RSS

Arhivele lunare: Mai 2014

Bioenergia tamaduitoare sau pactul cu diavolul

Cei care se ocupa cu bioenergia, se justifica ca aceasta “energie” le vine de la Dumnezeu. Daca ar fi adevarat, atunci Dumnezeu ar fi nedrept cu sfintii care, prin post, rugaciuni si nevointa dobandeau darul vindecarii si al vederii maruntaielor din om. Cercetati-i pe acesti pretinsi vindecatori, care spun ca primesc aceste “energii” de la Dumnezeu, daca au o viata curata, morala, religioasa, daca postesc, se roaga, merg la Biserica, daca se spovedesc si impartasesc, daca sunt milostivi si veti constata ca nu se prea ostenesc in cele ale credintei. Ar insemna ca ei sunt niste privilegiati ai lui Dumnezeu, care nu trebuie prea mult sa se osteneasca, ca Dumnezeu sa-i inzestreze cu daruri si puteri. Daca ar fi stiut sfintii si oamenii imbunatatiti ca se poate si asa mantui omul, comod si fara osteneala, poate ar fi recurs la aceasta cale, insa ei nici nu au gasit-o, nici nu li s-a descoperit.

De ce Sfintii Parinti nu vorbesc de asemenea “energii” pe care ar putea sa le aiba orice om de rand, prin propria sa natura? In schimb Mantuitorul ne avertizeaza ca la vremea de apoi se vor petrece si asemenea inselatorii. Stiinta nu a putut sa demonstreze in ce constau energiile necreate ale lui Dumnezeu si datorita acestui lucru le-au negat. Si L-au respins si pe Dumnezeu. In schimb, iata ca “in veacul acesta inselator”, se va pretinde ca “energiile” pe care le poseda unii, pot fi atestate stiintific.

Bioenergeticienii nu vor admite nici in ruptul capului ca sunt “energii” venite de la diavol. Se vor folosi multi de cuvantul lui Dumnezeu, ca sa credeti. Unii vor spune ca fac rugaciuni lui Dumnezeu, pe altii ii veti auzi indemnand oamenii sa se duca la Biserica si sa se spovedeasca, pentru a fi vindecati. Diavolul le va da voie, pentru ca spovedania nu va fi curata; din moment ce ei nu constientizeaza ca acel lucru in care cred este rau, nu-l vor marturisi si nici nu se vor cai, pentru a se putea intoarce la dreapta credinta.

Cum ii puteti demasca pe acesti “vindecatori”? Daca le veti spune ca aceste “energii” sunt negative si vin de la diavol, ii veti vedea ca se vor supara rau, se vor enerva, li se va schimba infatisarea, li se va tulbura privirea, vor lua o atitudine violenta si veti fi alungati. Acestea sunt manifestarile unui “indracit”, adica a unuia care lucreaza cu diavolul, pentru ca diavolul cu care lucreaza se manie atat de tare fiindca l-ai descoperit, incat este in stare sa te distruga, daca n-ar fi ingerul pazitor care nu-i da voie. Daca omul ar fi lucrat cu Dumnezeu, indiferent de atacurile care ar veni din jur, el ar ramane linistit, senin si ar primi totul cu ingaduinta.

Pe unii bioenergeticieni ii veti vedea ca nu primesc pe oricine la sedintele lor. Nu te primeste pentru ca nu crezi, esti un caracter mai puternic, ai o credinta lucratoare cu care dai mult de furca diavolului si atunci te respinge. Diavolul nu vrea sa riste sa fie demascat. In schimb, Dumnezeu nu respinge pe nimeni si in primul rand nu respinge pe cei pacatosi si bolnavi sufleteste si nici pe necredinciosi nu-i respinge, ci vrea ca tot omul “sa vina la cunostinta adevarului”;  vrea ca omul sa nu moara, ci sa se intoarca si sa fie viu.

Deci metode de a-i descoperi si de a descoperi duhurile avem. Nu degeaba ne sfatuieste Mantuitorul: “Cercetati duhurile!”. Mantuirea si darurile de la Dumnezeu le dobandesc numai cei ce se ostenesc si traiesc o viata moral-religioasa curata si dupa voia Lui. La parintele Argatu a venit o femeie care i-a spus ca poate sa vindece oamenii prin bioenergie, atingand  partile dureroase ale corpului si facand durerile sa dispara.

– Ma rog la Dumnezeu inainte si el ma ajuta, explica femeia.

