RSS

Arhivele lunare: aprilie 2015

Să fii om e incercarea cu care vii pe lume

Să fii om e încercarea cu care vii pe lume,
E ceea ce ţi se lipeşte de nume
Ca o definiţie, ca un adevăr la a doua vedere
Ascuns după trăsături oricum efemere.

Să fii om înseamnă să te ridici pe tine
Din cărămizi grele şi câteodată puţine,
Să te înalţi atât cât ţi-e visul şi zarea,
Să nu te dărâme nici vântul, nici marea.

Să fii om poate fi o povară în plus
Când ai lângă tine încă un suflet de dus,
Când sprijini pe umeri sau ţii tare de mână
Pe cine-ai alege lumea ta să-i rămână

Aşa plină de vise, aşa plină de zbor,
Să o ducă-nainte, să o aibă izvor
Pentru încă o vreme, pentru o încercare
Când ţie în faţă drumul parcă-ţi dispare.

Să fii om mai înseamnă şi să nu îngrădeşti
Nici zborul de-alături, nici alte poveşti
În care se-ntâmplă să creadă curat
Vreun alt trecător, poate neînsemnat.

Să fii om e iubire şi încă mai mult:
Înţelegere blândă pentru orice tumult
De emoţii, al tău sau al celor din jur,
Pentru gând înţelept ori cuvânt imatur.

Să fii om e atunci când te străduieşti
Deschizând o cărare să nu îmbrânceşti,
Să despici o pădure, dar să nu laşi vreo rană,
Să alergi doar cu rost şi nu pentru vreo toană.

Când te naşti ţi se dă numai o încercare…
Să fii om totdeauna, fără de încruntare,
Fără pauze şi fără să cauţi odihnă sau somn
Să faci pace cu tine… fiindcă eşti om.

Carmen Pricop

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe 22 aprilie 2015 în OMUL

 

La fundul pamantului e iadul, dar lumea nu stie

Mărturia CUTREMURĂTOARE a unui român, după 15 zile de comă.

În octombrie 2011, Marius Miulescu a fost victima unui accident cumplit de maşină în urma căruia a suferit traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic şi fractura de tibie. Trebuia să fie operat, însă nu s-a putut pentru că Marius era în comă.

„Trebuia sa asteptam sa iasa din coma. Am asteptat. Au fost zile ingrozitoare in care a trebuit sa stam sa asteptam pur si simplu sa ni se dea o veste, sa ni se spuna. Niciun moment n-am simtit ca il voi pierde, deci nicio secunda. In schimb, ma rugam foarte mult. Ma rugam la toate bisericile. Am fost la biserica Cernica, la manastirea Cernica, Negru Voda, la Sfantul Nectarie. Am fost la Letca Noua, biserica de la Razoare, in care am zis ca singurul care poate sa ma ajute e Dumnezeu. Intr-adevar asa a fost”, povestea, doi ani mai târziu, Camelia, sotia lui Marius.

A fost în comă timp de 15 zile

Bărbatul a zăcut 15 zile în comă și, conform propriilor declarații, este convins că a fost atins de Dumnezeu în această perioadă. Marius ar fi văzut și Iadul și Raiul, ar fi vorbit cu Dumnezeu și ar fi fost marcat cu un semn divin: o cicatrice în formă de cruce, care i-a bulversat pâna și pe medici.

„Acolo, in coma asta, eu vedeam tot, dar nu pe lumea asta. La fundul pamantului e iadul, dar lumea nu stie. Mai jos de iad e ghena ca sa iti dau un exemplu lumesc. Iau o factura de telefon si o arunc la cos, la gunoi si iti aduci aminte dupa: aoleu, am aruncat factura la gunoi. Te duci la gunoi, o gasesti si zici ce bine ca am gasit-o! Dar daca aruncai la ghena, nu mai gaseai nimic. Adica o sa fie o gramada de lume care o sa isi doreasca iadul, pentru ca in iad te mai scoate, te mai poate scoate femeia. Da, femeia, ca e singura de pe pamantul asta, de la noi, care te poate scoate. Cu rugaminti, cu lacrimi. Mama, sora, nevasta…nu alte femei. Satana, Diavolul e pe pamant la noi, e sub noi, ca omul e pus deasupra. E in pamantul nostru. De aia sunt cutremure. Il lasa sa ne atentioneze ca sa se sperie lumea, sa vina la credinta. Ploaia e sangele sufletului. Sufletele de la judecata pleaca, sunt golite. Trebuie sa se intoarca in Iad, pentru ca norii sunt ca un mijloc de transport”, a spus Marius într-o emisiune TV.

