RSS

Arhivele lunare: Iulie 2015

Imn pentru tata

Îți închin astăzi un imn,
Fiindcă m-ai crescut cu chin,
Ai muncit din greu ca eu,
Să fiu fericit mereu.

Mi-ai dat bani când ți-am cerut,
Chiar și-atunci când n-ai avut,
Ai jertfit mult de la tine,
Ca să-mi fie mie bine.

Când greul m-a doborât,
Doar tu, tată, ai știut,
Să mă-mbărbătezi cu foc
Și s-o iau din nou din loc.

Ți-ai dorit să vezi în mine,
Tot ce-i mai frumos la tine,
În virtuți să înfloresc,
De ce-i rău să mă feresc.

Bogății de n-ai avut,
Eu de lipsuri n-am știut,
Fiindcă ai răbdat mereu,
Să nu-mi fie mie greu.

De-am făcut în lume bine,
Am văzut întâi la tine,
Iar de-am fost om fără milă,
N-ai fost tată tu de vină.

S-ajung mare tu ai vrut
Și de lume cunoscut.
Mare chiar de n-am ajuns,
Azi sunt OM și e de-ajuns.

Pentru tine, tatăl meu,
Eu am să mă rog mereu,
Fericit să fii pe veci,
Când din lume ai să pleci!

Elena J.

 
2 comentarii

Scris de pe 28 Iulie 2015 în ELENA J.

 

Acum si azi sunt vremea pentru indreptare

Cei ce-și dau seama de viața ticăloasă ce o duc și voiesc s-o schimbe (deseori sunt biruiţi şi amăgiţi de vrăjmaşi cu această armă: „După aceasta, după aceasta”, „Mâine, mâine”, „Întâi să fac aceasta şi apoi mă voi apleca cu mai multă sârguinţă la darul lui Dumnezeu şi la viaţa spirituală; să fac azi aceasta şi mâine mă voi îndrepta”.

Frate, aceasta este cursa vrăjmaşului care a prins pe mulţi şi totdeauna prinde pe toată lumea. Cauza ei este lenevirea şi ignoranţa noastră, pentru că faţă de o astfel de cauză, de care depinde toată mântuirea sufletului nostru şi toată cinstirea lui Dumnezeu, nu luăm toată energia şi tăria noastră să zicem: „Acum, acum să duc viaţă duhovnicească, să mă pocăiesc, iar nu mâine”. „Acum” şi „azi” sunt în mâna mea, iar „după aceasta” şi „mâine” sunt în mâinile lui Dumnezeu. Chiar de ar fi în puterea mea „după aceasta” şi „mâine”, ce cale de biruinţă și de mântuire ar fi aceasta ca întâi să doresc a fi rănit şi apoi tămăduit, a face neorânduială şi apoi a mă înţelepţi?

De aceea, frate, de vrei să fugi de această amăgire şi să învingi pe vrăjmaş, leacul cel mai bun este să te supui gândurilor bune şi dumnezeieştii inspiraţii, care te cheamă la pocăinţă şi să nu zici: „Am pus un termen şi nu mă pot pocăi înainte”. Nu, fiindcă astfel de hotărâri deseori sunt greşite şi mulţi din cei ce s-au încrezut într-însele au rămas amăgiţi şi nepocăiţi din diferite pricini.

Pr. Nicodim Aghioritul

 
Un comentariu

Scris de pe 28 Iulie 2015 în POCAINTA

 

Patru puteri ale spovedaniei

Spovedania este una dintre Tainele Bisericii. Prin marturisirea cu parere de rau (pocainta) a pacatelor, inaintea preotului duhovnic, Iisus Hristos Insusi ne iarta pacatele si ne da harul Sfantului Sau Duh, spre tamaduire si spre mantuire.

Spovedania nu se face numai pentru impartasirea cu Sfintele Taine, ci si pentru cunoasterea de sine, pentru primirea dezlegarii de sub osanda pacatelor savarsite, pentru slabirea patimilor care ne inrobesc si pentru intarirea nadejdii de mantuire.

Cum se marturisesc pacatele ?

Sfantul Nicodim Aghioritul defineste marturisirea pacatelor astfel: „Spovedania este destainuirea rostita a faptelor, a cuvintelor si a gandurilor viclene (deplinate), facuta de buna voie (libertate), cu frangerea inimii (pocainta), cu osandire de sine (smerenie), limpede, fara rusine, cu hotarare, catre un duhovnic randuit canonic.”

Prima putere a Spovedaniei: Cunoasterea de sine !

Cunoasterea de sine este cheia catre viata cea adevarata. Oricare alta cunoastere si putere este inferioara acesteia, drept pentru care, Sfintii Parinti spun: „Acela care isi vede pacatele este mai mare decat acela care invie mortii.”

Cartile duhovnicesti si Sfanta Scriptura, precum si „Indreptarul de Spovedanie”, ne ajuta sa ne cunoastem tot mai bine. Apoi, in cadrul Spovedaniei, preotul ne ajuta sa gasim in adancul nostru si ceea ce nu reusim sa vedem inca.

Atentie! Chiar daca preotul este si un bun psiholog, el ajungand sa cunoasca din ce in ce mai bine sufletul uman si nevoile acestuia, Spovedania nu trebuie transformata intr-o discutie psihologica, asemenea celei avute intr-un cabinet medical.

A doua putere a Spovedaniei: Dezlegarea pacatelor !

Pacatele sunt asemenea unor pietre pe care sufletul nostru le care in spate.

Mantuitorul s-a intrupat pentru a dezlega lumea (de pacat, de neputinte si de moarte), pentru a o indrepta si pentru a o invata sa dea slava Tatalui cel ceresc, care atat de mult a iubit-o. Aceasta istorie sfanta este rezumata de urmatoarea minune: „Si invata Iisus intr-una din sinagogi, sambata. Si iata o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinta si care era garbova, de nu putea sa se ridice in sus nicidecum; iar Iisus, vazand-o, a chemat-o si i-a zis: Femeie, esti dezlegata de neputinta ta. Si Si-a pus mainile asupra ei, si ea, indata, s-a indreptat si slavea pe Dumnezeu” (Luca 13, 10-13).

Cand i-a trimis la propovaduire pe Apostoli, Mantuitorul Iisus Hristos le-a spus: „Adevarat graiesc voua: Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer” (Matei 18, 18); „Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate, si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan 20, 23).

La randul lor, Apostolii au randuit episcopi si preoti, asemenea lor, avand puterea de a lega si de a dezlega pacatele. In slujba Tainei Hirotoniei, episcopul il investeste pe preot cu harul Duhului Sfant. Acest har, primit de la Mantuitorul Iisus Hristos, prin urmasii Apostolilor (episcopii), da putere preotului sa lege si sa dezlege pacatele credinciosilor.

Dezlegarea pacatelor usureaza sufletul, dand la o parte greutatea faptelor rele.

A treia putere a Spovedaniei: Slabirea patimilor !

Pacatele sunt fiicele unor duhuri necurate. Cand savarsim, in mod repetat, acelasi pacat, noi ne aflam inrobiti de catre un anumit diavol (duh necurat, patima). Scapam din robia unei anumite patimi in masura in care ne recunoastem slabiciunea (smerenie) si scoatem la lumina (spovedim) duhul necurat care ne pandeste cu ura, spre a ne surpa in fapte rele. Pocainta ne vindeca trecutul, iar dorinta de indreptare ne lumineaza prezentul.

Spovedania implica marturisirea faptelor, a cuvintele si a gandurile straine de Dumnezeu. Marturisirea tuturor gandurilor este vitala pentru sanatatea sufleteasca a celui care se spovedeste, caci gandurile sunt semintele care fac sa incolteasca viitoarele fapte. In acest sens, Cuviosul Porfirie spune: „Sa ne spovedim nu numai pacatele, ci si gandurile, gandurile de teama, de tristete, de bucurie sau de suparare, prilejuite de diverse evenimente, ca cutremurele de pamant, moartea celor dragi, casatoriile, indoielile etc.”

A patra putere a Spovedaniei: Intarirea nadejdii de mantuire !

Marturisindu-ne cat mai des pacatele, primim de la Dumnezeu o tot mai mare nadejde de mantuire. Chiar fara sa ne dam seama, unele pacate vor inceta sa mai apara pe lista noastra de spovedit.

