RSS

Arhive pe categorii: INTELEPCIUNE

Din intelepciunea lui SOCRATE

the-15-best-greek-and-roman-classics

Înțelepciunea veritabilă înseamnă să conștientizezi cât de puține lucruri cunoști cu adevărat.

O viață fără întrebări existențiale este o viață irosită.

Există o singură forță a binelui – cunoașterea, și o singură forță malefică – ignoranța.

Nu sunt capabil să învăț pe cineva ceva. Tot ce pot este să fac un om să gândească.

Fii bun, pentru că fiecare om întâlnit poartă o luptă aprigă.

Mințile puternice discută despre idei, mințile mediocre discută despre întâmplări, iar mințile slabe discută despre oameni.

Căsătorește-te cu orice preț; dacă nimerești o nevastă bună, vei avea parte de fericire; dacă nimerești una rea, vei deveni un bun filozof.

Cel care este nemulțumit de ceea ce are acum n-ar putea fi mulțumit nici cu ceea ce și-ar dori să aibă.

Dacă nu obții ce cauți, suferi; dacă obții ceea ce nu vrei, suferi; chiar și dacă obții exact ce-ți dorești tot suferi, pentru că nu te poți agăța de acele lucruri la nesfârșit. Mintea este posesiunea cea mai de preț. Mintea caută statornicie. Vrea să se elibereze de durere și de obligațiile vieții și morții. Dar schimbarea este o lege a firii, și oricât ne-am iluziona că lucrurile ar sta altfel, nu vom putea denatura niciodată această realitate.

Uneori ridici ziduri nu ca să ții oamenii afară, ci ca să vezi cine ține la tine îndeajuns încât să le doboare.

Mirarea este începutul înțelepciunii.

Ca să te găsești pe sine, gândește pentru sine.

Educația este ațâțarea unei flăcări, și nu umplerea unui vas.

Cunoaște-te pe tine însuți.

Cel care vrea să miște lumea din loc trebuie întâi să se miște pe sine.

Secretul fericirii nu stă în căutarea de și mai multă fericire, ci în dobândirea abilității de a te mulțumi și cu mai puțină.

Secretul schimbării este să-ți canalizezi toată energia nu către respingerea ideilor vechi, ci către construirea de altele noi.

Alege înțelepciunea înaintea bogăției, fiindcă cea din urmă e tranzitorie, în timp ce prima e pe viață.

Înțelegerea întrebării face cât jumătate din răspuns.

Adevărata înțelepciune izvorăște atunci când realizezi cât de puține cunoști despre viață, despre tine însuți și despre lumea din jurul tău.

Omul cel mai bogat este cel care se mulțumește cu cel mai puțin, pentru că mulțumirea este bogăția naturii însăși.

A fi înseamnă a acționa.

Mintea este totul; devii ceea ce gândești.

secretele.com

 

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 Februarie 2018 în INTELEPCIUNE, SFATURI, Uncategorized

 

SOCRATE – celor ce iubesc

the-15-best-greek-and-roman-classicsSe cade ca un tînăr să pună la încercare pe cei ce îl iubesc şi să le primească iubirea sau să fugă de ea după vrednicia lor. Tot datina îi încurajează pe îndrăgostiţi să caute dragostea celor iubiţi şi îi îndreptăţeşte pe aceştia din urmă să fugă de iubitorii lor. Punîndu-i astfel la întrecere şi la încercare şi pe unii, şi pe alţii, obiceiul de la noi urmăreşte să-i aleagă pe cei buni de cei răi, atît dintre iubitori, cît şi dintre cei iubiţi de ei.

Iată şi pricina pentru care la noi două lucruri sînt socotite ruşinoase: întîi, ca un tînăr să se lase prea de grabă în voia unui îndrăgostit, nelăsînd să treacă destul timp (ştiut fiind că încercarea timpului este, în multe privinţe, doveditoare); al doilea, să facă pe placul cuiva doar ca să dobîndească bani sau trecere în viață, fie că se află la greu şi, ameninţat, nu are tăria să se împotrivească, fie că se lasă ispitit şi nu respinge cu dispreţ asemenea foloase.

