RSS

Arhivele lunare: Aprilie 2015

Omul, inger si demon

Cu mâna poți să mângâi,
Dar poți să și lovești,
Cu brațele-oferi daruri,
Dar poți să și rănești.

Picioarele te duc,
Spre locurile sfinte,
Dar tot ele conduc,
Spre căile pierdute.

Cu limba poți răni,
Poți arunca săgeți,
Dar ea îți poate fi,
Și sfat între-nțelepți.

Tot buzele rostesc,
Și dor și șoapte sfinte,
Dar tot ele grăiesc,
Amarele cuvinte.

Tot ochii tăi grăiesc,
De ești în armonie,
Dar tot ei te vădesc,
Și când ai dușmănie.

Prin gânduri tu cobori,
De ești robit de ele,
Și tot prin ele zbori,
De n-ai în cuget rele.

Tot omul poate fi,
Un înger de lumină,
Și în aceeași zi,
Întunecat de tină.

Elena J.

Anunțuri
 
2 comentarii

Scris de pe 27 Aprilie 2015 în ELENA J.

 

Avorturile sunt un pacat infricosator

Avorturile sunt un păcat infricosător

– Părinte, o oarecare femeie de patruzeci de ani, care are copii mari, este însărcinată în luna a treia. Bărbatul ei o amenintă că va divorta dacă nu face avort.

– Dacă va face avort, vor plăti ceilalti copii cu boli si accidente. Astăzi părintii îsi omoară copiii prin avorturi si nu au binecuvântarea lui Dumnezeu. Mai demult dacă se năstea un copil bolnav, îl botezau, iar dacă murea, pleca îngeras. Dar părintii aceluia rămâneau cu alti copii sănătosi si astfel aveau binecuvântarea lui Dumnezeu. Astăzi, însă, părintii îsi omoară copiii sănătosi cu avorturile si tin în viată pe cei bolnăviciosi. Apoi aleargă în Anglia si America să-i vindece. Iar acesti copii dacă vor trăi, vor face familie si poate să dea nastere la alti copii bolnavi. In timp ce, dacă ar fi făcut si alti copii, nu ar fi alergat atât de mult pentru unul, pentru cel bolnav, si nu s-ar fi mâhnit atât de mult dacă ar fi murit, căci ar fi plecat îngeras de aici.

– Părinte, am citit undeva că în fiecare an, în întreaga lume, se fac cinci milioane de avorturi si două sute de mii de femei mor din cauza întreruperilor de sarcină pe care le fac.

– Ii omoară pe copii, pentru că, asa cum spun ei, dacă se va înmulti lumea, oamenii nu se vor putea întretine si nu vor avea ce să mănânce. Există atâtea suprafete necultivate, atâtea păduri, care, în putină vreme, cu mijloacele care există astăzi, ar putea să le facă, de pildă, plantatii de măsline, si să le dea celor ce nu au proprietăti. Ei spun că nu taie copaci, deoarece nu va mai exista apoi oxigen, însă măslinii tot copaci sunt. In America ard grâul, iar în Grecia aruncă fructele în gropi de gunoi, în timp ce în Africa oamenii mor de foame. Atunci când în Etiopia mureau oamenii de foame pentru că era mare secetă, i-am spus unui oarecare cunoscut, care era armator si ajuta în astfel de cazuri, să meargă la o astfel de groapă de gunoi, să-i roage să-l lase să încarce un vapor de fructe si să-l ducă acolo în dar. Insă sub nici un chip nu i-au dat voie.

Câte mii de embrioni mor în fiecare zi! Avortul este un păcat înfricosător. Este o ucidere, si încă una mare, căci copiii mor nebotezati. Părintii trebuie să înteleagă că viata începe în clipa zămislirii.

Intr-o noapte, Dumnezeu a îngăduit să văd o înfricosătoare vedenie, care mi-a arătat care este soarta acelor copii. Era în noaptea spre Martea Luminată. Aprinsesem două lumânări în două tinichele, asa cum obisnuiesc să fac chiar si atunci când dorm, pentru cei ce suferă sufleteste si trupeste, vii si morti. La ora douăsprezece, în miezul noptii, în timp ce rosteam rugăciunea lui Iisus, văd un ogor mare, înconjurat cu un gard de zid, semănat cu grâu care abia începuse să crească. Eu stăteam în afara ogorului si aprindeam lumânări pentru cei moiti, pe care le lipeam de zidul împrejmuitor. In partea stângă era un teren viran, plin de stânci si văgăuni, care se miscau mereu din pricina unui vuiet puternic alcătuit din mii de tipete sfâsietoare, care-ti rupeau inima. Chiar si cel mai împietrit om s-ar fi umilit, dacă le-ar fi auzit. In timp ce sufeream din pricina acelor tipete sfâsietoare si mă întrebam de unde provin si ce înseamnă toate acestea pe care le vedeam, am auzit o voce spunându-mi: „Ogorul cu grâu, care încă nu a dat în spic, este cimitirul cu sufletele mortilor care vor învia. Iar în locul care se cutremură de tipetele sfâsietoare, se află sufletele copiilor care au fost omorâti prin avorturi”. După această vedenie mi-a fost cu neputintă să-mi revin multă vreme, din pricina marei dureri ce am simtit-o pentru sufletele acelor copii. Nu am putut nici măcar să mă odihnesc după aceea, cu toate că eram istovit de oboseală.

