RSS

Arhive pe categorii: ADEVAR

Concepte morale despre DREPTATE

ada8c4_37dd8876447b41659ad2f1716f585a5e-mv2Nu poți fi drept, dacă nu ești uman. Vauvenargues

Echilibrul și liniștea înlătură dezamăgirea și disperarea atunci când se obțin prin dreptate.

Omul drept nu este cel care nu nedreptățește pe nimeni, ci cel care, având putere să facă rău, se ferește să-l facă. Pitagora

Părtinirea nu are ce căuta la împărțirea dreptății, la fel ca și cruzimea la condamnarea nedreptății, adică condamnarea nedreptății trebuie să fie dreaptă, să stopeze degradarea dreptății pentru a nu putea fi blamată de nedreptate.

Una dintre legile Împăratului roman Hadrian se referă la faptul că intr-un stat e nevoie să fie adoptate de către conducători doar acele legi care pot fi cu adevărat aplicate.

Existența unei legi morale și a dreptății este suficientă pentru a menține ordinea, pentru înlăturarea dominației negativității prin implementarea unor norme fundamentale, ca de exemplu respectul pentru viață, grija față de copii, respectul față de bătrâni.

Impresia mea este că se poate dovedi foarte ușor că în spiritualitatea unei colectivități rolul cel mai important îl are descoperirea propriilor adevăruri în care normele de drept au la bază un cod moral religios.

Dreptatea ocupă un loc important între virtuțile oamenilor ce exprimă idei și bunuri prețuite de oameni prin care se distinge binele de rău.

Dacă un om ucide un alt om ar fi drept ca și el să fie ucis, însă nu este ucis pe motivul că legile nu permit aplicarea acestei pedepse și din punct de vedere religios nu ai dreptul să iei viața unui om, numai Dumnezeu este în măsură să decidă câtă viață are acel om.

Pe calea dreptății se află viața, iar calea nebuniei duce la moarte. Septuaginta, Prov., 12, 28.

Există un cadru legal de înfăptuire a dreptății care se aplică și justiției, ținând cont de adevăr și numai de adevăr, folosindu-se de jurământul promisiunii cu toate că promisiunea este suficientă pentru a pune preț pe omul care-și dă cuvântul. Hristos condamnă jurământul și recomandă să-ți ții cuvântul dat deoarece el trebuie să exprime realitatea legăturii dintre cuvânt și faptă.

Cel mai bun mijloc de a-ți ține cuvântul este să nu îl dai niciodată. Napoleon Bonaparte

Ființa umană are înrădăcinat adânc simțul dreptății. Cine iubește, depășește cu mult dreptatea – dreptul și legea – nu pentru faptul că este ceva din afară, ci pentru că este ceva ce caracterizează actul ca atare: numai cel drept știe să iubească

Cărțile se scriu din cărți și nimeni nu poate demonstra care a fost primul: „oul sau găina”. E important să scrii ce simți, să fii bine documentat în ceea ce scrii și să nu te consideri singurul care tratezi problema respectivă, înlăturând părerile celorlalți. Nu poți fi „unul” deoarece există numai „Unul Dumnezeu” – Puterea absolută.

Prin iubire se ajunge la adevăr și dreptate deoarece îți dă putere să învingi orice obstacol.

Dreptatea poate merge și singură, nedreptatea are nevoie de multe cârje de argumente. Nicolae Iorga

Adevărul trebuie recunoscut deoarece omul este dornic de adevăr și însetat de dreptate, iar acolo unde există adevăr este de așteptat să fie și dreptate.

Sensul public și logic al adevărului și dreptății este legat de bunul-simț, de un exercițiu al adevărului pentru a scoate în evidență dreptatea.

De multe ori îți trebuie curajul de a vedea adevărul acolo unde el există. Emil Cioran

În popor se spune că: „mori de foame cu pâinea în straiță umblând să găsești adevărul”, și totuși nu-i așa deoarece până la urmă îl găsești dacă asta e dorința ta: „Nu e greu să găsești adevărul. E greu să ai dorința de a-l găsi.”. Nicolae Iorga

Lupta pentru descoperirea adevărului cere multă prudență și multă răbdare: „Nimic nu cere mai multă prudență decât adevărul.” Baltasar Gracian

Dacă dreptatea ar fi o sârmă aș îndrepta-o. Eugen Barbu

Viața omului și modul de a trăi sunt convingătoare atunci când determinările vieții devin realizări dependente de dreptate și adevăr.

