RSS

Arhive pe categorii: INIMA

Inima nu imbatraneste niciodata

– Gheronda, Avva Pamvo spune: „Daca ai inima, poti sa te mantuiesti” (in Patericul egiptean). Ce intelegem prin „a avea inima”? – Poate intelege multe. Mai intai, „a avea inima” este egal cu „a iubi pe Dumnezeu”. In al doilea rand,  „a avea inima” este egal cu  „a avea sensibilitate”. In al treilea rand, „a avea inima” este egal cu „a avea bunatate”. In al patrulea rand, „a avea inima” este egal cu „a avea ingaduinta”. In al cincilea rand, „a avea inima” este egal cu „a avea vitejie”. Cand spunem „inima”, nu intelegem o bucata de carne, ci ravna pentru jertfa, dragoste nobila. Mare lucru este puterea inimii! Inima este ca o baterie care se incarca continuu. Nu oboseste, nici nu imbatraneste; puterea ei nu se istoveste niciodata. Dar pentru aceasta trebuie sa ne punem inima sa lucreze. Caci si eu am inima, si tu ai inima, dar ce sa faci cu ea daca nu o punem la lucru? Daca cineva nu-si pune inima sa lucreze, poate sa fie un urias si sa nu aiba curaj sa faca nimic. Iar altul poate sa fie atatica de mic, si sa nu oboseasca deloc, pentru ca toate cate face, le face din inima. Iata, vad si aici o maica care nu are rezistenta, dar fiindca pune inima in tot ceea ce face, nu simte oboseala. Nu cauta sa fuga de treaba, ci cum sa-l odihneasca pe celalalt. Face cu dragoste orice lucru, pentru ca o doare pentru celalalt. Si aceasta nu e ca sa o vada ceilalti si sa-i spuna „bravo”. Nu are iubire se sine, dorinta de a placea oamenilor, ci se misca in ascuns si astfel primeste Harul dumnzeiesc si Dumnezeu o ajuta. Cand un om este bolnavicios sau a imbatranit, chiar trupul sau nu se poate osteni, daca s-a invatat sa lucreze cu inima, aceasta imboldeste si trupul ca sa lucreze. Este ca o masina veche cu rotile dezumflate, cu osiile stricate, al carei motor insa este puternic si o impinge, si porneste. Pe cand un om tanar si sanatos, daca nu lucreaza cu inima, este ca o masina noua care nu are motor puternic si de aceea nu poate inainta. Cea mai mica osteneala este pentru el ca si cum ar rasturna muntii. Uneori la coliba se intampla ca vreun batranel sa uite o umbrela sau o geanta si atunci spun cate unui tanar: „Hai, voinicule, alearga putin ca sa-l prinzi din urma pe batranel!”. Dar el, indata ce aude, ofteaza. „Nu se va intoarce inapoi, Parinte?” ma intreaba. „Hai mai voinice, ii spun din nou, arata putina dragoste si du-te!”. El ofteaza din nou. Acesta, numai ce a auzit „alearga putin”, a si obosit, cu atat mai mult daca s-ar fi dus. Daca omul nu-si pune inima sa lucreze, nu seamana nici macar cu un animal; devine stana de piatra. Inima lui nu este buna de nimic.

Pr. Paisie Aghioritul

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 octombrie 2017 în INIMA

 

Inima de gheata

Greşim în fiecare zi,
Şi nu iertăm şi nu iubim,
Şi, totuşi, Domnul, orice-ar fi,
Se naşte iar la Viflaim.

Şi îngerii cântă din nou,
Parc-ar începe-o altă viaţă!
Dar, omule, nu simţi nimic?
De ce ai inima de gheaţă?

Ai colindat, copil fiind,
Te-ai bucurat de tot ce-i Sfânt.
Dar şi acum când ai crescut,
Iisus tot vine pe pământ.

Azi laşi copiii să colinde,
Să cânte cu îngerii-n cor,
Tu ai nevoie de iertare
Mai mult decât sufletul lor.

Ei sunt copii. Nu au păcate!
Dar tu, om mare, tot greşeşti;
Şi, totuşi, Dumnezeu mai poate
Să ierte chiar de-L răstigneşti.

Ridică-ţi ochii înspre cer!
Şi şterge-ţi umbra de pe faţă,
Colindă, ca să poţi topi
Măcar azi inima de gheaţă.