– Părinte, se poate face ceva pentru a se abroga legea cu privire la avorturi?

– Se poate, dar trebuie să se miste putin guvernul, Biserica, etc., astfel încât lumea să fie informată despre consecintele ce le va avea subnatalitatea. Preotii să explice lumii că legea pentru avorturi este împotriva poruncilor evanghelice. La fel si medicii să vorbească despre pericolele prin care trece femeia care face avort. Vezi, europenii au avut nobletea si au lăsat-o mostenire copiilor lor. Noi am avut frica de Dumnezeu, dar am pierdut-o si nu am lăsat-o mostenire generatiei următoare, de aceea acum legiferăm avorturile, căsătoria civilă, etc.

Atunci când un om încalcă o poruncă a Evangheliei, responsabil este numai el. Dar când un lucru care se opune poruncilor evanghelice se face din partea statului, atunci vine urgia lui Dumnezeu peste tot neamul ca să se îndrepte.

Sf. Paisie Aghioritul, http://www.ganduridinierusalim.com/

 
Un comentariu

Scris de pe 27 Aprilie 2015 în AVORT

 

Mare urgie va veni mai ales din cauza desfraului si a avorturilor

După cum văd, toată lumea aleargă spre cel viclean, ca si păcătosul spre păcat. Neînfrânati sunt oamenii, – si popor si cler; ca si caii cei nărăvasi aleargă spre păcat. Nu se gândesc nici la Dumnezeu, nici la moarte, nici la judecată sau răsplată, la nimic; numai pentru materie, trup si plăceri trupesti se interesează. Pentru Dumnezeu, suflet, virtute – nimic! Foarte putini sunt cei care au interese adevărate si poate datorită acestor prea putini mai tine Dumnezeu lumea.

Satana face ultimul asalt si în acesti ani în care ne găsim, mare necaz si strâmtorare vor veni în lume… în vremea proorocului Ieremia, Dumnezeu a hotărât de mai multe ori să pedepsească pe israeliti, însă Ieremia îl ruga să se milostivească de creatura Sa si de poporul Său cel ales. Odată, însă, i-a zis lui Ieremia că va distruge Ierusalimul. Atunci proorocul a început să-L roage: „Dumnezeul meu, nu distruge orasul si nu pedepsi pe cei ce locuiesc în el…”, însă Dumnezeu i-a răspuns: „Nu mă ruga, Ieremia, căci nu te ascult; voi preda orasul în mâinile babilonenilor (care deja se apropiaseră de Ierusalim). Atunci a zis Ieremia către Dumnezeu: Cum este posibil să intre dusmanii în cetate, căci zidurile sunt puternice? „Eu le voi deschide portile ca să intre – a răspuns Domnul. Dacă nu-l voi preda Eu, ei nu pot intra. Mâine dimineată să sezi pe un loc înalt si vei vedea cum îl voi preda…”. Si a văzut un înger deschizând poarta dinspre răsărit, apoi si pe cele dinspre apus, miazăzi si miazănoapte, iar cheile le-a ascuns sub o piatră, zicând: „Primeste, piatră, cheile orasului acesta păcătos si să le păzesti până se vor întoarce din robie, apoi a strigat îngerul: „Intră, putere a chaldeilor!” si au intrat dusmanii în cetate; au ucis si au pustiit, luând multi robi, printre care si pe Ieremia. De aceea zice Sfântul Ioan Gură de Aur că, atunci când păcatele oamenilor sunt multe, iar printre păcătosi se găsesc si drepti, câteodată, Dumnezeu ia împreună cu păcătosii si pe drepti…