Adevărul este unul singur nu este un plural, este un adevăr fix, conceptual, care denotă o realitate. Adevărul nu poate fi relativ, el este real și nu poate fi subiectiv.

ecreator.ro

Anunțuri
 
3 comentarii

Scris de pe 25 Iunie 2017 în ADEVAR, DREPTATE, SFATURI

 

Daca spui adevarul, sa te pregatesti de suferinta

Dacă te-ai hotărât să spui adevărul – zice I. Al. Brătescu Voineşti -pregăteşte-te de suferinţă. Iar Mântuitorul ne-a spus şi cauza pentru care trebuie să se pregătească de suferinţă cei ce spun adevărul. Şi anume: Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât lumina” (Ioan 3, 19). Şi într-adevăr, dacă cineva săvârşeşte în toiul nopţii un păcat ruşinos, cel mai mare duşman va fi acela care ar veni să-l lumineze cu un felinar.

Şi dacă îi va mai spune să nu mai facă astfel de fapte, fiindcă îşi pierde sufletul, atunci un astfel de binefăcător va fi osândit la moarte. Aşa a murit Hristos, fară să fi avut vreo vină sau vreun păcat. Când S-a născut Iisus în ieslea din Betleem „împăratul Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el” (Matei 2, 3). Aceeaşi tulburare o provoacă lumina Stelei celei neapuse şi în zilele noastre. Deşi Iisus nu Se mai naşte în Betleem, ci în inimile credincioşilor, în microcosmos, totuşi, naşterea Lui provoacă o mare tulburare. Acolo, în ieslea inimilor omeneşti, când Se naşte lisus, se tulbură diavolul împreună cu tot Ierusalimul de patimi, care nu vrea să fie luminat pentru ca faptele lui să nu fie dovedite rele.

Arhim. Paulin Lecca, manastireasuruceni.md

 
Un comentariu

Scris de pe 3 Aprilie 2017 în ADEVAR

 

Pentru adevar trebuie sa si mori, nu numai sa-ti pierzi serviciul

Oamenii se tem că, dacă apără Ortodoxia, au necazuri: sunt daţi afară de la serviciu, sunt văzuţi ca nişte ciudaţi – le e frică că pierd, pur şi simplu, locul pe care-l au. Ce să facă oamenii? Cum să biruie această teamă? Pentru adevăr trebuie să şi mori, nu numai să-ţi pierzi serviciul.

Dar, dacă nu e vorba de adevăr, ci este vorba de o intervenţie oarecare, de un examen oarecare, atunci apără-te pentru locul ăla. Dar, dacă nu se poate, în final, să te aştepţi… şi cu niciun chip… pentru că te aşteaptă o veşnicie neagră, o veşnicie, îngrozitor, vorba lui Coşbuc: „Nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei.” Pentru că ai avut ocazia să fii în fruntea unei veşnicii albe şi ai renunţat.

Nu ne jucăm! Viaţa nu e asta, decât arvunim pe cealaltă cu asta, adică cu viaţa de pe pământ. Şi repet ce-a spus Mântuitorul: „Şi veţi trece de la moarte la viaţă.” Viaţa atunci începe. Vă daţi dumneavoastră seama?

Nu cunoaşteţi bucuria care te cuprinde atunci când aperi adevărul – faţă de alte bucurii: că ţi-a mers bine la serviciu sau ţi-a mărit leafa. Asta e o bucurie care te renaşte… Şi pentru ce să ne fie teamă?

Dragii mei, teama de moarte este o mare greşeală. Teama de moartea fizică… murim în câteva clipe. A murit cutare, a murit pe scaun. Ţi s-a oprit răsuflarea, în nişte secunde, şi ai terminat. Dar ce urmează? Ce gândiţi, că moartea vine să-i faci o cafea? Vine să te ia, nu-i chiar glumă! Dar cum te ia? Cum te duce?

Pr. Arsenie Papacioc, http://manastireasuruceni.md/

 
3 comentarii

Scris de pe 25 Ianuarie 2016 în ADEVAR, ORTODOXIA

 

Dreapta judecata

Demult, trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar, într-o zi, lui i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un ţăran şi le aşeză pe cântar. Când colo, ce să vezi?! În loc de 1 kg, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecătorie, spunând că ţăranul înşală lumea şi cerând, bineînţeles, pedepsirea acestuia. N-au trecut nici două ceasuri şi ţăranul a fost adus în faţa judecătorului, care l-a ameninţat: – Dacă este adevărat ce spune brutarul, că îi înşeli pe oameni la cântar, te bag imediat la închisoare. – Să-mi fie iertat – zise ţăranul – dar sunt nevinovat. – Cum îndrăzneşti să minţi? – sări brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucăţi de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-1 închideţi pe acest şarlatan, care a încercat să mă păcălească! – Aşa este, omule? – spuse atunci judecătorul. Este untul acesta al tău? – Al meu este, însă, vedeţi dumneavoastă, eu nu am prea mulţi bani. Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani şi pentru greutăţi, aşa că pun unt pe un braţ al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care – zice el – are 1 kg.

Acum, dacă pâinea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vină am? Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit imediat o pâine şi, într-adevăr, aceasta nu avea decât 800 de g. În locul ţăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că înşela oamenii, dar mai dorea şi să fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el. Cel ce vrea să înşele, singur se înşală. Chiar dacă nu vede nici un om greşeala sa, Dumnezeu îi vede păcatul; iar atunci când îl mai descoperă şi oamenii, ruşinea este cu atât mai mare. “Cu nimic nu-L mânii pe Dumnezeu atât de mult ca atunci când nedreptăţeşti pe cineva.” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

https://deveghepatriei.wordpress.com/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 Februarie 2015 în ADEVAR, DREPTATE

 

Nu cautati har in nici o alta credinta, caci adevarul se afla numai in Biserica Ortodoxa

Să ne rugăm Domnului Dumnezeu pentru a trimite pacea şi mântuirea întregii lumi, pentru buna sporire a sfintelor noastre biserici şi pentru unirea tuturor [drept-credincioşilor] într-o singură turmă. Nu vă deznădăjduiţi în necazuri şi nu vă clătinaţi în ispite. Fiţi fii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe. Nu căutaţi har în nici o altă credinţă, căci adevărul se află numai în Biserica Ortodoxă despre care Hristos a spus: …voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18). Duceţi o viaţă creştină, înfrânându-vă de la tot ce poate întina sau lăsa vreo urmă rea în om. Trăiţi în pace şi armonie, fără a vă ocupa cu judecarea păcatelor şi neputinţelor altora. Iertaţi-vă unii altora greşelile, ca şi Tatăl Cel din Ceruri să ne ierte pe noi. Creşteţi copiii voştri întru evlavie. Şi, mai presus de toate, rugaţi-vă stăruitor ca Domnul să le îndrepteze pe toate spre ce este mai bine şi să ne dea ceea ce este de folos în această viaţă, dar mai ales în viaţa ce va să vină.

Noi minuni ale Sfântului Ioan de San Francisco. Despre sfârșitul lumii.

 
3 comentarii

Scris de pe 16 Februarie 2015 în ADEVAR, ORTODOXIA

 

Pacatele maimutei

Păcat de moarte am făcut! La o conferinţă recentă am avut tupeul să afirm că Darwin şi cimpanzeii săi n-au fost decât un vis volatil, un migălos complot antisenzorial. Ieşirea mea din corsetul normei acceptate a intrat pentru cei obişnuiţi să danseze după cum le cânta muzica ştiinţelor, ca un şmirghel pe gât. „Da’ ce Nicule, tu nu te tragi din maimuţă?. Eu mă trag”, a încercat să mă-nfiereze un dascăl sexagenar – ce trebuia să iasă de mult la pensie, pentru care vocea raţiunii nu are nici o şansă să fie auzită. „Nu, domnule profesor, în familia mea n-a fost şi nu e nimeni maimuţă”, i-am replicat spontan colhoznicului ideologic crescut în dispreţul pentru divinitate. „Vorbeşti emoţional, nu cu raţiune băiete” a sărit ca pârjolit un alt ayatolah al cetei ştiinţifice, cu vocaţia de stăpân al evoluţionismului ce trebuie dovedit căpoşilor care nutresc rezerve, şi m-a acuzat apoi că distorsionez informaţiile sufocând elevii cu convingeri creaţioniste.

