Biruieste-l pe diavol repetand cat mai des numele lui Iisus

Sfântul Macarie spune: „Să te rogi oricum, dar des. Iar să te rogi cu adevărat este lucrarea Sfântului Duh”. Sfântul Ioan Scărarul scrie: „Când ţi se întunecă sufletul cu gânduri necurate, biruieşte-l pe potrivnicul cu numele lui Iisus, repetându-l des, cât mai des. O armă mai puternică şi mai plină de izbândă nu vei găsi, nici în Cer, nici pe Pământ”. Mijlocul principal, unic şi mai potrivit pentru dobândirea faptelor ce ţin de mântuire şi de desăvârşirea duhovnicească, este repetarea deasă a rugăciunii, oricât ar fi ea de neputincioasă. Roagă-te şi gândeşte-te la tot ce vrei, şi gândurile tale se vor curăţi prin rugăciune; „roagă-te şi fă ce vrei” şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar pentru tine folositoare şi mântuitoare. Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura. Roagă-te oricum, numai să te rogi mereu, şi nu te nelinişti de nimic; fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea te va înţelepţi.

Părintele Arsenie Boca

 

Curatia sufletului naste puterea de discernamant

Poruncile Domnului ne învaţă să folosim cu bună judecată lucrurile de mijloc [cunoştinţa şi adânca înţelegere „a raţiunilor divine din natură şi Scriptură”]. Căci întrebuinţarea cu bună judecată a celor de mijloc curăţeşte starea sufletului, iar starea curată naşte puterea de discernământ (dreapta socoteală). Puterea de discernământ, la rândul ei, naşte nepătimirea, din care se naşte dragostea desăvârşită.

„Lucrând cu răbdare, prin înfrânare cuprinzătoare şi prin cerere stăruitoare şi păzind prin dispreţuire de sine şi prin smerenie desăvârşită cele înfăptuite, aşteaptă după acestea, la vreme bine rânduită, harul nepătimirii, ca pe un liman de odihnă, după multă furtună şi tulburare.” (Sfântul Teognost)

„Pe când neîmpătimirea (apatheia) trupului, care se dobândeşte prin retragerea în singurătate, este deseori tulburată prin apropierea de lume, cea născută din ascultare rămâne pretutindenea fermă şi neclătinată.” (Sfântul Ioan Scărarul)

„Poruncile Domnului ne învaţă să folosim cu bună judecată lucrurile de mijloc [cunoştinţa şi adânca înţelegere «a raţiunilor divine din natură şi Scriptură»]. Căci întrebuinţarea cu bună judecată a celor de mijloc curăţeşte starea sufletului, iar starea curată naşte puterea de discernământ (dreapta socoteală). Puterea de discernământ, la rândul ei, naşte nepătimirea, din care se naşte dragostea desăvârşită.” (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

„În fapt, păzirea poruncilor lui Dumnezeu naşte nepătimirea.” (Sfântul Talasie Libianul)

Mitropolit Hierotheos Vlachos

 

Sa otravim invidia !

O boala pe care oamenii o lasa sa evolueze in voie fara sa o trateze, care roade inima si nici macar nu aduce vreo satisfactie cum fac celelalte pacate. Poate un invidios din fire sa devina un om care sa se bucure sincer de realizarile celor din jur in special de realizarile prietenilor lui ? Invidia este o caracteristica a firii cu care se pare ca ne nastem aproape toti, probabil ca exista exceptii. De-a lungul vietii daca hranim aceast moft al firii poate deveni un monstru ; care sa ne distruga, sa ne rapeasca harul de a ne bucura cu cei care se bucura. Cu siguranta ca un invidios nu numai ca nu se bucura cu cine se bucura, dar nu va avea resursele sa planga cu cei ce plang, va fi tentat sa se bucure de necazurile celor din jur, chiar daca aparent isi exprima regretul. De unde stiu ? Pt ca am experimentat lucrurile acestea.

