Crestinii nostri …

Cum serbăm Crăciunul

Naşterea cea minunată a Pruncuţului Hristos, cu iubire-i aşteptată de poporul credincios. De aceea unii fraţi se-nnoiesc, se spovedesc, și aşa frumoşi, curaţi, Naşterea sărbătoresc. Pentu alţii, ce să spun, știi prea bine şi matale: pentru ei, Sfântul Crăciun este… oala cu sarmale.

Pregătire de Crăciun

Vine și Crăciunu-n grabă, toată lumea se agită; Cheltuieşte mult, aleargă, se-nnoieşte-i fericită. Curtea, casa e curată, gardul este iar vopsit, și maşina e spălată, totul este curăţit. Doar un lucru iar rămâne, iar şi iar necurăţit. Ştiţi cu toţii, ştiţi prea bine: sufletul- nespovedit.

Urare

„La mulţi ani cu sănătate” fraţii şi orchestra-ţi cântă, dar ascultă, dragă frate, ce e scris în Cartea Sfântă: „Anii tăi sunt şaptezeci, sau optzeci dacă-i putere, mai departe dacă treci, osteneală şi durere”. Aşadar, curând ne ducem, trecem toţi în veşnicie. Deci, mai bine-ar fi să zicem: „La mulţi… veci în bucurie !”

Revelionul

Ziua Sfântului Vasile, cei mai mulţi o prăznuiesc, prin manifestări ostile spiritului creştinesc. Asta este răzbunare de la diavol, ce-i lovit de molitvele pe care Sfântul le-a alcătuit. Veselă, lumea serbează în beţii aceste zile. Singurul ce se-ntristează este chiar… Sfântul Vasile.

Anul nou

Pe întâi ianuarie este Anul Nou lumesc, iar pe-ntâi septembrie, Anul Nou bisericesc. Când e anul nou lumesc, toţi creştinii priveghează, toţi creştinii prăznuiesc, și „La mulţi ani !” îşi urează. Dar de cel bisericesc, nu se ştie nicidecum. Mulţi din neamul creştinesc au aflat de-abia acum.

„Popa”

Preotul, de-i bun, sau rău, trebuie mult respectat ca păstor, căci Dumnezeu cu Duh Sfânt l-a îmbrăcat. Unii când îl întâlnesc drept în faţă pe şosele, se înclină şi rostesc: „Sărut mâna, părinţele !” Însă-n spate, ştii matale, când vorbesc de preot…, hopa ! Cel ce a trecut pe cale, “părinţelu’”, este… “popa”.

Dezlegare la peşte

Doar puţini creştini de astăzi mai ţin postul creştinesc. Mulţi mănâncă-n post de dulce afirmând că ei muncesc. Dar când văd prin calendare că e scris cu roşu, frate, că la peşte-i dezlegare, lasă carnea la o parte și-şi gătesc în grabă peşte cu untură şi cu sare, Căci aşa e… creştineşte și-apoi… este dezlegare.

În sărbători

Sărbătoarea unui Sfânt se serbează, cum se ştie, la biserică, în cânt și cu Sfântă Liturghie. Însă azi puţini cunosc viaţa sfântului serbat, care, blând, pentru Hristos, sângele şi l-a vărsat. Cei mai mulţi, însă serbează în beţii, ospăţ, amor. De e post, nici nu contează, și zic, chiar, că-i… ziua lor.

R. Iftinoiu

 

Un Craciun fara Iisus, o Boboteaza fara aghiasma, dar un An Nou intr-un revelion fara sfarsit

† BARTOLOMEU ANANIA

        Iubiţii mei fii sufleteşti,

Trăim realitatea unor vremuri, în care şi la noi în ţară, la fel ca peste tot în lume, Crăciunul se arată foarte devreme, scăldat într-o uriaşă risipă de lumini şi culori. Ai crede că toate jocurile de artificii ale lumii, ţâşnite-n văzduh şi sparte în milioane de jerbe sclipitoare, s-au aninat în copaci, pe balcoane, pe stâlpi, prin grădini, pe acoperişurile clădirilor, în ghirlande de văpăi sărbătoreşti.

Fireşte, întâia şi marea bucurie e a copiilor. Moş Crăciun, pe cât de bătrân, pe atât de ispititor, surâde din desagă şi făgăduieşte la nesfârşit. Părinţii i se supun cu mare lepădare de sine şi-i mută sacul sub crengile bradului festiv, coalizaţi într-o universală şi superbă amăgire a vârstei de cristal.

