RSS

Arhive pe categorii: PARINTI

De ce unii copii sunt ascultatori, iar altii nu

Dacă un copil este zămislit în zi de post sau în zi de sărbătoare, atunci el se poate naşte cu un defect, moral sau fizic. Astfel, copilul poate deveni de necontrolat, neascultător. De obicei, într-o familie sunt şi copii sănătoşi, dar şi bolnavi. Păcatul părinţilor se răsfrânge asupra copiilor şi aceştia din urmă pătimesc din cauza lor.

Sunt fără minte acei părinţi care, deşi au copii sugari, înjură, se ceartă, fac rău şi trăiesc doar pentru trup. Toate patimile lor se vor răsfrânge asupra copilului. Chiar dacă este în pântecele mamei, copilul simte starea acesteia şi se poate naşte bolnav. Dacă femeia însărcinată bea, fumează sau face alte păcate, copilul se va naşte cu predispoziţie spre patimi. Atunci când în familie sunt copii mici, nu trebuie să credem că ei nu înţeleg nimic. Înţeleg totul. Copiii sunt ca un burete, absorb totul de la părinţi.

La Sfântul Ambrozie al Mediolanului a venit mama Fericitului Augustin și i-a spus: „Părinte, plâng zi și noapte deoarece fiul meu nu-l cunoaște de Domnul, și trăiește în păcat.”. Episcopul i-a spus: „Ține minte că Domnul nu va uita lacrimile tale: Fiul tău va veni la Domnul.”

După aceea, fiul a ajuns la Mediolan, chiar când episcopul predica. Fericitul Augustin l-a auzit și a crezut, iar Sfântul Ambrozie l-a botezat. Domnul i-a dat noului botezat o astfel de credință, încât acesta a devenit un mare teolog. Le dicta copiștilor texte de teologie și aceia nu reușiau să țină pasul cu el. Ca să citești toată opera lui, câte 8 ore pe zi, ți-ar trebui 80 de ani din viață.

La rugăciunele mamei, copilul a primit acest dar deosebit. Atunci când mama se roagă pentru copilul ei, copilul nu arde în foc, nu se îneacă în apă…Rugăciunea mamei îl scoate și de pe fundul mării. Este la fel de puternică ca cea a bisericii. Numai că ne este lene să ne rugăm și de aceea copiii și apropiații noștri nu cred în Domnul.

Pr. Ambrozie Iurasov

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 3 martie 2015 în COPII, PARINTI

 

Copiii nu se zidesc prin laudele necontenite

Copiii nu se zidesc prin laudele necontenite. Devin egoişti şi iubitori de slavă deşartă. Vor dori întreaga viaţă să fie lăudaţi de toţi, neîncetat, chiar dacă li se spun şi minciuni. Din nefericire, astăzi toţi s-au învăţat să mintă, iar cei iubitori de slavă deşartă primesc minciunile, acestea sunt hrana lor. „Spune orice, fie şi minciună, fie şi ironie”, zic ei. Dumnezeu nu vrea asta. Dumnezeu vrea adevărul. Din nefericire, asta n-o înţeleg toţi, şi fac cu desăvârşire cele potrivnice. Copiii, când sunt lăudaţi mereu, fără discernământ, sunt luaţi în stăpânire de cel potrivnic. Le răscoleşte egoismul şi, obişnuiţi de mici cu laudele părinţilor şi ale învăţătorilor, pot să înainteze în învăţătură, dar ce folos? În viaţă vor ieşi egoişti, iar nu creştini. Egoiştii nu pot să fie niciodată creştini. Egoiştii vor întotdeauna să fie lăudaţi de toţi, să fie iubiţi de toţi, toţi să-i vorbească de bine, lucru pe care Dumnezeul nostru, Biserica noastră, Hristosul nostru nu le voieşte.