In timpul adolescentei eram macinata de invidie din te miri ce motive si culmea eram invidioasa chiar pe cei de care eram apropiata sufleteste si la care tineam cel mai mult. La un moment dat m-am ingrozit de aspectul acesta pentru ca stiam ca Dumnezeu e intristat din cauza mea si am incercat din rasputeri sa scap de acest sentiment chinuitor. Si nimic nu a functionat pana cand am inceput sa ii dau firii exact ce nu ii place, am otravit invidia de fiecare data cand a indraznit sa isi ridice capul si sa isi ceara drepturile. Atunci cand prietena X avea o reusita si eu fara sa ma gandesc, fara sa vreau, fara sa imi propun eram lovita ca de un fulger de sentimentul acela rautacios, ma retrageam undeva sa pot fi singura si ma rugam. Nu era o rugaciune tocmai relaxata ci pot spune ca era o rugaciune cu scrajneli de dinti pentru ca firea nu suporta sa auda aceasta rugaciune, era ca un cutit infipt direct in inima invidiei. « Doamne iti multumesc ca tu ai binecuvantat-o pe prietena X cu realizarea aceasta, te rog sa ii dai si mai mult decat atat, sa ii dai din abundenta tot ce ai Tu mai bun, binecuvinteaz-o, binecuvinteaz-o, binecuvinteaz-o » Si ma rugam asa pana cand simteam ca am omorat invidia, de multe ori a trebuit sa repet lucrurile acestea minute in sir ca sa simt treptat cum invidia e strangulata pur si simplu de acele cuvinte. Am dus lupta aceasta de foarte multe ori pana am simtit ca invidia si-a pierdut din putere si ca nu mai are curajul sa isi ridice capul. Nu spun ca sunt imuna la invidie, dar am invins un monstru care imi facea mult rau.

« Invidia este ceva omenesc », vei auzi din gura multora aceasta vorba, de fapt invidia este ceva diavolesc, nu omenesc. Urmareste reactia celor din jurul tau cand tu ai vreo realizare sau iti cumperi ceva deosebit, vei fi surprins cati oameni se complac in acest pacat fara sa ia nici o masura. Sa ucidem invidia !! Se poate, nu este usor dar se poate. Daca te vei lupta pana la sange impotriva ei o sa vezi rezultate, invidia nu se lasa usor, nu e usor de ucis dar daca ii dai in cap de fiecare data cand isi cere drepturile o vei distruge, o sa ramana doar o amintire. Daca invidia este un mod de viata pentru tine iti propun acest tratament de otravire a ei, da-i firii ce nu ii place si o sa o omori. Invidia este un venin cu care te poti auto-otravi daca nu te ridici impotriva ei si nu o strivesti.

ortodox.md

 

Mai tare-i iubirea ca vina mea grea

Vrajmașul mi-a pus în gând deznădejdea,
Și-mi spune apoi că sunt vinovat,
Că nu mai găsește în mine nădejdea,
Să fiu și eu de Domnul iertat.

Îl simt cum mă luptă, mă trage în jos,
Și-apoi mă ridică pe culmea mândriei,
Se zbate să-mi ia tot ce am mai frumos,
Și tot ce am strâns în anii tăriei.

Mă ia și mă leagă în lanțul de patimi,
Mă trece prin apă ori patimi de foc,
Îmi chinuie sufletul de-l scaldă în lacrimi,
Și nu are milă de mine deloc.

Ispita e dulce, m-atrage spre ea,
Și vrea să mă prindă în cursa plăcerii,
Să-mi tulbure inima și pacea să-mi ia,
Și să mă arunce în iadul pierzării.

Dar nu-mi pierd nădejdea, cu Domnul eu sunt!
El îmi e scutul și biruința mea,
Căci Sus mă dorește, în raiul Lui sfânt,
Și-o veșnică slavă în cer să îmi dea.

De patimi sunt plin, o știu și mă doare,
Dar vreau cu tărie să ies din păcat!
Prin dragostea-I sfântă nu poate oare,
Să facă din mine un suflet curat?

Elena J.

