Cu cat mai multe nume pomenesti, cu atat este mai mare rasplata pe care o primesti

Cu cât mai multe nume pomeneşti, cu atât este mai mare răsplata pe care o primeşti. Aceasta este cea mai mare milostenie: să îl uneşti pe om cu Dumnezeu. Pentru care pricină oare s-a sfinţit părintele Nicolae Planas? Pentru că pomenea foarte multe pomelnice. Şi eu atunci când mi-am amintit nişte nume, le-am lipit pe peretele de la Proscomidie, căci acolo îmi erau la îndemână. După o vreme am visat că au venit la mine nişte bătrâni de demult, îmbrăcaţi cu haine din acelea care se purtau pe vremuri. Aceia mi-au spus: „Fiule, tu ne-ai scris în pomelnic, dar stareţul tău nu ne pomeneşte”.
– Părinte, îi spun stareţului, de ce nu pomeneşti acele nume de la Proscomidie?
– Pentru că nu pot să le descifrez, îmi răspunse acela.
– Părinte, uite ce am visat. Apoi i-am povestit visul. Şi de atunci m-am hotărât să pomenesc cât mai multe nume. Cu cât mai multe nume pomeneşti, cu atât este mai mare răsplata pe care o primeşti. Aceasta este cea mai mare milostenie: să îl uneşti pe om cu Dumnezeu. Iar lucrul acesta poţi să-l faci.
Eu am absolvit numai gimnaziul, nu am mers mai departe. Dar i-am scris în pomelnic pe toţi colegii mei, pe toţi învăţătorii şi profesorii mei, începând de la clasa întâi a şcolii primare până la ultima clasă a gimnaziului. Şi dacă ai şti câtă bucurie primesc atunci când îi pomenesc. Şi aceasta pentru că îi pomenesc pe aceia care m-au făcut să devin un om bun. Acum fiindcă am un an de când nu mai merg la Liturghie, pentru că nu aud, mă străduiesc să-mi amintesc acele nume ca să le pomenesc, ştiind că sufletele acelora dobândesc mult folos duhovnicesc. De aceea, fiul meu, dacă vrei să se mântuiască sufletul tău în dar, să pomeneşti cât mai multe nume.

Ierom. Iosif Agioritul, Stareţul Efrem Katunakiotul

 

Unde ajung pomenile facute din fudulie

Se zice că pe la Bobotează dracii ies din ape, pentru a se feri de crucile şi agheasma aruncate de preoţi. Într-una din zilele Ajunului Bobotezei, un cioban îşi purta oile la câmp, pentru a mai economisi din furajele pentru iarnă. Deodată vede cum un lup fugea mâncând pământul chiar în direcţia sa. Îşi pregăti ghioaga şi asmuţi câinii, că se sperie bietul lup de moarte. Nici bine nu plecă lupul, că în preajma sa se auzi o voce:
– Mi-ai salvat viaţa, ciobanule.
Ciobanul privi în jurul său, dar nu văzu nimic.
Deodată, în faţa sa apăru ceva ce semăna a om, dar de sub căciulă îi ieşea două corniţe.
– Parca-i fi diavol, omule, i se adresă ciobanul.
– Păi ăsta şi sunt, îi răspunse diavolul şi-i mulţumi încă odată că l-a scăpat de lup. Pasămite, numai lupul îl putea vedea pe drac în preajma Bobotezei, înfulecându-l.
– Să ştii că dacă vreodată în viaţă vei fi la necaz, să nu eziţi să mă chemi. Mi-ai salvat viaţa şi îţi sunt dator, îi mai spuse diavolul, după care dispăru.
Anii au trecut, iar ciobanul ajuns la un mare necaz. Numai aşa îşi aduse aminte de păţania cu dracul:
– Oare unde-o fi Aghiuţă al meu, că tare nevoia aş avea de ajutorul lui, îşi zise în gând ciobanul.
– Aici sunt stăpâne, se auzi vocea diavolului, care se şi arătă.
Ascultând necazul ciobanului, dracul zise:
– Mi-ai salvat viaţa, te voi salva şi eu de la necaz. Acum, că ne-am întâlnit, te rog să-mi fii oaspete.
Şi-l duse dracul pe cioban, la locuinţa sa de sub talpa iadului, unde aşternu o masă înfricoşătoare. Numai pitulici grase înăduşite în ou de aluat, sardele muiate în ulei de Tesalia de se topesc în gură, fileu de somon afumat, farfurii cu caviar de Manciuria şi salată de icre, apoi piftie de curcan, cocoş, rât şi picioare de porc, claponi rasol, raţe pe varză, sarmale în cuib de rândunică umplute cu carne de mistreţ în amestec cu căprioară, peşte la cuptor şi ştiucă umplută, purceluşi de lapte la proţap, azimă albă precum zăpada, pâine pufadă de secară de nu mai ştia bietul cioban din care să se înfrupte mai întâi. Pentru toate aceste feluri de mâncare, dracul aduse şi vinul potrivit. Vinuri dulci, acrişoare sau seci, care să taie din grăsimea mâncărurilor.
– Bine, bine văd că ai numai mâncăruri de lux, dar nu văd unde cultivaţi sau creşteţi toate aceste bucate şi animale?
– Nici nu-i nevoie, îi răspunse dracul. Sunt pe pământ atât de mulţi oameni care fac pomeni din fudulie şi de a părea mari în ochii altora, că nu dovedim noi să mâncăm. Pentru că toate aceste pomeni ajung la noi, nu la cei cărora le sunt destinate.

Traina Calancia