Experiența spirituală a avut și urmări …. fizice. Pe corpul bărbatului ar fi apărut o cruce care, aparent, nu diferă cu nimic de cicatricele rezultate de pe urma unor operații similare cu cele prin care a trecut Marius. Pe aceasta însă medicii n-au recunscut-o și n-au putut să dea o explicație.

jurnalul.ro

 
6 comentarii

Scris de pe 15 aprilie 2015 în Uncategorized

 

Multe duhuri necurate se afla in vazduh

Demonii se găsesc în văzduh, adică în spatiul de sub cer, pe suprafata pământului si în iad. „Intinderea dintre cer si pământ, tot abisul pe care îl vedem cu ochii, văzduhul, pământul, servesc drept sălăsluire duhurilor necurate, alungate din Cer”(Sf. Ignatie Brianceaninov).

In Cartea lui Iov, satana este înfătisat ca rătăcind pe întinderea nemărginită a pământului. El cutreieră pământul „dând târcoale, chinuit fiind de o ură neîncetată fată de neamul omenesc”(Iov 1,7).

Sfântul Apostol Pavel numeste pe demoni „duhurile răutătii, care sunt în văzduhuri” (Efes 6,12), iar pe căpetenia lor „stăpânul văzduhului” (Efes. 2,2). Demonii pot reprezenta sursa diferitelor boli si suferinte, deci pot intra în oameni si animale pentru a le chinui (Luca 8,33; 13,16).

Demonii trăiesc în ape, iar acest lucru îl stim din învătătura Bisericii Ortodoxe, care în rugăciunile sale de sfintire a apei roagă pe Dumnezeu să curete apa de posibila prezentă acolo a duhurilor necurate.

Părintele Serafim Rose, vorbind despre locurile propriu-zise ale Raiului si ale Iadului, spune că aceste locuri se găsesc în afara coordonatelor sistemului nostru spatio-temporal. Deci sufletele oamenilor din Rai sau Iad se află într-un spatiu de o altă natură, care începe nemijlocit de aici, dar se întinde ca si cum ar fi în altă dimensiune.

In timpurile noastre, satana, căpetenia demonilor, se află în Iad. Sf. Prooroc Isaia a prevestit acest sălas al satanei: „Si acum tu cobori în Iad, în cele mai de jos ale pământului”(Is. 4,15). Cele prezise s-au împlinit odată cu venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ, care l-a legat pe satana pentru toată perioada dintre cele două veniri pe pământ ale Sale: „l-a aruncat în adânc si l-a închis si a pecetluit deasupra lui” (Apoc. 20,3). Inainte de cea de a doua venire a Domnului Iisus Hristos pe pământ: „Satana va fi dezlegat din închisoarea lui (din lad) si va iesi să amăgească neamurile, care sunt în cele 4 unghiuri ale pământului” (Apoc. 20,7).

Din vietile Sfintilor aflăm că mai marele demonilor se află în Iad, iar la suprafata pământului si în văzduh se află diavolii condusi de căpeteniile lor, adică de duhurile necurate, din clanurile superioare. Demonii coboară în Iad pentru a-l informa pe satana asupra celor săvârsite de ei si asupra a tot ceea ce se petrece pe pământ si pentru a primi noi porunci si instructiuni de la stăpânul lor.

După căderea lui Adam si a Evei din Rai, mintea omenească a pierdut harul lui Dumnezeu, care o apăra de duhurile necurate. Diavolii au astfel puterea de a intra în mintea omului si de a-i insufla gânduri păcătoase. Demonii pot să intre în oameni cu toată esenta lor volatilă. Demonul care intră în acest fel în om nu se amestecă cu sufletul, ci trăieste în trupul oamului, posedând în chip fortat sufletul si trupul. Datorită imaterialitătii si subtilitătii lor, demonii pot intra într-un număr foarte mare în om (Luca 8,30).

Sfântul Grigorie Teologul spune că: „Diavolul nu poate pune stăpânire pe noi în întregime, prin nici un fel de mijloace. Dacă stăpâneste puternic unii oameni, acest lucru se datorează faptului că acestia s-au lăsat stăpâniti de ei, de voie bună, fără să se împotrivească” (Iacob 4,7). Deci instalarea directă a duhului necurat în om se face numai cu îngăduinta lui Dumnezeu, constituind adesea urmarea vietii desfrânate si usuratice a celui păcătos. Sunt însă si cazuri în care oamenii de bună voie se leapădă de Hristos si în cadrul unor rituale demonice primesc pe diavoli (satanistii, masonii, New Age…).

In alte situatii, Dumnezeu îngăduie diavolilor să se sălăsluiască si să lupte pe oameni, pentru ca acestia să se roage mai mult si din cauza suferintelor să nu mai păcătuiască. De remarcat este si faptul că cel mai des se întâlneste nu instalarea diavolului în om (îndrăcirea), ci posedarea omului de diavol, prin subordonarea sufletului său vointei demonice. Drept exemplu ne poate servi Iuda. Cuvintele Sfintei Evanghelii că a intrat satana în Iuda nu se interpretează că Iuda s-ar fi îndrăcit. Sfântul Apostol Ioan spune că: 1. Satana a pătruns mai întâi în sufletul ucenicului, datorită lăcomiei acestuia de bani (In. 12,6); 2. După aceasta a pus stăpânire pe inima lui (Ioan 13,2); 3. In cele din urmă a intrat satana desăvârsit în el (Ioan 13,27).

Aici avem un exemplu grăitor de posedare treptată de către diavol a sufletului păcătos, datorită pasiunii crescânde a acestuia pentru bani, băutură, desfrânare si celelalte păcate. Duhul necurat se poate înfătisa sub chip prefăcut, întinzând o cursă sau alta. El reprezintă fie răul evident, fie că se transformă în înger luminos, luând chipul binelui si cucerind astfel mintile noastre.

Prea bunul Dumnezeu nu îngăduie diavolilor ca să lupte pe oameni peste puterile lor, ci în aceste lupte îi dă omului putere ca să poată birui. Dumnezeul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care este întemeietorul virtutilor, dă putere crestinilor care se luptă cu diavolii si în acelasi timp smereste mânia înversunată a duhurilor necurate, care, fără îngăduinta lui Dumnezeu, nu pot ispiti pe oameni (Iov. 1,12). In lupta cu oamenii, diavolul încearcă să influenteze trupul, simturile, vointa si imaginatia. Dar cum actionează duhurile necurate asupra trupului omenesc? S-a văzut limpede că demonii, cu îngăduinta lui Dumnezeu, pot să ucidă pe oameni sau să abată asupra lor diferite boli si să intre în ei, adică să le stăpânească trupul (Iov 1,13-19).

Invătătura despre duhurile diavolesti, după Sfânta Scriptură si Sfânta Traditie

 
Un comentariu

Scris de pe 15 aprilie 2015 în Uncategorized

 

Cum ispitesc diavolii pe oameni

Diavolii si-au dezlăntuit toată mânia lor asupra oamenilor care sunt creati după chipul lui Dumnezeu, plămada mâinilor Sale. Toate eforturile lor sunt îndreptate pentru a duce cât mai multe suflete omenesti în Iad. Iar pentru aceasta se folosesc de toate experientele, cunostintele si fortele lor.

Diavolul, amăgind pe Adam prin Eva, a făcut să li se ia slava cu care Dumnezeu îi acoperea. Si, astfel, Adam s-a văzut gol (trupeste) cu toată urâtenia lui, pe care mai înainte nu o vedea, întrucât cugetul lui se desfăta de frumusetile cele ceresti. De fapt, după căderea sa din har, cugetările lui s-au făcut pământesti si tindeau în jos, iar cugetul lui simplu si bun s-a amestecat cu acel cuget trupesc al păcatului. De atunci, în jurul inimii omului roteste acoperământul întunericului, adică focul duhului lumesc, care nu lasă mintea să creadă sau să iubească pe Dumnezeu si nici să împlinească voia Lui Sfântă.

