RSS

Arhive pe categorii: IUBIREA

Sa iubesti neconditionat

40897061_1789804817764637_285886419224756224_n.jpg

Să iubeşti necondiţionat, fără răspuns, să iradiezi lumina spiritului tău până peste marginile lumii, să hrăneşti cu pâinea bunătăţii, să creşti şi să ajuţi în tot felul, fără să ai teama insuccesului sau a loviturii pe la spate. Să înalţi cântece de laudă vieţii, să vindeci rănile fraţilor tăi de suferinţă chiar şi atunci când te hulesc, să-i urci pe creste până la locul unde privirea lor ameţeşte.

Să creşti florile de foc ale dragostei, să umbli drumul greu sfârşit de osteneală pentru a purta lumina altora, a tuturor, a celor buni şi a celor răi, să suferi pentru ei în candoare şi măreţie.

Când eşti bun, darnic şi luminat, când serveşti şi suferi pentru alţii, când iubeşti prea mult, nu te aştepta la recunoştinţă, ci la răscumpărare. Când arăţi tuturor calea înţelepciunii şi virtuţii şi-ncerci să-i deprinzi cu adevărată omenie, pregăteşte-te pentru sgomotosul alaiu al răstignirii. S’a spus că-n lumea noastră, când calci pasul ascensional al umanităţii, nu ai decât un drept: să suferi şi să mori chinuit de acei pe care îi iubeşti. Ghimpe al plăcerilor uşoare şi al conştiinţei alterate, ei nu te pot considera om normal, om bun, decât poate după cântarea cea din urmă.

Cel ce osteneşte cu rodnicie, cel ce seacă isvoarele plânsului ce ne sfârşeşte pe noi oamenii, cel ce alungă pustiul întâmplător, numai acela urcă muntele vieţii, numai el cucereşte spaţiul spiritual al lumii. Acolo în creste totul pare făcut să lase ochilor noştri imaginea unei lumi mai bune, a lumii adevărate care întruchipează bunătatea, adevărul şi frumuseţea deplină.”

Ernest Bernea

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 20 august 2019 în IUBIREA

 

Sa nu-ndraznesti sa iubesti

PRIMI SI OFERI.jpg

Să nu-ndrăznești să iubești
De nu știi să te jertfești,
Căci iubirea-i lucru sfânt
Și în cer, și pe pământ.

În iubire dăruiești,
Lupți, înduri și prețuiești,
Nu renunți la cel iubit,
Ierți mereu ce ți-a greșit.

În iubire nu faci rău
Și renunți la dreptul tău,
Nu porți ură, nu rănești,
Nu compari, nu umilești.

În iubire lupți, ajuți
Și ridici pe cei căzuți,
Cauți pacea, rămâi blând,
Nu porți cuget rău în gând.

În iubire te jertfești
Pentru cel ce îl iubești,
Îl așezi pe locu-ntâi,
Te pe locul doi rămâi.

În iubire vezi frumos
Pe tot omul, luminos,
Prin iubire te sfințești
Și iubind veșnic trăiești.

ELENA J.

 
5 comentarii

Scris de pe 22 mai 2019 în DRAGOSTEA, ELENA J., IUBIREA

 

E criza…

img_1197

E-adevărat, e criză, veștile-s tot mai proaste,
Dar care-i tipul crizei din zilele noastre?
M-aș bucura nespus să fie financiară,
Dar cred c-a noastră criză este spirituală!
E criză de iubire și-am vrut să mă-mprumut,
Dar nici măcar o bancă iubire n-a avut.
Am înțeles atunci: oricât ai încerca,
N-ai să poți niciodată să cumperi dragostea.
E criză de iertare și-am vrut un avocat,
Ca nu cumva orgoliul să-mi fie șifonat.
Am câștigat procesul, nu și eliberare
Căci mă ținea în lanțuri pârâșul, Răzbunare.
E criză de prieteni, te vând fără să simți,
Tovarășii de-o viață pe 30 de arginți…
Să nu îți pară rău, nu îi striga, doar taci,
Nici nu-și imaginează cât sunt de săraci.
E criză de emoții și spune multă lume:
„Sensibilitatea e doar o slăbiciune”,
Dar de n-ai ridicat o inimă zdrobită,
Sufletul ți-e gol și inima falită.
E criză de răbdare și cine are vreme
Să îți tot asculte sufletul cum geme?
Suntem grăbiți și-adesea parcă am uitat
Că Domnul ani întregi, tăcut, ne-a așteptat.
E criză de credință și de atâtea ori,
Când ne rugăm parcă suntem cerșetori:
Doamne, să-mi dai pace și biruință-Ți cer,
Dar cu credința, Doamne, să știi că sunt lefter.
Fonduri spirituale-s mai multe decăt crezi,
Și prin pocăință poți să le accesezi,
Depune-ți doar sufletul și inima ta
Nu pe la Uniune, ci sus la Golgota!

Ciprian Barsan

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 martie 2019 în IUBIREA

 

Daca este iubire, toate se rezolva de la sine

2012_cununuie religiaosa-768x530.jpg

Ce dulce este iubirea!… Dar să nu se meargă pe instincte şi pe plăceri într-o căsnicie, ci gândind la un scop suprem: mântuirea reciprocă. Stimularea continuă reciprocă spre acest scop este obligatorie, pentru că e o mare răspundere. Valoarea unei flori nu stă într-o petală pe care a luat-o vântul, ci trebuie văzuta valoarea întrinsecă a florii.

O căsnicie se poate întemeia pe o iubire adevarată şi pe o coordonată exclusiv creştină. E o mare greşeală să te îndrăgosteşti de un băiat sau de o fată, şi punem problema căsătoriei pentru că mi-e drag de el sau de ea. Nu, nu. Trebuie văzut, cât de cât, dacă sunt străbătuţi de fiorii sfintei răspunderi pe care o cere căsătoria. .. Pentru că frumuseţea o să se mai schimbe, dar trebuie să rămâna mai departe frumuseţea creştină din fiecare, pentru fiecare. Asta e verigheta, care se şi dă: iubirea celuilalt catre celalalt. Adica iubirea nu are nici inceput, nici sfarsit – asta ar fi semnificatia verighetei.

 – Cum putem sti ca partenerul e cel pe care ni-l daruieste Dumnezeu? – Trebuie sa simti ca celalalt e pentru tine. Exista o forta nevazuta in tine, cu care simti ca acesta este… cel ce este. Il vezi cum se manifesta, ii vezi naivitatea celuilalt, cumintenia, dorinta de a se darui, dar nu doar numai pentru placeri; pentru ca, de multe ori, dorinta acopera scopurile. Adica, domnule, nu mai tin cont de nimic, ne iubim. Ca pana la urma sa-si puna problema despartirii, pentru ca nu-i mai convine, pentru ca s-au consumat curiozitatile si au aparut alte imprejurari ispititoare. Sa aiba, deci, o identitate crestina, un eroism de a-si mentine aceasta identitate.

– Daca doi tineri se iubesc, dar sunt necredinciosi, in dragostea lor mai este prezent Hristos?

– Sunt necredinciosi unul fata de altul, sau necredinciosi fata de Dumnezeu?

– Fata de Dumnezeu.

– Acum vreau sa va spun un lucru: sa stiti ca nici inteligenta, si nici orice educatie, nu are nici o valoare daca nu este in slujba dragostei si a iubirii. Dar nu putem sa-i oprim sa nu se casatoreasca. Insa, nu ajung nicaieri, daca nu sunt cu Hristos. “Ne iubim, si gata!” Acesta este instinct si nimic altceva. Iubirea aceea nu are durabilitate.

Casatoria in sine trebuie sa se faca dupa cum spune proverbul: ori bine, ori deloc! – fiindca este in slujba unui ideal, nu in slujba placerilor numaidecat. Iubirea, casatoria care urmeaza, daca nu slujeste unor idealuri mai inalte – chiar necasatorit, dar mai ales casatorit – sigur ca nu ajungi la nimic pozitiv: nu faci decat sa pierzi un timp atat de scump.

Daca se iubesc, este un fel de a vorbi. Ce rost are sa mai vorbim ca sa iubesc, dar nu cred in Dumnezeu! Nu exista nici un fel de siguranta de percepere in viitor, de sens, de scop, daca nu exista Dumnezeu. Daca nu este in Biserica, nu exista nimic! Acesta ar putea sa fie raspunsul care sa raspunde la intrebarea ce ati pus-o.

Ce sa le cerem? Casnicia are nevoie de educatia copiilor, de a-i invata sa se inchine. Pot sa traiasca ca niste pagani, fara nici un fel de ideal? N-au batut clopotele destul ca sa se destepte tineretul acesta? Iar cuvantul acela, ca “astazi familiile trec prin momente dificile”, nu prea sunt de parere. Pentru ca atunci cand traiesti prezentul, nu mai poti sa vezi defectiunile in actiuni: vezi numai perfectiunile. O tendinta mereu de a ma completa facand bine primul pas spre asa ceva.

– Taina Cununiei lucreaza si asupra oamenilor necredinciosi? Pentru ca astazi oamenii se cununa fara sa aiba habar ce inseamna cununia, sau chiar relatia cu Dumnezeu.

– Daca sunt necredinciosi, nu are nici un haz, cum am zice. Dar, daca s-au cununat la Biserica inseamna ca sunt, cat de cat, credinciosi. Daca sunt necredinciosi, nu se mai cununa.

– Dar daca o fac doar ca pe o datina, Taina Cununiei lucreaza oricum?

– Nu putem spune ca nu lucreaza din momentul in care se face, pentru este incadrata intr-o intreaga ceremonie, cu harul preotiei…

Nu recomandam deloc aceasta taina a cununiei, daca sunt necredinciosi. Pentru ca avem prin aceasta Taina anumite pretentii, sau niste raspunderi. Si daca aceste raspunderi sunt nedorite, nu se pot implini, pentru ce mai plecam pe acest drum? Sau fac Taina aceasta numai dintr-o datina? Cuvantul acesta datina este un cuvant mai scump si nu as vrea sa-l implic aici, printre necredinciosi.

Se cununau ca datina si mosii si stramosii nostri, si inca numai la Biserica, fara primarie. Dar cununia era facuta cu scopuri extraordinar de mari.

Asta este o mare Taina, dragii mei! Mai intai de toate se pun in valoare lucrurile asa cum le-a creat Dumnezeu. Bineinteles, nu este singura Taina – mai mult decat atat este calugaria.

Pe urma, sa ne gandim ca se vor satura unul de altul foarte repede, neavand nici un ideal care sa-i ajute, ca nu e har. Harul este acolo unde este credinta. Dumnezeu nu da harul ca la un milog – la o mana intinsa tiganeasca -, il da doar daca te jertfesti.

Datina aceasta se savarseste datorita unui scop, cu o raspundere extraordinara. Sa nu se incurajeze cineva ca o face din datina. E o iubire subreda care nu dureaza. Cum ar zice omul: “O luna de miere si o viata de amar!”

– Parinte, astazi se intelege din ce in ce mai putin rostul barbatului si al femeii in casnicie. Puteti sa ne spuneti care este rostul lor in viata de familie?

– Adevarul este ca nu sunt de parere cu cuvantul acesta “astazi”. Barbatul si femeia sunt aceiasi cu cei pe care i-a creat Dumnezeu la inceput, cu un scop bine definit.

S-a facut o constatare: intrucat femeia a fost roaba mii de ani, si cu ocazia Edictului de la Milan, Sfantul Constantin cel Mare a dat libertate si femeii, ca sa nu mai fie omorata fara judecata – s-a transmis atavic, adica a trecut peste veacuri teama femeii de barbat, si a ramas femeia cu spaimele acestea atavic transmise. Nu este permis acest lucru.

Femeia inseamna “imparateasa daruitoare”. Femeia, daca zici ca-i slaba, totusi, din momentul in care te-ai angajat sa te numesti sot, nu te poti numi sot, decat langa o sotie. Trebuie sa o pui pe tron, cu orice chip! Sa nu se mai vada in femeie numai un scop meschin sau un lucru de cazna.

Femeia este extraordinara in creatia lui Dumnezeu! Dati-va seama ca destinul intregii omeniri depinde de cuvantul Fecioarei Maria, libere:Fie mie dupa cuvantul Tau (Luca 1, 15). Si s-a schimbat destinul intregii omeniri, si chiar al lui Dumnezeu in lume.

Maica Domnului este o femeie care a deschis portile fericirii, libertatii si vesniciei in lume.

Femeia trebuie cu orice chip respectata, pentru ca daca Dumnezeirea ar intreba omenirea: “Ce este in omenire?”, n-ar intreba paternitatea, ci maternitatea! Deci, femeia joaca un rol primordial in ceea ce priveste creatia lui Dumnezeu, barbat si femeie.

Putem noi, oare, sa desprindem o Taina atat de importanta de cuvintele Mantuitorului: Fara de Mine nu puteti face nimic! Acestea sunt cuvinte dumnezeiesti, si tot ce a spus Hristos este adevarat.

Lumea crestina, daca ar fi atenta numai la aceste cuvinte, ar fi mult mai controlata si s-ar descoperi mai repede ori valorile, ori defectele. Pentru ca El este Vita si noi suntem mladitele. Poate mladita sa rodeasca ceva fara vita?

Maica Domnului reprezinta neamul omenesc. Femeia nu trebuie vazuta ca o roaba. Pentru ca, desi spunem in rugaciunile Tainei Cununiei, ca femeia trebuie sa se supuna barbatului, acesta din urma trebuie sa fie atent ca i se spune, tot in aceeasi rugaciune, ca trebuie sa o iubeasca. Daca nu o iubeste, nu o sa-l asculte. Barbatul, daca nu asculta de acest cuvant, se face raspunzator de indaratnicia femeii. Deci, trebuie sa o iubeasca cu orice chip.

In casnicie se intra prin foarte multe transformari si lucruri neprevazute, datorita marilor intimitati: nastere de copii, care nu se face numai citind cum se face, ci se naste in modul cel mai normal de catre toate femeile, fie imparateasa, fie femeie de rand.

Cuvantul femeie trebuie, cu orice chip, mult mai respectat, pentru ca, va repet, cuvantul femeie inseamna“imparateasa daruitoare“, si daruirea este toata Scriptura.

– Dar putem identifica, in viata de familie, un rost diferit al femeii de al barbatului, si al barbatului de al femeii?

– In ce priveste idealurile, nu. Dar in ceea ce priveste preocuparile, fiecare are indeletnicirea lui.

– Ne puteti spune care este scopul ascultarii in viata de familie?

– Daca este iubire lucrurile se rezolva de la sine: se uita unul la altul si stiu ce au de facut.

In ce priveste copiii, ei trebuie educati de mici, sa le imprime in suflet ideea de Dumnezeu cu orice chip, ca astfel, incet-incet, sa creasca in invatatura crestina.

– De ce spune ca barbatul este cap femeii?

– Si femeia ce este, daca barbatul este cap? Unde este situata fata de cap?

Barbatul este cap femeii in sensul unei armonii care trebuie sa existe, respectandu-se indeletnicirea fiecaruia. Cand se spune ca femeia este grozav de valoroasa in creatia lui Dumnezeu, asta nu insemna ca barbatul nu este nimic. Pentru ca supunerea, in sine, inseamna mantuirea in sine.

Femeia nu se supune pentru ca este miloaga, ci se supune pentru ca sa intregeasca armonia lucrurilor. Ea este cea care face efortul cel mai mare pentru ca barbatul sa-i fie cap, din momentul in care il iubeste.