În nici o altă sărbătoare, tradiţia nu e atât de strâns îngemănată cu izvorul ei religios. Mai înaintea icoanei rituale şi a slujbei liturgice, colinda cântă la fereastră şi-L vesteşte pe Dumnezeu-Pruncul. În credinţă şi datină, copiii sunt înaintemergătorii preoţilor şi, poate, cei mai autentici ambasadori ai veşnicului Betleem, purtătorii adevăratei tradiţii a colindelor, care ne oferă o tainică înţelegere a sufletului acestei superbe sărbători.

Cei vechi ai noştri aveau o mai dreaptă înţelegere a Crăciunului decât o avem noi, mulţi din cei de azi. Copleşiţi de atâta simţ al istoriei, suntem tot mai aplecaţi să observăm pe un Iisus al ei, care s-a născut cândva cu aproape două mii de ani în urmă, o dată pentru totdeauna, a cărui întrupare o celebrăm printr-o amintire liturgică şi, eventual, printr-un ospăţ la care El nu a fost poftit.

Sărbătorile de iarnă sunt o superbă celebrare a purităţii. Naşterea Domnului din Preacurata Fecioară, prospeţimea      Anului Nou, apele sfinţite ale Bobotezei, îngerescul chip al Sfântului Ioan, colindele, datinile,  bradul de Crăciun, toate sunt menite să ne sustragă mizeriilor endemice şi să ne aducă aminte că, cel puţin două săptămâni din an, putem fi mai buni la inimă, mai frumoşi în gândire şi mai curaţi la suflet.

Din păcate, există printre noi destui creştini care sărbătoresc un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă,  un Sfânt Ion fără Ioan şi, mai ales,  un An Nou într-un revelion perpetuu, fără sfârşit, condimentat cu narcotice vaporoase, straie impudice şi aburi etilici. Nimic alarmant, dacă o astfel de petrecere în lanţ nu  s-ar contura ca mod de viaţă al multora din tinerii noştri de azi, fără nici o apărare legiuită într-un mediu din ce în ce mai  agresiv şi mai dizolvant.

Pornind de la premiza că planeta noastră este opera lui Dumnezeu, sunt un partizan al mişcărilor ecologiste, care nu-şi propun altceva decât refacerea şi menţinerea pământului în toată puritatea, frumuseţea şi rodnicia lui. Nu am auzit însă de un ecologism spiritual, de un curent  împotriva poluării sufletelor tinere, sistematic agresate de libertinajul mediatic care le inculcă  gustul pentru vulgaritate, pornografie, violenţă şi desfrâu.

Or, gustul viciat devine mentalitate, iar mentalitatea deviată răstoarnă valorile, consfinţind  anormalitatea drept normalitate,  în interiorul unei libertăţi prost înţelese şi rău folosite. Aceasta, însă, nu exclude neputinţa de a înţelege libertatea în sensul ei profund şi adevărat. Cum am înţeles-o noi?

Libertatea de a nu mai respecta regulile de circulaţie rutieră, libertatea de a devasta adăposturile din staţiile de autobuz, libertatea de a fi dezmăţaţi, libertatea televiziunii de a afişa neruşinarea, libertatea presei de a cultiva limbajul mitocănesc, calomnia şi asasinatul moral, libertatea copilului de a-şi sfida părinţii, libertatea mamei de a-şi ucide pruncul nenăscut, libertatea legii de a consfinţi anormalul drept normal, libertatea sindicalistului de a impune legea ciomagului, libertatea patronului de a-şi ascunde veniturile, libertatea frontierelor de a înstrăina bunuri culturale şi de a asigura invaziile nocive de tot felul, libertatea insului de a crede că poate oricând să facă ce vrea …    Nu este liber cel care poate să facă şi să spună ce vrea, ci este liber cel care spune şi face ceea ce trebuie şi ceea ce este cuviincios.

Avem o lege pentru protecţia copilului, dar ea nu se resimte şi pe  micul ecran, şi cu atât mai puţin în şcolile publice unde funcţionează, obligatoriu, aşa-zisele programe de sănătate care-i învaţă pe copii cum să îmbătrânească vertiginos prin depravare planificată. Avem o lege antidrog, dar nu şi una antidezmăţ.   Avem o lege anticorupţie, dar nu şi una antiseducţie.

Avertismentul antialcoolic devine timid şi neputincios în vecinătatea imediată a beţivului proclamat erou. Ora de religie nu poate face mare lucru dacă eforturile Bisericii nu sunt sprijinite de instituţiile statului, de societatea civilă şi, nu în ultimul rând, de presă. Ne interesează copiii străzii, dar nu avem dreptul să-i  uităm pe copiii maidanului moral. Astăzi suntem într-o febrilă căutare de soluţii împotriva crizei şi a sărăciei, dar nu vom face nimic fără remediile spirituale împotriva acestei crime lente şi bine studiate care distruge conştiinţa tinerilor.