Parintele i-a raspuns: – Nu Dumnezeu te ajuta, diavolul e acolo, asta e lucrarea lui.  Si ca sa te convingi cu ochii tai, uite ce faci: te asezi in genunchi in fata unei icoane si spui rugaciunile pe care le stii, apoi ceri de la Dumnezeu: “Doamne, arata-mi mie cine ma ajuta pe mine sa fac ceea ce fac”. Ai sa vezi  (sa fii pregatita, sa nu te sperii) un diavol stand cu spatele la matale, negru, cu par din loc in loc, acela te ajuta. Asa a facut, iar la o saptamana vine inspaimantata la parintele ca i s-a aratat diavolul care o ajuta si cerand iertare lui Dumnezeu pentru ca a fost inselata.

Parintele Ilarion Argatu 

Anunțuri
 

De cate ori am fost intre oameni, mai mic om m-am intors acasa

1 Fa-te necunoscut de oameni, atat cat iti este cu putinta.
2 Fereste-te de intalnirile cu cei care te pot ispiti, ca de prietenia cu diavolul.
3 Fugi de locuri alunecoase spre pacat.
4 Instrainarea de lume este sa fii precum un caine: cand esti chemat sa vii, cand esti alungat sa te duci, deloc mahnindu-te.
5 Intalnirile cu oamenii usuca florile virtutilor.
6 Mangaierile de la oameni le pierd pe cele de la Dumnezeu.
7 Prietenii sunt multi, dar la vreme buna.
8 Stai mai bine cu cei dispretuiti, decat cu cei trufasi.
9 Stai printre oameni ca si cum ai fi murit fata de ei si fii cu ei ca si cum n-ai fi.
10 Supune-te celor ce te conduc si nu te amesteca cu ei.
11 “Petrecerea noastra in ceruri este” (Filipeni 3, 20)
12 De cate ori am fost intre oameni, mai mic om m-am intors acasa.
13 Dragoste in inima ta sa ai catre tot omul; dar prietesug cu fie-cine e de prisos.
14 Este mai lesne a sedea inchis in casa, decat a putea petrece fara pacat afara.
15 In chilia ta vei gasi ceea ce ai pierdut in lume. Chilia locuita neintrerupt este placuta, iar cea des parasita naste uratul.
16 In singuratate si tacere sporeste sufletul cel evlavios si descopera adancul Scripturilor. Aici el afla izvor de lacrimi, cu care se spala si se curata in toate noptile, si se face prieten mai de aproape al Facatorului sau. Caci de acela ce traieste cat mai departe de zgomotul oamenilor, se va apropia Dumnezeu cu sfintii sai ingeri.
17 Nimeni nu se arata fara primejdie in lume, daca nu-i place a sedea in singuratate.
18 Nu deschide inima ta la tot omul, ci pasul tau spune-l omului intelept si temator de Dumnezeu.
19 Obiceiul cu obicei se biruieste. De-ai sti a lasa pe oameni in pace, curand te-ar lasa si ei in voia ta.
20 Petrecere deschisa sa doresti numai cu Dumnezeu si de cea a oamenilor te fereste; aduna-te mai ales cu cei smeriti, simpli si virtuosi.
21 Poftele trupului te trag la plimbare. Pentru ce vrei a vedea, ceea ce nu-ti este iertat a avea? Iesirea vesela, adeseori naste intoarcere trista; si vesela petrecere de seara, aduce o dimineata mahnita.
22 Sfintii, cat le sta in putinta, ocoleau adunarile oamenilor si voiau mai bine a sluji lui Dumnezeu in singuratate.

„Viata in duh filocalic” (Antologie filocalica alcatuita de Ignatie Monahul)

 
2 comentarii

Scris de pe 29 Mai 2014 în SFATURI

 

Orfanul

Mămico, tu te-ai dus în lume
Să aduni bani c-aici nu ai,
Şi lacrimi grele-ţi udau faţa
În braţe tu când mă strângeai.

Ai spus atunci că nu stai mult,
Că o să –ţi fie dor de mine,
Eu nu ştiu unde ai ajuns
Da-ncep să cred că-ţi este bine.

Tu vii acasă tot mai rar,
Mă cresc bunici în loc de mamă,
Şi singur sânt acum în lume
Doar nime- acasă nu mă cheamă.

Din când în când, încerci cu bani,
Să îmi alini singurătatea,
Eu cred că tu îmi trebuieşti
Dar te-a schimbat străinătatea.