Crestinul are libertatea si Puterea Harului Dumnezeiesc de a se elibera de sub dominatia diavolului (1 Corinteni 10,13). Sfântul Diadoh al Foticeii spune: „Din Dumezeiestile Scripturi si din însăsi simtirea mintii aflăm că înainte de Sfântul Botez, Harul lui Dumnezeu îndeamnă sufletul spre fapte bune din afară, iar satana foieste în adâncurile inimii, ascuns în gânduri” (Psalm 63,6-7).

In momentul în care ne-am renăscut prin Sfântul Botez, diavolul lucrează din afară, iar harul lui Dumnezeu, din inimă. In inima omului se săvârseste războiul satanei, care fiind nevăzut nu-l simt cei mai multi crestini. Prin Sfântul Botez diavolul este scos afară din suflet, dar i se îngăduie să lucreze asupra lui prin trup.

Când Harul Dumnezeiesc părăseste pe om, diavolii foiesc ca niste serpi în adâncul inimii, neîngăduind deloc sufletului să caute spre dorinta binelui. Iar când, prin rugăciune, Harul lui Dumnezeu pătrunde în minte, diavolii se strecoară ca niste nori întunecosi prin portile inimii, spre patimile păcatului. Deci, după Botezul crestin, diavolii petrec împrejurul inimii crestinului, lucru pe care vrăjmasii mântuirii noastre nu vor să fie stiut de oameni, ca nu cumva să se întrarmeze împotriva lor cu postul, rugăciunea si Sfintele Taine.

Astfel, diavolul rămânând în exterior seduce pe om cu mândria, slava desartă si mai ales cu senzualitatea, cu îngăduinta lui Dumnezeu, care pune astfel la încercare virtutile oamenilor. Astfel diavolul, prin libertatea pe care o are de la Dumnezeu, împlineste o mare iconomie (Simeon Metafrastul, Filocalia vol. 6,p.315).

Există, în cei care se îndulcesc cu patimile, simtirea unei iubiri pătimase a trupurilor si un duh necurat diavolesc sălăsluit în însăsi simtirea celui luptat de desfrânare. Acesta simte arderea dureroasă a trupului, ca si cum ar fi într-un cuptor de foc. Acest lucru îl face să nu se teamă de Dumnezeu, să dispretuiască aducerea aminte de chinurile Iadului, să fie nepăsător fată de Biserică si rugăciune. Ajunge astfel ca un iesit din minti si din sine si ametit de pofta desfrânării. Persoanele care îsi imaginează si visează des că fac păcatul desfrânării pot ajunge după o perioadă de timp să desfrâneze cu diavolii. Sunt si femei care trimit diavolii desfrânării la bărbati, în timp ce acestia dorm, pentru a-i stârni spre desfrânare.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: „Când duhul necurat iese din om (prin Sfântul Botfez, Sfânta Impărtăsanie si celelalte Sfinte Taine) umblă prin locuri fără de apă, căutând odihnă… Dacă însă crestinul face din nou păcate de moarte, el răstigneste a doua oară pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos (Evr. 6,4-6) care se află în inima sa de la Dumnezeiescul Botez” (Galateni 3,27). Duhul necurat, neaflând odihnă, zice: „Mă voi întoarce la casa mea (inima omului, de unde a fost izgonit). Si venind o află măturată si împodobită. Atunci merge si ia cu el alte sapte duhuri, mai rele decât el si, intrând, locuieste acolo. Si se fac cele de pe urmă ale omului acestuia, mai rele decât cele dintâi” (Matei 12,45). Si astfel devine crestinul îndrăcit, chinuit de diavoli, făcând păcate din ce în ce mai mari (betie, desfrânare, hulă, avorturi…).

 http://www.ganduridinierusalim.com/

 
Un comentariu

Scris de pe 15 aprilie 2015 în Uncategorized

 

Din leagan incepe calvarul

Din leagăn începe calvarul,
În plâns şi suspin te-ai născut,
Din leagăn te-neacă amarul,
Prin plâns, te-ai făcut cunoscut.

