În anul care a trecut,
Am fost rău, deși n-am vrut,
Binele de l-am iubit,
Eu tot rău am săvârșit.
Talerul s-ar egala,
Fapte bune de-ar afla,
Însă el a cumpănit,
Și doar rele a găsit.
Pentru anul care vine,
Eu Te rog ceva, Stăpâne:
Dă-mi voință și putere,
Ca să mă lepăd de rele.
Și să fiu din nou curat,
Cum am fost când m-ai creat,
Fără pată, fără vină,
Să trăiesc iar în lumină!
Elena J.
Anul nou, revelion, cumpărături masive, încă o șansă să o facem lată din nou … o șansă din păcate prost înțeleasă de mulți! Pentru mine acest eveniment este irelevant! Adevărul este că în fiecare zi sau noapte poți face toate lucrurile pe care mulți le fac mai cu sete în această zi sau noapte. Dacă tot există o zi sau noapte care separă un șir de 365/366 de zile, aceasta ar trebuie să ne amintească de cu totul alte lucruri. Ar trebui să fie ziua în care ne oprim din cursa ”neînțeleaptă” a vieții și ne analizăm propriul suflet / propria viață! Ar trebui să fie ziua în care tragem linie și nu calculăm bilanțul financiar, numărul de investiții (ne)profitabile, cât s-a scumpit benzina, gazul sau curentul, ci să ne întrebăm: ”Cum au trecut cele 31.536.000 de clipe (dar de la Dumnezeu) din acest an?” (Dacă o clipă bine trăită ar însemna în viața de dincolo $1 și o clipă prost trăită sau trăită fără rost -$1, care ar fi situația noastră financiară dincolo?) ”Câte decizii bune sau ”nebune” am luat anul acesta?”…
”Având în vedere că viața trece foarte repede și va trebui cândva să plec, cât m-am pregătit eu pentru plecarea mea?” … ”Fiind atât trup cât și suflet, cât am avut grijă de trup și câtă grijă am avut de suflet?” … ”Din toți prietenii mei câți sunt adevărați, câți falși? Și din cei adevărați, pe câți i-am pierdut sau i-am dezamăgit?” … ”Care sunt lucrurile rele din viața mea care trebuiau schimbate și nu le-am schimbat și care sunt lucrurile bune din viața mea pe care trebuia să le păstrez și le-am pierdut?”… ”Dacă în noaptea aceasta de revelion, ar trebui să plec: Ce las în urma mea? Cu cine mă voi întâlni dincolo de poarta dintre lumi, care face diferența între minciună și adevăr? Din tot ce am trăit și sunt: cât e adevărat și cât e minciună? Oare cine va fi mai mulțumit de mine, de felul în care am trăit: Dumnezeu sau Diavolul?”
Timpul, deciziile, vorbele, faptele și gândurile sunt IREVERSIBILE! Această zi ar trebui să fie ziua în care avem o șansă să ”ne naștem din nou” pentru că Iisus spune fiecărui suflet: ”Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.” (adică cine nu renunță la tot ce-i rău și minciună în viața lui și nu începe o viață nouă și adevărată împreună cu Dumnezeu, nu se va bucura de frumusețile din Paradis; însă se va bucura diavolul că a reușit să mai aducă încă un suflet în infern, chinuindu-l pe termen nelimitat!).
Nu există om care să iubească adevărul și să nu-l găsească! Iar cel ce vrea să afle adevărul trebuie să știe că adevărul dincolo de orice definiție existentă pe pământ este o PERSOANĂ! Dacă nu te apropii de Adevăr, nu vei putea cunoaște adevărul pur, ci doar un amestec de minciună cu adevăr, fiecare picătură are un gust bun la început, dar când îți dai seama că nu e ceea ce ai căutat rămâi cu un gust amar și un minus de speranță, acest lucru repetându-se până la ultima clipă din clepsidra vieții tale!
Cu ocazia unei noi șanse de a începe un lucru bun în viața noastră, nu vă doresc altceva decât să cunoașteți Acel Adevăr care este capabil să facă din fiecare suflet (iubitor, supus și credincios) un minunat înger de lumină! Nu doresc tradiționalul ”La mulți ani!”, pentru că nu văd rostul acestei urări, nimeni nu este capabil să dea zile nimănui și la ce folos multe zile trăite degeaba în minciună. ”O viață (scurtă sau lungă) îți este de ajuns ca să o trăiești frumos!”
http://paradise3407.blogspot.ro/
Nepotul unui sfânt părinte, din obişnuinţă rea se apucase de furat. Fiind prins a fost condamnat pe loc la osândă prin spânzurătoare. Călăii care îl duceau la moarte au cerut la toată lumea adunată să strângă o sumă oarecare de bani pentru că vroiau să-l scape de la moarte. Dar nu s-a găsit nimeni să dea aceşti bani pentru salvarea lui. Mergând cu el spre spânzurătoare, s-a găsit cineva care a plătit drahmele necesare, iar cel condamnat a fost eliberat. Cine poate spune bucuria cea mare a acestui om scăpat de la moarte? A fost şi el recunoscător, căci a rămas să slujească toată viaţa omului acestuia cu inimă bună, care a plătit pentru el. Cu cât mai mult suntem noi datori Scumpului nostru Mântuitor care a plătit cu viaţa Sa pentru salvarea noastră de la moarte şi de la chinurile iadului? Nimeni nu s-a găsit pe faţa pământului care să plătească marea datorie pe care o aveam şi de altfel nimeni nu putea aduce o astfel de jertfă. Acum rămâne ca El – Mântuitorul nostru – să vadă pe fiecare dintre noi cum îi răsplătim şi cum ne facem datoria faţă de bunătatea Sa dumnezeiască.a
„Nu am nevoie de nimic în afara lui Dumnezeu. Nimic în afara iubirii Lui. Pentru că atunci când El este lângă mine am TOT. Hrană pentru suflet. Înveliș pentru trup. Bogăție pentru minte. Pace și armonie. Când El este alături de mine se face lumină în viața mea și nu mai simt teamă. Și nici tristețe. Iar răceala pe care o simt uneori în suflet este înlocuită de o rază călduță de speranță. Nu am nevoie de nimic pentru că El este suficient pentru orice aș avea nevoie. Poate că nu întotdeauna realizez acest lucru, poate că nu întotdeauna îi mulțumesc, dar întotdeauna îl voi purta în suflet. Mulțumesc pentru că ești alături de noi indiferent de ceea ce facem zilnic, indiferent dacă acțiunile noastre te rănesc, indiferent dacă deciziile sau neîncrederea noastră te dezamăgesc constant. Mulțumesc că ne iubești ca un părinte a cărui dragoste este necondiționată și nelimitată. Mulțumesc pentru că înainte să-ți cer tu îmi dai și înainte să te rog să-mi fii alături Tu ești.”
https://anasstassya.wordpress.com
Doar femeia poate, când bărbatul vine tulburat, să-l potolească, să-i aducă liniştea, să-i depărteze din suflet grijile cele închipuite, cugetele de mânie, şi să-l trimită iarăşi la treburile lui despovărat de cele rele – ducând cu el cele bune câştigate acasă. Nimeni nu are o putere mai mare întru a desăvârşi un bărbat şi a-i mlădia sufletul cum vrea, decât o femeie pioasă şi înţeleaptă. Asemenea, de la nimeni altul: stăpân, judecător, nu va primi mustrări sau sfaturi cu bunăvoinţă un bărbat, ca de la femeia lui; va fi pentru el chiar o plăcere să fie mustrat de ea, din pricina iubirii pe care el o are pentru aceea care-l sfătuieşte. Femeia, care împarte cu bărbatul ei şi masa şi patul, care-i mama copiilor lor, care ştie treburile cele văzute şi cele tainice ale lui şi toate celelalte, care-i este alături întru toate, care ţine de el ca trupul de cap, dacă-i înţeleaptă şi ştie cum să se poarte, va veghea mult mai bine şi mai folositor decât oricine ar fi, asupra tovarăşului vieţii ei. Poftesc pe femei la o asemenea lucrare – să fie bărbaţilor lor bune sfătuitoare…
SFÂNTUL IOAN GURA DE AUR
Mamã dragã eşti iubire
Tu eşti tot ce am mai sfânt,
Tu îmi aduci fericire,
Eşti comoarã pe pãmânt.
Mamã, tu dai alinare
În dureri şi suferinți,
Tu esti floarea cea mai rarã,
Când vorbeşti, parcã îmi cânți.
Tu faci ca mereu în suflet
Soarele sã îmi rãsarã,
Şi vrei ca ce-i rãu în lume
Din a mea cale sã piarã.
Suferi când suferi şi eu,
Plângi pentru durerea mea,
Ai dar de la Dumnezeu
Sã fii mamã pururea.
Nimeni în lume nu ştie
Suferinţa unei mame,
Câte lacrimi poate curge,
Câte nopţi poate nu doarme.
Rugãciunea unei mame
Este cea mai sfântã–n lume,
La cer ridicându-şi ochii
Şi plângând, Doamne, Îţi spune:
“Ai grijã de-ai mei copii,
Ajutã-i sã creascã mari,
Dã-le, Doamne, sãnãtate,
Şi-n dureri sã fie tari.
Ajutã-mã sã-i îndrept
Pe-a Ta cale sã porneascã,
Ţie slujind cu credinţã
Şi-a Ta voie sã-mplineascã.”
Fericirea unei mame
Este ca ai sãi copii
S-o iubeascã şi sã fie
Fericiţi cât vor trãi.
Toţi cei care au o mamã
Sunt copii pe-acest pãmânt,
Sunt copiii dragi ai mamei,
Ce-o iubesc pân’la mormânt.
Preţuiţi-vã pãrinţii,
Pentru cã nu puteţi şti
Pânã când vor fi alãturi,
Nu uitaţi sã fiţi copii!
Nu uitaţi cã-n astã lume
Suferinţa cea mai mare
O are o singură persoanã
Mama noastrã iubitoare.
Rugaţi-L pe Dumnezeu
S–aibă grijã de pãrinţi,
Să îi fereascã de rãu
Şi sã-i ducã între Sfinţi…Amin.
Cristina Onoiu
Cum serbăm Crăciunul
Naşterea cea minunată a Pruncuţului Hristos, cu iubire-i aşteptată de poporul credincios. De aceea unii fraţi se-nnoiesc, se spovedesc, și aşa frumoşi, curaţi, Naşterea sărbătoresc. Pentu alţii, ce să spun, știi prea bine şi matale: pentru ei, Sfântul Crăciun este… oala cu sarmale.
Pregătire de Crăciun
Vine și Crăciunu-n grabă, toată lumea se agită; Cheltuieşte mult, aleargă, se-nnoieşte-i fericită. Curtea, casa e curată, gardul este iar vopsit, și maşina e spălată, totul este curăţit. Doar un lucru iar rămâne, iar şi iar necurăţit. Ştiţi cu toţii, ştiţi prea bine: sufletul- nespovedit.
Urare
“La mulţi ani cu sănătate” fraţii şi orchestra-ţi cântă, dar ascultă, dragă frate, ce e scris în Cartea Sfântă: “Anii tăi sunt şaptezeci, sau optzeci dacă-i putere, mai departe dacă treci, osteneală şi durere”. Aşadar, curând ne ducem, trecem toţi în veşnicie. Deci, mai bine-ar fi să zicem: “La mulţi… veci în bucurie !”
Revelionul
Ziua Sfântului Vasile, cei mai mulţi o prăznuiesc, prin manifestări ostile spiritului creştinesc. Asta este răzbunare de la diavol, ce-i lovit de molitvele pe care Sfântul le-a alcătuit. Veselă, lumea serbează în beţii aceste zile. Singurul ce se-ntristează este chiar… Sfântul Vasile.
Anul nou
Pe întâi ianuarie este Anul Nou lumesc, iar pe-ntâi septembrie, Anul Nou bisericesc. Când e anul nou lumesc, toţi creştinii priveghează, toţi creştinii prăznuiesc, și “La mulţi ani !” îşi urează. Dar de cel bisericesc, nu se ştie nicidecum. Mulţi din neamul creştinesc au aflat de-abia acum.
“Popa”
Preotul, de-i bun, sau rău, trebuie mult respectat ca păstor, căci Dumnezeu cu Duh Sfânt l-a îmbrăcat. Unii când îl întâlnesc drept în faţă pe şosele, se înclină şi rostesc: “Sărut mâna, părinţele !” Însă-n spate, ştii matale, când vorbesc de preot…, hopa ! Cel ce a trecut pe cale, “părinţelu’”, este… “popa”.
Dezlegare la peşte
Doar puţini creştini de astăzi mai ţin postul creştinesc. Mulţi mănâncă-n post de dulce afirmând că ei muncesc. Dar când văd prin calendare că e scris cu roşu, frate, că la peşte-i dezlegare, lasă carnea la o parte și-şi gătesc în grabă peşte cu untură şi cu sare, Căci aşa e… creştineşte și-apoi… este dezlegare.
În sărbători
Sărbătoarea unui Sfânt se serbează, cum se ştie, la biserică, în cânt și cu Sfântă Liturghie. Însă azi puţini cunosc viaţa sfântului serbat, care, blând, pentru Hristos, sângele şi l-a vărsat. Cei mai mulţi, însă serbează în beţii, ospăţ, amor. De e post, nici nu contează, și zic, chiar, că-i… ziua lor.
R. Iftinoiu
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Trăim realitatea unor vremuri, în care şi la noi în ţară, la fel ca peste tot în lume, Crăciunul se arată foarte devreme, scăldat într-o uriaşă risipă de lumini şi culori. Ai crede că toate jocurile de artificii ale lumii, ţâşnite-n văzduh şi sparte în milioane de jerbe sclipitoare, s-au aninat în copaci, pe balcoane, pe stâlpi, prin grădini, pe acoperişurile clădirilor, în ghirlande de văpăi sărbătoreşti.
Fireşte, întâia şi marea bucurie e a copiilor. Moş Crăciun, pe cât de bătrân, pe atât de ispititor, surâde din desagă şi făgăduieşte la nesfârşit. Părinţii i se supun cu mare lepădare de sine şi-i mută sacul sub crengile bradului festiv, coalizaţi într-o universală şi superbă amăgire a vârstei de cristal.
În nici o altă sărbătoare, tradiţia nu e atât de strâns îngemănată cu izvorul ei religios. Mai înaintea icoanei rituale şi a slujbei liturgice, colinda cântă la fereastră şi-L vesteşte pe Dumnezeu-Pruncul. În credinţă şi datină, copiii sunt înaintemergătorii preoţilor şi, poate, cei mai autentici ambasadori ai veşnicului Betleem, purtătorii adevăratei tradiţii a colindelor, care ne oferă o tainică înţelegere a sufletului acestei superbe sărbători.
Cei vechi ai noştri aveau o mai dreaptă înţelegere a Crăciunului decât o avem noi, mulţi din cei de azi. Copleşiţi de atâta simţ al istoriei, suntem tot mai aplecaţi să observăm pe un Iisus al ei, care s-a născut cândva cu aproape două mii de ani în urmă, o dată pentru totdeauna, a cărui întrupare o celebrăm printr-o amintire liturgică şi, eventual, printr-un ospăţ la care El nu a fost poftit.
Sărbătorile de iarnă sunt o superbă celebrare a purităţii. Naşterea Domnului din Preacurata Fecioară, prospeţimea Anului Nou, apele sfinţite ale Bobotezei, îngerescul chip al Sfântului Ioan, colindele, datinile, bradul de Crăciun, toate sunt menite să ne sustragă mizeriilor endemice şi să ne aducă aminte că, cel puţin două săptămâni din an, putem fi mai buni la inimă, mai frumoşi în gândire şi mai curaţi la suflet.
Din păcate, există printre noi destui creştini care sărbătoresc un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă, un Sfânt Ion fără Ioan şi, mai ales, un An Nou într-un revelion perpetuu, fără sfârşit, condimentat cu narcotice vaporoase, straie impudice şi aburi etilici. Nimic alarmant, dacă o astfel de petrecere în lanţ nu s-ar contura ca mod de viaţă al multora din tinerii noştri de azi, fără nici o apărare legiuită într-un mediu din ce în ce mai agresiv şi mai dizolvant.
Pornind de la premiza că planeta noastră este opera lui Dumnezeu, sunt un partizan al mişcărilor ecologiste, care nu-şi propun altceva decât refacerea şi menţinerea pământului în toată puritatea, frumuseţea şi rodnicia lui. Nu am auzit însă de un ecologism spiritual, de un curent împotriva poluării sufletelor tinere, sistematic agresate de libertinajul mediatic care le inculcă gustul pentru vulgaritate, pornografie, violenţă şi desfrâu.
Or, gustul viciat devine mentalitate, iar mentalitatea deviată răstoarnă valorile, consfinţind anormalitatea drept normalitate, în interiorul unei libertăţi prost înţelese şi rău folosite. Aceasta, însă, nu exclude neputinţa de a înţelege libertatea în sensul ei profund şi adevărat. Cum am înţeles-o noi?
Libertatea de a nu mai respecta regulile de circulaţie rutieră, libertatea de a devasta adăposturile din staţiile de autobuz, libertatea de a fi dezmăţaţi, libertatea televiziunii de a afişa neruşinarea, libertatea presei de a cultiva limbajul mitocănesc, calomnia şi asasinatul moral, libertatea copilului de a-şi sfida părinţii, libertatea mamei de a-şi ucide pruncul nenăscut, libertatea legii de a consfinţi anormalul drept normal, libertatea sindicalistului de a impune legea ciomagului, libertatea patronului de a-şi ascunde veniturile, libertatea frontierelor de a înstrăina bunuri culturale şi de a asigura invaziile nocive de tot felul, libertatea insului de a crede că poate oricând să facă ce vrea … Nu este liber cel care poate să facă şi să spună ce vrea, ci este liber cel care spune şi face ceea ce trebuie şi ceea ce este cuviincios.
Avem o lege pentru protecţia copilului, dar ea nu se resimte şi pe micul ecran, şi cu atât mai puţin în şcolile publice unde funcţionează, obligatoriu, aşa-zisele programe de sănătate care-i învaţă pe copii cum să îmbătrânească vertiginos prin depravare planificată. Avem o lege antidrog, dar nu şi una antidezmăţ. Avem o lege anticorupţie, dar nu şi una antiseducţie.
Avertismentul antialcoolic devine timid şi neputincios în vecinătatea imediată a beţivului proclamat erou. Ora de religie nu poate face mare lucru dacă eforturile Bisericii nu sunt sprijinite de instituţiile statului, de societatea civilă şi, nu în ultimul rând, de presă. Ne interesează copiii străzii, dar nu avem dreptul să-i uităm pe copiii maidanului moral. Astăzi suntem într-o febrilă căutare de soluţii împotriva crizei şi a sărăciei, dar nu vom face nimic fără remediile spirituale împotriva acestei crime lente şi bine studiate care distruge conştiinţa tinerilor.
Zadarnic curăţim pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte. Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii! E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie. Un gând bun, şi copiii noştri vor primi cel mai frumos cadou de Sfintele Sărbători. La mulţi ani!
Și dacă oamenii te dezamăgesc ori te trădează, iartă-i și acceptă-i așa cum sunt. Și dacă greșelile lor ți se par de neiertat, uită-te în sufletul tău și abia apoi decide. Și dacă zilele ce vin ți se par grele, triste și cenușii, privește în jurul tău și mai apoi suspină, dar nu înainte de a vedea frumusețea ce te înconjoară. Și dacă nimic nu îți iese așa cum ți-ai dorit, înainte de a-ți pierde încrederea și speranța luptă cu pasiune și dăruire pentru ceea ce îți dorești. Nu poți renunța înainte de a încerca măcar. Și dacă totul îți pare lipsit de sens iar tu te simți apatic și plictisit, înarmează-te cu visuri, cu dorințe, cu obiective. Este și normal să te simți uitat dacă nu știi pentru ce trăiești. Și dacă simți că nu ești iubit și înțeles ridică-ți privirea spre cer și mai gândește-te odată. Și dacă vreodată te vei mai simți încercat, răpus sau chinuit de gânduri negre înalță o rugăciune și lasă-te cuprins de pacea binefăcătoare a Domnului. Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei.
Anastasia
Aşa după cum ştiţi la prima vamă sunt opriţi clevetitorii şi toţi vorbitorii de rău, ascultaţi acum din Vieţile sfinţilor despre Sf. Cristina fecioara. Această sfântă a murit la 32 de ani, după o viaţă plină de sfinţenie. Când a fost adusă în biserică, ca să i se facă slujba înmormântării, a fost aşezată într-un coşciug deschis şi un mare număr de credincioşi se rugau pentru sufletul ei, aşa cum este obiceiul la înmormântare. În timpul cântării « Cu sfinţii odihneşte, Hristoase… », moarta se ridică din sicriu şi zbură ca o pasăre spre tavanul bisericii, aşezându-se pe un baldachin. Văzând aceasta, lumea a fugit de frică afară, rămânând lângă coşciug numai o soră a ei, mai mare, şi preotul. Aceştia au rugat-o pe sfânta Cristina să coboare. Ea ascultă glasul preotului, coborî ca un fulg de zăpadă şi, împreună cu sora ei, se duse acasă, unde povesti la toată lumea care se adunase acolo următoarele:
«Când se despărţi sufletul meu de trup, fusei înconjurată de o mulţime de îngeri care mă duseră într-un loc întunecos şi groaznic. Era acolo mulţime de suflete în chinuri şi suferinţă pe care nici o limbă de om nu le poate descrie cu amănuntul. Pentru cei ce sufereau m-a cuprins mare milă, mai ales când am văzut unele femei de la noi din sat care muriseră de curând şi care în viaţă erau foarte glumeţe, râzătoare, bârfitoare şi clevetitoare. Văzându-le în ce stare de plâns se află, am întrebat ce loc este acesta şi mi s-a spus că este iadul. Sufletele acelea erau chinuite de demoni în felul următor: pe unele pe agăţau de limbi în nişte cârlige, ca pe vite la măcelărie, la altele le turnau spurcăciuni în gură, la altele smoală fierbinte şi fel de fel de chinuri grozave. Umblau printre ei şerpi mari, se încolăceau pe ei şi-i strângeau foarte tare, încât răcneau ca vitele la abator, iar pe gură, din nas şi pe urechi le ieşeau viermi.
Nu am mai putut suferi să văd acele chinuri îngrozitoare şi am fost dusă imediat înaintea tronului ceresc. Aici am fost întrebată dacă mi-a fost milă de sufletele acelea din iad. Eu am spus cu lacrimi că mi-a fost tare milă şi mi s-a spus că mila aceea a fost de la Dumnezeu ca, venind eu în lume, iarăşi să mărturisesc şi să spun că acolo, în iad, cele mai multe suflete se chinuiesc din cauza limbii neînfrânate.”
Această sfântă a mai trăit 42 de ani printre păcătoşi, aici, pe pământ, şi cu lacrimi îi învăţa pe toţi şi îi sfătuia să se lase de bârfire, de clevetire şi de tot felul de păcate. Ziua îi învăţa, iar noaptea fugea spre păduri, în locuri sălbatice, să se roage şi să plângă pentru ei. Mulţi martori oculari au fost cuprinşi de frică, s-au convertit şi şi-au schimbat viaţa. Unii s-au retras prin mânăstiri şi s-au călugărit, iar alte fete tinere şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu păzindu-şi fecioria şi limba de la clevetiri şi bârfiri.
Lumină pentru candela din suflet 