Zadarnic curăţim pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte. Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii! E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie. Un gând bun, şi copiii noştri vor primi cel mai frumos cadou de Sfintele Sărbători. La mulţi ani!

 

Anul Nou …

Anul nou, revelion, cumpărături masive, încă o șansă să o facem lată din nou … o șansă din păcate prost înțeleasă de mulți! Pentru mine acest eveniment este irelevant!

Adevărul este că în fiecare zi sau noapte poți face toate lucrurile pe care mulți le fac mai cu sete în această zi sau noapte. Dacă tot există o zi sau noapte care separă un șir de 365/366 de zile, aceasta ar trebuie să ne amintească de cu totul alte lucruri. Ar trebui să fie ziua în care ne oprim din cursa ”neînțeleaptă” a vieții  și ne analizăm propriul suflet / propria viață! Ar trebui să fie ziua în care tragem linie și nu calculăm bilanțul financiar, numărul de investiții (ne)profitabile, cât s-a scumpit benzina, gazul sau curentul, ci să ne întrebăm: ”Cum au trecut cele 31.536.000 de clipe (dar de la Dumnezeu) din acest an?” (Dacă o clipă bine trăită ar însemna în viața de dincolo $1 și o clipă prost trăită sau trăită fără rost -$1, care ar fi situația noastră financiară dincolo?) ”Câte decizii bune sau ”nebune” am luat anul acesta?”… ”Având în vedere că viața trece foarte repede și va trebui cândva să plec, cât m-am pregătit eu pentru plecarea mea?” … ”Fiind atât trup cât și suflet, cât am avut grijă de trup și câtă grijă am avut de suflet?” … ”Din toți prietenii mei câți sunt adevărați, câți falși? Și din cei adevărați, pe câți i-am pierdut sau i-am dezamăgit?” … ”Care sunt lucrurile rele din viața mea care trebuiau schimbate și nu le-am schimbat și care sunt lucrurile bune din viața mea pe care trebuia să le păstrez și le-am pierdut?”… ”Dacă în noaptea aceasta de revelion, ar trebui să plec: Ce las în urma mea? Cu cine mă voi întâlni dincolo de poarta dintre lumi, care face diferența între minciună și adevăr? Din tot ce am trăit și sunt: cât e adevărat și cât e minciună? Oare cine va fi mai mulțumit de mine, de felul în care am trăit: Dumnezeu sau Diavolul?”

Timpul, deciziile, vorbele, faptele  și gândurile sunt IREVERSIBILE! Această zi ar trebui să fie ziua în care avem o șansă să ”ne naștem din nou” pentru că Iisus spune fiecărui suflet: ”Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.” (adică cine nu renunță la tot ce-i rău și minciună în viața lui și nu începe o viață nouă și adevărată împreună cu Dumnezeu, nu se va bucura de frumusețile din Paradis;  însă se va bucura diavolul că a reușit să mai aducă încă un suflet în infern, chinuindu-l pe termen nelimitat!).

Nu există om care să iubească adevărul și să nu-l găsească! Iar cel ce vrea să afle adevărul trebuie să știe că adevărul dincolo de orice definiție existentă pe pământ este o PERSOANĂ! Dacă nu te apropii de Adevăr, nu vei putea cunoaște adevărul pur, ci doar un amestec de minciună cu adevăr, fiecare picătură are un gust bun la început, dar când îți dai seama că nu e ceea ce ai căutat rămâi cu un gust amar și un minus de speranță, acest lucru repetându-se până la ultima clipă din clepsidra vieții tale!

Cu ocazia unei noi șanse de a începe un lucru bun în viața noastră, nu vă doresc altceva decât să cunoașteți Acel Adevăr care este capabil să facă din fiecare suflet (iubitor, supus și credincios) un minunat înger de lumină! Nu doresc tradiționalul ”La mulți ani!”, pentru că nu văd rostul acestei urări, nimeni nu este capabil să dea zile nimănui și la ce folos multe zile trăite degeaba în minciună. ”O viață (scurtă sau lungă) îți este de ajuns ca să o trăiești frumos!” 

http://paradise3407.blogspot.ro/

 

Calculul lui Iisus

Cand ai o suta de parai
Si zece lei din ei ii dai,
Cu cat ramai din tot ce-ai dat?
Rosti bunicul apasat!…

