Ce chinuri sa mai existe si pentru acestia ? …

Pentru cei ce asupresc pe văduve, orfani, săraci, neputincioși, luându-le banii pe nedrept, bani munciți cu sudoare și cumpărându-și pentru ei a doua casă, a treia mașină? Pentru cei ce mint prin procese pentru a câștiga părtinitor ce nu li se cuvine? Pentru cei ce batjocoresc lucrurile sfinte, Crucea lui Hristos, icoanele, biserica? Pentru cei ce ucid pentru bani, doctorii prin avorturi, pentru a obține funcții, pentru a îngropa adevărul? Pentru cei ce creează viruși în laboratoare, îi răspândesc printre oameni, îi îmbolnăvesc, îi omoară? Pentru cei ce vând alimente otrăvite cu bunăștiință cu scopul exterminării populației? Pentru cei ce fac vrăji spre distrugerea și pieirea altora cauzându-le o viață de chin? Pentru cei ce înșală oamenii cu vicleșug redându-le sănătatea prin diverse metode înșelătoare și superficiale, prin bioenergie sau alte practici necreștine?

Elena J.

 

Rugaciunile nu sunt primite celor necununati

În comuna Belceşti, judeţul Iaşi, doi soţi au trăit necununaţi 38 de ani şi au născut câţiva copii. Amânând mereu cununia religioasă, nu li se primeau slujbele la biserică şi nu puteau fi împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, căci trăiau în desfrânare. Într-o noapte, însă, i s-a arătat femeii în vis o împărăteasă îmbrăcată în alb, cu cunună pe cap, care desigur era Maica Domnului, şi i-a spus cu asprime: „Dacă nu vă cununaţi şi trăiţi mai departe în desfrânare, o să vă pedepsească Dumnezeu şi o să vă ia două suflete dintre cele mai dragi!”. Ei însă n-au luat în seamă aceste cuvinte şi au rămas necununaţi. După aproape un an de zile de aşteptare i-a ajuns mânia Domnului, căci le-au murit două fete în accident, împlinindu-se astfel cele vestite prin vedenie de la Maica Domnului. Cutremuraţi de păcatul făcut şi de pedeapsa care i-a ajuns, s-au trezit ca din somn şi s-au cununat imediat la biserică, înainte de înmormântarea fiicelor lor, spovedindu-şi păcatele şi căindu-se cu multe lacrimi de fărădelegile lor.

Arhimandrit Ioanichie Bălan

 

Care va fi sprijinul credinciosilor la sfarsitul veacurilor ?

– Care va fi sprijinul credincioşilor zilelor noastre când, după cum spune Sfântul Ignatie Briancianinov, la sfârşitul veacurilor nu vor mai exista povăţuitori? – Nu cred că vor fi mai puţini decât au fost sub comunişti. Vom apela desigur la scrierile Sfinţilor Părinţi, întotdeauna vom face acest lucru, dar cred că Dumnezeu va trimite oameni, va avea grijă de noi. Dumnezeu va rândui cumva, ca la sârbi, va fi o trezire spirituală, va fi o întoarcere la credinţă, aşa cum a fost după comunism. Dumnezeu totdeauna îl va ridica pe credincios din cădere, îi va ridica pe preoţi şi pe ierarhi din cădere şi se vor naşte întotdeauna noi duhovnici şi noi episcopi.

Pr. Gheorghe Calciu

 

Fiecare vede in ceilalti ceea ce are in inima sa: curatie sau pacat

Celor care nu cunosc nepătimirea, ci trăiesc la nivelul patimilor, slobozirea minţii de toate impulsurile trupeşti şi de toate înţelesurile lucrurilor li se pare de neconceput. Pentru cei care trăiesc după Dumnezeu însă, ceea ce lumea consideră „firesc” este nefiresc, deoarece ei se mişcă în lumea suprafirescului – lume care le-a devenit întru totul firească.

Confruntat cu acuzele privitoare la imposibilitatea ca oamenii să vieţuiască potrivit ordinii suprafireşti şi învrednicindu-se de slobozirea de patimile trupeşti, Sfântul Simeon Noul Teolog replica: „Cel ce n-a ajuns nepătimitor nu ştie ce este nepătimirea, ba nici nu poate crede că este cineva astfel pe pământ”. Aceasta este o reacţie absolut normală, deoarece „fiecare judecă din starea ce o are el şi pe cele ale aproapelui, fie că e vorba de virtute, fie de păcate”.

