RSS

Arhivele lunare: Septembrie 2017

E tot mai trist in lume…

fata in barcaE tot mai trist în lume
Şi oamenii sunt reci,
Că nu mai vor iubire –
Au inimile seci.

E gălăgie multă,
N-aud nimic din cer,
O ceață mă-mpresoară
Şi nu mai pot să sper.

Iar aerul m-apasă
Pe zi mai sufocant,
Mă ține şi mă trage
Fără nădejde-n neant.

Mă ia fiorul morții
Şi frigul m-a pătruns,
Săgeți învolburate
Ființa mi-au străpuns.

Şi stau şi aştept zilnic
La toate un sfârşit,
Să vină ziua mare
Şi veacul fericit.

Elena J.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 28 Septembrie 2017 în ELENA J.

 

Concepte morale despre ADEVAR

ada8c4_37dd8876447b41659ad2f1716f585a5e-mv2Cel care iubește adevărul este considerat un om cu o atitudine aspră, de multe ori respins și disprețuit de unii dintre semenii săi, nevoit să se considere izolat și plin de amărăciune din cauza părerilor „orbitoare” considerate contra celorlalți. Sufletul omenesc prin posedarea rațiunii este capabil de a percepe realitatea existențială fiind convins de defectuozitatea conștiinței omenești atunci când este comparată cu rațiunea divină ce-și are la infinit începutul și sfârșitul.

Omul iubitor de dreptate și adevăr condamnă minciuna prin afirmarea existenței lui Dumnezeu, a libertății și spiritualității și este întotdeauna alături de înțelepciune, dreptate, și bunătate, bucurându-se de admirația și prețuirea semenilor săi.

A fi rațional înseamnă a avea conștiință: „fiți pentru voi înșivă ceea ce sunteți în voi înșivă – raționali” (Hegel).

O educație îngrijită te face să fii rațional în relațiile cu semenii tăi, să fii neclintit în apărarea dreptății și adevărului mult iubite de Dumnezeu, să condamni tirania, să-ți convingi semenii să te păstreze ca prieten în loc să te aibă ca dușman.

Mai devreme sau mai târziu adevărul iese la iveală și sacrificiile tale pentru aducerea lui la suprafață nu sunt zadarnice, dar, de multe ori cere multă răbdare, multe sacrificii sau, chiar, mult timp.

Dacă vrem să facem știință, trebuie să recunoaștem valoarea absolută a Adevărului, dacă vrem o viață morală, trebuie să recunoaștem valoarea absolută a Binelui, dacă vrem să creem o operă de artă, trebuie să recunoaștem valoarea absolută a Frumosului, în sfârșit dacă vrem o religie, trebuie să recunoaștem valoarea supremă a Sfințeniei. Mircea Florian

În căutarea dreptăţii este necesară o cantitate de energie mare şi un mod de gândire sănătos în concordanţă cu regulile morale ale lumii exterioare bazate pe dovada lucrurilor văzute pentru a aduce echilibrul social şi să producă rezultate pe care le putem atribui doar inteligenţei umane sau vieţii.

Adevărul subiectiv „se trăieşte, se cucereşte prin spirit şi se plăteşte, dacă e nevoie, cu preţul vieţii” şi contrazice adevărul raţional fără să nege utilitatea şi obiectivitatea. Kierkegaard susţine că adevărul „nu este introdus în individ din afară, el există în interiorul său”

În căutarea adevărului trebuie să insişti, să cercetezi şi să găseşti greşelile, să-l cunoşti şi atunci când nu-l suporţi, să nu-l părăseşti niciodată, să faci sacrificii pentru a-l cunoaşte, să nu-ţi fie ruşine de el şi atunci când ţi se pare că e dezgustător pentru tine.

ecreator.ro/eseistica

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 28 Septembrie 2017 în ADEVAR, DREPTATE, SFATURI

 

Puterea rugaciunii facuta noaptea

bibliaO oră de rugăciune la miezul nopții valorează mai mult decât zece ore de rugăciune în timpul zilei. Dacă nu ne rugăm noaptea, atunci orele și zilele noastre trec fără a aduce vreo roadă. Dormi la miezul nopții? Atunci viața ta va fi mereu o viață nesigură. Existența ta este paralizată atunci când nu dedici miezul nopții rugăciunii, fiindcă nu primești Duh Sfânt. Dumnezeu cunoaște și recunoaște rugăciunea de la miezul nopții, dar rugăciunea stabilă. Fie că te afli la chilie sau în afara mănăstirii, la miezul nopții trebuie să fii în fața lui Dumnezeu. Să știi că acest timp aparține lui Dumnezeu. Acest moment trebuie dedicat întâlnirii cu Dumnezeu, Care trebuie să devină Dumnezeul tău. Este momentul scării tale [vezi Fac. 28, 12].

La miezul nopții, Biserica priveghează și se luptă cu demonii, pentru că în acel moment aceștia îi ispitesc pe oameni și îi îndeamnă la diverse păcate sau chiar crime. În acest timp cei bolnavi suferă, iar păcătoșii se chinuiesc. În aceste ore, care sunt ore de liniște, Sfântul Duh îl luminează pe om, iar lui Dumnezeu Îi este drag să-I vorbească creatura Sa. Atunci putem deveni învingători.

În aceste ore și sfinții Bisericii noastre se închină și Îl slăvesc pe Dumnezeu Cel înviat. Cât de frumos se vorbește în Evanghelie și în Vechiul Testament, în special în Psalmi, despre Hristos Cel Înviat! În acel moment, Dumnezeu înviază «învingând moartea și izvorând viață». Dacă nu participăm la această întâlnire bisericească, nu vom putea simți compania, nu vom putea trăi comuniunea vieții bisericești în Hristos.

Așadar, scoală-te și tu cu o oră înainte sau măcar după miezul nopții, așează-te la rugăciune și vei vedea că Dumnezeu este sensibil și ușor de apropiat. De obicei, ne plângem că Dumnezeu este aspru, că nu ne răspunde la rugăciuni. În realitate, Dumnezeu este mai sensibil chiar și decât cea mai sensibilă creatură de pe pământ. Există însă anumite ore când poți să-I vorbești mult mai ușor. De aceea, trebuie să-I înveți «obiceiurile». Unul dintre aceste obiceiuri este faptul că Îi place să vorbească cu oamenii la miezul nopții. Dacă Îi vorbești în acele momente, atunci te va ajuta oricând Îi vei cere ajutorul. Dacă însă nu-L vei căuta în acele momente, atunci vei rămâne neajutorat. Și chiar dacă vei trece prin clipe extrem de fericite sau te vei afla în împrejurări extrem de plăcute sau vei avea gânduri extrem de frumoase, cu toate acestea nu-L vei avea pe Dumnezeu. Căci Dumnezeu în acele momente (la miezul nopții) se arată copiilor Săi și îi mângâie pe sfinții Săi. În acele momente, pe jertfelnicul ceresc se consumă arderea de tot, iar sfinții simt comuniunea cu credincioșii și îi așteaptă să se bucure alături de ei.

Biserica noastră nu a încetat să sublinieze importanța momentului de la miezul nopții. Drept dovadă a și compus slujba miezonopticii. Cine se roagă la miezul nopții, își face viața ușoară, întrucât milostivul Dumnezeu așteaptă să ne întâlnim și nu ne lasă să obosim degeaba, așa cum credem uneori.

Privegherea ne oferă acel sentiment de bucurie, fiindcă nu reprezintă doar o încordare a năzuințelor noastre, o păcăleală a propriei persoane, ci o întâlnire reală cu Dumnezeu sau cel puțin un foc aprins pe care îl simt, o ardere de tot, o jertfă fără de prihană înaintea lui Dumnezeu. Se pune însă întrebarea: cum trebuie să stăm în fața lui Dumnezeu în timpul privegherii?

Desigur, atunci când suntem pe cale să începem privegherea, ni se face somn, ne cuprinde brusc lenea, necredința, deznădejdea, avem impresia că suntem pierduți, că nu am făcut și nici nu vom face nimic bun în viață. Acestea sunt sentimentele care ne încearcă atunci când începem să priveghem. De pildă, se poate ca un monah de șaptezeci de ani să nu fi început să-și facă liturghia (canonul), în sensul ascetic al cuvântului, pentru că probabil s-a obișnuit ca mai întâi să doarmă pe săturate și apoi să se scoale la rugăciune. Sau poate că unii cred că canonul este ceva formal: înseamnă să faci patru sute de metanii, să citești puțin și gata. Decât deloc, e bun și atât, măcar îmi amintește de Dumnezeu. Însă nu e suficient. Privegherea trebuie făcută așa cum cere Biserica și așa cum ne este mai de folos în vederea întâlnirii cu Dumnezeu.

