Dragostea adevarata presupune jertfa

Dragostea e când tai o prăjitură în două și realizezi că bucățile nu sunt egale iar partea mai mică ți-o oprești ție chiar dacă te încântă bucata mai mare.

Dragostea e când îți întâmpini copiii cu zâmbetul larg și când te joci cu ei chiar dacă ai avut o zi grea la serviciu. Dragostea e când îți aștepți soția să o duci acasă de la serviciu chiar dacă ești mai obosit decât ea.

Dragostea e când cu ușurință vrei să spui „NU” dar cedezi de la tine și în numele iubirii spui „DA”.

Dragostea este când renunți la dreptul tău ca să-l îndreptățești pe cel de lângă tine. Când jertfești din timpul și din confortul tău de dragul persoanei iubite.

Dragostea e când observi greșeala și o iei asupra ta fără să reproșezi, fără să te consideri superior, fără să jignești.

Dragostea e când te jertfești în liniște fără să te lauzi. E când te rogi pentru cineva în taină.

Dragostea e când îți oprești situațiile mai dificile ție. Când dăruiești din inimă, necondiționat, nu din obligație. Când dăruiești din lucrurile tale bune, curate, trebuincioase, nu ceea ce nu îți mai este ție folositor.

Dragostea e când nu numeri bucatele pe care tocmai le-ai oferit.

Dragostea e când nu obosești să te jertfești. Când te așezi pe tine pe locul doi să îi fie bine celui de lângă tine. Dragostea e când depui măcar puțin efort de a face bine.

ELENA J.

 

Au deschis în oraşele din Rusia o serie de magazine cu producția familiei Sterligov, produse naturale

Ei circulă cu calul prin oraș și le vorbesc oamenilor despre bucuria de a împărtăși cu ei din produsele cultivate de propria mână, în propria gospodărie

 

Rusia – paine coapta in casa, ingrediente 100% naturale

Aici un alt fiu coace pâine din grâu natural, cu apă din fântână, cu miere naturală… Se zice că gustul este de nedescris – pâine adevărată.

 

Familie din Rusia care se hraneste numai cu produse naturale

Copiii lui Gherman Sterligov au primit o educație precum cea din vechime, să fie gospodari, cunosc multe meserii… Spre exemplu aici unul din fiii lui face o torta din produse 100% naturale. Familia lui nu foloseşte nimic din market, ei zic că otrava care se vinde pentru oameni nici animalor nu ar trebui să fie dată.

 

Lumea asta va fi trezita de o drama uriasa, de un dezastru! Altceva nu ne mai misca.

“Lumea asta va fi trezita de o drama uriasa, de un dezastru! Altceva nu ne mai misca.”

Asta mi-a spus, acum multi ani, un calugar intr-un varf de munte.
M-am gandit de multe ori la vorbele lui, mai ales atunci cand filmam munti de gunoaie, rauri poluate, paduri taiate si oameni prin spitale mizerabile, fara medicamente.

Confortul in care am trait pana acum a dus la indiferenta, iar indiferenta la nepasare. Asta am devenit. Nepasatori.

Nu ne intereseaza mediul, nu ne intereseaza ce se intampla cu cel de langa noi, nu ne intereseaza nici macar ce se intampla cu noi. Daca nu ma credeti, aruncati o privire pe statisticile bolilor. Mancam mult si prost (ba, chiar avem medicamente care ne ajuta sa ingurgitam cantitati uriase), nu facem miscare, ne neglijam. Aici am ajuns.

Un alt calugar imi zicea sa “lasam timpului, timp”. Adica, sa nu ne mai agitam intruna, sa nu mai alergam haotic dupa nimic. Sa mai stam olecuta si sa ne mai facem timp si pentru noi. Pentru sufletul si mintea noastra.

Uite ca acum, fara sa cerem, avem timp. Ni s-a dat pauza si sansa sa intelegem ca drumurile pe care am alergat pana acum n-au fost toate cele mai bune alegeri.

Oare, vom invata ceva din aceasta experienta? Ce ar trebui sa pricepem?

Ar trebui sa ne trezim!
Ar trebui sa intelegem ca putem pierde totul intr-o clipa, ca important e timpul de buna calitate petrecut cu cei dragi, ca viata se poate transforma intr-un cosmar.
Ar trebui sa apreciem si sa ne pastram sanatatea.
Ar trebui sa ne aducem aminte ca langa noi sunt oameni care au nevoie de ajutorul nostru.
Ar trebui sa intelegem ca regulile aplicate si respecatate ne fac bine tuturor.

Stati in casa si respectati regulile!
Si poate n-ar strica sa va si rugati.
Pentru voi si pentru cei care sunt prin spitale acum. Pe paturi sau in halate.

ALEX DIMA

 

Tata Sfant, de noi Te-ndura!

