RSS

Arhivele lunare: Octombrie 2013

De ce vin urgiile peste noi

Într-o zi, în Catedrala Sfântul Dumitru, a venit o doamnă care plângea în hohote, ba chiar voia să-şi smulgă părul din cap, şi mi-a spus: „Părinte, părinte, vai de mine ce-am făcut!” I-am spus să se liniştească şi să-mi spună ce a făcut! „Părinte, când era mică fetiţa mea, de câte ori mă supăra, nu aveam în gură decât două vorbe: «Fir-ai a dracului !» şi «Arză-te-ar focul !» Iată, ieri, exact când a împlinit 20 de ani, a murit arsă de foc, din cauza gurii mele spurcate! Iată ce-am făcut, mi-am dat fata diavolului, şi n-am să mi-o pot ierta toată viaţa!”

Cum de a ajuns poporul nostru aşa de buimac? Şi ce mai poţi aştepta de la omul care, de dimineaţa până seara, nu mai conteneşte cu blestemele ori cu sudălmile, şi căruia nimic nu i-a rămas neînjurat de la „Dumnezeirea, Dumnezeului Dumnezeilor… până la cruce, arhanghel, anaforă, icoană, botez, parastas, grijanie”…. şi tot ce poate avea fiinţă, între cele văzute şi nevăzute? Nu cumva năravurile astea atât de greţoase sunt şi ele de vină pentru urgia care a căzut asupra noastră?

Anunțuri
 
6 comentarii

Scris de pe 30 Octombrie 2013 în Uncategorized

 

Dumnezeu este bun dar este si drept

Cand cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, il va readuce la cale cu sila. Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de bună voie; dacă insă nu bagă in seamă, ii ia şi timpul şi cade fară de veste urmărit de dreptate. Dacă bunătatea ar ierta fără rugăciune fărădelegile, ar fi încălcată dreptatea, și nimeni nu s-ar gândi la ea

O mare putere de refacere asupra celor căzuţi din dragostea lui Dumnezeu o au drepţii, care stau inaintea Stăpanului vieţii pentru fraţii lor. Ei fac cumpănă intre Dumnezeu şi oameni: dobandind de la oameni pocainţa şi de la Dumnezeu, milostivirea. Cand lipsesc drepţii dintre oameni, iubirea nu se poate implini, ci trebuie să se implinească dreptatea..

Omul a putut să facă ceea ce Dumnezeu nu poate, adică răul. Faptul că, după judecata tuturora, pe cei păcătoşi ii inchide in chinurile haosului veşnic, nu e o răzbunare din partea lui Dumnezeu, ci o consfinţire a libertăţii şi a deciziei viciate a omului, pentru ca acesta să fie impreună cu creaţia sa iubită – păcatul – in infinitul eternităţii.

Trupul trăieşte dacă e locuit de suflet; iar sufletul trăieşte dacă e locuit de Dumnezeu. Aşadar, sunt oameni care au intr-inşii suflete vii, şi sunt oameni care au suflete moarte. Moartea trupului este despărţirea sa de suflet; iar moartea sufletului e despărţirea lui de Dumnezeu. Astfel, un trup viu poate fi locuit de un suflet viu sau de un suflet mort.

Pr. Arsenie Boca

 
2 comentarii

Scris de pe 30 Octombrie 2013 în DRAGOSTEA, DREPTATE, DUMNEZEU

 

Poti tu, oare, bogatie ?

Poți tu, oare, bogăție să mă-nveselești?
Nu poți tu, căci ești deșartă, doar mă amăgești.

Pot cu tine ca să cumpăr multe bunătăți,
Însă pofta de mâncare, să mi-o dai nu poți.

Pot să cumpăr perne moi și multe saltele,
Dar odihna să mi-o dai tu nu ai putere.

Am luat pastile scumpe să-mi alini durerea,
Dar să-mi fi dat și sănătatea, n-ai avut puterea.

Pot să-mi iau multe mașini, vile și tot ce-mi place,
Să înot în avuții, dar să nu am pace.

Tu poți ca să-mi înlesnești, să-mi faci viața mai ușoară,
Lux, confort și desfătări, însă inima tot goală.

Pot să cumpăr chiar și cărți cu multă știință,
Dar înțelepciune să îmi dai, tu nu ai putință.

Când am bani de multă lume mă văd înconjurat,
Însă nu și de prietenul cel adevărat.