Fiecare om judecă potrivit modului său de a trăi şi de a gândi. Pentru cei ce au experienţa descătuşării din tirania patimilor, „semnul nepătimirii este: a rămâne în toate netulburat şi fără teamă, ca unul ce a primit să poată toate prin harul lui Dumnezeu”. (Sfântul Petru Damaschinul)

Mitropolit Hierotheos Vlachos

 

Nimic nu mai e ca-nainte

O candela stinsa asteapta aprinsa
Ca sa ne rugam la cele sfinte
Speranta de jale-I cuprinsa
Nimic nu mai e ca-nainte

Mortii isi dorm somnul de veci
In triste si reci asezaminte
Pe-acasa, tu ai uitat sa mai treci
Nimic nu mai e ca-nainte

Natura se zbate in haos total
In vechi si botite vesminte
Lumea-i cuprinsa de-un stress ireal
Nimic nu mai e ca-nainte

Chipul tau se topeste in noapte
Golit de aduceri aminte
Si ciorile caraie-a moarte
Nimic nu mai e ca-nainte

Ud perna cu lacrimi fierbinti
Nu ma pot exprima in cuvinte
Durerea ma scoate din minti
Caci nimic nu mai e ca-nainte

Nu mai stiu cand e zi si cand noapte
Ma incearca mereu simtaminte
Ascultand a fantasmelor soapte
Dar nimic nu mai e ca-nainte

Te astept sa revii din eter
Cu chipul de inger cuminte
Si o ruga inalt catre cer :
Sa fim iar … cum eram inainte …

Traian Calancia

 

Vreau sa fiu din nou copil !

Grija zilei să n-o port,
Până seara să mă joc,

Pe un câmp cu mielușei,
Și să zburd și eu ca ei.

Să nu știu ce-i răutatea,
Suferința, greutatea.

S-alerg după fluturași,
Și să cânt din fluieraș.

Să mă ud cu stropitoarea,
Ca să-mi răcoresc ardoarea.

Să bat mingea de asfalt,
Să mă urc pe-un munte-nalt.

Să mă urc în corcoduș,
Să fac săbii din arcuș.

Să mă plimb cu trotineta,
Și să desenez cu creta.

Să trag iar prin praștie,
Să fac puf din trestie.

Să mă duc la iaz în sus,
Să mă scald pân’ la apus.

De nimic să nu îmi pese,
Să alerg prin pajiști dese.

Să n-am bani prin buzunare,
Și nici grija că sunt goale.

Să iau ursul la plimbat,
Să colind la toți prin sat.

Din hârtii să fac cornete,
Și-avioane din bilete.

Să mă plimb cu cercu-n drum,
Fac baloane din săpun.

Să sar coarda pe șotron,
Și să umflu un balon.

Să mă legăn în hamac,
Sub o umbră de copac.

Să sar gardul la vecini,
Să iau mere din grădini.

Vocea mamei să mă certe,
Până seara să mă ierte.

Să prind seara licurici,
Prin grădină la bunici.

Când e vremea de culcare,
Să ascult povestioare.

Veșnic să rămân copil,
Într-un soare de april.

Elena J.

 

Daca Dumnezeu mi-ar oferi inca o bucata de viata …

Dacă pentru o clipă, Dumnezeu ar uita că nu sunt decât o paiață de cârpă și mi-ar oferi o bucată de viață, fără îndoială că n-aș spune tot ceea ce gândesc, dar m-aș gândi la tot ceea ce spun. Aș aprecia valoarea lucrurilor, nu pentru ceea ce valorează, ci pentru ceea ce ele înseamnă cu-adevărat. Aș dormi puțin, n-aș mai visa deloc, căci prin fiecare minut când închidem ochii pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge când ceilalți se opresc, m-aș trezi când alții adorm.

Aș asculta când alții vorbesc și aș savura o înghețată bună de ciocolată. Și aș trăi “îndrăgostit de dragoste”. Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucățică de viată, m-as îmbrăca simplu, as cădea în genunchi în fata soarelui, lăsându-mi goale corpul și sufletul. Doamne, dacă as avea o inimă, mi-as scrie ura pe gheață și aș aștepta primele raze de soare. Cu un vis al lui Van Gogh aș picta pe stele un poem de Benedetti și i-aș oferi Lunii un cântec de Serrat. Aș stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simți durerea spinilor și sărutul roșu al petalelor.

