Diavolul este un vrăjmaş ce s-a specializat în lucrarea de a convinge cugetul omului, de a-l amăgi, pentru a se ocupa cu tot ce este lumesc şi păcătos şi pentru a nu se aduna, a nu se concentra. Căci tot ceea ce este lumesc, pământesc, are însuşirea de a se împrăştia, de a se îndepărta de sursa naturală; astfel şi părţile minţii se îndepărtează enorm de însăşi mintea omului. Toate acestea din pricina păcatului primordial. Fiece cuget ce nu se adună, îndepărtează părţile minţii şi unirea ei cu Hristos. Iar acest lucru nu aduce nici mântuirea, nici pocăinţa. Nu este interesat diavolul să ştie, să afle sau să înveţe cutare sau cutare… Nici nu îl va invidia pe om, nici nu se va mai ocupa de el. Printr-o singură privire aruncată de la distanţă, înţelege ce se întâmplă cu omul.
Însă, cum percepe că omul a tras învăţătura şi încearcă să adune cele sparte, cele împrăştiate, să adune cele făcute mii de bucăţi ale minţii sale şi să le facă un tot unitar, un cuget în numele lui Hristos, atunci diavolul sună adunarea generală. N-are de gând să cedeze niciun strop. Are o nemărginită răbdare şi mii de ani să se războiască. Nu va da înapoi, nici nu va obosi. Însă, Hristos, fiindcă este atât de bun şi văzând nepocăinţa omului, de multe ori opreşte firul vieţii, şi moartea însăşi devine o expresie a milostivirii pentru noi toţi, căci ni se ia posibilitatea de a mai păcătui şi este oprită păcătuirea. Căci, dacă omul ar mai fi trăit şi stăruit în păcat, s-ar fi dus în adâncurile iadului. După moarte omul nu mai poate păcătui; nici chiar cel mai mare păcătos. Pe de altă parte, nu poate face nici altă lucrare a binelui, din moment ce a plecat din viaţa aceasta. Doar dacă a lăsat moştenire şi testament spiritual, precum Sfinţii Părinţi au lăsat lucrările lor duhovniceşti şi petrecerea lor sfântă. Ce loc special trebuie să aibă Sfinţii Părinţi!
Efrem Ieromonahul, Schitul Vatopedin Sf. Ap. Andrei „Cuvinte simple din Sfântul Munte”
Elena J.
14 martie 2014 at 14:29
Despre puterea Rugaciunii lui Iisus:
https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2014/03/10/despre-puterea-rugaciunii-lui-iisus-2/
pcmouse
14 martie 2014 at 14:52
Reblogged this on pcmouseblog.
Vali
7 mai 2014 at 17:27
O, om, ce mari răspunderi ai!…
de Traian Dorz
O, om! … ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume!
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii-o dai,
căci ea mereu spre iad sau rai
pe mulţi o să-i indrume!
Ce grijă trebuie să pui
în viaţa ta, în toată
căci gîndul care-l scrii sau spui
s-a dus… şi-n veci nu-l mai aduni,
dar vei culege roada lui
ori viu, ori mort , odată.
Ai spus o vorbă! – vorba ta,
mergînd din gură-n gură,
va-nveseli sau va-ntrista,
va curaţi sau va-ntina,
rodind sămânţa pusă-n ea
de dragoste sau ură.
Scrii un cuvînt! – cuvîntul scris
e-un leac sau o otravă!
Tu vei muri, dar tot ce-ai zis
rămîne-n urma-n drum deschis
înspre infern sau paradis,
spre-ocară sau spre slavă.
Spui o cîntare! – versul tău
rămîne după tine;
îndemn la bine sau la rău,
spre curăţie sau desfrîu,
lăsînd in inimi rodul său
de har sau de ruşine.
Arăţi o cale! – calea ta
în urma ta nu piere,
e calea bună sau e rea,
va prăbuşi sau va-nălţa,
vor merge suflete pe ea…
spre rai sau spre durere.
Trăieşti o viaţă! – viaţa ta,
e una, numai una,
oricum ar fi, tu nu uita:
cum ţi-o trăieşti, vei cîştiga
ori fericire-n veci prin ea,
ori chin pe totdeauna! …
O, om! … ce mari răspunderi ai !
Tu vei pleca din lume,
dar ce scrii azi, ce spui în grai,
ce laşi prin pilda care-o dai,
pe mulţi, pe mulţi mereu spre rai
sau iad o să-i îndrume.
Deci, nu uita! … fii credincios
cu grijă şi cu teamă!
Să laşi în urmă luminos
Un grai, un gînd, un drum frumos!
Căci pentru toate, ne-ndoios,
odata vei da seamă!…