Cu nouazeci…Rostira ei,
In cor hazlii prichindei!…
Caci daca zece lei ii dai
Doar nouazeci mai poti sa ai!…

Ei, mai copii – batranu-a spus.
In calculul pentru IISUS,
E diferit de ce-ar putea
Sa calculeze cineva…

Caci cat ai dat, cu-atat ramai !
In cer doar zece lei tu pui
Iar nouazeci ii cheltuiesti
Pe lucrurile pamantesti!…

Si tare s-au mai minunat
Copiii cand l-au ascultat
Cum calculeaza Dumnezeu
Cand faci un bine tu si eu!…

Dar ca s-avem in cer comori
Si sa nu facem nici erori,
Noi sa ne daruim mereu
Cu bani cu tot Lui Dumnezeu!

 

Nu poti sa-i iubesti pe vrajmasi de prima oara, dar asaza-te pe pozitia sa nu-i urasti

Există poruncă mare repetată de Iisus Hristos, încât insistă: „Să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34). Vedeţi, cu orice chip trebuie să fim controlaţi, dacă avem acest sentiment de iubire pentru toţi. Practic e greu. Nu poţi chiar să iubeşti pe toţi. Bine, asta se înţelege. Dar cu niciun chip să nu urâţi! Dacă nu urăşti, nu mai eşti în apă, eşti pe scară, pe prima treaptă. Dar eşti pe uscat! Şi sigur că treptele merg până la ultima treaptă de sus, a dragostei. Eşti liber şi ai posibilitatea de a urca, dacă nu urăşti. Deci este un început doar. Ce se numeşte scară: „Două lemne hodo-lemne şi un braţ de ălea mărunţele!” Adică, dacă eşti pe prima treaptă eşti salvat. Dar ceva sfânt din noi, creându-ne Dumnezeu singur numai pentru El şi poruncindu-ne să iubim, ne-a dat şi putinţa să iubim. Şi atunci ceva sfânt din noi ne spune: „De ce să stau chiar aşa pe ultima treaptă? Ia să păşesc mai sus!” Se întâmplă de capeţi o bucurie pe care nu o cunoşteai, dar care te odihneşte şi te sileşte la a treia treaptă. Şi tot aşa, şi tot aşa, până când ajungem la dragoste, care este legătura desăvârşirii (Col 3,14).

Mântuitorul nu spune că sunt treizeci de trepte, cum arată Sfântul Ioan Scărarul. Spune: „Să vă iubiţi” (Ioan 13,34) – vorbeşte la superlativ şi termină. Dar acum noi, care ne întâlnim cu neputinţele noastre şi cu frecuşul, lipsa de educaţie la un adversar, dintre două rele, alegem răul cel mai mic. Decât să-l urăsc, mai bine mă aşez pe prima treaptă şi nu-l urăsc. Şi mă ţin cu mâinile de treapta de sus. Dacă te ţii cu mâinile de treapta de sus, înseamnă că e posibil să ajungi la ea, că e deja în mâna ta. Este poruncă. Nu mai avem voie să comentăm, decât cu orice chip, să stabilim relaţie măcar la „Bună ziua” sau să nu urăşti pe nimeni. Degeaba ne zbatem, în zadar împlinim alte porunci creştine, dacă n-avem relaţie cu cineva. Frăţiile voastre trebuie să ştiţi că inima noastră trebuie să fie mereu liberă pentru Hristos. Că un duşmănel, care stă cocoţat pe acolo pe undeva în zona asta grozavă a inimii, îl îndepărtează pe Hristos din inima ta. Adică nu vrea Hristos să stea cu duşmănelul ăla. Că nu există relaţie între rău şi bine. Mântuitorul zice: „Să-mi dai toată viaţa, toată fiinţa ta!” Dracul zice: „Mie să-mi dai numai un deget!” Că prin asta el te stăpâneşte cu totul. Deja e lângă tine. Nu mai este Hristos lângă tine, dacă tu i-ai dat dracului o unghie de la un deget. Nu trebuie recunoscut. De aceea, nici nu se stă de vorbă cu dracul.

E o greşeală mare când mai spun unii: „L-am certat pe dracul!”, pentru că dracului îi convine foarte mult dialogul cu omul. Să te rogi! El fuge de rugăciunea pe care o faci tu. Dacă îl simţi că într-un fel te munceşte fizic, sau te deranjează te miri cum, roagă-te lui Hristos: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Că vă este la îndemână o rugăciune ca asta. Dar nu cu agitaţie, ci cu calm şi cu stăpânire de sine. Pentru că, vă repet acum, sunt sigur că v-am mai spus, oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, sau al unei mâhniri ce duce la deznădejde, este numai şi numai de la draci. Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogăţie nu ştii ce să faci şi o risipeşti. Şi, din prudenţă, nici nu te stăpâneşte acest har, dar vine unde-i liniştire sufletească, unde fiinţa noastră transformă ca un mare aparat de reacţie acest har al lui Dumnezeu cu hotărârile tale de a mişca, de a te împlini, şi uite aşa ajungi la măsura omului desăvârşit, ca să nu spun că devii un dumnezeu după har, bineînţeles. Dar pe fondul unei stări de veselie, viaţa duhovnicească nu se vede, dar se simte. Simţi că ai mândrie. însă smerenia nu se prea simte!

Niciodată un om nu spune: „Eu sunt smerit!” Dar se simte totuşi o bucurie sufletească pentru că ai un fior de relaţie caldă cu lumea. Dacă raţionalizezi relaţia ta cu lumea pe motiv că sunt liber să nu primesc vizita fratelui – e un câştig. Dar e un câştig minor, fără rezultate mai avansate. Trebuie să-l iubeşti cu adevărat cu inima. Strategic vă dau un sfat: nu poţi să-i iubeşti pe vrăjmaşi de prima oară, dar aşează-te pe poziţia să nu-i urăşti. Şi dacă te găseşte moartea pe poziţia de a nu-i duşmăni, tu mori ca un iubitor de vrăjmaşi, cu harul lui Dumnezeu. Să ştiţi că e o foarte drăcească lucrare, ura asta a aproapelui. Prima dată asta vine: „Ah ce i-aş face!” Dragă, cele zece porunci nu trebuie învăţate ca la şcoală: „Dacii şi romanii,” şi începi să spui istoria dacilor şi a romanilor ca pe apă. Nu! Trebuie cu orice chip să împlinim aceste porunci. Poţi să te prezinţi la duhovnic că n-ai împlinit o poruncă, că o împrejurare, sau o stare de lucruri te-a oprit. Se analizează de ce nu ai putut, capeţi circumstanţe atenuante, dar cu nici un chip să nu crezi că eşti scutit total, că o împrejurare s-a creat şi tu nu ai împlinit porunca. Ai lucrat Duminica. Porunca Bisericii este să nu se lucreze. Dar o împrejurare oarecare te-a silit să lucrezi. E nevoie să te spovedeşti că ai muncit. Nu-i nici o mustrare, fără canonisire. Nu s-a gătit mâncare pentru Duminică. Şi există o altă poruncă care spune: „Cine posteşte Duminica este certat de Biserică” (Canonul 64 Apostolic; Canonul 18, Sinodul local din Gangra). Şi atunci ce faci ca să nu posteşti Duminica? N-ai mâncare făcută – faci mâncare. Deci ai muncit Duminica. Dar, dintre două rele, alegi răul cel mai mic. Dar ai salvat porunca care spunea să nu posteşti Duminica.

Extras din Ne vorbeşte părintele Arsenie, vol. 3 Editura Man. Sihastria Neamt, 2010

 

Dor de mama

Dedicație tuturor copiilor și mamelor pe care-i desparte străinătatea:

Va crește și va fi părinte și poate te va întreba:
„Mai ții, mămică scumpă, minte cum ai plecat cândva,
Ca să-mi oferi o viață bună, bomboane și păpuși la sărbători,
Dar știi că-n fiecare dimineață, eu mă trezeam cu rouă pe la ochișori?
De dorul tău, că-n vis doar te vedeam,
Și iarăși noaptea așteptam,
Să te visez cât de frumoasă ești
Și cu tristețe îmi zâmbești
Fără povestea ta am adormit
Și fără al tău zâmbet ce veșnic mi-a lipsit.”
Pe Dumnezeu în fiecare an,
Cu multă cumințenie-L rugam,
Să mi-o aducă pe a mea mămică,
Să nu petrec Crăciunul singurică.
Și-așa trecut-au șapte ani,
Iar mama-mi trimitea mie doar bani.
Și mi-a spus Domnul într-o zi,
S-aștept, căci mama va veni.
Eu Domnului i-am spus:
„Sunt mare de acum,
Pe mama mea o vreau aici și-acum,
Lângă pătucul meu unde mă culc să dorm,
Să mă sărute dulce, să-mi spună somn ușor…”

Victoria Scutaru

 