Intre cei doi soti nu exista grad de rudenie. Daca barbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie sa se supuna unul fata de altul; fiindca sunt foarte dese situatiile in care barbatul o intreaba si-si asculta femeia.

Ei trebuie sa se iubeasca. Daca nu se iubesc, relatia dintre soti este numai o ordinara galceava.

Daca barbatul este cap, femeia este inima! Si inima este mai mult decat orice, este adancul cel mai adanc al fiintei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu si-a facut locas. Si daca ea este inima, e si el inima, fiindca iubirea armonizeaza casnicia.

Iubirea raspunde la toate intrebarile: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenita casniciei – zambetul lor -, si creeaza unitate nezdruncinata familiei.

Dar, va repet, nasterea de prunci nu este scop casniciei, este o consecinta. Scopul este stimularea reciproca spre mantuire.

– De multe ori relatia dintre cei doi se raceste. Cum se poate depasi aceasta criza?

– Daca punem intai problema iadului, nu mai vorbim de rai!

Nu se pune problema. Acestea sunt consecintele vietii. Calcarea gresita, pacatele, inseamna iadul. Raceala dintre cei doi este consecinta pacatelor.

Dumnezeu este drept, poate sa faca orice. Dar un singur lucru nu poate sa faca: sa-si calce cuvantul! Fiindca prima porunca data in rai a fost: Sa nu mananci din pomul asta! – si a mancat. Consecinta a urmat imediat, fiindca exista si dreptate dumnezeiasca, nu numai mila. Si face orice ca sa ne scape de caderile acestea. Caderile de dupa Adam, pe care le facem noi, le rezolvam prin Taina Spovedaniei.

Nu putem sa discutam despre dracul, fara sa vorbim despre Dumnezeu. In creatie el este un tolerat.

Noi nu putem sa-i invatam sa iubeasca. In iubire nu exista nimic rational. “Nu stiu de ce il iubesc pe acela!” Iubirea nu are nici inceput, nici sfarsit, exista deodata cu Dumnezeu.

Deci, ca sa se depaseasca aceasta raceala, trebuie sa duca o viata crestineasca.

– Se accepta ca cei casatoriti sa aiba relatii trupesti, fara scopul procrearii?

– Scopul casatoriei nu este numai placerea, dragul meu. Placerea este o consecinta, scopul este nasterea de copii. Dar nici nasterea de copii nu este un scop, ci este vorba de o stimulare permanenta reciproca. Asta este casnicia! Sigur ca va trebui sa avem si marile intimitati, ca sot si sotie, dar cu un scop, nu numai cu placere.

As putea sa spun, pentru ca lucrul acesta priveste pe toata lumea: nu are nici un sens casatoria doar pentru placere. Casnicia inseamna ajungerea in vesnicie, si daca acest scop nu este avut in vedere, ci se cauta numai placerea, atunci casnicia nu-si implineste scopul.

Daca ei se hotarasc reciproc pentru o curatenie, dar cu adevarat, nu sa se mazgaleasca si sa faca prin dos fel de fel de greseli. Ori sa-si vada de casnicie si de nastere, ori sa nu se mai impreune!

– Ce parere aveti de relatia dintre o fata si un baiat care este la moda acum?

– Intai de toate, odata cu varsta, cresc si sentimentele. Exista un obicei – mai mult a devenit o traditie – sa ai un iubit. Acum nu-i mai spune iubit, ii spune prieten. Este un paravan acesta; nu exista prietenie intre baiat si fata, decat iubire. Se merge cu mintea foarte adanc pe intimitati, iar prietenia e cu totul altceva: fara nici cel mai mic interes. Relatia cu o fata nu se face doar din dorinta de a avea o relatie, ci cu scopul unei casatorii; iubirea nu inseamna lins. Are o motivatie daca va fi sotia ta. Dar e foarte prematur sa spui ca va fi sotia ta, cand abia ai inceput studiile, cand abia ai inceput sa ai si tu gust de fete.

Chiar azi a venit un baiat care mi-a spus: “Parinte, iubesc o fata!” “Si mori dupa ea?”, i-am raspuns. “Da, parinte!”

Acum va intreb pe dumneavoastra, opresti viata pe loc pentru niste sentimente asupra unei persoane, care deja il parasise? Unde-i barbatia? Unde-i cavalerismul? Unde este energia, curajul? Unde-i puterea de a acapara?

Daca te prinde fetita ca nu esti stapan pe tine, se duce acolo unde-i protejata. Ea are niste forte sufletesti nemaipomenite. Fata are un instinct de conservare mai dezvoltat si o crestere a puterii rationale mai din vreme decat baiatul. Ea poate sa fie mama si la 13 ani. Citeam acum, intr-un ziar, ca o fata a nascut la 11 ani chiar! Pe cand un baiat nu poate sa fie tata la varsta asta. Dar si puterea ei de a acumula rational e mai scurta – pana la 20-21 de ani, pe cand a barbatului e pana la 30 de ani. Incepe sa mearga pe linia unor interese de viitor. Avand un mai mare instinct de conservare vrea sa puna mana chiar pe Alexandru Macedon, adica pe un mare erou. Si daca tu esti erou, intr-un fel, te-a ochit.