 

Trecand prin moarte, vei sui spre gloria invierii

Daca materialistii nu vorbesc despre moarte, este pentru ca se tem de ea. Ei o trec sub tacere, asa cum trec sub tacere toate ideile care nu pot fi mistificate. Pentru ca moartea te obliga sa te gandesti la Dumnezeu, la viata pe care o duci, la responsabilitatea ta morala. Or, ei se tem de capacitatea ta de a intui adevarul metafizic, de libertatea ta spirituala, tot atat de mult ca si de moarte. Eu insa iti vorbesc despre ea ca despre singura ta posibilitate de a invinge. Caci fara inviere, atat moartea cat si viata devin un nonsens, o absurditate. Iubirea lui Dumnezeu este insa garantia invierii noastre, iar invierea este fundamentul credintei noastre in Dumnezeu si in Iisus Hristos, Fiul Lui. Ea este ocazia sublima si glorioasa a unei afirmari vitale; o invitatie la amnistierea trecutului, cum spunea un ziarist francez; o invitatie la incredere in viitor. „Sa iertam totul pentru inviere!”. Orice alta atitudine inseamna moarte. Cel ce a murit, Acela a si inviat, iar cei ce L-au vazut au marturisit si marturia lor este adevarata, fiinca au pecetluit-o cu suferinta si cu moartea lor. Nu ne putem indoi de adevarul spuselor lor. Cand se lumina de ziua, „in intaia a sambetelor”, „…iata s-a facut cutremur mare, ca ingerul Domnului, coborand din cer si venind, a pravalit piatra si sedea deasupra ei. Si infatisarea lui era ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada” (Matei 28, 1-3) Acesta este maretul tablou al Invierii Domnului, Cel ce a sfaramat lanturile mortii si a adus omenirii perspectiva nesperata a obstestii invieri. De acum, prietene, nu te mai teme de moarte, caci Hristos a inviat, fiind parga invierii noastre! Din clipa in care ai aflat acest adevar, viata ta a capatat un nou sens: ea nu se va sfarsi intre scandurile unui sicriu (fapt care ne-ar face viata derizorie si inutila), ci, trecand prin moarte, va sui spre gloria invierii. Mergi, tinere, si spune tuturor vestea aceasta! Sa straluceasca fata ta de inger intru lumina invierii, caci astazi ingerul din tine, pe care ti l-am descoperit la primul meu „Cuvant”, a biruit pamantul din tine. Spune-le celor ce ti-au oprimat pina acum sufletul tau divin: „ Cred in inviere!” si-i vei vedea inspaimantati, caci ii va birui credinta ta. Se vor zvarcoli si-ti vor striga cu disperare: „Tarana este paradisul tau si instinctele tale iti sunt cerul!”. Dar tu sa nu te opresti din calea ta, ci sa treci mai departe, stralucitor si pur, straluminand tuturor invierea cea din intaia a sambetelor! Tu, prietenul meu, esti unicul purtator al indumnezeirii tale in Iisus Hristos si ridici cu tine intreg neamul acesta romanesc spre culmile propriei sale invieri. Din moarte la viata si de pe pamant la cer. Ceva cu totul neasteptat: „au deschis portile, au deschis usa si am intrat din nou in biserica”. Asadar, „Iertarea” – cel de-al saptelea cuvant – avea sa se rosteasca in biserica.

Pr. Calciu, http://sfantulandrei.org/wp/

 

Inainte de a invata sa iubim, vom invata sa suportam neputintele aproapelui

Dragostea se manifestă tocmai prin aceea că văzând şi ştiind neputinţele şi defectele omului drag, să le rabzi cu nădejdea de a le îndrepta prin propria ta sensibilitate şi înţelegere. Este important să învăţăm să păstrăm familia, pentru că cel rău atacă cel mai mult familiile care au ca temelie harul dumnezeiesc şi iubirea. Mai întâi de toate, el încearcă să-l despartă pe om de Dumnezeu, să-l facă să încalce porunca: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău”,  iar odată cu ea şi pe cea de-a doua: „Să iubeşti pe aproapele tău”. Una dintre nevoinţele cele mai mari într-o căsnicie este aceea de a păstra familia în pofida tuturor relelor. Chiar şi înţelepciunea populară spune: „Prin răbdare ajungi să iubeşti”. Se are în vedere următorul lucru: înainte de a învăţa să iubim, vom învăţa să suportăm neputinţele aproapelui şi prin aceasta să împlinim legea lui Hristos.Trebuie să învăţăm ce înseamnă răbdarea, smerenia, cum să  păstrăm pacea. Acestea formează temelia unei familii. Pentru aceasta e nevoie de multă smerenie, răbdare şi iertare. Familia trebuie acceptată ca un mare dar, pe care Dumnezeu ni l-a făcut. Îndoielile să fie excluse, pentru că Sfânta Scriptură spune: „Ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”.

