RSS

Arhivele lunare: Iulie 2016

Poveste de dragoste fara sfarsit

A fost odată pe pământ,
A fost ca niciodată,
Doi oameni într-un singur gând,
Uniți prin a lor soartă.

Și-au fost crescuți de-ai lor părinți
În legea creștinească,
Cu-nvățăturile de sfinți,
Ca drept ei să trăiască.

Tot ce făcea el pentru ea,
Făcea doar din iubire
Și chiar și-atunci când ea greșea,
O mustra cu iubire.

Băiatul inginer era,
Iar fata profesoară,
Ea pe el mult îl iubea
Și el ca prima oară.

Dar iată că-ntr-o neagră zi,
Fata se-mbolnăvise,
Iar soțul când o auzi,
Pe loc se-ngălbenise.

Iar fata sigură era
Că o s-o părăsească
Și că departe va pleca
Și n-o s-o mai iubească.

Pentru că ea la pat căzu,
Răpusă de-o grea boală,
Încât ei amândoi crezu,
Că-n curând o să moară.

Dar el credea-n iubirea lor,
Aprinsă și curată
Și căuta leacuri de zor,
Să știe că-i salvată.

Demisia-și dădu atunci,
Să poată s-o-ngrijească
Și alerga prin văi și lunci
Ca leac să îi găsească.

Dar anii grei treceau în șir
Fără nicio speranță,
Căci viața ei stătea-ntr-un fir
Subțire ca de ață.

Ajunseră bătrâni de tot
Și boala înainta,
Dar el nu contenea deloc
Din grija ce-i purta.

Și se mira chiar ea de ea
Cum încă mai trăiește,
Căci nu știa ce o ținea
De viața-i prelungește.

Dar într-o altă neagră zi,
Căzu și el deodată
Și în aceeași zi muri,
Necruțat de-a lui soartă.

Iar viața ei acum sfârșea –
S-a rupt firul de ață.
Iubirea lui o mai ținea
Să nu plece din viață.

Iubirea lor de pe pământ
O duse-n veșnicie,
Ca s-o trăiască-n cerul sfânt
Decât oricând mai vie.

Elena J. (după o poveste de dragoste adevărată)

Anunțuri
 
3 comentarii

Scris de pe 27 Iulie 2016 în ELENA J.

 

Cand tacerea vorbeste

In drum spre Oricova mi-a facut cu mina un copil. M-am oprit si l-am luat. A urcat linga mine in fata si mi-a dat o mina calda, ca barbatii mari. Avea vreo opt ani. Zimbea foarte tare. Un zimbet care, daca ar fi putut sa se auda, s-ar fi auzit de la mari departari. Asa poate zimbi doar un copil mut. N-am mai vorbit niciodata cu un copil mut. Mi-a povestit despre cum se roaga el, despre pestii mari care inoata in cele doua iazuri de linga noua ferma. Apoi am tacut. O tacere care pentru prima data era atit de tot una cu vorbirea. Atunci cind nu zimbea, fata lui era grava ca a unui soldat care se intoarce de pe front. Am mers asa pina la capat. La urma ne-am strins mina si am zimbit. El a sarit din masina si a plecat pe deal, prin iarba, ducind cu el toata tacerea care il infasura.

Pr. Savatie Bastovoi

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Iulie 2016 în SFATURI

 

De ce multi oameni urasc preotii?