http://www.ganduridinierusalim.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 28 Septembrie 2017 în RUGĂCIUNE

 

Minunea din temnita ce s-a petrecut cu Pr. Daniil

daniil-sandu-tudorPărintele Daniil (Sandu Tudor) a fost băgat într-o iarnă la celula numită Alba, sau Frigider, cum i se mai spunea, la temperatura de – 30º Celsius. Era o celulă fără geamuri, cu fecale şi rână peste tot, fiindcă acolo erau băgaţi cei care trebuia să moară – practic erau condamnaţi la moarte prin frig. Erau îmbrăcaţi foarte sumar, şi erau lăsaşi acolo cu foarte-foarte puţină mâncare, atât înainte de a intra în celula respectivă cât şi după ce au intrat în celulă. Şi părintele a fost băgat cu un medic, un foarte bun prieten de-al părintelui.

După ce au fost băgaţi amândoi în celulă de către 3 gardieni, părintele Daniil s-a aruncat imediat pe burtă, cu mâinile întinse în semnul Sfintei cruci, cu faţa în toată mizeria de acolo şi i-a spus doctorului: Pune-te pe mine! Doctorul s-a aşezat cu spatele pe spatele lui în aceeaşi poziţie de Sfântă cruce, iar după ce s-a aşezat i-a spus aşa: Doctore, nu mai spui nimic altceva decât numai atât: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul. Şi medicul spunea că în momentul când a început părintele Daniil rugăciunea, a intrat o lumină orbitor de strălucitoare în toată celula şi din clipa respectivă a pierdut noţiunea timpului.

După ceva vreme, au fost bruscaţi de gardienii care au intrat în celulă, i-au ridicat de jos, şi după aceea au aflat că au rezistat acolo 8 zile, fără apă, fără mâncare, fără somn, fără nimic de îmbrăcat, la – 30° Celsius. Torţionarii când au intrat acolo şi când au pus mâna pe părintele Daniil era mai fierbinte decât atunci când l-au adus în celulă iar în jurul lui totul se topise.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Septembrie 2017 în Uncategorized

 

Fii femeie cu adevarat!

305328Draga mea, nu trebuie să atragi cu corpul tău, ci cu inima. Stiu că societatea pune mare preț pe noi, fetele, oferindu-ne modelul suprem al femeii: înaltă, slabă, cu forme, păr bogat şi alte chestii trecătoare, adăugându-se senzualitatea. Şi despre asta vreau să scriu astăzi.

Femeia este pusă pe un piedestal, toate dorindu-ne să fim ca ea, ca ACEA femeie, care atrage privirile, sucește mințile şi care este mereu admirată. Ai minți dacă ai spune că nu e adevărat, cel puțin o dată în viață ți-ai dorit asta. (cel puțin)

Te privești în oglindă şi nu îți place ce vezi: ici-colo ai kilograme în plus, dinții nu sunt drepți, nu eşti înaltă, tenul e nu ştiu cum, părul e prea drept, prea ondulat, prea închis la culoare sau prea deschis, prea mulți pistrui, un semn de naştere pe care nu-l suporți. Dacă stai şi te analizezi din cap până în picioare, nu ți-ai spune că eşti frumoasă pentru că îți vezi imperfecțiunile. (sau, mă rog, aşa le numim noi)

Ai observat ca societatea face orice ca să îți arate că senzualitatea este bună, nu e nimic greşit la ea. Şi ce s-a gândit ea să facă: să te bombardeze cu ideea asta prin reviste, melodii, TV, modă. Îți spune că, dacă vrei să atragi un bărbat, trebuie să fii sexy. Să arăți cât poți de mult din piele. Ce e aia modestie? Fă cu ochiul, sari pe el, joacă-te cu inima lui, apoi lasă-l baltă. Doar e bărbat şi merită. Ştii, dacă vrei să faci asta, nu ai decât. Ia-ți cea mai scurtă fustă sau ia-ți una midi, dar să crape pe picioare şi cucerește. Râzi cu toți, fii zgomotoasă, fă-ți simțită prezența. Dar ține minte: o femeie care se îmbracă şi se poartă vulgar o să atragă exact genul de bărbați pe care nu-i vrea. Îmi place foarte mult afirmația lui Eliade: „Pe o femeie care-şi subliniază contururile obscene nu o poţi privi altfel decât obscen. Femeia ne invită întotdeauna s-o privim aşa cum vrea ea.”

Draga mea, nu trebuie să arăți din tine pentru a atrage un bărbat. Nu trebuie să îți cobori standardele, nici să cedezi presiunilor. Cred că ne-am pierdut feminitatea undeva pe drum. Nu mai ştim ce înseamnă modestie şi nici eleganță. Nu mai ştim să fim rezervate, să ne păstrăm aura aceea de mister lăsată de Dumnezeu. Dacă vrei să atragi un bărbat care Îl are pe Dumnezeu în inimă şi care are o relație vie cu El, trebuie să Îl ai şi tu în viața ta. Dumnezeu niciodată nu va da un înger unui demon şi nici invers (sper că s-a înțeles vorba asta). Nu poți să ceri un soț credincios dacă tu umbli aiurea prin inimile lor. Nu poți să atragi un bărbat credincios prin vulgaritate şi nici prin senzualitate. Şi ce dacă asta sunt vremurile? Ce dacă suntem în sec XX şi toate fetele fac asta? Ce îți pasă că modelele acestea sunt promovate şi dorite de public? Modernul merge mână în mână cu decența şi bunul-gust. Tu fii femeia diferită, cu caracter diferit şi principii diferite. Fii femeia puternică, frumoasă, misterioasă, sensibilă, iubitoare, luptătoare, având Cerul în inimă. Nu trebuie să fii ca ele. Trebuie să te regăsești, să vezi ce îți place. Fii diferită. Schimbă lumea din jurul tău prin strălucirea ta. Adună în suflet comori care nu se duc, adună bunătatea, dragostea, răbdarea, frumusețea. Răspândește parfumul Cerului. Eşti frumoasă exact aşa cum eşti şi crede-ma că nu o zic aiurea. Fii elegantă, fii modernă, dar decentă. Investește în darurile tale, în talentele tale. Visează. Îmbrățișează „imperfecțiunile” tale, ieşi din casă şi strălucește. Râzi, plângi, simte, trăiește!

libelule-in-plina-noapte

 

 
Un comentariu

Scris de pe 24 Septembrie 2017 în FEMEIA

 

Cum poate pierde omul Duhul Sfant

Există trei feluri în care omul poate trăi părăsirea harului: prin pronia lui Dumnezeu, spre pedepsire sau spre învăţătură.

Părăsirea din pronie este dată tuturor oamenilor. Primul har, care este încununarea dumnezeieştii bunătăţi, însoţeşte chemarea lui Dumnezeu către om de a purcede într-o nouă călătorie şi de a începe o nouă viaţă şi este pur şi simplu un dar. Stareţul Sofronie, într-o originală tâlcuire duhovnicească referitoare la Evanghelia de la Luca [16:10-12], defineşte primul har în cuvintele Domnului ca “mamona nedreaptă” sau “nemeritată” şi “bogăţie străină” (cf. Lc. 16:11-12), pur şi simplu un dar. Omul, pentru a-l redobândi, trebuie să îşi arate în mod liber toată înţelepciunea şi credincioşia, ca un bun chivernisitor, şi atunci moştenirea Domnului devine a sa pe vecie. El trebuie să se supună formării după legea lui Dumnezeu şi să fie povăţuit de Cel Preaînalt în taina legii înfierii (cf. Gal. 4:5). Trebuie să lupte pentru ca să-şi aducă firea la înălţimea contemplaţiei care i-a fost descoperită. Când este povăţuit întru voia lui Dumnezeu, suferind cu răbdare arşiţa şi secătuirea acestei perioade de părăsire, atunci bogăţiile dăruite la început, care sunt “ale altuia” şi “străine”, devin acum cu adevărat ale sale: “toate ale mele, ale tale sunt” (Lc. 15:31).

Din pricina voinţei libere a omului, Dumnezeu îngăduie cel de-al doilea fel de părăsire, şi anume părăsirea spre pedepsire. Când omul se lasă stăpânit de tendinţa mândră spre “îndumnezeirea de sine”, atunci Duhul blând şi plin de nobleţă a lui Dumnezeu, mâhnit fiind, pleacă. Duhul lui Dumnezeu este atât de gingaş, încât nu poate suferi nici măcar întoarcerea minţii omului spre sine însuşi, cu iubire de sine.

Părăsirea spre pedepsire are loc de asemenea când creştinul cade în păcat sau devine trândav şi nu se mai gândeşte la mântuirea sa. (Trândăvia înseamnă lipsa de grijă pentru mântuire, în greacă akedia.) Cu toate acestea, Dumnezeu îngăduie aceasta spre mântuirea credinciosului şi – precum spune apostolul – “de Domnul suntem certaţi, ca nu cu lumea să fim osândiţi” (1 Cor. 11:32). Tot ce face cu noi Dumnezeu, din dragoste o face.

Ultimul fel de părăsire, spre învăţătură, este un dar plin de putere al Duhului Sfânt, precum vedem în viaţa Sfântului Siluan. Se întâlneşte îndeobşte la cei care au primit un mare dar al harului la începutul vieţii lor.

Temeiul acestui fenomen duhovnicesc se află în viaţa lui Hristos. Hristos cu răbdare a suferit părăsirea şi moartea pe Cruce, ca să tămăduiască părăsirea noastră şi să facă moartea noastră nelucrătoare. Părăsirea şi moartea au intrat în viaţa noastră prin neascultare de porunca lui Dumnezeu, care a fost pricina lor (cf. Fac. 2:17, Rom. 5:12), Părăsirea şi moartea lui Hristos au tămăduit şi mântuit pe om pentru că au fost de bunăvoie şi fără de păcat (cf. Rom. 5:18). Când suferim după lege părăsirea, adică cu bunăvoinţă şi urmând pilda Domnului, moartea pustiului nostru lăuntric se biruieşte şi moştenim harul care a izvorât din Crucea şi din Învierea Începătorului credinţei noastre. Întrucât părăsirea este parte din viaţa Domnului, este de neapărată trebuinţă ca şi noi să trecem prin ea, aşa încât să putem ajunge să cunoaştem fiecare pas pe Calea Domnului şi să dobândim desăvârşita cunoaştere a Persoanei Sale. Cu alte cuvinte, dacă nu trecem prin părăsire, nu-L putem cunoaşte deplin pe Hristos.

Arhimandritul Zaharia Zaharou, ganduridinierusalim.com

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Septembrie 2017 în SFATURI

 

Inca mai ai oameni curati pe pamant, Doamne!

ddddddddddAzi, când lupta se dă pentru a fi cât mai isteț și cât mai în centrul atenției, unii se retrag în cămara inimii lor și petrec acolo în tăcere. Într-un ceas de noapte când cei mai mulți petrec, râd și destrăbălează, unii fac pocăință cu lacrimi, metanii și nevoință. Într-o lume în care cei mai mulți se laudă cu realizările și calitățile, unii fug cât pot de slava lumească și-și tăinuiesc binele făptuit. În timp ce unii vor să se facă cât mai cunoscuți și apreciați de lume, alții se fac nebuni pentru Hristos căutând defăimare. Pe când unii urcă pe scenă în lumina reflectoarelor pentru faimă, alții petrec în întunericul peșterii și în pustietăți pentru pocăință. Într-un ceas în care unii caută să adune cât mai mult, alții își dau și ultima bucată de la gură. În timp ce unii calcă peste ceilalți ca să le fie lor bine, alții uită de ei ajutând pe ceilalți. Într-un ceas în care lumea se afundă în patimi și în pofte de tot felul, unii rezistă ispitelor și se păstrează curați. În timp ce unii își umple garderoba cu haine, alții își umple sufletul cu virtuți. În timp ce unii preferă luxul și confortul, alții aleg nevoința și sărăcia de bunăvoie.

Pentru aceștia, Doamne, puțini, mici și neînsemnați, să-Ți faci milă și de noi și să nu ne pierzi! Mai ține-ne, mai rabdă-ne, mai iartă-ne! Încă mai ai oameni care nu Te-au uitat, care Te iubesc cu adevărat și nu s-au lepădat de Tine. Pentru rugăciunile de foc ale “nebunilor” Tăi, Doamne, mai ține-ne și pe noi. Amin!

Elena J.

 
2 comentarii

Scris de pe 21 Septembrie 2017 în ELENA J.