Pr. Evgheni Şestun, ortodox.md

 

Goliciunea nu ne mai arata femeia, ci doar trupul ei

Machiajul este o revolta la adresa lui Dumnezeu, pe Care, poate, il mai accepti ca pe Creatorul vietii tale. Nu iti place chipul pe care ti l-a daruit; consideri ca stii ceva mai mult decat El si incepi sa retusezi. Dar in mod artificial, caci omul nu poate schimba in mod natural creatia lui Dumnezeu. Si o donare o face tot din ceea ce exista deja, dintr-un dat pe care oricum nu si-l poate explica.

Maica Domnului nu a consultat niciun catalog de „frumusete”, nu a folosit machiaje mult prea costisitoare si mult prea false, nu si-a dezgolit nici macar parul inaintea oamenilor, dar a ramas cea mai frumoasa femeie din lume, cea mai cunoscuta frumusete a neamului omenesc. Daca sufletul tau nu este curat si frumos, atunci, oricat ai incerca, nici trupul tau nu va fi frumos. Cel mult va fi atractiv, sexy, dorit de cei ce nu mai vad decat trupuri si nu mai doresc decat trupuri. Ma gandesc si la un exemplu strict omenesc: actritele anilor ’40 aveau ceva aparte, care lipseste celor de azi… Aveau o frumusete aparte, o lumina in toata fiinta lor. Fara a se dezgoli si fara a provoca, iti „furau” atentia si simteai ca intr-adevar sunt deosebite.

Acest „ceva” lipseste astazi nu doar de pe ecrane, ci mai de peste tot! Goliciunea nu ne mai arata femeia, ci doar trupul ei. Nu ne mai pasa de lumina ochilor ei, de frumusetea chipului, ci dorim orbeste doar vederea sau posedarea trupului ei, goliciunea ei, care in zadar va incerca sa umple goliciunea trupului si a sufletului nostru. Dar ce facem daca femeia vrea ca toate acestea sa se intample? Ce facem daca ea isi doreste sa fie redusa la abjectul stadiu animalic? Ce facem daca pana si machiajul „netezeste” acest drum al atragerii barbatului in cursa mizera in care el sa doreasca trupul ei?

Sa ne gandim iar la Maica Domnului… imi vei replica ca altele erau vremurile si alta a fost cultura acelor vremuri… Va trebui sa intelegi ca nici eu nu iti propun sa umbli in pelerine kilometrice, acoperita cu valuri mult prea negre. Te invit la decenta, la modestie si la demnitate. Te invit sa nu te cobori la stadiul de „momeala” publica; stiu ca iti doresti recunoasterea frumusetii si a supletei corporale. Dar daca Cineva ti-a daruit un astfel de corp, atunci nu-l darui tuturor, oriunde si oricand.

Un mare sfant egiptean, Moise Arapul, s-a luptat zeci de ani cu o mare, cu o enorma ispita. In adolescenta lui, pe cand inca mai era la casa parintilor lui, inainte de a se retrage in pustiul Saharei, a vazut o fata. Erau impreuna la arat. Era o fata extrem de frumoasa, bine facuta, care, pentru ca era foarte cald, lasase cam mult la vedere. Insa nu s-a intamplat absolut nimic intre ei. Poate ca a si uitat-o in scurt timp. Dupa ce s-a calugarit, deja fiind la o varsta inaintata, au inceput niste ispite groaznice, la prima vedere incredibile. In fiecare zi i se arata diavolul sub chipul acelei fete, i se aseza in brate si incepea sa-l mangaie, sa-l cheme la pacat, la desfrau.

Iar Sfantul Moise, cu lacrimi in ochi, se ruga lui Dumnezeu sa ridice de la el aceasta ispita, pentru ca de multe ori era la marginea disperarii. Doisprezece ani s-a luptat zi de zi cu aceasta vedenie demonica, cu aceasta invitatie la desfrau. El nu trebuia decat sa accepte in inima sa acest pacat si era de ajuns, pentru ca pacatul trupesc nu ar fi putut avea loc. Doisprezece ani a asteptat ca o simpla privire si un simplu gand pacatos sa-l paraseasca si sa nu-i mai chinuie trupul imbatranit.

Tu de cate ori te-ai pus in locul acelei fete nepasatoare sau te-ai gandit la urmarile unei simple fapte tineresti? De cate ori nu ne expunem desfraului intelectual si moral al celorlalti, al privitorilor, al unor oameni pe care oricum nu-i cunoastem? Iti reamintesc ca Hristos a stat gol pe Cruce, dar nu putem sa-l reprezentam asa pentru ca mintea si inima fiecaruia dintre noi sunt prea imbolnavite de pacat, prea mult obisnuite cu dezgolirea celuilalt, cu folosirea celuilalt pentru placerea proprie. Ochii nostri au uitat sa priveasca ca si ochii unui copil: acesta va umbla gol fara nicio problema si nu-si va imagina nimic pacatos in sufletul lui ce sta mereu asezat in bratele unui inger.

Prea multi dintre noi au apucat pe demonicul drum pe care se afla cea care isi permite sa se numeasca „Madonna”. (In limba latina, ca si in cea italiana, inseamna „Maica Domnului”, „Doamna noastra”). Aceasta a afirmat ca Hristos este sexy pe Cruce si ca i-ar face o mare placere sa-l aiba. Poate ca nu ar fi trebuit sa ma manjesc cu o astfel de afirmatie, dar am vrut sa atentionez ca foarte multi tineri au apucat exact pe aceeasi directie. Nu-l vor batjocori pe Hristos in mod direct, asa cum a facut aceasta blestemata fiinta, dar Il ranesc prin viata lor, prin comportamentul lor, prin limbajul lor. Daca inima ta este curata, atunci si imbracamintea ta va fi demna, netransformandu-se intr-un obiect al patimilor acestei lumi. Stiu prea bine ca majoritatea zdrobitoare a tinerilor au o anumita moda, care mult prea des ii lasa „imbracati” cu cate un cercel in ureche doar.

Monahul Paulin

 

Pentru cei ce zic ca nu se pot mantui in lume

Nu ne va mântui pe noi locul, dacă nu vom face voia lui Dumnezeu, ci, pe fiecare, îl mântuieste, mintea cea cu bunăvoie către Dumnezeu. Că nu este ajutor nici din dregătoria cea cinstită, nici din locul cel sfânt, pentru cel ce nu face porunca lui Dumnezeu. Că, ce dregătorie este mai mare decât dregătoria lui Adam, cea fără de moarte, sau ce loc este mai frumos, decât Raiul, din care a fost izgonit Adam, prin călcarea poruncii lui Dumnezeu?

Si, dimpotrivă, ce este mai de ocară, decât gunoiul, pe care sezând Iov a păzit porunca lui Dumnezeu si în Rai s-a sălăsluit? Iar, Saul, la împărătie fiind si în palate de mult pret stând, si viata aceasta a pierdut-o si nici pe cealaltă n-a câstigat-o. Iar Lot, aflându-se în Sodoma, în mijlocul unui popor fără de lege, făcând poruncile lui Dumnezeu, s-a mântuit si cunună cu sfintii a luat. Si de va zice cineva, că nu se poate mântui în lume, cu femei si cu copii, unul ca acela, cu nebunie se înseală, că, pretutindeni, ne primeste pe noi Dumnezeu, dacă împlinim poruncile Lui. Locul pe nimeni nu mântuieste, nici nu osândeste, ci, pe fiecare, faptele îl osândesc, sau îl mântuiesc.