O lacrimă pe faţă-ţi curge,
Colindă, ca-n copilărie…
În suflet ţi-a pătruns Crăciunul
Şi te-a umplut de bucurie.

Gheorghe Câmpian

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 august 2014 în INIMA, PACATE

 

Ce-ai dori tu, oare, inima-ntristata ?

Ce-ai dori tu oare inimă-ntristată
suflete sărmane după ce suspini?
– bunurile lumii? – ceaţă-mprăştiată
astăzi par de-a pururi, mâine sunt ruini!

Inimi frământate, suflete sărmane
după ce-alergaţi voi, oare ce-aţi dori?
– frumuseţea lumii? – lacrime şi rane
ce încântă astăzi mâine va-ngrozi!

Suflet singuratec, inimă-ntristată
oare ce doreşti tu, după ce suspini?
– ai văzut o floare? – vine toamna-ndată
şi s-a dus parfumul şi-i rămân doar spini!

Inimă-nsetată, suflet fără pace
după ce te zbaţi tu, oare ce doreşti?
– fericirea lumii? – nor ce se desface
piere-n clipa-n care crezi c-o dobândeşti!

Ce doreşti sărmane, ce aştepţi tu oare
slavă, prietenie, zbor ne-mpiedicat?
– n-aştepta zadarnic, lumea nu le are
şi-ai să vezi odată cât te-ai înşelat.

Cauţi tu IUBIREA? – Ea e, numai ea e
singura comoară suflete sărac!
De-o adapi cu lacrimi, de-o porţi în văpaie
şi-o hrăneşti cu sânge, vei avea-o-n veac!

Traina Dorz

 
Un comentariu

Scris de pe 5 noiembrie 2013 în DRAGOSTEA, INIMA, IUBIREA

 

Vulpita si taranul

În Egipt, unde în vechile vremuri creştine existau multe mănăstiri mari, un monah se împrietenise cu un ţăran agricultor, neînvăţat şi cam naiv. Odată, țăranul i-a spus monahului: Şi eu Îl cinstesc pe Dumnezeu, Care a făcut această lume! În fiecare seară torn într-o strachină lapte de capră şi îl pun sub palmier. Noaptea, Dumnezeu vine şi bea tot lăpticul meu. Îi place foarte mult. Niciodată nu a rămas în strachină vreo picătură. Auzind vorbele acestea, monahul nu a putut să nu izbucnească în râs. Cu blândeţe şi pe înţeles i-a explicat prietenului său că Dumnezeu nu avea nevoie de lapte de capră. Totuşi ţăranul a stăruit cu încăpăţânare în părerea sa. Şi atunci monahul i-a propus ca în noaptea următoare să stea la pândă şi să vadă ce se va întâmpla după ce va pune strachina cu lapte sub palmier. Zis şi făcut. Când a venit seara, monahul şi ţăranul s-au ascuns undeva, mai departe şi curând au văzut la lumina lunii cum s-a furişat spre strachină o vulpe mică şi a băut tot laptele. Ca un trăsnet l-a lovit pe ţăran această descoperire.

– Da, a recunoscut el zdrobit, acum văd că nu a fost Dumnezeu!

Monahul a încercat să îl aline pe ţăran şi a început să-i explice că Dumnezeu este Duh, că El este cu totul astfel faţă de lumea noastră, că oamenii Îl cunosc pe El într-un chip aparte… Dar ţăranul a stat înaintea lui numai cu capul plecat. Apoi a început să plângă şi a plecat la bordeiul său. Monahul a plecat şi el la chilia lui. Dar apropiindu-se de ea a văzut uimit la uşă un Înger, tăindu-i calea. Şi cuprins de frică, a căzut în genunchi, iar Îngerul a spus:

– Omul acela simplu nu avea nici educaţie, nici ştiinţă de carte, nici înţelepciune ca să-L cinstească pe Dumnezeu altfel decât o făcea. Iar tu, cu înţelepciunea şi erudiţia ta, i-ai luat această posibilitate. Tu crezi fără îndoială că ai judecat corect? Însă nu ştii un lucru, o, înţeleptule: că Dumnezeu, uitându-se la inima sinceră a acelui ţăran, în fiecare noapte trimitea sub palmier o vulpe mică, că să îl mângâie şi să primească jertfa lui.

