RSS

Arhive pe categorii: INVIDIA

Despre invidie

ura, resentimenteOamenii resimt invidie pe cei care le sunt aproape și prin timp, și prin loc, și prin vârstă, și prin renume. În schimb, cu cei de acum zece mii de ani, cu cei care vor fi în viitor, sau cu cei ce au murit, nimeni nu rivalizează. Cei care sunt mai în vârstă încearcă invidie față de cei tineri, iar cei care au cheltuit mult pentru un lucru simt invidie față de cei care au cheltuit puțin în vederea aceluiași lucru. Și față de cei care au obținut repede lucrul în cauză, sunt invidioși cei care nu l-au obținut încă. Oamenii sunt invidioși față de cei ale căror posesiuni, fie reușite constituie un reproș față de ei înșiși, ori, și aceștia sunt apropiați sau asemănători lor, căci este evident că din cauza lor înșile nu dobândesc bunul respectiv, încât, acest lucru, producând suferință, creează invidie. Oamenii rivalizează din ambiție cu concurenții lor în jocuri și cu rivalii săi în dragoste și în general cu cei ce râvnesc aceleași lucruri ca și ei, este necesar mai ales față de aceștia să simtă invidie, drept care s-a pus: „și olarul încearcă invidie față de olar.”

Aristotel

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 6 Iulie 2017 în INVIDIA

 

Cat de periculoasa poate fi mandria

Dacă suntem invidioși, dacă judecăm pe aproapele, poarta bucuriei va fi închisă în veci. Și e o poveste atât de tristă, să mă iertați că v-o spun! Într-un sat era un om foarte credincios. Se ducea la biserică și nu numai că se ducea la biserică și cânta lui Dumnezeu și se ruga, dar făcea și fapte bune: a împodobit biserica – și să știți că e o faptă bună. Făcea veșminte pentru preoți, și să știți că e o faptă bună! Veșmintele preoțești trebuie să fie făcute de dumneavoastră, nu de preoți – că nici n-au bani! Dar, să nu le faceți costume de mers la bal, ci din acelea cu care slujesc în biserică!

Așadar, omul nostru făcea multe fapte bune, dar avea un păcat, o patimă: era invidios. Voia să fie primul și nu suporta ca cineva să aibă mai mult decât el. Și se ruga mult: să aibă, să aibă! Și, la un moment dat, vine îngerul la el și-i spune: „Uite, m-a trimis Dumnezeu la tine și, pentru râvna ta pe care o ai și pentru toate cele bune, vrea să te scape de patima asta de a avea mai mult decât alții. Și a zis Dumnezeu așa: că-ți dă tot ce vrei tu și orice cantitate vrei, cu o condiție: ca Ion, vecinul tău, să aibă de două ori mai mult. „Ha?! Zice: tot, tot, tot?!“ „Tot, tot, tot!, zice îngerul“. „Dar dacă cer eu zece case?!“ „Îți dă zece case!“ „Zece case?!“ „Zece case!“ „Și Ion o să aibă douăzeci?“ „Da, douăzeci!“ „Dar boi, dacă îi cer o sută de boi, îmi dă?“ „Da, îți dă.“ „Și Ion să aibă două sute?“ „Da, două sute!“ „Nu, nu, nu! Nu pot să accept!“ Și, orice ar fi cerut, și oricât de mult, când se gândea că Ion o să aibă de două ori mai mult, nu putea! „Lasă-mă trei zile să mă mai gândesc, să mă mai rog“ Și s-a rugat, a postit, s-a chinuit așa și a venit îngerul peste trei zile și zice: „Ei, Vasile, te-ai gândit?“. „Da, zice Vasile!“ „Și ce vrei să-ți dea Domnul, întreabă îngerul?“ „Să-mi ia un ochi!“

Râdeți, dar ar trebui să plângem, nu? Ar trebui să plângem, da! Atunci, vedeți… cum să fie bucurie?! Dacă ochiul meu e îndreptat către aproapele: ce are, cât are, ce face, ce zice, n-am cum să mă bucur. Pot să am eu cea mai minunată stare din lume. Dacă nu o pipăi, dacă nu o percep, dacă nu dau Slavă lui Dumnezeu, dacă nu intru în bucuria Stăpânului meu pe calea aceasta a împlinirii poruncilor, nu am cum.

Monahia Siluana Vlad, ganduridinierusalim.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Aprilie 2017 în INVIDIA

 

Pazeste-ti inima de invidie!

1. Eşti om botezat, adică curăţit de necurăţia dintru început şi plivit de buruiana cea străveche. Necurăţia cea dintru început şi buruiana cea străveche au izvorât din păcatul cel dintru început şi străvechi al strămoşilor. Oare preţuieşti cum se cuvine mila şi prea-marele dar ce ţi s-a dat prin botez?

 2. Dintr-o cocină murdară, botezul a făcut din tine Biserică. Aşadar, ce invidie poţi avea oare în inimă faţă de cei ce preschimbă iarăşi o dumnezeiască Biserică în cocină murdară? Inima ta să nu invidieze pe cei păcătoşi.

3. Sau dacă cuiva i se curăţă, luminează, tămâiază şi împodobeşte casa; şi acesta, în loc să ţină casa sa în astfel de rânduială, ia lopata şi aruncă peste uşi şi ferestre toată necurăţia – îl vei invidia, oare, sau îl vei plânge?

4. Însuşi Domnul Dumnezeu a curăţit prin botez pe tot omul botezat. Frica ar trebui să te cuprindă în faţa acestui gând, frica lui Dumnezeu, care a venit pentru a spăla, lumina, renaşte şi mântui pe oameni.

5. Precum curg lacrimile din pricina unei mari tristeţi, dar şi din pricina unei mari bucurii, aşa şi frica îl cuprinde pe om din pricina unei mari răutăţi, dar şi din pricina unei mari jertfe. Dumnezeu S-a arătat în Hristos ca o slugă pentru a curăţi casa ta, pentru a preschimba cocina în Biserica din inima ta. Oare nu te cuprinde frica de atâta smerenie a Împăratului Împăraţilor? Şi oare nu te cuprinde frica când vezi pe omul botezat când păcătuieşte? Cu adevărat, nu este ceva mai nebunesc decât a invidia pe păcătos. Nebunie e şi a-l invidia pe cel drept, mare nebunie – dar a-l invidia pe păcătos e cel mai nebunesc lucru.

6. Ce este păcătosul? Este un sinucigaş inconştient. Este un om ca orice om, care îşi doreşte viaţa, însă neîncetat agoniseşte moarte întru sine. Sau: este un om care îşi doreşte sănătate, dar neîncetat ia otravă. Oare îl vei invidia?

7. Dacă îl invidiezi pe păcătos, care aleargă după umbrele trecătoare ale acestei lumi, îi eşti tovarăş în nebunie. El este nebun pentru că vrea să prindă ceea ce nu poate cuprinde, iar tu pentru că, cu invidia, îţi otrăveşti inima. Dacă îţi pare rău pentru el şi îl îndrepţi, îi faci bine şi ţie şi lui, îţi întăreşti inima ta, iar pe a lui o vindeci.

8. O legendă pomeneşte de doi vecini bogaţi. Unul pătimea din pricina iubirii de arginţi, iar celălalt din invidie pentru primul. Amândoi au murit în aceeaşi zi. Prietenii lor s-au sfădit care dintre cei doi era mai bun. Ca să sfârşească cearta, ei s-au hotărât să deschidă cele două trupuri şi să scoată inimile celor doi – şi după inimă să-i preţuiască. La cel iubitor de arginţi au găsit o piatră în loc de inimă, iar la cel invidios au găsit un şarpe în loc de inimă. Şarpele a sărit şi s-a ascuns sub acea piatră. O, fratele meu, inima ta să nu-i invidieze pe cei păcătoşi! Invidia este un şarpe care se hrăneşte cu inima ta.

9. În această a treia săptămână a Postului Mare, lărgeşte-ţi inima, ca să iasă toată invidia. Ştii cum le grăieşte Corinthenilor preaînţeleptul Pavel: Gura noastră s-a deschis către voi, Corintheni, inima noastră s-a lărgit. (II Cor. 6:11) Unde este invidie, gura se strânge şi nu vrea să grăiască aproapelui, iar inima se strânge, se contractă şi se împuţinează.

10. Gândeşte-te, oare cu câte mii s-ar împuţina răutăţile din patria ta dacă ar pieri invidia dintre oameni? Şi cât s-ar împuţina certurile şi iubirea de sine? Şi cât s-ar împuţina răscoalele şi războaiele şi vărsările de sânge şi urâciunea? – Doar de nu ar fi invidia!

 11. Ai grijă să nu te înşeli. Invidia nu se înfăţişează sub numele ei adevărat. Curvia se ascunde sub numele dragostei, iubirea de arginţi sub numele chiverniselii, jocurile de noroc sub numele divertismentului, beţia sub numele iubirii de prieteni, iar invidia sub numele dreptăţii şi egalităţii. Şi în tine însuţi invidia se înfăţişează ca o revoltă împotriva nedreptăţii şi inegalităţii. O, fiul meu, ai grijă să nu te înşeli. Tot tâlharul ce vine la uşă strigă: Eu sunt binefăcătorul şi prietenul tău. Păzeşte-te să nu te înşele glăsuirea lui şi nu deschide uşa ta.

Sf. Nicolae Velimirovici, ganduridinierusalim.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Martie 2017 în INVIDIA

 

Cand esti invidios suferi din orice

Nu există „alții” în creștinism. Eu am spus multe despre mine, dar de tine vorbeam. Și când vorbesc despre tine, nu te cunosc decât prin mine, dar te cunosc. Când vezi pe aproapele tău, oricât de departe ar fi el din punct de vedere geografic sau sufletesc, să fii convins că este un alt eu. Roagă-te om bun, pentru cel ce-ți face rău, pentru cel ce păcătuiește, și mulțumește pentru binele pentru care îl faci aproapelui tău. Gelozia să fie departe de noi, fiindcă lucrul pe care-l poftim de la cel care ne face gelos este tocmai lucrul pe care vrea să ni-l dea Dumnezeu. Deci, un alt eu a ajuns la ceea ce eu-l meu nu a ajuns, dar prin el am ajuns la același. E într-un fel și câștigul meu. Moartea fratelui este moartea mea. Viața fratelui este viața mea. Sfântul Siluan zice: „Fericit cel ce iubește pe aproapele său, că fratele nostru este viața noastră”.

Pr. Rafail Noica; Pr. Symeon

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 Iunie 2016 în INVIDIA

 

Invidia este mai rea decat mersul la razboi

Zavistia este dușmănirea pe nedrept, veșnică și nepieritoare, împotriva celui ce se bucură de un anumit bun. Zavistia este o patimă cumplită, care duce la o asemenea rătăcire, încât face pe om să-și disprețuiască însăși mântuirea; zavistia întunecă cele bune.

Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur spune despre zavistie următoarele: “O altă patimă, care a pus stăpânire asupra vieții oamenilor și care roade inima mai mult decât [roade] rugina fierul, este zavistia, înăuntrul căreia se află [adunate] multe rele, dar unul este deloc de neglijat, anume că face rău celui cuprins de ea. Pentru că zavistnicul poate foarte puțin să-l vatăme pe cel pe care-l pizmuiește, dar pe sine se consumă în întristare și suspin, din cauza bunăstării aproapelui; n-a reușit să micșoreze bucuria vecinului, însă în sinea lui este mâncat de ranchiună.”

Zavistia este mai rea decât mersul la război, pentru că în cazul celui care poartă război, odată ce s-a lămurit cauza pentru care a fost declanșat războiul, se spulberă și dușmănia, dar zavistuitorul nu are nici o cauză [pentru care să pizmuiască], în afară de nebunia și de gândul lui satanic; el pururea pizmuiește și uneltește.

Cu ce-ar putea fi asemănat un astfel de suflet? Cu ce viperă, cu ce șarpe, cu ce vierme, cu ce gândac? Nimic nu este mai viclean și mai blestemat decât un suflet ca acesta. Din cauza lui Bisericile au căzut, s-au născut ereziile, aînarmat mâna fratelui [împotriva fratelui].

Zavistnicul are ochiul rău, care pizmuiește cele bune. Fiind pizmuitor și uitând de propria mântuire, nu țintește decât un singur lucru: vătămarea celui pizmuit; dacă cineva l-ar numi pe zavistnic demon și fiară, n-ar greși; cei care zavistuiesc și uneltesc sunt mai răi până și decât fiarele; căci acelea se aruncă asupra noastră, fie pentru că au nevoie de hrană, fie pentru că au fost asmuțite, aceștia însă de multe ori, chiar și atunci când li se face bine, se poartă cu binefăcătorii lor ca și când ar fi fost nedreptățiți de ei.

Zavistuitorul nu urmărește decât un singur lucru: să-și împlinească dorința, fie că va fi pedepsit, fie că va fi nimicit. Ochiul celui ce pizmuiește zămislește suferințe: trăiește pururi alături de moarte, îi socotește pe toți a fi dușmani, chiar și pe cei care nu l-au nedreptățit cu nimic.

Sfântul Nectarie din Eghina, manastireasuruceni.md

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 Ianuarie 2016 în INVIDIA, ZAVISTIE

 

Ce trebuie sa facem cand suntem invidiati de cineva

Ce trebuie sa facem cand suntem invidiati de un oarecare, cand suntem victima invidiei celorlalti? Primul lucru care este necesar este sa aratam rabdare si ingaduinta. Sa ne bucuram pentru aceasta incercare care ne-a venit. Si sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea rabdare si ingaduinta. Cel care rabda cu bucurie aceasta incercare, acesta primeste mangaiere de la Dumnezeu si ajunge la fericita smerenie.Dar trebuie spus ca in chip obisnuit aceasta rabdare o au vitejii lui Dumnezeu, cei cati dispun de curaj si barbatie spirituala. Si de aceea cati rabda dispozitia invidioasa a fratelui lor, acestia vor primi cununa de martiri.

Al doilea lucru care este recomandat de invatatura patristica este sa evitam convietuirea si decaderea prin convietuirea cu cei care ne invidiaza. Pentru ca e posibil sa devina un mare rau. In Pilde este scris: „Sa nu iei masa cu un barbat invidios, nici sa nu ravnesti la mancarurile lui; caci in ce chip ar fi sa inghita cineva un fir, tot astfel mananca el si bea. Si nici sa-l primesti la tine pe el si sa mananci imbucatura cu el: caci o va voma si va pangari cuvintele tale cele bune” (Pilde 23, 6-8).

Sfantul Vasile cel Mare, referindu-se la chestiunea aceasta, spune ca, asa cum ne straduim sa asezam departe de foc substanta inflamabila,astfel trebuie sa indepartam legaturile prietenesti cu cei invidiosi, pentru ca intr-adevar „asa cum taciunele, este boala proprie graului, tot asa invidia este boala prieteniei”.

Avva Pimen a sfatuit pe cineva sa nu locuiasca intr-un loc unde exista vreunul care il invidiaza, pentru ea altminteri nu se va pricopsi: „Sa nu locuiesti intr-un loc unde vezi pe cineva care are gelozie impotriva ta, caci altfel nu te pricopsesti”.

In general, putem sa sustinem ca atunci cand avem in noi harul lui Dumnezeu, cand ne aflam intr-o buna stare sprituala, atunci nu ne vatama sagetile celui invidios si nu patim nici un rau. Dar cand nu avem forta sufleteasca si suntem usor clatinati atunci este necesar cu dragoste si pentru dragoste sa intrerupeti prietenia si relatia sociala cu invidiosul. Acest lucru desigur nu inseamna deloc ca vom inceta sa ne rugam pentru el si sa ne intereseze. Simplu il ajutam sa nu ajunga sa faca un rau mai mare. Patima invidiei este mare. Invidia provoaca, cum a fost expus anterior, mari rele omului. Mai mult, indica existenta multor patimi in noi si chiar naste alte patimi. Cum spune Sfantul Grigorie Teologul, invidia este cel mai nedrept si cel mai drept pacat. Este nedrept pentru ca ataca pe cei nevinovati si drept pentru ca ataca si pe cei care o poseda si pe cei culpabili. De aceea trebuie stradanie sa scapam de aceasta foarte rea patima.

Sfantul Vasile cel Mare indeamna: „Sa fugim, fratilor, de boala, dascal de teomahie, maica a uciderii de barbati, dezordine a firii, ignorare a familiei, nenorocire foarte absurda”. „Sa fugim de un rau insuportabil. Este invatatura sarpelui, descoperire a demonilor, insamantare a dusmanului, arvuna a iadului, piedica a evlaviei, cale spre gheena, pierderea imparatiei”.

Mitropolitul Hieroteos Vlachos

 
Un comentariu

Scris de pe 22 Ianuarie 2016 în INVIDIA

 

Daca invidia ar produce febra, omenirea toata ar fi bolnava !

Dacă invidia ar produce febră, omenirea toată ar fi bolnavă! Invidia, spunea Benedicte V. este fără îndoială „cel mai periculos sentiment modern, căci este şi mai puţin cunoscut şi greu de explicat”. Shakespeare a numit-o „boală”. Boala verde. Bacon a numit-o „păcat fără vacanţă”. Zafon zicea că invidia e „religia mediocrilor”. Napoleon o numea „o declaraţie de inferioritate”. Grecii i-au zis: „ochiul rău”.

Prezentă de la pruncii de sân până la adulţi, de la săracii din mahalale până la bogaţii ermetizaţi între ziduri ierihonice, invidia a devenit ocupaţie cotidiană. Din nefericire e prezentă şi-n societate, şi-a eclozionat şi-n biserici. Există semnificative categorii de oameni care par să-şi ţină zilele cu un singur aliment: invidia! Indivizi care-şi risipesc tinereţea ori bătrâneţea molfăind, palizi, maceraţi de chinina resentimentelor lor fruste, cuprinşi de o indispoziţie fără evoluţie. Autotorţionari. Căci invidia este torţionara inimii. Sau „ulcerul sufletului”, cum zicea Socrate.

Din capul locului trebuie să ştim că invidia nu e gelozie. Gelozia este omenească. Ba poate fi chiar divină. Dumnezeu ne doreşte cu gelozie pentru Sine. Nicio unghie, niciun fir de păr nu vrea să-i lăsăm celui rău. Gelozia e legată de tine, de ce posezi tu. Ea nu vrea cu nici un chip să dea din ce are. Invidia însă e legată de altul. E un sentiment egoist de mâhnire, provocat de succesul celuilalt. Croatul Miroslav Bustruc zice că „invidia se uită la succes, dar trece cu vedere sudoarea”. Ea nu se bucură cu cel ce se bucură, nu plânge cu cel ce plânge. E lipsită de motivaţie.

Invidia nu e nici lăcomie. Pentru că lăcomia poate fi îmblânzită prin posesie, dar invidia nu. Sfântul Ciprian spunea că „invidia nu găseşte nicio plăcere în mâncare, nici în băutură, ci suspină mereu, geme şi suferă”. Ea are un singur scop: să moară capra vecinului! Aşteaptă o singură uşurare: să vadă pe cel fericit nefericit. Dacă lăcomia vrea obiectul, invidia vrea lipsa persoanei! Deviza ei e: nimic nu-i mai greu de iertat decât meritele altora!

Considerată unul din cele 7 păcate cardinale, invidia e sămânţa tuturor delictelor, e izvorul dezastrelor, al ambiţiilor, al războiului fratricid, al rivalităţilor; aţâţă lăcomia, iuţeşte mândria, pierde pacea, rupe relaţiile, distruge fericirea. Russel spunea că e una dintre cele mai puternice cauze ale nefericirii. Mai adânc privită, eu vă spun că dispreţuieşte frica de Dumnezeu!

Curvarul se opreşte după adulter, criminalul după omucidere, dar invidiosul n-are limite! De-aceea poate, în ultima vreme, invidia a devenit spaima doctorilor! Invidioşii trăiesc cu frustrări, se hrănesc cu ele. „Invidia dezleagă limbile după cum admiraţia le amuţeşte”, spunea Balzac. Chiar Biblia ne arată că pizma generează defăimare (fratele fiului risipitor), calomnie (Nabot), iritare până la paroxism (preoţii şi fariseii), vânzare (Iosif)… Apoi degenerare în crimă (chiar Iisus a fost răstignit din invidie). Nu ştiu de ce uităm că prin zavistia diavolului a intrat moartea în lume!

Invidia distruge viaţa spirituală. E un orbitor al conştiinţei (Cain şi Abel). Ne opreşte creşterea spirituală, ucide sfinţenia. Şi ne lasă afară din Împărăţia lui Hristos! Nu trebuie să desfrânezi, să ucizi sau să curveşti să pierzi cerul, e suficient doar să invidiezi pe cineva. Invidia e un fel de hara-kiri. Căci, zicea Ioan Gură de Aur, „invidiosul îşi face rău lui însuşi înainte de-al vătăma pe cel care-l invidiază”. Invididiosul e ca fluturele ce vrea să stingă prin bătaia aripilor lumina din lampă. Dar… se arde pe el însuşi! Fugiţi de invidie! E prea fierbinte în jurul ei. E anticamera iadului…

Cum să scapăm de acest torţionar diabolic? Mulţumindu-ne cu ce avem, cu ce suntem. Renunţând la critici, la comparaţia cu alţii. Înnădind mrejile rupte ale prieteniei. Îmi place enorm ce sfat dă neuropsihiatrul Jean Michel Oughourlian: „Ca să ieşi din cercul vicios al invidiei, priveşte-l pe celălalt ca pe un model”. Moliere zicea că invidioşii vor muri, dar invidia niciodată. Am vrea să-l contrazicem… Cum? Cu 1 Corinteni 13:4: „dragostea nu pizmuieşte”! Leii şi câinii se îmblânzesc cu carne. Invidioşii se îmblânzesc cu iubire!

Nicolae G.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 Septembrie 2015 în INVIDIA