Cunosc un baiat, foarte destept, student. Era si baiat serios, nu-si pierdea vremea, spunea: “Toate la vremea lor”.Si o fata, mediocra din punct de vedere intelectual, nu s-a lasat cu nici un chip – ii scria scrisori, statea in calea lui… Si a intrebat-o o colega: “Tie nu ti-e rusine?” Ea i-a raspuns: “Vreau sa vad cum reactioneaza un om destept la astfel de propuneri!” Daca acel baiat era mai putin stapan pe el, punea mana pe ea; asa ca ei ii convenea aceasta lupta, si intr-un sens si in altul. Daca este destept, este destept peste tot, si atunci lasa lucrurile la vremea lor. Zice Solomon: “Este vreme pentru toate, dar fiecare la vremea lor!”

Floarea sta in glastra; baiatul trebuie sa umble sa si-o aleaga. Fata nu trebuie sa bata cararile baiatului, ci baiatul sa dea peste ea. Si apoi, voi trebuie sa pretuiti foarte mult femeia. Ea este o creatie a lui Dumnezeu extraordinara. Va dati seama ce puteri are o femeie sa te scoata dintr-o stare amarata? Faptul ca un barbat stie ca acasa are parte de iubire desavarsita il face sa munceasca, sa castige razboaiele, sa-si rezolve problemele.Sa stiti ca femeia nu gandeste simplu. Chiar daca nu e invatata, ea are o putere de patrundere deosebita, si e mult mai realista decat un barbat. Ea are inca de azi un sentiment pentru ziua de maine. Insa noi discutam, rationalizam niste lucruri, dar in iubire nu este nimic rational.

Un student la Politehnica se indragostise de o fata foarte urata. M-am trezit cu el la mine sa-mi ceara sfaturi, ca era innebunit dupa ea. Ea, saraca, n-avea cum sa speculeze iubirea, pentru ca nu avea nimic, era urata. Dar nu exista femeie urata. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare in felul ei. Barbatul trebuie sa se aplece sa o ia – adica sa-i arate eleganta, pretuire. Atunci floarea isi arata si mirosul si calitatile ascunse, pentru ca tu ai stiut sa rascolesti adancurile si ai facut din ea ceea ce nu stia ca este. Femeia trebuie pretuita, sa stiti, pentru ca mai intai ne reprezinta o femeie in Imparatia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ti-e si frica sa vorbesti comparand-o pe ea cu oamenii!

Sa va spun un caz. Ati auzit de Clemenceau? A fost un om de stiinta francez, care a creat o epoca in vremea lui, dar care era ateu. Pe acest Clemenceau l-a calcat o masina, si, desigur, a aparut o editie speciala: “Marele Clemenceau lovit!” “Marele Clemenceau internat in spitalul cutare! Ingrijit de doctorul cutare!“, care informa lumea in acesti termeni la superlativ. A scapat din accident acest Clemenceau si a spus asa: “Domnule, pe mine nu doctorii acestia m-au facut sanatosi, ci o asistenta care se ocupa de mine, de care nu a vorbit nimeni, nici un ziar!” In acest timp, un alt mare om de stat si scriitor, a fost si el calcat de o masina, si a vrut sa fie dus la spitalul unde erau calugarite. “Dar cum, dumneavoastra care erati…!?” “Treaba voastra ce credeti, eu vreau sa ma fac sanatos!” Vedeti ce superioara este femeia in creatia lui Dumnezeu?

Am atras atentia la fete sa nu se grabeasca in privinta acceptarii unei prietenii cu un baiat, daca nu este credincios. Le intreb: “E crestin?” “Nu, dar acum doreste sa se faca!” “Bine, dar cum crezi tu, care ai crescut in biserica, ca il vei invata tu acum sa se inchine? Maine-poimaine asta iti da in cap!” Asta e o enorm de mare greseala. Prietenia adevarata este daca ideile sunt comune; cautati-va la biserica, nu la discoteci si pe trotuare! Cel mai bine este sa nu te grabesti, de la inceputul inceputurilor. Daca este inevitabila o intalnire intre un baiat si o fata, acesta trebuie sa o cultive, sa-i semene calitatea de a fi productiva din punct de vedere sufletesc – pentru ca trupeste, cum am spus, nu e o problema. Ai vazut ca are un defect, completeaza cu sfatul si cu comportamentul tau sa-si indrepte defectul. Trebuie sa fie pregatita sa duca toate aceste lucruri, iar tu trebuie sa o intretii cu orice chip in problemele ei, sa o stimulezi continuu. Ea nu se baga in problemele tale, nici nu are cum – daca esti o personalitate, daca incearca, da gres.

