RSS

Arhive pe categorii: BOTEZ

Nasia nu este un act de vazul lumii, ci este o inrudire duhovniceasca plina de daruire şi de responsabilitate

Din cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe, cea a Cununiei sau Nunţii este reglementată mai târziu. Iniţial, era privită doar ca o simplă binecuvântare, apoi întâlnim şi o scurtă slujbă a acestei binecuvântări. Nu în toate Bisericile locale se practică tradiţia de a avea naşi, în unele participă doar doi martori. Nevoia de a avea naşi este ca ei să adeverească Taina săvârşită şi îşi iau angajamentul de a susţine bunul, sănătosul şi creştinescul mers al nou-înfiinţatei familii. Ei devin părinţi spirituali, ghidându-i pe tineri în viaţa de familie. Deşi cei care se căsătoresc sunt maturi şi iau decizii singuri, naşii nu doar supraveghează şi îndrumă, dar se roagă şi susţin tânăra familie.

Ce reguli trebuie să urmeze naşii atunci când decid să cunune un cuplu?

Să nu o facă pur formal sau din alte interese, să fie o decizie izvorâtă din adâncul rădăcinii inimii şi să-şi asume responsabilităţile unor naşi. Năşia nu este un act de văzul lumii, ci este o înrudire duhovnicească plină de dăruire şi de responsabilitate. Totodată, naşii ar trebui să fie precauţi atunci când sunt solicitaţi de a-i cununa pe doi tineri, cercetându-le viaţa, valorile, scopurile vieţii etc. Uneori naşii sunt mai responsabili decât finii, iar aceştia din urmă nu îi iau în serios, decât drept decor la ceremonie.

Cum ar trebui să alegem corect naşii?

După virtutea lor, să fie cu credinţă, nădejde, dragoste, smerenie, cumpătare etc. Să fie apţi de a-i îndruma, să le fie un bun exemplu finilor, să fie înduhovniciţi şi înţelepţiţi. Tot important este să nu fie egoişti, dar plini de dragoste jertfelnică.

Mulţi confundă rolul naşilor de cununie cu cea a naşilor de botez. Sau, mulţi fini îi exploatează oarecum pe naşii lor de cununie când ei îşi botează pruncii. Unde este limita?

Nu este obligatoriu ca naşii de cununie să fie şi naşii de botez ai copiilor. Fiecare copil îşi poate avea naşii săi, cei care sunt în stare să-şi asume astfel de responsabilităţi. Şi în cazul încreştinării sunt abuzuri şi devieri, pe care Biserica nu le încurajează, încât unii nu botează copiii până nu revine naşa de peste hotare, apoi nu botează că nu sunt pe loc toţi cumătrii, iar aceştia uneori sunt exagerat de mulţi. Adevăratul naş este cel care ţine pruncul în braţe, deci participă cu trup şi suflet, şi îşi asumă acest jug, deloc uşor, de a contribui la creşterea duhovnicească a pruncului.

Într-un cuvânt, suntem în mare CRIZĂ! Oamenii de astăzi oficiază ceremonii religioase pur formal, în fală sau mânaţi de alte interese.

Să trecem de la formalism la trăire sinceră şi curată a sentimentelor noastre, care ar face ca naşii de botez şi de cununie să fie autentici şi să contribuie la creşterea şi dezvoltarea unor personalităţi înduhovnicite.

Pr. Octavian Mosin, ganduridinierusalim.com

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 Ianuarie 2017 în BOTEZ, SFATURI

 

Persoanele de alta credinta nu pot fi nas de botez

Cristi Toni G. întreabă:

Botezul poate fi facut de catre viitorii nasi, daca nu sunt casatoriti si doar logoditi? Poate fi facut botezul cand unul din nasi este de religie catolica (partea masculina este din Italia/catolic)? Ambele intrebari sunt valabile in cazul meu si doresc sa stiu daca sa merg mai departe sau nu, caci nu vreau sa incalc canoanele Bisericii noastre Ortodoxe. Doamne ajuta!

Pr. Andrei Atudori a răspuns:

Doamne ajută! Cristi, mă bucură faptul că te interesează aceste aspecte și că dorești să faci lucrurile așa cum se cuvine.

Două persoane care nu sunt căsătorite, dar care doresc să facă acest lucru, nu pot boteza împreună. Așadar, cele două persoane care sunt „logodite” NU pot boteza împreună! Prin logodire prespun că ai în vedere o simplă cerere în căsătorie și purtarea unui inel de către viitoarea mireasă și în nici un caz slujba logodnei făcută în biserică.

Răspunsul din link-ul următor îl completează pe al meu, apropo de cum se procedează în acest caz: http://www.doxologia.ro/intreaba-preotul/daca-am-botezat-necununati-fiin

Nașul/nașa sau nașii (când sunt o pereche), trebuie să fie creștini-ortodocși. Nu se acceptă naș/nași de altă credință! Nu poți mărturisi în cadrul botezului credința în locul pruncului botezat dacă nu împărtășești aceeași credință cu el și cu Biserica (credința) în care el este boteazat. Spor în toate cele bune!

doxologia.ro

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 26 Noiembrie 2016 în BOTEZ

 

O lacrima de pocainta varsata echivaleaza in putere cu apa Sfantului nostru Botez

O lacrimă de pocăință vărsată echivalează în putere cu apa Sfântului nostru Botez. Sfinții Părinți ai bisericii, care de-a lungul veacurilor au trăit aceste stări duhovnicești, ne-au lăsat atâtea scrieri și sfaturi din propria lor experiență, pe care le citim și le cercetăm în cărțile lor. Un asemenea Părinte spunea că lacrimile pocăinței sunt sudoarea inimii. Precum transpiră trupul scoțând sudoarea, așa transpiră și inima și sufletul, omul lăuntric, iar aceasta se manifestă prin lacrimile pocăinței. Un alt părinte a mers mai departe și a spus că lacrima pocăinței este lacrima inimii, plânge și inima, iar atunci când plânge inima, plânge și trupul împreună cu ea.

Toată discuția noastră este legată de lacrima pocăinței și numai de aceasta, nu discutăm despre lacrimile pricinuite de emoții sau de dureri specific omenești (trupul suferă, mă doare, a murit o rudă și lăcrimez, lacrimi de durere sau intenționate). E vorba doar de lacrima pocăinței, căci atunci când sufletul suferă și trupul împreună suferă. Acestea două – trupul și sufletul – sunt legate între ele, sunt vase comunicante.

Această lacrimă, această picătură, acest bob mic, are o asemenea putere, încât dacă ar fi fost vopsită în roșu, o lacimă de pocăință ar fi putut colora în roșu un ocean întreg. Ce densitate ar avea acea culoare, încât să aibă puterea să coloreze atâtea molecule de apă, dacă e cu putință așa ceva? Acesta este un exemplu cam prozaic, căci cele materiale sunt de necomparat cu cele spirituale, dar această exagerare a cuvântului nostru vrea să arate puterea deosebită și harul deținut chiar și numai de o picătură de lacrimă a pocăinței. Această picătură, fiecare picătură, sau mai multe picături, au, deci, aceeași putere și aceeași greutate a apei din sfânta cristelniță. Cât cântărește apa dintr-o cristelniță, unde se botează un om, la vârstă mică sau mare? Atâtea sau atâtea kilograme. Adică exact atât cât cântărește și lacrima de pocăință.

Alți Sfinți Părinți au spus că de Dumnezeu purtătorii Părinți, mai vechi decât ei, plângeau întru pocăință și în decursul vieții lor vărsau atâtea lacrimi, cât era și greutatea apei din cristelnița unde fuseseră botezați. Câți dintre aceștia nu s-au botezat la o vârstă înaintată, în cristelnițe-baptisterii, sau în râuri su în lacuri; poate cineva să calculeze, să aprecieze cumva cantitatea lacrimilor de pocăință? Iar în mod firesc, lacrimile lor nu erau toate de pocăință, erau și ale dumnezeieștii iubiri și ale mângâierii celei de sus. Însă aceste prime lacrimi, ale pocăinței, au curs vreme de mulți ani, până când s-au umplut și trupul, și sufletul de pocăință, și ca urmare și de har dumnezeiesc.

Majoritatea medicilor consideră că lacrimile orbesc ochii. Ei sfătuiesc: „Să nu plângi mult, vei orbi, te vei îmbolnăvi, vei avea probleme de sănătate.” „Eu cunosc”, zice alt doctor, „pe cineva care plângea și a orbit.” Acesta este adevărul. Am avut și eu o rudă, pe bunica Maria, care atunci când i-a murit soțul, Anghelis, din pricina mulțimii lacrimilor vărsate, fiindcă a plâns 30 de ani, a orbit în final. A devenit oarbă, oarbă de-abinelea. Însă aceste lacrimi nu erau nicidecum de pocăință. Alt lucru vedea Dumnezeu înlăuntrul sufletului ei. Acele lacrimi erau lacrimi de durere sufletească, lacrimi sentimentale. Acestea fiindcă nu izvorăsc din inimă, din dorul dumnezeiesc, cel după Dumnezeu, în loc să tămăduiască durerea, pricinuiesc boală. Nu afectează numai ochii, ci și mintea, și inima și sufletul; adică Dumnezeu nu vrea ca cineva să plângă în modul acesta. Demonul vrea, fiindcă-i convine.