Sa alergam cat mai des la Spovedanie, iar nu doar in cazul savarsirii unui pacat grav. Facand astfel, obiceiurile cele rele nu se intaresc si mai mult, patimile sunt urmarite mai usor, uitarea nu le poate acoperi de fel, harul se redobandeste mai repede, iar lucrarile satanice se arata neputincioase.

Impartasirea cu Sfintele Taine, adica primirea Trupului si Sangelui dumnezeiesc, este cununa marturisirii pacatelor cu pocainta. Dar, precum am cautat sa arat, chiar si in cazurile in care credinciosul nu primeste dezlegarea de a se impartasi, el primeste in sine patru mari puteri: cunoasterea de sine, dezlegarea pacatelor, slabirea patimilor si intarirea nadejdii.

Teodor Danalache

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 28 Iulie 2015 în SPOVEDANIE

 

Mesajul lui Mihai Morar pentru America

Mihai Morar, unul din cei mai cunoscuți oameni din mass-media românească, a scris un mesaj emoționant legat de Ziua Americii, 4 iulie. Prezentatorul radio a scris că America i-a câștigat respectul, dar nu și iubirea.

UN ALTFEL DE GOD BLESS AMERICA

Dragă America, să trăiești! Azi, de ziua ta, vreau să îți pun că te respect. Dar nu voi putea niciodată să te iubesc. Te admir, dar mi-e imposibil să te ador. Sunt fascinat de toți cei care își trăiesc visul american. Dar eu, pâna la ultima respirație pe Pământul acesta, voi visa românește. Sunt născut din Dor și Doină, sunt fiu de tricolor, și toate astea nu-mi permit să mă închin la stars and stripes. Nici măcar nu te urăsc că mi-ai răpit sora. Știu sigur că niciodată nu-i vei fi nici măcar ei Patrie, ci maxim tărâm al făgăduinței. Ești Oportunitate, dar nu Libertate. La mulți ani, America și statelor tale unite! M-am plimbat prin tine în lung și în lat. Ești fascinantă, dezolantă, încântătoare, decadentă, aspirațională, vicioasă, fată Morgană și femeie de moravuri ușoare. Ești un hotel de 5 stele cu servicii impecabile și angajați zâmbitori, dar pur și simplu nu-mi poți fi cămin. Ești o casă, dar nu acasă. God Bless You, America! Știu că îți place și te mândrești cu urarea asta. Dar ascult-o cu atenție. Pe silabe. Dum-ne-zeu. Bi-ne-cu-vân-ta-re. A-me-ri-ca Știi de ce? Pentru că din câte văd de aici, de la capătul celălalt al lumii, de nicăieri pentru tine, mi se pare că ești din ce în ce mai departe de Dumnezeu. Din ce în ce mai departe de binecuvântare. Și mi-e teamă că și de data asta Lumea se va lua după tine. Cel căruia i-ai câștigat respectul, dar nu și inima,

Mihai Morar

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Iulie 2015 în ROMANIA, SCRISOARE

 

Sa fim simpli si buni, fara ganduri viclene

Inima voastră să fie simplă, nu cu două feţe şi nesinceră; bună, iar nu vicleană şi interesată. Sufletul simplu şi bun este căutat de toţi, toţi se odihnesc întru el, se apropie de el fără teamă, fără bănuieli. Acest suflet trăieşte cu pace lăuntrică şi este într-o relaţie bună cu toţi oamenii şi cu întreaga zidire.

Cel bun, cel bun şi frumos, care nu are gânduri viclene, atrage harul lui Dumnezeu. Întâi de toate, bunătatea şi simplitatea atrag harul lui Dumnezeu; sunt temeiurile pentru ca Dumnezeu să vină şi să-Şi afle locaş în noi. Dar cel bun trebuie să cunoască şi vicleniile diavolului şi ale oamenilor, deoarece mult se va chinui.

În Sfânta Scriptură cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte limpede despre simplitate şi delicateţe: Iubiţi dreptatea, judecători ai pământului; cugetaţi drept despre Domnul şi căutaţi-L cu inima smerită. Căci El Se lasă găsit celor care nu-L ispitesc şi Se arată celor care au credinţă în El. Într-adevăr, cugetele viclene depărtează de Dumnezeu, şi puterea Lui, când Îl ispiteşti, mustră pe cei fără de minte. Înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului (Înţelepciunea lui Solomon 1, 1-4). Simplitate şi bunătate. Asta-i totul, pentru a dobândi harul dumnezeiesc. Câte taine se ascund în Sfânta Scriptură!


