RSS

Arhivele lunare: iulie 2016

Scrisoarea Sf. Andrei catre romani

POPOR ROMÂN,

Îţi scriu cu drag. Scriu pentru fiii mei, pe care i-am născut prin Evanghelie. Scriu ca un tată fiilor săi, cărora le-am lăsat toată moștenirea! Cu ochii umezi, îmi amintesc cum am pășit în pământul vostru. Da, la Tomis m-a lăsat corabia, parcă era ieri… În port, învălmășeală, iar eu nu cunoșteam pe nimeni. Eram doar un bătrân străin și zdrențuit. „Doamne, de ce m-ai adus aici? Eu nu cunosc pe nimeni în aceste ținuturi! De unde să încep, cui să vestesc că Tu ai înviat? Mă simt în mijlocul lupilor, Doamne! Tu știi sunt bătrân și bolnav…”. În momentul descumpănirii, pe malul mării… am plâns…!

Cu toiagul în mână și desaga în spate am început să cutreier țara necunoscută. Atunci am descoperit frumusețile pământului dintre Dunăre și mare: păduri nesfârșite, munți și râuri, câmpii mănoase și lunci roditoare. Am găsit pârâiașul și peștera în care, după cum știți, am locuit la voi! Rugăciune după rugăciune, lacrimă după lacrimă, am început să zidesc Biserica Neamului Românesc! Să știți că nu mi-a fost ușor! A trebuit mai întâi să învăț limba și obiceiurile. Atunci, am văzut că acest popor are o inimă bună și un suflet mare. Niciodată, nimeni nu mi-a închis ușa – în realitate, nu mie, ci lui Hristos pe care L-am vestit în pământul vostru! De la zi la zi, poporul lui Dumnezeu a început să crească. Peștera devenea neîncăpătoare, iar eu nu mai făceam față noilor frați! Atunci am hirotonit primii episcopi și preoți, bărbați din neamul vostru. Atunci am știut că aici o să se nască un popor de sfinți.

Am plâns din nou, când a trebuit să mă despart cu trupul de voi! Hristos avea nevoie de mine în alte locuri. „Doamne, sunt bătrân, de acum mă pregătesc să vin la Tine! Lăsă-mă să îmi trăiesc ultimele clipe cu poporul acesta pe care îl iubesc și care mă iubește…”, am insistat, dar Domnul avea alte planuri cu mine.

Din nou, la Tomis mă aștepta corabia. Frații au umplut portul. „Doamne, minunat ești Tu! Când am venit eram singur, iar acum suntem o adevărată Biserică!”. Am pășit în corabie dar, de fapt, nu m-am despărțit niciodată de voi. Gândul și rugăciunea la voi mi-au fost. Mă simt tată și apostol al neamului vostru! Orice tată are bucurii și tristeți de la fiii săi.

Bucurii au fost multe, de fapt, cele mai multe! Când am văzut că nu v-ați lepădat credința în fața popoarelor migratoare, care au fost cu sutele, că nu v-ați pierdut în marea islamică, mare care v-a înconjurat timp 400 de ani, că ați păzit întreaga Europă, că ați ținut credința așa cum eu v-am lăsat-o, curată și sinceră, deși au fost mulți care au vrut să o fure, că ați avut domnitori sfinți: Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Neagoe Basarab, Mihai Viteazu, Miron Barnovschi și Constantin Brâncoveanu, m-am bucurat că eu am fost ales să fiu apostolul vostru!

Când am văzut că sămânța semănată de mine, la bătrânețe și cu multe lacrimi, rodește, a înflorit în mine nădejdea că neamul meu românesc o să se mântuiască! Sămânța udată de mine în pământul românesc a rodit și a umplut raiul cu sfinți, deloc puțini: Sfântul Bretanion, Episcopul Tomisului, Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, Sfinţii Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat, Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion din Halmyris, Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor, Sfinții Mucenici Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos din Noviodunum, Sfinții Mucenici Nichita şi Sava şi alţi creştini martirizaţi de goţi, Sfânta Muceniţă Filofteia, Sfântul Mucenic Montanus, preotul, şi soţia sa, Maxima, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna al Transilvaniei, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ, Sfântul Ierarh Ilie Iorest, Sfântul Iosif Mărturisitorul din Maramureş, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Sfântul Ierarh Sava Brancovici, Sfântul Niceta de Remesiana, Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi, preotul mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel, Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului, Sfântul Ierarh Simion Ștefan al Transilvaniei, Sfântul Ierarh Varlaam al Moldovei, Cuviosul Antipa de la Calapodeşti, Cuviosul Antonie de la Iezeru-Vâlcea, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Cuviosul Daniil Sihastrul, Cuviosul Dimitrie cel Nou din Basarabi, Cuviosul Dionisie cel Smerit, Sfântul Ierarh Dosoftei, Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, Cuviosul Gherman din Dobrogea, Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, Cuviosul Ioan Casian Romanul, Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, Cuviosul Nicodim de la Tismana, Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona, Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi, Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ, Cuviosul Mărturisitor Sofronie de la Cioara, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, Cuviosul Visarion Mărturisitorul, Sfântul Mucenic Ioan Valahul, Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, Sfinții martiri năsăudeni, Sfinții nemțeni…

Cimitirele voastre sunt pline de sfinții lui Dumnezeu, neștiuți de nimeni. Gropile comune de pe lângă marile lagăre și închisori comuniste sunt pline de sfinți mărturisitori. Pădurile voastre ascund cruci pusnicești încă necunoscute. Mănăstirile voastre, casele voastre sunt înconjurate de sfințenie. De la Mitropolitul Iosif Naniescu „cel Sfânt al Moldovei”, la părinții Vichentie Mălău și Ioanichie Moroi, la părinții Paisie de la Sihla și Cleopa, la părintele Arsenie Boca, la mamele și bunicile voastre sfinte… Din plămada voastră s-au născut Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Vulcănescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Eliade, Iorga, Grigorescu și Tătărăscu…

Sunt nume la care sufletul vostru tresaltă! Și al meu tresaltă! Pentru că au răsărit din osteneală, din muncă și prin lacrimi! După cum bine știți, au fost și întristări… dar, nu vi le mai amintesc, că să nu stric inima voastră!

De fapt… de ce v-am scris… e să vă previn că vin zile grele pentru voi, ca neam creștin! Sunteți la întâlnirea dintre Occident și Orient. La mijloc, între materialismul occidental și mistica orientală. Să aveți grijă, ce alegeri faceți! Nu cumva să procedați ca acel măgar care, nehotărât din care stog de fân să mănânce, a murit de foame la mijloc. Aveți o comoară, credința și limba română la un loc, căci nu pot fi despărțite! Amintiți-vă că numai la voi și doar în limba română, Dumnezeu este numit drăguțu’ și bunuțu’, iar Născătoarea de Dumnezeu este Măicuța Sfântă!

Păstrați această comoară așa cum v-au lăsat-o bunicii și părinții voștri. Țineți-vă copiii aproape de Cruce, ca să prindă Învierea! Drag popor român creștin, măcar acum, în al treisprezecelea ceas, amintește-ți cine ai fost, cine ești și unde poți ajunge. De câte ori vrei să calci dincolo de tradiția ta creștină, gândește-te că un moșneag a plâns pentru tine la marginea mării, acum două mii de ani! Române drag, credința ta s-a născut din lacrimi! Nu da cu piciorul la două milenii de pâine neagră, amestecată cu lacrimi și suferință. Nu lăsa ca evlavia, râvna şi jertfa domnitorilor, a strămoşilor şi a părinţilor noştri, a celor care au apărat de-a lungul a două mii de ani patria şi această credinţă, să fie risipite.

Al vostru, Părinte întru Evanghelie, Andrei Apostolul!

http://www.doxologia.ro/

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe 23 iulie 2016 în ROMANIA, SCRISOARE

 

Sfintenia se transmite prin exemplu

Părintele Roman Braga a făcut parte din mișcarea de renaștere duhovnicească Rugul Aprins. A trecut prin reeducarea de la Pitești, a supraviețuit Canalului și coloniei de muncă de la Balta Brăilei, într-un total de 11 ani de detenție. Pentru a-l scăpa de persecuțiile comuniste, Patriarhul Justinian îl trimite misionar în Brazilia, de unde ajunge în SUA. Va fi una dintre luminile duhovnicești ale diasporei române, mai ales după stabilirea ca duhovnic la mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Rives Junction, Michigan. A trecut la Domnul pe 28 aprilie 2015.

„Teologia se înțelege în genunchi! Se poate învăța în clasă, dar se înțelege doar în rugăciune.

Educația începe înainte de a se naște copilul și se continuă prin antrenament, nu prin învățătură, prin didacticism. Se continuă prin exemplu și, atâta vreme cât copilul încă nu-și dă seama, se învață practic: îl iei de mână, îl duci să aprindă lumânarea, vede că tata sărută icoana, sărută și el. Tata face trei închinăciuni, copilul se uită la el și face la fel. Aceasta este educația. Atunci când vine păcatul, copiii trebuie să aibă în minte trecutul unei familii în care s-a rugat, în care mama și tata i-au învățat practic cum se trăiește viața în Dumnezeu.

Ei [tinerii] să fie niște Apostoli, să fie exemple în primul rând cu familiile lor, cu copiii lor… Să nu facă avorturi, că asta mănâncă România. România face tot atâtea avorturi cât face toată America, or ei sunt 300 de milioane și în România au rămas doar 16 milioane acum! E groaznic! Cum putem să spunem noi că suntem „poporul ales de Dumnezeu”, poporul român, să ne lăudăm cu Ortodoxia noastră, când ucidem atâția copii? Dacă te duci la Washington, vei vedea că vin cel puțin o jumătate de milion de oameni la marșul acela Pro Life. America are o puternică mișcare pentru viață. Țara aceasta e foarte conservatoare. Familia e sfântă pentru ei! Dacă te duci la cumpărături aici, vezi un copil în cărucior, unul pe gâtul tatălui călare, altul în brațe la mama.

Tinerii vor să vadă niște modele: un model de familie cu mulți copii, un model de tată, un model de mamă, un model de preot sincer și devotat lui Dumnezeu, un duhovnic. Asta îi impresionează pe ei. Ne trebuie oameni sfinți. Sfințenia nu se transmite prin cuvinte, ci prin exemplu. Dacă noi ne rugăm, și tinerii se vor schimba și se vor ruga. Ei știu când cineva este un om de rugăciune. Nu pentru faptul că-și petrece noaptea în rugăciune, ci să devină el însuși o rugăciune. Pentru că, așa cum spunea acel călugăr, „dacă te rogi numai când te rogi, nu te rogi niciodată”. Noi devenim o rugăciune, o rugăciune „ambulantă”, care nu întotdeauna se face prin cuvinte, ci prin faptul că trăiești prezența lui Iisus Hristos, căci El este mereu cu noi.”

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 iulie 2016 în SFATURI

 

Celor ce nu postesc

Într-un sat, nişte părinţi credincioşi şi-au însurat fiul. Nora avea o fire blândă şi îngăduitoare. În ajunul postului Sf. Apostoli Petru şi Pavel, socrul i-a spus: „Draga mea, noi, în familie, avem un obicei – în timpul postului mâncăm mai simplu. Slănina o ascundem în cămară şi postim. Eşti de acord să ţii post?”. „Da”, a răspuns nora. Ea lucra la colhoz. A doua zi când a ieşit la lucru, şi-a adus de acasă mâncare de post. Toţi au luat-o în râs: „Ia vedeţi! O sfântă a apărut între noi! S-a făcut călugăriţă şi acum posteşte!” A suportat o zi. A doua nu a mai răbdat. Supărată, a venit acasă:

– Nu mai postesc. Toţi îşi bat joc de mine. Nu mai suport. Oamenii nu postesc şi vreau să fiu şi eu în rând cu ei!

– Cum voieşti! I-a spus socrul. Noi nu obligăm pe nimeni. Şi i-a deschis cămara unde se păstra slănina.

În ziua următoarea, la lucru, în timpul pauzei, în văzul tuturor, a scos slănina, dar de data aceasta nimeni nu a mai spus nimic. Ea a mâncat şi a adormit. Pauza s-a terminat, dar ea a continuat să adoarmă. Au încercat să o trezească, însă nu au reuşit. Ea doar tresărea şi somn şi gemea. Aşa a dormit mult timp. Când s-a trezit a spus doar:

– Râdeţi de mine cât vă posteşte inima, eu voi posti mai departe!