Dumnezeule, dacă aș avea o bucată de viată… n-aș lăsa să treacă nici o singură zi fără să le spun celor pe care-i iubesc cât de mult îi iubesc. Aș convinge fiecare bărbat și fiecare femeie că ei sunt cei la care țin cu adevărat și as trăi îndrăgostit de iubire. Aș demonstra oamenilor cât se înșeală crezând că încetează să se îndrăgostească atunci când îmbătrânesc, fără să știe că încep să îmbătrânească atunci când încetează să se îndrăgostească! I-aș da aripi unui copil, dar l-as lăsa să învețe singur să zboare. Iar pe cei bătrâni i-aș învăța că moartea nu vine o data cu vârsta, ci o data cu uitarea.

În fond, și eu am învățat de la oameni atâtea lucruri… Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe culmi, fără să știe că adevărata fericire constă în felul în care urci înălțimile. Am învățat că atunci când nou-născutul strânge pentru prima dată, în pumnul lui mic, degetul tatălui, îl cucereşte pentru totdeauna. Am învățat că un om n-are dreptul să-l privească pe un altul de sus decât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice. Sunt o mulțime de alte lucruri pe care as putea sa le învăț de la oameni , dar, realmente, multe nu îmi mai vor servi la nimic cu adevărat, pentru că, atunci când ma vor pune la păstrare în acea cutie, vai, eu voi fi murit deja.

Gabriel Garcia Marquez
(6 martie 1927 – 17 aprilie 2014)

 

Despre pacatele cu gandul

Avem noi oare înțelepciunea de a priveghea la hotarul minții împotriva gandurilor? Înainte de toate ar trebui să înțelegem cât este de folositor acest lucru pentru noi și pentru cei de lângă noi, apoi prin rugaciune și exercițiu să stăm de veghe astfel încât să nu fim păcăliți căci ce grâu bagi în moară așa făină iese. Depinde ce măcinăm în moara minții și sufletului nostru. Sfântul Nicolae Velimirovici ne arată câteva repere în scrisoare sa către:

Monahului Avacum despre păcatele cu gândul – Sfântul Nicolae Velimirovici

Mă întrebi dacă sunt primejdioase păcatele cu gândul. Ca monah, tu o știi cel mai bine. Știi că oarecare dintre bărbații sfinți a zis că esența monahismului stă în curățirea minții de gândurile rele. Știi și că Biserica numără trei feluri de păcate: cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul. De aceea ne și rugăm Părintelui minunilor pentru cei răposați, ca să le ierte toate păcatele, fie cu lucrul, fie cu cuvântul, fie cu gândul. Iar că Dumnezeu dă în vileag și gândurile păcătoase, citești în Evanghelie: „Și văzând Iisus gândurile lor, a zis: Pentru ce cugetați cele rele în inimile voastre?” Satana nici nu a păcătuit altfel decât cu gândurile trufașe. De aceea a și fost lepădat dinaintea feței lui Dumnezeu și prăvălit în iad.

Gândurile rele sunt sămânța a tot răul. Din această sămânță cresc cuvintele păcătoase, dorințele păcătoase și faptele păcătoase. Adu-ți aminte de altă pildă a lui Hristos, despre semănător: „Un om a ieșit să semene în țarina sa. Iar când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lor și a semănat neghină printre grâu.” Dumnezeu seamănă gânduri bune în sufletul fiecărui om. Dacă cineva se lenevește și nu străjuiește asupra sufletului său ca asupra unei țarine semănate, este ca adormit. Și în timp ce el doarme astfel, vine duhul rău, vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului, și seamănă în suflet neghină, adică gânduri rele. Iar de la gândurile rele până la cuvintele rele și faptele rele nu e mare depărtare ca de la sămânță până la rădăcină. Adică nu e nici o depărtare între ele, ci toate stau într-o legătură organică unele cu celelalte.

Ca atare, să străjuiești asupra ta. Închide-ți mai des ochii și, precum spune sfântul Nichita Stithatul; „cearcă gândurile care plutesc pe marea minții”.

