabi, scoici, caracatiţă etc., adică cele fără sânge), dar având în vedere preţul acestora şi bătaia de cap pe care le-o dă bucătăreselor, ele practic încetează de a mai fi de post. Să ne reamintim de principiul Sf. Ioan Gură de Aur: mâncarea trebuie să fie simplă şi ieftină, iar diferenţa de preţ faţă de mâncarea obişnuită trebuie dată la săraci. Aici însă cei mai mulţi ne amăgim şi practic nu înţelegem ce fel de post vrea Dumnezeu de la noi…

Ierom. Petru Pruteanu, teologie.net

 

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 31 Martie 2017 în POST

 

Pr. Proclu: „Nu avem smerenie, nu avem nimic!”

Am avut binecuvântarea de a-l întâlni pe Părintele Proclu pe 23 octombrie 2016, cu puţin timp înainte de a se muta la Cer. Am simţit nevoia să-i cer cuvânt de folos despre problemele cu care se confruntă astãzi Biserica. Părintele a răspuns aşa cum îl ştiam, echilibrat, smerit, fără sã dea cu pietre în nimeni şi cu nădejde că lucrurile se pot schimba în bine.

– E grea mântuirea astãzi? Cum să ne mântuim în vremuri atat de grele?
– Auzi, cu cât ne smerim, ne ajută Duhul Sfânt. Şi când cineva vrea să te ocărască, să îi spui: „Dumnezeu să îl ierte”. Adică nu îl ocărî, ci spune: „Doamne, fie voia Ta!” Mântuirea, pe măsura smereniei o câştigăm. Eu trebuie să mă rog pentru toţi: „Iartă-i, Doamne! Doamne nu-i pedepsi! Mântuieşte-i Doamne!” Şi eu dacă iert, Bunul Dumnezeu mă iartă şi pe mine. E o minune mare să ajungi să ierţi.
Nu vedeţi că acum lumea e tulburată, să nu se vadă unul cu altul? Vai, săracii, mi-e milă, că sunt fraţii noştri. Doamne, ajută!

„DUHURI AU TULBURAT LUMEA…”

– Lumea erte foarte rulburatã din cauza Sinodului alin Creta. Sunt fraţi de-ai noștri care nu mai merg la Sfânta Liturghie, nu îi mai pomenesc pe ierarhi. ..
– Nu trebuie să vorbim în privinţa asta. Doamne, ajută-ne! Doamne, nu ne lăsa! Trebuie doar să ne rugăm şi să ne iertăm unii pe alţii, şi scăpăm de astea. Sunt nişte duhuri care au tulburat lumea. Cât putem, să ne ducem la duhovnic, să ne mărturisim şi să nu ne mai sfădim. Ne iertăm unii pe alţii, şi scăpăm de aceste duhuri. Trebuie să îi iertăm pe toţi şi să ne rugăm: „Doamne, ajută să ajungă toţi în Rai, cu tot cu mine!” Trebuie să ne ducem la Sfânta Liturghie şi să ne rugăm: „Doamne, ajută să ajungă toţi în Rai, toţi în Biserică!”
Noi trebuie să căutăm să nu facem rupere în Biserică. Trebuie să îi iertăm pe toţi, trebuie să ne rugăm pentru toţi: „Doamne, ajută-le să ajungă înapoi în Rai!” Asta e din cauză că noi am stat de vorbă cu gândurile, şi gândurile sunt diavolii. Cât putem, să ne rugăm: „Doamne, ajută-i să ajungă toţi în Rai, să ajungă în Bisericăl”. Biserica e a lui Dumnezeu. Cât putem, să ne rugăm: „Doamne, luminează-le mintea să vină înapoi la Biserică!”
Doamne, nu ne lăsa! Doamne, nu ne lăsa! Ai văzut că unii Părinţi au plecat din mănăstire, şi e foarte rău. Vai de mine! Noi trebuie să îi iertăm pe toţi şi să ne rugăm: „Doamne, ajută-le să ajungă în Biserică”. Biserica e a lui Dumnezeu, şi noi am lăsat Biserica.