Le-am spus colegilor că un profesor nu-şi creşte elevii cu ideologie, ci cu dragoste. Dacă-i învaţă că se trag din maimuţe, se vor comporta ca ele. Pentru omul-maimuţă, regula de bază e absenţa oricăror reguli. Nu se ruşinează de nimic. Şi de nimeni. Ieşit în societate păcatele maimuţei evoluate este că joacă renghiuri sinistre: ţipă în tramvaie, scuipă femeile pe bombeuri, râgâie pe holul facultăţii, flatulează în supermarket, se urcă în cârca profesorului la catedră, lipeşte guma de mestecat pe scaun la McDonald’s, taie cu briceagul scaunele în maxi-taxi, se descalţă de pantofi în tren, umple staţiile cu coji de seminţe. Minte, înşeală, corupe, urăşte. Deviza lui e „fură tu, fiindcă altminteri fură alţii”. E escroc sentimental: plânge până îi faci acte pe casă. Ameninţă la semafor, face gesturi obscene în intersecţii. Divorţează cu o autoadmiraţie tâmpă. Avortează fără remuşcări. Abandonează copiii în maternităţi, şi duce părinţii la aziluri de bătrâni. Când e-n frunte, când e şef, calcă pe cadavrele celor dragi, uită c-a plecat de la ţăruş. Are gesturi de banditism edificator, vorba lui Radu Paraschivescu.

Vă vine să credeţi ori ba, prin şcoli unii profesori încă susţin vârtos că ne tragem din maimuţe. Apoi vin şi se plâng pe la TV ori ziare, că le dau tinerii în cap. Că liceenii sunt o orchestră de afoni nemiloşi. Că fetele vin la şcoală mai mult dezbrăcate. Că fumează fără să palmeze ţigara când trec dascălii pe lângă plozi. Că elevii sunt plini de nesimţire, de indolenţă şi de prost gust. Că sunt grobieni şi nu mai au nici un apetit pentru frumos. C-au devenit mici uzine ale infernului, etc.

Le-am explicat colegilor că pentru aceste produse evoluţioniste ciocanul logicii nu reuşeşte să schimbe inima de piatră. Le-am spus că starea deplorabilă a început odată cu scoaterea religiei din şcoli şi cu promovarea maimuţei. Le-am mărturisit că numai Dumnezeu are la promoţie blândeţe, gingăşie, dragoste, iertare, pace. Numai El şlefuieşte caractere. Numai El redă identitate, valori, bune maniere. Ca un floretist rafinat al vorbelor le-am spus şi că duplicitatea lor: „sunt creştini, dar cred că se trag din maimuţe…”, nu este decât o religie sintetică. Una care îmbată sufletele cu mise idolatre şi lucrează fără a gândi la ziua decontului. Le-am spus şi replica Annei Graham la o emisiune cu Jane Clayson: “cred că totul se reduce la faptul că ceea ce veţi semăna, aceea  veţi şi culege”.

Nicolae G.

 
Un comentariu

Scris de pe 27 Septembrie 2014 în ADEVAR, NECREDINTA

 

Ochi avem si nu vedem

Aceasta este problema noastră. Nu vedem pe cei din jurul nostru, care trăiesc în tristeţe, în disperare, în singurătate, în dureri şi în boală. Nu vedem pe cei ce nu gândesc ca noi, nu vedem pe cei ce nu ne iubesc. Nu vedem, cum lângă noi, adevărul este modificat, învăţătura dreaptă schimbată. Nu vedem, pentru că e mai bine, mai confortabil, să nu vedem, să nu se supere nimeni, spunem noi. Nu vedem şi totuşi vedem, dar nu vedem ceea ce trebuie. În loc să vedem bârna din ochii noştrii, vedem cu atâta uşurinţă paiul din ochii celor de lângă noi.

Iată de ce avem nevoie ca Domnul să se uite spre noi. Iată de ce avem nevoie să ne rugăm Domnului: “Doamne, fă-mă să-mi recapăt vederea, să te regăsesc în cel de lângă mine, să mă uit la semenul meu cu iubire şi bucurie!” Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos le-a cerut ucenicilor Săi să privească lumea dimprejurul lor pentru a vedea lucrarea lui Dumnezeu. Şi nouă ne cere acelaşi lucru, să vedem semnele prezentei lui Dumnezeu în viaţa noastră, în semenul nostru, dar mai ales în cuvântul Sfintei Scripturi.

Citim Cuvântul lui Dumnezeu şi-l auzim vestit în predici şi în cântări. Dar, nu-i îndeajuns. Trebuie să-l întelegem şi să-l trăim în viaţa noastră. Trebuie să vedem dincolo de cuvinte, pentru că altfel cei doi orbi vindecaţi de Domnul Iisus vor sta mărturie împotriva noastră. Însuşi Domnul Iisus, în ziua judecţii ne va aminti cuvintele Sale: “Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi şi nu vă aduceţi aminte?” (Marcu 8, 18) Oare ce doreşte să ne spună asăzi prin aceste cuvinte? Există mulţi oameni care văd, cu ochii lor, dar inimile lor sunt oarbe, adeverindu-se cuvintele Mântuitorului: ”Ochi aveţi şi nu vedeţi..” De aceea, asemeni orbilor vindecaţi de Domnul Iisus şi noi avem nevoie de o astfel de vindecare pentru că suntem orbi în atât de multe feluri. O parte din orbirea noastră este intenţionată, pentru că ne facem că nu vedem, este mai comod să nu vezi, să nu-ţi pese, să nu te amesteci în lucruri care cer o mică parte de responsabilitate.

Se spune că o dată, doi oameni călătoreau printr-o ţară cu trenul, printr-o ţară foarte săracă. Trenul lor a ajuns la un moment dat într-o gară a unui sat din cele mai sărace din regiune. Un grup de copii înfometaţi s-au adunat lângă geam şi visau cu ochii deschişi, poftind prin ferestrele trenului la mâncarea pe care cei doi străini o întinseseră pe bancheta vagonului pentru a mânca. Cei doi turişti, pentru a nu fi deranjaţi, s-au ridicat şi au tras draperiile. Mulţi dintre noi suntem vinovaţi că am tras draperiile pentru a nu fi deranjaţi de nevoile celor de lângă noi. Suntem orbiţi de lucrurile lumii, de bogăţiile ei şi de firea noastră cea veche.

O altă istorioară spune că odată un om care râvnea la aur, a mers la un magazin de bijuterii, a pus mâna pe ceva aur şi a fugit. După ce l-au prins a fost întrebat: “Cum ai putut să furi ziua în amiaza mare şi de faţă cu atâţia oameni?”. Hoţul a răspuns: “Când am ajuns la aur, am văzut doar aur. Nu am văzut nici un om!” Așa se poate întâmplă cu mulţi dintre oamenii de azi care se comportă asemeni bogatului nemilostiv. Sărmanul Lazăr trăia la poarta casei sale, mâncând resturile ce cădeau de la masa bogatului dar acesta nu l-a văzut nicodată. A fost orb faţă de el. Iată de ce avem nevoie ca Domnul să se uite spre noi. Iată de ce avem nevoie să ne rugăm Domnului: “Doamne, fă-mă să-mi recapăt vederea, să te regăsesc în cel de lângă mine, să mă uit la semenul meu cu iubire şi bucurie!”

Dragii mei, dacă nu-L vedem pe Dumnezeu în lume, în semenii noştrii, în cuvântul pe care îl auzim vestindu-ni-se, este dovada că nu-L avem suficient pe Dumnezeu în inimile noastre. Să-L rugăm pe bunul Dumnezeu să se atingă de ochii noştrii aşa cum s-a atins de ochii celor doi orbi. Atunci vom înţelege că fără Domnul Iisus, nici un om nu poate vedea cu adevărat. “Eu sunt Lumina lumii…”, spune Domnul Iisus.

Anthony M. Coniaris

 
2 comentarii

Scris de pe 6 August 2014 în ADEVAR, CREŞTINUL