RSS

Arhivele lunare: Iunie 2013

Spre alte tarmuri

De câte ori priveam în zare
Simţeam de mic aşa un dor
Ca să colind pământ şi mare,
Să fiu departe călător

Vedeam în zarea depărtată
Un cer de-a pururea senin,
O lume nouă mai curată,
O viaţă fără de suspin

S-a dus degrab copilăria,
Ca visul cel înşelător
Şi după dânsa, bucuria,
S-a dus ca pasărea în zbor

În lumea asta zbuciumată
Am căutat limanul sfânt,
Pe care l-am visat odată,
Dar nu se află pe pământ

Aceleaşi valuri sunt pe mare,
Aceeaşi viaţă cu dureri,
Aceleaşi băuturi amare
Aflăm şi astăzi, ca şi ieri

Un singur ţărm acum rămâne
Străin de valul cel lumesc:
Ierusalimul cel din ceruri,
În calea lui să mă grăbesc!

La el nu este nici durere,
Nici întristare, nici suspin ,
Acolo nu-i apus de soare
Şi cerul veşnic e senin.

Sf. Ioan Iacob Hozevitul

 
2 comentarii

Scris de pe 25 Iunie 2013 în CER, VEŞNICIE

 

De ce-am fi tristi ?!?

Atâta vreme cât vezi prunci botezându-se în apa sfinţită, primind har şi sănătate… Ortodoxia are puritate ! Şi inocenţă !
Atâta vreme cât vezi copile cu fustiţe lungi, până peste genunchi, îmbrobodite cu băsmăluţe, făcând închinăciuni curate în faţa icoanelor… Ortodoxia are moştenitori !
Atâta vreme cât în biserică sunt foarte mulţi copii, dar nu se aude totuşi glas de copil… Ortodoxia este ascultată ! Cu inima ! Şi respectată !
Atâta vreme cât în timpul Sf. Liturghii creştinii ascultă cu solemnitate rugăciunile… Ortodoxia este ocrotită ! Şi venerată !
Atâta vreme cât se mai văd prin biserici şi mănăstiri, copii, tineri, bătrâni – noaptea, la privegheri de mare taină dumnezeiască… Ortodoxia are speranţe !
Atâta vreme cât vezi tineri care leapădă tot ce e lumesc şi urmează cu trezvie şi hotărâre pe Hristos… Ortodoxia are discernământ ! Şi fermitate !
Atâta vreme cât mai vezi tineri care îşi păzesc fecioria până la cununie… Ortodoxia este respectată ! Şi păzită !
Atâta vreme cât vezi tinere fecioare, fragile care își acoperă frumusețea trupului și a părului lor, cântând ușor, cu capul plecat, conturând siluete de viitoare mame creştine… Ortodoxia are viitor !
Atâta vreme cât vezi brazi de bărbaţi, puternici dar care îngenunchează smerit și solemn la momentele importante ale slujbei… Ortodoxia are forţă !
Atâta vreme cât vezi bătrâni istoviţi de puteri, dar nelipsiţi de la biserică… Ortodoxia are trăinicie !
Atâta vreme cât vezi tineri dornici să moară pentru Dumnezeu, patrie şi crezul lor… Ortodoxia are vitejie !
Atâta vreme cât vezi icoane făcătoare de minuni, sfinte moaşte, vindecări de boli… Ortodoxia este biruitoare !
Atâta vreme cât vezi altarele împodobite cu icoane, flori şi busuioc… Ortodoxia are frumuseţe !
Ortodoxia se îndreaptă spre Golgota, dar urcuşul ei trece prin inimile copiilor, prin frumuseţea tinerilor, prin sufletul mamelor, prin braţele taţilor, prin ochii bătrânilor. De ce-am fi trişti ?!?

Elena J.

 
3 comentarii

Scris de pe 22 Iunie 2013 în ELENA J., ORTODOXIA

 

Demnitatea de crestin

La un episcop creştin ortodox veni într-o zi un cetăţean cu o rugăminte: să-l lămurească episcopul, să-i spună ce înseamnă numele de creştin şi cu ce poate asemăna acest nume. Episcopul i-a răspuns zicând:
– A purta numele de creştin înseamnă a purta numele cel mai de cinste.
– Se aseamănă poate cu numele unui general, care-i sărbătorit de tot poporul când se întoarce biruitor din război?
– Da – zise episcopul – e nume de cinste şi acesta dar numele de creştin e şi mai mare!
– Poate numele creştinului se aseamănă cu un mare înţelept, filozof, care cunoaşte toate tainele şi poate răspunde la toate întrebările!
– Da – răspunse episcopul – şi acesta e un nume cinstit, dar numele de creştin e şi mai de cinste!
– Se aseamănă cu numele unui împărat – zise credinciosul – căci cine are mai mare parte cinste decât un împărat?!
– Da- e un nume de cinste şi numele de împărat – răspunse episcopul- dar tot mai mare e numele de creştin!
– Poate se aseamănă cu al unui sfânt care petrece o viaţă curată, sau cu al unui înger?!, zise omul întrebător.
– Da, aşa este – grăi episcopul cu tărie şi bunătate în glas – numele de creştin cuprinde toate aceste nume: de înţelept, de general, de împărat, de sfânt şi de înger; toate numele acestea laolaltă dau numele de creştin.
Creştinul este un împărat pentru că domneşte peste lume, nu se lasă robit sau stăpânit de ea. Creştinul e un mare general biruitor deoarece ştie să-i învingă pe toţi duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, duhurile răutăţilor şi armatele ispitelor, ale patimilor vinovate. Creştinul este un înţelept, că el cunoaşte adevărul Evangheliei, taina vieţii eterne şi calea mântuirii, care este cea mai importantă. Creştinul se aseamănă cu omul sfânt, deoarece el luptă să-şi îmbunătăţească sufletul până la desăvârşirea morală, spirituală, pe care o au sfinţii şi îngerii lui Dumnezeu. Aşa este de mare numele de creştin!

 
Un comentariu

Scris de pe 22 Iunie 2013 în CREŞTINUL

 

Reteta duhovniceasca

Un dram de viaţă cât mai este
În lumea asta să trăieşti
Jertfeşte-l numai pentru suflet
Şi lasă grijile lumeşti

Un singur an sau jumătate,
O lună, poate, ţi-a rămas,
Sau numai ziua cea de astăzi,
Ba poate chiar numai un ceas.

Pe cât de tainic se arată
Hotarul vieţii pe pământ,
Pe-atât mai scurt să-ţi pară drumul
Ce duce până la mormânt.

Să nu mai cauţi la plăcerea
Prietenilor trecători
Căci ei nu pot să te ajute
Atuncea când va fi să mori.

Prieteni buni câştigă-ţi plânsul
Şi „rugăciunea lui Iisus”,
Căci plânsul stinge focul veşnic
Iar ruga te înalţă sus.

De-asemenea să ai prieteni
Poruncile dumnezeieşti
Pe care, fără de prihană,
Cu dragoste să le păzeşti.

Prietenia cea cu lumea
Te lasă singur la mormânt
Şi numai „faptele credinţei”
Tovarăşi – mai departe – sunt.

Sf. Ioan Iacob Hozevitul

 
Un comentariu

Scris de pe 22 Iunie 2013 în MOARTE, PRIETENIE, VIAŢA

 

Indemnul Pr. Justin Parvu: „Aprofundati rugaciunea din inima !”

E foarte important să ştii să te rogi. De multe ori şi noi călugării stăm în mănăstiri şi nu ne rugăm, doar ni se pare că ne rugăm. Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe şi să stai acolo ca şi cum ţi-ai făcut datoria, din obligaţie. Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică. Degeaba zicem multe rugăciuni cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm.

Acum şi mirenii trebuie să aprofundeze rugăciunea din inimă, pentru că va fi singura noastră izbăvire – rugăciunea din inimă. Pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor şi acolo trebuie să lucrăm. Până acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau înainte, nu va fi de ajuns. Dacă nu vom avea rugăciune cu străpungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru că au metode nevăzute de reeducare a minţii.

Astăzi mi se pare că nepăsarea este cel mai greu păcat. Nu mai simţim nimic la rugăciune, nu avem lacrimi de pocăinţă. Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputinţă de ales între bine şi rău. Vor fi mari Înşelări şi numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbăvi de ele. Aşadar, rugaţi-vă, rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării! Pentru că numai prin rugăciune putem primi harul lui Dumnezeu. Dacă nu ne rugăm şi perseverăm în lenevia și nepăsarea noastră, fără pocăință, atunci este posibil să pierdem instinctul îndreptării. Să ne ferească Dumnezeu să pierdem instinctul îndreptării!

(Ne vorbește Părintele Justin, Petru Vodă, 2011, pp. 210-211)

 
Un comentariu

Scris de pe 19 Iunie 2013 în RUGĂCIUNE, SFATURI

 

Cand am deschis, era tarziu …

Am auzit pe mulţi spunând:
„Iisus nu sfărâmă zăvorul.
El bate însă-ncet şi blând,
dar tu deschizi, nu Salvatorul!”

Odată însa-n viaţa mea,
Iisus vârând prin uşă mâna,
mi-a zis: „Eu, totuşi, pot intra,
căci Eu sunt Domnul, tu ţărâna!”

Dar n-a intrat. Şi-am plâns cu-amar,
ne-nțelegând: de ce nu vine?
Dar El n-a vrut ca un tâlhar
să tragă fierul pus de mine…

Când i-am deschis, era târziu.
El dispăruse-n umbra serii.
Orașu-ntreg părea pustiu.
Şi m-au lovit pe drum străjerii.

Abia în zori ne-am întâlnit
în Ghetsimani, pe o cărare…
El, Cel nemărginit,
iar eu… ţărâna cu zăvoare…

O, frate drag, Iisus e blând,
El stă la uşa ta şi bate.
El poate s-o sfărâme-oricând!
Dar dragostea din El… nu poate…

Costache Ioanid

 
Un comentariu

Scris de pe 19 Iunie 2013 în CREŞTINUL, DRAGOSTEA, DUMNEZEU, OMUL

 

Esti pe calea mantuirii, dar copiii unde-ti sunt ?

Eşti pe calea mântuirii
Dar copiii unde-ţi sunt?
Sunt pe căile pieirii
Departe de Tatăl Sfânt

Voi părinti chemaţi copiii
Ce de Domnul v-au fost daţi
La izvorul mântuirii
Să se-ntoarcă, vă rugaţi

O, de ce nu vin copiii
Langă tine, mama lor?
O, de ce îi laşi în lume
Unde rătăcesc şi mor?

Tu te afli-n casa păcii
Eşti atât de fericit
Dar copiii tăi, părinte
Pe ce drum s-au rătăcit?

Azi vorbeşte-le degrabă
Către Domnul vă rugaţi
Calea bună să apuce
Şi cu ei în cer să staţi.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 Iunie 2013 în COPII, PARINTI