RSS

Arhive pe categorii: LUPTA

Despre rabdare

Îmi amintesc de o bună credincioasă, o creştină, care nu lipsea de la biserică: „Eu nu vreau să lipsesc de la biserică, în nici o duminică ! Ştiu că duminica e ziua lui Dumnezeu şi eu vreau să o petrec în casa lui Dumnezeu!” ; şi venea în sfânta biserică mereu. Bărbatul o tot certa; ceartă azi, ceartă mâine, iar într-o zi îi zise: „Măi, femeie, uite ce e! Dacă nu ţi-oi tăia mâinile de la coate , când vei veni odată de la biserică!… Am să-ţi tai mâinile de la coate!”. Ea a tăcut din gură şi şi-a văzut de drum. „Eu mă duc la Dumnezeu, eu mă rog la Dumnezeu, eu mă duc la casa Lui şi vreau să-L ascult pe El, nu pe tine! Pe tine te ascult acolo unde e de ascultat , dar nu aici!”.

A răbdat biata femeie şi într-o bună zi, când venea de la biserică şi a intrat pe străduţa ei – e fapt adevărat, petrecut aici în Bucureşti – i-au ieşi vecinele înainte şi au întrebat-o: „Ce face domnul Gheorghe? Cum se mai simte?”. „Ce să se simtă… cum?”, „Păi de unde vii?”. „Eu vin de la biserică.” „Păi nu ştii nimic?!”. „Nu ştiu !”. Explodase butelia şi i- rupt mâinile , i le-a tăiat de la coate, aşa cum i-a zis el femeii lui, căci o aştepta cu cuţitul să-i taie mâinile de la coate. Atunci s-a mirat şi s-a închinat: „Doamne, mari sunt minunile Tale!”. De acum plângea el şi-i spunea: „Ce să fac, păcătosul de mine?! Acum te rog să mă ierţi, să mă ţii aşa, că depinde de tine, de ţi s-o urî cu mine; să mă ierţi, că am greşit, am păcătuit!”

Sunt multe minuni pe care Dumnezeu le face ca să arate şi altora Adevărul! Toţi cei ce dispreţuiesc  şi se poartă cu nepăsare fată de Cuvântul lui Dumnezeu şi de chemările lui, vor cunoaşte în ziua judecăţii pe Cel Care are în gura Lui  sabia ascuţită cu două tăişuri, pe Fiul lui Dumnezeu, Care-i va osândi pe veci atunci, pe cei necredincioşi şi potrivnici.

 
Un comentariu

Scris de pe 18 Noiembrie 2014 în LUPTA

 

Cand se hotaraste un suflet pentru mantuire, tot iadul napusteste asupra lui

Diavolul este un vrăjmaş ce s-a specializat în lucrarea de a convinge cugetul omului, de a-l amăgi, pentru a se ocupa cu tot ce este lumesc şi păcătos şi pentru a nu se aduna, a nu se concentra. Căci tot ceea ce este lumesc, pământesc, are însuşirea de a se împrăştia, de a se îndepărta de sursa naturală; astfel şi părţile minţii se îndepărtează enorm de însăşi mintea omului. Toate acestea din pricina păcatului primordial. Fiece cuget ce nu se adună, îndepărtează părţile minţii şi unirea ei cu Hristos. Iar acest lucru nu aduce nici mântuirea, nici pocăinţa. Nu este interesat diavolul să ştie, să afle sau să înveţe cutare sau cutare… Nici nu îl va invidia pe om, nici nu se va mai ocupa de el. Printr-o singură privire aruncată de la distanţă, înţelege ce se întâmplă cu omul.