O problema mai intima care trebuie lamurita este ca cei mai multi tineri se gandesc la o casatorie pentru placeri, mai intai, ceea ce este o mare greseala. Aceste lucruri ti le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie sa te mai preocupe. Nasterea de copii este o consecinta, nu e un scop suprem al casatoriei. Scopul este stimularea reciproca pentru mantuire. Asadar este o greseala sa construiesti o relatie pe niste motive imediate – sa fie o luna de miere si o viata de amar. Trebuie gandit daca rezista la toate greutatile binecuvantate ale casatoriei. Prin urmare, trebuie sa vezi intr-o iubita, de la inceput, cand poti sa judeci – pentru ca daca te-ai indragostit nu mai judeci – niste lucruri pentru viitor, pana la sfarsitul vietii. Deci, este dezavantajul celui care se indragosteste prost, pentru ca a vazut ceva superficial; el nu mai simte frumusetea aceea grozava a iubirii.Trebuie sa o iubesti, sa urmaresti pacea in familie. Pacea e mai mare decat dreptatea de patru ori. Are si ea uneori indrazneala si un punct de vedere. Nu trebuie sa o desconsideri! “Nu prea vad eu cum ai dreptate, dar tare te iubesc, ca sa nu te contrazic!” Vedeti, iubirea leaga totul. Acesta e simbolul verighetei. Esti obligat sa o iubesti cu toate fortele, bineinteles, la masura, nu cat pe Dumnezeu, si ea este obligata sa se supuna. Nu este o umilinta in sensul in care azi oamenii ironizeaza supunerea femeii, din contra, ea se supune ca o stapana. Actul de smerenie al ei este plin de har. Sotul sa iubeasca astfel de pozitii la sotia sa, si sotia sa sa nu se sperie de faptul ca trebuie sa asculte. Si zice chiar la rugaciunile de la nunta: “Ca sa dainuiasca in veci casatoria lor!”

Am cununat odata pe cineva si, cand am ajuns la rugaciunea unde preotul spune: “Iar femeia sa asculte de barbat!“, toata lumea s-a uitat la mireasa si mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment. Dar am tacut pana mi-a venit vremea la predica si i-am spus: “Am constatat ca lumea n-a fost atenta la cuvintele de mai inainte care spuneau ca barbatul este dator sa-si iubeasca sotia. Draga mireasa, daca nu te iubeste, sa nu-l asculti! Draga mireasa…” Sa nu ne jucam cu cuvintele! Fata nu e numai o jucarie de pat sau o jucarie de bucatarie. Femeia, cu gingasia ei: “ésprit de finesse“, e libera si nu o sa asculte la infinit de un nepasator. Ca femeia buna nu e nimic mai bun, si ca femeia rea nu e nimic mai rau. Deci trebuie cu orice chip sa o faci buna.

Va mai spun ceva: Mama naste, mama renaste, ea se ocupa de copii. (…)

– Cum sa ne crestem copiii?

– Sa-i cresteti sa se mantuiasca. Ca metoda tot blandetea ramane cea mai buna, pentru ca, folosind asprimea, copilul te asculta de frica si prinde numai in piele invatatura ta. Dar daca te porti bland cu el: “Copilul tatii, copilul mamii, uite asa…“, el asculta, dar inregistreaza si el – poate sa faca si nebunii -, el a inregistrat de la tine un cuvant, care nu l-a inregistrat prin asprimea ta, ci prin blandetea ta. Cu alte cuvinte, copiii mei sa ma asculte si dupa moartea mea, pentru ca le raman: “Uite, Doamne, ce spunea mama si tata!” Dar daca te-ai purtat aspru cu el, a miorlait, l-a durut si nu te asculta. Deci, ca metoda, tot blandetea. Dar asta nu inseamna sa nu le impletim, ci sa fie si un pic de asprime, pentru ca el doreste sa implineasca numai ce vrea el, nu ceea ce trebuie. Dar foarte important este sa-i dai exemplu de viata. Pentru ca el stie sa vorbeasca, nu l-ai invatat tu sa vorbeasca, dar te-a auzit pe tine vorbind in casa si a invatat si el. Si-ti invata si faptele tale. Deci, sa fii exemplu, acesta este cel mai mare lucru. Iar pentru tineri, sa luptam in scoli pentru ora de religie.

– Vedeti, copiii merg la gradinita, la scoala, la joaca, in tot felul de influente nefaste. Cum sa facem sa eliminam acestea?

– Draga, grija asta cade tot pe familie, sa-l dirijeze continuu si sa indrepte ceea ce au invatat gresit. Tot familia ramane pedagogul cel mai bun. Si la scoala ii obisnuiesc cu comunitatea. E o oarecare ordine. Nu este rea, dar s-ar putea sa fie o dirijare necrestina. El trebuie invatat sa spuna ce s-a intamplat la scoala si parintii sa indrepte cu orice chip greseala enorma pe care a facut-o un pedagog. Sunt mai putini copii care spun: “Eu fac asa pentru ca m-a invatat profesorul”, insa aproape toti spun: “Asa m-a invatat tata sau mama”. Pentru ca aici e dragostea simtita de toti, din partea tuturor”.

Pr. Arsenie Papacioc, crestinortodox.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 ianuarie 2019 în CASATORIE, IUBIREA

 

Caminul fara iubire este ca Biserica fara Dumnezeu…

camin-iubire

Toți ne dorim să ne îndrăgostim. Uneori, de când suntem doar niște copii. Ne dorim o prințesă sau un prinț care să ne salveze de undeva, de cineva, de ceva și uneori, chiar de noi. Toți ne dorim o poveste. O poveste numai a noastră.

Majoritatea chiar ne îndrăgostim. Și ni se dă șansa la povestea noastră. Noi ne dăm această șansă! Totuși, atunci se întâmplă ceva ciudat. De cele mai multe ori, în loc să luptăm pentru ea, să ne îngrijim de cel de lângă noi, să clădim ceva împreună, renunțăm la ea. Fugim de ea. Ne batem joc de ea. Ne adăpostim în alți oameni. În alte brațe, gânduri, vieți. În pasiuni trecătoare. Ne amăgim că totul este bine. Uneori, nici nu ne mai amintim că poveștile pe care le trăim nu sunt ale noastre. Mergem înainte din reflex. Din obișnuință. Din inerție.