Se crede, pe bună dreptate, că ele nu sînt nici trainice, nici statornice, fără a mai pune la socoteală şi faptul că din ele nu se poate naşte o prietenie frumoasă. Astfel că, potrivit rînduielilor noastre, unui tînăr care vrea să primească dragostea cuiva fără să se înjosească îi rămîne o singură cale. Într-adevăr, întocmai cum la noi se socoteşte că atunci cînd un îndrăgostit, de bunăvoia lui, se arată în fel şi chip înrobit celui care rivneşte, asta nu este nici linguşire, nici lucru de ocară, tot aşa, cînd e vorba de cel iubit, ca să fie mai presus de aspra judecată, i se îngăduie un anume fel de robie, dar unul singur, robia care îl înalţă deasupra a ceea ce este.

Într-adevăr, cînd un tînăr vrea să se supună dragostei cuiva socotind că prin aceasta va deveni mai bun, fie că e vorba de filozofie, de muzică, de sculptură sau de orice altceva, supunerea aceasta de bunăvoia lui nu e socotită, la rîndul ei, nici drept linguşire, nici drept lucru vrednic de ocară. Şi atunci, dacă este ca supunerea unui tînăr la dragostea celui care iubeşte să fie un lucru frumos, trebuie ca cele două cerinţe ale noastre, cea cu privire la dragostea pentru băieţi şi cea privitoare la dragostea pentru filozofie sau pentru orice alte destoinicii, să se îmbine într-una singură.

Pentru că, atunci cînd năzuinţele celui care iubeşte şi ale celui iubit se întîlnesc, fiecare dintre ei trebuie să se poarte după legea lui proprie: cel dintîi să-l slujească atît cît se cuvine pe cel ce i-a primit dragostea, cel de-al doilea să facă, tot atît cît se cuvine, pe placul celui care îl ajută să ajungă mai înţelept şi mai bun. Atunci şi numai atunci, şi anume cînd cele două legi devin una singură, este frumos ca iubitul să răspundă dragostei iubitorului său: cînd acesta din urmă este în stare să înalţe mintea şi celelalte înzestrări ale celuilalt şi cînd celălalt este dornic să dobîndească o mai bună creştere şi, îndeobşte, înţelepciunea.

 

 
Un comentariu

Scris de pe 3 Ianuarie 2018 în DRAGOSTEA, INTELEPCIUNE

 

Din viata si intelepciunea filosofului SOCRATE

the-15-best-greek-and-roman-classicsGândirea lui Socrate a avut o mare importanță în istoria ideilor până la apariția creștinismului, dacă nu și mai târziu, omenirea occidentală trăind din ceea ce au reușit succesorii să rețină din învățătura lui. Îmbrăcămintea lui Socrate era întotdeauna modestă datorită simplității sale, dar niciodată n-a fost văzut afișând o neglijență vestimentară. Socrate n-a fost vanitosul care să simuleze o falsă modestie. Mantalele de purpură, stofele țesute cu aur și argint sunt folositoare actorilor, dar de prisos unei vieți fericite. Atunci când vede în agora Atenei obiecte de tot felul expuse de negustori spre admirația și lăcomia cumpărătorilor, se mulțumește să spună: „Câte lucruri de care eu nu am nevoie există!”

Socrate nu obosește să repete că i s-a încredințat misiunea divină de a-și forma contemporanii: „Căci nu fac nimic altceva decât să colind orașul încercând mereu să vă conving, și pe tineri, și pe bătrâni, să nu vă îngrijiți de trup și de bani, nici mai mult, nici deopotrivă ca de suflet, spre a-l face să fie cât mai bun, spunându-vă că nu virtutea se naște din avere, ci din virtute vin și averea și toate celelalte bunuri pentru fiecare om în parte ca și pentru cetate.”

Atâta vreme cât este prezent în trup, sufletul este cauză a vieții acestuia, datorându-i virtutea de a respira și reîmprospătându-l. De îndată, însă, ce acest principiu regenerator încetează, trupul se nimicește și piere. De aici i se trage numele de suflet. Iar sufletul stăpânește ființa întregului trup ca să poată trăi și umbla. Iar trupul este mormântul sufletului acesta fiind îngropat în el cât timp este în viață.

Alcibiade se mira de răbdarea lui Socrate față de nevasta sa, aceasta mereu pornită să țipe: „Și tu suporți gâgâitul gâștelor”, îi zise Socrate. „Desigur”, răspunde Alcibiade, „dar ele îmi dau ouă și pui.” „Și Xantippe” – reluă Socrate – „îmi dă copii.”

Odată, primind de la cineva o lovitură de picior, iar oamenii mirându-se de resemnarea sa, Socrate se justifică: „Dacă un măgar m-ar fi lovit cu copita, l-aș fi dat în judecată?”

Îndrăznind să cerceteze adevăratele probleme și să gândească dincolo de mediocritatea vieții, Socrate devine prin aceasta martirul propriului său limbaj. Astfel se încheia viața aceluia care se despărțise de judecătorii săi spunându-le: „Dar acum e timpul să plecăm – eu ca să mor, iar voi ca să trăiți. Pentru un om bun nu există nimic rău, nici în viață, nici în moarte. Dar a comite nedreptatea este mai rău decât a fi victima nedreptății. Omului care trăiește pentru bunurile exterioare, moartea îi apare ca o nenorocire, înțeleptul care trăiește întru spirit și care sfârșește de moarte naturală, o vede ca pe un fapt asemeni tuturor celorlalte fapte din natură, dar pentru cel drept care moare victimă a nedreptății omenești, moartea înseamnă înfăptuire.”

 

 

 
3 comentarii

Scris de pe 14 Decembrie 2017 în INTELEPCIUNE, Uncategorized

 

Din intelepciunea lui PITAGORA

Nu te socoti virtuos și înțelept decât atunci când te vei simți la fel de pătimaș îndrăgostit de ceea ce este bun, ca și de ceea ce este frumos.

Tinere care dorești să ai o fire frumoasă, să nu ai în minte decât idei chibzuite și drepte. Să nu-ți sălășluiască în creier decât gânduri nobile și adevărate. Nu-ți lăsa închipuirea să hoinărească printre lucruri mărunte și fără valoare.

Fii bogat pe dinăuntru!

Să nu ai prosteasca părere că semenii tăi nu se pot lipsi de tine.

Prietenia este simpatia între două suflete egale.

Înainte să mănânci tu, hrănește dobitoacele care au muncit pentru tine.

Să nu mergi călare în timp ce prietenul tău merge pe jos.

Înainte să dai poporului libertate, dă-i legi.

Acolo unde întâlnești frumosul, prețuiește-l ca pe ceva sacru.

Rămâi sărac, dacă pentru a deveni bogat trebuie să te înjosești și să-ți murdărești mâinile cu tină.

Ia mâinile celui ce te-a lovit, strânge-le cu blândețe într-ale tale și spune-i: „Frate al meu, te deplâng căci toată mintea ți-e în brațe.”

Călătorule, pentru a cunoaște obiceiurile unui popor, ia aminte la felul în care își pregătește hrana.

Închideți ușa magistraturilor pentru cei ce se pricep la anatomie: e primejdios să încredințezi sceptrul puterii unor mâini obișnuite cu scalpelul.

Nu ridica securea împotriva copacului sub care ți-ai găsit adăpost în timpul unei furtuni.

Nu te însoți decât cu cei deopotrivă ție și vei fi fericit.

Să-ți placă mai mult semnele de prețuire tăcută decât laudele celor limbuți.

Fii bun ca să fii fericit. Fii înțelept ca să fii fericit vreme îndelungată!

Nu lăsa să treacă prea mult timp până să mulțumești celui ce ți-a făcut bine. Teme-te că binefăcătorul tău ar putea muri și va duce cu sine în mormânt gândul că a îndatorat un nerecunoscător.

Celui ce plânge – Ascultă: dacă firul vieții nu ar fi umezit cu câteva lacrimi, ni s-ar rupe în mâini. Urzeala zilelor noastre ar fi prea uscată și s-ar strica mai repede.