Cine iubește pe Domnul găsește măcar un preot care să-i placă. Dacă nu-i place nici măcar unul, atunci are el o problemă foarte simplă: nu crede în Dumnezeu. Dar cred că cine este om credincios și smerit iubește toți preoții, fiindcă sunt trimișii lui Hristos, necăutându-le defecte, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel că „celui curat toate i se par curate”. Adică cel smerit și curat la inimă NU SE PREFACE CĂ NU VEDE DEFECTELE PREOȚILOR, CI CHIAR NU VEDE DEFECTE LA EI! Asta înseamnă „toate i se par curate”. Cel ce vede defecte în el însuși nu prea mai are timp să le vadă în ceilalți. Stă câte unul cu binoclul la observat de defecte la preoți, mai atent decât vânătorul care așteaptă căprioara să iasă în luminiș..Unul ca aceasta a uitat de propria sa persoană, o ură înverșunată îl orbește și nu-și dă seama că se află complet sub puterea diavolului. Despre Iuda este scris în Evanghelie „și a intrat satana în inima lui” și îndată a ieșit Iuda afară ca să Îl trădeze pe Domnul.

Când omul permite duhului necurat să îi intre în inimă, nu mai lucrează el în mod liber și conștient, ci devine o mașină a răului comandată de diavolul-pilot. Acesta îi controlează toate reacțiile fiziologice și prin mișcarea sângelui poate induce felurite stări negative „mașinuței” sale. Astfel, îi poate trezi pofta desfrânării prin mișcarea sângelui spre cele de sub burtă, mânia și iuțimea prin accelerarea curgerii sângelui prin inimă, răutatea față de alte persoane prin creșterea presiunii intracraniene. Omul își dă seama că ceva nu funcționează în el, percepe o iritare, dar din păcate, în loc să cadă în genunchi la rugăciune, așa cum făceau sfinții când simțeau atacurile diavolești, el încearcă un fel de răzbunare pe cel pe care i-l indică însuși diavolul-pilot.

Ca și cum de starea sa proastă ar fi vinovat aproapele său! Diavolul are puterea aceasta de a chinui un suflet, obligându-și victima să atace fizic sau verbal pe alții. Este ca și cum l-ar păcăli pe purtătorul său: „Vezi, acela este de vină pentru starea ta! Binele lui, frumusețea lui, pacea lui, succesul lui, toate acestea sunt de vină pentru necazul tău”! Dar este numai o păcăleală. De fapt, cel care chinuie sufletul este chiar el, tiranul! De aceea spuneam la început, omul care urăște preoții este manevrat în acest mod de către diavoli. Deoarece salvarea creștinului nu poate veni decât prin preoții lui Hristos, cei care împart pe Duhul Sfânt primit la hirotonie, prima măsură pe care duhul răutății o ia împotriva omului este să îl învrăjbească pe acesta cu preoțimea, sau măcar să îi semene îndoiala față de preotul său duhovnic.

Astfel omul nu-și va mai mărturisi sincer păcatele, amânând mereu spovedania pe motivul căutării unui alt duhovnic „curat” (pe care, bineînțeles, nu-l va găsi niciodată, căci istoria se va repeta la infinit).. Și uite așa, dragii mei, fără să vă dați voi seama, părintele vă inițiază în tainele spiritualității Ortodoxiei Răsăritului! Încet, încetișor, veți pricepe ce se întâmplă cu voi înșivă și cu cei din jurul vostru. Nu uitați acest mare principiu al Ortodoxiei: iritarea trădează întotdeauna prezența diavolului în inimă, iar diavolul numai cu rugăciune se alungă.

Pr. Sorin Croitoru

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Iulie 2016 în PREOTI

 

Omul smerit ii foloseste pe toti

Câţiva credincioşi i-au cerut cuvânt de folos duhovnicesc. Iar părintele Paisie, arătând pajiştea plină de flori şi mireasmă, le-a spus:

– Să vă faceţi nişte albinuţe harnice, care adună nectar şi miere din florile cele mai curate şi binemirositoare, iar nu nişte gărgăuni şi bondari, care adună hrană din bălegar şi din toate buruienile. Râvniţi la faptele bune cele mai de preţ şi mai uşor de dobândit, precum dragostea, rugăciunea, mila şi smerenia. Din acestea să vă hrăniţi şi am nădejde că, cu acestea, vom vedea pe Hristos, Mântuitorul lumii!
La urmă a adăugat bătrânul şi aceste cuvinte:

– Cel mai bine este ca să fie omul oală de lut, care este bună pentru toate şi se foloseşte de toţi în fiecare zi, şi pentru mâncare, şi pentru apă, şi pentru orice lucru. Pe când vasul de aur se pune pe poliţe, se încuie în dulapuri, este râvnit de hoţi şi se foloseşte numai la zile mari sau o dată pe an. Oala de lut este vasul trebuinţelor zilnice, căci toţi o caută şi se folosesc de ea. Aşa şi omul smerit, care nu caută cinste şi dregătorie. El rămâne nebăgat în seamă între cei de jos, dar pe toţi îi foloseşte, îi îndeamnă, îi ajută, îi odihneşte şi toţi îl caută, şi se bucură de el. Mare dar este smerenia pentru călugări şi creştini! Părinţii l-au întrebat ce este conştiinţa.

– Conştiinţa este îngerul lui Dumnezeu care păzeşte pe om. Când ea te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă şi trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării. Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre, ca să ne pălmuiască conştiinţa prin mustrare, să dobândim lacrimi la rugăciune şi să nu mai greşim. Şi lui Pavel i-a dat Dumnezeu un înger rău, ca să-l lovească peste obraz, pentru a nu se înălţa cu mintea. Conştiinţa pomeneşte păcatele noastre şi, pomenindu-le, ne smereşte. Hristos a venit pentru mântuirea păcătoşilor. Deci, să avem nădejde şi curaj, să nu mai greşim, să facem milostenie, să ne rugăm după putere şi aşa ne mântuim cu darul lui Dumnezeu.

Doi ucenici i-au cerut părintelui Paisie cuvânt de folos. Iar bătrânul le-a răspuns:

– Acum noi, bătrânii, nu mai avem cuvinte de folos cum aveau părinţii noştri. Ne-a luat Dumnezeu darul şi puterea cuvântului, pentru că nici noi, nici cei ce ni-l cer nu-l împlinesc cu fapta. Spunem noi câte un cuvânt de sfătuire celor ce vin până aici, dar când aud că trebuie să-l pună în practică, adică să se roage mai mult, să postească, să ierte pe aproapele lor, se întorc abătuţi acasă. Le spun unora de zece ori să nu mai facă cutare păcat, să lase beţia şi desfrânarea, ca să nu-şi piardă sufletul, dar ei, deşi făgăduiesc, îl fac mai departe. Am, însă, şi suflete care ne întrec pe noi. Numai cât deschid gura, ei şi încep a face cu fapta lucrul lui Dumnezeu. Iarăşi l-au întrebat: Cine v-a îndemnat să intraţi în viaţa monahală?

– Vieţile Sfinţilor m-au îndemnat la călugărie şi dragostea mea pentru Domnul! Apoi l-au întrebat: Ce bucurii duhovniceşti aţi avut la Schitul Cozancea?

– Am avut destule bucurii cât am stat la linişte în chilia mea din poieniţă, mai ales când mă rugam noaptea şi foloseam sufleteşte pe alţii. Dar cele mai sfinte bucurii duhovniceşti le-am simţit în biserică, în timpul Sfintei Liturghii.

                                                                    Arhimandritul Ioanichie Bălan, manastireasuruceni.md

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Iulie 2016 în SMERENIA

 

Televizorul – cutia diavoleasca

Nu exista nimic mai atragator decat aceasta minune a civilizatiei. Dar si ceva mai ingrozitor si mai primejdios decat aceasta masina a iadului este greu de gasit. Aceasta cutie micuta rezolva partea leului in ceea ce priveste problemele dobandirii suprematiei mondiale, expuse in „Conversatiile internationale ale inteleptilor sionisti” si in programul fostului director al CRU SUA, Allan Dalles. Iata niste extrase din aceste documente:

– „Trebuie sa subminam credinta, sa scoatem din mintea oamenilor principiul Dumnezeirii si al Duhului”;

– „Noi am creat o literatura autoritara, extraordinara, infocata”, „Noi am prostit, am dobitocit si am pervertit tineretul”;

– „Noi ii vom sustine si ii vom ajuta prin toate mijloacele pe asa numitii creatori, care vor sadi si vor introduce in constiinta omului cultul sexului, al violentei, al sadismului, al perfidiei – intr-un cuvant, al intregii imoralitati”.