Pr. Porfirie

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Iulie 2015 în SFATURI

 

Doamne, iarta-ma, imi dau seama ca sunt un mare pacatos !

Îmi amintesc că în zilele tinereţii mele, când eram adolescent, o cunoscută a mamei mele – persoană educată, destul de religioasă – îi spunea mamei: „A venit postul, trebuie să postesc, să mă pregătesc de spovedanie, de împărtăşa­nie… mă gândesc, şi nu văd nici un fel de pă­cate…”. Atunci, băieţel fiind, m-am mirat, mi s-a părut un lucru foarte ciudat, şi nu ştiam ce să zic cu privire la acest lucru. Acum i-aş răspunde: „Nu vă vedeţi păcatele pentru că ele ţin de mândria fariseică”. Câţi dintre noi, ca să fim cinstiţi, se consideră păcătoşi şi nelegiuiţi faţă de Dumnezeu? Cred că foarte puțini.

Şi atunci, ce să facem ca să dăm în vileag acest păcat, în aşa fel încât el să stârnească simţămân­tul de pocăinţă, să ne deştepte conştiinţa? Când conştiinţa se va trezi, atunci se va trezi şi sufle­tul, şi toate păcatele ne vor apărea în altă lumină. Atunci, ceata păcatelor mândriei ni se va înfăţişa în toată cumplita ei urâciune, ca atunci când pe o coală curată de hârtie este un desen ale cărui linii subţiri nu se văd uneori, dar cum aprinzi o lumânare şi apropii de ea hârtia, vezi că pe ea es­te desenat un tablou întreg. Aşa şi cu conştiinţa: ea e lumina care dă în vileag toate păcatele – şi poate că atunci când conştiinţa va vorbi în om, el va vedea în sufletul său mulţimea păcatelor, şi atunci va zice: „Sunt păcătos”.

Cum se aprinde însă focul care trezeşte conşti­inţa? În mai multe feluri: adeseori, în urma unei vorbe bune care pătrunde adânc în suflet, alteori o trezeşte cineva apropiat, adeseori în urma ci­tirii Sfintei Scripturi, dacă ne adâncim în ea, al­teori în urma bolilor, necazurilor, lipsurilor, îm­punsăturilor orgoliului, „distrugerii” vieţii… Eu însă cred că unul dintre cele mai însemnate mij­loace este faptul că venim aici, la sfânta spovedanie, rugându-ne şi cerând iertare şi mântuire cu dorinţa vieţii veşnice – şi acum ne apreciem altfel păcatele, acum nu mai spunem: „Păcatul acesta este mic, păcatul acesta e neînsemnat”, ci: „Doamne, iartă-mă, îmi dau seama că sunt un mare păcătos!”.

Iertaţi-mă, dragi fii duhovniceşti: adâncindu-vă în sufletul vostru, amintiţi-vă ce aţi făcut în vremea care a trecut şi să cerem iertare de la Domnul Dumnezeu.


Mitropolitul Trifon Turkestanov

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Iulie 2015 în PACATE

 

Te rog sa ma-nveti, Fecioara

Te rog să mă-nveți, Măicuță,
Să mă port ca un creștin,
Să mă rog cu băsmăluță,
Portul bun eu să îl țin.

Te rog să mă-nveți, Fecioară,
Ce frumoasă-i curăția,
S-o păstrez ca o comoară,
Și să birui cu tăria.

Te rog să mă-nveți, Stăpână,
Când să tac, când să grăiesc,
Vorba mea să fie bună,
Ca prin ea să nu rănesc.

Te rog să mă-nveți, Marie,
Țara mea să o iubesc,
Să duc lupta cu tărie,
Pentru neam să mă jertfesc.

Te rog să mă-nveți, Stăpână,
Când vrăjmașii m-asupresc,
Și vor ca să mă răpună,
Eu cu rău să nu plătesc.

Sfântă Maică, scump odor,
Ca să nu mă rătăcesc,
Să mă-nveți și cum să mor,
La sfârșitu-mi pământesc.

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 20 Iulie 2015 în ELENA J.