Încearcă părinţi să te-aline,
Cu dragostea lor te-nconjor,
O viaţă trudesc pentru tine,
Prin tine trăiesc, şi-apoi…mor.

Copilăria e-o dulce-amăgire,
Necazurile trec prin părinţi,
Viaţa-ţi apare ca o fericire,
Cu îngeri şi demoni cuminţi.

Când al lumii sens îl dezlegi,
Şi rostul vieţii ţi-apare,
Te revolţi şi refuzi să-nţelegi,
Că tot ce e viu, cândva… moare.

Cât părinţii trăiesc, tu nu-i vezi.
Tot mai des, sfatul lor, nu-ţi convine,
Când se plâng că li-i greu, nu îi crezi,
Nu ai timp, nici de ei, nici de tine.

Când dispar, te trezeşti întrebând:
-Unde sunteţi, acum, dragi părinţi?
-Au plecat tăcuţi, lăcrimând,
Aşteptând ca să vii, să-i alinţi.

Răscolind în trecut, amintiri,
Cauţi sens unor gesturi pripite,
Doar acum înţelegi tălmăciri,
Prea târziu, să mai fie rostite.

Amintirile dor, strigă-n noi,
Remuşcările-ţi ţin companie,
Timpul nu se întoace-napoi,
Dintre morţi, doar Iisus mai învie.

La al vieţii hotar, îţi petreci,
Rubedenii, prieteni, duşmani,
Cine pleacă, plecat e în veci,
Existenţa n-o cumperi cu bani.

Te duci şi tu, sărman muritor,
Toate rămân cum au fost,
În viaţă, totul e trecător,
Chinul ţi-a fost fără rost.

Traian Calancia

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 aprilie 2015 în SUFERINŢA

 

Hristos a inviat !

Astăzi, Sfânta Înviere,
Să v-aducă mângâiere,
Bucurie, sănătate,
Și mese îmbelșugate.
De e ceasul cel dintâi,
Doamne, cu noi să rămâi!
De e ceasu-al șaselea,
Dumnezeu plată să dea!
Iar de-i ceasul de apoi,
Milă ai, Doamne, de noi!
Să ne fie răsplătit,
După cât ne-am ostenit!

Elena J.

 
4 comentarii

Scris de pe 12 aprilie 2015 în ELENA J.

 

Se cade a ne impartasi in noaptea Sfintelor Pasti ?

Mi se pare îmbucurător faptul că numeroşi credincioși simt și trăiesc intens înlăcrimatele ceasuri ale zilei premergătoare Învierii Domnului. Există zone din Moldova unde mulți dintre ei se îndoliază. Merg la denii îmbrăcați în straie de doliu, postind negru. Alții ajunează aproape în întregime în săptămâna Sfintelor Pătimiri, gustând agheazmă mare doar după slujba prohodirii Domnului. Unii refuză să deschidă televizorul ori radioul, rupându-se astfel din iureșul vieții cotidiene, căznindu-se să stea aproape numai de Iisus, dulcele nostru Mângâietor, a Cărui iubire pentru noi nu cunoaște limite. Îmi amintesc cu emoție de anii prunciei, când mama, ori bunica, purtând haine cernite, cu busuioc și flori ale primăverii, mă lua de mână și porneam către dumnezeiescul locaș, chemați de dangătul duios al arămilor sunătoare, care, peste câteva ceasuri, se arăta vesel și dătător de speranță.

Atmosfera tristă şi apăsătoare a Sfintelor Suferințe va dispărea încetul cu încetul, iar zorile învierii vor înainta tot mai luminos. Fiecare, după a lui putință, se va osteni să-I arate solidaritate Domnului, stându-I aproape, însoțindu-L pe drumul Crucii, o cale ce măsoară distanța dintre durere și bucurie, întuneric și lumină, moarte și Viață. Mi se pare firesc să ne întrebăm: cum să păstrăm aceeași solidaritate cu Răscumpărătorul nostru și în vreme de praznic, în slăvita-I Înviere? Totul se va limita la ceremonialul primirii luminii sfinte și gata? Hristos să rămână singur în biserică, eventual cu cei în vârstă, iar restul poporului să pornească spre case, dornici să sărbătorească, în felul lor, bucuria pascală? Într-adevăr, dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, în al său emoționant cuvânt din noaptea slăvitei Învieri, ne îndeamnă să fim bucuroși, să ne desfătăm: „De este cineva slugă înțeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata… Bogații şi săracii, împreună bucurați-vă. Cei ce v-ați înfrânat şi cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit şi cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței: împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății”. Să luăm aminte la îndemnurile pline de înțelepciune, dar și la semnificația lor, deoarece autorul nu se referă la răsplata ostenelilor din post ca fiind o masă copioasă, deşi, ce-i drept, o așteptăm cu toții. Sfântul Hrisostom are în vedere aici masa cea euharistică, împărtășirea cu Sfintele Taine, cel mai hrănitor ospățdin lume.

Sigur că participarea la ospățul mântuirii trebuie să nu se rezume doar la noaptea Sfintei Învieri, ci să implice şi Joia Mare, zi în care Hristos, Domnul nostru, a instituit Taina Sfintei Euharistii. În Joia Mare, potrivit sinaxarului zilei, prăznuim: spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul Hristos, Cina Cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului. În centru se află Cina Cea de Taină cu instituirea Euharistiei: ele se vor săvârşi până la sfârșitul veacurilor în sfintele biserici, spre pomenirea jertfei Mântuitorului. Liturghia euharistică este Liturghia smereniei, a dragostei Lui, testamentul iubirii Sale de oameni: „Aceasta să o faceți spre pomenirea mea”. De aceea, în Sfânta și Marea Joi se face o excepție de la postul aspru al întregii săptămâni prin dezlegare la untdelemn și puțin vin, tocmai pentru că este ziua Sfintei Euharistii, când la dumnezeiasca Liturghie se sfințește un agnețîn plus, ce se va pregăti a treia zi de Paști, prin uscare; el va constitui, de-a lungul anului, Împărtășania pentru copii, bolnavi ori alte cazuri speciale. Nu mulți credincioși dau importanța cuvenită zilei. Ocupați cu treburile casei, cuprinși de forfota aprovizionărilor și a pregătirilor, trec cu vederea prea ușor acest moment capital din istoria mântuirii umanității. De aceea, chemării la potir îi răspund puțini dornici de a se cumineca cu Hristos chiar în ziua în care El i-a împărtășit pentru prima dată pe Apostoli. Nu același lucru se întâmplă în noaptea slăvitei Învieri, căci invitației de a ospăta din cina mântuirii îi răspund tot mai mulți credincioși. Unii, însă, se dovedesc sceptici și în această privință pe motivul că îndată vor dezlega la mâncare de dulce și nu se cade a primi dumnezeiasca împărtășanie.

Îndrăznesc a spune că, motivând astfel refuzul apropierii de potir, ne „oferim” șansa participării la un dezmăț culinar. Îl refuzăm pe Hristos ca să avem „libertatea” de a ne îmbuiba cu mâncăruri de dulce. Ele nu sunt oprite, de vreme ce, după săvârșirea slujbei, preotul binecuvintează bucatele din carne, brânza, ouăle aduse de credincioși în coșuri frumos împodobite, așezate într-o impresionantă „horă” a bucuriei în jurul sfântului locaș. Împărtășirea din cadrul slujbei Învierii Domnului ne oferă posibilitatea să simțim deplin bucuria pascală; Hristos înviat nu este doar un vis-à-vis al nostru, ci ne devine interior. Cuminecându-ne, ne impunem și o conduită echilibrată privind mâncarea, băutura, participarea la veselia comunității. Peste toate, să nu uităm esențialul: Hristos Se găsește în centrul praznicului. Câtă vreme petrecem cu El și El în noi, să nutrim încredințarea că vom trăi o autentică bucurie pascală.

doxologia.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 aprilie 2015 în Uncategorized