RSS

Arhive pe categorii: COPII

Copilul

Odata, intr-un sat de munte, la vremea cand urzeste intunericul, stateam de vorba cu un copil cu ochii de mirare. Pe deasupra capetelor noastre, o pasare a batut din aripi de cateva ori si s-a pierdut in padure.

Dupa un moment de liniste a urmat intrebarea senina a copilului: De ce zboara pasarea? Alta data, privind argintul viu al unei ape ce curgea boltit peste pietrele rotunde ale vaii, ca prins de o minune, a intrebat: De ce curge apa?

Ce minune sta in aceasta faptura mica? Cum de l-a chemat masura lui catre gandurile nelinistitoare? Ce tainica legatura il poarta pe culmile vietii? Copilul este mai aproape decat noi de firea lucrurilor, mai aproape de Dumnezeu.

Zilele omului varstnic se scurg intr-o forma banala. Feluritele chipuri ale lumii acesteia si sensul adanc al lucrurilor ii scapa. Omul traieste totul in fuga. El nu prinde frumusetea si nici lumina adevarului; cele mai alese rosturi si semne ii scapa. Ii scapa nu pentru ca el ar fi in pacat, ar fi sortit de la inceput sa nu vada, ci pentru ca felul in care isi traieste viata aci ii inchide portile intelesului. Cu fiecare zi ce trece, omul se indeparteaza de plaiurile bucuriei si ale intelepciunii.

Trufia si dragostea pentru cele trecatoare il fac sa coboare cele mai de jos trepte ale conditiei umane. Traind, lumea inconjuratoare isi pierde taina. Sau, mai precis, odata cu anii, omul isi pierde un simt foarte delicat, dar patrunzator, care il pune in stapanirea substantelor ultime ale existentei; omul in varsta pierde de cele mai multe ori simtul adancimilor; samburele dumnezeiesc moare in el.

Dimpotriva, copilul, fiinta noua si neprihanita, necumparata de ispitele aparentelor inselatoare, culege pretutindeni urmele minunilor. Cand un copil deschide pentru prima oara ochii, intreg universul cu tainele joaca in apele luminate ale ochilor sai.
De aceea Iisus iubea atat de mult copiii, de aceea i-a aratat ca pe un simbol al crestinismului, lume noua care punea pret pe nevinovatie si naivitate ingereasca, pe fragezime si sete de inteles. „De nu va faceti la fel cu pruncii, nici ca veti intra in imparatia cerurilor”.

Copilul este o faptura biblica originara. Copilul este o faptura a vietii neintinate, este o floare deschisa luminii, este un indemn la simplitate si frumusete. In el vorbeste frantura de cer data omului odata cu inceputul.

Copilul este un mare dar al vietii noastre aci: aduce cu el inocenta, dragalasenia si bunatatea. Copilul indulceste viata noastra atat de amara; faptura sa mica, cu aripi la suflet, ne da multe invataminte. Un scriitor a spus: „Zambetul copilului este pentru mama ca o rugaciune pentru Dumnezeu”. In preajma copilului staruie mereu o atmosfera de lumina si frumusete.

Cand intrebarile bat la portile gandului tau impovarat si cer dezlegare, cand umbrele amintirilor aluneca pe peretii sufletului si cer o raza de soare, atunci stai de vorba cu copiii. Aplecat asupra adancurilor, umbli ca strabatut de fiorii unei zari virgine. Prietenii te cred nebun si lumea te arata cu degetul, in ratacirea ta prin pajistile unei lumi de dumnezeiesc tumult, in setea ta de inteles si vraja, te intalnesti doar cu copiii. Cuvantul tau suna sec pentru cei varstnici, dar intoarce ca pe o frunza spre soare sufletele copiilor cu ochi de mirare.