Mai adaugam aici faptul ca acum prin televizor se efectueaza codificarea in masa a oamenilor. Numarul lui antihrist este 666, introdus subtil in diferite imagini, iar uneori si fara imagini licareste in fiecare zi pe ecranul albastru. Si, desigur, si radiatiile – tot televizorul ni le transmite.

Oamenii credinciosi se straduiesc sa scape de aceasta cutie diavoleasca prin care diavolul lucreaza asupra oamenilor. Insa uneori nu este simplu sa faci acest lucru, deoarece intr-o familie deseori convietuiesc credinciosi si necredinciosi. Iar necredinciosii, de obicei, nu pot trai fara televizor. Caci are, blestematul, o mare putere de atractie.

Dar nu exista situatii fara iesire. La mine a stat cateva zile o credincioasa din Nijni Novgorod, sora Lidia. Ea mi-a povestit ca a suportat multi ani televizorul, pe care in fiecare zi il deschidea pentru cateva ceasuri seara sotul ei. La rugamintile ei de a inchide televizorul si, mai mult, de a-l vinde, el nu reactiona deloc. Si foarte mult se tulbura si plangea femeia din cauza acestei amaraciuni. Si, iata ca odata, simtind deznadejdea situatiei ei grele, a inceput sa se roage lui Dumnezeu, plangand cu lacrimi amare:

– Doamne, nu mai am puteri, ajuta-ma. Inchide televizorul! Caci nu ma lasa nici macar sa ma rog. In momentele acelea, sotul ei statea la televizor si se uita la o emisiune. Si, dintr-o data, televizorul s-a stins si ecranul a tacut. Sotul a crezut ca s-a intrerupt curentul electric. S-a apropiat de intrerupator, l-a declansat si… becul electric s-a aprins. Atunci a alergat la un cunoscut, care repara televizoare. Dar oricat s-a straduit acela sa-l repare, nu l-a putut ajuta cu nimic – televizorul nu functiona.

Dupa cateva zile, sotul a chemat un depanator TV de la atelier.  Depanatorul a ajuns la concluzia: televizorul nu s-a ars, nu s-a sfaramat, nu s-a stricat. Cu toate acestea nu l-a putut aprinde. A dat din maini si a plecat. De atunci a trecut aproape un an. Sotul incearca uneori sa aprinda televizorul, dar degeaba, ecranul tace.

Un caz asemanator mi-a povestit maica Cleopatra din Diveevo. Locuia intr-un apartament la cunoscutii ei. Si avea o camera micuta. Insa mult timp nu s-a putut ruga. Eu m-am convins de acest lucru, deoarece maica Cleopatra a locuit si in casa mea aproape o luna.

Cea mai mare parte a timpului si-o petrecea in camera ei micuta in rugaciuni. Insa acolo, la cunoscutii ei, dincolo de perete deseori (si in fiecare seara) mergea mult timp si cu sonorul dat tare televizorul, impiedicand-o sa se roage. Si se sfia sa le roage pe gazde sa inchida televizorul sau sa reduca sonorul. Si asa s-a rugat mult timp in rasunetele vrajmasului.

Si, iata, cand acest lucru a devenit cu totul peste puterile ei si cand s-a hotarat sa-si caute o noua gazda, s-a adresat Domnului cu rugamintea de a o ajuta. Nici nu a apucat sa-si termine rugaciunile si televizorul s-a stins. Si atat timp cat a locuit in casa aceea, nu i-a mai auzit sonorul.

Aceeasi influenta daunatoare, precum cea a televizorului, asupra omului o au si computerele. Mi-a povestit un inginer care lucra cu schimbul intr-o sala de computere ca seara, dupa ce spunea cateva rugaciuni, computerele se inchideau singure, iar dimineata se deschideau singure.

Centrele de computere sunt unite intre ele si toata aceasta retea o comanda computerul principal „Fiara”. Numarul lui este 666. Chiar si cele mai mici computere si televizoare sunt primejdioase pentru om. Unii oameni mi-au povestit cum au iesit din televizor niste fiinte cu coarne si au declarat ca ele sunt stapanele acestei cutii.

O cunostinta de-a mea mi-a povestit ca a vazut cum a aparut din televizor un cap cu coarne. Coarnele au inceput sa creasca sub privirile ei si s-au proptit in tavan. Trebuie sa ne rugam si iar sa ne rugam! Doamne, miluieste-ne pe noi, pacatosii robii Tai!

Ieromonahul Trifon, ganduridinierusalim.com

 
4 comentarii

Scris de pe 27 Iulie 2016 în TELEVIZOR

 

In drum spre biserica

Până la biserica din parohie fac mai puțin de 5 minute. Mare mi-a fost mirarea că în acest scurt timp am putut să întâlnesc cel puțin 3 persoane care lucrau duminică dimineață ca într-o oricare altă zi obișnuită: un om își suda gardul, alții își cărau mobila, o femeie își plimba câinele iar alții petreceau în barul de la colț. Toate acestea duminică în timpul Sf. Liturghii, locul unde „Sfinţii Îngeri doresc să privească şi să audă glasul Evangheliei Domnului Dumnezeu şi să vadă cu ochii lor chipul Sfintei Jertfe” (rugăciunea a cincea de la Slujba Sfântului Maslu). În Ziua Domnului când toată suflarea ar trebui să fie prezentă la Sfânta Liturghie, să-L slăvească pe Dumnezeu, să se roage. Și asta ce-am putut vedea numai în 5 minute, dar câți nu sunt și prin case care dorm, petrec, se uită la televizor sau gătesc… De aceea sunt goale bisericile, pentru că oamenii sunt ocupați, oamenii Îl vând pe Hristos, și pe ce nimicuri! Și când ne gândim la cuvintele Părintelui Arsenie Boca care spun că „Sfânta Liturghie mai ține lumea”, oare conștientizăm noi valoarea și puterea Sfintei Liturghii și totodată cât de grav este să lipsim duminica de la biserică? Dar… „unde e comoara ta, acolo va fi și inima ta.” (Matei 6; 21)

Elena J.

 

 
Un comentariu

Scris de pe 23 Iulie 2016 în ELENA J.

 

Cum e, Doamne-acolo Sus?

Cum e, Doamne-acolo Sus?
Este-așa cum Tu ne-ai spus?
Curge miere din izvor?
Laptele curge ușor?
Pomii sunt mereu în floare?
Ce rod bun dă fiecare?
Cum arată florile?
Cum le sunt culorile?
Cum arată soarele?
Cât de multe-s stelele?
Cum e iarba, parfumată?
Este verde, colorată?
E acolo mereu soare?
Zilnic este sărbătoare?
Îngerii Îți cântă-n cor
Și cu ceata drepților?
Sus ce limbă se vorbește?
Ca aici sau îngerește?
Cum se joacă copilașii?
Alergând cu îngerașii?
Sfinții cum se veselesc?
Imnuri Ție-Ți împletesc?
Cum e dansul de fecioare?
Ca-ntr-o zi de sărbătoare?
Cum e fața drepților?
Asemeni cu-a sfinților?
Pururea e veselie?
Viața este-o veșnicie?
Poartă toți straie de nuntă?
Îngerii ce imnuri cântă?
Mai apune soarele?
Sau pururi lumină e?

Elena J.

 
4 comentarii

Scris de pe 23 Iulie 2016 în ELENA J.