Din minunile copilariei lui Iisus

Se povestește într-o carte veche a bisericii, cum că Sfânta Fecioară Maria a făcut Fiului său Iisus, o cămașă foarte frumoasă, cum era obiceiul să poarte oamenii la nuntă. Și Pruncul Iisus fiind îmbrăcat cu acea cămașă, Îi ședea foarte bine, căci nu era nici largă, nici strâmtă, nici nu se învechea, nici nu se rupea și lucru de mirare era că pe măsură ce creștea Pruncul Iisus, creștea și cămașa împreună, până a ajuns la timpul Răstignirii. În acea vreme, când L-au răstignit pe Cruce, soldații au aruncat sorți ca să câștige cămașa Lui, și au câștigat tocmai această cămașă făcută de Sfânta Fecioară Maria de când era El Prunc. Fecioara Maria a povestit sfintelor femei multe minuni pe care le-a făcut Iisus pe când era copil. Ea a spus cum Pruncul a mers în picioare de prima dată, neținându-se de nimic, și a început a vorbi fără vreo împiedicare de prima dată.

Odată, sfătuindu-L Fecioara să Se joace cu alți copii, Iisus a ascultat-o și S-a dus și El între copii, arătându-le niște jocuri minunate, căci toți Îl iubeau și L-au ales de Împărat. Așternând o haină lungă sub un pom, L-au pus pe Iisus să șadă pe dânsa și mergeau copiii pe rând de i se închinau și ziceau: „Acesta este Împăratul nostru și Sfântul nostru!” Într-o zi, jucându-Se cu mai mulți copii, unul a căzut și și-a rupt piciorul. Iisus văzându-l a alergat la el, i S-a făcut milă, l-a luat de mână și i-a zis: „Scoală-te și fii sănătos și hai să ne jucăm cu toții!” Iar copilul s-a sculat îndată sănătos. Oamenii care au văzut, s-au mirat și au zis: „Cu adevărat Acesta este Fiul lui Dumnezeu!”

Era în Nazaret un profesor, și întâlnindu-se într-o zi cu Iosif îi zise să-L lase pe Iisus la școală ca să învețe a scrie și a citi și El. „Am auzit că Pruncul este foarte deștept, dar trebuie să învețe și legea noastră.” Iosif a răspuns: „Da, să întreb și eu pe Maria, Maica Sa, să vedem ce zice și ea.” Întrebând Iosif pe Sfânta Fecioară Maria, Fecioara a rugat pe Iisus să meargă la școală, și Iisus S-a dus. Profesorul i-a dat o carte în mână și poftea să-L învețe, dar Iisus știa mai bine decât profesorul. Atunci profesorul arătându-i litera A, L-a întrebat dacă cunoaște această literă. Copilul Iisus i-a răspuns: „Vă rog, de iertare, să-mi spuneți dvs. mai întâi ce semnifică această literă A?” Profesorul a stat mult pe gânduri, nedumerit, tăcând… și s-a tot uitat la Iisus. Deci Iisus văzându-l tăcând fără răspuns îi zise: „Această slovă A este începutul a tot binele, adică Acela care este în vecii vecilor, Acesta este Sfântul din ceruri care Mă adeverește pe Mine Profesor, Dascăl Adevărat.” Și L-a întrebat pe Iisus: „Dar cine ești Tu, ești oare înger, ești cumva Iisus, Fiul lui Dumnezeu? Tu ești un profesor mai bun decât mine, mai învățat. Du-Te acasă și fii liniștit, copilule bun, căci eu nu știu ce să Te mai întreb.” Și așa a venit Iisus acasă, povestind cu bucurie Maicii Sale cele întâmplate. Așa ne spune și Sfânta Evanghelie, că dacă ar fi fost scrise toate minunile pe care le-a făcut Iisus, nu ar fi încăput în toate cărțile din lumea întreagă.

 

Pruncul Iisus tamaduieste bolnavii

Sfânta Familie, mergând pe drumul Egiptului, într-o seară ajunse într-un loc plin de hoți. Ei văzură doi hoți dormind și doi stând de strajă. Unul vru să se arunce să jefuiască Sfânta Familie, dar celălalt din voia lui Dumnezeu îl opri zicând: „Să-i lăsăm pe acești oameni să-și urmeze drumul, și-ți voi da eu ce se cuvine.” Și i-a dat 80 de drahme și cingătoarea. El a stat liniștit și Sfânta Familie merse mai departe. Sfânta Fecioară văzând pe acela care i-a apărat cu atâta bunăvoință, zise: „Dumnezeu să te țină cu mâna Sa cea dreaptă și să-ți dea iertare păcatelor.”