Ernest Bernea, crestinortodox.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 20 Februarie 2017 în COPII

 

Ce se transmite copiilor de la parinti in mod ereditar

Grija pentru soarta copilului începe cu mult înainte de zămislirea lui, iar educarea lui începe cu nouă luni înainte de naştere. Legea eredităţii duhovniceşti implică multe răspunderi pentru oamenii căsătoriţi. Părinţii sunt datori să se pregătească atât fizic, cât şi duhovniceşte, întrucât sunt părtaşi la actul creator al lui Dumnezeu. Parafrazându-l pe Apostolul Pavel, putem spune că tatăl şi mama sunt împreună-lucrători (colaboratori) ai lui Dumnezeu. Ei dau început unei noi persoane umane, ce reprezintă un ogor al lui Dumnezeu, o zidire a lui Dumnezeu (I Corinteni 3, 9).

Teologia morală creştină vede un păcat în starea pătimaşă a duhului părinţilor în momentul zămislirii şi în timpul sarcinii: „Părinţii îşi pot face fericit copilul încă dinainte de naştere. După o zămislire cu toate măsurile morale de precauţie şi o purtare în pântece cu frică de Dumnezeu, copilul vine pe lume cu o mare putere împotriva păcatului, altfel spus cu o anumită rezervă de bine”.

Este limpede păcatul părinţilor care fac pe dos: aceştia îşi molipsesc cu patimile nu numai puterile sufleteşti, ci şi sângele, şi astfel le transmit copiilor lor, odată cu zămislirea, propriile boli, atât sufleteşti, cât şi trupeşti. De aici vine, de pildă, înclinarea ereditară spre beţie, spre desfrânare sau caracterul certăreţ.

Când părinţii afirmă că au pus în copil o părticică din sufletul lor, aceasta nu este o laudă deşartă sau o figură de stil. Această exprimare cu obârşii străvechi este îndreptăţită atât la propriu, cât şi la figurat.

„În mod ereditar li se transmit copiilor de la părinţi nu numai însuşirile fizice, ci şi cele duhovniceşti”, afirma un chirurg de excepţie, Sfântul Ierarh Luca Voino-Iaseneţkii (al Crimeii), „şi aceasta ne face să ne gândim serios la îndatoririle noastre nu numai faţă de Dumnezeu, ci şi la cele faţă de neamul omenesc… Marea îndatorire a tuturor părinţilor este să-şi amintească întotdeauna lucrul acesta, să-şi biruie totdeauna defectele şi patimile, să se pocăiască întotdeauna de păcatele lor în faţa lui Dumnezeu, să-şi cureţe mereu inima, aşa încât să le transmită curăţia inimii şi copiilor”

Konstantin V. Zorin

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 Decembrie 2016 în COPII, PARINTI

 

Luati in serios educarea copiilor vostri

Din păcate tinerii din zilele noastre sunt atrași de la o vârstă din ce în ce mai mică de viața sexuală, îndoctrinați fiind de mijloacele media, și lipsiți de credință. Este mult mai ușor să se păzească înainte de cădere, decât după ce păcatul a prins rădăcini în ei. De aceea eu adresez sfaturile mele familiilor de oameni cu adevărat trăitori ai vieții creștine. Mame și tați de copii ascultători, curați la suflet. Dacă voi deveniți conștienți de primejdia păcatului, veți prezenta copiilor voștri sexualitatea prematură ca pe un rău groaznic, ce trebuie evitat cu orice preț! Dar dacă voi părinții veți îndemna proprii copii spre desfrânare prin cuvinte de genul: „Lasă-l(o) să se distreze, nouă ce ne-a folosit dacă am fost cuminți? Să-și trăiască tinerețea”!, cuvinte pe care deseori le-am auzit din gurile unor mame frustrate, atunci copiii dumneavoastră nu vor avea scăpare din ghiarele diavolului.

