RSS

Arhive pe categorii: CLEVETIRE

Demonul barfa

Cunosc familii intregi a caror preocupare zi de zi este barfa, si anume ce a mai facut cutare si cutare, daca te intereseaza vreun detaliu cu privire la viata cuiva, mergi la ei si afli sigur ce te intereseaza si multe altele pe deasupra. Am vazut cu ochii mei cum demonul acesta al barfei se transmite generational, parintii s-au ocupat cu asa ceva, copiii au preluat si au toate sansele sa transmita si generatiilor urmatoare.

Pare un obicei normal, dar pe langa faptul ca Biblia ne spune ca barfa e de fapt ucidere, putem vedea cu totii ce efecte are barfa. Biblia ne mai spune sa stam departe de oamenii care se ocupa cu asa ceva, si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat putere sa ma separ de astfel de oameni, ca m-a despartit El la un moment dat de astfel de oameni, atunci cand pe mine nu ma ducea capul sa inteleg cum stau lucrurile.

Nu vorbesc aici despre ispita pe care o simtim fiecare dintre noi de a vorbi despre unul altul, despre lupta asta continua de a ne controla vorbirea, ci vorbesc despre demonul barfei, un demon in toata regula, care este bine primit de prea multa lume. Si atunci cand omul ajunge sa fie controlat de acest demon, nu va recunoaste in veac ca el barfeste, desi e barfitorul satului, cartierului, al strazii, al bisericii, sau al grupului de prieteni. Diavolul odata ce preia controlul, anuleaza constiinta si te face sa te simti confortabil cu acel obicei. Am auzit cu urechile mele persoane care au o problema grava cu barfa, spunand: eu nu barfesc.

La fel ca si orice alt demon, si demonul barfei poate fi alungat, cu conditia ca acel om sa isi doreasca asta, sa constientizeze problema pe care o are si sa nu mai cada de buna voie la invoiala cu diavolul.

Destui din cei care urca la amvoane au boala asta, destui fac parte din familii care din generatie in generatie au hranit la ei in casa demonul acesta al barfei, destule biserici au fost divizate, si ani de zile au alimentat vrajba, pentru ca au permis demonilor de barfa sa isi faca loc confortabil in viata lor. E o realitate mult mai des intalnita decat ne imaginam noi, nimeni nu a facut un studiu la noi in Romania, dar cred ca rezultatul ar fi naucitor, cat de mult rau au facut cei care barfesc. Si sa nu care cumva sa crezi ca vorbesc la figurat cand spun demon al barfei, nu, nu, chair asa e.

Demonul barfei este unul dintre cei mai des intalniti demoni care se simt foarte bine in biserica, nici macar nu este identificat ca demon, i se mai spune fire, dar asta e altceva, se incepe in fire si se ajunge la demonizare. Cred ca demonul barfei este unul dintre cele mai puternice legaturi diavolesti de peste tara noastra, un pacat care a ajuns sa ne distreze, a barfi e ceva haios la urma urmei. Daca s-ar manifesta violent, multa lume ar face spume si s-ar tavali pe jos. Departeaza-te de oamenii care barfesc, fugi de ei, te faci complice ascultandu-le barfele, nu e ceva cu care sa te joci.

https://roseinthedesert.wordpress.com/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 3 Ianuarie 2017 în CLEVETIRE

 

Nu musca degetul care ti-a aratat drumul!

Îți osândeşti pe duhovnicul tău în faţa prietenului, în casa ta, pre­tutindeni unde ţi se dă ocazia (în timp ce în faţa lui taci), deoarece după pă­rerea ta a făcut o greşeală. Prin urma­re, tu, care-l osândeşti, şi pentru fap­tul că-l osândeşti, nu faci un păcat? Desigur! Şi cine face păcatul cel mai mare? Duhovnicul tău sau tu, cel ca­re-l osândeşti? Ia seama că-l osândeşti pe învăţătorul care te conduce spre împărăţia lui Dumnezeu! „Nu muş­ca degetul care ţi-a arătat drumul!”, spune poporul nostru înţelept. Gândeşte-te la următorul lucru: dacă erai virtuos, l-ai fi osândit? Dacă erai ne­voitor şi ţi-ai fi îmblânzit patima, l-ai fi osândit? Dacă aveai smerenie, ai fi făcut-o?

Cu siguranţă că şi duhovnicul tău, ca om, poate că a greşit undeva, iar tu te-ai „agăţat” de greşeala lui. Însă, dacă erai om duhovnicec, i-ai fi arătat greşeala în ascuns şi cu smerenie, fără să-l osândeşti prin judecata ta!

Dacă nu-ţi este îngăduit să-l osân­deşti pe fratele tău (v. Luca 6, 37), cu atât mai mult pe preot. Şi cu atât mai mult pe duhovnicul tău! Sfântul Ioan Gură de Aur este foarte caustic în pri­vinţa acestui aspect. El mustră cu as­prime pe cel care-l osândeşte pe pă­rintele său duhovnic şi, printre alte­le, spune: „Nu este făţărnicie când săruţi în faţa tuturor mâna preotului tău, îi ceri binecuvântarea, îl rogi să-ţi boteze copilul, să vină în casa ta, în timp ce în familia ta şi în piaţă îl ocărăşti şi-l vorbeşti de rău? Un înţelept a spus că, chiar dacă tatăl tău după trup nu mai este în toate minţile, eşti dator să-l rabzi, căci, «deşi îi lipseşte chibzuinţă, are iertare». Cu atât mai mult este valabil acest lucru pentru părinţii duhovniceşti! Ai necazuri cu preotul tău, te sminteşte purtarea lui? Să nu-l împroşti cu cuvintele tale, să nu-l osândeşti! Arată tărie şi îndelun­gă răbdare!

Fariseul avea virtuţi, ţinea posturi­le, făcea rugăciuni, milostenii, nu în­călca cu nimic Legea lui Dumnezeu, însă, deoarece l-a numit pe vame­şul necăjit «răpitor şi lacom», a fost pedepsit de Dumnezeu. Noi, care-i osândim pe părinţii duhovnici, ce răs­puns vom da în faţa lui Dumnezeu? Îl osândeşti pe duhovnicul tău? Nu te temi să nu cadă foc şi să-ţi ardă lim­ba? Nu te temi că se va deschide pă­mântul ca să te înghită?”

Sfântul Ioan Gură de Aur nu îngă­duie nici să asculţi osândirile grele la adresa duhovnicilor: „Cum rabzi să-l ocărască pe duhovnicul tău? Cum nu le închizi gura, ca să ai plată de la Dumnezeu? Dacă nu faci aşa, vei da răspuns în faţa lui Dumnezeu în Ziua înfricoşătoare a Judecăţii.”

Arhim. Vasilios Bacoianis, ganduridinierusalim.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 7 Decembrie 2016 în CLEVETIRE, SPOVEDANIE

 

Daca barfesti, chiar daca nu mananci nimic, tot in iad te duci

Cel ce posteşte de bucate, posteşte zădarnic dacă postul lui nu este însoţit şi de postul celălalt, sufletesc: postul de rele. Postul de rele, postul de păcate este obligatoriu, mai ales postul gurii. De pildă, dacă bârfeşti, chiar daca nu mănânci nimic, tot în iad te duci.

Cine osândeşte pe altul, acela e mai vinovat decât cel care nu posteşte, pentru că intră în drepturile lui Dumnezeu. De aceea Părinţii ne îndeamnă mai ales la acest post al gurii, cum spune psalmistul: „Pune, Doamne, pază gurii mele”. O vorbă odată spusă, nu mai poţi fi stăpân pe ea. Zboară de la tine şi este mereu comentată şi răstălmăcită în toate chipurile. De aceea, ţineţi-o pe loc, mai ales când e vorba de un cuvânt rău. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că de asta sunt dinţii şi buzele în faţa limbii, că doar-doar vom putea înfrâna această limbă şi Doamne, Doamne, cât venin şi cât vicleşug ştie ea să verse de multe ori!

 Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?

Pr. Sofian si Pr. Ioanichie Bălan, ganduridinierusalim.com

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 Noiembrie 2016 în CLEVETIRE, IAD

 

Duhul Sfant se departeaza de la omul care-i judeca pe ceilalti

O perioadă, cincisprezece ori douăzeci de ani, n-am dat niciun cuvânt de folos. M-am ferit a da sfaturi, dar am simţit cândva, m-a mustrat, că un talant mi-a dat şi l-am îngropat. Şi pe urmă, când a venit la mine un părinte sau cineva cu vreun necaz, nu am mai avut răbdarea asta să nu-i spun, şi-a trebuit să-i zic un adevăr. Şi, spunându-i, am simţit că Duhul Sfânt nu mă mai mustră că un talant mi-a dat şi l-am îngropat.

În mănăstire cât am stat, atât am simţit ajutorul lui Dumnezeu: cât m-am ferit să judec şi am luat tot asupra mea; iar când am zis că şi cutare îi vinovat, atunci gata… am pierdut. Când eram în mănăstire, era un frate, mai bun ca mine, dar s-a întâmplat că s-a jeluit mie de ispitele lui.

Şi eu, în timpul acesta, am bătut în struna lui: „Da, da…, ai dreptate, ai dreptate…”. Şi în timpul acela, eu m-am despărţit de Dumnezeu, pentru că am judecat pe aproapele. El o zis că cutare face aşa şi aşa, şi că-i un hoţ şi-un potlogar; şi eu tot am bătut în struna lui: „Da. Da, da… ”. Dimineaţa mi-am luat rămas bun, şi mi-a zis:

– Bogdaproste c-ai venit, de-abia te aştept să mai vii.

– Vai de mine, i-am zis. Ce-am vorbit noi azi noapte… Nu mai este nevoie să vină Hristos pe pământ. Noi am făcut judecata.

După aceea, ce să vezi, ce ispite am avut… Şi când am mers la mărturisit, duhovnicul mi-a spus:

– Ispitele astea le ai din cauză c-ai judecat.

Atunci Duhul Sfânt m-a lăsat în părăsire şi dimineaţa eram năuc de cap, obosit, şi mă durea capul… De atunci m-am întâlnit cu un părinte şi mi-a zis:

– Câte zile vei avea, să te fereşti a judeca şi a osândi. Când îţi spune gândul că acela nu corespunde, ori este păcătos, să-i spui aşa gândului: „Eu sunt mai păcătos ca acela! Acela poate se mărturiseşte, poate plânge, poate are smerenie, şi Dumnezeu îl iartă pe el pentru că el se pocăieşte”.

Pr. Proclu Nicău

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 6 August 2016 în CLEVETIRE

 

Vorbirile fara rost intristeaza pe Duhul Sfant

Vorbirile fără rost uneori ne pricinuiesc ura celor ce ne ascultă, alteori batjocuri și râs, defăimând aceia prostia cuvintelor. Altele, întinarea cunoștinței și, iarăși, altele, osânda de la Dumnezeu și întristarea Duhului Sfânt, ceea ce este mai înfricoșat decât toate celelalte. Cel ce-și curățește inima și smulte din rădăcină păcatul întru Domnul, și cel ce se ostenește pentru o cunoștință mai dumnezeiască și vede în minte cele nevăzute de cei mulți, nu se cuvine să se înalțe pentru aceasta față de cineva. Căci nimic nu e mai curat între cele zidite ca cel fără de trup, nimic nu are cunoștință mai mare ca îngerul. Dar înălțându-se, a căzut din cer ca un fulger. Astfel, mândria cugetului i-a fost socotită la Dumnezeu ca necurăție.

Filotei Sinaitul, manastireasuruceni.md

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 1 August 2016 în CLEVETIRE

 

Vai celui ce mananca trupurile oamenilor cu limba sa

Dacă voieşti a te izbăvi de ispite, totdeauna să te trezveşti şi roagă-te neîncetat lui Dumnezeu: „Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele” (Psalmi 140, 3); smereşte-te, aminteşte-ţi că pământ eşti şi în pământ vei merge; ia aminte la tine însuţi şi cercetează lucrurile tale, iar nu pe cele străine.

Cel ce lăsându-se pe sine judecă despre alţii îşi ia asupra sa poveri străine. Vai celui ce mănâncă trupurile oamenilor cu limba sa! Vai celor care uită de păcatele lor şi cercetează lucrurile altora! Nu le ajunge povara lor, de se împovărează cu alta străină.

Mai înainte, pe tine însuţi doftoriceşte-te, pe tine miluieşte-te, bârna ta scoate-o din ochiul tău. Atunci vei putea doftorici pe alţii şi scoate paiul din ochiul lor. Bine au zis Părinţii că omul nu poate afla odihnă până ce nu va sălăşlui în inima sa gândul că în lume e numai el cu Dumnezeu, fără a-şi îndrepta mintea spre nimic altceva, ci alipindu-se doar de El. Unul ca acesta degrab va afla odihnă şi slobozire de tirania patimilor, că s-a zis: „Lipitu-s-a sufletul meu de Tine, iar pe mine m-a sprijinit dreapta Ta” (Psalmi 62, 8).

Sf. Sava, ganduridinierusalim.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 Iulie 2016 în CLEVETIRE

 

A judeca un arhiereu este foarte grav

În cazul în care merg și cer sfat episcopului sau starețului, dar neputința mea mă face să-l clevetesc, pentru că sunt tulburat de ceea ce mi-a spus, ce să fac? Dacă te-ai dus să ceri un sfat la un episcop sau unui stareț al lui Dumnezeu, răspunsul vine de la Dumnezeu prin acel episcop sau stareț. Dacă nu ți-a convenit, atunci să știi că pe Dumnezeu l-ai clevetit. Deci, duceți-vă la omul pe care îl ține Dumnezeu acolo. Nu interesează faptele lui; nu ne interesează că bem vin dintr-un pahar de pământ sau de cristal, vinul e tot vin. Harul este har și nu pentru vrednicie stă el acolo, ci pentru harul pe care i l-a dat Dumnezeu, iar noi, la harul acela trebuie să apelăm. Dumneata te duci să ceri un cuvânt de folos, să te salvezi și mai rău te complici, judecându-l. A judeca pe cineva, cu atât mai mult un cleric, și cu atât mai mult un arhiereu, este foarte grav, pentru că acest arhiereu, nici nu vă dați seama câte lucruri binecuvintează și salvează. Îmi pare rău că sunteți stăpâniți de această temere față de mai-mari.

Pr. Arsenie Papacioc, http://www.ganduridinierusalim.com/

 
2 comentarii

Scris de pe 8 Iunie 2016 în CLEVETIRE