După ce plecă, Pruncul Iisus îi zise Maicii Sale: „O, Preaiubita Mea Maică, am să-ți spun ceva. Când voi fi Eu mare de 33 de ani și jumătate, evreii cei pizmași Mă vor răstigni între acești doi tâlhari, care vor fi unul la dreapta și altul la stânga Mea. Și acesta care ne-a ocrotit plătind pentru noi, va recunoaște atunci dumnezeirea Mea, iar Eu îi voi spune că va merge cu Mine în Rai.” Fecioara cuprinsă de frică, suspinând, zise: „Dumnezeu să Te apere, o, Scumpul meu Fiu!”

Mergând mai departe prin această pustie, întâlniră alți tâlhari, care văzându-i așa de frumoși, se minunară mult de tot, și unul din tâlharii aceia care era mai în vârstă, avea casa în pădure, și fiindcă își sărbătorea ziua de naștere, luară cu el și Sfânta Familie ca să-i ospăteze și să-i odihnească. Iosif și Sfânta Fecioară, văzând că-i duce la casa lui, s-au temut, nu știau ce are de gând. Dar femeia tâlharului, văzând pe bărbatul ei că vine cu Sfânta Familie, le-a ieșit întru întâmpinare, și i-a primit cu mare bucurie și cu dragoste multă. Le-a dat să mănânce, i-a adăpat, iar pentru Pruncul Iisus, au pus imediat apă în scăldătoare și Îl scăldă foarte bine, apoi Îl culcă într-un pat curat și frumos. Acea femeie avea și ea un copil plin de bube, însă, și s-a gândit să-l scalde și pe-al ei în urma lui Iisus în aceeași apă, și iată o minune, îndată se curăți copilul de bube și se făcu sănătos. Apoi mai veniră alți oameni leproși, buburoși, bolnavi și se spălară cu apa aceia făcându-se sănătoși și curați toți.

Văzând ei minunile ce se făcură cu acea apă, au pus-o în niște vase curate și cu multă îngrijire o dădea pe la săraci și bolnavi. Cine se spăla cu acea apă, se făcea sănătos ori de ce boală era cuprins, iar ei s-au îmbogățit mult de pe urma acelei ape, încât n-a mai trebuit să fure, și s-au făcut credincioși lui Dumnezeu și așa au petrecut toată viața.

Trei zile a mai stat Sfânta Familie la ei, odihnindu-se bine, apoi le-au mulțumit, i-au binecuvântat și au pornit pe drum mai departe. Cu multă părere de rău s-au despărțit de ei tâlharul și soția acestuia, dar dându-le merinde pentru drum, vin în vasele lor, i-au rugat ca atunci când se vor întoarce din Egipt, să treacă iarăși pe la casa lor, iar ei au rămas să povestească mai departe minunile pe care le-a făcut Pruncul cel frumos, Iisus.

 

Prigoana lui Irod – istorioara

Dacă Irod împăratul a văzut că a fost înșelat de către magi, căci nu s-au mai întors pe la el să-i spună că au găsit pruncul, a poruncit să omoare toți copiii de doi ani și mai mici cu gândul că va omorî și pe Iisus. Dar îngerul Domnului, s-a arătat în vis lui Iosif, spunându-i să ia Pruncul și pe Mama Lui și să fugă în Egipt. Mergând ei pe drumul spre Egipt, doi soldați de-ai lui Irod veneau în goana mare ca să-i prindă. Fecioara Maria și Iosif, de frică s-au rezemat de un pom mare numit sicomor, și acest pom, din porunca lui Dumnezeu se deschise și ascunse Sfânta Familie într-însul de vederea ostașilor, tocmai când soldații erau în apropierea lor. După ce soldații au obosit căutând, au plecat întristați. Atunci, acest pom s-a deschis și a ieșit Sfânta Familie, urmându-și drumul mai departe spre Egipt.

Și cum mergeau ei, au intrat într-o cetate mare, și s-au așezat la poarta unei ospătării care era aproape de capiștea unui idol. De-abia se așezase Sfânta Familie să se odihnească, și se auzi o alarmă mare. Locuitorii acelei cetăți alergau uimiți pe ulițele ei, scoțând țipete de spaimă și deznădejde, căci în minutul când a trecut Iisus pe poarta cetății, idolul cel mare căzu de pe scaunul său și se sparse în mii de bucăți. Tot așa se întâmplă și cu ceilalți idoli. Auzind bătrânul Iosif acele țipete, s-a temut să mai rămână pe loc ca să nu se întâmple ceva Pruncului și Fecioarei Maria. Puse șaua repede pe asin, apoi pe o poartă dosnică, plecă mai departe fără să mai cumpere ceva de mâncare pentru drum în acea zi.

Când veni vremea prânzului, Mariei îi era tare foame și sete, și se așeză la umbra unui pom în fața căruia se aflau o mulțime de curmale, plin de fructe coapte. Maica lui Iisus zise: „O, cum aș vrea să mănânc din ele, că tare îmi este foame și sete.” „Ce să fac, Marie?…” zise Iosif, „căci sunt așa de sus, că nu pot da nici cu bățul într-însele.” Atunci, Sfântul Prunc Iisus porunci pomului și zise: „Curmalule, pomule bogat, apleacă-te și adu fructele la iubita și dulcea Mea Mamă.” Și, o, minune, îndată pomul se aplecă, și Fecioara a putut culege fructe câte a voit, apoi s-a înălțat la loc și nu se mai cunoștea de unde culesese Fecioara fructele.

Pe când Măicuța Domnului culegea fructe, copilașul Iisus care era lăsat jos la rădăcina copacului, făcu cu degetul gaură în pământ din care izvorî apă din destul, și se adăpă Fecioara Maria și bătrânul Iosif, apoi zise dulcele Iisus: „Îți mulțumesc, curmalule, că ai dat rodurile tale, să fii binecuvântat, și din neamul tău să fie sădit în Grădina Raiului Tatălui Meu.” Și deodată se arătă un înger luând o crenguță cu care se înălță spre albastrul cerului ca să fie sădit în grădinile fericirii raiului.

 

Mos Craciun vs. Iisus

1. Moş Crăciun locuieşte la Polul Nord. Iisus este peste tot!
2. Moş Crăciun călătoreşte cu o sanie. Iisus merge pe vânt şi umblă pe ape!
3. Moş Crăciun vine o dată pe an. Iisus este un ajutor ce nu lipseşte niciodată!
4. Moş Crăciun îţi pune dulciuri sub brad. Iisus îţi umple de bucurie şi de lumină, sufletul!
5. Moş Crăciun vine pe horn, neinvitat. Iisus stă la uşă şi bate şi apoi intră în inima ta dacă-i deschizi!
6. Moş Crăciun te lasă să i te aşezi pe genunchi. Iisus te lasă să te odihneşti în braţele Sale!
7. Moş Crăciun nu-ţi ştie numele şi tot ce poate spune este: “Bună, băiete sau fetiţo, cum te cheamă?” Iisus ne-a cunoscut numele înainte ca noi să ne naştem şi să avem un nume. El ştie totul despre noi!
8. Tot ceea ce Moş Crăciun poate oferi este: ”Ho, Ho, Ho!”. Iisus oferă sănătate, ajutor şi speranţă, pace, lumină, frumuseţe, bucurie, … şi mântuire!!!
9. Moş Crăciun spune: “Să nu plângi!” dar dacă te doare ceva, se uită la tine, şi nu-ţi poate face nimic. Iisus spune: ”Pune tu toate îngrijorările tale, în braţele Mele! Eu am grijă de fiecare suflet şi Mă doare durerea fiecăruia dintre voi!”
10. Micile ajutoare ale lui Moş Crăciun (elfii, spiriduşii) fac jucării. Iisus face o viaţă nouă, te vindecă, te ridică, te iartă, te transformă! Nu te mai recunoşti tu pe tine! Îngrijeşte inimi rănite, repară cămine dezbinate, şi pregăteşte locuri în Cer!
11. Moş Crăciun te poate face să râzi, şi după ce râzi, rămâi în acelaşi pustiu sufletesc! Iisus însă, îţi dă o bucurie care devine echilibrul tău, sursa ta de putere, şi care te înviorează!
12. În timp ce Moş Crăciun îţi pune darurile sub brad, (daruri cumpărate, care … nu ştiu dacă se mai pot numi daruri), Iisus a venit dăruindu-Se pe Sine şi murind pe cruce pentru fiecare dintre noi!
Este evident că nu există termeni de comparaţie reali, între Moş Crăciun şi Domnul Hristos!!! Nu-ţi trebuie multă minte ca să distingi acest lucru. Trebuie să ne amintim despre CINE vorbeşte Crăciunul. Trebuie să-L aducem pe Hristos Domnul înapoi în inima sărbătorii de Crăciun! Da, Iisus este mai bun, este de mii şi mii de ori mai frumos şi mai bun, decât… toţi “Moş Crăciunii”din lume!

http://paradise3407.blogspot.ro/