Religia noastră nu vrea acest chip, acest fel de educaţie. Dimpotrivă, vrea ca de mici copii să înveţe adevărul. Adevărul lui Hristos întăreşte faptul că, dacă îl lauzi pe un om, îl faci egoist. Omul egoist este un rătăcit, călăuzit de diavolul, de duhul cel rău. Astfel, crescând în egoism, întâia lui îndeletnicire este să-L tăgăduiască pe Dumnezeu şi să fie un egoist inadaptabil în comunitate. Trebuie să spui adevărul, să-l afle omul. Altfel îl întăreşti în neştiinţa lui. Când spui celuilalt adevărul, atunci el se orientează, ia aminte, îi ascultă şi pe ceilalţi, se înfrânează. Astfel, şi copilului îi vei spune adevărul, îl vei certa, ca să-şi dea seama că ceea ce face nu-i bine. Ce spune înţeleptul Solomon? Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme (Pildele lui Sol. 13, 24). Dar nu să-l baţi cu bâta, căci atunci sărim dincolo de hotare şi se întâmplă contrariul. Prin lauda de mici, îi purtăm pe copiii noştri la egoism. Iar pe cel egoist poţi să-l înşeli, e de-ajuns să-i spui că este bun, să-i umfli eul. Şi aşa îţi spune: „A, acesta mă laudă, acesta este bun”. Acestea nu sunt lucruri corecte. Pentru că omul creşte în egoism, încep încurcăturile înlăuntrul său, suferă, nu ştie ce să facă. Pricina frământării sufleteşti este egoismul. Chiar şi psihiatrii înşişi, dacă studiază acest lucru, vor vedea că egoistul este bolnav.

Niciodată nu trebuie să-i lăudăm şi să-i linguşim pe semenii noştri, ci să-i călăuzim către smerenie şi către iubirea lui Dumnezeu. Şi să nu căutăm noi să ne iubească, lăudându-i pe ceilalţi. Să învăţăm să iubim, iar nu să cerem să fim iubiţi. Să-i iubim pe toţi şi să facem jertfe cât putem mai mari, pentru toţi fraţii cei întru Hristos, dezinteresat, fără să aşteptăm laude şi iubire de la ei. Aceştia vor face tot ceea ce Dumnezeu le va spune. Dacă şi ei sunt creştini, vom da slavă lui Dumnezeu că ne-am întâlnit şi i-am ajutat sau le-am spus un cuvânt bun. Aşa să-i povăţuiţi şi pe copiii de la şcoală. Acesta este adevărul. Altfel devin inadaptabili. Nu ştiu unde merg şi ce fac, iar pricina suntem noi, că i-am făcut aşa. Nu i-am călăuzit spre adevăr, spre smerenie, spre iubirea lui Dumnezeu. I-am făcut egoişti, iar acum iată roadă! Există, însă, şi copii care provin din părinţi smeriţi, şi cărora li se vorbeşte de când sunt mici despre Dumnezeu şi despre sfânta smerenie.

Aceşti copii nu creează probleme semenilor lor. Nu se mânie când le arăţi greşeala, ci se străduiesc să se îndrepte, şi se roagă lui Dumnezeu să-i ajute să nu devină egoişti. Eu, ce să vă spun, când am ajuns în Sfântul Munte am mers la nişte Bătrâni tare sfinţi. Aceştia niciodată nu mi-au spus „Bravo!”. Întotdeauna mă sfătuiau cum să-L iubesc pe Dumnezeu şi cum să fiu întotdeauna smerit. Să-L chem pe Dumnezeu să mă întărească în sufletul meu şi să-L iubesc mult. Nici n-am ştiut de acest „Bravo!”, nici nu l-am căutat. Dimpotrivă, mă strâmtoram că Bătrânii mei nu mă certau. Ziceam: „Mânca-m-ar Raiul, n-am găsit Bătrâni buni!”. Voiam să mă mustre, să mă certe, să se poarte aspru. Dacă aude vreun creştin ce vă spun eu acum, se pierde cu firea şi nu le primeşte. Cu toate acestea, aşa este bine – smerit, sincer. Nici părinţii mei nu mi-au spus niciodată „Bravo!”. Nici nu-l voiam. Pentru aceasta, tot ce făceam, făceam dezinteresat. Acum, că mă laudă oamenii, mă simt prost. Ce să vă spun… Mă atinge înăuntru când ceilalţi îmi spun „Bravo!”. Dar nu m-am vătămat, fiindcă am învăţat smerenia. Şi acum, de ce nu vreau să fiu lăudat? Pentru că ştiu că lauda îl face pe om găunos şi alungă harul lui Dumnezeu. Iar harul lui Dumnezeu vine numai prin sfânta smerenie.

Omul smerit este omul desăvârşit. Nu sunt acestea frumoase? Nu sunt adevărate? Cui îi spui asta, va zice: „Ce spui, bunule, dacă nu-l lauzi pe copil nici nu poate citi, nici, nici…”. Dar aceasta se întâmplă pentru că aşa suntem noi, şi îi facem aşa şi pe copii. Adică am rătăcit de la adevăr. Egoismul l-a scos pe om din Rai, este un mare rău. Primii oameni, Adam şi Eva, erau simpli şi smeriţi, pentru aceea trăiau în Rai. Aveau, precum se spune în limbaj teologic, cele dintru început, adică harismele pe care Dumnezeu le-a dat la început, când l-a zidit pe om, adică viaţa, nemurirea, conştiinţa, stăpânirea peste sine, iubirea, smerenia şi celelalte. Apoi diavolul a izbutit să-i înşele prin laudă. S-au umplut de egoism, însă, firescul omului, aşa cum l-a plăsmuit Dumnezeu, este smerenia. În vreme ce egoismul este ceva nefiresc, este boală, este împotriva firii. Aşadar, când noi umflam în copil acest „super-eu” cu laudele, îi aţâţăm egoismul, îi facem mare rău. Îl facem mult mai uşor influenţabil de lucrurile diavoleşti. Astfel, crescând, îl îndepărtăm de toate lucrurile de preţ vieţii. Nu credeţi că aceasta este pricina pentru care copiii se pierd, pentru care oamenii se răzvrătesc? Este egoismul, pe care din fragedă vârstă părinţii li l-au sădit. Diavolul este marele egoist, marele luceafăr. Adică îl trăim pe diavolul înlăuntrul nostru, îl trăim pe luceafăr. Nu trăim smerenie. Smerenia e a lui Dumnezeu, este ceva trebuincios sufletului omului.

Este ceva organic. Iar când lipseşte, este ca şi când ar lipsi inima din organism. Inima dă viaţă organismului, iar smerenia dă viaţă sufletului. Prin egoism, omul este de partea duhului celui rău, adică se dezvoltă cu duhul cel rău, nu cu cel bun. Asta a izbutit diavolul să facă. A făcut pământul labirint, ca să nu ne mai putem înţelege între noi. Ce să fie toate astea pe care le-am păţit, şi nu ne dăm seama? Vedeţi cum ne-am înşelat? Am făcut pământul nostru şi epoca noastră o adevărată clinică de psihiatrie! Şi nu ne dăm seama de greşeală. Toţi ne mirăm: „Ce-am devenit, unde mergem, de ce copiii noştri au apucat-o pe un astfel de drum, de ce-au plecat de acasă, de ce au părăsit viaţa, şcoala? De ce se-ntâmplă asta?”. Diavolul a izbutit să se facă pe sine nevăzut şi să-i facă pe oameni să-l numească în alte feluri. Doctorii, psihologii spun deseori, când un om pătimeşte: „A, ai o nevroză! A, ai o angoasă!” şi altele asemenea. Nu pot pricepe că diavolul răscoleşte şi tulbură în om egoismul. Şi totuşi diavolul există, este duhul răutăţii. Dacă spunem că nu există, este ca şi când am tăgădui Evanghelia, care vorbeşte despre el.

Acesta este vrăjmaşul nostru, cel ce ne luptă toată viaţa, potrivnicul lui Hristos, de aceea se numeşte şi antihrist. Hristos a venit pe pământ ca să ne scape de diavolul şi să ne dăruiască mântuirea. Drept aceea, trebuie să-i învăţăm pe copii să trăiască smerit şi simplu, să nu caute lauda şi pe „Bravo!”. Să-i învăţăm că există smerenia, care este sănătatea vieţii. Concepţia societăţii contemporane face rău copiilor. Ea are altă psihologie, altă pedagogie, care se adresează copiilor ateilor. Această concepţie duce la samavolnicie. Şi vedeţi roadele la copii şi la tineri. Tinerii strigă astăzi, zicând: «Trebuie să ne înţelegeţi!». Însă nu trebuie să mergem noi la ei. Dimpotrivă, ne vom ruga pentru ei, vom spune ce-i bine, vom trăi binele, îl vom propovădui, dar nu ne vom adapta duhului lor. Să nu stricăm măreţia credinţei noastre. Nu se cuvine ca, încercând să-i ajutăm, să dobândim felul lor de a gândi. Trebuie să fim cine suntem, şi să propovăduim adevărul, lumina. De la Părinţi vor învăţa copiii. Învăţătura Părinţilor le va arăta cele despre spovedanie, patimi, răutăţi, cum au biruit sfinţii răul înlăuntrul lor. Iar noi ne vom ruga ca Dumnezeu să Se sălăşluiască înlăuntrul lor.

Pr. Porfirie, Moldova Ortodoxă

 
4 comentarii

Scris de pe 6 ianuarie 2015 în COPII, FAMILIE, PARINTI

 

Despre necinstirea parintilor

Am citit într-o carte că într-un sat de munte un tânăr rămăsese cu bătrânul lui tată. Fiind necăsătorit, a cunoscut o tânără care i-a spus că s-ar căsători cu el, dar nu poate pentru că nu vrea să ajungă să îngrijească şi de tacă-său. Tânărul nostru i-a promis că-l va lua pe bătrân şi-l va duce de acasă. Cum a zis, aşa a şi făcut. Căci, într-o dimineaţă îşi luă bătrânul său tată de braţ, îl scoase binişor din sat şi-l duse spre întinsele păduri din munte, ca să se rătăcească şi să-l mănânce fiarele sălbatice. Cu ochii înlăcrimaţi bătrânul tată mergea înainte şi suspina. Deodată, tânărul se opreşte şi voi să se despartă de el ca să se întoarcă acasă, dar tatăl lui îi zise cu ochii în lacrimi: “Fiul meu, vezi, colo mai sus este o piatră mare; te rog, du-mă până acolo, căci până acolo am dus şi eu pe tata”. Şi plângea, plângea mereu bătrânul, pentru că şi-a adus aminte abia atunci de marele păcate pe care-l făcuse când era tânăr.

 
Un comentariu

Scris de pe 24 octombrie 2014 în COPII, PARINTI

 

10 sfaturi pentru parinti

Dumnezeu ne-a lăsat copiii deşi nu ştim cum să-i creştem. Uneori plozii ne sâcâie, alteori ne încântă. Fac prostii şi-i iertăm. Ei ne învaţă să fim părinţi. Fără copiii noştri am rămâne noi copii. Fără ei n-am înţelege dragostea lui Dumnezeu de Tată.  Şi nici durerea Sa. Pruncii sunt ca săgeţile în mâna unui arcaş. Atenţie: nu încordaţi arcul după ce aţi tras săgeata! Nu se poate întoarce înapoi! Nu-i suficient să le cumpăraţi jucării. Lego-urile, maşinuţele, şi nici iPad-urile nu-i fac fericiţi. Jocurile nu iubesc. Ele doar le consumă timpul. Îi fac insensibili. Nu de like-uri au nevoie pruncii, ci de îmbrăţisările noastre.

Tot timpul le oferim dascăli: la mate, la engleză, la sport. Biserica, şcoala, facultatea, mass-media. Peste tot învăţători. Consilieri. Dar noi nu mai suntem de mult învăţătorii lor. Şi nici ei elevi ascultători… Faceţi-vă timp pentru ei. În Cer singurul lucru pe care-l putem lua de pe pământ sunt copiii… Fiii şi fiicele sunt ca betonul. Când e moale poate fi modelat. Când s-a întărit pot trece peste el şi elefanţii. Nimic nu-i mai modifică forma! Nu ignoraţi să-i modelaţi când sunt mici! Lăsaţi copiii să fie copii. Nu încercaţi să îi maturizaţi, să-i coaceţi înainte de vreme! Nu conspiraţi împotriva copilăriei lor! Nu cedaţi nici în faţa mofturilor. Cei tari nu dau dovadă de slăbiciune. Nu-i plictisiţi cu Biblia. E-o pâine care întotdeauna satură. Nu-i intoxicaţi. S-o faceţi atrăgătoare! Spuneţi-I lui Dumnezeu despre copii dar şi pruncilor despre Dumnezeu! Copiii nu-s mai puţin importanţi ca adulţii. Hristos vrea să-i mântuie şi pe ei.  Altfel, n-ar mai fi poruncit: “Lăsaţi copiii să vină la mine!”

Fiţi ca taximetriştii: căraţi-vă copiii peste tot. Mai ales la biserică! Într-o zi Dumnezeu vă va umple casa de îngeri. Iubiţi-vă copiii. Dumnezeu vi i-a dat să-i faceţi sfinţi, nu lemne de foc pentru iad! Nu-i abandonaţi. Nu ştiţi câţi dintre ei vor fi un Moise, un Iosif, un Beethoven, un preot, un doctor… Mulţumim Hristoase pentru că ne-ai dat prunci! Creşte-i, păzeşte-i, şi urcă-i la Cer!

Nicolae G.

 
Un comentariu

Scris de pe 6 august 2014 în COPII, PARINTI

 

Buna dezvoltare a copiilor

Educaţia copilului începe încă din perioada sarcinii. Dacă mama care poartă în pântece se supără şi se mâhneşte, atunci şi fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă şi trăieşte duhovniceşte, copilaşul din pântecele ei se sfinţeşte. De aceea, femeia atunci când este însărcinată trebuie să rostească Rugăciunea lui Iisus, să citească puţin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-şi pricinuiască nelinişti, dar şi ceilalţi să caute să nu o mâhnească. Făcând astfel, copilul care se va naşte va fi sfinţit, iar părinţii nu vor avea probleme cu el, nici când este mic, nici când va creşte mare. Apoi, după ce se va naşte copilul, mama trebuie să-l alăpteze cât poate mai mult. Laptele mamei dă sănătate copiilor ei. Prin alăptare copiii nu sug numai lapte, ci şi dragoste, afecţiune, mângâiere, siguranţă, dobândind astfel un caracter puternic. Dar şi pe mamă o ajută alăptarea. Atunci când mamele nu-şi alăptează copiii, se creează anomalii în organismul lor, care pot duce chiar şi la extirparea sânului.

Cuviosul Paisie Aghioritul

 
Un comentariu

Scris de pe 28 iulie 2014 în COPII, PARINTI

 

Bunica

O sfanta din icoane cu fata zambitoare,
Cu ochii de carbune, cu parul ca de nea,
De-o bunatate rara, cu inima deschisa,
Curata ca si crinul. Asa-i bunica mea.

O, cum o vad si-acum, cu furca-n brau infipta,
O vad si simt cum trece prin mine un fior,
Caci parca-aud si-acum povestea cu craiese
Si fusul la ureche cum sfaraie usor.

Aceasta poezie iti este inchinata,
Bunica scumpa, tie, din tot sufletul meu.
Esti sacra pentru mine si te asigur buno,
Ca vie si mareata ramane-vei mereu.

Nicolae Labis

 
4 comentarii

Scris de pe 26 martie 2014 în PARINTI

 

Imi spun copiii …

Îmi spun copiii „săru-mâna” –
Se cheamă c-am îmbătrânit…
Răspund sfios, cu glas şoptit,
Dar plin de zel – ca-ntotdeauna.

Mă simt stingher printre copii
Şi-o gheară-n inimă îmi sapă
Veninul gura mi-o adapă
Gândind la anii mei pustii.

Pe uliţa prunciei mele
Privesc în jur, înstrăinat…
Mi-e pasul sigur, de bărbat,
Da-n ochi îmi joacă lacrimi grele.

Pe-aici, visând măreţe fapte,
Desculţ fugeam, cu pasul sprinten,
Când tinereţea îmi da pinten
Hoinar să fiu din zi în noapte.

Pe-aici, călcând cu paşi de vată,
Tremurător, cu gâtu-uscat,
Întâia oară-am sărutat
O gură umedă de fată.

Măreţe fapte n-am urmat
Iar gura fetei, vestejită,
– Sub glie, poate-ncremenită –
De suferinţe s-a uscat.

Îmi spun copiii „săru-mâna”…
Sfios răspund şi plin de teamă;
Ca ieri, cu ei eram de-o seamă –
Ca mâine, casă mi-e ţărâna…

Boris Ioachim

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 1 martie 2014 în COPII, MAMA, PARINTI, TATA