Tată Sfânt, de Sus, din ceruri varsă-Ți mila către noi,
Opreşte dreapta mânie şi ne scapă din nevoi!
Pleacă a Ta privire blândă, ochiul Tău de Tată Sfânt
Şi-ncetează din urgia ce-a cuprins întreg’ pământ!
Suntem slabi, cuprinşi de teamă, tulburați de-acest necaz,
Dă-ne timp de pocăință, un ceas dă-ne ca răgaz!
Ştim că merităm, Stăpâne, boli, necazuri şi dureri
Ca pedeapsă ‘ndreptățită pentru patimi şi plăceri.
Dar Te-ndură, o, Părinte şi nu ne zdrobi de tot,
Nu avem tăria, Doamne şi nici credința lui Lot.
Că ne-ajunge pribegia şi de când tot rătăcim…
Ne plecăm smeriți grumajii, azi de toate ne căim.
Ce folos din noi ai, Doamne, dacă pierzi al Tău popor?…
Te îndură şi ne iartă şi ne fii izbăvitor!

ELENA J.

 

Nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru că au metode nevăzute de reeducare a minţii (Pr. Justin Pârvu)

E foarte important să ştii să te rogi. De multe ori şi noi, călugării, stăm în mănăstiri şi nu ne rugăm, doar ni se pare că ne rugăm. Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe şi să stai acolo ca şi cum ţi-ai făcut datoria, din obligaţie.

Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică. Degeaba zicem multe rugăciuni cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm. Acum şi mirenii trebuie să aprofundeze rugăciunea din inimă, pentru că va fi singura noastra izbăvire rugăciunea din inimă. Pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor şi acolo trebuie să lucrăm. Până acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau înainte, nu va fi de ajuns.

Dacă nu vom avea rugăciune cu străpungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru că au metode nevăzute de reeducare a minţii. Astăzi mi se pare că nepăsarea este cel mai greu păcat. Nu mai simţim nimic la rugăciune, nu avem lacrimi de pocăinţă. Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputinţa de ales între bine şi rau. Vor fi mari înşelări şi numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbăvi de ele. Aşadar, rugaţi-vă, rugăţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării! Pentru că numai prin rugăciune putem primi harul lui Dumnezeu.

Daca nu ne rugăm şi perseverăm în lenevia şi nepăsarea noastră fără pocăinţă, atunci este posibil să pierdem instinctul îndreptării. Să ne ferească Dumnezeu să pierdem instinctul îndreptării!

Părintele Justin Pârvu, ganduridinierusalim.com

 

Spune-mi, pasare!

Spune-mi, pasăre duioasă, de ce doare când iubim?
De ce nu primim iubire după cât noi dăruim?
De ce ne rănește dorul după cei ce i-am pierdut?
De ce ne rămâne gândul la cei care i-am avut?
De ce inima-i pustie când iubirea nu-i în ea?
De ce se aprinde grabnic când o umple dragostea?
De ce suferim amarnic când încet descoperim
Că iubirea întâlnită nu-i cum ne-o închipuim?
De ce risipim adesea dragostea pe oameni reci?
De ce pierdem ani din viață lângă niște inimi seci?
De ce uneori răsună dragostea noastră în gol?
Precum un ecou răsună strâgând într-un pustiu hol.
Spune-mi, pasăre, eu oare, voi putea să mai iubesc
Să-mi deschid inima ’nchisă, din nou să mă ’ndrăgostesc?

ELENA J.

 

Speriati de CORONAVIRUS

Speriați de-acest CORONA ca de-un virus ucigaş,
Oamenii dau buzna-n mall şi la market în oraş.
Golesc rafturile toate, cu mâncare încărcați,
Pleacă uşurați spre casă să se ştie asigurați.

Câți, însă, se-ngrijorează şi de suflet tot aşa? –
Să îl spele, să-l hrăneasca, tot ce-i mai bun să îi dea,
Cunoscând întâi de toate că trupul e pieritor,
Pe când sufletul trăieşte veşnic şi nemuritor.

ELENA J.

 

Pe patul mortii omul isi vede zadarnicia vietii

Când îşi aduce aminte omul de Dumnezeu? Când e bolnav, când are un necaz sau cel mai grav, pe patul morții. Atunci îşi vede toată zădărnicia vieții, că s-a îngrijit numai de trup, şi-a cumpărat hainele cele mai scumpe, bucatele cele mai alese, maşinile cele mai luxoase…

Pe patul morții şi-ar dori cu disperare să dea timpul înapoi să repare trecutul în care a stat nepăsător, dar boala nu iartă, bătrânețea e necruțătoare. Şi încep remuşcările…

Şi-ar fi dorit să fi mers şi el în viață la biserică; acum nu mai poate pentru că boala îl ține legat la pat.

Şi-ar fi dorit să fi ținut şi el post de bunăvoie, nu regimuri impuse de doctor.

Şi-ar fi dorit să fi dat şi el câte ceva de pomană în timpul vieții; acum banii nu îi mai ajută la nimic.

Şi-ar fi dorit să-şi fi crescut copiii în credință, cu frică de Dumnezeu dar tânguirea lui va fi în zadar pentru că ei au ajuns să trăiască în aceeași necredință și nepăsare ca și el.

Şi-ar fi dorit să se fi mărturisit şi el la duhovnic… Însă pe patul morții nimeni nu îi poate garanta salvarea sufletului.

Doar cât este în viață omul poate să se îngrijească de suflet. Înaintea unui mormânt nu vor mai conta nici banii, nici studiile, nici funcția. Totul e praf şi cenuşă în comparație cu veşnicia care abia după moarte va începe.

ELENA J.