RSS

Arhive pe categorii: SFATURI

Cat de grav este pacatul femeilor care se machiaza si se impodobesc

applying_makeup.jpg

Atentie fetelor, mamelor barbatilor, caci acum sunt foarte multi care se sulimenesc mai rau decat femeile. Ma cutremur ce spune aceasta Sfanta ce va fi la vama 22 cand vor fi judecate femeile de diavoli pentru aranjamentul exterior prin care smintesc si atrag sufletele la desfranare (haine sexi, silicoane, machiaj si celelalte aranjamente).

VAMA A DOUĂZECI ŞI DOUA, A SULIMENIRILOR

Plecând mai departe am ajuns la vama acelora care se sulimenesc, fâcându-şi faţa albă şi rumenă, ca să se arate frumoase, şi să-i tragă pe tineri spre pofta curviilor, şi a acelora care se împodobesc cu feluri de podoabe şi cu flori, şi cu miresme se ung, şi dracii acelei vămi erau mârşavi şi foarte grozavi şi urâţi, arătându-se ca şi cum ar fi femei sulimenite, şi cu feluri de podoabe pe capetele lor, şi alţii cu mulţime de flori împodobiţi şi ieşea o mare putoare de la dânşii, şl alţii se arătau cu cutii, cu dresuri, cu păhăruţe pline de scârnăvii.

Şi dacă m-au văzut, că sunt femeie au alergat asupra noastră urlând şi zbierând ca nişte fiare sălbatice, repezindu-se să mă răpească din mâinile sfinţilor îngeri, şi făcând chipuri curveşti şi măscăriciuni, şi cercându-mă foarte cu de-amănuntul, una câte una, de m-am sulimenit, şi m-am dus la biserică sulimenită şi în ce zi m-am sulimenit, şi de câte ori, sau de m-am spălat cu gând să mă fac mai albă, să plac celor ce mă vor vedea, sau de m-am uns cu niscaiva miresme şi unsori mirositoare, pentru pofta curviei, nelăsându-mă după cum m-a făcut Dumnezeu.

Şi se mirau dracii cum am ajuns până la acea vamă, şi eu tremuram de frică şi fiind femeie săracă, n-am făcut, nici ştiu să mă fi dres vreodată şi la unele m-am aflat vinovată şi se repezeau dracii să mă răpească, din mâinile sfinţilor îngeri şi dând sfinţii îngeri din cele ce mi-a dăruit Sfântul Vasile, am scăpat şi de la această blestemată vamă, şi strigau dracii şi scrâşneau cu dinţii, şi se lăudau că vor umple iadul de femeile, care se sulimenesc şi se împodobesc.

Şi ducându-ne vorbeau sfinţii îngeri între dânşii, vezi de la această vamă nu scapă nici una din femeile acelea care se sulimenesc, şi se împodobesc, ca să se arate frumoase, că le răpesc dracii de la această vamă şi le aruncă jos în iad, fiindcă ele socotesc că n-ar fi păcat, şi este mai mare decât curvia, că dă sminteală celor ce le vor vedea, şi răpesc pe tineri, asemănându-se dracilor.

Mărturia Sfintei Teodora despre Vamile Vazduhului

Reclame
 

SARPELE si LICURICIUL

luminalicurici1

Odată un șarpe urmarea un licurici. După multe zile de urmărire, licuriciul obosit, se oprește și-i zise șarpelui:
-Pot să-ți pun trei întrebări?
-Nu sunt obișnuit să răspund nimănui – zise șarpele -, dar cum urmează sa te mănânc, poți să întrebi!
-Fac parte din hrana ta zilnică?
-Nu! răspunse șarpele..
-Ți-am făcut vreun rău?
-Nu, sigur că nu!..
-Și-atunci, de ce vrei să mă mănânci? întrebă exasperat licuriciul..
-Pentru că nu suport să te văd strălucind!.. răspunse încordat șarpele..

Morala: când luminezi pe drumul tău, faci lumină și celorlați și asta deranjează persoanele care pândesc în penumbra.

P.S.: șerpii care mănâncă licuricii, nu înțeleg că vor rămâne în întuneric pentru totdeauna.

 
7 comentarii

Scris de pe 30 mai 2019 în INVIDIA, SFATURI

 

Minunata lume noua loveste crancen: femeile devin barbati, iar barbatii femei

cap-femeie-barbat-750x335

Într-o vreme femeile roșeau la cea mai vagă aluzie cu iz sexual pe care-o dezavuau sincer. Asta pentru că sexul era o chestiune exclusiv intimă, având nu doar dimensiunea animalică pe care-o are în lumea de azi.

Într-o vreme bărbații erau eleganți, își cântăreau vorbele, iar când se aflau în tovărășia unei femei știau să vorbească, nu se blocau precum prostovanii de azi. Atunci femeile nu erau egale bărbaților pentru că nici bărbații nu erau egali femeilor. Pur și simplu erau două jumătăți care se completau reciproc.

Faceți un exercițiu simplu gândindu-vă ce s-a câștigat de când ideologia falsă căreia-i suntem obligați să ne închinăm azi se află la putere. Ce-ați câștigat de când femeile au fost trecute la egalitate cu bărbații? Dar ele, ce-au câștigat?

Înainte pe străzi vedeai femei elegante, o plăcere vizuală profundă. Acum vezi femei lălâi, îmbrăcate doar pentru a nu ieși dezbrăcate din casă. Femeile delicate sunt o amintire a trecutului. Acum muierea bea cot la cot cu bărbatul, vorbește porcos, râgâie și înjură mai abitir decât un birjar. Imaginea femeilor cu tricouri pe care scrie „MUIE PSD” e mai mult decât relevantă.

Pe partea cealaltă, bărbatul a suferit o mutație în sens contrar. Se-mbracă aberant, cu lucruri mulate. Doar când vezi pantalonii mulați peste picioarele strâmbe și/sau crăcănate ale masculilor din ziua de azi te-apucă voma. Oameni care-ar trebui să fie la vârsta la care ar trebui să aibă o imagine de ansamblu asupra vieții se îmbracă precum circarii, cu teniși multicolori, tricouri mulate și blugi rupți. Se inversează trendurile modei: bărbații se depilează în timp ce femeile experimentează „plăcerea pilozității”. Au apărut saloane cosmetice masculine unde muieraticii de sex masculin se pensează, își fac manichiura și pedichiura. De „hairsyleiști” nici nu mai vorbesc întrucât e de porc să nu ai unul.

Minunata lume nouă lovește crâncen: femeile devin bărbați, iar bărbații femei. Culmea e că, în loc să se tăvălească pe jos de râs la vederea macabrului spectacol, oamenii chiar iau în serios această glumă. E un semn al timpurilor, o dovadă a degenerării noastre. O degenerare programată pentru a-i transforma pe cei mai mulți în sclavi.

Rețineți ce vă spun: a accepta ca normal ceea ce nu-i normal e calea cea mai scurtă către sclavie. Cei care acceptă argumentând întru ușurarea conștiinței cu „ce să-i faci, așa face toată lumea!”, toți aceștia vor îngroșa marea masă a sclavilor. Celorlalți nu le va fi ușor întrucât interesul momentului este ca masa sclavilor să fie imensă. Însă, după ce toată nebunia se va fi terminat, cei care rezistă vor fi singurii care vor avea libertatea de a decide conform propriei conștiințe. Iar acesta este poate cel mai important lucru de pe pământ, întrucât de la libertatea deciziilor începe statutul de om.

Dan Diaconu

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 mai 2019 în SFATURI

 

Noua Ordine Mondiala – Planuri de inrobire a lumii

q12

Umanitatea traversează, în zilele noastre, una din cele mai grele perioade ale existenţei sale. Decadenţa lumii actuale atât la nivelul individului, cât şi la nivelul statului, ar trebui să ne deştepte, să trezească în noi o suflare luminată, naţională, izvorâtă din adâncul instinctului de conservare, din credinţa în Dumnezeu. Am mai spus şi cu alte ocazii că există, în prezent, o conspiraţie mondială care a ajuns la cote fără precedent, condusă de o grupare foarte puternică şi deosebit de influentă, de o grupare ocultă planetară, fie că vorbim aici de reprezentanţii unor naţiuni, etnii sau elite corporatiste. Sub numele de Noua Ordine Mondială se ascund organizaţii, instituţii şi indivizi grupaţi într-o reţea intercorelată, care nu cunoaşte şi nici nu vrea să mai accepte limitele statale, se află deasupra legilor tuturor ţărilor, controlând politica, sistemul banacar internaţional, industria, comerţul, sistemul de asigurări, lumea medicală, traficul de droguri şi armament etc.

Ei promovează o lume a criminalităţii şi a abuzurilor greu de imaginat, îndreptate împotriva umanităţii; sunt folosite tot mai mult metode mascate de îngenunchiere a populaţiei, de exterminare a acesteia prin alimentaţia nocivă, prin produsele cosmetice, prin deşeurile toxice, prin apa fluorurată şi hrana iradiată, prin experimentele medicale şi ale industriei farmaceutice, prin alte arme biologice şi psihologice, de fapt, variantele moderne ale armelor folosite pe vremuri în bătăliile de pe câmpurile de luptă. După cum s-a putut observa de-a lungul timpului, s-a ajuns până acolo încât să se creeze noi agenţi biologici şi virusuri, pentru care apoi sunt necesare remedii precum vaccinurile create tot de ’’ei’’. Totul este finanţat printr-o serie de programe guvernamentale, iar aceste studii şi experimente ştiinţifice aunt prezentate ca fiind proiecte de cercetare şi dezvoltare necesare pentru a coexista într-o lume mai bună şi mai sănătoasă. Unul din principalele obiective ale ocultei mondiale a fost şi este reducerea drastică a populaţiei.

Astfel, nimic nu este întâmplător, totul este regizat şi dus la împlinire conform unui plan diabolic, foarte bine pus la punct, cel care se regăseşte în Protocoalele Maeştrilor Francmasoni, bazate pe abuz de putere, crime, război, conspiraţie, conflict de interese, minciună şi crasă manipulare, fapte care se constituie într-o încălcare flagrantă a drepturilor omului, care însă se desfăşoară sub masca democraţiei, carităţii şi libertăţii individuale. Protocoalele sunt cheia secretă care ne oferă posibilitatea de a înţelege tot răul făcut de ’’ei’’, ce bântuie astăzi în omenire. În ’’lumina’’ Protocoalelor sunt cuprinse adevăratele cauze ale frământărilor sociale, economice şi politice, generate cu o abilitate ieşită din comun de către francmasoni, de la Marea Revoluţie Franceză încoace, punctul care marchează începutul sfârşitului. ’’Armele folosite de francmasoni izolat, pe grupări sau întrunite, au forţă de penetraţie şi distrugere pe întreaga gamă a structurilor umane individuale, colective, naţionale.

Corupţia, şantajul, dezinformarea, intoxicarea informativă, falsificarea istoriei şi a realităţii contemporane, manipularea informaţiilor, pornografia, compromiterea ideilor, a personalităţilor istorice sau contemporane, dezagregarea familiei şi a instituţiilor naţionale fundamentale: biserica, şcoala, armata, conflictul social, crearea antisemitismului, monopolul mass-mediei, finanţelor, controlul şi direcţionarea opiniei publice, a justiţiei, stăpânirea directă sau indirectă a guvernelor, comerţului, industriei, crima politică, lovitura de stat, alcătuiesc arsenalul armelor folosite de oculta internaţională pentru distrugerea societăţilor creştine tradiţionale şi a statelor naţionale’’, scrie Radu Theodoru în a sa excepţională carte întitulată ’’România ca o pradă’’.

Presiunile de natură politică, economică, financiară, socială şi psihologică exercitate din afară şi asupra noastră, sunt tot mai vizibile, mai cu seamă că (n. n. ţara noastră) este o naţiune preponderent ortodoxă, iar distrugerea credinţei şi înlocuirea ei cu o religie unică, mondială, este un deziderat dintre cele mai importante aflate în planul de înrobire a lumii. De fapt, aşa după cum se poate observa cu ochiul liber şi mintea limpede, ţări din fostul bloc comunist precum Ungaria, Polonia, Bulgaria, România sunt subjugate centrelor financiare internaţionale, cele care au produs criza financiară internaţională.

În privinţa României, ţara care a ajuns pe ultimul loc în Europa privind nivelul de trai, putem spune că sunt respectate întocmai obiectivele de subjugare, de aservire scopurilor ocultei internaţonale, care impun şi aici o nouă formă de sclavie, prin folosirea tehnicilor moderne de uniformizare a conştiinţelor, de spălare a creierelor, de manipulare şi supunere oarbă a maselor prin intermediul mass-mediei. Băncile sunt toate privatizate şi au capital majoritar străin, resursele naturale şi toate celelalte bogăţii sunt cedate sau înstrăinate către structuri străine, iar datoria externă către organizaţiile ocultei planetare-FMI şi Banca Mondială, se va ridica în curând la peste 100 de miliarde de euro. În majoritatea sondajelor de opinie, românii se consideră o naţiune ce se află în faţa unei crize sociale economice şi politice fără ieşire.

Dar asta nu-i împiedică-din păcate, să privească detaşaţi, cu indiferenţă, cu nepăsare la ceea ce li se întâmplă, punând întregul dezastru naţional doar pe seama crizei mondiale şi a incopetenţei celor care ne conduc, deşi realitatea este cu totul alta. Atacurile care vin din exterior sunt susţinute din interior de cei aserviţi scopurilor oculte de dominare a lumii, şi care, deşi au crescut treptat în agresivitate, au ajuns ca, astăzi, războiul psihologic şi mediatic să devină un fapt obişnuit care nu mai deranjează aproape pe nimeni.

Este concluzia la care a ajuns şi profesorul Alexandru Amititeloaie care accentua situaţia gravă în care se află o (n. n. ţară) aflată pe buza prăpastiei, într-un articol întitulat: ’’Ce nu a putut Moscova atunci, face axa Washington-Londra-Tel Aviv, acum’’, publicat pe blogul scriitorului Ion Coja: ’’Constrânşi să se îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate, mulţi dintre (n. n. cetăţenii) noştri nu şi-au dat seama că în (n. n. ţara) noastră se instaura, cu fiecare acţiune politică sau reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupaţie. N-au sesizat, deşi s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gândite tocmai să înlesnească realizarea acestui obiectiv.

În acest scop trebuiau demolaţi stâlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii poporului, ai credinţei sale strămoşeşti, ai dorinţei sale de a trăi într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpân pe munca şi bogăţiile sale, valori pentru care şi-au dat viaţa generaţii întregi de înaintaşi. Mulţi au fost duşi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungând chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atâtea şi atâtea generaţii de români ar fi fost glorificat artificial de propaganda comunistă.

Campania furibundă de condamnare a fostului regim s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc. A trebuit, însă, să treacă 20 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu economia devastată, cu bogăţiile ei în mâna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţământul, cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dăm seama că tot ce a început (…) n-a fost nimic altceva decât o agresiune de mari proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are ca scop decât să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii şi cine or mai rămâne pe ele, să ajungă pentru totdeauna sub stăpânire străină’’. Protocoalele masonice spun că, într-o bună zi, popoarele creştine vor fi dezbinate şi învrăjbite unul împotriva celuilalt , de presa şi literatura bolnavă – la adăpostul liberalismului -, prin corupţie, demoralizare şi denigrare umană, prin criza economică şi financiară mondială, care vor duce la un guvern mondial de sorginte masonică.

Războaiele şi conflictele mondiale declanşate de ’’ei’’, vor grăbi instalarea domniei despotismului masonic, în locul unui liberalism care nu mai face faţă cerinţelor noii lumi care urmează să fie creată. Atunci, în afara religiei masonice, toate religiile vor fi desfiinţate, pentru ca, în final, ’’Regele’’ masonilor, nimeni altul decât antihristul, să domească peste toată omenirea astfel subjugată. Luaţi, aşadar, aminte, şi nu trataţi cu indiferenţă astfel de probleme, pentru că, acţiunea satanică trebuie stopată, pentru că ea reprezintă izvorul tuturor ticăloşiilor şi nemerniciilor umane actuale. Goana după desfătări şi după o viaţă îndestulată ne va duce în păcat greu şi apoi în deznădejde, ne va face să uităm unii de alţii, de Dumnezeu. Asemenea fiului risipitor care se întoarce la Tatăl prin pocăinţă, Dumnezeu îi va primi pe cei care se vor întoarce la El şi care se vor pocăi şi vor părăsi calea păcatului.

Nota redacţiei: Deşi articolul se referă la situaţia actuală din România, e valabil întru totul şi pentru Moldova.

’’Credinţa Ortodoxă’’ nr.9, 2010 Autor: Romulus Dan Busnea

https://www.aparatorul.md/noua-ordine-mondiala-planuri-de-inrobire-a-lumii/

 
Un comentariu

Scris de pe 16 mai 2019 în SFATURI

 

Satana face ultimul asalt si in acesti ani, mare necaz si stramtorare vor veni

tamaie

Satana face ultimul asalt și, în acești ani în care ne găsim, mare necaz și strâmtorare vor veni în lume…(…) Așadar, mare mânie are sa vină. Multe răutăți se întâmplă în lume, îndeosebi două: desfrâul și avortul.

Un rău atât de mare nu s-a întâmplat în nici o vreme, ca mamele să ucidă 6-10 copii si să nu simtă deloc mustrare de conștiință, când, dacă ar fi avut o cât de mică urmă de pocăintă si simtire, ar fi trebuit să-si deschidă mormintele si să intre de vii în ele ca să se chinuie, dar sunt nepăsătoare… Se spovedesc uneori, dar fără să se pocăiască sincer.

Aceasta una, iar a doua – goliciunea femeilor. Umblă acum goale, – desi bărbații nu sunt mai prejos, – însă mai mult femeile, iar aceasta nu este cu putintă s-o rabde Dumnezeu. A răbdat pe păcătoșii din vremea lui Noe, pe cei din Sodoma si Gomora, dar parcă nu ajunseseră la acest stadiu, să umble goi pe stradă si să-si arate trupurile lor goale la bărbati, ca să-i atragă spre păcat.

Dumnezeu este indelung-rabdator, iar o mie de ani sunt inaintea lui Dumnezeu ca o ora. Rabda indelung, dar si rabdarea Sa are margini. Nu e cu putinta ca Dumnezeu, care totdeauna pedepseste pacatul, sa ingaduie a se face atatea pacate, fara sa le pedepseasca… Numai sa fim pregatiti. Sa avem credinta in Dumnezeu, in El sa ne punem nadejdea si dragostea si El nu ne va parasi. Fie ca nimic sa nu ne desparta de iubirea lui Hristos.

Despre apostazia generală

“…Toţi s-au plecat: şi stăpânirea, şi arhiereii, şi miniştrii, şi ofiţerii; şi preoţi, şi monahi, şi soldaţi, şi cărturari, şi neştiutori de carte, şi bogaţi, şi săraci, şi mari, şi mici, bărbaţi şi femei. De la acest neam şi de la aceşti oameni să nu aşteptăm progres sau vreo procopseală, ci mai degrabă suliţa viitoare şi ultima şi marea mânie care ne va veni de la fiii pierzaniei, fiii neascultării. Există şi puţine excepţii, există şi puţini aleşi, de dragul cărora Domnul rabdă pe cei mulţi şi păcătoşi.

Dar sunt atât de puţini cei aleşi, încât mă tem că nu le va fi cu putinţă să oprească mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu, cea pornită împotriva păcătoşilor, şi va veni mânia cea mare de la Domnul Atotţiitorul şi întristare aşa cum nu a fost de la începutul lumii până astăzi. Noi, păcătoşii, unde să fugim?

Numai la Dumnezeu ne vom putea refugia, şi să fim gata pentru asta, căci s-a apropiat sfârşitul acestui veac. Această viaţă trecătoare seamănă cu marea. Noi şi toţi ceilalţi oameni suntem Petru care se scufunda mergand pe mare si intinde mana catre Hristos, şi precum marinarii care călătoresc pe mare nu au întotdeauna marea liniştită, ci întâlnesc de multe ori vânturi puternice, valuri mari şi sunt de multe ori în primejdie, aşa şi noi călătorim pe marea acestei vieţi vremelnice, întâlnim multe vânturi potrivnice, puternice, valuri mari, sminteli, ispite, boli, întristări, supărări, prigoniri şi primejdii.

Nu trebuie însă să dăm bir cu fugiţii. Să avem curaj, bărbăţie şi credinţă; şi dacă, la fel ca oamenii cu suflet mic şi cu puţină credinţă ne-am descurajat în primejdii, să strigăm ca Petru, care a strigat pe Hristos, prea dulcele Dumnezeu, Care pretutindeni este prezent: “Învăţătorule, mântuieşte-mă, că mă scufund!”. Şi de îndată dulcele nostru Iisus va întinde mâna Sa cea dreaptă şi ne va ridica, spunând: “Puţin credincioşilor, de ce v-aţi îndoit? Nu vă temeţi, Eu sunt aproape de voi, nu vă voi lăsa”.

Corabia nu se mai teme de primejdii când ajunge în port. Astfel şi noi, numai când vom ajunge la limanul vieţii celei veşnice, la limanul cel netulburat şi fără valuri vom fi în siguranţă veşnic, căci acolo încetează orice tulburare, orice teamă şi orice primejdie. Acolo blândeţea şi calmul sunt fără tulburare, pacea fără războaie, sănătatea fără boli, fericirea fără nefericire, bucuria fără întristare şi viaţa fără de moarte. Fie ca Preabunul şi Cerescul Părinte, Care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, să ne învrednicească şi pe noi de bunătăţile Sale cele veşnice şi de Împărăţia cerurilor”.

Este nevoie de mare grijă

Să fie slăvit Preabunul, Cel care ne întăreşte şi ne izbăveşte de orice primejdie trupească şi sufletească, ce vine de la stricatul şi prearăul vrăjmaş. Este mare nevoie de atenţie şi de rugăciune neîncetată, de credinţă, de nădejde, de bărbăţie sufletească şi de dragoste şi să izgonim pe vrăjmaş de la început, de când bate la uşa sufletului cu gândurile cele stricătoare de suflet. Să înşfăcăm armele rugăciunii şi să-l lovim zicând: Afară blestematule, fugi departe, „nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie” şi “toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, acoperă-mă sub acoperământul tău”. De asemenea, să zicem şi „Să învie Dumnezeu …” şi „Crucii Tale…”. Preabunul Dumnezeu ne-a dat multe arme, sa nu te înfricoşezi, ci cu bărbăţie să-l izgoneşti…

Ca să meargă cineva în viaţa veşnică şi în Împărăţia cerurilor, păşeşte pe o cale îngustă, ce are piedici şi întristări, şi necazuri, şi boli, şi ispite. Prin multe necazuri veţi intra în viaţă, a zis Domnul. Nu există altă cale în afară de cea a ispitelor şi a întristărilor, aceasta este calea pe care au păşit toţi sfinţii, profeţi, apostoli, martiri, cuvioşi şi drepţi. Există şi calea cea uşoară pe care cei ce o urmează merg către stricăciune. Noi să cerem de la Dumnezeu să ne dea bună luminare şi putere să păşim pe calea cea îngustă şi cu chinuri, pe cea care ne călăuzeşte la găsirea împărăţiei cerurilor şi la fericirea cea de netâlcuit.

ARHIM. FILOTHEI ZERVAKOS (1884-1980), Din “Profeții si marturii creștine pentru vremea de acum“, https://ortodoxinfo.ro/2019/05/14/satana-face-ultimul-asalt-si-in-acesti-ani-in-care-ne-gasim-mare-necaz-si-stramtorare-vor-veni-in-lume/

 
Un comentariu

Scris de pe 16 mai 2019 în SFATURI

 

E putin…

praf si cenusa.jpg

E puțină dragoste.
Puțină încredere și puțin sentiment.
Puține zâmbete adevărate.
Sunt tot mai puțini cei ce vor să stea și mulți sunt cei care pleacă.
E puțină căldură sufletească și prea multă liniște în case.
Puține speranțe, puțină încredere în sine.
Puține geamuri deschise, și porțile sunt mai înalte.
Puține cuvinte, dar puține-s și fapte.
Suntem tot mai puțin liberi, iar mâinile sunt din ce în ce mai legate.
Iar puțin cîte puțin, rămânem singuri într-o lume tot mai ruinată…
Prea puține cărți pe rafturi și prea multe jocuri digitale.
E prea mult alcool și miroase prea mult a fum de țigări.
E puțină mișcare și prea multă mâncare procesată.
Puțini prieteni, puține priviri, puține discuții și puține zile bune.
Puțini bani, zic toți, dar de fapt, avem puțini ani.
Puțini fac ceea ce vor cu adevărat să facă.
Puțini vor să și trăiască.
Suntem roboți la propriul serviciu. Lucrăm să adunăm bani, trecând prin ani, ca mai apoi cu banii să readucem anii…
Cât de puțin apreciem ceea ce deja avem…
Avem Viața.

Veronica Fistican

 
Un comentariu

Scris de pe 13 mai 2019 în SFATURI, VIAŢA

 

Usile si ferestrele din viata noastra

149949_parintele-hrisostom-filipescuDe când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii. Uneori o gustăm bine, alteori ne fac alţii pofta de ea. Inţelepţi sau nu încă, dorim prin tot ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului. Inăuntrul nostru e mereu curent. Ba uşa, ba geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile mândriei, uşile…uşile… Ferestrele curiozităţii, ferestrele pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei, ferestrele… Nu închidem uşile, nu închidem ferestrele, decât din când în când, brusc sau duios, câte una, vlăguiţi sau cu lecţia de viaţă învăţată. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamăgiri sau cu false trăiri. Adeseori ne domină ceea ce simţim, nu ceea ce gândim. Ne întoarcem în trecut pentru a-l înţelege, pentru a-l bandaja cu iertare, binecuvântare şi iubire şi pentru a-l tămădui cu Hristos Euharistie. Dacă nu învăţăm să închidem uşile trecutului, nu vom vedea cealaltă uşă ce ni se deschide îmbietor în faţă şi ne tot uităm în urmă la cea deschisă cu speranţa că poate, poate cineva sau ceva intră pe ea…

Dacă n-aş fi fost acolo, dacă n-aş fi spus asta, dacă n-aş fi dorit, dacă n-aş fi fost orbit, dacă aş fi înţeles de ce, dacă aş fi avut răbdare, dacă… şi tot aşa. Gândurile, vorbele, atitudinile, dacă nu le ordonăm, nu le spălăm, ne vor acri, oţeti, ofili. Ţinem uşile şi ferestrele deschise din orgoliu, din nevoia bolnavă de a ne victimiza sau de a da vina pe ceva sau cineva pentru că lucrurile s-au întâmplat altfel decât ne propusesem noi să se întâmple şi ne vine greu să credem că timpul nu se opreşte în loc. Evoluăm. Creştem. învăţăm din greşeli. Chiar dacă au fost momente în care am cugetat, fără a acţiona evident, nădejdea şi rugăciunea sunt telefonul cu care îl ţinem pe Doamne atent. Ieri eram inteligent aşa că am vrut să schimb lumea. Astăzi sunt înţelept aşa că mă schimb pe mine !

In viaţă, dacă îţi arăţi durerile, poţi fi considerat slab. Dacă le ascunzi, poţi fi considerat insensibil… Aşa că cel mai bine este să trăieşti suferinţele cu şi în Hristos, iubind pe ceilalţi mai mult decât te iubeşti pe tine. Iubirea este cheia cu care întoarcem ceasornicul vieţii. Orice nu este iubire este putere a întunericului. Suntem pe pământ ca să învăţăm să iubim. Odată ce învăţăm să iubim, murim. Dumnezeu ne ia la El ca să-L iubim de Dânsul în chip desăvârşit. Dumirit sau nu, sufletul va face lumină în minte mai devreme sau mai târziu. Altruismul, aerul fiinţei ontologice ne subliniază în cursul de la şcoala vieţii că esenţa rămâne aceeaşi; dragostea care niciodată nu cade !

Important nu este ce ai făcut, simţit sau gândit în viaţă, ci ceea ce vrei să faci de acum înainte, după ce ai învăţat să fii mai bun, mai plin, mai duios, mai delicat, mai luminos, mai împăcat, mai mulţumit de tine şi de cei din jur. Nu ziua de ieri ne face să fim cine suntem, deşi ar părea, ci în pofida tuturor evidenţelor, ce ne defineşte este astăzi şi mâine, starea de prezenţă continuă.

Suflet drag care citeşti aceste rânduri, oricare ai fi şi de oriunde ai fi, nu ştiu uşile sau ferestrele tale ce cântec cântă. Cunosc doar cântecul fmnzelor aşezate în simfonie pe pământ după ce le-am sărutat cu chitara obrajilor mei… Să nu-ţi pese niciodată de ce cred alţii ! Gura lumii o închide doar buza mormântului. Viaţa este ca o carte închisă din care ei văd doar titlul… Adevărul îl cunoşti doar tu. Impacă-te cu Dumnezeu, cu tine însuţi şi cu cei din jur ! Fă-ţi timp să te rogi, să iubeşti, să râzi, să crezi, să vezi lumina din viaţa oamenilor ! Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e adevărată ! Astăzi zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.

Bucura-te de minunea de a fi şi caută Bucuria în Potir !

 Pr. Hrisostom Filipescu

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 mai 2019 în SFATURI