Pot cu tine ca să cumpăr numai coaja lucrurilor,
Ambalajul, învelișul, nu și miezul lor.

Toți bogații nu duc lipsă, nu au griji în a lor ani,
În esență sunt săraci, căci au numai bani.

Poți tu, oare, să-mi aduci mie, fericire?
Nu poți tu, căci ești deșartă, praf în vânt și amăgire.

Elena J.

 
Un comentariu

Scris de pe 30 Octombrie 2013 în ELENA J.

 

Puterea Rugaciunii lui Iisus

Rugăciunea este atât de tare şi de puternică încât poţi să te rogi şi să faci ce vrei, căci rugăciunea te va povăţui spre o lucrare adevărată şi dreaptă.

Pentru ca să fii plăcut lui Dumnezeu n-ai nevoie de nimic altceva decât să iubeşti – “iubeşte şi fă ce vrei”, spune Fericitul Augustin – căci cine iubeşte cu adevărat, acela nu poate şi nu vrea să facă ceva ce nu este plăcut fiinţei iubite… cum însă rugăciunea nu este decât revărsarea şi lucrarea dragostei, atunci se poate spune cu toată dreptatea despre ea acelaşi lucru: pentru mântuire nu este nevoie de nimic altceva decât de rugăciunea neîncetată. Roagă-te şi fă ce vrei, şi vei atinge ţelul rugăciunii, vei dobândi iluminarea (odihnirea Duhului Sfânt în tine)!

Pentru ca să putem desfăşura mai amănunţit înţelesul acestei chestiuni o vom lămuri prin pilde:

1. Roagă-te şi gândeşte ce vrei, şi gândurile tale se vor curăţi prin rugăciune. Rugăciunea îţi va lumina mintea, va izgoni şi va linişti toate gândurile necuviincioase. Asta o întăreşte Sf. Grigorie Sinaitul: “Dacă vrei – ne sfătuieşte el – să-ţi alungi gândurile şi să-ţi cureţi mintea, atunci izgoneşte-le cu rugăciunea, căci în afară de rugăciune, cu nimic nu putem opri gândurile.” Sfântul Ioan Scărarul spune în această privinţă acelaşi lucru:“Caută să biruieşti vrăjmaşii ce ţin de gânduri prin Numele lui Iisus. Afară de această armă nu vei găsi alta.”

2. Roagă-te şi fă ce vrei, şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar pentru tine folositoare şi mântuitoare.

Rugăciunea deasă, chiar şi atunci când nu ţine seama de cererea ce o faci, nu va rămâne fără rod (Marcu Ascetul), pentru că în ea însăşi se află o putere plină de dar. “Sfânt este Numele Lui, şi oricine va chema Numele Domnului se va mântui.” Aşa de pildă, cel ce s-a rugat multă vreme fără să simtă vre-o îmbunătăţire în viaţa lui vicioasă a primit in cele din urma, prin rugaciunea lui, o înţelepţire şi o chemare la pocăinţă.

3. Roagă-te şi nu prea te trudi să birui patimile prin propriile puteri. Rugăciunea le va dărâma în tine: “Căci Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume”, spune Sfânta Scriptură, iar Sf. Ioan Carpatinul învaţă cădacă tu nu ai darul înfrânării să nu te întristezi, ci să ştii că Dumnezeu cere de la tine silinţă spre rugăciune, şi rugăciunea te va mântui.

Bătrânul descris în Pateric, care “căzând a biruit”, adică poticnindu-se de păcat nu s-a deznădăjduit, ci s-a întors cu rugăciunea spre Dumnezeu şi s-a ridicat în picioare, slujeşte drept dovadă printr-o pildă.

4. Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te spăimânta de năpaste, căci rugăciunea te va apăra, le va înlătura. Adu-ţi aminte de puţin-credinciosul Petru care se îneca, de Pavel care se ruga în temniţă şi de alte cazuri asemănătoare. Toate aceste întâmplări arată puterea, tăria şi întinderea atotcuprinzătoare a rugăciunii făcută în Numele lui Iisus Hristos.