În regulile monahismului, nevoința cea mai însemnată este dezrădăcinarea gândurilor rele până ce nu cresc, și se fac mari, și pun stăpânire pe suflet, și trec pănă la urmă și în faptă. Strivește-le de piatră. Precum spune Psalmistul: „Fiica Babilonului, ticăloasa, fericit cel ce va apuca și va zdrobi pe pruncii tăi de piatră!”

Pricepi înțelesul duhovnicesc al acestor spuse? Babilonul este împărăția diavolului, iar copiii lui sunt gândurile rele. Piatra este Hristos. Fericit, așadar, cel ce va zdrobi de la început răul în sine și îl va sfărâma de piatra veșnică, Hristos. De vreme ce cunoaștem lucrul acesta și tu și eu, nu ne rămâne decât să facem întocmai. Bucură-te în Domnul!

Sfântul Nicolae Velimirovici

 

Daca as fi un bob de grau

Dacă aş fi un bob de grâu, aş aştepta cuminte
Ca să mă coc, răbdând smerit în arşiţa fierbinte.

Apoi, legat cu fraţi de-ai mei, la moară de m-ar duce
De pietre m-aş lăsa sfărmat, s-ajung făină dulce.

Cînd m-aş vedea trecut de sită, asta mi-ar fi dorinţa:
Cu rugă de m-ar frământa, plângând, prescurăriţa.

Iar de m-ar pune în cuptor, oricât de-ncins să fie,
O Doamne, ce frumos aş creşte, s’ajung la Liturghie!

Când preotul se roagă-n taină, îngenunchind sfios,
M-aş preschimba, prin Duhul Sfânt, în Trupul lui Hristos.

Şi dacă toate s-ar plini, un dor mi-ar mai rămâne:
Ca toate boabele de grâu să fie doar o pâine.

Monahia Nicodema Stoica

 

Despre cei ce recurg la terapiile alternative de vindecare – Sf. Nicodim Aghioritul

Două conferințe panortodoxe au definit ca ”magice” metodele așa-numitelor terapii alternative.Metodele terapeutice ”neortodoxe”, potrivit Asociației Medicilor din Atena, cunoscute la scară mai largă ca terapii alternative, readuc vraciul în societatea contemporană.

În ultimii ani, grupurile oculte și parareligioase folosesc ”metodele terapeutice neortodoxe” și alte tehnici oculte pentru a-și răspândi concepțiile prin intermediul ziarelor și periodicelor, prin emisiuni la radio și televiziune, furnizând produse prin corespondență, prin magazine de hrană sănătoasă, prin practici terapeutice ”religioase”, prin botanologie, homeopatie, psihoterapie etc. Cele mai multe dintre aceste metode și tehnici se bazează pe o viziune asupra lumiiincompatibilă cu credința și viața ortodoxă și implică în procedeele lor misticismul oriental, magia și satanismul și concepțiile antihristice ale ”Noii Epoci”.

(Din concluziile celei de-a IX-a Conferințe Panortodoxe(Θ’ Πανορθόδοξης Συνδιάσκεψης) despre ”Terapiile alternative”.)

”În toate manifestările magiei, indiferent de forma acestora, avem de-a face cu o intensă prezență a duhurilor demonice și cu lucrarea acestora în așa-numiteleterapii alternative, precum Reiki[1], angeloterapia, terapia șamanică și altele, chiar dacă acestea de obicei se autopromovează, pentru a înșela oamenii, ca neutre din punct de vedere religios și pur terapeutice”.

(Din concluziile celei de-a XXII-a Conferință Panortodoxă(ΚΒ’ Πανορθοδόξου Συνδιασκέψεως) despre ocultism.)

Cuviosul Nicodim Aghioritul:”Numai Dumnezeu tămăduiește cu adevărat”

”Omule fără minte, alergi la vrăjitori ca să te tămăduiești? Și chiar crezi că diavolul va tămădui cu adevărat boala ta? Acela ”de la început a fost ucigaș de oameni” (Ioan 8:44) și a omorât tot neamul oamenilor. Cum să se facă el acum doctorul tău? Nu ai văzut că demonii nu au putut să îi vindece nici pe vrăjitorii lor de rănile pe care li le-a pricinuit Moise în Egipt (Ieșire 9:11)? Și acum te vor face bine pe tine? Astea-s lucruri de tot râsul! Căci pentru diavol nu există nimic mai dulce decât să îl asuprească pe om în orice chip. Mai ușor este focului să dea răcoare și flăcării zăpadă, decât să vindece diavolul cu adevărat. Nici nu poate, nici nu vrea, nici nu știe cum să tămăduiască. Dar, și dacă presupunem că poate și vrea și știe, totuși, dacă nu îi îngăduie Dumnezeu, singur nu poate face nimic.