 
Un comentariu

Scris de pe 19 august 2013 în INIMA, VULPE

 

Fiecare daruieste ceea ce are in inima

Un om sărman lucra că grădinar la vila unui mare bogătaş. Într-o zi, bogătaşul a vrut să îl batjocorească pe grădinar de faţă cu câţiva musafiri pe care îi avea şi i-a dat un coş plin cu gunoaie.
– Uite un cadou pentru tine! – a spus bogătaşul mândru de gluma lui.
Omul a luat coşul cu gunoaie, a mulţumit şi a plecat acasă, în timp ce bogătaşul şi musafirii lui au rămas râzând în urmă. Ajuns acasă, grădinarul a spălat coşul, l-a vopsit frumos, iar a doua zi l-a umplut cu flori proaspete şi frumoase şi i l-a dus bogătaşului la care lucra.
– Păi cum, eu ţi l-am dat plin cu gunoaie şi tu mi-l aduci plin cu flori? Ce glumă e asta?
– Nu este o glumă… dar fiecare dăruieşte ceea ce are în inimă.

Irina Binder

 
Un comentariu

Scris de pe 14 iunie 2013 în DRAGOSTEA, INIMA, IUBIREA

 

Inima, imparateasa tuturor trairilor sufletesti si trupesti

Rostul nostru cel mai adânc trebuie să fie îndumnezeirea inimii noastre. Să devină dumnezeiască ! Să devenim „desăvârşiţi precum şi Tatăl nostru Cel din ceruri, desăvârşit este.”

Mulţi se îngrijesc să se arate înafară buni, cuviincioşi, cinstiţi, evlavioşi dar de inimă nu se îngrijesc aproape deloc, să o aibă curată, bună şi sfântă. Câţi sunt însă aceia care se străduiesc să le rânduiască pe cele dinăuntrul lor, cele care nu se văd, pe care nu le vede lumea, numai de Dumnezeu ştiute ? Cele ascunse în inima omului ?

Ortodoxia ne învaţă să ne îngrijim întâi de inima noastră şi mai apoi de purtare, de făptuire. Poate nici nu trebuie să ne îngrijim de acestea. Dacă rânduim ca inima să ne fie bună şi sfântă, atunci de la sine şi faptele noastre vor fi bune. Dacă însă vom lăsa să ni se înrăiască inima, atunci, firesc, ni se vor înrăutăţi şi faptele. Căci din inimă ies faptele omului. „Să curăţăm întâi partea dinăuntru a nostră ca să devină mai apoi suport ar curăţirii exterioare.”

Inima este simţirea. Inima este voinţa omului. Inima este mintea omului. Inima este acestea trei la un loc, toate într-o unire nedespărţită. Păcatul sparge această unitate a inimii şi abate mintea spre cele trupeşti şi pământeşti. „Rostul raţiunii este să aibă cunoaşterea lui Dumnezeu. Rostul voinţei este de a se ţine de voia lui Dumnezeu. Rostul sentimentelor este de a-L dori şi a-L iubi pe Dumnezeu.”

Din profunzimile inimii răsar gândurile bune sau rele. Şi atunci când spunem că trebuie să fim atenţi la gândurile noastre, înţelegem că trebuie să le întâmpinăm acolo unde se nasc, în inimă, şi dacă sunt rele să le dezrădăcinăm la timp până nu încolţesc.

„Atunci când sinele omului înclină către cele de jos şi pământeşti, tot atunci se strâmbă şi inima acestuia.”

Inima este împărăteasa tuturor trăirilor sufleteşti şi trupeşti. „Ea domneşte peste toate cele ale trupului şi atunci când harul cucereşte întreaga inimă, împărăţeşte şi asupra tuturor gândurilor.” „Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.”

Dacă vrei cu adevărat să te uiţi cu sinceritate şi smerenie înăuntrul inimii tale şi să cercetezi relele care există acolo, atunci sigur o vei vedea aşa cum este şi ţi se va deschide înainte calea curăţirii ei. Cu harul lui Dumnezeu şi cu strădania ta vei scoate tot răul şi inima ta se va curăţi.

Dumnezeu cere inima noastră: „Dă-Mi Mie, fiule, inima ta…” îi spune omului, cerându-i inima spre a-I fi Lui tron, spre a se sălăşlui acolo ca Împărat. Însă pe un tron nu încap doi împăraţi, doi cârmuitori. Pe tronul inimii va locui ori Dumnezeu, ori păcatul. Acest tron doreşte să-l cucerească diavolul.