Apoi, undeva, pe la mijlocul sau sfârșitul vieții, ne trezim singuri. Sângerând a păreri de rău. A întrebări fără răspuns. A iubire neîmplinită. Ne trezim înjumătățiți și ne amintim că am avut cândva șansa unei povești frumoase. A unui cămin. A unei familii. A unei iubiri ca nici o alta. Dar am fugit. Din lipsă de responsabilitate. Din teamă. Pentru că ne-a fost mult mai greu să rămânem, să luptăm, să ne pese, să avem grijă și de altcineva în afara rănilor și temerilor noastre.

Am renunțat să închegăm, să frământăm și să întreținem permanent relația pentru că a fost mai greu decât să plecăm, să rupem, să frângem. Un lucru rupt se poate lipi cumva. Viața are mereu soluția necesară. Nimeni nu rămâne singur dacă nu vrea. Toți pot avea o relație, o căsnicie, copii. Chiar și când nu iubesc. Există niște ingrediente necesare: prietenie, încredere și respect. Plus niște sentimente puternice. Nu neapărat iubire.

Totuși, lipsește ingredientul principal care transformă căsnicia în cămin. În credință. În rămânere. În înlănțuire. Căminul fără iubire este ca Biserica fără Dumnezeu.

E greu să ții o relație pe punctul de echilibru, dar asta face dintr-o relație comună una excepțională. Să te ții mereu de mână. Indiferent ce s-ar întâmpla, să știi. Să știi că la capătul mâinii este mereu un om care este Atlasul lumii și vieții tale, iar tu al său! Asta este defapt iubirea și căsnicia: viață! Face parte din noi. Trebuie doar să avem destulă încredere că suntem veriga – și putem fi veriga aceea – din care se va naște un lanț puternic.

Cel mai frumos sentiment posibil, mi se pare să ajungi să îmbătrânești alături de cineva și să îți dai seama că viața ta a fost minunată, că nimic nu s-a schimbat, ci doar a urmat cursul firesc al naturii.

http://webcultura.ro

 
Un comentariu

Scris de pe 8 noiembrie 2018 în DRAGOSTEA, DUMNEZEU, IUBIREA

 

Aminteste-ti sa petreci timp cu cei dragi

ajutor.jpg

Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite, pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate. Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca de lângă tine. Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic. Aminteşte-ţi să spui “Te iubesc” partenerului şi persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales să o spui din inimă. O sărutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci când sunt sincere. Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea persoană nu va mai fi lângă tine. Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai.

Octavian Paler

 
5 comentarii

Scris de pe 16 octombrie 2018 în DRAGOSTEA, IUBIREA

 

A iubi inseamna a ierta

dusmanii

,,A iubi înseamnă a ierta”…cât de frumos spus! Cât de frumos şi totodată cât de înţepător poate fi. Descoperim cu toţii pe zi ce trece, că iertarea se dovedeşte a fi un examen extrem de dificil, iar iubirea…cea mai grea luptă. După cum îmi spunea o prietenă: „iubirea e cea mai grea luptă cu propriul eu, cu oamenii pe care îi întâlneşti, cu puterea de discernământ şi cu puterea de a simţi sentimentele celor din jurul tău.” Aş adăuga eu aici întrebarea: dar dacă cei din jur nu mai au sentimente? Dacă cei din jur îşi bat joc de ceea ce simţi tu? De trăirile tale, de emoţiile şi de stările tale sufleteşti? Deschizând totuşi cartea, luând un creion şi încercuind câteva fraze, mi-am dat seama că răspunsul la întrebarea mea anterioară se afla tocmai aici. De ce?

Pentru că am aflat că şi ,,cei mai împietriţi oameni din lumea aceasta au momente în care tânjesc după iubire.” Aşadar, nu există om care să nu iubească, care să nu-şi dorească să fie iubit; care să nu aibă pic de sentiment înlăuntrul său. De fapt, tocmai acele persoane pe care noi le considerăm având un suflet de gheaţă, o minte întunecată şi o cămară a inimii murdară; tocmai acestea însetează nespus de mult după iubirea adevărată.  Nu ştim noi ce se află în inima lor, nu ştim noi cum îi priveşte Hristos pe aceştia. Noi îi privim cu ochi lumeşti; cu nişte ochi întinaţi de mulţimea păcatelor, însă Hristos îi vede într-un mod cu totul aparte. Cartea nu e plină de citate sau definiţii, pentru a le afla pe acestea putem accesa foarte uşor Google-ul şi vom găsi acolo câte citate vrem legate de subiectul respectiv. Cartea este însăşi o definiţie şi o prezentare clară, limpede a iubirii. Şi nu spun asta doar pentru a-i face o reclamă tradiţională. Ci spun asta gândindu-mă că dacă cineva se va întreaba vreodată ce e iubirea, va afla răspunsul chiar de pe copertă. Argumentarea însă, stă în filele cărţii; acolo domneşte esenţa reală şi perceptibilă a acestei teme.

,,A nu mai fi iubit, pentru mine, înseamnă a nu mai exista.” Să ne oprim puţin atenţia asupra acestui rând. Cum să nu mai exişti dacă nu eşti iubit de ceilalţi? Înseamnă că vei muri? Tocmai asta încearcă să ne explice Părintele Savatie. Fără iubire, sufletul omului e ca şi mort. E ca o floare pe care dacă n-o mai îngrijeşti, n-o mai uzi, se ofileşte şi moare. Iubirea este această apă vie fără de care nu putem trăi. E hrană pentru suflet şi îmbrăcăminte pentru trup căci ,,Iubirea se îmbracă în cel iubit ca într-o haină.” Nu putem face nimic fără iubire pentru că Dumnezeu este însuşi Iubire (Epistola Sfântului Apostol Ioan 4:8) iar fără El ,,nu putem face nimic”după cum ne spune chiar Mântuitorul.

,,În iubire ne descoperim unii pe alţii în Hristos.” Cum să îl descopăr eu pe Hristos într-un om? Oare ce vrea acest călugăr basarabean să ne spună prin cele afirmate? Păi, destul de simplu la prima vedere. Dacă iubesc, am să fiu şi eu iubit-Hristos mă va ajuta să-l descopăr, să-l cunosc pe celălalt şi el pe mine la fel. Totul va avea un final destul de ok şi vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi, nu? Dar, iată că sensul este altul. Iubirea nu se rezumă doar la replica uzuală şi comună: ,,îl iubesc pe x sau y cu condiţia ca şi el să mă iubească”. Nu . Noi adeseori confundăm iubirea cu o pură condiţie.  Dar hai să punem în loc de acest agasant şi supărător ,,dacă” un simplu ,,trebuie”. Trebuie să îl iubesc pe x sau y chiar dacă el nu mă iubeşte.

Chiar dacă el mă dispreţuieşte, strigă la mine, îmi vrea răul, mă displace. Aici treaba se cam complică, nu? Dar cum să fie complicat la noi, oamenii, dacă la Hristos Mântuitorul nu a fost? Păi nu suntem noi cei care afirmăm acum : ,,Te iubesc Doamne” iar peste cinci minute: ,,îl urăsc pe cel de lângă mine” ? Nu suntem noi aceia care vrem să îl urmăm pe Hristos (prin vorbe) dar nu facem nimic (prin fapte) pentru aceasta? Ba da, noi suntem. Dar iubirea asta pe care credem noi că o avem- este o iubire bolnavă, întunecată; nu e iubire de fapt! Nu am citit noi în Epistola Soborniească a Sf. Ioan că : ,,daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este” ? Dar pe o ureche ne intră şi pe alta ne iese.

Dragii mei, iubirea nu înseamnă a da un like la poza cuiva pe facebook sau a trimite cuiva diferite emoticonuri fabuloase pe messenger. Iubirea nu înseamnă a îl îmbrăţisa pe aproapele tău iar peste o oră să-i dai una în cap fiindcă te-a trădat. Şi Iuda l-a trădat pe Mântuitorul, dar Acesta nu l-a bătut cu pietre, nu l-a mustrat, nu l-a judecat. Ce a făcut în schimb? Ştim cu toţii că Mântuitorul se ruga pe Cruce pentru iertarea păcatelor lui. Ştim cu toţii că Hristos l-a aşteptat pe cel care îL vânduse până în ultimul ceas. Dar Iuda nu s-a întors. De ce? Pentru că nu avea iubire. Nu pentru că nu simţise iubirea puternică şi negrăită a lui Dumnezeu, ci pentru că el nu avea iubire; avea părere de rău dar nu şi dragoste. Iar părerea de rău fără dragoste nu e nimic. Din dragoste îzvorăsc toate. Iuda a renunţat la viaţă- la darul primit de Dumnezeu. Când aruncăm noi cadourile primite de la cineva? Când nu-l mai iubim. Când nu vrem să mai păstrăm nimic care să ne aducă aminte de prezenţa acelui om. Aşa a făcut Iuda.

Ar mai fi multe de zis cu privire la această carte dar vă las pe voi să o descoperiţi în toată splendoarea şi întregimea ei. O recomand tuturor celor care vor să înveţe ce e iubirea adevărată; ce este iertarea şi cum se vindecă suferinţa. O recomand celor care sunt interesaţi de gustul sincer şi dulce al unei prietenii adevărate întru Hristos dar şi celor care nu vor să îşi deschidă inima spre iubire. Sunt convinsă că anumite fraze din carte vor fi enervante la prima vedere pentru aceştia, dar ele vor trezi în suflete ceea ce mulţi filosofi atei şi ceea ce multe teorii false nu au putut stârni de-a lungul timpului.

De asemenea, recomand şi articolele: Cum putem iubi pe cineva care permanent vrea sa ne faca rau?! şi PARINTELE SAVATIE: Iertarea – inceputul iubirii (“A iubi inseamna a ierta”) pentru mai multe detalii despre cartea Ieromonahului Savatie.

Dumnezeu să ne lumineze cu harul Său şi să ne ajute, pentru a înţelege importanţa iubirii Sale necontenite şi totodată, importanţa iubirii pentru aproape. Vă îndemn şi eu ,,să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Epistola către Efeseni 3:19).

Georgiana, ortodoxiatinerilor

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 4 septembrie 2018 în IERTARE, IUBIREA