Îmi spui la telefon că vii
Şi îmi promiţi atunci de toate,
Că am să fiu din nou copil,
Dar ştii, mămico;nu se poate…

Ştii…eu nu cred ce spun vecinii-
Că tu, măicuţă, m-ai uitat.
Doar m-au crescut…Să îi cred oare?
Aşa-i că nu-i adevăra?!

Când ai plecat, eram micuţ
Şi am crezut tot ce mi-ai spus,
Iar de te hotărăşti să vii,
La toate astea vreau răspuns.

Dar lasă nu te supăra,
Şi când o fi şi-o fi să vii,
Cu banii ce i-ai adunat
Să cumperi mame la copii.

Nu-i aşa greu de înţeles,
Îs mare acum şi îmi dau seama,
Unui copil poţi să-i ei tot
Dar nu-i lua, din braţe, mama…

Mariana Adăscăliței

 
Un comentariu

Scris de pe 29 Mai 2014 în DOR, ROMANIA

 

Daca am putea face noi tot ce-i invatam pe altii, am fi sfinti

Ei, părinte! Daca am putea face noi tot ce-i învăţăm pe alţii, am fi sfinţi! Eu învăţam pe altii sa aiba răbdare în suferinţă. Acum, când sunt în suferinţă, văd că nu am deloc răbdare. Îmi trebuie nu răbdare, ci îndelungă răbdare. Un frate mă întreba: “Se poate ca în timpul suferinţei să potolim durerea cu rugăciunea?”. Aici este darul lui Dumnezeu, i-am răspuns eu. Dragostea duhovnicească biruieşte durerea, cum spune Hristos despre femeia care este în chinurile naşterii, că dupa naştere uită durerea că s-a născut om pe lume. Mare lucru este, părinte, a ne alatura cu cel ce pătimeşte, să luăm parte la durerea lui. Să cerem ajutor de la Dumnezeu, ca să putem trece cu bine valurile acestei vieţi. Dacă nu poţi face fapta bună, nu este păcat. Iar dacă poţi s-o faci şi nu o faci, este păcat. Sunt oameni care nu au copii, sau nu au vrut să aibă, sau nu le-a dat Dumnezeu. Cei care nu i-au dorit, la bătrâneţe ii doresc şi plâng că nu au copii, dar este prea târziu. Când darul lui Dumnezeu se apropie de inima omului, atunci toate i se par uşoare; iar când se departează harul, atunci toate i se par grele. Atunci suferă, strigă şi plange, cum face şi copilul părăsit de mama lui. Uneori mă întreb, oare suferinţa mea şi a fiecărui om nu este cumva o arvună a vieţii veşnice? Că suferinţa ne smereşte şi ne învaţă a striga la ajutorul lui Dumnezeu.Când suntem la o răscruce în viaţă, să facem două lucruri: să ne rugăm şi să întrebăm. Eu mai degrabă mă rătăcesc în oraşe decât în pădure! Noi trebuie să ajungem de la gândirea de Dumnezeu, la simţirea lui Dumnezeu. Una este vorbirea de Dumnezeu şi alta este simţirea lui Dumnezeu. Una este vorba şi alta este fapta. La simţire duhovnicească ajunge numai acela care face voia lui Dumnezeu. Că zice Mântuitorul : “Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra întru împărăţia lui Dumnezeu”.Mai mult să faci cu fapta, decat să vorbeşti cu cuvântul. Că lumea este plină de vorbe, dar puţini sunt care pun poruncile Evangheliei în practică. Prind foarte bine şi cuvântul duhovnicesc, sfatul, mustrarea, îndemnul, predica, cărţile bune. Dar de la cuvinte trebuie să trecem şi la fapte, că “după faptele tale te voi judeca” zice Domnul, căci şi Dumnezeu a creat lumea numai cu cuvântul si era bună foarte! Încă şi sfinţii mărturiseau pe Hristos prin cuvânt, învăţau şi scriau cărţi inspirate din Sfanta Evanghelie. Dar noi, cei de azi, suntem oameni păcătoşi. Noi trebuie să vorbim putin şi numai ce este de folos spre lauda lui Dumnezeu. Spunea un filozof intr-o carte : “Cine spune tot ce ştie, acela ştie puţin şi prost!” Dacă am fi făcut şi noi în viaţă măcar a zecea parte din cat i-am învăţat pe alţii, tot ne-ar mântui Dumnezeu!”