Deci, măcar că în lume petrecem, o, fratilor, să nu ne deznădăjduim chiar de am si gresit cu ceva, ci, iarăsi, prin pocăintă, să alergăm la Dumnezeu, si să fim milostivi si darnici cu cei săraci si neputinciosi, din averile noastre. Căci, mai mult pentru unii ca acestia ti-a încredintat tie Dumnezeu averea, că ea cu nimeni nu s-a născut împreună. Pentru aceea, să dai milostenie singur, de bună voie, că de mult ajutor este sufletului tău, adică, a da cu mâna ta. Si să nu ai martori lângă tine, când faci milostenie. Pe rudele cele apropiate ale tale, să nu le treci cu vederea. Mai întâi, pe cei din casa ta, si pe rudeniile tale, fără de grijă să-i faci, apoi, după acestia, si la altii să faci milostenie. Că este fătărnicie, ca, la săracii cei străini să împarti milostenie, iar neamul tău, sau cei din casa ta să fie goi, desculti si flămânzi. Deci, cum zici că te îngrijesti de sufletele lor, iar de trupeasca lor nevoie nu te îngrijesti? Cum, dar, îi vei duce pe dânsii la frica lui Dumnezeu, atâta timp cât îi necăjesc pe ei trupestile neajunsuri? O, câtă nepricepere si câtă inimă rea!

Au n-ati auzit Scriptura care zice: „Fericit este cel ce miluieste sufletele robilor săi si nu-si lasă neamul său în nevoi”. Că de vei supăra pe ai tăi, iar pe altii vei milui, îti va zice tie Domnul: „Fătarnice, orbitule de răutate, scoate mai întâi bârna din ochiul tău si atunci vei vedea să scoti si gunoiul fratelui tău. Deci, auzind acestea acum, asa, să miluiesti pe cei de aproape ai tăi si să te îngrijesti de hrana lor, ca să faci milostiv pe Dumnezeu fată de tine. A Căruia este slava în veci!

Sf. Ioan Gura de Aur

 

Rugaciunea mamei

Copilaşi din toată lumea, ştiţi voi cum se roagă mama
Pentru voi în orice seară? Nu ştiţi? Sigur! N-aţi luat seama
Când cu ochii plini de lacrimi, la icoana Maicii sfinte
Îşi şopteşte-n blânde şoapte rugăciunea ei fierbinte.

Uite-aşa grăieşte dânsa: ” Maică sfântă, Preacurată,
Vezi-i ce frumos dorm dânşii?…Ei îmi sunt averea toată.
Pentru ei din greu mă zbucium, pentru ei trăiesc în lume
Şi îndur atât noianul de dureri fără de nume!

I-am culcat şi-acum spre tine vin ca ei să nu mă vază
Şi te rog, Măicuţă sfântă, să cobori o blândă rază,
Raza bunătăţii tale, pe frumoasele lor plete,
Ca să n-aibă vise rele şi nici pleoapele muiete.

Şi le-adu în suflet raiul liniştit al vieţii tale
Şi mi-i fă ca-n zori de ziuă, când o fi ca să se scoale
Să-i văd blânzi, cuminţi şi veseli, îndreptând spre mine paşii
Cum i-ndreaptă către tine, colo-n cer, sus, îngeraşii”

Teodor Castrişanu

 

Lupta cu gandurile

A venit gândul spurcat, alungă-l imediat, nu sta de vorbă cu el. Transformă gândul în rugăciune, spune rugăciunea inimii, fă-ți cruce. A venit gândul din nou? Iarăși alungă-l cu aceleași arme. Ai căzut, te ridici. De 7 ori ai căzut, de 7 ori să te ridici. Să nu slăbești lupta și nici să deznădăjduiești, pentru că după fiecare biruință asupra gândurilor, primești câte o cunună. Dumnezeu știe lupta ta și nu te condamnă pentru că ai căzut, ci pentru că nu vrei să te ridici. Biruința nu e obligatorie, obligatorie e lupta. Dar însăși lupta aceasta a ta cu gândurile, este apreciată și încununată de către Dumnezeu. El îți numără ridicările, nu căderile. Căci nu atacul gândului e păcat, ci convorbirea omului cu acesta. Diavolul trimite gândul spurcat, dar dacă nu l-ai primit, tu ești învingătorul. Și iar vine, și te muncește, și te chinuie până reușește să te ademenească să te îndulcești cu gândurile. Sau încetează să te mai ispitească dacă vede că nu te poate birui prin gânduri. Dar începe prin altă ispită, unde știe că ești mai slab. Și niciodată nu-ți dă pace. Așadar, nu lăsa mintea să se plimbe nici la rugăciune, nici în biserică, și la nicio altă treabă, căci dacă nu ți-o ocupi tu cu gânduri bune și meditații către Dumnezeu, ți-o ocupă diavolul.

Elena J.