Dacă ești dornic să ai urmași care să-ți ducă numele cu cinste, lasă în urma ta o familie sănătoasă și o carte bună.

Libertatea spuse într-o zi Legii: „Mă stingherești!” Legea răspunse Libertății: „Te păzesc!”

 
2 comentarii

Scris de pe 8 Decembrie 2017 în INTELEPCIUNE, SFATURI

 

PITAGORA – catre intelepti

Pitagora-inteleptul-care-a-schimbat-fata-stiinteiOmule de geniu care ai de împărtășit lumii mari adevăruri, pregătește-ți din vreme, precum gândacul de piei, un loc în pământ în care să te poți adăposti împotriva înțepăturii insectelor.

Omule înțelept, cuvintele „fericit” și „bogat” să nu fie sinonime în gândirea ta.

Omule de geniu, lucrează pentru desăvârșirea firii omenești. Lasă poporul în seama ambițioșilor.

Omule de geniu, rămâi în umbră și păstrează tăcerea până în clipa în care vei putea să apari cu toată strălucirea unei faime pe care nimeni nu o mai poate tăgădui. Lebăda tace toată viața ca să poată cânta desăvârșit o singură dată.

Înțeleptul nu bea vin, îl gustă doar. Înțeleptul nu se lasă pradă plăcerii fără să-și dea seama.

Omule, sufletul devine trup când mănânci. Trupul devine suflet când gândești.

Sufletul înțeleptului e flexibil: cu cât se întinde mai mult, cu atât capătă mai multă forță. Răufăcătorule, ferește-te de felul în care va acționa un înțelept asuprit.

Spune adevărul fără să îți faci grijă pentru urmări.

Închide gura faimei! Își vinde prea scump cuvintele.

Fii modest! Modestia este un veșmânt ușor, de culoare blândă, plăcută vederii și ușor de purtat.

În tot ceea ce faci pune o intenție, niciodată o pretenție.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 Noiembrie 2017 în INTELEPCIUNE, SFATURI

 