Părintele Paisie Olaru , Moldova Ortodoxă

 
Un comentariu

Scris de pe 27 Mai 2014 în SFATURI

 

Rime pentru fiecare (4)

De prin ’90 încoace, sectele ne-au năpădit, „lupi” fiind, dar în „cojoace”, predicând despre sfârşit. Au venit şi-n Bucureşti, de pe plaiuri New York-eze, sute de evanghelişti, să ne evanghelizeze. Dar eu cred că ăştia-s hoţi, căci în Biblie, clar scrie, că evangheliştii toţi au fost patru, nu… o mie.

Iată astăzi România e un „sat fără de câini”. Vin sectanţi din toată lumea să ne predice minciuni. Vin credinţa să ne-nveţe, cei ce-n dogmă sunt profani, pe noi ce suntem creştini. De vreo două mii de ani. Oare-n patriile lor, creştinat-au pe-ai lor fraţi, de-au venit acum la noi ? Sau sunt „lupi”, dar… deghizaţi.

Secta este, spun bătrânii, casa celor rătăciţi; Tatăl lor – tatăl minciunii – e satana, precum ştiţi. Ca să-şi facă prozeliţi, secta-nşeală astfel omul: „Hai la noi că suntem sfinţi, hai la noi, c-avem pe Domnul !” Căci sectantul ăsta „sacru” de-ar chema şi-ar îndemna: „Hai la noi, c-avem pe dracu’ !”, s-ar mai duce cineva ?

După buna cuviinţă tot creştinul e dator, să îndemne la credinţă pe cel ce-i neştiutor. Dar să vezi şi să nu crezi: De încerci să spui cuiva că-i păcat ca să fumezi, că-i păcat a avorta… Mulţi rămân uimiţi, şocaţi, când aud astfel de veşti şi te-ntreabă cam miraţi: „Da’ din care sectă eşti ?”

De când schisma ne-a lovit, generând pe rând efecte, creştinismul s-a-mpărţit în confesiuni şi secte. Toţi părinţii ecumenici vor unire-ntre biserici, afirmând că-ntre catolici şi-ntre ortodocşi nu-s piedici. Dar eu zic că-ntâi de toate bine-ar fi, dacă se poate, ca unirea să se facă între… ortodocşi, măi frate !

O insectă parazită, de pe trupuri ostenite, suge hrana mult dorită şi mai iese şi în frunte.Tot aşa şi secta, frate, suge hrana din Scriptură, care este, ştiţi, furată din Biserica Străbună. O fi oare-ntâmplător de rimează cu insectă, chiar atât de izbitor, denumirea asta… sectă ?

Cine e duhovnicesc, se cunoaşte după faţă; Trupului îi pune frâu, iar pe suflet îl răsfaţă. În icoane n-ai să vezi, Sfinţi pictaţi cu burta mare, cu ţigara-n colţul gurii sau cu sticle-n buzunare. Sufletul şi trupul, frate, sunt la om complementare; Cu cât unul e mai mic, celălalt este… mai mare.

Un bătrân, scrie-ntr-o carte, văzând doi păcătuind, a-ntors capul într-o parte şi-a trecut nejudecând. Cum întoarse capul, iată îngerul îl aştepta, cu o sabie, zicându-i: „Nu, cumva, ziceai ceva ?” El, văzând, n-a osândit. Însă, tu, fără să vezi, numai că ai auzit, repede condamni şi crezi ?

De mânie de te-aprinzi şi-a iubi îţi pare greu, sau la rău cu rău răspunzi, eşti un fiu al celui rău. Pe vrăjmaş de nu-l urăşti, nici nu stai în calea lui, dar nu poţi nici să-l iubeşti, eşti un fiu al omului. De răspunzi la rău cu bine, şi-i iubeşti pe toţi nespus, chiar pe cel ce-a dat în tine, eşti un fiu al lui Iisus.

R. Iftinoiu

 
2 comentarii

Scris de pe 27 Mai 2014 în RIME

 

Sunt bogat !

M-am născut la volan… Probabil de aceea conduc destul de bine. Asta nu înseamnă că n-am avut şi accidente! Dar, precum vă spuneam, conduc binişor. Şi, mai ales, sunt bogat ! Da, pentru că am maşină ! Şi nu orice fel de maşină, ci una grozavă, mai grozavă decît ultimele prototipuri prezentate la saloane. Are computer de bord, mai grozav decît oricare alt computer existent ! Nu e nici Mercedes, nici Ferari, nici B.M.W…. Nu vă chinuiţi ! Nu despre un autoturism, dintre cele cunoscute, vreau să vă povestesc ! Este vorba despre trupul meu ! Staţi uşor, nu despre masculul din mine e vorba !

Vreau să vă împărtăşesc revelaţia mea asupra a ceea ce, inconştient, posedăm şi, din păcate, nu preţuim… Avem, am primit, prin naştere, o mare avere. Acesta este trupul (corpul) nostru, o mare avere, pe care o cam ignorăm, dar – mai ales – n-o folosim, aşa cum trebuie. Ba, mai rău, îl batjocorim !

S-o luăm cu începutul. Trupul nostru este perfect, o perfecţiune pe care nici una din “maşinăriile” noastre n-o atinge. El este dotat cu toate accesoriile necesare bunei funcţionări. E adevărat că, faţă de autoturismele pe care le avem şi le conducem, NU are marşarier. El merge înainte sau … stă! Nu poate şi nu trebuie să meargă înapoi, pentru că “înapoi” nu există ! Dacă suntem puţin receptivi, înţelegem că misiunea noastră este “să circulăm”, să experimentăm VIAŢA. Nu ne obligă nimeni să mergem, dar – stînd pe loc – consumăm oricum combustibil, fără a cunoaşte (noi) locuri, oameni, întîmplări – aşadar facem risipă. Să nu înţelegem că ar fi penurie de … combustibil. Nu, nu este penurie, dar “ardem gazul de pomană”…

De cît combustibil dispunem sau, altfel spus, “cîtă aţă avem pe mosor” nu ştim, nu ni se spune şi cred că e chiar mai bine aşa ! Problema este ce facem cu el: mergem sau stăm ?! Este într-adevăr problema noastră, nimeni nu ne forţează, într-un fel sau altul şi nici eu nu mă bag ! Eu însumi optez pentru “deplasare”. Îmi plac locurile, oamenii, întîmplările – mai vechi, dar, mai ales, mai noi ! Ştiu că dispun de o maşină grozavă, am aflat că Sursa de combustibil este inepuizabilă, dar mă gîndesc că va trebui să dau – într-un fel – socoteală de modul cum am folosit, atît maşina, cît şi combustibilul. Asta mă face atent la modul cum conduc, ca să nu (prea) fac accidente. V-am mărturisit că am deja unele, la activ (sau, mă rog, la pasiv). Aşa că sunt mult mai atent.

Am aflat cîteva lucruri şi despre “computerul de bord”: e nemaipomenit ! Pentru cei ce încă n-au aflat, el se numeşte subconştient (alţii îi spun altfel, dar asta este o altă poveste). Vă spuneam că e nemaipomenit. Am învăţat cîte ceva despre modul de a-l folosi conştient, că – de funcţionat, el oricum funcţionează: el este cel care dirijează toate procesele “dinăuntru” şi – ceea ce este şi mai spectaculos – ne cam pregăteşte traseul; astfel, nu e nimic întîmplător din ceea ce ni se întîmplă, din ceea şi ce întîlnim pe traseul vieţii noastre.

Eu simt deja că, în măsura în care sunt mult mai atent la volan şi evit să încalc “regulile de circulaţie”, luînd de bune indicaţiile computerului (unii îi spun “vocea interioară”), traseul pe care “mă plimb” în viaţă (da, pentru mine este o plimbare şi nu aveţi, niciunul dintre voi, motive s-o luaţi altfel) este mult mai plăcut, mult mai uşor, deşi, să nu credeţi că nu am (multe) trasee pe care mi le doresc şi la care nu ajung. Înţeleg, însă, că nu sunt pregătit pentru acele trasee sau – pur şi simplu – ele nu sunt bune pentru mine. Şi, pînă la urmă, tot mulţumit sunt, simţindu-mă protejat (ferit) de “trasee periculoase”. Nu e grozav ?! Ceea ce am mai aflat şi vreau să vă împărtăşesc este modul de alimentare al acestui computer, precum şi sursa de alimentare. Ea constă în accesarea (dacă îmi permiteţi) Sursei. Eu, personal, o fac prin rugăciune şi, vă asigur, computerul meu de bord merge nemaipomenit.

