Valoarea femeii

Un tată vorbea cu fiul său. Probabil că acest tată era şi un bun contabil, căci la orice lucru el folosea creionul şi hârtia. Fiul, fiind la vârsta căsătoriei, îi povestea tatălui despre viitoarea lui soţie, despre alegerea făcută:

– Tată, mi-am găsit aleasa inimii şi vreau să mă căsătoresc cu ea. Tatăl îl întreabă:
– Cum este aleasa inimii tale? Fiul răspunde:
– Este frumoasă. Tatăl, vrând să „calculeze” valoarea fetei, îi spune:
– Ia un creion şi scrie un zero! Şi cum mai este? Fiul răspunde:
– Este bogată. Tatăl îi spune din nou:
– Mai scrie un zero lângă celălalt! Şi cum mai este? Fiul:
– Este harnică. Tatăl:
– Mai scrie un zero! Şi cum mai este? Fiul:
– Este sănătoasă. Tatăl:
– Mai scrie un zero! Şi cum mai este? Fiul:
– Cu nume bun. Tatăl:
– Mai scrie un zero! Şi cum mai este? Fiul:
– Cu multă ştiinţă de carte. Tatăl:
– Mai scrie un zero! Până acum totul este zero. Şi cum mai este? Fiul, nemulţumit de nemulţumirea tatălui său, îi spune accentuând fiecare literă:
– Tată, aleasa inimii mele este foarte evlavioasă şi credincioasă! Tatăl îi spune răspicat, accentuând şi el fiecare literă:
– Fiul meu, în faţa tuturor zerourilor scrie un unu şi vei vedea cât valorează aleasa inimii tale! Dacă este credincioasă, atunci este de milioane. Te felicit!

 

La lumina

Este o mare deosebire între a vedea la lumina unei lumânări şi a vedea în lumina lui Hristos. Aprinde noaptea o lumânare şi uită-te prin casă. O să ţi se pară că în casă e măturat frumos şi foarte curat. Dar când se face ziuă şi pătrund pe fereastră razele de lumină ale soarelui, ce se vede? În această lumină se vede un nor întreg de praf şi necurăţenie.

Aşa e, iubite frate, şi cu omul ce nu vede în lumina lui Hristos. I se pare că  el  este destul de curat. I se pare că-şi face datoria. Zice omul: n-am omorât, n-am dat foc nimănui, n-am furat şi se crede curat, dar în lumina lui Hristos viaţa noastră se vede altfel … se vede încărcată de păcate.

Să-L lăsăm pe Hristos, Soarele Dreptăţii, să pătrundă cu a Lui lumină şi căldură în sufletele noastre, spre a ne vedea starea de păcătoşenie. Iar dacă ne vom vedea cu adevărat starea noastră, tot El ne va ajuta să ne curăţim sufletele şi, aşa curaţi şi pregătiţi, ne va primi să cinăm împreună cu El în Ziua fără de apus. Amin!

 

Adevarata fericire

Viaţa noastră trebuie să fie o viaţă fericită. Şi ea poate fi astfel, cu o singură condiţie: să vrem acest lucru. Faptul că întâlnim nenumărate persoane lipsite de un chip fericit, este din cauza căutării ei unde nu trebuie. Dacă limităm fericirea doar la o bunăstare socială (casă, maşină, serviciu etc), atunci este explicabil de ce întâlnim atât de multe chipuri triste. Adevărata fericire este mai mult decât starea de bine dată de împlinirea unor pofte şi nevoi trupeşti.

Un creştin nu poate spune că este fericit pentru că posedă anumite lucruri. Dacă mărturiseşte că este fericit o face în virtutea faptului că este iubit şi iubeşte. Fără persoana iubită, viaţa sa este mai mult moarte decât viaţă. Să fim înţeleşi, adevărata fericire nu răsare, creşte şi rodeşte decât din şi în iubire. De aceea, ori de câte ori întrebăm pe cineva dacă este fericit, întrebarea ar trebui legată de împărtaşirea unei iubiri. Altfel spus, doreşti să ştii dacă iubirea a ajuns la o întâlnire împlinită.

Fericirea poate fi trăită şi în situaţii tragice, chiar dacă acest lucru este de neînţeles pentru mulţi. De exemplu sunt persoane care deşi suferă de boli cumplite, le auzi spunând că sunt bucuroase de viaţă, că sunt nopţi când nu pot dormi de fericire, le vezi chipul luminat. Cum e oare posibil aşa ceva? Prin unirea cu Hristos. Iar intensitatea fericirii este dată de măsura realizării asemănării cu Dumnezeu.

S-a spus că fericirea trebuie concepută felurit, în funcţie de vârsta celui care o caută. Că una este să faci fericit un copil şi altceva un vârstnic. Dar acest lucru ar fi valabil dacă fericirea ar consta în bunuri materiale. Atât copilul cât şi bătrânul pot fi fericiţi cu adevărat atunci când simt că sunt iubiţi şi iubesc.

Alţii au afirmat că fericirea este o sumă de bucurii care induc, pentru o scurtă perioadă de timp, o anume stare de bine. Dar se pierde din vedere că Hristos nu e genul de persoană care astăzi să fie prezent, iar mâine să lipsească de la întâlnire. De aceea, unirea cu El îi oferă omului o neîncetată stare de bine, o fericire veşnică.

Cu toţii ne dorim să fim fericiţi. Numai că noi căutăm fericirea oriunde, numai în Dumnezeu nu. Vă rog să le vestiţi celor nefericiţi, că în orice clipă pot deveni fericiţi dacă se unesc cu Dumnezeu.

Adrian Cocosila

 

Doamne…

Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine, Tu singur ştii ce-mi trebuie. Tu mă iubeşti mai mult decât mă pot iubi eu. Dă-mi să-mi văd nevoile mele care sunt ascunse de mine. Nu îndrăznesc a cere nici cruce, nici mângâiere, numai să stau în Faţa Ta…inima mea Îţi este deschisă. Pun toată nădejdea mea spre Tine. Tu vezi nevoile mele pe care eu nu le ştiu, vezi şi fă cu mine dupa mila Ta. Zdrobeşte-mă şi mă ridică….loveşte-mă şi mă vindecă. Mă cuceresc şi tac înaintea voii Tale celei sfinte prin judecăţile Tale cele nepătrunse de mine. Mă aduc pe mine spre jertfă Ţie. N-am dorinţă afară de dorinţa de a împlini voia Ta. Învaţă-mă să mă rog, Însuţi Te roagă întru mine! Amin !

Antonie de Suroj

 

Omul – fiinta libera

Dumnezeu a creat trei feluri de fiinţe desăvârşite care au diferite vieţi, potrivit diferitelor însuşiri ale naturii lor; adică: îngerul, omul şi animalul. Îngerul este o fiinţă cu totul duhovnicească. Animalul este o fiinţă cu totul materială, nu are suflet, viaţa lui e cu totul trupească. Omul este o fiinţă compusă dintr-o substanţă duhovnicească şi alta trupească, din trup şi suflet. Când omul trăieşte după trup, degenerează din nobleţea sa şi cade în condiţia animalului. Când trăieşte după duh, după suflet, el îşi menţine demnitatea şi se înalţă la starea unui înger.

 

Mai da-ne timp…

Nu-Ţi lua, Doamne, bolta înapoi !
Nu face încă sul, cerul cu stele !
Milostiveşte-Te încă un timp de noi,
Mai lasă-ne ca să privim la ele !…

Nu-Ţi lua florile din primăveri şi toamne,
Din rouă numai Tu le-ai pus mărgele !
Nu arde-atâta gingăşie, Doamne,
Mai lasă-ne să ne uimim de ele !…

Nu-Ţi lua munţii înapoi, Părinte,
Din codri încă să nu faci surcele !
Chiar dacă omul nu a fost cuminte
Mai lasă-l să se cureţe de rele !…

Nu ne lua ţărâna, ceresc Tată,
Ce-ascunde-n ea şi moaşte şi durere !…
Că n-am sfinţit-o toţi – rugăm: ne iartă !
Mai las-o doar ca loc de-ngenunchiere !…

Aşteaptă-ne, nu pierde-a Ta zidire !
Aşteaptă-ne cu munţi, cu flori, cu toate…
Aşteaptă-ne să ne venim în fire !
Aşteaptă-ne atâta cât se poate !

Îndepărtează, de e cu putinţă,
Nimicitorii îngeri de la uşă !
Mai dă-ne, Doamne, timp de pocăinţă !
Mai dă-ne timp de sac şi de cenuşă !…

Paraschiva Rădoi

 

Crestini „de duminica”

Smerenia spinările ne-ndoaie
Păşind peste prag de biserică!
Odată ieşiţi, mândria ne-nfoaie
Smerenia noastră e apă de ploaie…
Suntem creştini de duminică!

Ne salutăm în chip evlavios
Doar când intrăm în biserică!
Odată ieşiţi – evlavia jos!
Masca virtuţii se-ntoarce pe dos…
Suntem creştini de duminică!

Ne cerem iertare, ne îmbrăţişăm,
Cu toţi suntem fraţi în biserică!
Odată ieşiţi – frăţia uităm,
În haina cea veche şi rea ne-mbrăcăm…
Suntem creştini de duminică!

De pace doriţi, la Tine venim.
E pace şi tihnă-n biserică!
Odată ieşiţi – războaie pornim,
Setoşi de dreptate pe ceilalţi păşim…
Suntem creştini de duminică!

După lumină-n casa Ta intrăm
Căci Tu eşti lumină-n biserică!
Odată ieşiţi – ne întunecăm,
De partea vrăjmaşului alunecăm…
Suntem creştini de duminică!

Răniţi de păcate Ţie-Ţi cerem
Să dai vindecare-n biserică!
Odată ieşiţi – rănim cât putem,
Dreptatea-i doar a noastră şi-o vrem…
Suntem creştini de duminică!

Intrăm, fără ruşine, să cerşim
Din mila Ta, jertfită-n biserică!
Odată ieşiţi – ne învârtoşim,
De cerbice tari – ne ticăloşim…
Suntem creştini de duminică!