Şi a povestit următoarele: cum a adormit, s-a apropiat de ea un bătrân, a apucat-o strâns de mână şi i-a spus:

– Să mergem!

A dus-o pe un drum îngust şi înfricoşător. În depărtare se auzeau gemete omeneşti. El a condus-o la o prăpastie în care fierbea ceva. În jur se auzeau doar strigăte şi gemete.

– Sari! I-a spus bătrânul, că doar tu spuneai: „vreau să fiu în rând cu ei”. Vezi cum ajung oamenii….

– Nu, bunicule, te implor, iartă-mă! Voi posti până la moarte. Şi voi povesti tuturor ce pedeapsă îi aşteaptă dacă nu postesc.

Urmele degetelor lui i-au rămas pe mână până la sfârşitul vieţii.

ganduridinierusalim.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 iulie 2016 în POST

 

Vanitate de sezon

Nu este un secret: dacă îți arunci o privire pe rețelele sociale, vei observa în această perioadă a verii șunci dezgolite fără rușine pe nisipurile plajelor, kilograme de carne rumenindu-se pe grătare instalate pe iarba verde și multe, multe sfaturi. Ce legătură este între șuncile care se revarsă peste slipuri sau bikini, cele puse la rumenit și sfaturile „părintești”? Vă spun eu: motivația pentru care le postează proprietarii lor: mândria pură, aici aflată în starea de agregare a vanității. Toată lumea vrea să iasă în evidență cu ceva! Merge femeia la plajă, nu mai contează că după un număr de nașteri nu mai arată chiar ca o miss, ba chiar.., își face selfie și dă-i pe Facebook, să „moară lumea” că ea a ajuns pe malul mării! Dar nu mai există puțină pudoare? Puțină intimitate? Foarte rar apare și câte o divă în chiloți, foarte conștientă de cât de divă e. Acesteia nu-i reproșez că nu arată bine. Îi reproșez doar că arată la toți! Nu a zis oare Dumnezeu când a coborât pe pământ: „Căci sminteala trebuie să vină în lume (datorită diavolului, personal-trainerul nostru), dar VAI CELUI PRIN CARE VINE SMINTEALA!”? Tu, domnișoară, ai agitat mii de bărbați arătându-ți rotunjimile proporționate, ispitindu-i. Să nu vii la mine când se va abate mânia lui Dumnezeu asupra ta ca o katiușă sovietică! În poze pe Facebook, ți-ar sta mai bine îmbrăcată, dacă tot ești frumoasă. Intimitățile, lasă-le pentru soțul tău. A, era să uit: dacă îți place să smintești bărbații, s-ar putea să nu îți dea NICIODATĂ Dumnezeu unul care să fie NUMAI AL TĂU. Atunci vei spune că „ți s-au legat cununiile”!

Cu grătarele, același lucru: ce vrei să demonstrezi, că mănânci carne? Nu ești nici primul, nici ultimul. Ai încercat faza cu poza făcută înaintea vilei, ai trecut la cea cu Ferrari-ul patronului, ai văzut că nu te crede nimeni, în final te-ai hotărât: te pozezi învârtind carnea pe grătar! M-ai dat gata. Uite, de data asta chiar te cred: un român care mănâncă fleică la grătar. Ăsta român! Frate, și ieșirile astea în natură se fac în intimitate. Dă slavă lui Dumnezeu pentru darurile Sale, și lasă îngâmfarea asta tipic românească.