V-aş mai spune doar un lucru: “Codul rutier”, care reglementează circulaţia pe acest traseu este, deasemenea, minunat şi se numeşte Biblia; acolo găsim toate informaţiile de care avem nevoie, pentru ca întreaga călătorie să fie plăcută şi utilă, să nu rătăcim traseele, să nu ne întoarcem pe trasee “desfundate”, pentru ca viaţa noastră să fie o plăcută, perpetuă plimbare, cunoscînd locuri, oameni şi întîmplări minunate… Da, suntem bogaţi, avem maşini grozave, pentru a ne plimba pe trasee minunate şi pentru asta Îi mulţumim lui Dumnezeu. Cel puţin eu, unul, asta fac. Amin.

sfintisieroi.wordpress.com

 
Un comentariu

Scris de pe 27 Mai 2014 în CREŞTINUL, VIAŢA

 

Vrajitoria

Deoarece de multe ori v-am vorbit despre Rai, despre îngeri şi sfinţi ca să vă folosiţi, acum vă voi spune puţine şi despre iad şi diavoli, ca sa ne dăm seama cu cine ne luptăm. Iar aceasta tot ca să ne folosim. La Colibă a venit odată un tânăr vrăjitor din Tibet şi mi-a povestit multe din viața lui. Acest copil, de îndată ce a fost înţărcat, a fost afierosit de tatăl său, la vârsta de trei ani, unui grup de 30 de vrăjitori de grad superior din Tibet, ca să-l iniţieze în arta lor. A ajuns la gradul al 11-lea de vrăjitorie; cel mai înalt este al 12-lea.

La vârsta de 16 ani a plecat din Tibet în Suedia ca să-l vadă pe tatăl său. Din întâmplare, acolo a întâlnit un preot ortodox foarte credincios, căruia i-a cerut să aibă o convorbire. Tânărul vrăjitor nu ştia nimic despre ce înseamnă un preot ortodox. Şi pe când stăteau într-o sală şi discutau, deodată a început să facă nişte vrăjitorii de-ale lui ca să-i arate preotului puterea sa. A chemat o căpetenie a diavolilor, pe nume Mina, şi i-a spus: „Vreau apă”. Atunci un pahar din bucătărie se ridică, se duse singur la robinet, se deschise robinetul, se umplu, trecu prin uşa de sticlă închisă şi veni în sală. Acela l-a luat şi l-a băut. După aceea i-a arătat preotului, stând ei în sală, toată lumea, cerul, stelele.

Folosea vrăjitorii de gradul patru şi treptat înainta cu ele până la gradul al 11-lea. Apoi l-a întrebat pe preot cum le vede pe toate acestea. „Eram gata să-l omor, dacă mi-l ocăra pe satana”, mi-a mărturisit tânărul. Dar preotul n-a spus nimic. Atunci tânărul l-a întrebat: „De ce nu faci şi tu semne?”. „Dumnezeul meu este smerit”, a răspuns preotul. Apoi a scos o cruce pe care i-a dat-o să o țină în mână spunându-i: „Fă din nou semne”. Atunci tânărul l-a chemat pe Mina, căpetenia diavolilor, dar acela tremura şi nu îndrăznea să se apropie. Îl chemă atunci pe satana, dar acela, la fel; vedea crucea şi nu se apropia. I-a spus numai să plece în Tibet. Atunci tânărul l-a ocărât pe satana: „Acum am înţeles, i-a spus el, că puterea ta cea mare nu este decât o mare slăbiciune”.

În continuare a fost catehizat de bunul preot, care i-a vorbit despre Locurile Sfinte, despre Sfântul Munte etc. Şi astfel tânărul a plecat din Suedia şi s-a dus la Ierusalim, unde a văzut Sfânta Lumină. De acolo s-a dus în America, pentru ca să-i ocărască pe sataniştii pe care îi cunoscuse acolo şi să-i determine să-şi schimbe viața – Dumnezeu îl făcuse cel mai bun propovăduitor al Său – iar de acolo a venit în Sfântul Munte.

Bunul Dumnezeu l-a ajutat într-un chip de invidiat, fiindcă de mic fusese nedreptăţit. Rugaţi-vă pentru el, pentru că vrăjitorii îl războiesc cu toţi diavolii. Dacă pe mine mă luptă atunci când vine să-l ajut, cu cât mai mult pe acela. Preoţii îi citesc exorcisme, iar mâinile lui i se rănesc şi începe să-i curgă sângele. Sărmanul copil, mult îl mai chinuie diavolii! La început, pe când era prieten cu ei, nu-l deranjau, ci îl ajutau şi îl slujeau. Rugaţi-vă! Trebuie însă şi el însuşi să ia aminte, deoarece Evanghelia spune că atunci când duhul cel necurat iese din om se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât sine şi intrând locuiesc acolo şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi.

Cuviosul Paisie Aghioritul