5. Roagă-te oricum, numai mereu, şi nu te nelinişti de nimic. Fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea va rândui toate şi te va înţelepţi. Ţine minte că despre puterea rugăciunii vorbesc Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Marcu Ascetul; cel dintâi spune că: “Rugăciunea, chiar atunci când este făcută de noi, care suntem plini de păcate, ne curăţă numaidecât” iar al doilea vorbeşte astfel: “Ca să te rogi într-un fel oarecare stă în puterea noastră, dar ca să te rogi curat este un dar de sus.” Prin urmare jertfeşte lui Dumnezeu ceea ce îţi stă în putere, adu-I la început măcar cantitatea, adică un număr cât mai mare de rugăciuni şi puterea lui Dumnezeu se va revărsa în neputinţa ta, devenind o deprindere şi făcându-se una cu firea, va ajunge o rugăciune curată, luminoasă, înflăcărată, şi aşa cum se cuvine.

6. Apoi, în sfârşit îţi mai spun că dacă vremea vegherii tale ar fi însoţită de rugăciune atunci, în chip firesc, nu ţi-ar ajunge timpul nu numai pentru faptele păcătoase, dar nici pentru gânduri necurate.

Vezi câte idei adânci sunt înmănunchiate în această înţeleaptă vorbă: “iubeşte şi fă ce vrei”. Roagă-te şi fă ce vrei!… Cât de îmbucurătoare şi mângâietoare sunt toate cele zise mai sus pentru un păcătos, îngreuiat de slăbiciuni, pentru cel ce geme apăsat de povara patimilor care îl luptă!…

Rugăciunea, iată totul! Ea ne este dată ca un mijloc atotcuprinzător ce duce la mântuirea şi desăvârşirea sufletului? Aşa e! Dar cu numele rugăciunii este aici strâns unită şi condiţia ei: “neîncetat vă rugaţi” porunceşte cuvântul Domnului. Ca urmare, rugăciunea îşi va arăta toată puterea ei lucrătoare şi roadele numai atunci când va fi rostită des, neîncetat, căci repetarea deasă a rugăciunii ţine fără nici o îndoială de voinţa noastră slobodă, pe câtă vreme osârdia, desăvârşirea, ca si curăţia rugăciunii este un dar de sus.

Ne vom ruga prin urmare, cât mai des cu putinţă, vom închina întreaga noastră viaţă rugăciunii, chit că ea va fi risipită la început. Practica repetată des de tot ne va învăţa să fim cu luare aminte, cantitatea ne va conduce negreşit la calitate.

Ca sa învăţăm să facem un lucru bun trebuie să-l săvârşim cât mai des.

 
3 comentarii

Scris de pe 28 Octombrie 2013 în IISUS, RUGĂCIUNE

 

Despre iubire si cugetare – Pr. Paisie Aghioritul

IUBIREA

Creatorul este iubire:” Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el” (Ioan 4,16)

Toate felurile virtutilor sunt cuprinse in una singura, care se numeste iubire. Iubirea, prin felul ei de a fi, este asemanarea cu Dumnezeu, desigur pe cat este cu putinta oamenilor. Cat despre lucrarea ei, este o “betie” a sufletului. Dinspre insusirile ei, este izvor al credintei, abis al indelungii rabdari, si mare a smereniei. Nimic nu este mai inalt decat iubirea.

Cine nu-L iubeste pe Dumnezeu nu tine poruncile lui.

Cine-L iubeste pe Dumnezeu nu stramtoreaza pe nici un om pentru lucruri neinsemnate, nici nu este tulburat de vreun om. Iubirea fata de toti oamenii este datorie, de vreme ce toti suntem copiii lui Dumnezeu. Nu iubiti doar prin cuvinte, ci prin fapte ci in mod Adevarat. Daca cineva doreste si vrea sa descopere iubirea pe care o are, sa se asigure prin urmatoarele: sa observe daca se intristeaza pentru greselile fratelui sau si daca se bucura pentru sporirea si harismele acestuia.

Iubirea este puterea se a-l castiga pe fratele nostru, pentru ca, daca il castigam pe acesta, Il castigam pe Dumnezeu.

Cui nu-i pasa de sine, din iubire pentru altii, se bucura de purtarea de grija cea mare a lui Dumnezeu, care este cu el. Si astfel tuturor oamenilor le pasa de el.

Cel ce iubeste inseteaza sa sufere pentru cel iubit. Opusul iubirii este rautatea. Rautatea inseamna chin.

Omul care iubeste nu se multumeste sa de-a numai celui care cere milostenie, ci cauta sa afle oamenii care au nevoie, ca sa le vina in ajutor.