Despre virtute

SOCRATE: E adevărat că virtutea ne face să fim buni?
MENON: Da.
SOCRATE: Iar dacă sîntem buni, sîntem şi folositori: căci lucrurile bune sînt folositoare, nu?
MENON: Da.
SOCRATE: Prin urmare, virtutea este şi ea un lucru folositor?
MENON: Aşa rezultă din ceea ce am admis.
SOCRATE: Să cercetăm atunci pe rînd lucrurile folositoare pentru noi. Sănătatea, să zicem, şi puterea şi frumuseţea şi de bună seamă, bogăţia: despre acestea, şi despre altele de felul lor, spunem că sînt folositoare. Nu?
MENON: Da.
SOCRATE: Dar despre aceleaşi lucruri spunem uneori că sînt vătămătoare; nu spui şi tu aşa?
MENON: Ba chiar aşa spun.
SOCRATE: Atunci gîndeşte-te cînd ne e de folos, şi cînd ne dăunează să ne lăsăm conduşi de vreunul din aceste lucruri. Nu-i aşa că atunci cînd le întrebuinţăm cum trebuie ele ne sînt de folos, iar cînd nu, ne dăunează?
MENON: Desigur.
SOCRATE: Hai să privim acum şi spre cele ale sufletului. Nu-i aşa că există lucruri pe care le numeşti cumpătare, dreptate, curaj, uşurinţă de a învăţa, memorie, generozitate şi toate cele de felul acestora?
MENON: Există.
SOCRATE: Vezi atunci, printre aceste lucruri, dacă cele care crezi că nu sînt ştiinţă, ci altceva decît ştiinţă, nu sînt folositoare uneori, iar alteori vătămătoare. De pildă curajul, atunci cînd el nu este chibzuinţă, ci doar un fel de îndrăzneală. Nu-i aşa că omul cînd îndrăzneşte fără judecată iese vătămat, iar cînd o face cu judecată iese cîştigat?
MENON: Ba da.
SOCRATE: Nu la fel stau lucrurile şi cu cumpătarea ori cu uşurinţa de a învăţa? Lucrurile pe care le învăţăm şi le deprîndem cu judecată sînt folositoare, iar cînd lipseşte judecata sînt vătămătoare, nu?
MENON: Intocmai aşa.
SOCRATE: Şi, în general, nu-i aşa că tot ceea ce întreprinde şi tot ceea ce îndură sufletul, cînd îl călăuzeşte raţiunea, are ca rezultat fericirea, iar cînd îl călăuzeşte nesăbuinţa, ajunge la rezultatul contrar?
MENON: Aşa se pare.
SOCRATE: Atunci, dacă virtutea face parte dintre înclinările sufletului şi dacă ea este în mod necesar folositoare, ea trebuie să fie raţiune, deoarece nici o înclinare a sufletului, luată în sine, nu este nici folositoare, nici vătămătoare, ci devine vătămătoare sau folositoare, după cum i se adaugă raţiunea sau nesăbuinţa. După raţionamentul ăsta, virtutea trebuie să fie un fel de raţiune, de vreme ce este folositoare.
MENON: Sînt de aceeaşi părere.
SOCRATE: Să luăm acum şi celelalte lucruri despre care spuneam adineauri că sînt cînd bune, cînd vătămătoare, bogăţia şi cele de felul ei, nu-i aşa că întocmai cum raţiunea face folositoare celelalte înclinări ale sufletului atunci cînd le călăuzeşte, iar nesăbuinţa le face vătămătoare, la fel se întîmplă şi cu ele: atunci cînd sufletul le foloseşte şi le îndrumă cum trebuie, el le face folositoare şi cînd nu, le face vătămătoare?
MENON: Desigur.
SOCRATE: Iar sufletul dotat cu raţiune le călăuzeşte cum trebuie şi sufletul fără raţiune le călăuzeşte greşit nu?
MENON: Fără îndoială.
SOCRATE: Atunci nu-i aşa că putem spune în general că, la om, toate depind de suflet, iar facultăţile sufletului depind la rîndul lor de raţiune, cîtă vreme vor să fie bune? Rezultă că utilul este raţiune. Pe de altă parte, am stabilit că virtutea este utilă, nu?
MENON: Desigur. Sufletul, atunci cînd recurge la trup pentru a cerceta ceva, prin văz, auz sau oricare alt simţ (căci a cerceta ceva cu ajutorul trupului revine la a-l cerceta prin simţuri), că sufletul este atunci tîrît de trup către ceea ce nu rămîne identic cu sine niciodată şi că, venind astfel în contact cu lucruri nestatornice şi tulburi, este el însuşi nestatornic, tulbure şi ameţit ca de beţie?
CEBES: Ba chiar aşa spuneam.
SOCRATE: In schimb, cînd cercetează lucrurile nemijlocit prin sine însuşi, sufletul ia calea către lumea unde tot ce este este pur, etern, nemuritor, fără schimbare. Şi, fiind tot astfel şi natura sa, se duce în această lume ori de cîte ori rămîne în sine însuşi, ori de cîte ori îi este cu putinţă, şi atunci rătăcirea lui ia sfîrşit şi el rămîne acolo, neschimbat şi identic cu sine, căci neschimbătoare şi identice cu sine sînt şi cele cu care vine în contact. Gîndire se numeşte experienţa aceasta a sufletului. Oare nu-i aşa?
CEBES: Ba e aşa, este adevărat. Şi e frumos tot ce ai spus.
SOCRATE: Ei bine, potrivit argumentului dinainte şi celui de acum, cu care dintre cele două feluri de realităţi crezi tu că are sufletul mai mare asemănare şi afinitate?
CEBES: Eu cred că, dacă merge pe această cale, nu este om care să nu consimtă, oricît ar fi de greu de cap, că fără cea mai mică îndoială, asemănarea sufletului este nu cu ceea ce se schimbă, ci cu ceea ce rămîne veşnic neschimbat.
SOCRATE: Dar trupul?
CEBES: Cu ceea ce se schimbă.
SOCRATE: Acum priveşte lucrurile şi dintr-un alt unghi. Atîta vreme cît stau împreună, sufletul cu trupul, natura îi prescrie acestuia din urmă să slujească şi să se supună, iar celuilalt să poruncească şi să stăpînească. In lumina asta tu ce crezi, care din ele e asemănător cu divinul, care cu ce e muritor? Nu ţi se pare că stă în natura divinului să poruncească şi să cîrmuiască şi în a pieritorului să fie rob supus?
CEBES: Ba da.
SOCRATE: Iar sufletul, cu care dintre acestea două seamănă el oare?
CEBES: Socrate, este limpede că sufletul cu ce este divin, iar trupul cu ce este pieritor.
SOCRATE: Atunci gîndeşte-te, iubite Cebes, dacă din tot ce am spus pînă acum putem să tragem următoarea încheiere: că sufletul seamănă cît se poate de mult cu ceea ce este divin, nemuritor, inteligibil, cu o unică formă, indisolubil şi mereu neschimbător în identitatea cu sine şi că, dimpotrivă, trupul seamănă cît se poate de mult cu ceea ce este omenesc, muritor, cu forme multiple, neaccesibil gîndirii, supus disoluţiei şi niciodată identic cu sine. Putem noi oare, Cebes, opune acestei încheieri un fel de a vedea care să o dezmintă?
CEBES: Nu putem.
SOCRATE: Şi atunci, nu urmează că trupul este menit unei grabnice disoluţii, iar sufletului îi revine să fie ori absolut indisolubil, ori aproape aşa? In schimb, sufletul care şi-a petrecut viaţa în curăţenie şi cumpătare este deja statornicit în locul care-i revine după merit.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 2 Noiembrie 2017 în INTELEPCIUNE, SFATURI

 

Din intelepciunea indiana

73951Atunci când ești fericit, vrei să afle o lume întreagă. Deși fericirea, după cum se știe, crește bine doar în liniște, departe de ochii invidioșilor. Există un proverb care spune: “Cu ce te vei lăuda, aceea vei pierde.”  Pe lângă fericire, mai există și alte câteva lucruri despre care trebuie să tăcem:

Faptele bune. În creștinism se spune că orice faptă bună trebuie făcută în ascuns și atunci vei primi răsplata. Cel care spune tuturor că face fapte bune și e gata să sară mereu în ajutor, nu atrage asupra lui admirație, ci dispreț. Chiar și cele mai bune fapte devin pentru el doar hrană pentru propriul ego. Înțelepții indieni spun că nimic nu ucide binefacerea, la fel ca mândria.

Bărbăția și eroismul. Încercările interioare pe care le trăiești sunt la fel de importante ca și cele exterioare. Cele exterioare pot fi aflate de toți, însă cele interioare nu trebuie spuse nimănui. De ce trebuie ținute în secret? Pe de o parte, ai primit o distincție în formă de înțelepciune și experiență, pe de altă parte, aceasta te păzește de surplusul de mândrie. Se spune că sună ce este gol în interior.

Cunoștințele duhovnicești. Ceea ce cunoști tu nu este pentru fiecare. Nu trebuie să te lauzi. Oricum ceea ce este în interiorul tău se va vedea în exterior.

Problemele de familie. Dacă ești soție, nu vorbi despre neajunsurile soțului în fața prietenelor și rudelor. Dacă ești soț, nu spune nimic rău despre soția ta. În acest fel nu vei rezolva conflictele dintre voi. Apropiații pot să-și schimbe părerea despre tine. Familia este puternică atunci când totul rămâne în interiorul ei.

Faptele altora. Poți să-ți murdărești încălțămintea, dar poți să-ți murdărești și sufletul. Sufletul devine murdar de la bârfe, de la povestirile despre nereușita cuiva, de la judecarea altora, de la cuvinte urâte. Dacă ești martorul unor astfel de discuții, lasă aceste gânduri negative să se stingă în sufletul tău în liniște. Nu le transmite  mai departe. Tăcerea este bună, sigură și frumoasă.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 Octombrie 2017 în INTELEPCIUNE, SFATURI