Asadar, mare mânie va să vină. Multe răutăti se întâmplă în lume, îndeosebi două: desfrâul si avortul. Un rău atât de mare nu s-a întâmplat în nici o vreme, ca mamele să ucidă 6-10 copii si să nu simtă deloc mustrare de constimtă, când, dacă ar fi avut o cât de mică urmă de pocăintă si simtire, ar fi trebuit să-si deschidă mormintele si să intre de vii în ele ca să se chinuie, dar sunt nepăsătoare… Se spovedesc uneori, dar fără să se pocăiască sincer. Aceasta una, iar a doua – goliciunea femeilor. Umblă acum goale, – desi bărbatii nu sunt mai prejos, – însă mai mult femeile, iar aceasta nu este cu putintă s-o rabde Dumnezeu. A răbdat pe păcătosii din vremea lui Noe, pe cei din Sodoma si Gomora, dar parcă nu ajunseseră la acest stadiu, să umble goi pe stradă si să-si arate trupurile lor goale la bărbati, ca să-i atragă spre păcat.

Dumnezeu este îndelung răbdător, iar o oră înaintea lui Dumnezeu sunt ca o mie de ani. Rabdă îndelung, însă si răbdarea Sa are margini. Nu este cu putintă ca Dumnezeu, Care totdeauna pedepseste păcatul, să îngăduie a se face atâtea păcate fără să le pedepsească… Numai să fim pregătiti. S-avem credintă în Dumnezeu; în El să ne punem nădejdea si dragostea si nu ne va părăsi. Fie ca nimic să nu ne despartă de iubirea lui Hristos.

Acum, ne aflăm în pragul marii mânii; se apropie sfârsitul sfârsitului. Sfintii Părinti ai Bisericii noastre au socotit moartea si a doua venire a Mântuitorului necesare pentru mântuirea omului, iar cei care le-au avut totdeauna în minte, au fost izbăviti de chinurile cele vesnice. Din nefericire, oamenii au exemple rele din partea mai marilor societătii si ai Bisericii, care si-au învârtosat inimile mai rău decât evreii.

Arhim. Filothei Zervakos

 
Un comentariu

Scris de pe 27 Aprilie 2015 în AVORT, DESFRÂNARE

 

Despre tineret

O fată s-a îndrăgostit de un băiat pe care l-a întâlnit în cine ştie ce locuri de petreceri şi nu după mult timp, pleacă fără ştirea părinţilor, să trăiască fără cununie, fără binecuvântarea lui Dumnezeu şi a părinţilor. Când aud părinţii ce a făcut fata lor, strigă îndureraţi, îi zic fel de fel de vorbe, o blestemă, o dă necuratului, şi amândoi uniţi îi trimit vorbă că n-are ce să mai caute în casa lor niciodată. Trece timpul şi, mai de dorul fetei, mai de milă, bieţii părinţii cedează şi-i trimit vorbă să se întoarcă.

Dar neascultarea se ţine lanţ. Părinţii îi îndeamnă pe copii să se cunune şi acceptă, dar când vor ei, mai târziu. Tocmesc întâi muzica, fac cheltuială mare şi neglijează preotul şi atunci, când ajung la acesta, află uimţi că ziua fixată de ei pentru cununie e oprită de canoane, fiind post sau din alte motive. Atunci oamenii noştri spun cu supărare: “Păi, ce să facem, părinte, că am tocmit muzica, am arvunit restaurantul, am făcut cheltuielile cu alimentele şi ni se strică?”

Preotul fiind şi el constrâns de aceste lucruri, ca şi părinţii lor, îi trimite la Episcopie ca să ceară dezlegare. Cei de acolo, văzând că deja trăiesc în păcatul desfrânării, le dă o hârtie la mână să poată preotul să-i cunune chiar dacă e post. Astfel, din neascultare în neascultare, se calcă legea, nu se mai ţine cont nici de canoane şi cad sub blestem dumnezeiesc. Vine apoi peste ei mânia lui Dumnezeu şi, când începe să trosnească biciul dreptăţii lui Dumnezeu în casa lor în diferite chipuri se întreabă uimiţi cu ce au greşit.

Vin asupra lor pagube mari, boli grele, ceartă şi bătaie, despărţiri, copii bolnavi, suciţi şi paralitici, îndrăciţi şi neascultători, mai rău ca părinţii lor şi tot aşa multe răutăţi. Ei se întreabă mereu cu ce vor fi greşit Domnului, dar iată ce au făcut: au pornit-o rău de la început, cu blestemul târâş.