Însă, cum percepe că omul a tras învăţătura şi încearcă să adune cele sparte, cele împrăştiate, să adune cele făcute mii de bucăţi ale minţii sale şi să le facă un tot unitar, un cuget în numele lui Hristos, atunci diavolul sună adunarea generală. N-are de gând să cedeze niciun strop. Are o nemărginită răbdare şi mii de ani să se războiască. Nu va da înapoi, nici nu va obosi. Însă, Hristos, fiindcă este atât de bun şi văzând nepocăinţa omului, de multe ori opreşte firul vieţii, şi moartea însăşi devine o expresie a milostivirii pentru noi toţi, căci ni se ia posibilitatea de a mai păcătui şi este oprită păcătuirea. Căci, dacă omul ar mai fi trăit şi stăruit în păcat, s-ar fi dus în adâncurile iadului. După moarte omul nu mai poate păcătui; nici chiar cel mai mare păcătos. Pe de altă parte, nu poate face nici altă lucrare a binelui, din moment ce a plecat din viaţa aceasta. Doar dacă a lăsat moştenire şi testament spiritual, precum Sfinţii Părinţi au lăsat lucrările lor duhovniceşti şi petrecerea lor sfântă. Ce loc special trebuie să aibă Sfinţii Părinţi!

 Efrem Ieromonahul, Schitul Vatopedin Sf. Ap. Andrei „Cuvinte simple din Sfântul Munte”

 
4 comentarii

Scris de pe 14 Martie 2014 în LUPTA, MANTUIRE

 

Nu te inalti de jos pana nu cazi

N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
Azi n-ai iubi, de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mâna ta, n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după un colţ de rai,
De n-ai purta un strop de iad în tine.

Că nu te-nalţi de jos până nu cazi
Cu fruntea-n pulberea amară,
Şi de re-nvii în cântecul de azi,
E c-ai murit în plânsetul de-aseară.

Radu Gyr

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 Octombrie 2013 în CREŞTINUL, LUPTA

 

Fapta cea mai mareata inaintea lui Dumnezeu

De ai căzut, ridică-te! Dar vezi de nu ai putea cumva să ridici și pe alții cu tine. Ai aflat lumina? Caută de luminează şi pe cel care încă se află în întuneric. Ai găsit calea? Arat-o şi acelora care încă rătăcesc pe drum. Ai reuşit să te ridici din patima ta? Ajută şi pe acela care încă înoată în mocirla păcatelor. Să nu consideri că dacă te-ai ridicat şi te-ai îndreptat, nu mai ai nicio datorie faţă de aproapele tău. Nicio bucurie nu este deplină dacă nu este împărtăşită şi cu cei din jur. Aşadar, în drumul tău spre înviere, caută să împrăştii lumină pentru ca să se poată folosi şi ceilalţi şi să ai, astfel, parte şi din cununile lor. Foarte mult contează înaintea lui Dumnezeu să aduci o bucurie, să spui un cuvânt de mângâiere unui suflet întristat şi deznădăjduit. Căci deşi se întâmplă de multe ori ca noi înşine să fim slabi ori necăjiţi, întotdeauna găsim putere să ajutăm pe cei aflaţi mai în nevoie decât noi. Deşi ne este greu, Dumnezeu întotdeauna ne descoperă că sunt suflete care suferă mult mai mult decât noi şi în acelaşi timp ne dă şi puterea să trecem peste necazuri. La judecată vom fi întrebaţi şi de binele pe care am fi putut să-l facem şi nu l-am făcut. Mai mare decât milostenia trupească, este milostenia sufletească. Să ajuţi pe aproapele tău cu o vorbă bună, să-l încurajezi, să-l sfătuieşti, să-i vorbeşti despre Dumnezeu, despre suflet, despre păcat, să-i deschizi ochii sufletului aşa poate cum şi tu la rândul tău ai fost luminat de către alţii. Nu este faptă mai măreaţă ca aceea de a aduce suflete la Dumnezeu şi nici bucurie mai mare ştiind că ai smuls un suflet din iad. Aşadar, lucrând la mântuirea sufletelor noastre să nu încetăm să ne luptăm şi pentru salvarea altor suflete, căci această lucrare este plăcută lui Dumnezeu.