Domnul ne cere să-L iubim din inimă. Ce să facă cu darurile noastre, cu jertfele noastre, dacă vede că inima am dat-o altcuiva ? Ce să facă El cu faptele noastre bune dacă le facem obligaţi de lege, sau mai grav, ca să fim lăudaţi de oameni, să dobândim o poziţie bună în societate ?

Dacă omul nu-L iubeşte pe Dumnezeu din inimă, faptele bune vin dintr-o evlavie uscată, dintr-o inimă bolnavă. „Nu au atâta însemnătate faptele şi osteneala noastră, cât are starea inimii noastre împreună cu ce doreşte ea.”

Adevărata valoare a legăturilor cu aproapele nostru se manifestă prin ce şi cum simţim pentru acesta în inima noastră. Nu prin ce spunem cu buzele sau ce facem cu mâinile pentru el. Virtuţile valorează cu adevărat pe cât izvorăsc din inimă, pe cât sunt de curate şi nu ipocrite. Fiindcă este posibil să ne arătăm virtuoşi fără să avem inima virtuoasă.

De mult preţ este fecioria. Dar care feciorie ? Întâi fecioria inimii şi apoi fecioria trupului. Domnul ne povăţuieşte să nu ne pierdem fecioria inimii cu gânduri viclene şi murdare. „Căci, care este folosul celui ce îşi păstrează trupul feciorelnic, însă inima nu ?”

Pe Dumnezeu nu-L păcălim căci El cunoaşte adâncul inimii noastre. El este cunoscătorul inimilor. Zice despre Sine: „Eu sunt Cel Care cercetez rărunchii şi inimile.”

Nu căuta să te arăţi oamenilor bun, cinstit, evlavios … atât timp cât viclenia zace şi mocneşte în interiorul tău ! Astfel i-a mustrat Domnul pe cei falşi: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici ! Căci semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.”

Inima are ochi, şi odată curăţită poate vedea limpede care este binele şi care este răul, care e folosul şi care e paguba, care este adevărul şi care e minciuna.

„Inima este cea care cuprinde şi cârmuieşte toate simţurile. Este rădăcina lor. Dacă rădăcina este bună şi ramurile vor fi bune, adică dacă inima e bună, şi simţurile vor fi curate.”Inima cea curată „este în stare să vadă în sinele său oglindirea lui Dumnezeu.”

Cu cât este mai curată inima, cu atât mai multă cunoaştere dobândeşte. Sf. Scriptură spune: „Înţelepciunea se sălăşluieşte în inimile celor drepţi.”

Astfel se ruga David: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule…” Curăţirea inimii se face cu puterea Duhului Sfânt. Pe cât de desăvârşit este curăţită inima, pe atât rodeşte dragostea.

După ce semne se va cunoaşte că a ajuns inima la curăţie ? „Când ajunge să-i creadă pe toţi oamenii buni şi să nu îi pară nici unul necurat şi pângărit, atunci omul este cu adevărat curat cu inima.”

„Ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică.”

Pricinile duhovniceşti nu strică inima, nu o robesc patimilor, aşa cum se întâmplă cu bucuria pricinuită de cele materiale.

„Intră tu, cela ce vrei să ai inima curată, şi înaintează către cugetul tău robit păcatului şi priveşte mai jos decât cugetul, mai adânc decât gândurile tale, în vistieria grăitoare a sufletului tău… …priveşte deci şarpele răului care se târăşte şi se cuibăreşte înăuntru. Este un adânc de neînţeles inima omului. Şi de vreme ce îl vei omorî, atunci să te lauzi în Domnul că ai inima curată.”

„Adânceşte-te acum în inima ta, ieşind din împărăţia păcatului şi vei găsi acolo, înăuntrul tău, scara pe care păşind vei putea să urci la cer.”

„Păzeşte-ţi INIMA mai mult decât orice, că din ea ţăşneşte viaţa ! ”

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 1 mai 2013 în INIMA

 

INIMA – un emitator mai puternic decat CREIERUL

Până nu demult, oamenii de ştiinţă au crezut că doar prin gândurile noastre emitem energie către exterior şi că cel mai puternic emiţător energetic din corpul uman ar fi astfel creierul, cu impulsurile sale electromagnetice. S-a demonstrat însă că avem un emiţător mult mai puternic. Inima. Una din cele mai mari descoperiri ale secolului XX este că inima are şi un alt rol decât cel de pompă de sânge.

Descoperirea a fost făcută de Institutul de Cardiologie din California. Ei au spus că acest organ miraculos e înzestrat cu inteligenţă, inteligenţa inimii, şi că influenţa inimii este foarte importantă, foarte profundă pentru noi.

Emiterea unei emoţii determină instantaneu răspuns în ADN

Câmpul electric al inimii este de aproximativ 60 de ori mai mare decât amplitudinea activităţii electrice generate de creier. Câmpul magnetic produs de inimă este de 5.000 de ori mai mare în intensitate decât câmpul produs de creier. Acest câmp se schimbă în funcţie de starea emoţională. Când ne temem, simţim frustrare sau stres, el devine haotic.

Sentimentele umane care pleacă din inima noastră, având în spate convingerile noastre profunde, influenţează ADN-ul şi el, la rândul său, influenţează atomii, materia.

S-au realizat experimente care au arătat că stările de iubire, de recunoştinţă dilată, modifică lanţurile de ADN, iar la stres, furie, frustrare, molecula de ADN se micşorează, se contractă şi implicit blochează codurile sale. Tot demonstrat este că aceste coduri se deblochează instantaneu dacă experimentatorii reuşeau să emită iar iubire, recunoştinţă, bucurie. Emiterea unei emoţii determină la miime de secundă, deci instantaneu, răspuns în ADN, chiar dacă mostra studiată era la distanţe imense de experimentator.

În 1994, cercetătorul american J.A. Armour introducea conceptul de „creier al inimii“, după ce rezultatele studiilor arătau că inima are un sistem nervos, suficient de complex pentru a putea fi recunoscut drept un „mic creier“ propriu. Acest sistem nervos al inimii conţine în jur de  40.000 de neuroni, cu mult mai puţini decât neuronii cerebrali, care sunt în jur de 100 de miliarde. Cu toate acestea, circuitul elaborat pe care îl formează permite inimii să acţioneze independent de creier (prin învăţare, memorie, senzaţie) şi chiar să influenţeze procesele cognitive la nivelul creierului, cu care ea comunică. Adică inima acţionează ca şi cum are o minte a ei şi influenţează profund felul cum percepem lumea şi cum îi răspundem. Cercetările făcute de Joel şi Beatrice Lacey de la Institutul de Cercetare Fels, în anii ’70, au descoperit că atunci când creierul trimite semnale inimii, prin sistemul nervos, inima noastră nu se supune automat. Cu toate acestea, creierul se supune tuturor mesajelor şi instrucţiunilor trimise de către inimă. Un alt studiu a demonstrat că inima este implicată şi în procesarea şi decodificarea informaţiei intuitive. Cercetări anterioare descoperiseră că accesul la intuiţie se face şi prin creier, dar spre surpriza cercetătorilor, a reieşit că inima este mai rapidă decât creierul în receptarea şi reacţia la informaţiile despre evenimente viitoare, înainte ca acestea să se întâmple (McCraty, Atkinson & Bradley, 2004). Ştiaţi că undele cerebrale ale unei persoane se pot sincroniza cu undele câmpului magnetic ale inimii altei persoane? Deci ce gândim despre cineva poate fi simţit de acela chiar în inimă.

Concluzia este că sentimentele şi gândurile noastre pot modifica ADN-ul, iar ADN-ul modifică materia din care e structurată lumea. Când trăim compasiune, iertare, dragoste influenţăm propriul ADN, dar mai mult decât atât, putem transmite aceste modificări în afara noastră, la distanţe oricât de mari, prin câmpul cuantic, influenţând tot ce este în lume.

 
Un comentariu

Scris de pe 3 aprilie 2013 în INIMA

 

Inima ne-nduplecata…

Doamne, nu-i pe lume piatră
să nu poţi s-o sfarmi odată
— dac-o-ncerci cu foc şi apă
vine-o clipă când se crapă…

Numai inima-mpietrită
cât o rogi, stă neclintită
cât o chemi, stă nesimţită
cât o uzi, stă nerodită.

Inimă ne-nduplecată
inimă ne-nduplecată
cum ai să te frângi odată
pentru veci nevindecată.