Vedem cum astăzi oamenii depravați constituiți într-o adunătură din ce în ce mai drăcească, numită STAT, vor să priveze părinții din toată lumea de un drept și, în același timp, de o îndatorire fundamentale față de proprii copii: educația lor! De aceea va fi din ce în ce mai dificilă exercitarea acestei îndatoriri, pentru simplul fapt că ea devine din ce în ce mai puțin un drept.. Copiii sunt îndemnați chiar la școală spre o atitudine rebelă și ostilă față de părinții lor, iar repulsia față de părinți este stimulată și alimentată prin faptul că aceștia din urmă nu pot, sau nu vor să le asigure toate plăcerile pe care societatea le prezintă pe toate căile audiovizuale.

Deci părinții devin niște „dușmani” ai copiilor îndoctrinați ca să experimenteze plăcerile trupești.. Iată de ce, singura șansă pentru educarea propriilor copii este un mod de viață exemplar al părinților, fără abuzuri sau vicii care ar îndreptăți revolta tânărului adolescent, și i-ar da acestuia dreptul să pună ucigătoarea întrebare: „Dar voi de nu vă comportați în modul în care îmi cereți mie să mă comport”? O viață liniștită, cu participare liturgică duminicală, cu împărtășirea TUTUROR MEMBRILOR FAMILIEI, nu numai a celor mici, cu rugăciune în comun înainte și după masă, cu împărțirea unor „sarcini” duhovnicești copilașilor, de gen: ”Spune Tatăl nostru” tare, ca să aud eu că te-ai rugat”, sau: „Acum ai vârsta la care trebuie să faci câte zece metanii înaintea icoanei Domnului nostru Iisus Hristos”, o astfel de viață familială va zidi sufletul copilului într-un mod indestructibil, încât nici un factor școlar sau extrașcolar din exterior nu va mai putea să strice buna lui așezare sufletească.

Astfel, trebuie să recunoaștem cu mare sinceritate că eșecul în viață și deraierea morală a unui număr din ce în ce mai mare de tineri în zilele noastre sunt datorate în cea mai mare parte părinților ! Prin lipsa de educație și prin exemple negative în familie, ÎN GENERAL copiii devin mai răi decât părinții lor. Poate așa se explică și crudul verdict din Vechiul Testament: „Eu bat copiii pentru greșelile părinților până la al patrulea neam”. Cred că este și normal, căci greșelile părinților îi vor strica și pe copii, făcându-i cu adevărat vrednici de pedeapsa dumnezeiască! Prin urmare, păcatul se transmite nu ereditar, ci prin educație, atrăgând și pedeapsa cu el.

Ca preot duhovnic vă spun că este foarte trist să văd multe mame care suferă pentru copiii lor cu vieți destrăbălate și cu situații ratate, mame care recunosc cu durere în suflet că au eșuat în educația copiilor, pentru că atunci când trebuiau să dea exemplu bun, trăiau ele însele vieți dezordonate și înstrăinate de Dumnezeu..Ce deznădejde trăiește o astfel de mamă ce s-a „convertit” la o vârstă înaintată, dar, din păcate, copiii nu au urmat-o..Cât ar mai vrea o astfel de mamă căreia Dumnezeu i-a deschis ochii la bătrânețe, ca să dea timpul înapoi! Cum mai suferă ea știind că proprii copii se îndreaptă liniștiți spre iad, iar ea acum nu mai are autoritatea necesară ca să le impună schimbări de mentalitate..Și astfel își vede biata femeie PROPRIA mântuire pusă în primejdie.

Până la urmă, „la Dumnezeu toate sunt cu putință”, așa cum zice Domnul Hristos, dar ca să se producă astfel de minuni de convertire tardivă a copiilor , de câte lacrimi ale mamelor este nevoie!..Biserica are ca exemplu pe Sfânta Cuvioasă Monica, ce prin lacrimi și rugăciuni a reușit să îl scoată pe fiul ei Augustin din mrejele păcatului, acesta devenind chiar un sfânt în cele din urmă. În concluzie, dragi părinți, implicați-vă cu seriozitate și cu înțelepciune în educația copiilor voștri, căci temelia pe care o puneți voi în familie este fundamentală atât pentru mântuirea lor, cât și a voastră, cărora Dumnezeu vi i-a încredințat. Domnul să vă ajute!