Să crezi, deci, frate, că doar Dumnezeu este singurul doctor al sufletelor și al trupurilor. Vrăjitorii și demonii nu tămăduiesc în mod real, ci închipuit. Dar și dacă vor să îți tămăduiască trupul, prin îngăduința lui Dumnezeu, să știi că îți tămăduiesc trupul pentru a-ți omorî sufletul. Cum? Trăgându-te de la credința lui Hristos și convingându-te să crezi în ei. Care este deci folosul tău, dacă aici pe pământ ai o sănătate trecătoare, iar acolo vei fi în focul cel veșnic? Piară o asemenea sănătate! Piară o asemenea viață!

Diavolul, frații mei, este un pescar prea viclean. Pune o mică momeală și vrea să prindă un pește mare. Cu bucurie vă dă puțină sănătate, numai și numai ca să vă lipsească de rai, ca să vă arunce în focul cel veșnic! Cum puteți, așadar, ca pentru cea mai mică problemă să Îl părăsiți pe prea dulcele Hristos – creatorul, mântuitorul, adevăratul vostru doctor – și să mergeți la blestematul diavol – ucigașul și asupritorul vostru? Cum aveți inimă să disprețuiți atâția sfinți, care sunt prieteni și binefăcători și vindecători ai voștri, și să alergați la vrăjitori și la demoni, care sunt cei mai neînduplecați dușmani ai voștri?

Chiar credeți că ceea ce face o bătrână rea și smintită, o țigancă, o vrăjitoare, nu poate să facă și Hristos, cu atât mai mult? Chiar credeți că Crucea, aghiazma și alte căi sfinte de tămăduire ale credinței noastre sunt mai prejos decât petalele, cărbunii vrăjitoarelor și decât talismanele demonice? Ah, făpturi nerecunoscătoare! Ah, neam necredincios și cu inima împietrită! Câtă dreptate are Hristosul nostru să îi pară rău și să strige cu mâhnire dimpreună cu Prorocul Isaia: ”Ascultă, cerule, şi ia aminte, pământule, că Domnul grăieşte: Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea” (Isaia 1:2).

Ca să nu se mâhnească așadar Iisus din pricina voastră, ca să nu apăreți și voi ca niște nemulțumitori în fața acestui mare Binefăcător al vostru, vă rog, frații mei, nu mergeți la vrăjitori, la vrăjitoare și la țigănci. Și când vă îmbolnăviți, să alergați la Hristos cu credință vie și să cereți de la El tămăduirea voastră. Pentru că El este Tatăl vostru cel iubitor. Și dacă v-a dat boala, v-a dat-o ca să pună la încercare răbdarea voatră, ca să vă încununeze mai mult și să vadă dacă Îl iubiți cu adevărat. Să alergați și la Doamna Născătoarea de Dumnezeu, care îi tămăduiește pe bolnavi și îi mângâie pe cei întristați. Să alergați, în sfârșit, la toți Sfinții și să îi rugați cu căldură. Așa veți dobândi adevărata voastră vindecare.

Iar dacă însă nu dobândiți mult dorita sănătate, și dacă Dumnezeu vă lasă să suferiți, înseamnă că este spre folosul sufletului vostru, și iarăși trebuie să stați cu bărbăție și tari în credință. De mii de ori să preferați moartea, decât să alergați la vrăjitori și să vă lepădați astfel de Hristos!”

——————————

[1] Reiki este un sistem de terapie energetică în care nu se folosește energia personală a terapeutului, ci “energia universală” (jap. rei = spirit universal; ki = energie).

Biroul Antieretic al  Sfântei Mitropolii a Kifissiei, Amarusiu și Oropu

Traducere Tatiana Petrache (G.O.)

https://graiulortodox.wordpress.com/2015/03/14/236-ce-spune-sfantul-nicodim-aghioritul-despre-cei-care-recurg-la-metode-magice-terapiile-alternative-de-vindecare/