RSS

Oda Maicii Domnului

Tu porți luna sub picioare și zbori ușor printre nori,
Hainele îți sunt din soare și miroși mereu a flori.
Tu ești crinul fecioriei și parfum de rai ceresc,
Ai născut precum o maică, dar din pântec fecioresc.
Tu ești mană în pustie și izvorul nesecat,
Ești nădejde și-alinare pentru omul întristat.
Tu primești rugile noastre și le duci la Dumnezeu
Și noi știm că pentru tine, El ne ascultă mereu.
Tu ești raza ce n-apune, strălucind în asfințit,
Tu ești zorile de ziuă într-un veșnic răsărit.
Tu ești vântul care-adie în sufletu-mpovărat,
Tu ești ploaia care spală orice urmă de păcat.
Tu ești roua dimineții și azurul cerului,
Tu ești pacea înserării și mireasma raiului.
Tu ești sabie ce taie pe diavolii din iad
Și rostind al tău sfânt nume, toți vrăjmașii noștri cad.
Tu ești rugul care arde, dar de foc nemistuit,
Tu ești jertfa cea curată și altarul cel sfințit.
Tu ești înălțimea minții și adâncul nepătruns,
Tu ești taina cea divină și safirul cel ascuns.
Tu ești Doamnă, Împărăteasă și aleasa cerului,
Tu ești mama cea mai sfântă, Tu ești Maica Domnului.

Elena J.

 
Un comentariu

Scris de pe 24 Martie 2017 în ELENA J.

 

Despre aducerea aminte de moarte

Frate, asteapta in fiecare zi iesirea ta si te gateste catre calatoria aceea. Ca, in ceasul intru care nu te astepti, infricosatoarea porunca va veni si, vai aceluia ce se va afla nepregatit. Iar de esti tanar, de multe ori, vrajmasul iti pune in gand, zicand: „Esti inca tanar, indulceste-te de dulcetile vietii si la batranete te vei pocai. Ca stii pe multi indulcindu-se si de dulcetile acestea de aici si, la urma pocaindu-se, dobandesc si bunatatile ceresti. Si tu ce voiesti sa-ti chinuiesti trupul inca din tinerete? Vezi, nu cumva si in boala sa cazi.” Dar tu, stand importiva, zi vrajmasului: „O, prigonitorule al sufletelor si luptatorule, inceteaza sa-mi pui in gand unele ca acestea. Dar daca ma va apuca moartea la tinerete si nu voi ajunge la batranete, ce voi raspunde inaintea judecatii lui Hristos? Ca vad pe multi tineri murind si batrani indelung traind, ca hotarul mortii, nu-i asezat la cunostinta oamenilor. Deci, daca voi fi luat, pot eu zice atunci Judecatorului: „Am fost luat fiind tanar, ci slobozeste-ma, ca sa ma pocaiesc?” Nicidecum. Ci, intr-alt chip, vad cum Domnul, slaveste pe cei ce Ii slujesc Lui din tinerete pana la batranete. Ca a zis catre Ieremia Proorocul: „Adusu-Mi-am aminte de mila tineretelor tale si de dragostea faptelor tale.” Tu urmeaza calea lui Israil. Iar pe cel ce a urmat din tinerete pana la batranete gandul inselaciunii, Proorocul l-a mustrat, zicand: „Tanar si tu fiind, invechitule in zile rele, acum te-au ajuns pacatele tale, care le-ai facut mai inainte.” Pentru aceasta si Duhul Sfant fericeste pe cel ce se ridica din tinerete jugul lui Hristos, zicand: „Bine este barbatului cand va ridica jugul din tineretele lui.” Deci, departeaza-te, de la mine, iubitorule de faradelege si viclean sfatuitor. Domnul Dumnezeu sa strice maiestriile tale, iar pe mine, din vrajmasiile tale sa ma scoata, cu a Sa putere si dar.

Deci, iubitorule, sa ai in minte pururea ziua sfarsitului tau, cand vei zacea pe rogojina ta, gata sa mori. Vai, vai, ce fel de frica si de cutremur cuprinde pe suflet intru acel ceas! Si, mai vartos, daca isi va cerceta cugetul de a facut, sau nu, vreun bine in viata aceasta. Adica, daca a rabdat vreun necaz si ocara pentru Domnul si cele placute inaintea Lui a facut. Atunci, cu bucurie multa se suie in ceruri, de Sfintii ingeri fiind povatuit. Ca precum cel ce se osteneste a lucra toata ziua, si asteapta ceasul al doisprezecelea ca, dupa osteneala, sa primeasca plata sa, si apoi, sa se odihneasca, asa si sufletele dreptilor asteapta ziua aceea. Iar sufletele pacatosilor se cuprind de multa frica si cutremur in acel ceas. Ca, precum un osandit, fiind prins de ostasi si dus la judecata, se teme si se clatina in toate partile, socotind chinurile pe care le va patimi, asa si sufletele osanditilor tremura cumplit, in ceasul acela, privind la nesfarsita munca a vesnicului foc si la celelalte chinuri nesfarsite si netrecute. Chiar de ar zice catre cei ce-l silesc sa mearga: „Lasati-ma putin sa ma pocaiesc”, nu are cine sa-l auda, ci mai vartos ii raspunde lui: „Cand aveai vreme nu te-ai pocait, acum fagaduiesti a te pocai? Cand iti era cu putinta nu te-ai nevoit, acum vrei a te nevoi, dupa ce s-au inchis toate usile si a trecut vremea nevointei? Nu ai auzit pe Domnul zicand: Privegheati ca nu stiti ziua, nici ceasul?”

Acestea si altele ca acestea stiind, iubitule, nevoieste-te, pana mai ai vreme, si faclia sufletului tau o pazeste nestinsa pururea, cu lucrarea faptelor bune. Ca, venind Mirele si gata aflandu-te, sa intri impreuna cu Dansul in camara cereasca, impreuna cu celelalte suflete ale fecioarelor celor ce cu vrednicie au vietuit pentru El. Caruia se cuvine slava in veci! Amin.

Sf. Efrem

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Martie 2017 în MOARTE

 

Pazeste-ti inima de invidie!

1. Eşti om botezat, adică curăţit de necurăţia dintru început şi plivit de buruiana cea străveche. Necurăţia cea dintru început şi buruiana cea străveche au izvorât din păcatul cel dintru început şi străvechi al strămoşilor. Oare preţuieşti cum se cuvine mila şi prea-marele dar ce ţi s-a dat prin botez?

 2. Dintr-o cocină murdară, botezul a făcut din tine Biserică. Aşadar, ce invidie poţi avea oare în inimă faţă de cei ce preschimbă iarăşi o dumnezeiască Biserică în cocină murdară? Inima ta să nu invidieze pe cei păcătoşi.

3. Sau dacă cuiva i se curăţă, luminează, tămâiază şi împodobeşte casa; şi acesta, în loc să ţină casa sa în astfel de rânduială, ia lopata şi aruncă peste uşi şi ferestre toată necurăţia – îl vei invidia, oare, sau îl vei plânge?

4. Însuşi Domnul Dumnezeu a curăţit prin botez pe tot omul botezat. Frica ar trebui să te cuprindă în faţa acestui gând, frica lui Dumnezeu, care a venit pentru a spăla, lumina, renaşte şi mântui pe oameni.

5. Precum curg lacrimile din pricina unei mari tristeţi, dar şi din pricina unei mari bucurii, aşa şi frica îl cuprinde pe om din pricina unei mari răutăţi, dar şi din pricina unei mari jertfe. Dumnezeu S-a arătat în Hristos ca o slugă pentru a curăţi casa ta, pentru a preschimba cocina în Biserica din inima ta. Oare nu te cuprinde frica de atâta smerenie a Împăratului Împăraţilor? Şi oare nu te cuprinde frica când vezi pe omul botezat când păcătuieşte? Cu adevărat, nu este ceva mai nebunesc decât a invidia pe păcătos. Nebunie e şi a-l invidia pe cel drept, mare nebunie – dar a-l invidia pe păcătos e cel mai nebunesc lucru.

6. Ce este păcătosul? Este un sinucigaş inconştient. Este un om ca orice om, care îşi doreşte viaţa, însă neîncetat agoniseşte moarte întru sine. Sau: este un om care îşi doreşte sănătate, dar neîncetat ia otravă. Oare îl vei invidia?

7. Dacă îl invidiezi pe păcătos, care aleargă după umbrele trecătoare ale acestei lumi, îi eşti tovarăş în nebunie. El este nebun pentru că vrea să prindă ceea ce nu poate cuprinde, iar tu pentru că, cu invidia, îţi otrăveşti inima. Dacă îţi pare rău pentru el şi îl îndrepţi, îi faci bine şi ţie şi lui, îţi întăreşti inima ta, iar pe a lui o vindeci.

8. O legendă pomeneşte de doi vecini bogaţi. Unul pătimea din pricina iubirii de arginţi, iar celălalt din invidie pentru primul. Amândoi au murit în aceeaşi zi. Prietenii lor s-au sfădit care dintre cei doi era mai bun. Ca să sfârşească cearta, ei s-au hotărât să deschidă cele două trupuri şi să scoată inimile celor doi – şi după inimă să-i preţuiască. La cel iubitor de arginţi au găsit o piatră în loc de inimă, iar la cel invidios au găsit un şarpe în loc de inimă. Şarpele a sărit şi s-a ascuns sub acea piatră. O, fratele meu, inima ta să nu-i invidieze pe cei păcătoşi! Invidia este un şarpe care se hrăneşte cu inima ta.

9. În această a treia săptămână a Postului Mare, lărgeşte-ţi inima, ca să iasă toată invidia. Ştii cum le grăieşte Corinthenilor preaînţeleptul Pavel: Gura noastră s-a deschis către voi, Corintheni, inima noastră s-a lărgit. (II Cor. 6:11) Unde este invidie, gura se strânge şi nu vrea să grăiască aproapelui, iar inima se strânge, se contractă şi se împuţinează.

10. Gândeşte-te, oare cu câte mii s-ar împuţina răutăţile din patria ta dacă ar pieri invidia dintre oameni? Şi cât s-ar împuţina certurile şi iubirea de sine? Şi cât s-ar împuţina răscoalele şi războaiele şi vărsările de sânge şi urâciunea? – Doar de nu ar fi invidia!

 11. Ai grijă să nu te înşeli. Invidia nu se înfăţişează sub numele ei adevărat. Curvia se ascunde sub numele dragostei, iubirea de arginţi sub numele chiverniselii, jocurile de noroc sub numele divertismentului, beţia sub numele iubirii de prieteni, iar invidia sub numele dreptăţii şi egalităţii. Şi în tine însuţi invidia se înfăţişează ca o revoltă împotriva nedreptăţii şi inegalităţii. O, fiul meu, ai grijă să nu te înşeli. Tot tâlharul ce vine la uşă strigă: Eu sunt binefăcătorul şi prietenul tău. Păzeşte-te să nu te înşele glăsuirea lui şi nu deschide uşa ta.

Sf. Nicolae Velimirovici, ganduridinierusalim.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Martie 2017 în INVIDIA

 

Ioana : „Nu caut, astept. Asta nu inseamna ca ma cred vreo printesa aroganta…”

“Wow, ești singură? De ce nu-ți cauți pe cineva? Oh, cu siguranță ți-e greu să găsești pe cineva potrivit ție, nu-i așa?”

Nu, nu-mi găsesc. Știi de ce? Fiindcă nu caut. Nu pentru că nu-mi doresc să-l întâlnesc pe cel cu care îmi voi petrece restul vieții, ci pentru că aleg să nu îl caut. Nu intru pe aplicații menite să-mi găsească perechea, nu merg în cluburi pentru a agăța tipi, nu văd în orice băiat pe care îl întâlnesc un potențial iubit. Nu mă joc cu inima mea și nu sar din întâlnire în întâlnire pentru a încerca, a experimenta, a vedea cu cine îmi iese.

Nu te judec dacă procedezi în felul acesta, poate că din când în când metoda chiar funcționează și duce la ceva bun. Fiecare este liber să aleagă și primește după măsura în care cere. Nici nu mă consider mai cu moț decât ceilalți deoarece aleg diferit.

Nu caut, aștept. Asta nu înseamnă că mă cred vreo prințesă arogantă, că sunt inabordabilă, că refuz să socialez și că mă închid între patru pereți, așteptând ca viitorul soț să-mi cadă din cer, la propriu. Sau să mă trezesc cu el la ușă, pe calul alb. Nici vorbă! Aștept, și nu e nici pe departe cea mai ușoară alegere, așa cum pare în ochii unora, dar e singura pe care inima mea o dorește. De ce aștept? Pentru că mi-am încredințat stiloul poveștii mele în mâna lui Dumnezeu. Mă cunoște mai bine decât oricine, știe ce dorințe și visuri sunt în sufletul meu, știe cu ce fel de om mi-aș petrece restul vieții. Pentru că vreau o iubire pură, ce depășește orice obstacol, ce rămâne în picioare atunci când are motive să cadă. O iubire care nu mă părăsește în momentele cele mai grele, care e prezentă indiferent de circumstanțe. O iubire pentru o viață întreagă. O iubire din Dumnezeu.

Pentru că îmi doresc ca promisiunea făcută în fața altarului să nu se rupă după câțiva ani de căsnicie. Pentru că îmi doresc ca viitorii mei copii să crească cu ambii părinți și prin iubirea lor să vadă că Dumnezeu există. Pentru că nu vreau un mariaj în care să pretind că sunt fericită. Vreau să fiu cu adevărat. Pentru că vreau să împart tot ceea ce sunt și tot ceea ce am cu un singur om. Nu cred în relații perfecte sau în oameni perfecți…ci doar în iubire. Iubirea – magie.Și da, nici nu încape îndoială că ceea ce vreau eu este greu de găsit. Tocmai de aceea, mi-am înălțat visul către Cer…fiindcă acolo este locul în care totul este cu putință.

Ioana Sirghei, www.ortodoxiatinerilor.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Martie 2017 în CASATORIE, FECIORIE

 

Au murit, dar sufletele lor nu isi gasesc inca linistea in iad

Sfinţii au loc de frunte în Împărăţia Cerurilor prin lucrările lor teologice, prin minunile lor, prin pilda vieţii lor şi pentru că şi noi ne mântuim prin acestea. Au loc de frunte chiar şi până la Judecata finală, căci prin ceea ce au lăsat se mântuiesc mulţi. Şi totuşi nu fac o anumită lucrare a binelui doar prin trupul lor. Ei au lăsat testament duhovnicesc.

Există însă şi fenomenul invers: câţi actori, cântăreţi şi imorali şi stricaţi sufleteşte şi satanişti au plecat din viaţa aceasta şi au lăsat moşteniri precum videocasete, reviste, lucrări scrise pline de stricăciune atât de mizerabile, de amăgitoare şi de satanice. Toate sufletele ce văd aceste lucruri se prind de ele şi păcătuiesc iară şi iară. Ce iad îi aşteaptă pe autorii imorali ai acestor lucruri murdare şi pline de viclenie? Au murit, dar sufletele lor nu îşi găsesc încă liniştea în iad. Se scufundă şi mai mult deoarece păcatul lor este un act ontologic. Nu există în sine păcatul, dar ca faptă, ca act înfăptuit, trăieşte în veac. Este ca un monstru ce nu exista, dar brusc există din alunecarea şi neascultarea omului şi devine ca un balaur ce încearcă să-i mănânce pe toţi. Nu scapă nimeni de balaurul acesta al păcatului, doar dacă se va pocăi şi va decapita dintr-o dată balaurul.

Efrem Ieromonahul, Schitul Vatopedin Sf. Ap. Andrei „Cuvinte simple din Sfântul Munte”

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 Martie 2017 în SMINTEALA

 

Iti multumesc, mama!

Îți mulțumesc, mamă, că la școală am fost dată
Și îți mulțumesc pentru că nu m-ai lăsat needucată.
Îți mulțumesc că m-ai sfătuit cât se poate,
Ca-n viață să fiu OM înainte de toate.
Îți mulțumesc că m-ai învățat să scriu și să citesc
Și în bune maniere să cresc.
Îți mulțumesc pentru că m-ai învățat să-L iubesc pe Dumnezeu
Și să-I mulțumesc și la bine, și la greu.
Îți mulțumesc că m-ai învățat să ajut necondiționat,
Să n-aștept răsplată, ci din iubire s-o fac.
Îți mulțumesc, mamă, că m-ai învățat să gătesc
Și de muncă niciodată să nu mă feresc.
Îți mulțumesc că m-ai învățat să nu înjur,
Să fiu mereu cinstită și să nu fur.
Îți mulțumesc că m-ai învățat ca banii să nu-i iubesc,
Ci adevăratele valori să le prețuiesc.
Îți mulțumesc că m-ai învățat să mă bucur de copilărie,
Fiindcă anii adolescenței tot or să fie.
Îți mulțumesc că m-ai învățat să iubesc cât mai curat
Și în viață de nimeni joc să nu îmi bat.
Îți mulțumesc că m-ai învățat să dăruiesc
Și prin cuvinte grele să nu rănesc.
Îți mulțumesc că m-ai învățat să mă mulțumesc cu puțin
Și să nu cârtesc când paharul nu mi-e întotdeauna plin.
Îți mulțumesc că m-ai învățat cum necazurile să le depășesc,
De cad, să mă ridic și din nou la drum să pornesc.
Îți mulțumesc că m-ai învățat să nu mă dau bătută-n viață,
Ci să mă lupt mereu până la ultima speranță.
Îți mulțumesc că m-ai învățat când să vorbesc,
Dar m-ai ales când să tac, să nu greșesc.
Îți mulțumesc, mamă, că pe lume m-ai adus
Și în inimă dor de veșnicii mi-ai pus!

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 Martie 2017 în ELENA J., MAMA

 

Constantin Noica – Sufletul Neamului Romanesc

Ceasul bate, umblă odată cu pașii oamenilor, cu gândurile lor, ceasul lovește în miez de noapte sfârșind ziua, începând alta, se rupe firul vieții când vine ceasul ori se naște alta. Ceasul bate orele, omul îmbătrânește, însă toate se petrec într-o vreme ca un întreg cuprinzător de trecătoare vieți. Precum heideggerianul lumea lumește, vremea sufletului românesc vremuiește, iar în vreme stă ecclesiasticul nimic nou sub soare, eternitatea ca neschimbare în care se pierd mereu bucuriile și suferințele, viețile și morțile oamenilor. A fost, este și va fi mereu la fel…

De-o fi așan-o fi așa, lucrurile au un rost, au o rânduială, un tâlc sau o noimă. Nu vom găsi adevărul despre sufletul românesc sau despre lumea lui, nici n-a vrut parcă a se găsi un adevăr despre el, de aceea a vorbit de tâlc sau de noimă ori de o fi, dar putem prinde câte ceva în bătăile ceasului, (cu)prinși în vremea ce vremuiește. Iar vremea sau vremurile sunt ale firii sau ale naturii în preajma căreia, în prelungirea căreia se află sufletul românesc. Nu spirit, ci suflet. Și de ce așa? Pentru că spiritul este împotriva naturii în cunoașterea ei, în căutarea adevărului. Dar sufletul românesc nu. Sufletul românesc este în prelungirea firii, în continuarea naturii. Și cum spiritul este începutul și baza unei filosofii mărețe precum cea germană, atunci întrebarea frământată de Noica este asupra posibilității unei filosofii românești, implicit asupra măreției ei.

O fi (și o astfel de filosofie sau de măreție).