PV

 
3 comentarii

Scris de pe 22 Aprilie 2015 în TINERETE

 

Amanarea pocaintei

Cu toţii am văzut poate pe cineva care a sosit prea târziu la gară şi a scăpat trenul. Aşa stând eu într-o zi pe bancă, într-o gară mare, am văzut cum un soldat întârziat alerga să prindă trenul care tocmai intra în staţie. Fugea bietul om abia mai putând să-şi tragă sufletul. Când a ajuns la casa de bilete, mai, mai să cadă de atâta alergare, dar a prins trenul. Pentru că se închisese casa nu a putut să-şi mai scoată bilet şi nu a apucat nici loc în vagon, dar totuşi a plecat acolo unde trebuia să ajungă. După plecarea trenului soseşte în gară un alt călător, liniştit, cu ţigara în gură, cu mâinile în buzunar. Se uita liniştit în depărtare, crezând că trenul a întârziat pe drum şi n-a ajuns, dar tocmai află că trenul a trecut. Cine poate spune cum se văita şi se întrista. Cineva căută să-l încurajeze şi-i zise: „Nu vă supăraţi aşa de tare, că plecaţi şi mâine!”. „O, nu, mâine e prea târziu, căci astăzi se judecă procesul meu! O, nenorocitul de mine, cu siguranţă voi fi condamnat!”. Tot aşa şi cu cele sufleteşti, cu mult mai mult adevărate. Duhurile necurate atâta ne îndeamnă să tot amânăm vanirea noastră la gară – la biserică – mergerea noastră la doctor, la duhovnic, la spovedit. Şi aşa, diavolul îi spune tot mereu omului la ureche că: „E prea devreme să mergi la biserică, că n-ai păcate, că te poţi ruga şi acasă, că mai ai mult de trăit şi eşti doar tânăr, în putere; acolo, la biserică, se duc doar babele!”

PV

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 Aprilie 2015 în POCAINTA

 

Desertaciunea acestei lumi

Se spune că doi călători, rătăcind printr-o pustietate, ajunseră în primejdia de a muri de foame şi de sete. Deodată, în zare, se iveşte un pom înalt cu umbră deasă. Când ajung lângă el bieţii călători, cu bucurie observară că au găsit o traistă de la alţi călători şi, plini de bucurie, nădăjduiau că vor găsi în ea ceva de mâncare. Au desfăcut în grabă traista, dar, vai, în ea nu găsiră decât aur, iar aurul acela nu putea să le astâmpere foamea şi setea. Puţin mai departe de ei se găsea un izvor cu apă limpede, dar ei, neştiind, şi fiind fără putere, au murit acolo lângă traista cu aur. Aşa se întâmplă şi cu noi în pustiul acestei lumi. Lumea aceasta nu are nici o hrană pentru suflet, e un pustiu fără apă, fără pâine sufletească. Vai, câte suflete mor de foame şi de sete lângă bogăţiile şi averile lumii acesteia trecătoare. Ei nu cunosc izvorul acesta limpede care este Sfânta Biserică. Ei nu au credinţă şi nu pot să se adape şi să se hrănească în Casa lui Dumnezeu, mor de foame lângă traista cu bani. Bani sunt destui, dar sufletul e pustiu şi, dacă nu se întorc la Dumnezeu, vor pieri în blestem dumnezeiesc.

PV

 
3 comentarii

Scris de pe 22 Aprilie 2015 în BANI

 

Felul lacrimilor

Există lacrimi care vin de la slăbiciunea inimii, de la un caracter foarte moale, de la durere; unii le întărâtă singuri, silindu-se să plângă; există însă şi lacrimi de la har. Preţul lacrimilor nu ţine de cantitatea de umezeală care curge din ochi, ci de ceea ce este în suflet în timpul lor şi după ele. Lacrimile harice sunt legate de multe schimbări din inimă. În principal, inima trebuie atunci să ardă în focul judecăţii dumnezeieşti, însă fără durere şi pârjolire, ci cu umilinţa adusă de nădejdea în Milostivul Dumnezeu, Ce ju¬decă păcatul şi miluieşte pe păcătos. Aceste lacrimi trebuie să vină spre sfârşitul ostenelilor – nu al ostenelilor din afară, ci al ostenelilor curăţirii inimii, ca ultimă „clătire” a sufletu¬lui. Aceste lacrimi ţin nu un ceas, nu o zi şi nu două zile, ci ani întregi. Se spune că există un anume plâns fără lacrimi al inimii, însă la fel de preţios şi de puternic ca şi lacrimile. Acest plâns este mai bun şi mai îndemânos pentru cei ce trăiesc în lume, fiindcă lacrimile pot fi văzute de către alţii. Dar pe toate le rânduieşte Domnul, Mântuitorul tuturor …

https://deveghepatriei.wordpress.com

 
Un comentariu

Scris de pe 22 Aprilie 2015 în PACATE, POCAINTA