Şi nu-i fier să nu se poată
încălzi şi rupe-odată
dacă focu-l tot iubeşte
vine-un ceas când se topeşte.

Numai inima greoaie
ani şi ani, nu se mai moaie
îţi verşi lacrima şiroaie
şi ea tot nu se-ncovoaie.

…Inimă ne-nduplecată
când vrei să te frângi odată?
— fier şi piatră tot se moaie
cu sudoare şi văpaie.

Dar pe tine, cât ţi-ar plânge
şi-n iubire cât te-ar strânge
spre-a Lui Cruce şi-al Lui Sânge’
nici Hristos nu te mai frânge…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 ianuarie 2013 în INIMA

 

Ah, inima rasfatata

Doamne, inima nu mi-e bună de nicio treabă,
Prea am ţinut-o-n piept numai podoabă.

N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la şcoală;
Am cruţat-o…şi mi-a rămas nepricepută, goală.

Am crescut-o mai rău ca pe prinţese:
Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu ţese.

Voinică, se plânge că oboseşte-ndată:
Inimă făr’ de rost, inimă răsfăţată.

Crdeam că aşa trebuie: poeţii
Să-şi poarte inima mai presus de greul vieţii.

Dar iată, acum mi-e plină de toane şi nazuri,
Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri.

Sare, s-aprinde, o apucă atacuri
Că nu-i dau raiul, scări la cer, punţi peste veacuri.

Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept.
Numai singur Tu de-acum poţi…Te aştept.

Intră, Doamne, acolo, la ea în piept !

Vasile Voiculescu

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 iunie 2012 în DRAGOSTEA, INIMA, IUBIREA

 

Inima

Ai calculat vreodată de câte ori pe zi bate inima ta? Dacă nu, atunci află că ea bate de cca. 100 000 de ori în 24 de ore şi de 3 miliarde de ori în 80 de ani. Dumnezeu este Cel care te-a creat. El ţi-a dat viaţa, El a poruncit inimii tale să bată. David a spus: „Doamne, Tu ai zidit rărunchii mei, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele.” Dumnezeu este Cel care te-a conceput. Pe când erai încă în pântecele mamei tale, El te-a cunoscut şi te-a iubit. El a dorit să trăieşti pentru El. Dumnezeu porunceşte inimii când să înceapă să bată. După fiecare bătaie ea Îl întreabă pe Creatorul ei: „Tată, să mai bat?” iar Acesta îi răspunde: „Da, mai bate o dată!” Inima ascultă, apoi întreabă iarăşi: „Tată, să mai bat?” Răspunsul este acelaşi: „Da, mai bate o dată!” Aceste întrebări vor fi puse de 100 000 de ori pe zi şi de 3 miliarde de ori în 80 de ani.

Va veni însă un moment, în care inima va întreba acelaşi lucru: „Tată, să mai bat?„, iar răspunsul va fi: „NU, OPREŞTE-TE!” În acest caz, nimeni nu se va putea împotrivi. Prin urmare, viaţa nu este în mâna noastră, ci în mâna Celui care ne-a conceput. Ştii ce înseamnă „Countdown„? Este un sistem de numerotare inversă. În viaţa ta, acesta a fost activat atunci când a avut loc prima bătaie a inimii tale. Ştii tu oare câte au mai rămas?   … 20 – 19 – 18 – 17 – 16 – 15 …

Gândul la moarte este înfricoşător numai pentru cel ce nu crede în veşnicie. Cel credincios ştie că moartea este numai poarta dintre cele două lumi. Adevărata tristeţe este să ştii că ţi-ai petrecut viaţa fără să fi iubit, fără să fi făcut ceva pentru suflet. Lupta este o condiţie a vieţii; viaţa moare abia atunci când lupta încetează. Dar mai bine să murim uzaţi decât ruginiţi…Cu o moarte toţi suntem datori, însă cea mai onorabilă moarte ar fi să mori pentru numele lui Hristos, pentru dreptate, pentru adevăr…Viaţa este un voiaj spre Acasă; aici suntem numai într-un scurt popas. Însă, după cum o zi bine întrebuinţată ne dă un somn liniştit, tot astfel o viaţă bine folosită ne dă un sfârşit fericit.

 
3 comentarii

Scris de pe 22 mai 2012 în INIMA

 

Etichete: