RSS

Cele 3 zile ale vietii duhovnicesti

chiang-rai-2445229_960_720

În prima zi te voi iubi cum nu ai fost iubit de nimeni niciodată.

Voi vărsa peste tine harul meu cel desăvârșit.

Vei fi cel mai fericit dintre toți!

Voi trimite belșug de bucurie peste tine,

și sfinții cei mari te vor acoperi cu toată dragostea lor.

Îți voi asculta fiecare cuvânt și fiecare șoaptă,

și fiecare gând pe care-l vei purta către mine în inima ta.

Îți voi răspunde la toate întrebările și îți voi împlini până și ultima dorință.

Vei cunoaște că „Eu sunt cel ce sunt” și că nu este altul în afară de mine!

Nici o rugăciune nu-ți voi trece cu vederea.

Preacurata și Preasfânta Mea Maică te va ține în brațele Sale cele sfinte toată ziua.

Toți te vor iubi, și tu mă vei iubi desăvârșit!

Până și vrăjmașii tăi vor tânji cu dragoste după lumina, curăția și înțelepciunea ta.

Pasul tău va fi ușor, mâinile tale vor face fiecare lucru frumos și desăvârșit.

Rugăciunea va curge ușor de pe buzele tale, privirea ta va fi senină,

Gândul tău va fi curat și lin,

Animalele, păsările și toate vietățile vor fi atrase de tine.

Gâzele vor pluti în jurul tău.

Belșug de roade vei aduce și pacea Mea se va odihni întru tine.

Toate îți vor merge bine,

Nimeni nu te va răni nici măcar cu o privire.

Întru smerenie vei plânge de dragoste și de dor, și cu bucurie sfântă vei zâmbi.

Vei iubi și vei fi iubit desăvârșit de toți,

Și vei ști atât de limpede că noi toți suntem una.

Mă vei căuta în fiecare clipă și voi fi lângă tine mereu în chip simțit.

Voi pătrunde cu dragostea mea și sufletul tău și trupul tău, și oasele tale.

Și măduva oaselor tale se va bucura întru mine.

Te voi cerceta cu focul iubirii mele și toată necurăția ta voi arde înlăuntrul tău.

Vei crede că dragostea mea nu te va părăsi niciodată.

**

În a doua zi îmi voi retrage încet, încet, harul meu.

Va fi ziua cea mai lungă.

Vei obosi, căci te voi părăsi și vei tânji cu dor mare după mine.

Suferința ta după dragostea mea va fi cumplită.

Te voi certa, te voi mustra cu asprime.

Când o să Mă chemi o să Mă prefac că nu te mai aud.

Când o să-Mi cânți, o să mă prefac că nu-Mi pasă de tine.

Când o să cazi, o să Mă prefac că nu te mai pot ridica.

O să mă retrag atât de mult încât tu nu o să-mi mai simți puterea și dragostea.

Când o să strigi după Mine te voi iubi doar atât cât să nu pieri de tot.

Când o să plângi, voi seca izvorul lacrimilor tale.

Nu vei mai găsi mângâiere în cele care deunăzi te odihneau.

Când vei îngenunchea înaintea mea te voi iubi doar în tăcere.

În mii de metanii nu-ți vei găsi odihna, nici pacea.

Gândurile te vor tulbura când voi ridica mâna mea de la tine,

Dar nu deznădăjdui!

Fă toate cele ce te-am învățat întru dragostea dintâi!

Pasul tău va fi greu, poverile îți vor părea uriașe.

Vei citi, mă vei înțelege cu mintea.

Vei cerceta academiile cele mai înalte și dascălii cei mai pricepuți.

Îmi vei picta icoane multe și îmi vei sculpta cruci nenumărate din lemn.

Vei munci mai mult și vei mânca mai mult.

Îți vei topi trupul cu privegherea, dar ți se va părea că nimica nu poți birui!

Toate care îți păreau ușoare la început, acum îți vor fi mai grele.

Dacă vei lupta din nou cu toate patimile tale cele vechi pe care le credeai uitate,

Îmi vei cere ajutorul și îți va părea în zadar.

Voi trimite secetă mare peste tine,

și-ți vei simți din nou trupul.

Oamenii te vor vrăjmăși și te vor urâ pentru mine.

Vei fi atât de singur și de părăsit de harul meu,

Încât toți te vor ocoli cu privirea.

Aspru-ți va fi ogorul și munca.

Te vei urî pe sineți până la moarte și astfel îmi vei găsi din nou dragostea.

Soarele care odinioară te mângâia, acum te va arde cu raze fierbinți.

Vânturile îți vor sfâșia fața.

Iarna te voi ninge cu fulgi mari, în zăpadă și vifor voi acoperi trupul tău.

Ploi din senin și furtună voi trimite peste tine,

Păsările mele își vor ascuți trilurile,

Și-ți vor răni urechea.

Nori grei vor acoperi soarele cel luminos,

Când vei  trece.

Câinii te vor lătra cu furie și răutate.

Chiar cu fapta, sau cuvântul ori cu gândul dacă nu îmi vei cădea,

Eu încă tot nu mă voi milostivi de tine.

Și vei face tot ce te-am învățat de la început.

Vei fi mereu ultimul, sub toți și sub fiecare.

Nu te vei lăuda cu faptele tale,

ci vei zice:

„Nici cele pe care trebuia să le săvârșesc nu le-am făcut”

Ca tâlharul vei zice: „Vrednic sunt de osândă pentru fărădelegile mele”

Precum tinerii în cuptorul de foc te vei osândi pe sineți pentru a dobândi roua.

Vei fi cuminte, când toți te vor chinui.

Vei fi blând când toți se vor mânia pe tine.

Vei binecuvânta pe cei ce te blestemă.

Te vei răstigni din dragoste pentru mine.

Vei fi curat când voi lăsa necurăție peste necurăție să cadă peste tine.

Vei zâmbi, când toți te vor privi cu nepriință.

Când te vor lovi și te vor bate tu-i îi vei îmbrățișa cu dragoste.

Ținându-ți mintea în iad și nedeznădăjduind de Mine, rugăciunea ta va fi curată

Și sufletul tău se va odihni.

Prin osândirea-ți de sine îți vei câștiga dragostea.

Voi fi mai aproape de tine decât carnea și pielea și oasele tale,

Dar tu nu vei ști. Dintru adâncul tău voi căta mereu asupra bărbăției tale.

Te voi părăsi doar pentru a mă căuta mai bine!

***

A treia zi voi reveni cu dragoste mare și puterea mea desăvârșită se va sălășlui din nou întru tine,

Îți voi trimite din nou harul meu întreg, ca întru prima zi.

Te vei ruga pentru toți cu mare dragoste ca pentru tine.

Și vei căuta numai smerenia mea.

Voi scurta această zi pentru tine,

Căci nu vei putea purta în trup atâta dragoste,

Întru bătrânețele tale.

Pacea ta va fi deplină și mii de oameni se vor mântui în jurul tău.

Harul meu îl voi împreuna veșnic cu tine

și dragostea Mea se va sălășlui  în inima ta întru veșnicie.

În clipa cea din urmă, știută doar de mine,

vei trece la Mine întru pace, iubire și smerenie,

Trăind întru dragoste deplină înfricoșătorul suspin:

„Eu încă nu m-am smerit destul”

Chiar de nu vei fi vreodată vrednic de mine,

Te voi iubi ca pe un copil.

Și mereu te voi ajuta să-mi spui:

„Acum, Doamne, prin harul Tău, și eu sunt.”

Arhimandritului Sofronie de la Essex, https://calindraganblog.wordpress.com

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 iulie 2018 în RAI, VEŞNICIE

 

Daca dai cu agheasma in casa, esti retrograd; daca aprinzi betisoare tibetane, esti open minded

libertate

1. Daca dai cu agheasma in casa, esti retrograd; daca aprinzi betisoare tibetane, esti open minded;

2. Daca faci o sefstanie in casa, esti o baba bisericoasa; daca isi aranjezi casa dupa principiile feng shui-ului, ai o viziune larga si moderna;

3. Daca tii posturile de patru ori pe an (cam un sfert de an adica), esti un habotnic; daca esti vegetarian tot anul, eventual vegetarian extremist, care mananca doar fructe cazute din pom, esti o persoana cool;

4. Daca zici ca mergi duminica doua ore la biserica, esti un fanatic; daca zici ca esti membru in Miscarea Pentru Integrarea Spirituala in Absolut sau in orice secta new age si ca iti petreci patru ore pe zi la intalnirile lor, esti un om cu cautari spirituale autentice;

5. Daca dai zece lei la Biserica, esti un fraier care ii incurajeaza pe hotii de popi; daca iti donezi salariul, casa si masina la o secta new age, eventual la una dintre cele mai tampite si/sau ridicole, esti un om care incurajeaza progresul omenirii;

6. Daca zici ca te rogi jumatate de ora dimineata si zece minute seara, esti din Evul Mediu; daca zici ca faci doua ore yoga dimineata si doua ore seara pana iti rupi spatele si vezi stele verzi si rosii de la vizualizarea chackrelor, esti o persoana spirituala;

7. Daca porti la vedere o cruciulita la gat sau iti pui o iconita pe birou la serviciu, ii „ofensezi” pe altii si risti sa-ti ridici HR-ul si CNCD-ul in cap; daca porti bratari cu cruci intoarse, ironii sau chiar mesaje obscene fata de crestinism pe tricou, sau daca iti pui pe birou idoli egipteni cu pisici si statuete negricioase cu Baal, esti un nonconformist;

8. Daca dai un citat din Paisie Aghioritul, eventual pe acela cu „Oamenii departati de Dumnezeu sunt cei mai nefericiti din lume, si in viata aceasta, si in cea viitoare, cea vesnica”, vei fi luat in bataie de joc. Daca dai un citat din Osho, eventual pe acela cu „oriunde se intampla sa va aflati, acolo trebuia sa ajungeti”, vei fi laudat pentru cat de „evoluat” esti. Osho, apropo, e un escroc recunoscut si cunoscut ca atare de oricine citeste si altceva decat Osho.

9. Daca zici ca Holocaustul mut, uciderea copiilor sanatosi, uciderea cu predilectie a celor mai tineri membri a omenirii, a fetitelor si a persoanelor cu handicap reprezinta cel mai rau flagel al istoriei, esti o persoana imorala, care le neaga altora dreptul la „igiena reproductiva”; daca zici ca nu mananci carne din mila fata de animale, esti cea mai morala persoana si meriti aplauze;

10. Daca zici ca te uiti la o discutie teologica la Trinitas, esti un retrograd; daca te uiti la Oreste cu inelele pe degete, dacismul si flacara violet, esti un om deschis spre acceptarea diversitatii si a viziunilor altora.

Catalin Sturza

 
Un comentariu

Scris de pe 17 iulie 2018 în SFATURI

 

Emil Cioran – despre apostolul si voievodul Corneliu Zelea Codreanu

Profilul interior al Capitanului, vazut de Emil Cioran in 1940

Inainte de Corneliu Codreanu, Romania era o Sahara populata. Cei aflati intre cer si pamant, n-aveau niciun continut, decat asteptarea. Cineva trebuia sa vina. Treceam cu totii prin desertul romanesc, incapabili de orice. Pana si dispretul ni se parea un efort.

Tara nu ne putea fi o problema decat negativa. In cele mai necontrolate sperante, ii acordam o justificare de moment, ca unei farse reusite. Si Romania nu era mai mult decat o farsa reusita. Te invarteai in aer liber, vacant de trecut si de prezent, indraznind dispretul dulce al lipsei de menire. Biata tara, era o pauza vasta intre un inceput fara maretie si un posibil vag.

In noi, gemea viitorul. In unul, clocotea. Si el a rupt tacerea blanda a existentei noastre si ne-a obligat sa fim. Virtutile unui neam s-au intruchipat in el. Romania din putinta, se indrepta spre putere.

Cu Corneliu Codreanu am avut doar cateva convorbiri. Am priceput din prima clipa ca stau de vorba cu un om, intr-o tara de fleacuri umane. Prezenta lui era tulburatoare si n-am plecat niciodata de la el, fara sa simt acel suflu iremediabil, de rascruce, care insoteste existentele marcate de fatalitate. De ce n-as marturisi ca o teama ciudata ma cuprindea si un fel de entuziasm plin de presimtiri? Lumea cartilor mi se descifra inutila, categoriile, inoperante, prestigiile inteligentei, sterse, iar subterfugiile subtilitatii, zadarnice.

Capitanul nu suferea de viciul fundamental al asa-zisului intelectual roman. Capitanul nu era „destept”, Capitanul era profund.

Dezastrul spiritual al tarii deriva din inteligenta fara continut, din desteptaciune. Lipsa de miez a duhului, preschimba problemele in elemente de joc abstract si rapeste spiritului latura destinului. Desteptaciunea degradeaza pana si suferinta, in flecareala.

Dar vorbele Capitanului, grele si rare, rasareau din Soarta. Ele se plamadeau undeva departe. De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor si al gandurilor.

Cand, in 1934, ii spuneam ce interesanta ar fi expunerea vietii lui, imi raspundea: „Nu mi-am petrecut viata prin biblioteci. Nu-mi place sa citesc. Eu stau asa si ma gandesc”.

Acele ganduri au urzit rostul nostru. In ele respira natura si cerul. Si cand au pornit spre infaptuire, temelia istorica a tarii s-a zguduit.

Corneliu Codreanu n-a pus problema Romaniei imediate, a Romaniei moderne sau contemporane. Era mult prea putin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale si nici asteptarilor noastre. El a pus problema in termeni ultimi, in totalitatea devenirii nationale. El n-a vrut sa indrepte mizeria aproximativa a conditiei noastre, ci sa introduca absolutul in respiratia zilnica a Romaniei. Nu o revolutie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel, nu numai sa creeze Romania, dar sa-i si rascumpere trecutul, sa insufle absenta seculara, sa salveze, printr-o nebunie, inspirata si unica, imensul timp pierdut.

Patosul legionar este o expresie de reactiune in fata unui trecut de nenoroc. Aceasta natie n-a excelat in lume decat prin consecventa in nefericire. Niciodata nu s-a dezmintit. Substanta noastra este un infinit negativ. De aici pleaca imposibilitatea de a depasi pendularea intre o amaraciune dizolvanta si o furie optimista.

Intr-un moment de descurajare, i-am spus Capitanului:

-„Capitane, eu nu cred ca Romania are vreun sens in lume. Nu e niciun semn in trecutul ei care ar justifica vreo speranta”.
-„Ai dreptate”, mi-a raspuns. „Sunt totusi unele semne”.
-„Miscarea Legionara”, adaug eu.
Si atunci mi-a aratat in ce fel vedea el reinvierea virtutilor dace.

Si-am inteles ca intre daci si legionari se interpune pauza fiintei noastre, ca noi traim al doilea inceput al Romaniei.

Capitanul a dat romanilor un rost. Inainte de el, romanul era numai roman, adica un material uman alcatuit din atipiri si umilinti. Legionarul este un roman cu substanta, un roman primejdios, o fatalitate pentru sine si pentru altii, o vijelie umana infinit amenintatoare. Garda de Fier: o padure fanatica… Legionarul trebuie sa fie un om in care mandria sufera de insomnie.

Eram obisnuiti cu patriotul de ocazie, gelatinos si vid. In locul lui apare insul ce priveste tara si problemele ei cu o crunta inversunare. Este o deosebire de densitate sufleteasca.

Acel ce a dat tarii alta directie si alta structura, unea in sine pasiunea elementara cu detasarea spiritului. Solutiile lui sunt valabile in imediat si in vesnicie. Istoria nu cunoaste un vizionar cu un spirit mai practic si atata pricepere in lume, sprijinita pe un suflet de sfant. Tot asa, ea nu cunoaste o a doua miscare in care problema mantuirii sa mearga mana in mana cu gospodaria.

A face isprava si a te salva, politica si mistica, iata carei ireductibilitati i-a pus el capat. Il interesa, in egala masura, organizarea unei cantine si problema pacatului, comertul si credinta. Nimeni nu trebuia sa uite:

Capitanul a fost un gospodar instalat in absolut.

Fiecare credea a-l intelege. El totusi, scapa fiecaruia. Depasise limitele Romaniei. Insasi Miscarii i-a propus un mod de viata care intrece rezistenta romaneasca. A fost prea mare. Inclini uneori a crede ca el n-a cazut din conflictul cu un besmetic, ci din conflictul marimii lui cu micimea noastra. Nu este totusi mai putin adevarat, ca epoca de prigoana a scos la iveala caractere pe care cea mai increzatoare utopie nu le-ar fi putut banui.

Intr-o natie de slugi, el a introdus onoarea si intr-o turma fara vertebre, orgoliul. Influenta lui n-a articulat numai pe ucenici, ci, intr-un anumit sens, si pe dusmani. Caci acestia, din lichele au devenit monstri. S-a [i-a] obligat la tarie, le-a impus un caracter in rau. Ei n-ajungeau caricaturi infernale, daca maretia Capitanului n-ar fi cerut o echivalenta negativa. Am fi nedrepti cu calaii, daca i-am considera ratati. Toti s-au implinit. Un pas in plus si trezeau gelozia Diavolului.

In preajma Capitanului, nimeni nu ramanea caldut. Peste tara a trecut un fior nou. O regiune umana bantuita de esential. Suferinta devine criteriul vredniciei si moartea, al chemarii. In cativa ani, Romania a cunoscut o palpitatie tragica, a carei intensitate ne consoleaza de lasitatea a o mie de ani de neistorie. Credinta unui om a dat nastere unei lumi, ce lasa-n urma tragedia antica si pe Shakespeare. Si aceasta, in Balcani!

Pe un plan absolut, daca ar fi trebuit sa aleg intre Romania si Capitan, n-as fi ezitat o clipa.

Dupa moartea lui ne-am simtit fiecare mai singuri, dar peste singuratatea noastra, se ridica singuratatea Romaniei.

Niciun toc sa-l infig in cerneala nenorocului n-ar putea descrie nesansa ursirii noastre. Totusi, trebuie sa fim lasi si sa ne mangaiem. Cu exceptia lui Iisus, niciun mort n-a fost mai prezent intre vii. Avut-am careva vreun gand sa-l fi uitat? „De aici incolo, tara va fi condusa de un mort”, imi spunea un prieten pe malurile Senei.

Acest mort a raspandit un parfum de vesnicie peste pleava noastra umana, si-a readus cerul deasupra Romaniei.

Emil Cioran, 

http://www.apologeticum.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 iulie 2018 în ROMANIA

 

Iubirea inseamna sa ma doara durerea celui iubit

Să ne imaginăm doar o picătură despre cât de infinit Îl dor pe Dumnezeu eşecurile tuturor oamenilor, pierderea milioanelor de fii risipitori, plânsul tăcut, dar mai asurzitor decât cerurile, al umanităţii căzute cu voia ei în povara morţii.

Restrângând subiectul, iubirea conjugală dintre un bărbat și o femeie, care dăruiesc lumină şi viaţă în univers prin naşterea de prunci, este o icoană a acestei iubiri a Creatorului. Cu toate acestea însă, puţini oameni căsătoriţi sunt cu adevărat fericiţi şi conştienţi de această putere iconică a iubirii lor, de a reprezenta iubirea nevăzută a Celui veşnic.

Majoritatea dintre noi cădem din iubire, nu o mai înţelegem sau nu o mai primim în inima noastră. Căderea din iubire este fenomenul cel mai plin de întristare din viaţa unui om. În el intervine, cu concursul celui viclean, ura, adică uciderea celuilalt din inima noastră, gelozia – control şi posesivitate narcisistă, indiferenţa ca pustiire a sinelui, egoismul ca extensie tumorală a eului în lume etc.

Oare care este cauza acestei suferinţe, a acestei limitări şi căderi din iubire a fiecăruia dintre noi, într-o anumită măsură? Eu cred că mimetismul.

Mimetismul este acea funcţie a umanităţii de a imita ceea ce se vede. Iubim pe cei ce ne iubesc, urâm pe cei ce ne urăsc, imităm gesturile, cuvintele, comportamentul celor din jur. Francezul spunea: „Un bon bailleur en fait bailler sept” (Unul care cască bine îi face să caşte pe alţi şapte). Încă din fragedă pruncie, mimetismul este o parte componentă fundamentală a firii noastre.

Pr. Dr. Ioan Valentin Istrati, https://doxologia.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 iulie 2018 în IUBIREA

 

Moartea s-ar putea sa doara…

black.jpg

Stau crucile înmărmurite,
Cu nume șterse, prăfuite
Și mă cuprinde-un fior rece,
Văzând că totu-n viață trece –
Și flori, și oameni, și iubire,
Rămân pe veci doar amintire –
Cenușă gri, de vânt purtată
Și peste ani, încet uitată.

Un gând acum mă înfioară –
Că moartea s-ar putea să doară,
Să mă răpească-n ziua care
Nu mai am drept de apărare.
Să nu mă lase să vorbesc
Celor pe care îi iubesc.
Să-mi fure anii tinereții,
Să-mi rupă apring firul vieții.
Să nu mai am timp să recit
Un ultim vers pentru sfârșit…

ELENA J.

 
Un comentariu

Scris de pe 13 iulie 2018 în ELENA J., MOARTE

 

Marturisirea unei minuni facuta de o mama in perioada sarcinii

femeie-insarcinata

In saptamana 22 de sarcina am facut prima ecografie in urma careia mi s-a spus ca pruncului meu ii lipsesc 2 membre, o mana si un picior, plus ca sigur mai sunt si alte anomalii. Am repetat investigatiile, iar rezultatul era acelasi, ii lipsesc 2 membre si nu e nicio problema, pot avorta. Infioratoare propunere! Asta e, e copilul meu, il voi primi cum e. Daca l-as naste sanatos si ulterior ar ramane fara membre, l-as ucide?! Nu! Eram indurerata si furioasa, aveam destule necazuri, de ce si asta?! Au fost cateva zile grele, am vrut sa merg la Bucuresti pentru alta investigatie, mi-l imaginam pe prunc, incercam sa aflu cum sa il ajut cu handicapul lui….1000 de ganduri, insa ca prin minune m-am linistit. Daca ii lipsesc aceste 2 membre pruncului meu nu se poate face nimic. Au fost cateva persoane care au stiut si sigur s-au rugat pentru noi. Am revenit la o alta ecografie si la fel, ii lipsesc membrele. Nu stiu, dar eram linistita, stiam ca pruncul e bine. La a 4-a ecografie facuta de alt medic care deja era vizibil deranjat ca nu am de gand sa avortez, mai ales ca e al 6-lea prunc, dupa mult timp de investigat, timp in care am invocat Sfintii ocrotitori ai nostri, ca prin minune au aparut membrele. Medicul meu era bucuros. Am avut si ulei sfintit daruit de prietena mea Ioana de la Sfintii Rafail, Irina si Nicolae. Cu acest ulei mi-am dat pe burtica in care crestea Sava, nascut la termen si perfect sanatos. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Mihaela, mama a 6 copii

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 iulie 2018 în AVORT, COPII, FAMILIE

 

Avionul patronului celui mai mare lant de clinici pentru avort din SUA s-a prabusit intr-un cimitir langa un monument al copilului necunoscut

US-PLANE-CRASH

În urma prăbuşirii avionului privat din Montana (SUA) într-un cimitir, mass media a raportat că au murit 7 adulţi şi 7 copii, însă a omis să raporteze câteva aspecte semnificative: avionul aparţinea lui Bud Feldkamp, deţinătorul unei serii private de clinici de avort. Cimitirul în care s-a prăbuşit avionul era unul catolic numit „Sfânta Cruce” care conţinea un „mormânt al nenăscutului” la care se rugau localnicii în fiecare joi sf. Rozariu pentru încetarea avorturilor. Acest memorial s-a înălţat în cinstea tuturor copiilor care au murit din cauza avortului.

Ştirile au mai omis să spună Irving „Bud” Feldkamp a achiziţionat cu patru ani în urmă cea mai amplă afacere de avorturi din stat, „Family Planning Associates”, care efectuează mai multe avorturi până în primele 5 luni de sarcină în California decât orice alt furnizor de avort, inclusiv Planned Parenthood.

Din afacerea sângeroasă a avorturilor a putut întreţine avionul privat care a transportat familia acestuia într-o vacanţă la The Yellowstone Club. În acest accident de avion au murit două fiice de-ale lui, doi gineri şi cinci nepoţi împreună cu pilotul şi cu 4 prieteni de familie.

Deşi pilotul avea o experienţă îndelungată de zbor la armată, el nu a raportat nici o problemă thenică controlorilor aviaţiei iar cauza prăbuşirii a rămas un mister.
Aceste fapte au fost consemnate de Gingie Edmonds, un activist pro-life care dă mărturie despre întâlnirea dânsului cu familia Feldkamp, rugându-se pentru ei, arătându-le mulaje fetale şi atenţionându-i să renunţe de dragul copiilor săi la afacerea cu sângele inocenţilor.

http://www.ortodoxia.md

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 iulie 2018 în AVORT