RSS

Cand tacerea vorbeste

27 Iul

In drum spre Oricova mi-a facut cu mina un copil. M-am oprit si l-am luat. A urcat linga mine in fata si mi-a dat o mina calda, ca barbatii mari. Avea vreo opt ani. Zimbea foarte tare. Un zimbet care, daca ar fi putut sa se auda, s-ar fi auzit de la mari departari. Asa poate zimbi doar un copil mut. N-am mai vorbit niciodata cu un copil mut. Mi-a povestit despre cum se roaga el, despre pestii mari care inoata in cele doua iazuri de linga noua ferma. Apoi am tacut. O tacere care pentru prima data era atit de tot una cu vorbirea. Atunci cind nu zimbea, fata lui era grava ca a unui soldat care se intoarce de pe front. Am mers asa pina la capat. La urma ne-am strins mina si am zimbit. El a sarit din masina si a plecat pe deal, prin iarba, ducind cu el toata tacerea care il infasura.

Pr. Savatie Bastovoi

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 Iulie 2016 în SFATURI

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: