RSS

Arhive pe categorii: PARINTI

Daca un copil este zamislit in zi de post sau in zi de sarbatoare, atunci el se poate naste cu un defect moral sau fizic

Ambrozie-Iurasov-600x406Dacă un copil este zămislit în zi de post sau în zi de sărbătoare, atunci el se poate naşte cu un defect, moral sau fizic. Astfel, copilul poate deveni de necontrolat, neascultător. De obicei, într-o familie sunt şi copii sănătoşi, dar şi bolnavi. Păcatul părinţilor se răsfrânge asupra copiilor şi aceştia din urmă pătimesc din cauza lor. Sunt fără minte acei părinţi care, deşi au copii sugari, înjură, se ceartă, fac rău şi trăiesc doar pentru trup. Toate patimile lor se vor răsfrânge asupra copilului. Chiar dacă este în pântecele mamei, copilul simte starea acesteia şi se poate naşte bolnav. Dacă femeia însărcinată bea, fumează sau face alte păcate, copilul se va naşte cu predispoziţie spre patimi. Atunci când în familie sunt copii mici, nu trebuie să credem că ei nu înţeleg nimic. Înţeleg totul. Copiii sunt ca un burete, absorb totul de la părinţi.

Pr. Ambrozie Iurasov, ganduridinierusalim.com

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Octombrie 2017 în CASATORIE, FEMEIA, PARINTI, SFATURI

 

Ce se transmite copiilor de la parinti in mod ereditar

Grija pentru soarta copilului începe cu mult înainte de zămislirea lui, iar educarea lui începe cu nouă luni înainte de naştere. Legea eredităţii duhovniceşti implică multe răspunderi pentru oamenii căsătoriţi. Părinţii sunt datori să se pregătească atât fizic, cât şi duhovniceşte, întrucât sunt părtaşi la actul creator al lui Dumnezeu. Parafrazându-l pe Apostolul Pavel, putem spune că tatăl şi mama sunt împreună-lucrători (colaboratori) ai lui Dumnezeu. Ei dau început unei noi persoane umane, ce reprezintă un ogor al lui Dumnezeu, o zidire a lui Dumnezeu (I Corinteni 3, 9).

Teologia morală creştină vede un păcat în starea pătimaşă a duhului părinţilor în momentul zămislirii şi în timpul sarcinii: „Părinţii îşi pot face fericit copilul încă dinainte de naştere. După o zămislire cu toate măsurile morale de precauţie şi o purtare în pântece cu frică de Dumnezeu, copilul vine pe lume cu o mare putere împotriva păcatului, altfel spus cu o anumită rezervă de bine”.

Este limpede păcatul părinţilor care fac pe dos: aceştia îşi molipsesc cu patimile nu numai puterile sufleteşti, ci şi sângele, şi astfel le transmit copiilor lor, odată cu zămislirea, propriile boli, atât sufleteşti, cât şi trupeşti. De aici vine, de pildă, înclinarea ereditară spre beţie, spre desfrânare sau caracterul certăreţ.

Când părinţii afirmă că au pus în copil o părticică din sufletul lor, aceasta nu este o laudă deşartă sau o figură de stil. Această exprimare cu obârşii străvechi este îndreptăţită atât la propriu, cât şi la figurat.

„În mod ereditar li se transmit copiilor de la părinţi nu numai însuşirile fizice, ci şi cele duhovniceşti”, afirma un chirurg de excepţie, Sfântul Ierarh Luca Voino-Iaseneţkii (al Crimeii), „şi aceasta ne face să ne gândim serios la îndatoririle noastre nu numai faţă de Dumnezeu, ci şi la cele faţă de neamul omenesc… Marea îndatorire a tuturor părinţilor este să-şi amintească întotdeauna lucrul acesta, să-şi biruie totdeauna defectele şi patimile, să se pocăiască întotdeauna de păcatele lor în faţa lui Dumnezeu, să-şi cureţe mereu inima, aşa încât să le transmită curăţia inimii şi copiilor”

Konstantin V. Zorin

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 Decembrie 2016 în COPII, PARINTI

 

Parintii sunt raspunzatori pentru copii

Luați aminte, părințior, că nu e glumă cu viața copiilor pe care îi ai, sau vrei să îi ai: esti răspunzător de ei și de toată viața lor, căci cum le-ai dat-o așa o au! Și copii tăi te vor judeca pe tine după cum bine știți și bine pățiți. Iar când te-or supăra, fii cuminte și nu-i blestema, ascultând de diavolul până în sfârșit, ci trage-ți  de seamă că ei îți aduc aminte de păcatele tale cere nemărturisite și neispășite. Roagă-te pentru ei, și roagă-te și pentru tine- chiar când te-or blestema, să te ierte Dumnezeu.

Păziți, dinspre latura poftirii trupești, frica și cuviința creștinească și nu vă amăgiți de trup, de vreți să vă bucurați de copii voștri, iar de nu, așa vor spori relele încât va junghia fiul pe tatăl său și va sugruma fiica pe mama sa! Scrie în Sfânta Scriptură! Că așa va fi în vremea din urmă.

Luați seama, că dacă vreți să nu cădeți din creștinătate și dacă vreți să biruie chipul lui Dumnezeu în noi, și nu al diavolului- prin patimile sale- luptați-vă din răsputeri cu arma postului, căci după cum vedeți, postul este ucigașul patimilor. Pentru că este și dar de la Dumnezeu, dat tuturor celor de luptă lupta cea bună. Faceți începătura aceasta și veți vedea cum vi se va înnoi viața și se va liniști casa.

 Pr. Arsenie Boca, http://ortodox.md/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 Martie 2016 în PARINTI, Uncategorized

 

Ma iarta, tu, copile…

Mi-a fost trecută viaţa prin patima greşelii
Ce-al tinereţii val te-ndeamnă s-o urzeşti,
Când nu te laşi supus sau pradă îndoielii,
Când toate par să fie normale şi fireşti.

Te-am lepădat atunci, în gestul meu nedemn
Găsindu-mi fericirea… fără să ştiu că pier…
Aveam să aflu-n timp c-atât de mult însemni,
Dar prea târziu a fost, iertare să-ţi mai cer.

Mi-am dus singurătatea în sufletu-mi cernit,
Te-am căutat în lacrimi şi-n vajnica-mi durere.
Ascultă-mi, Doamne, ruga, destul am pătimit.
O vorba vreau să-i spun… că nu mai am putere.

Acum când bătrâneţea e-atât de grea povară,
Mă iartă tu, copile, şi-alăturea-mi rămâi.
Ajută-mi neputinţei un zâmbet să-i răsară,
Iar când va fi sfârşitul, să-mi stai la căpătâi.

Marin Bunget
 
Un comentariu

Scris de pe 25 Noiembrie 2015 în COPII, PARINTI

 

Sa nu-ti barfesti parintii nimanui oricat de nevrednici ar fi !

Păi să-ţi întrebi inimioara. Ce să faci? În fiecare dimineaţă să conştientizezi că: „Doamne, eu n-aş fi putut să mă bucur de ziua de astăzi dacă mama mea şi tatăl meu nu mi-ar fi dat viaţă, că puteau să nu mi-o dea, puteau să mă ucidă prin avort”.

La vârsta dumitale sunt foarte mulţi copii care n-au apucat să se nască. Şi, dacă te gândeşti şi-i săruţi mâna mamei în fiecare dimineaţă în gând: „Sărut mâna, mamă, ca nu m-ai dus acolo, să mă omori, şi că mi-ai dat viaţă”, se vor schimba multe. Chiar şi dintre copiii noştri numiţi „copiii străzii”, au conştientizat acest dar… Ei, vă daţi seama, erau foarte supăraţi pe mamele lor pentru că aveau nişte vieţi…, aveau nişte mame…, majoritatea erau abandonaţi sau mamele se prostituau în prezenţa lor, şi îi trimiteau la cerşit…. Nici nu vă puteţi imagina ce-au putut să sufere acei copii, şi sigur că-şi urau mamele… Şi, atunci când îţi urăşti mama sau tatăl, viaţa este cel mai cumplit chin, pentru că o urăşti în sângele tău, în originea ei! Ei, încercând eu să-i ajut să se împace cât de cât cu mama, să aibă o relaţie cât mai aproape de normal, îi întrebam dacă le-ar fi plăcut să nu fie, să nu se fi născut. Şi ei spuneau: „Nu, nu, nu, îmi pare bine că sunt!” Şi le explicam: „Uite, dacă mama te-ar fi avortat, n-ai fi fost”. „Aaa! Atunci sunt bucuros, îi mulţumesc mamei”, aveau un motiv pentru care să-i mulţumească… Voi, sunt sigură că aveţi mai multe motive să-i mulţumiţi, nu? Apoi, cum spunea părintele Vasile Mihoc la o conferinţă la noi, la Craiova, faceţi-i o bucurie cât de mică, aşa, cât un „bip” de celular! Din toate impulsurile astea pe care le aveţi pe telefonul mobil, risipiţi unul ca să-i daţi mamei un bip, cum se spune. Da? Şi îi spui: „Mamă, când primeşti un „bip” de la mine, să ştii că eu îţi spun: „Sărut mâna, te iubesc şi mi-am adus aminte de tine”. Sau, dacă descoperi la tine ceva care nu ţi-a plăcut la mama, sau la tata, să nu-i judeci, ci să zici: „Doamne, ce bine că eu, cu ajutorul Tău, voi putea să lucrez, să vindec această neputinţă a mamei mele”. Niciodată să nu zicem: „Eu n-am să fac niciodată ca mama!”, că vă veţi trezi că veţi face exact ca mama sau exact ca tata pe care-i judecăm. Să nu-i judecăm, ci să-i cinstim! Să-i cinstim oricum ar fi pentru că nu ei cer asta, ci Dumnezeu! Vedeţi, Dumnezeu nu ne cere să-i iubim pe părinţi mai mult decât pe aproapele, ba chiar ne cere să nu ne lepădăm de ei la maturitate, ci să-i cinstim. Şi să întrebăm pe Dumnezeu: „Doamne, ce înseamnă să-mi cinstesc părinţii?”, şi El ne suflă. Îţi doresc să biruieşti.

Monahia Siluana Vlad

 
4 comentarii

Scris de pe 4 Aprilie 2015 în PARINTI

 

De ce unii copii sunt ascultatori, iar altii nu

Dacă un copil este zămislit în zi de post sau în zi de sărbătoare, atunci el se poate naşte cu un defect, moral sau fizic. Astfel, copilul poate deveni de necontrolat, neascultător. De obicei, într-o familie sunt şi copii sănătoşi, dar şi bolnavi. Păcatul părinţilor se răsfrânge asupra copiilor şi aceştia din urmă pătimesc din cauza lor.

Sunt fără minte acei părinţi care, deşi au copii sugari, înjură, se ceartă, fac rău şi trăiesc doar pentru trup. Toate patimile lor se vor răsfrânge asupra copilului. Chiar dacă este în pântecele mamei, copilul simte starea acesteia şi se poate naşte bolnav. Dacă femeia însărcinată bea, fumează sau face alte păcate, copilul se va naşte cu predispoziţie spre patimi. Atunci când în familie sunt copii mici, nu trebuie să credem că ei nu înţeleg nimic. Înţeleg totul. Copiii sunt ca un burete, absorb totul de la părinţi.

La Sfântul Ambrozie al Mediolanului a venit mama Fericitului Augustin și i-a spus: „Părinte, plâng zi și noapte deoarece fiul meu nu-l cunoaște de Domnul, și trăiește în păcat.”. Episcopul i-a spus: „Ține minte că Domnul nu va uita lacrimile tale: Fiul tău va veni la Domnul.”

După aceea, fiul a ajuns la Mediolan, chiar când episcopul predica. Fericitul Augustin l-a auzit și a crezut, iar Sfântul Ambrozie l-a botezat. Domnul i-a dat noului botezat o astfel de credință, încât acesta a devenit un mare teolog. Le dicta copiștilor texte de teologie și aceia nu reușiau să țină pasul cu el. Ca să citești toată opera lui, câte 8 ore pe zi, ți-ar trebui 80 de ani din viață.

La rugăciunele mamei, copilul a primit acest dar deosebit. Atunci când mama se roagă pentru copilul ei, copilul nu arde în foc, nu se îneacă în apă…Rugăciunea mamei îl scoate și de pe fundul mării. Este la fel de puternică ca cea a bisericii. Numai că ne este lene să ne rugăm și de aceea copiii și apropiații noștri nu cred în Domnul.

Pr. Ambrozie Iurasov

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 3 Martie 2015 în COPII, PARINTI

 

Copiii nu se zidesc prin laudele necontenite

Copiii nu se zidesc prin laudele necontenite. Devin egoişti şi iubitori de slavă deşartă. Vor dori întreaga viaţă să fie lăudaţi de toţi, neîncetat, chiar dacă li se spun şi minciuni. Din nefericire, astăzi toţi s-au învăţat să mintă, iar cei iubitori de slavă deşartă primesc minciunile, acestea sunt hrana lor. „Spune orice, fie şi minciună, fie şi ironie”, zic ei. Dumnezeu nu vrea asta. Dumnezeu vrea adevărul. Din nefericire, asta n-o înţeleg toţi, şi fac cu desăvârşire cele potrivnice. Copiii, când sunt lăudaţi mereu, fără discernământ, sunt luaţi în stăpânire de cel potrivnic. Le răscoleşte egoismul şi, obişnuiţi de mici cu laudele părinţilor şi ale învăţătorilor, pot să înainteze în învăţătură, dar ce folos? În viaţă vor ieşi egoişti, iar nu creştini. Egoiştii nu pot să fie niciodată creştini. Egoiştii vor întotdeauna să fie lăudaţi de toţi, să fie iubiţi de toţi, toţi să-i vorbească de bine, lucru pe care Dumnezeul nostru, Biserica noastră, Hristosul nostru nu le voieşte.

Religia noastră nu vrea acest chip, acest fel de educaţie. Dimpotrivă, vrea ca de mici copii să înveţe adevărul. Adevărul lui Hristos întăreşte faptul că, dacă îl lauzi pe un om, îl faci egoist. Omul egoist este un rătăcit, călăuzit de diavolul, de duhul cel rău. Astfel, crescând în egoism, întâia lui îndeletnicire este să-L tăgăduiască pe Dumnezeu şi să fie un egoist inadaptabil în comunitate. Trebuie să spui adevărul, să-l afle omul. Altfel îl întăreşti în neştiinţa lui. Când spui celuilalt adevărul, atunci el se orientează, ia aminte, îi ascultă şi pe ceilalţi, se înfrânează. Astfel, şi copilului îi vei spune adevărul, îl vei certa, ca să-şi dea seama că ceea ce face nu-i bine. Ce spune înţeleptul Solomon? Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme (Pildele lui Sol. 13, 24). Dar nu să-l baţi cu bâta, căci atunci sărim dincolo de hotare şi se întâmplă contrariul. Prin lauda de mici, îi purtăm pe copiii noştri la egoism. Iar pe cel egoist poţi să-l înşeli, e de-ajuns să-i spui că este bun, să-i umfli eul. Şi aşa îţi spune: „A, acesta mă laudă, acesta este bun”. Acestea nu sunt lucruri corecte. Pentru că omul creşte în egoism, încep încurcăturile înlăuntrul său, suferă, nu ştie ce să facă. Pricina frământării sufleteşti este egoismul. Chiar şi psihiatrii înşişi, dacă studiază acest lucru, vor vedea că egoistul este bolnav.

Niciodată nu trebuie să-i lăudăm şi să-i linguşim pe semenii noştri, ci să-i călăuzim către smerenie şi către iubirea lui Dumnezeu. Şi să nu căutăm noi să ne iubească, lăudându-i pe ceilalţi. Să învăţăm să iubim, iar nu să cerem să fim iubiţi. Să-i iubim pe toţi şi să facem jertfe cât putem mai mari, pentru toţi fraţii cei întru Hristos, dezinteresat, fără să aşteptăm laude şi iubire de la ei. Aceştia vor face tot ceea ce Dumnezeu le va spune. Dacă şi ei sunt creştini, vom da slavă lui Dumnezeu că ne-am întâlnit şi i-am ajutat sau le-am spus un cuvânt bun. Aşa să-i povăţuiţi şi pe copiii de la şcoală. Acesta este adevărul. Altfel devin inadaptabili. Nu ştiu unde merg şi ce fac, iar pricina suntem noi, că i-am făcut aşa. Nu i-am călăuzit spre adevăr, spre smerenie, spre iubirea lui Dumnezeu. I-am făcut egoişti, iar acum iată roadă! Există, însă, şi copii care provin din părinţi smeriţi, şi cărora li se vorbeşte de când sunt mici despre Dumnezeu şi despre sfânta smerenie.

Aceşti copii nu creează probleme semenilor lor. Nu se mânie când le arăţi greşeala, ci se străduiesc să se îndrepte, şi se roagă lui Dumnezeu să-i ajute să nu devină egoişti. Eu, ce să vă spun, când am ajuns în Sfântul Munte am mers la nişte Bătrâni tare sfinţi. Aceştia niciodată nu mi-au spus „Bravo!”. Întotdeauna mă sfătuiau cum să-L iubesc pe Dumnezeu şi cum să fiu întotdeauna smerit. Să-L chem pe Dumnezeu să mă întărească în sufletul meu şi să-L iubesc mult. Nici n-am ştiut de acest „Bravo!”, nici nu l-am căutat. Dimpotrivă, mă strâmtoram că Bătrânii mei nu mă certau. Ziceam: „Mânca-m-ar Raiul, n-am găsit Bătrâni buni!”. Voiam să mă mustre, să mă certe, să se poarte aspru. Dacă aude vreun creştin ce vă spun eu acum, se pierde cu firea şi nu le primeşte. Cu toate acestea, aşa este bine – smerit, sincer. Nici părinţii mei nu mi-au spus niciodată „Bravo!”. Nici nu-l voiam. Pentru aceasta, tot ce făceam, făceam dezinteresat. Acum, că mă laudă oamenii, mă simt prost. Ce să vă spun… Mă atinge înăuntru când ceilalţi îmi spun „Bravo!”. Dar nu m-am vătămat, fiindcă am învăţat smerenia. Şi acum, de ce nu vreau să fiu lăudat? Pentru că ştiu că lauda îl face pe om găunos şi alungă harul lui Dumnezeu. Iar harul lui Dumnezeu vine numai prin sfânta smerenie.

Omul smerit este omul desăvârşit. Nu sunt acestea frumoase? Nu sunt adevărate? Cui îi spui asta, va zice: „Ce spui, bunule, dacă nu-l lauzi pe copil nici nu poate citi, nici, nici…”. Dar aceasta se întâmplă pentru că aşa suntem noi, şi îi facem aşa şi pe copii. Adică am rătăcit de la adevăr. Egoismul l-a scos pe om din Rai, este un mare rău. Primii oameni, Adam şi Eva, erau simpli şi smeriţi, pentru aceea trăiau în Rai. Aveau, precum se spune în limbaj teologic, cele dintru început, adică harismele pe care Dumnezeu le-a dat la început, când l-a zidit pe om, adică viaţa, nemurirea, conştiinţa, stăpânirea peste sine, iubirea, smerenia şi celelalte. Apoi diavolul a izbutit să-i înşele prin laudă. S-au umplut de egoism, însă, firescul omului, aşa cum l-a plăsmuit Dumnezeu, este smerenia. În vreme ce egoismul este ceva nefiresc, este boală, este împotriva firii. Aşadar, când noi umflam în copil acest „super-eu” cu laudele, îi aţâţăm egoismul, îi facem mare rău. Îl facem mult mai uşor influenţabil de lucrurile diavoleşti. Astfel, crescând, îl îndepărtăm de toate lucrurile de preţ vieţii. Nu credeţi că aceasta este pricina pentru care copiii se pierd, pentru care oamenii se răzvrătesc? Este egoismul, pe care din fragedă vârstă părinţii li l-au sădit. Diavolul este marele egoist, marele luceafăr. Adică îl trăim pe diavolul înlăuntrul nostru, îl trăim pe luceafăr. Nu trăim smerenie. Smerenia e a lui Dumnezeu, este ceva trebuincios sufletului omului.

Este ceva organic. Iar când lipseşte, este ca şi când ar lipsi inima din organism. Inima dă viaţă organismului, iar smerenia dă viaţă sufletului. Prin egoism, omul este de partea duhului celui rău, adică se dezvoltă cu duhul cel rău, nu cu cel bun. Asta a izbutit diavolul să facă. A făcut pământul labirint, ca să nu ne mai putem înţelege între noi. Ce să fie toate astea pe care le-am păţit, şi nu ne dăm seama? Vedeţi cum ne-am înşelat? Am făcut pământul nostru şi epoca noastră o adevărată clinică de psihiatrie! Şi nu ne dăm seama de greşeală. Toţi ne mirăm: „Ce-am devenit, unde mergem, de ce copiii noştri au apucat-o pe un astfel de drum, de ce-au plecat de acasă, de ce au părăsit viaţa, şcoala? De ce se-ntâmplă asta?”. Diavolul a izbutit să se facă pe sine nevăzut şi să-i facă pe oameni să-l numească în alte feluri. Doctorii, psihologii spun deseori, când un om pătimeşte: „A, ai o nevroză! A, ai o angoasă!” şi altele asemenea. Nu pot pricepe că diavolul răscoleşte şi tulbură în om egoismul. Şi totuşi diavolul există, este duhul răutăţii. Dacă spunem că nu există, este ca şi când am tăgădui Evanghelia, care vorbeşte despre el.

Acesta este vrăjmaşul nostru, cel ce ne luptă toată viaţa, potrivnicul lui Hristos, de aceea se numeşte şi antihrist. Hristos a venit pe pământ ca să ne scape de diavolul şi să ne dăruiască mântuirea. Drept aceea, trebuie să-i învăţăm pe copii să trăiască smerit şi simplu, să nu caute lauda şi pe „Bravo!”. Să-i învăţăm că există smerenia, care este sănătatea vieţii. Concepţia societăţii contemporane face rău copiilor. Ea are altă psihologie, altă pedagogie, care se adresează copiilor ateilor. Această concepţie duce la samavolnicie. Şi vedeţi roadele la copii şi la tineri. Tinerii strigă astăzi, zicând: «Trebuie să ne înţelegeţi!». Însă nu trebuie să mergem noi la ei. Dimpotrivă, ne vom ruga pentru ei, vom spune ce-i bine, vom trăi binele, îl vom propovădui, dar nu ne vom adapta duhului lor. Să nu stricăm măreţia credinţei noastre. Nu se cuvine ca, încercând să-i ajutăm, să dobândim felul lor de a gândi. Trebuie să fim cine suntem, şi să propovăduim adevărul, lumina. De la Părinţi vor învăţa copiii. Învăţătura Părinţilor le va arăta cele despre spovedanie, patimi, răutăţi, cum au biruit sfinţii răul înlăuntrul lor. Iar noi ne vom ruga ca Dumnezeu să Se sălăşluiască înlăuntrul lor.

Pr. Porfirie, Moldova Ortodoxă

 
4 comentarii

Scris de pe 6 Ianuarie 2015 în COPII, FAMILIE, PARINTI