DISTRUGEREA MENTALA A ROMANILOR

DISTRUGEREA MENTALĂ A ROMÂNILOR A FOST PREMEDITATĂ. A fost premeditată pentru că, oriunde pe planetă, un popor prost educat, îndobitocit, distrus mental, ESTE MULT MAI UŞOR DE CONTROLAT! De aceea şi alte popoare ale Europei şi lumii sunt distruse mental – pentru a fi mai uşor controlate! Pentru că despre asta este vorba. Să fim nişte oi, să fim nişte sclavi cuminţi. Reţeta de distrugere mentală a popoarelor se aplică peste tot în lume. În România era MUSAI să se aplice pentru că poporul nostru a demonstrat deja în istoria sa că ESTE CAPABIL DE LUCRURI MINUNATE care au ameninţat într-un fel sau altul MONOPOLUL, CONDUCEREA MAFIOTĂ a celor care conduc lumea din umbră. Exemple comportamente observate la oamenii distruşi mental (distruşi mental legat de conştientizarea lumii şi a vieţii). Distrugerea mentală duce la (ordine aleatorie):

1. IGNORANŢĂ/NEPĂSARE faţă de ce se întâmplă în jur; IGNORANŢĂ FAŢĂ DE NOUA ORDINE MONDIALĂ, faţă de politică şi tot ce ţine de ea (ca şi cum aceste lucruri nu ţi-ar afecta viaţa în mod direct şi dramatic chiar dacă eşti bogat).

Atunci când vedem oameni care refuză pur şi simplu orice informaţii legate de cei care conduc lumea din umbră, de Noua Ordine Mondială etc, avem de-a face cu oameni distruşi mental. Atunci când avem de-a face cu oameni care spun “pe mine nu mă interesează politica” sau “nu mă interesează că mă supraveghează tot timpul – dacă nu fac nimic rău nu e nicio problemă” sau “nu mă interesează că vor fi introduse carduri electronice cu microcip – foarte bine! să fie bine ca să nu fie rău!”… în toate aceste cazuri şi multe multe altele avem de-a face cu oameni distruşi mental. Cum să nu te intereseze când lucrurile astea te afectează atât de mult? Dar… exact asta e scopul celor care ne conduc… să ne distrugă mental ca să nu înţelegem nimic şi să nu ne pese… Au reuşit!

2. GÂNDIREA PE TERMEN SCURT ÎN LOC DE GÂNDIRE PE TERMEN LUNG

Atunci când tot ce facem este pentru binele nostru de acum, din prezent, NU avem nicio şansă să ne asigurăm binele din viitor. Ce este mai important? Binele de acum, din prezent, sau bunăstarea tot restului vieţii noastre? Dacă gândim doar de pe azi pe mâine nu avem nicio şansă să distrugem sistemul putred, corupt şi mafiot care ne controlează ca popoare. Faptul că în prezent oamenii nu pot (nu sunt în stare) sau nu vor să gândească şi să acţioneze pentru binele pe termen lung denotă distrugere mentală.

3. EGOISM faţă de binele comunităţii în care trăim, LIPSA DE UNITATE, LIPSA DE SOLIDARITATE

Trăirea vieţii după legile junglei, în mod egoistic – “să-mi fie mie bine, nu mă interesează de restul!”, denotă distrugere mentală, acesta fiind un comportament ideal pentru elitele care ne ţin drept sclavi, pentru că un popor dezbinat, cu oameni care nu sunt în stare să se unească pentru atingerea unui ţel comun, cu oameni care nu sunt în stare să fie uniţi şi să manifeste solidaritate, este un popor DISTRUS care nu are nicio şansă la independenţă, suveranitate şi bunăstare. Observ “legea junglei” în fiecare zi în Bucureşti, atunci când oamenii sunt orbi la problemele celorlalţi oameni şi când oamenii acţionează DOAR pentru a-şi atinge interesul personal, INDIFERENT dacă asta înseamnă să calce peste cadavrele altora. Exemplele sunt nenumărate, nici nu mai stau să le înşir. Există oameni care au impresia că altruism înseamnă să dai un ban unui cerşetor şi GATA, nici nu realizând că de fapt, chiar şi oferirea de bani unui cerşetor poate fi un act pur egoistic, pe care îl faci pentru a te simţi tu mai bine psihic. Altruism înseamnă să-ţi pese pe bune de soarta celor din jur (NU DOAR A FAMILIEI, PRIETENILOR şi CUNOŞTINŢELOR) şi înseamnă să acţionezi în consecinţă, prin chestii micuţe zi de zi şi prin chestii mai importante atunci când se iveşte ocazia.

4. LIPSĂ DE REACŢIE faţă de nedreptăţi şi FRICA de a reacţiona (APATIE)

Atunci când se întâmplă în viaţa noastră tot felul de nedreptăţi (există infinite exemple), şi noi stăm şi ne uităm la ele precum curca’n lemne, fără nicio reacţie, poate doar cu puţină indignare şi cu gura deschisă şi o bală curgândă din ea, fiind pur şi simplu parcă hipnotizaţi, fiind INAPŢI de a reacţiona (fiecare din motivul sau motivele lui) – asta este DISTRUGERE MENTALĂ! Vedem cu toţii zilnic cum oamenii acceptă să li se facă atâtea mizerii, de către atât de mulţi oameni (cu precădere politicieni corupţi, mafioţi, funcţionari publici nesimţiţi şi/sau corupţi, dar şi simpli concetăţeni), fără să reacţioneze în niciun fel. Pur şi simplu înghit în sec şi merg mai departe (dacă mai pot). Acest lucru pleacă şi dintr-o condiţie nativă a românilor, de blândeţe şi bunătate, însă această condiţie nativă ne afectează GRAV bunăstarea în prezent. Această distrugere mentală se observă cel mai bine când funcţionarii publici îşi permit cu tupeu să se răstească la cetăţeni, iar cetăţenii (neconştientizând că ei sunt angajatorii funcţionarilor publici pe care îi plătesc din banii lor) acceptă să fie batjocoriţi în acest fel de nu ştiu ce tanti de la nu ştiu ce ghişeu sau nu ştiu ce asistentă sau doctor plătiţi din bani publici. Această distrugere mentală se mai observă şi când românii NU ies în stradă nici măcar când aproape că mor de foame la propriu, din cauza politicilor publice cretine şi din cauza relei credinţe a politicienilor corupţi. Cred sincer că mulţi români ar aştepta să moară de foame (la propriu) înainte să iasă în stradă pentru dreptate şi normalitate şi o viaţă mai bună, de ruşine (uh?!). Păcat că după ce mori, nu mai ai cum să ieşi în stradă… Dacă trăim într-o ţară dezastru şi NU ieşim în stradă împotriva politicienilor corupţi care ne conduc şi care menţin această stare de DEZASTRU, înseamnă simplu, logic, obiectiv şi clar că SUNTEM DISTRUŞI MENTAL.

5. IMPOSIBILITATEA IDENTIFICĂRII RĂULUI faţă de bine

Aici e vorba de mai multe chestii: manipulare-propagandă, stare de confuzie indusă premeditat în rândurile populaţiei, distrugerea creierului la propriu, distrugerea sistemului de valori, impunerea unor non-valori sau unor false valori (ca repere de moralitate), impunerea ideii de “politically corect” (să nu cumva să zicem ceva de unguri, ţigani sau homosexuali, că îi discriminăm şi luăm bătăiţă) etc. Această distrugere mentală se observă când nu ştim cu cine să votăm la alegeri, când nu ştim care politician minte şi care spune adevărul (există şi d’ăştia?), când acceptăm manifestările gay în public, când acceptăm acte electronice cu cip, când acceptăm proiecte precum Roşia Montană, Gaze de şist, când acceptăm să ne vaccinăm deşi vaccinurile sunt toxice, când acceptăm să mâncăm OMG-uri şi otravă de mezeluri şi sucuri colorate, şi, în principiu, când acceptăm ORICE chestie REA ca fiind bună…

6. ACCEPTAREA FAPTULUI CĂ NU MAI DECIDE POPORUL PENTRU EL, CI ALŢII, UNII, NIŞTE “BĂIEŢI dăştepţi” la costum şi care vorbesc frumos

Poporul român (şi nu doar el) este îndobitocit cu ideea că o dată la 4 sau 5 ani îşi alege în fruntea lui liderii, conducătorii pentru următoarea perioadă, oameni care să îl reprezinte, care să îi vrea binele şi care să îl ajute să o ducă din ce în ce mai bine. Toata această chestie este O MARE ŢEAPĂ, O MANIPULARE, O MINCIUNĂ SFRUNTATĂ. Este doar o ILUZIE că noi alegem oamenii care să conducă ţara.

7. ACCEPTAREA FAPTULUI CĂ PUTEM ELIMINA / SCHIMBA POLITICIENII CORUPŢI DOAR PRIN AŞA NUMITELE “ALEGERI DEMOCRATICE”, ADICĂ PRIN VOT, O DATĂ LA 4 sau 5 ANI

E normal ca un om evident putred de corupt şi nenorocit să stea până la sfârşitul mandatului liniştit, să fure în continuare, să distrugă în continuare? Nu e normal deloc! Dar ce fac românii? Acceptă cu umilinţă orice rele le face acel politician şi aşteaptă să vină votul (PESTE 4 ANI !!! ) ca să voteze pe altul care se dovedeşte a fi tot corupt. E normal? NU! E distrugere mentală! Dacă vezi că politicienii fură de rup şi sunt putred de corupţi, dar tu accepţi să stea liniştiţi acolo pe funcţiile lor de conducere până la sfârşitul mandatului, înseamnă că eşti distrus mental. Politicienii sunt ANGAJAŢII NOŞTRI ! Dacă îşi bat joc, fură, sunt corupţi, servesc altui interese decât cel al poporului care i-a votat, ATUNCI TREBUIE ZBURAŢI IMEDIAT! Dar românii nu văd lucrurile aşa pentru că sunt distruşi mental. Eu recomand, în situaţia dezastru a clasei politice actuale, “alegeri anuale pân’ la rezvolvare!”.

8. INCAPACITATEA DE A CITI

Cititul este SFÂNT. Cititul este cea mai rapidă modalitate de acumulare de noi informaţii. Cititul este DE BAZĂ pentru un om VIU. Din păcate, oamenii pur şi simplu nu mai au chef – timp – disponibilitate să citească mai mult pentru a afla mai multe despre adevărul din jur. Cantitatea şi calitatea informaţiilor citite (nu basme, romane şi nuvele!) într-o anumită perioadă de timp, ar putea fi un barometru al distrugerii mentale, deşi ne putem informa şi prin alte metode, dar mai lente (documentare, filmuleţe, audio books etc). Informarea are ca principal scop cunoaşterea şi înţelegerea lumii şi situaţiei în care te afli. Lipsa de cunoaştere şi înţelegere a lumii  şi a situaţiei în care trăieşti te face uşor manipulabil de către cei care controlează Sistemul.

9. INCAPACITATEA CONŞTIENTIZĂRII CĂ SUNTEM ŢINUŢI PE POST DE SCLAVI

10. INCAPACITATEA IMAGINĂRII UNEI LUMI MAI BUNE

Dacă nu ne gândim niciodată la faptul că lumea în care trăim ar putea fi MULT MAI BUNĂ dacă popoarele n-ar fi conduse de politicieni corupţi prin jocuri de culise şi prin satisfacerea unor interese ascunse împotriva interesului general al populaţiei, şi dacă nu ne putem imagina o ALTFEL de lume, MAI BUNĂ, înseamnă că au reuşit să ne distrugă mental şi să ne facă să credem că ăsta este cel mai bun sistem posibil găsit de omenire până în prezent: o FALSĂ democraţie mincinoasă, care este de fapt o dictatură ascunsă a unor grupuri de oameni foarte puternici şi foarte bogaţi, care controlează tot ce mişcă prin marionete politice (şefi de state şi de guvern, şefi de bănci naţionale, miniştri, primari etc), prin mega corporaţiile lor de la nivel mondial, prin BĂNCI, prin şantaj, mită, ameninţări şi asasinate, o dictatură care se manifestă prin prăpastia dintre masele de oameni şi grupul elitist în ceea ce priveşte bunăstarea vieţii, dictatură care se manifestă prin SCLAVIA MODERNĂ. Dacă nu vedem aceste lucruri, dacă nu ne pasă şi/sau dacă nu suntem în stare să ne imaginăm (măcar) o altfel de lume, o lume mai bună, înseamnă că suntem distruşi mental.

În concluzie: Poporul român este în mare parte distrus mental. Acesta este un lucru care trebuie conştientizat cât mai repede, pentru că de la el trebuie plecată reconstrucţia acestei ţări. Asta e, trebuie să lucrăm cu materialul clientului… (n-avem ce-i face). De bază în reconstrucţia României sunt oamenii care NU sunt distruşi mental şi care sunt treziţi la realitate. Distrugerea mentală a românilor (şi a altor popoare) a fost PREMEDITATĂ de către cei care conduc lumea din umbră, care doresc să-şi menţină la infinit AVEREA (şi să o crească pe spinarea sclavilor – adică pe spinarea noastră), şi care doresc să deţină MONOPOL asupra PUTERII şi CONTROLULUI GLOBAL AL OMENIRII.

Observaţi că prin această distrugere mentală premeditată s-au obţinut nişte caracteristici ale popoarelor – IDEALE pentru “Elitele” care doresc controlul total al omenirii: IGNORANŢĂ, GÂNDIRE PE TERMEN SCURT, EGOISM, LIPSA DE UNITATE, LIPSA DE SOLIDARITATE, DEZBINARE, “EU ŞTIU MAI BINE!”, OBEDIENŢĂ faţă de Sistem, ÎNCREDERE ÎN AUTORITATE, LIPSA DE REACŢIE, FRICA DE A REACŢIONA, APATIE, IMPOSIBILITATEA IDENTIFICĂRII RĂULUI, IMPOSIBILITATEA IDENTIFICĂRII VINOVAŢILOR, ACCEPTAREA FAPTULUI CĂ AVEREA SE ÎMPARTE TOTAL DISPROPORŢIONAT ŞI INECHITABIL MEMBRILOR SOCIETĂŢII, INCAPACITATEA DE A CITI MAI MULT ŞI DE A TE INFORMA SUFICIENT, INCAPACITATEA CONŞTIENTIZĂRII CĂ SUNTEM SCLAVI, INCAPACITATEA CĂUTĂRII ADEVĂRULUI, INCAPACITATEA DE A NE IMAGINA (MĂCAR) O ALTFEL DE LUME, O VIAŢĂ MAI BUNĂ.

 EMILIAN

 

La interviul de angajare…

Şi-a dat bacul şi licența şi-acum e la masterat,
Adrian – băiat cu carte, liniştit şi educat.
Şi păşeşte-ncrezător cu-n CV să se-angajeze,
Ca jurist într-o instanță şi-ar dori el să lucreze.
Dar la interviu în sală au mai fost câțiva băieți –
Fii de doctor, de profesor din aceia ce-s… deştepți.
Pentru toți aceştia-n parte s-a găsit câte un post,
Dar pentru-Adrian – mirare! – niciun loc nu a mai fost.
C-a fost întrebat băiatul cine l-a recomandat,
Al cui este de-a-ndrăznit să vină la angajat.
N-a crezut deloc, sărmanul că şi-aici e mafie,
Că se intră tot cu plicul până şi-n justiție.
Nu au fost supuşi la teste, niciun concurs nu s-a dat,
Plicul cu bani sau relații a fost tot ce a contat.
Acum stă şomer acasă, dar nădăjduind băiatul
Că îşi va găsi o slujbă când termină… masteratul!

ELENA J.

 

Sa iubesti inseamna sa risti

Să iubești, riști să fii considerat sentimental.
Să iubești mult, riști să nu fii prețuit la aceeași intensitate.
Să iubești aceeași persoană până la capăt, riști să fii considerat plafonat.
Să iubești necondiționat, riști să fii suspectat de interese ascunse.
Să iubești cu gelozie, riști să fii considerat fanatic.
Să iubești cu devotament, riști să fii luat în râs de către ceilalți.
Să iubești curat, riști să rămâi singur atunci când cealaltă persoană își dorește o iubire de numai o noapte.
Să iubești în taină, riști să-ți fie invidiată iubirea.
Să iubești deschis, riști să fii judecat.
Să iubești în tinerețe, riști să fii considerat inconștient.
Să ai curajul să spui că iubești, riști să nu primești același răspuns.
Să ierți, iubind mai departe cu aceeași intensitate, riști să fii trădat din nou.
Să iubești mult, riști să fii tratat ca pe un sclav atunci când iubirea nu vine și din partea celeilalte persoane.
Să iubești continuu, riști ca iubirea și purtarea ta de grijă să fie considerate banale, nemaifiindu-ți observate jertfele zilnice.
Să iubești sacrificând, riști să te jertfești în zadar.
Să iubești până la jertfa de sine, riști să fii considerat nebun.
Să iubești înseamnă să riști să greșești.
Cu toate acestea, alege să-ți asumi riscul de a iubi – de a iubi mult, necondiționat, curat, cu devotament, cu jertfire, până la capăt – aceeași persoană!

ELENA J.

 

Ascetul

Stai tăcut, bătrâne, te rogi ne-ncetat,
Le-ai lăsat pe toate, lumea ai uitat.
Fața ți-e uscată, trupul istovit,
Haina neagră, aspră, părul cărunțit,
Ochii-ți sunt departe, privești către zări,
Ruga ta străpunge ceruri, munți și mări.
Nimeni nu-i cu tine, ești însingurat –
Doar de sfinții îngeri ești înconjurat.
Stânca solitară adânc s-a tocit,
Tot făcând metanii, trupul ți-ai muncit.
Ți-ai închis fereastra să nu te-amăgească
Frumusețea lumii să te ispitească.
Doar candela arde-n nopțile târzii,
De când nu mai dormi, nici tu nu mai știi.
Și-n tăcerea nopții tot aștepți ceva,
Un dor te apasă, dorul de-a pleca.
O, te rog, părinte, să mai zăbovești.
Ceru-i tot acolo, unde te grăbești?
Ne tot pleacă sfinții către Dumnezeu,
Tot mai trist e-n lume, zilnic tot mai greu…

ELENA J.

 

Oboseala

Oboseala vine din lupta ființei cu viața. Când te opui vieții, judecând, criticând, mâniindu-te, pierzi viața din tine și obosești, și este și normal pentru că mergi contra curentului. Iubirea, este curgerea vieții. Pacea, liniștea, se obțin când lași viața să curgă prin tine și nu mai opui rezistență la ceva. Ai obosit vreodată în timp ce te bucurai, în timp ce iubeai, în timp ce te rugai? Atunci te lăsai purtat de curgerea vieții, nu opuneai rezistență. Atunci te deschideai prin inimă. Obosești când cauți cu mintea, inima nu te obosește vreodată. Și mintea caută neîncetat, mereu găsește altceva de care să se agațe, dar în esență mintea își caută liniștea. Deci lupta nu este între noi și cei din jur, sau întâmplarile din viață, ci este intre noi și noi, acea luptă interioară este cea care epuizează.

Pr. Arsenie Boca

 

Marturii despre criza de sarcina

I-am spus să-i spună exact asta și lui Dumnezeu: „Doamne, eu nu pot să omor un suflet! Inima de mamă cu care Tu m-ai alcătuit nu mă lasă!“ Noi n-avem organe cu care să decidem așa ceva. Căci inima nu ne lasă iar mintea strigă și ea să nu faci asta. Doar că cine știe ce luptă se dă acolo, de se întunecă una sau amândouă și se ajunge la faptă. Ce avalanșă de gânduri trebuie să cadă pe sărmanele femei care ajung să creadă că asta e singura ieșire. Și ce zbatere după aceea că nu s-a terminat totul așa cum au crezut. Că deși „problema” copilului nu mai e, rezolvarea n-a venit.

Cunosc o femeie care și-a avortat copilul pentru că soțul nu era pregătit. Săraca femeie, ce-a mai luptat să-l convingă! Dar ăsta nu și nu! De parcă el și-a câștigat dreptul la viață prin vreun merit deosebit și acum era în măsură să hotărască destine. Cu gândul la pacea (!?) din familie a mers să facă avort. Când s-a întors acasă și i-a văzut fața mulțumită n-a mai putut să-l rabde. Nu-i mai suferea nicio expresie a feței, căci ca să-i tihnească lui și-a omorât copilul.

Degeaba au așteptat să mai vină altul.Se pare că unul singur le fusese dat și și pe acela l-au omorât. Au divorțat până la urmă căci nu se mai sufereau unul pe altul. Ea zicea că el a pus-o, el îi răspundea că cine a pus-o să se ia după el.

Fiecare femeie are tainele ei. Cu unele merge la preot, cu unele în mormânt. Își cară după ea suferințe nespuse cu voce tare căci din cei ce aud câți se găsesc să-i fie alături? Judecăm omul, dar noi nu știm lupta lui pentru că noi nu-i trăim viața.

Judecăm mai aprig femeia cum de-a putut, cum de-a făcut, dar noi nu știm durerea ei. Să fim realiști : copiii se fac în doi, dar avortul ca și nașterea se fac doar de femeie. Nu știe bărbatul cum a simțit femeia că se smulge viața din ea. N-are cum bărbatul să simtă cum a simțit femeia că i se răscolește toată ființa când se răzuie din pântece orice urmă din ce a fost copilul ei.

Unei prietene sarcina i s-a oprit din evoluție și nu a avut încotro decât să meargă s-o chiureteze. Trebuia curățat totul acolo ca să nu se complice lucrurile și să moară și ea. A fost distrusă pentru că în viața ei nu s-a gândit că va ajunge să facă asta. Deși cu anestezie locală, a zis că a simțit tot. Nu simțea durerea ci doar ce face medicul, cum trage, cum smulge, cum curăță, cum caută să nu mai rămână nimic.

Te dau jos de pe masă golită de conținut și golită de viață, golită de sens. Fiecare operație de genul acesta pune femeia în starea de lăuză dar fără copil. Organismul ei reacționează. A avut pui cuibărit în pântece, a dat drumul la hormoni care să-l țină, să-l ajute să crească, a început să dea semne în tot trupul că acolo în pântece e viață și toată ființa de femeie răspundea că da și se pregătea s-o poarte. Și dintr-o dată se pune punct. Nefiresc și de neînțeles pentru organismul mamei ca să i se răpească rațiunea pentru care tot trupul ei începuse să lucreze.

Nu degeaba se spune că avortul te face mama unui copil mort. Și poate că ai trăi cu durerea că a murit înainte de a se naște dacă ai avea conștiința împăcată că tu n-ai făcut nimic care să pună capăt vieții lui.

Oameni buni, să ne rugăm pentru Elena și pentru pruncușorul care crește în pântecele ei. Să ne rugăm pentru ea, căreia inima de mamă îi spune să-l păstreze, și pentru copil, care se pare că ar avea mari probleme de sănătate. Să ne rugăm să-i scoată Dumnezeu la liman.

https://stiripentruviata.ro/

 

Despre tristete si deznadejde – Jean Claude Larchet

Tristetea si akedia sunt doua patimi sau boli spiritu­ale indelung cercetate de ascetica crestina, si felul tamaduirii lor a fost cu multa intelepciune cugetat. Ceea ce se numeste astazi depresie tine in mare masura de aceste doua boli spirituale si de aceea pentru ea e potrivita in foarte multe cazuri terapeutica duhovniceasca.

1. Tristetea (lype), dincolo de ceea ce arata insasi cuvantul, este o stare a sufletului caracterizata prin descurajare, slabiciune (astenie), greutate si durere sufleteasca, de mahnire, lancezeala, apasare a sufletului, insotite cel mai adesea de neliniste si chiar spaima.

Aceasta stare poate avea cauze multiple, dar este intotdeauna o reactie patologica a puterii irascibile (thymos) sau a puterii de a dori a sufletului (epithymia, epithymetikon, epithymeike dynamis), fìind in primul caz o urmare a maniei (orge), iar in al doilea, o urmare a neimplinirii unei dorinte. Ea poate fì iscata in suflet si de lucrarea nemijlocita a demonilor sau se iveste aparent fara nici o pricina.

Sa examinam in detaliu aceste etiologii.

1. Parintii au remarcat ca in general tristetea vine din neimplinirea unei dorinte trupesti sau dintr-o nadejde inselata. Placerea fìind legata de dorinta, putem spune, urmand lui Evagrie Ponticul, ca

“tristetea este lipsirea de o placere prezenta sau nadajduita”.

Ca rezultat al neimplinirii unei dorinte trupesti – in sensul larg al termenului de trupesc, ca antonim al lui “spiritual” – si al lipsirii de placerea legata de ea, tristetea vadeste alipirea celui stapanit de ea de bunurile mate­riale, de valorile acestei lumi. De aceea adesea tristetea este provocata de pierderea unui bun material sau de orice neplacere de acest fel. Tristetea poate fì iscata si de poftirea nepotolita a bunurilor altuia, fìe ele materiale, intelectuale, morale sau spirituale. Ea poate fì de asemenea pricinuita de setea dupa onoruri, care nu si-a aflat saturarea, fìind in acest caz le­gata de slava desarta si de mandrie.

Tristetea insa nu se naste numai din neimplinirea dorintei dupa un lucru anume; vine si dintr-o nemultumire mai cuprinzatoare, din sentimentul de viata neimplinita, care arata ca tainicele dorinte ale sufletului – al caror talc adevarat nu intotdeauna il pricepe omul – n-au fost pe deplin ostoite. Tristetea de acest soi da nastere, pe plan psihologic, la ceea ce se numeste indeobste depresie.

2. Parintii spun ca, in al doilea rand, tristetea vine din manie, indeosebi din dorinta de razbunare neimplinita. Chiar daca uneori e adusa de sentimentul ca prea ne-am maniat pentru un nimic,cel mai adesea, dimpotriva, omul se intristeaza ca nu s-a maniat pe cat se cuvenea, ca n-a dat pe fata tot focul din inima lui si nu L-a ranit, asa cum voia, pe cel spre care s-a pornit cu manie.Jignirile isca si ele tristetea.

In aproape toate aceste cazuri, patima aceasta arata alipire de sine, e legata de slava desarta si de mandrie, ca si mania, de altfel, care o naste. Face vadita reactia eului frustrat in dorinta sa de afìrmare, pretuit mai putin decat crede el ca i se cuvine.Ranchiuna, de care e adeseori legata tristetea, se naste tocmai din mandria ranita, iar mania, care-i si ea izvor al tristetii, de multe ori e semnul dorintei de a redobandi pretuirea celorlalti si stima de sine. Tristetea apare atunci ca expresie a sentimentului de esec sau de neputinta pe care-l incearca eul in aceasta tentativa a sa de reabilitare de sine.

3. Se poate ca pricina tristetii sa ramana nestiuta,si de aceea sa para lipsita de motiv.

„Cateodata – scrie Sfantul Ioan Casian -, chiar fara sa existe un motiv ca­re sa ne pricinuiasca aceasta cadere […], suntem apasati de o neasteptata tristete.”

Atunci limita dintre acest soi de tristete si patima akediei, despre care vom vorbi mai jos, este foarte vaga.

4. Parintii spun ca diavolii isi au si ei partea lor de lu­crare in nasterea, dezvoltarea si staruirea tristetii.Triste­tea sufletului este de altfel unul dintre efectele imediate ale lucrarii diavolesti. Putem spune si invers, ca orice sta­re de tristete a sufletului este intotdeauna semnul unei lucrari dracesti, de mai mare sau mai mica amploare.

Chiar daca evenimentele exterioare pot isca si motiva tristetea, trebuie sa subliniem ca in realitate nu ele sunt adevarata ei pricina; sunt numai prilejuri, nu cauza, care se afla numai si numai in sufletul omului, mai precis in atitudinea pe care o are fata de evenimentele exterioare, ca si fata de sine insusi. Chiar atunci cand demonii sunt cei care isca si intretin starea de tristete, ei pot sa faca lucrul acesta pentru ca afla in suflet un teren favorabil si benefìciaza de o anumita participare – mai mult sau mai putin constienta – a vointei omului. Adesea tristetea e in suflet mai inainte de a se repezi diavolii asupra lui, ei nefacand altceva decat sa sporeasca patima.

Patima tristetii poate lua forma extrema a deznadejdii (apognosis). Este una dintre cele mai grave manifestari ale ei. Potrivit Parintilor, Satana are un mare rol in nasterea deznadejdii si poate aduce sufletului, prin mijlocirea acestei stari, mari nenorociri. Intr-adevar, intr-o asemenea sta­re, omul isi pierde nadejdea in Dumnezeu si prin urmare se separa de El. In felul acesta, el lasa camp liber de actiune demonilor si e sortit mortii spirituale. Sfantul Pavel spune ca

intristarea lumii aduce moarte (II Cor. 7, 10).

Sursa de moarte spirituala, deznadejdea, il poate face pe om sa-si curme viata trupeasca;facandu-l sa nu mai astepte nimic de la viata, ii pune in suflet gandul sa-si puna capat zilelor si-l mana la implinirea lui.

Efectele patologice ale tristetii sunt mari si de temut. In afara de faptul ca naste in suflet inevitabil dezna­dejdea si nenorocitele ei urmari, de e lasata sa sporeasca, aceasta patima produce de la primele ei manifestari ati­tudini patimase, ca rautatea fata de oameni, ranchiuna, acreala, amaraciunea, pomenirea raului, nerabdarea. In felul acesta, ea perturba grav relatiile omului cu seme­nii sai.

Ca toate celelalte parimi, ea intuneca sufletul, orbeste mintea si reduce considerabil puterea ei de discernamant. Unul dintre efectele specifice este ingreunarea sufletului. Ea produce de altfel in intreg omul o stare de astenie si moleseala, il face fricos si-i paralizeaza activitatea.

1. Akedia se invecineaza atat de mult cu tristetea, incat traditia ascetica apuseana, urmand Sfantului Grigorie cel Mare, le socoteste una si aceeasi patima. Traditia ascetica rasariteana insa le deosebeste, si pe drept.Termenul grec akedia a fost preluat in latina sub for­ma acedia. Este greu sa i se dea o traducere in acelasi timp simpla si completa; termenii „lene” si „plictis”, prin care este adesea redat in limbile moderne, nu exprima decat in parte realitatea complexa desemnata de el. Akedia este si lene, si plictis, dar si sila de viata, toropeala, descurajare, lehamite, nepasare, somnolenta, dormitare, ingreunare a trupului si a sufletului care-l mana pe om la somn, chiar daca nu s-a ostenit cu nimic.

Este in akedie o nemultumire de tot si de toate. Celui stapanit de ea nimic nu-i mai trebuie, nimic nu-i mai place, toate ii par searbade si plicticoase, iar viata lipsita de rost. Ca si starile dinainte, si aceasta are pe plan psihic caracteristicile depresiei. O alta trasatura a akediei, legata de cele preceden­te in masura in care astfel se cauta in mod inconstient compensarea acelora, este aceea ca il face pe om instabil din punct de vedere fìzic si psihic. Facilitatile sale sunt inconstante; mintea, incapabila sa se fìxeze pe ceva anume, trece de la un obiect la altul. De e singur, nu suporta sa ramana in locul in care se afla; patima il mana sa iasa si sa bantuie dintr-un loc in altul. Adesea ajunge pribeag si vagabond. Cauta cu orice pret intalnirea cu ceilalti oameni, sub cuvant de trebuinta, chiar daca e lipsita de orice rost. Legaturile sale cu semenii sunt de aceea usuratice, intretinute prin vorbire desarta si duh iscoditor.

Akedia starneste in sufletul celui imbolnavit de ea o mare si statornica sila de locul unde ii e dat sa vietuiasca, nascoceste pricini de nemultumire si-l amageste cu gandul ca in alta parte i-ar fi mult mai bine. Il face sa tanjeasca dupa meleaguri straine, in care tot ce-i lipseste e, dupa cum socoate, lesne de aflat. Tot akedia il face sa-si lase treburile – mai cu seama munca sa, care nu-i adu­ce nici o bucurie – si sa caute altele, mai placute si mai atragatoare si care sa-l faca in fine fericit… Trebuie sa observam insa ca in anumite cazuri ake­dia nu da nastere unor astfel de factori compensatori, ci e insotita de o inchidere totala in sine, de sila pentru tot ce inseamna activitate si miscare si de refuzul oricarui contact cu exteriorul, factorii de inertie si de inapetenta fìind mai puternici.

Oricare ar fi ele, starile legate de akedie sunt insotite de neliniste si anxietate, care, alaturi de sila, sunt caracteristicile fundamentale ale acestei patimi. Ceea ce distinge esential akedia de tristete este faptul ca ea nu-i motivata de nimic precis, ca „mintea e tulburata fara pricina”, cum spune Sfàntul Ioan Casian. Dar faptul ca ea nu are motiv nu inseamna ca nu are cauza. Potrivit Parintilor, akedia are o etiologie preponderent demoniaca. Pentru a putea actiona, are insa nevoie de un teren prielnic, pe care il ofera mai ales sufletul iubitor de placeri si cel stapanit de tristete.

Principalul efect patologie al akediei este intunecarea intregului suflet (ca si in cazul tristetii): mintea e cuprinsa de intuneric si orbita, sufletul invaluit in tenebre. Ratiunea isi pierde puterea de discernamant si justa cunoastere a realitatii. Parintii au constatat ca akedia, care este „molesire a sufletului” si „lancezeala a mintii”, naste golul inimii, il face pe om delasator in toate si fricos. Daca se insoteste cu tristetea, o sporeste, si asa mana usor la deznadejde. Grabnica maniere a celui stapanit de ea este o alta bine stiuta urmare a ei.

Terapeutica duhovniceasca a tristetii variaza potrivit cauzelor ei.

1. Prima cauza posibila a tristetii este lipsirea de o placere prezenta sau dorita si deci, fundamental, pierderea unui bun material, neimplinirea unei dorinte sau dezamagirea legata de o nadejde trupeasca.In cazul unei astfel de etiologii,tratarea tristetii implica esential renuntarea la dorinte si placeri „trupesti” si, legat de aceasta, detasarea fata de „bunurile” materiale, mergand pana la dispretuirea lor totala. Cum orice patima are la radacina ei o dorinta trupeasca de placere a simturilor, e de la sine inteles ca tamaduirea tristetii este legata de tamaduirea celorlalte patimi.

Omul supus carnii doreste cu ardoare nu numai bunuri materiale, ci si onorurile si slava omeneasca, si atunci cand am analizat patima tristetii am aratat le­gatura stransa pe care o are ea cu patima slavei desar­te, dezamagirile legate de neprimirea onorurilor visate si a slavei de la oameni fìind o cauza frecventa a tristetii, atat pentru cei care le au si ravnesc altele mai mari, cat si pentru cei care-si viseaza sa li se stie numele. In acest caz, lecuirea de tristete se face prin dispretuirea slavei de la oameni si a cinstirilor lumesti sau, si mai bine, prin deplina nepasare fata de ele, fìe ca ai parte de ele, fie ca esti lipsit.

2. O a doua cauza esentiala a tristetii este mania, fie ca simpla urmare a ei, fie ca urmare a unei jigniri, luand in acest caz forma ranchiunii. In oricare dintre aceste cazuri, se cuvine sa iertam pe cei ce ne-a jignit, sa lasam deoparte supararea si sa dam dovada de bunavointa si iubire.

Decat sa-l invinuim pe cei care ne-a jignit, mai degraba sa ne invinuim pe noi insine, recunoscand ca suntem vrednici sa induram batjocuri pentru pacatele noastre si ca poate chiar noi l-am starnit pe celalalt prin vreun cuvant sau gest nesocotit.

3. Pe langa tristetea ale carei pricini sunt stiute, exista, dupa cum am vazut, si o tristete fara de pricina, ivita in suflet fara motiv vadit.Pentru o astfel de tristete nu este un leac anume, cie nevoie de o terapeutica generala, ca­re de altfel completeaza tratamentele indicate in cazul ce­lorlalte forme de tristete despre care am vorbit mai sus. E important ca omul stapanit de tristete sa nu se inchida in sine, sporindu-si astfel boala, ci sa-si deschida sufletul, sa-si descopere cugetele unui duhovnic iscusit, sa vorbeasca cu el despre suferinta sa. Asa scapa de gandurile negre si primeste prin cuvantul aceluia o mangiere pe care nimeni altul nu i-o poate da.

Potrivit Parintilor, leacul de capetenie al tristetii, oricare i-ar fi pricinile, este rugaciunea. Batranii spun, din cercarea lucrului, ca psalmodia alunga mai cu seama tristetea adusa sufletului de demoni, si ca rugaciunea inimii, lucrata cu luare-aminte si trezvie, este cel mai bun leac pentru orice soi de tristete. Pentru tamaduirea akediei, care, dupa cum am vazut, vatama toate puterile sufletului fi pune in lucrare mai toa­te patimile, e nevoie de un tratament duhovnicesc divers.

Mai intai, boala trebuie scoasa la iveala si reperata ca atare, pentru ca, neavand pricini anume, ramane adesea nestiuta si de neinteles, cu atat mai mult cu cat are adesea drept efect orbirea mintii si intunecarea sufletului. De aceea Sfantul Ioan Casian spune ca acela care vrea sa stinga aceasta patima din sufletul sau trebuie „s-o smulga grabnic din ascunzisurile inimii”.

Cand akedia se manifesta sub forma somnolentei, omul trebuie sa se impotriveasca si sa nu cedeze somnului si ingreunarii, si sa-si vada de treburile sale. Orice chip ar lua, dupa cum spune Sfantul Ioan Casian, „experienta arata ca de ispita akediei nu scapam prin fuga, ci numai impotrivindu-ne”. Impotrivirea fata de patima nu da niciodata roade pe data. Biruinta asupra akediei presupune o lupta lunga si sustinuta. De aceea lecuirea ei cere mai inti de toate rabdare si staruinta. Virtutea rabdarii apare de altfel drept principalul leac al acestei patimi.

Nadejdea este si ea un alt leac bun, alaturi de rabda­re. Nu-i vorba doar de nadejdea ca mai devreme sau mai tarziu vei fi izbavit de patima si iti vei afla odihna, ci de nadejdea in bunatatile ce vor sa fie, care, dupa cum spu­ne Sfantul Ioan Scararul, „aduce la judecata”aceasta pa­tima si „o omoara cu desavarsire”.

Un al treilea leac este pocainta, plansul (penthos) si strapungerea inimii (katanyxis).

Frica de Dumnezeu este si ea un antidot puternic contra acestei patimi; „nimic nu poate alunga asa de mult trandavia ca frica de Dumnezeu”, spune Sfantul Ioan Scararul.

Printre leacurile prescrise de Parinti este si lucrul mainilor (Sfàntul Ioan Casian mai ales lauda mult fo­loasele muncii). Cu adevarat, munca il fereste pe om de plictis, de nestatornicie, de moleseala si somnolenta, stari specifice acestei patimi. Ea il deprinde pe om cu staruinta, cu sederea intr-un loc, cu indurarea greului, cu luarea-aminte, insusiri pe care le cere viata duhovniceasca si pe care akedia voieste sa le surpe. Munca se impotriveste direct lenei, unul dintre chipurile akediei si izvor al multor rele.

Rugaciunea, in fine, este cel mai bun si mai potrivit leac pentru akedie, pentru ca de boala aceasta nu se izbaveste omul deplin decat prin harul lui Dumnezeu, ca­re e rodul rugaciunii. In lipsa rugaciunii, toate celelalte leacuri aduc o slaba alinare, si numai de la ea isi iau puterea lucratoare. De aceea lupta cu aceasta patima, taria in fata ei, rabdarea, nadejdea, plansul inimii, aducerea aminte de moarte, lucrul mainilor, toate trebuie insotite de rugaciune, care le intemeiaza in Dumnezeu si face sa nu mai fie simple stradanii omenesti.

Chiar daca in mod frecvent aflam o legatura intre starile depresive si tristete si akedie, lucrurile nu trebu­ie privite ingust si strict. Caci, pe de o parte, aceste stari pot fi legate de factori spirituali care depasesc cadrul tristetii si akediei ca patimi si, pe de alta parte, depresia poate avea cauze corporale sau somatice.

Unul dintre astfel de alti factori spirituali care intervin in depresii este acela al sensului pe care omul il da existentei sale. In domeniul psihoterapiei, acest fapt a fost in mod deosebit subliniat de curentul califìcat drept „psihanaliza existentiala”.

Un alt factor important este natura atasamentului pe care omul il are fata de sine, de semeni si de realitatile acestei lumi.

Un al treilea factor este natura relatiei omului cu aproapele.

Un al patrulea, valoarea pe care gandeste omul ca o are in propriii sai ochi si ai altora.

Al cincilea este legat de constiinta unei vinovatii proprii.

Analiza dezvoltata de Parinti pe aceste teme inlesneste aprofundarea intelegerii lor, iar felul de vietuire duhovniceasca pe care il recomanda ei da unele solutii care permit, daca nu vindecarea deplina, cel putin ameliorarea unui numar de stari depresive sau prevenirea lor. In vietuirea cu adevarat crestineasca, omului ii este dat sa cunoasca si sa experieze adevaratul sens al vietii sale, care nu-i iluzoriu, nici inselator, amagitor si dezamagitor, nici cale spre moarte, pentru ca ii e dat de Cel ce este Logosul Insusi (altfel spus ratiunea de a fi, in du­blu sens, de obarsie si capat – si deci ratiune a sensului- fiecarei fapturi), de Cel care a spus: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata (In 14, 6).

Vietuirea duhovniceasca il ajuta pe om, prin lupta cu patimile, sa se desprinda din alipirile sale desarte, amagitoare si pricinuitoare de boala, fìe de propria-i persoana, fìe de ceilalti, fìe de lucrurile lumesti, si sa puna in locul lor, prin lucrarea virtutilor, iubirea de Dumnezeu, de sine si de aproapele, in Domnul, si iubirea celor duhovnicesti, neinselatoare si cu neputinta de rapit. Caci numai prin iubirea si virtutile care-i sunt date se pot stabili legaturi nevatamatoare cu semenii, ferite de teama, de neliniste ori de vrajmasie. Iubirea si rugaciunea il incredinteaza tainic pe om ca Dumnezeu il iubeste, ca e de mare pret in ochii Lui si de neinlocuit, si pretuirea Sa covarseste cinstirile omenesti.

Smerenia si pocainta il ajuta sa-si vada limpede locul si rostul sau pe lume, ca nici sa se inalte, nici sa se osandeasca pe sine pentru inchipuite greseli. Prin Taina Spovedaniei primeste iertarea lui Dumnezeu si curatirea pacatelor in chip adeverit, afla pacea launtrica si pune bun inceput vietii sale.

In fine, credinta si nadejdea il apara pe om de infricosata deznadejde care duce la moarte, si in cele mai grele imprejurari sa nu se scarbeasca de viata pe care Ziditorul sau i-a dat-o si sa-si pastreze credinta in Dumne­zeu, asteptand mantuirea adusa de Hristos tuturor oamenilor, pana la unul, pentru care a si primit sa patimeasca El Insusi in trup.

Aceste cateva consideratii dintre multe altele posibile arata ca solutia pentru starile depresive care implica cauze spirituale nu rezida numai in vindecarea de tristete sau de akedie, ci intr-o terapeutica duhovniceasca globala, care cere lupta cu toate patimile – toate legate intre ele – si, totodata, implinirea tuturor virtutilor. Se vede asadar o data mai mult ca tamaduirea unei boli psihice legate de o boala spirituala nu poate fi rodul unei tera­peutici partiale, ci tine de ansamblul vietii ascetice, care, la randul ei, nu poate fi despartita de viata Bisericii.

cuvantulortodox.ro

 

 

O femeie poate face barbatul bun sau il poate face rau

Mai vin pe la mine cupluri, soţ şi soţie. Şi le spun aşa: “Când vezi că soţul este supărat, tu ca soţie, n-ai voie să-l ocăreşti. Că omul, când e tulburat, fără să vrea vorbeşte ce nu trebuie. Şi uite aşa se înmulţesc tulburările”. Deci să lase bărbatul în pace …. Soţia să-şi vadă de ale ei… Da. Nu-l să-l lase în pace, ci să-l lase pe calea cea bună. Când el e amărât, ea să-l lase şi, când poate să se înţeleagă cu el, să-l aducă pe calea cea bună. Păi… şi poate femeia să facă asta? Poate, dece să nu poată? Îmi spunea cineva cuvânt drept. Zice: “O femeie poate face bărbatul bun sau îl poate face rău”. Şi aşa este.

O femeie înţeleaptă este numai aceea care îl poate duce pe bărbat la spovedanie, care poate să se scoale noaptea la rugăciune alături de el, care îl poate învăţa a nu mai judeca greşit pe nimeni. Adică. Făcând toate acestea, ea este femeia care îl poate adduce pe bărbat la Mântuire. A venit odată cineva la mine să-mi, spună ca acasă se tot ocărau. Erau soţ şi soţie. Unul că a zis nu stiu ce, ea că de fapt el a spus nu ştiu ce… Până la urmă toată povestea asta a ajuns la urechea neamurilor şi ăia, oameni proşti, fără minte, s-au tulburat şi i-au divorţat. Ăştia doi au venit atunci la mine să le dau un sfat, un cuvânt de folos. Stăteau aici, amândoi, şi când se uitau unul la altul – le dădeau lacrimile. Că ei nu se căsătoriseră ca să se despartă.

Eu i-am pus să facă următorul jurământ: de acum înainte nici el şi nici ea să nu îşi mai aducă aminte şi să nu-şi mai reproşeze nimic din ce a fost. Să fie amândoi ca şi cum ar fi fost născuţi astăzi. Şi, uite aşa, i-am împăcat. Le-am spus: dacă neamurile au atâta duşmănie pe ei, să-şi să-şi vândă locuinţa şi să-şi cumpere alta, undeva unde să fie străini de rudele care îi amărau. Le-am mai spus: Cu cât o să mergeţi mai mult la mărturisit, cu cât veţi face semnul Sfintei Cruci pe pernă şi pe faţă, cu atât mai mult vă va ajuta Duhul Sfânt, Care va izgoni de la voi aceste duhuri.

Pr. Proclu Nicau, ortodoxia.me

 

 

Blaise Pascal – despre existenta lui Dumnezeu

“Pariul lui Pascal” este numele dat unui argument al credintei in Dumnezeu de catre Blaise Pascal. Numele este inselator, deoarece intr-un singur paragraf din lucrarea sa, “Pensées”, Pascal prezinta cel putin 3 astfel de argumente, toate putand fi numite “pariuri”. Ultimul dintre ele este numit, in mod traditional, Pariul lui Pascal. In el se incruciseaza cateva curente importante de gandire: justificare teismului, teoria probabilitatii si teoria deciziilor, folosite aproape pentru prima oara in istorie, voluntariatul (ideea ca credinta tine de liberul arbitru), si folosirea conceptului de infinit.

Rezumatul pariului, conform acelui paragraf din cartea sa:

1. Daca crezi in Dumnezeu si Dumnezeu exista, o sa fii rasplatit cu o viata vesnica in rai, deci un castig infinit.
2. Daca nu crezi in Dumnezeu si Dumnezeu exista, o sa fii condamnat la un iad vesnic, deci o pierdere infinita.
3. Daca crezi in Dumnezeu si Dumnezeu nu exista, nu o sa fii rasplatit, deci o pierdere finita.
4. Daca nu crezi in Dumnezeu si Dumnezeu nu exista, nu o sa fii rasplatit, dar ti-ai trait viata asa cum ai vrut, deci o pierdere finita.

descopera.org

 

 

Treptele nevointei

De nu poți face 20 de metanii, fă 10, iar de nu poți face nici 10, fă închinăciuni. Dar fă!
De nu poți sta o oră la rugăciune, stai măcar 5 minute, dar stai!
De nu poți ajuna, măcar postește!
De nu poți face bine, măcar nu face rău.
De nu poți construi biserici, construiește măcar o troiță, și de nu poți nici măcar o troiță, dă 1 leu săracului.
De nu poți construi fântâni, dăruiește măcar un pahar cu apă. Fii milostiv cumva!
De nu poți întoarce străinii la calea lui Dumnezeu, întoarce-i măcar pe cei ai casei.
De nu poți vorbi frumos, măcar taci!
De nu poți să acoperi greșeala celuilalt, măcar nu-l pârî.
De nu poți face pace, măcar nu aduce tulburare.
De nu poți ajuta cu fapta, ajută măcar cu vorba, și de nu poți nici cu vorba, măcar nu pune piedici.
De nu poți iubi pe vrăjmași, măcar nu-i urî.
De nu te poți bucura de darul celuilalt, măcar nu-l invidia.
De nu poți aduce bucurii, măcar nu întrista.
De nu poți fi sfânt, fii măcar om.
De nu poți să nu păcătuiești cu gândul, măcar nu păcătui cu fapta.
De nu poți fi tu cinstit, măcar nu împiedica pe ceilalți să facă binele.
De nu poți fi tu drept, măcar nu-i judeca pe cei ce vor să trăiască drept.
De nu poți urca pe scara virtuților, măcar nu da înapoi.

Elena J.