Noica se întoarce în istorie, în vremurile când sufletul românesc a căpătat expresie: Neagoe Basarab cu Învățăturile sale, Dimitrie Cantemir, mai aproape, Conta, Pârvan, Blaga…tot atâtea amintiri ale sufletului românesc.

Să nu lăsăm ceasul să bată în zadar, prin cuvintele scrise și citite, să nu batem apa în piuă și să-l urmăm pe Noica.

Învățăturile lui Neagoe arată zădărnicia lumii, afirmând că Domnia sa se va risipi ca fumul, că toți vor ajunge la judecata lui Christos, înțelepciunea lumii fiind nebunie…până la moarte lucrarea în lume se face prin milă, iar în lume prin dragoste sufletul poate ajunge să vorbească cu îngerii, însă până la această dragoste se începe cu tăcerea…Aici vine filosoful și interpretează Învățăturile în legătură cu faptul că mai înainte de toate este tăcerea.

Tăcerea noastră și a lumii, tăcerea ce ne rupe de rătăcirile, de amăgirile, de înstrăinările din mințile noastre, de a fi târâți de cuvintele și de gândurile noastre. Tăcerea așternută peste lume, devenind surzi la mizeriile, la zvonurile lumii, muți pentru vorbele pe care lumea rostește prin noi. Tăcerea face oprire, afirmă Învățăturile. Oprire a amăgirii, a valului pe care ne poartă lumea, lucrurile. Ne oprim, ne înfrânăm, desființăm prin tăcere oprindu-ne, oprind lumea, oprind, respingând, desființând totul…O suspendare a lumii care seamănă cu cea a lui Descartes din Meditațiile sale, observă Noica, scoțând cu spiritul său încă ceva din odihna  sufletului românesc, din Învățăturile atribuite lui Neagoe Basarab.

Ceasul bate mai repede în blogosferă și nu-l vom mai urma pe filosof întru ce scoate la iveală din urcarea către dragostea cea vorbitoare cu îngerii. Ne vom grăbi în schimb pe subt vremi.

De la Conta și Pârvan până la Motru și Blaga, se arată o filosofie în consonanță cu țărănescul și cultura populară, având continuitatea dintre fire și spirit. Ondulațiunea universală a lui Conta, ritmica universală la Pârvan, personalitatea energetică legată de celelalte energii din natură la Motru sau matricea stilistică legată de om la Blaga adeveresc în filosofia românească  continuitatea fire/natură – spirit uman.  Vorbind Vasile Băncilă  despre  Blaga, numindu-l energie românească, menționează o intuiție a armoniei cosmice, o participare la cosmos, un cosmicism tipic sufletului românesc.

Dar această trăire în prelungirea naturii duce doar la o înțelepciune și Noica vede o fundătură pe linia filosofilor menționați. Spiritul trebuie să se rupă de natură, să fie excesiv pentru a crea o filosofie, așa cum s-a întâmplat în Occident. Dar Noica are și speranțe. Blaga poartă în filosofia sa și românescul și maniera occidentală de a face filosofie. Sau o filosofie de inspirație ortodoxă ca a lui Nae Ionescu, pe care o găsește construită ca în Occident. Fiindcă teologicul poate da sentimentul rupturii, dezastrului din care se poate naște o filosofie…

Situat în prelungirea naturii, sufletul românesc nu are sentimentul rupturii de ea, al devenirii și al dezastrului. Poate și pentru că natura a fost o apărare, un fundament în fața unei istorii, de multe ori un dezastru înfrumusețat postmortem, de naționalismul și de patriotismul miop, înșelător și ignorant. Trece și asta, crede și spune românul…

Trece și astatrece și asta…în bătaia ceasului, în lovitura lui neîncetată, orice trece…

Orice trece în vremuirea vremii, întru vremea care stă și-n care au trecut și trec toate, lovite de ceas, bătute de timp: cuvintele, tâlcurile, paginile, Noica, eu, tu, oamenii cu toate ale lor…

https://deveghepatriei.wordpress.com/

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 Martie 2017 în ROMANIA