Un criteriu al iubirii: cand dai milostenie sa te gandesti: “Daca ar fi fost Hristos ce I-as fi dat? Cu siguranta ceea ce este mai bun!” Dupa aceea, Insusi Hristos zice: “Amin zic voua, intrucat ati facut unuia dintre acesti frati mai mici ai Mei, Mie Mi-ati facut”(Matei 25,40).

Mama intra in foc ca sa-si salveze copilul, si pentru ca iubirea ei este mai puternica decat vapaia focului, nu simte durerea. Iubirea pentru copilul ei acopera durerea. Cu cat mai mult iubirea pentru Hristos! Atunci mucenicia este sarbatoare! Vapaia se pierde in focul iubirii dumnezeiesti.

Sfintii mucenici si-au varsat sangele lor din iubire fata de Dumnezeu si fata de chipul lui Dumnezeu, omul.

Iubirea dumnezeiasca cuprinde inima si mintea, si omul „inebuneste”. Nu sesizeaza nici durerea, nici nimic altceva, pentru ca mintea lui este in Hristos si El umple de bucurie inima lui.

Daca omul nu ajunge la starea ca tot ceea ce face sa savarseasca din iubire pentru Dumnezeu si pentru semenul sau, atunci risipeste.Daca posteste si are cugetul trufas ca face ceva, postirea lui este pierduta. Dupa aceea este ca un vas gaurit care nu tine nimic. Arunca apa intr-un vas crapat si, incetul cu incetul, vei vedea ca se scurge toata.

Acolo unde prisoseste iubirea, se iarta si se acopera toate greselile.

Incercati iubirea ea este medicamentul cel mai eficace pentru sanatate sufletului.

CUGETAREA

Multele lecturi formeaza omul in spiritul enciclopedic. Scopul insa este cum ma voi forma teocentric.

Ca sa ne fie de folos, cartile patristice trebuie cititte cu smerenie, atentie si rugaciune. Ele se aseamana cu tomografele, caci asa cum acelea “fotografiaza” starea trupeasca a omului, la fel si prin acestea se “fotografiaza” starea lui duhovniceasca. Însa duhul Parinţilor se face sesizabil doar prin duh. Citiţi-i pe Sfinţii Părinţi, chiar si o pagina, doua pe zi. Sunt “vitamine” foarte energizante!

Primul pas spre cunoastere este ca cineva sa-si inteleaga propria ignoranta. Ca sa aprecieze insa marimea ei, trebuie sa cerceteze mult si de toate.

Nu va osanditi pe voi insiva pentru toate cate nu stiti fara sa gresiti, ci pentru toate cate va aratati nepasatori sa invaţaţi.

Cultivarea este cea ce ramane cand incheiem cititul. Din nefericire, multi nu citesc decat ceva usor, ca se le vina somnul, in timp ce lectura este ca sa ne trezim.

Oamenii “destepti” studiaza ca sa afle mai multe, cei superficiali ca sa se arate mai interesanti. Cu cat studiem mai mult, cu atat descoperim nestiinta noastra.

A citi cineva fara sa aprofundeze este ca si cum ar manca fara sa digere. Scrierile nu trebuie sa fie citite si cercetate cu multa atentie.

Sa studiezi ceea ce merita cercetat.

Cultivarea mintii este atat de necesara ca si hrana pentru trup. Prin rugaciune ne indreptam spre Dumnezeu. Prin cercetarea cartilor sfinte Dumnezeu se indreapta spre noi.

Prin multa cugetare si mai multa nevointa, violenta si salbaticia patimilor slabeste.

Sfanta Scriptura este arsenalul bunului crestin. Cercetand in fiecare zi cuvantul lui Dumnezeu vei ramane invulnerabil la atacurile pacatului.

 
3 comentarii

Scris de pe 28 Octombrie 2013 în DRAGOSTEA, IUBIREA

 

Despre avorturi

Oare mamă să mai fie
Aceea ce-şi omoară fiii?
Care fiară vreodată
Şi-a omorât a sa fată?

Nici o fiară, tu să ştii,
Nu-şi omoară ai săi fii,
Numai mama cea creştină
S-a făcut ca o haină.

Este mai rea ca o fiară,
E de plâns şi de ocară
Ca ea îşi omoară fiii
Şi este vas al urgiei.

A lui Dumnezeu urgie
O va munci pe vecie
Că pe pruncii ei cei vii
Ea i-a dat la căsăpii.

Pe la doctori i-a ucis,
Cu gheena ea s-a aprins
Că nevinovaţii prunci
I-a supus la grele munci

Spre a fi tăiaţi bucăţi
Şi aruncaţi prin găleţi.
Vai şi-amar de-acele mame
Ce şi-au mâncat a lor carne.

Nu carne de dobitoc
Care se frige la foc,
Ci carne de oameni vii,
De nevinovaţi copii.

Să ştiţi voi, mame nebune,
Că altfel nu vă pot spune,
Care-avorturi aţi comis,
De două ori aţi ucis.

Nevinovaţilor prunci
Le-aţi dat îndoite munci;
Trupul lor nevinovat
În cuţit l-aţi aruncat.

Sufletul lor chinuit
De lumină l-aţi lipsit,
Că botez n-au apucat
Şi-n lumină n-au intrat.

Iar în ziua de apoi
Ei vă vor pârî pe voi,
Că de viaţă i-aţi lipsit
Şi raiul n-au moştenit.

Iar când voi o sa muriţi
Iadul o să-l moşteniţi.
Plângeţi acum cu amar
Ca să scăpaţi de tartar.

Cât mai este vreme-acum
Mergeţi la duhovnic bun,
Cu lacrimi să vă căiţi
Şi să vă mărturisiţi,

C-aţi ucis pe-ai voştri fii
Si i-aţi omorât de vii,
Cu moartea cea mai amară
Voi i-aţi scos din viaţă afară.

Pruncii cei nevinovaţi
Stau în beznă aruncaţi,
Căci mămica lor haină
N-a vrut să le dea lumină.

Dumnezeu la început,
Pe Eva când a făcut,
Cu un nume tăinuit
„Viaţă” pe ea a numit.

Şi i-a spus copii să nască,
Cu-al ei lapte să-i hrănească,
În dureri să nască fii,
Spre-a fi mamă celor vii.

Iar voi, mamelor nebune,
Moarte semănaţi în lume,
Din a dracilor povaţă
Omorâţi şi nu daţi viaţă.

Diavolul uşor vă-nşeală
Şi vă prinde cu momeală,
Căci acela la-nceput
Omorâtor s-a făcut.

Iară voi lui aţi urmat,
Săvârşind mare păcat,
Omorând pruncii de vii,
Ducându-i la căsăpii.

N-aţi fost voi izvor de viată,
Ci spre moarte-aţi fost povaţă.
N-aţi voit să naşteţi prunci
Şi veţi primi grele munci.

De aceea voi să ştiţi:
Nu puteţi femei să fiţi,
Nu sunteţi femei de seamă,
De nu vreţi să fiţi şi mamă.

Ori păziţi voi fecioria
Şi lăsaţi căsătoria,
Spre a fi femei alese
Şi a Domnului mirese.

De nu-ţi place fecioria,
Să iubeşti căsătoria,
Să duci sarcina de mamă,
Să fii femeie de seamă.

Să nu te faci roabă plăcerii
Şi unealta desfrânării,
Ci a naşterii durere
Să o primeşti cu plăcere.

Că pedeapsă vei avea
Şi de iad nu vei scăpa
Porunca de n-o păzeşti
Şi de naşteri te fereşti.

A te mântui doreşti,
Durerea să o primeşti.
Durerea-ţi aduce ţie
Cereasca împărăţie.

De-ai ucis băiat sau fată
Ce ar fi trăit odată
Poate ar fi fost un om vestit
Ce pe mulţi ar fi izbăvit.

Poate-un împărat sau domn
Sau vreun sfânt sau mare om,
Care, de s-ar fi rugat,
Suflete ar fi salvat,

Pe mulţi ar fi mântuit,
Chiar din focul cel cumplit,
Pe mulţi ar fi ajutat
Să aibă sufletul curat,

Iar de-ar fi fost el un sfânt
Şi om tare la cuvânt,
Prin ale sale cuvinte
Pe mulţi lumina la minte,

Spre-a întoarce la lumină
Şi la vesnica odihnă,
Şi a le fi spre lămurire
Spre veşnica fericire.

Mamă, mamă blestemată,
Ai gândit tu vreodată,
Când îţi ucideai copiii,
Că aceştia au să-nvie

În ziua cea de apoi,
Când vom învia şi noi,
Şi-au să-ţi ceară socoteală
Pentru moartea lor amară?

Pentru că tu i-ai ucis
Şi-n întuneric i-ai trimis.
Atunci ei te vor mustra
Şi-aşa te vor întreba:

„Cum ai îndrăznit tu, mamă,
Mamă cu inima de-aramă,
Ca să ne ucizi pe noi
Şi să ne dai la gunoi?

N-ai gândit tu oare-atunci
Că în iad sunt grele munci
Pentru cei rau ucigasi
Care ucid copilaşi?

N-ai crezut că vede Domnul
Tot ceea ce face omul?”
Vei da seama ce-ai făcut
Şi câţi copii ai crescut.

Ai ales numai plăcerea
Şi ai ocolit durerea,
Dar la judecată atunci
O să ai amare munci.

Şi pentru a ta plăcere
Tu vei merge în durere
Şi-a lui Dumnezeu mânie
Te va duce la pieire,

În iad te vei osândi,
Munca o vei dobândi,
De nu te vei pocăi
Şi nu te vei spovedi.

Pr. Ilie Cleopa

 
Un comentariu

Scris de pe 28 Octombrie 2013 în AVORT

 

Adevaratii nefericiti

Nu sunt inculți oamenii fără carte, ci aceia cu studii înalte, dar inculți în ale credinței.
Nu sunt naivi oamenii care își spun păcatele la preot, ci aceia care se ‘spovedesc’ unui psiholog sau unui confesor electronic.
Nu sunt naivi cei feciorelnici, ci aceia care cad în desfrânare la cea mai mică ispită.
Nu sunt slabi aceia care nu stăpânesc orașe și teritorii, ci aceia care nu pot fi stăpâni nici pe ei înșiși, lăsându-se stăpâniți de gânduri și de patimi.
Nu sunt ignoranți oamenii care cred în Dumnezeu, ci aceia care nu cred în viața veșnică, în suflet. Sunt ignoranți cei ce cred în reîncarnare, în OZN-uri și în extratereștri.
Nu sunt lipsiți de libertate oamenii care au plecat în mănăstire sau pustietate, ci aceia care trăiesc în lume numai pentru trup, fiind subjugați păcatului și își consumă tinerețea, frumusețea, puterea și banii numai pentru plăceri și păcate.
Nu sunt invalizi oamenii fără picioare, ci aceia care nu cunosc drumul către Biserică, către oamenii aflați în suferință.
Nu sunt infirmi oamenii fără mâini, ci aceia care nu şi le folosesc pentru a dărui, pentru a mângâia, pentru a îmbrăţişa, pentru a munci.
Nu sunt surzi oamenii fără auz, ci aceia care nu aud glasul lui Dumnezeu și chemarea Sa.
Nu sunt orbi aceia fără vedere, ci aceia care nu văd frumosul din jurul lor, valoarea oamenilor și a lucrurilor care-i înconjoară.
Nu sunt muți oamenii fără glas, ci aceia care vorbesc cele deșarte, înjură și drăcuie.
Nu sunt urâţi oamenii cu defecte fizice şi cicatrici, ci aceia care și-au murdărit haina cea albă a sufletului cu cele mai negre și mai grele păcate.
Nu sunt nefericiți cei bolnavi, ci aceia care își distrug sănătatea cu droguri, băutură, tutun și desfrâu.
Nu sunt slabi oamenii care își plâng păcatele, ci aceia care plâng după bani, onoruri și succes. Sunt nefericiți aceia care râd la televizor, la teatre, în cârciumi și la petreceri.
Nu sunt săraci oamenii fără bogății, ci aceia care au numai bogății, aceia care își strâng averi aici pe pământ, iar nu în ceruri.
Nu sunt săraci oamenii fără adăpost, ci aceia care au făcut din casa lor un loc de desfrânare.
Nu sunt nefericiți oamenii fără talente, ci aceia care își folosesc darurile primite de la Dumnezeu, spre pierzarea sufletului lor și a celor din jur.
Nu sunt nefericiți cei care trăiesc puține zile, ci aceia care trăiesc mult și fără rost, uitând de suflet.

Elena J.

 
5 comentarii

Scris de pe 25 Octombrie 2013 în ELENA J.