„S-A ÎNTÂMPLAT CE S-A ÎNTÂMPLAT CĂ AM FOST LIPSIŢI DE SMERENIE”

– Părinte, cum să ne compartăm cu cei care au creat tulburare în Biserică?
– Avem nevoie să iertăm, că dacă ne-a zis, şi eu am să îi zic… văleu, am picat! Doamne fereşte! Când zicem: „mi-a zis, şi am să îi zic” – vai de mine, trebuie să ne păzim de astfel de treburi! Trebuie să îi iertăm pe toţi.
Judecăţile lui Dumnezeu sunt nepătrunse de mintea noastră, şi noi suntem datori a ne ruga pentru ierarhii noştri: „Doamne, ajută-le să ajungă în Rai! Doamne, nu-i lăsa! Doamne, nu ne lăsa”.
De asta s-a întâmplat ce s-a întâmplat, că am fost lipsiţi de smerenie. Vorba tuturor aşa a mers: „Mi-a zis şi am să îi zic”. Dar dacă mi-a zis şi eu nu i-am mai zis, atunci s-a făcut vreme bună.
Suntem oameni slabi. Cu cât ne ducem la mărturisire, scăpăm de duhuri. Trebuie să ne spovedim cât de des, trebuie să ne iertăm unii pe alţii.
Eu mă rog la bunul Dumnezeu: „Doamne, nu-i pedepsi! Doamne, nu ne lăsa, ajută-ne să scăpăm!” Eu mă rog pentru toţi să ajungă toţi în Rai, numai diavolii să rămână în iad, atât.
Să ajungă toţi in Rai, să îi iertăm pe toţi. Şi noi trebuie să ne rugăm la bunul Dumnezeu să ne mântuiască – şi pe noi, şi pe ei. Dacă ne rugăm, bunul Dumnezeu poate schimba din rău în bine. Rugăciunea e calea, şi să-i spui aşa la gând: „Am să îi zic, dar nu azi, ci mâine”.

„PRIN VORBIRE ADUNĂM DUHURILE ASUPRA NOASTRA”

Trebuie să mă smeresc – şi dacă mă smeresc, Duhul Sfânt va izgoni acele duhuri. Trebuie să punem început bun şi trebuie să îl pârâm pe diavol. Dacă a venit un gând rău, eu spun aşa: „Toată hula ta asupra capului tău să He”. Pe urmă zic: „Ție, Doamne, slavă Ție! Doamne, izgoneşte acele duhuri care tulbură Biserica noastrã! Şi atunci Duhul Sfânt va izgoni acele duhuri. Duhurile te fac să tremuri de frică, dar trebuie să ne rugăm: „Doamne, nu ne lăsa! Doamne, ajută-nel”. Trebuie să adormim în rugăciune, şi când te-ai trezit iar trebuie să te rogi, şi atunci vor fugi duhurile şi nu mai ai frică de duhuri.

Mai întâi, duhurile vin prin gând, şi îţi spun că cutare e aşa, cutare e aşa – şi atunci prin vorbire adunăm duhurile asupra noastră. Trebuie să zicem: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte pe noi. Amin! Să zicem des rugăciunea asta. Cât puteţi, să vă ţineţi de duhovnic. Cea mai mare patimă este atunci când cineva nu se mai poate smeri şi dă vina pe altul. Nu trebuie să dăm vina pe altul, ci să spunem: Pentru păcatele mele s-a întâmplat aceasta. Lucrul ăsta se întâmplă din cauză că am duhurile cu mine. Când diavolul mă îndeamnă să zic de cutare, gata, mă cuprinde mare frică – Doamne fereşte! Trebuie să ne mărturisim şi să nu dăm vina pe nimeni.

Pentru că de asta avem atâtea ispite, că dăm vina pe altul, şi dacă dăm vina pe altul, ne doare capul. Doamne, ajută să ne smerim! Că dacă ne smerim, scăpăm de duhuri şi de toate. Nu avem smerenie – nu avem nimic. Diavolului îi place să stea de vorbă cu noi, dar noi trebuie să ţinem gura închisă şi să zicem aşa: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Dumnezeu să vă ducă în Rai – şi, cât puteţi, să vă rugaţi!

Material realizat de Mihaela Raluca Tănăseanu
Revista Familia Ortodoxă, numărul 3 / 2017

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 31 Martie 2017 în SFATURI

 

E absurd…

Să nu mai crezi în iubire doar pentru că ai fost trădat de o singură persoană. Să nu mai iubești florile din cauză că au și spini, și buruieni. Să nu încerci o provocare doar pentru că ceilalți au eșuat. Să nu-ți mai faci prieteni doar pentru că te-a dezamăgit unul. Să nu mai crezi în oameni doar pentru că te-a mințit unul. Să renunți la iubire de frică să nu suferi din nou. Să renunți la a mai face bine doar pentru că unul nu a fost recunoscător. Să renunți la luptă de frică să nu pierzi.

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 31 Martie 2017 în ELENA J.

 

Maria de odinioara versus Eliza sec. XXI

Maria s-a născut la sat. E sfioasă, cu bun simț, deși nu are multă educație. Eliza s-a născut la oraș, e orgolioasă și imorală, deși are multă școală.

Maria își petrece copilăria jucându-se pe uliță cu ceilalți copii, alergând și cântând. Eliza e maniacă după jocurile virtuale de pe internet.

La 15 ani, Maria cunoaște aproape tot ce ține de gospodărie și grădinărit. Eliza nu știe nici măcar să-și spele șosetele.

La 18 ani, Maria gătește ca o gospodină adevărată. Eliza mănâncă de la fast – food; în afară de ouă și cartofi prăjiți nu știe să mai facă altceva.

La 17 ani, Maria nu știe ce-i dragostea, nu a cunoscut niciun băiat până la această vârstă; nu știe ce înseamnă cluburi, machiajul sau băutura. Eliza a schimbat 3 băieți până acum. E dependentă de țigară, petrece până târziu, schimbând mașini de lux.

La 22 de ani, Maria cunoaște primul băiat cu care se și mărită; e fată de casă, gospodină, la scurt timp are primul copil. Eliza încă mai testează băieții.

Până la 30 de ani, Maria are deja 4 copii. Eliza, de teamă să nu rămână singură, se mărită cu cine mai poate. Pe la 35 de ani se hotărăște să facă primul copil – unul e suficient.

Maria moare de bătrânețe, cu gândul împăcat, înconjurată de copii și nepoți. Eliza încă dezbate drepturile ce i se cuvin după divorțul de cel de-al doilea soț…

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Martie 2017 în ELENA J.

 

Despre prietenie

Faptul că ne plictisim unii de alţii – prietenii de prieteni, soţii între ei – arată că de fapt între noi nu există relaţii adevărate. Ca să mă plictisesc de cineva, trebuie să-l epuizez, să-l ştiu ca în palmă. Or, persoana este infinit de adâncă, fiind chip al Treimii neajunse. Dacă ne plictisim de om, înseamnă că îl privim doar la suprafaţă. Dar atunci suntem superficiali şi ne plictisim şi de noi înşine. De aceea căutăm tot timpul noul de suprafaţă. Omul modern, în general, habar nu are ce înseamnă adâncimea unei relaţii. El este învăţat să fie superficial, din leagăn până la mormânt, prin modul de viaţă care i se impune. Esenţa căderii Evei este superficialitatea. Diavolul a îndemnat-o să fie superficială, promiţându-i cunoaşterea adevărată. Poate că a fost şi ea puţin superficială mai dinainte, din libera ei voinţă. Era cu neputinţă să epuizeze de contemplat creaţia lui Dumnezeu. Faptul că a dat atenţie şarpelui arată că încă poate nu se adâncise cu totul în ceea ce i se oferise să contemple („tot pomul”). Dacă ar fi adâncit cu adevărat contemplarea creaţiei, ar fi fost atât de uimită şi acaparată încât nu ar mai fi avut timp de nimic altceva. Poate prima neascultare, mult mai subtilă, a fost că nu a urmat sfatul lui Dumnezeu de a mânca din tot pomul. Şi noi cădem, în general, pentru că nu ne ţinem cu tărie de cugetarea necontenită la Dumnezeu. Ori de câte ori ne îngăduim să ne rupem de El, diavolul poate avea intrare. Adevărata relaţie între doi oameni nu poate fi decât aceea de a se umple unul de altul. Şi totuşi, simţind că eşti plin de celălalt, voieşti să te umpli şi mai mult, şi simţi că ai şi mai mult loc să-1 încapi. Deci, umplerea nesăturată de celălalt presupune golirea nemărginită de sine, lărgirea la nesfârşit a inimii tale. Cum amândoi prietenii se lărgesc necontenit, este nevoie ca fiecare să simtă că el trebuie să se lărgească mai mult decât lărgirea celuilalt, să crească mai mult decât creşterea celuilalt. Fiecare trebuie să iasă de la sine în întâmpinarea celuilalt. Aceasta este prietenia reală. Această lărgire este de neînţeles omului lumii. Ea este taina Maici Domnului, al cărei pântece este „mai desfătat, mai larg, decât cerurile, şi a tuturor sfinţilor care îl încap pe Iisus în inimile lor. Este ceva ce nu se poate explica logic, ci care se trăieşte.

Sf. Ioan Gura de Aur

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Martie 2017 în PRIETENIE

 

Ganduri frumoase

  1. Cu cât mai multă dragoste, înțelepciune și bunăvoință veți descoperi în voi înșivă, cu atât mai mult le veți simți în mediul ce vă înconjoară.
  2. Învinuind pe cineva, nu vă mai rămâne timp pentru a-l iubi.
  3. Dacă vă dezamăgește un om, nu-l pedepsiți pentru asta pe altul. Fiecare om e diferit. Așa că nu vă pierdeți puterea de încredere și dragostea față de oameni!
  4. Viața e prea scurtă pentru a ne trezi dimineața cu dezamăgiri în suflet. Deci, iubiți-i pe cei care vă respectă, iertați-i pe cei care au greșit și aveți încredere că nimic în viață nu e întâmplător.
  5. E ușor să iubești pe cineva îndepărtat, dar e mai greu să-i iubești pe cei apropiați.
  6. Răspândiți dragostea indiferent unde vă aflați, iar în primul rând – în sânul propriei familii.
  7. Pentru a înfrunta răul avem nevoie de dragoste și compasiune.
  8. Dumnezeu ne pune la încercări grele ca să le înfruntăm și nu ca să disperăm.
  9. Nu e atât de important să faci lucruri mari în viață. Important e să le faci cu mare dragoste.
  10. În lume, mor mai mulți oameni care sunt lipsiți de dragoste, decât cei ce mor de foame.

    Maica Teresa, eustiu.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Martie 2017 în SFATURI

 

Oda Maicii Domnului

Tu porți luna sub picioare și zbori ușor printre nori,
Hainele îți sunt din soare și miroși mereu a flori.
Tu ești crinul fecioriei și parfum de rai ceresc,
Ai născut precum o maică, dar din pântec fecioresc.
Tu ești mană în pustie și izvorul nesecat,
Ești nădejde și-alinare pentru omul întristat.
Tu primești rugile noastre și le duci la Dumnezeu
Și noi știm că pentru tine, El ne ascultă mereu.
Tu ești raza ce n-apune, strălucind în asfințit,
Tu ești zorile de ziuă într-un veșnic răsărit.
Tu ești vântul care-adie în sufletu-mpovărat,
Tu ești ploaia care spală orice urmă de păcat.
Tu ești roua dimineții și azurul cerului,
Tu ești pacea înserării și mireasma raiului.
Tu ești sabie ce taie pe diavolii din iad
Și rostind al tău sfânt nume, toți vrăjmașii noștri cad.
Tu ești rugul care arde, dar de foc nemistuit,
Tu ești jertfa cea curată și altarul cel sfințit.
Tu ești înălțimea minții și adâncul nepătruns,
Tu ești taina cea divină și safirul cel ascuns.
Tu ești Doamnă, Împărăteasă și aleasa cerului,
Tu ești mama cea mai sfântă, Tu ești Maica Domnului.

Elena J.

 
Un comentariu

Scris de pe 24 Martie 2017 în ELENA J.