Astfel, nu toate lacrimile au rezultatul dorit, nici nu atrag Harul divin, pentru a le cântări și a le aprecia. Ca urmare, din rezultatul obținut, dacă a ajuns sau nu la cunoașterea lui Dumnezeu, dar și din ceea ce îi mărturisește propria conștiință, poate creștinul nevoitor să înțeleagă, cu aproximație, care este țelul cel mai adânc al lacrimilor sau al stării avute pentru a lăcrima; cu alte cuvinte, lacrimile acestea din adâncul sufletului sunt manifestarea stării de pocăință, dar țelul este întotdeauna unirea cu Hristos.

Acest dar, al lacrimilor, nu doar curăță pur și simplu și face iarăși să strălucească, dar și mai mult, adaugă și iar adaugă, pentru că păcătoși mari, dar și sfinți mari, prin lacrimile pocăinței, nu doar s-au mântuit și s-au sfințit, dar au ajuns la măsurile cele mai înalte. Că plângeau pentru păcatele sale, este foarte firesc, nu este ciudat, dar cei mai mulți sfinți, ajunși la desăvârșirea sfințeniei, plâng pentru păcatele lumii. Ca urmare, din toate punctele de vedere, lacrimile pocăinței sunt folositoare și nouă și celorlalți. Este vorba de această ploaie tainică ce stropește și unge, cum spun Părinții, acest munte, acest pământ, pământul inimii, fie că acest lucru se vede sau nu se vede în ochii oamenilor.

Dacă nu am fi avut acest mare dar al pocăinței, cine s-ar fi mântuit, cine ar mai fi ajuns în Rai? Însă, fiindcă în vremea noastră ce este caracterizată de multe lacrimi (să nu o numim vremea plângerii), din multe motive, cele mai multe lacrimi, nu sunt lacrimi de pocăință, de aceea nu sunt recomandate de Biserică. Lacrimile dragostei dumnezeiești și ale mângâierii celei de sus ne sunt în marea lor majoritate neștiute. Restul lacrimilor ce se varsă necontenit pe acest pământ, sunt lacrimi obișnuite: pentru durerea fizică, pentru rudele cele după fire ce le pierdem; dar aceste lacrimi nu au nici cea mai mică legătură cu curățirea sufletească. Sunt vărsate în mod firesc, căci așa funcționează omul biologic și sentimental, de aceea spunem că aceste lacrimi sunt simțitoare, mișcătoare; acestea mișcă pericardul, partea exterioară a inimii, nu inima în adâncul ei, și firește, dacă nu va fi mișcată inima de către cugetele smerite, nu va locui harul Sfântului Duh înlăuntrul nostru. Nu se va face o împreună lucrare a inimii cu Harul dumnezeiesc. Să nădăjduim că Hristos ne va dărui lacrimi de pocăință și vom viețui în acest fel astfel încât să avem nu numai lacrimi de pocăință, ci și lacrimi ale iubirii și mângâierii dumnezeiești. Amin !

Efrem Ieromonahul, Schitul Vatopedin Sf. Ap. Andrei „Cuvinte simple din Sfântul Munte”

 
2 comentarii

Scris de pe 9 Mai 2014 în BOTEZ, LACRIMI, POCAINTA

 

Crestinii si paganii

În pustie fiind, Sfântul Macarie cel Mare, a găsit o căpăţână a unui popă idolesc care i-a vorbit spunându-i că atunci când face rugăciuni pentru cei morţi, primesc şi ei, păgânii, acolo în iad, puţină uşurare. S-a mirat Sfântul Macarie şi a întrebat dacă dedesubtul lor mai sunt şi alţi păcătoşi care se chinuiesc şi i-a spus căpăţâna că în iad, dedesubtul lor, al păgânilor, se află creştinii care au pierdut botezul prin fel de fel de păcate, creştinii care s-au lepădat de credinţă, de Dumnezeu şi că aceia sunt în chinuri mai mari decât ei – păgânii care nu au cunoscut dreapta credinţă. Într-adevăr! Creştinii noştri au pierdut cu totul evlavia şi conştiinţa despre marea taină a Sfântului Botez…

 
2 comentarii

Scris de pe 31 Iulie 2013 în BOTEZ, CREŞTINUL