În final avem o categorie de vanitoși care, fără a fi nesimțiți ca doamna cu șunci, nici narcisiști ca domnișoara „trăznet” în bikini, nici bădărani precum băieții care-și pozează fleicile înainte și după introducerea lor în gură, totuși suferă foarte discret de dorința de a fi lăudați de alții. De data asta suntem intelectuali, un fel de teologi, pe jumătate sfinți. Știm să îndreptăm pe cei rătăciți, împărțim cu dărnicie din „bogata” noastră experiență duhovnicească, mântuim la greu, ce mai, trăgând cu ochiul spre numărul de like-uri. Ce să spun acestor „învățători de lege” improvizați? Aveți grijă: cu cât învățați mai mult pe alții, cu atât vă veți osândi mai mult înaintea lui Dumnezeu, după cuvântul Apostolului: „…noi, învățătorii, mai mare osândă vom lua”. Una este să predice preotul, alta este să predice mireanul. Preotul are un „mandat” , este trimis de către Hristos în acest precis scop, anume învățarea lumii. „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, și Eu vă trimit pe voi… Mergând, învățați toate neamurile..”. Preotul se osândește dacă tace din gură, nu dacă vorbește. El este apărat prin Duhul Sfânt de patima îngâmfării. „Slugi netrebnice suntem, și CEEA CE ERAM DATORI SĂ FACEM, AM FĂCUT”. Bineînțeles, fiecare preot, după darul lui. Dar omul simplu, netrimis la propovăduire de nimeni, cade în mândria neagră precum musca în lăptic! Căci netrimițându-l pe el Domnul, nici nu îl apără: „Ai vrut să înveți pe alții, deși Eu ți-am poruncit ca mai întâi să scoți bârna din ochiul tău, acum luptă-te cu demonii cum știi”!

Pr. Sorin Croitoru

 
2 comentarii

Scris de pe 19 iulie 2016 în SFATURI

 

Defectele unuia dintre soti sunt crucea celuilalt

Căsătoria nu este numai lapte și miere. La început, când își fac curte, toți tinerii sunt perfecți. După cununie apar defectele pe care nu le vedeam înainte. El mai trage cu păhărelul, este violent la băutură, fumează, înjură.. Ea nu-i chiar cea mai cool gospodină, îi place mult somnul, e rea de gură, e prea ambițioasă, stă numai cu gura pe el, îi cere un standard de viață pe care el, săracul nu poate să i-l ofere..Gata! Ne-am săturat amândoi! La divorț cu noi. Acum intervin eu, povestitorul: Deci voi credeați că viața conjugală durează doar atât cât timp merge totul ca pe roate? Că la primul necaz oamenii se despart? Nu știați că defectele unuia sunt crucea celuilalt? N-a zis Domnul: „Cel nu-și ia crucea și nu-mi urmează Mie, NU ESTE VREDNIC DE MINE”? Care-i crucea mireanului? Necazurile vieții, creșterea copiilor și defectele soților. Asta-i Ortodoxie adevărată!

 Pr. Sorin Croitoru

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 iulie 2016 în CASATORIE

 

Oda mamei

În căsuța de la țară, pe băncuța de la poartă,
Ştergând ochii cu năframa, o măicuță stă şi-aşteaptă..
Cine ştie câte lacrimi, sunt ascunse in năframă..
Şi câtă iubire-ncape, intr-o inimă de mamă ?
Plânge inima, suspină, de-ai putea să storci naframa;
Griji.. nevoi.. suspin şi teamă, toate le trăieşte mama.
Cât efort si câtă trudă, numai tu măicuță ştii,
Cât munceai şi zi şi noapte, să hrăneşti… să creşti copii.
De-ai fi împărat sau rege, preşedinte, om de seamă,
Esti sărac pe lumea asta, dacă n-ai cui spune….Mamă!..
Domnul a creat pământul, cerul, apele şi toamna.
N-ar fi fost desăvârşite, de n-ar fi creat şi mama!
In căsuța de la țară, unde am crescut şi eu,
Mama stă la gura sobei, de vorbă cu Dumnezeu.
Şi o spun cu îndrăzneală, caci prea bine mi-am dat seama:
Cel mai Sfânt cuvânt din lume, după Dumnezeu, e Mama!

Licuța Pântia

 
2 comentarii

Scris de pe 19 iulie 2016 în MAMA

 

Frumos esti, Doamne!

Frumos ești, Doamne, în natură,
Frumos ești Tu și n-ai măsură.
Frumos ești, Doamne, întru flori,
Frumos ești, Doamne, și-n culori.
Frumos ești, Doamne-n răsărit,
Frumos ești Tu și n-ai sfârșit.
Frumos ești când mă uit în sus,
Frumos ești, Doamne, în apus.
Frumos Te văd pe Tine-n nori,
Frumos ești, Doamne, și în zori.
Frumos ești, Doamne, întru mine,
Frumos sunt și eu întru Tine.

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 iulie 2016 în ELENA J.