Pr. Sorin Croitoru

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 3 Septembrie 2016 în COPII

 

Maine-i poate prea tarziu

Poate s-or gândi copiii
Să mai vină și pe-acasă,
Am muncit o viață întreagă
Să o fac cât mai frumoasă.
I-am făcut gard de nuiele,
Porți sculptate ca-n vechime,
În ogradă râd în soare
Flori cu grații de regine.
Și fântână-am vrut la poartă
Cu flori și cu sfinți pictată
Când era în sat strânsură
D-aici bea apă lumea toată.
Nu mai spun că în ogradă
De cum apar ghioceii
Zburdă, sar și fac prăpăstii
Vițelușii, iezii, mieii…
De se-opresc uimiți vecinii
Râd mușcatele-n ferestre
Toate aceste orătănii
Par desprinse din poveste .
În pridvor… macat de lână,
Pe cerdac… scoarțe cu flori,
Cât trăiesc eu dragii mamei 
Fac din zile sărbători.
Numai nopțile de iarnă
Lungi și grele… ne par ani,
De când voi prin lumea largă
V-ați dus, mamă, după bani…
Și-ați lăsat părinții singuri
Numai dor… și-i greu, și plâng,
Raiul lor din curtea casei
Nu-l pot duce în mormânt.
Și vă cer, și vă așteaptă,
Și vă cheamă-n ceas târziu
Să veniți de-acum acasă
Mâine-i poate prea târziu.

Mariana Adascalitei

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Martie 2016 în COPII, Uncategorized

 

Ce rasplata au parintii pentru buna crestere a copiilor

El vrea sa spuna femeii urmatoarele: suferi ca prima femeie nu ti-a lasat altceva decât munci si dureri si nastere în veci ? Nu te speria si nu te mâhni si nu te revolta pentru ca bucuriile pe care le capeti din cresterea copiilor, daca vrei, te fac sa uiti durerile facerii si te fac sa simti ca, crescându-ti copiii, împlinesti o mare lucrare. Daca te îngrijesti sa le dai copiilor tai o educatie buna si îi conduci spre virtute, vei avea parte de mântuire. Munca, grija si aceasta lucrare a ta de mare însemnatate vor fi rasplatite din plin. Ca sa te convingi ca mama nu este numai cea care naste si ca nu în nasterea de prunci se afla rasplata, uite ce spune apostolul Pavel tot în aceeasi epistola despre vaduva: ” daca a crescut copii…” (I Timotei 5, 10). Nu spune doar daca a nascut, ci daca a crescut copii, pentru ca nasterea se datoreaza naturii, iar cresterea copiilor tine de o alegere.

Tot el, dupa ce a zis , „se va mântui prin nastere de fii”, nu s-a oprit aici, ci, vrând sa arate ca important nu este a naste, ci a creste si a educa copii, a adaugat: ” … daca va starui, cu întelepciune, în credinta, în iubire si în sfintenie” (I Timotei, 2, 15).

Vrea sa spuna asa: Atunci abia vei primi mare rasplata, când copiii pe care i-ai nascut vor starui în credinta, în iubire si în sfintenie. Daca îi conduci spre credinta, iubire si sfintenie, daca îi stimulezi, daca îi înveti si îi sfatuiesti, pentru aceasta grija a ta te asteapta o mare rasplata de la Dumnezeu.

Sfantul Ioan Gura de Aur

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 8 Februarie 2016 în COPII, FAMILIE

 

In mod ereditar li se transmit copiilor de la parinti nu numai insusirile fizice, ci si cele duhovnicesti

Grija pentru soarta copilului începe cu mult înainte de zămislirea lui, iar educarea lui începe cu nouă luni înainte de naştere. Legea eredităţii duhovniceşti implică multe răspunderi pentru oamenii căsătoriţi. Părinţii sunt datori să se pregătească atât fizic, cât şi duhovniceşte, întrucât sunt părtaşi la actul creator al lui Dumnezeu. Parafrazându-l pe Apostolul Pavel, putem spune că tatăl şi mama sunt împreună-lucrători (colaboratori) ai lui Dumnezeu. Ei dau început unei noi persoane umane, ce reprezintă un ogor al lui Dumnezeu, o zidire a lui Dumnezeu (I Corinteni 3, 9).

Teologia morală creştină vede un păcat în starea pătimaşă a duhului părinţilor în momentul zămislirii şi în timpul sarcinii: „Părinţii îşi pot face fericit copilul încă dinainte de naştere. După o zămislire cu toate măsurile morale de precauţie şi o purtare în pântece cu frică de Dumnezeu, copilul vine pe lume cu o mare putere împotriva păcatului, altfel spus cu o anumită rezervă de bine”.

Este limpede păcatul părinţilor care fac pe dos: aceştia îşi molipsesc cu patimile nu numai puterile sufleteşti, ci şi sângele, şi astfel le transmit copiilor lor, odată cu zămislirea, propriile boli, atât sufleteşti, cât şi trupeşti. De aici vine, de pildă, înclinarea ereditară spre beţie, spre desfrânare sau caracterul certăreţ.

Când părinţii afirmă că au pus în copil o părticică din sufletul lor, aceasta nu este o laudă deşartă sau o figură de stil. Această exprimare cu obârşii străvechi este îndreptăţită atât la propriu, cât şi la figurat.

„În mod ereditar li se transmit copiilor de la părinţi nu numai însuşirile fizice, ci şi cele duhovniceşti”, afirma un chirurg de excepţie, Sfântul Ierarh Luca Voino-Iaseneţkii (al Crimeii), „şi aceasta ne face să ne gândim serios la îndatoririle noastre nu numai faţă de Dumnezeu, ci şi la cele faţă de neamul omenesc… Marea îndatorire a tuturor părinţilor este să-şi amintească întotdeauna lucrul acesta, să-şi biruie totdeauna defectele şi patimile, să se pocăiască întotdeauna de păcatele lor în faţa lui Dumnezeu, să-şi cureţe mereu inima, aşa încât să le transmită curăţia inimii şi copiilor”

V. Zorin, Păcatele părinţilor şi bolile copiilor, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia, ortodox.md

 
3 comentarii

Scris de pe 4 Ianuarie 2016 în COPII, FAMILIE

 

Ma iarta, tu, copile…

Mi-a fost trecută viaţa prin patima greşelii
Ce-al tinereţii val te-ndeamnă s-o urzeşti,
Când nu te laşi supus sau pradă îndoielii,
Când toate par să fie normale şi fireşti.

Te-am lepădat atunci, în gestul meu nedemn
Găsindu-mi fericirea… fără să ştiu că pier…
Aveam să aflu-n timp c-atât de mult însemni,
Dar prea târziu a fost, iertare să-ţi mai cer.

Mi-am dus singurătatea în sufletu-mi cernit,
Te-am căutat în lacrimi şi-n vajnica-mi durere.
Ascultă-mi, Doamne, ruga, destul am pătimit.
O vorba vreau să-i spun… că nu mai am putere.

Acum când bătrâneţea e-atât de grea povară,
Mă iartă tu, copile, şi-alăturea-mi rămâi.
Ajută-mi neputinţei un zâmbet să-i răsară,
Iar când va fi sfârşitul, să-mi stai la căpătâi.

Marin Bunget
 
Un comentariu

Scris de pe 25 Noiembrie 2015 în COPII, PARINTI