Se povesteşte într-o carte bisericească numită Patericul, că un sfânt părinte l-a legat pe un diavol ce venise la el să-l ispitească, să nu poată pleca până nu-i va spune unele amănunte; printre altele l-a întrebat sfântul părinte pe diavol, de care suflete sunt mai multe în iad, de femei sau bărbaţi? Diavolul i-a spus că sunt mai multe femei. Şi l-a întrebat sfântul: Dar pentru ce sunt mai multe femei în iad, căci la biserică sunt femei mai multe? Iar diavolul i-a răspuns: sunt într-adevăr la biserică mai multe, dar degeaba, deoarece pentru trei feluri de păcate sunt mai multe femei în iad.
În primul rând pentru păcatul mândriei, căci ele sunt cele mai bune curse ale noastre cu care lucrăm şi le învăţăm cum să se împodobească şi cum să atragă bărbaţii în păcatul desfrânării. În al doilea rând, pentru că ele sunt foarte bune de gură şi prin ele facem noi cele mai bune certuri, pârâciuni, spargeri de case şi tot prin ele lucrăm şi farmecele, spurcând sufletele şi trupurile oamenilor; adevărat este că femeile se ocupă mai mult cu descântatul, cu vrăjile, cu ghicitul, aleargă pe la aceste ghicitoare.
În al treilea rând, după ce au făcut fără frică şi ruşine toate acestea, când se duc la spovedanie nu se spovedesc cu sinceritate şi nu spun păcatul aşa cum l-au făcut. Se spovedesc spunând păcatele ca şi când n-ar fi ele de vină, aruncă vina ori pe bărbaţii lor, ori pe vecinii lor, sau pe copii ori pe altcineva, pentru că aşa le învăţăm noi, zice diavolul şi le dăm ruşine ca să rămână nespovedite cum trebuie, cu păcatele neiertate, sau chiar dublate. Iar când le iese sufletul, vin în ghearele noastre căci nu s-au spovedit cum trebuie. Iată de ce sunt mai multe femei în iad, a zis diavolul. Fraţi creştini, să luăm aminte să nu ne înşelăm singuri, că dacă ne-am pierdut sufletul, am pierdut tot.
GHEORGHE
31 ianuarie 2015 at 10:05
„……atrasa vei fi de barbatul tau …….”Faptul ca femeia cauta iubirea ,inca de cand este copila,acolo unde nu este(in inimi seci de barbati),oare nu face orice pt. a o obtine?In timp,neobtinand ce-si doreste,mai binezis nestiind IZVORUL adevarat al IUBIRII,se perverteste ca noi toti barbatii,ca nu suntem mai buni, si ajung sa-si vanda sufletul pe 30 arginti.Sa nu uitam,ca asa cum sunt ele hulite si in aceeasi masura IUBITE,sunt MAMELE noastre capabile de sacrificii pe care niciun barbat,cu rare exceptii,nu le face…..”iar femeia prin nastere de prunci se va mantui…”Mila lui Dumnezeu nu are margine, si a Maicuti Lui.In iad de ne va trimite Dumnezeu,dupa moarte,dar si de acolo MILA LUI ne va scoate,pe cei ce am nadajduit in EL.
P.S.-am vazut multe femei care in tinerete au gresit, apoi au fost MAME DE EXCEPTIE.DOAMNE AJUTA!
GHEORGHE
31 ianuarie 2015 at 11:28
„De ce vedem partea goala a paharului?”-in contrapondere la titlu.
@Elena J,
e un site,de pe „de veghe patriei”,care m-a intristat(putin spus).M-am mirat ca l-ai publicat caci n-am vazut o lipsa de cultura duhovniceasca mai mare si de o prostie fara margini demna doar de SF.O insiruire de „fapte” fara cap si coada;bolnave, ce pot inbolnavi pe cei CE SE HRANESC CU LAPTELE DUHOVNICESC al cuvatului ,initiati prea putin in a discerne duhurile.DOAMNE AJUTA!
Elena J.
31 ianuarie 2015 at 16:46
Nu inteleg ce vrei sa spui. La care articol de pe „De Veghe Patriei” te referi si ce anume te-a intristat?
GHEORGHE
31 ianuarie 2015 at 23:44
Erata:Marturisiri pe blogul………
Elena J.
31 ianuarie 2015 at 23:47
Asa, si ce este in neregula la acel articol? Nu sunt fabulatii, nu sunt inventii. Administratorii acestui blog sunt demni de tot respectul si toata increderea. Sunt 3 baieti tineri, nationalisti ortodocsi care se lupta sa aduca adevarul la lumina si sa distruga minciuna. Eu le citesc blogul de mult timp si nu am gasit nimic in neregula pana acum, doar ca mai folosesc ei un limbaj mai dur si mai necenzurat, insa asta tot din dragoste pentru adevar si ravna pentru dreptate. Si zic ca nu ma insel in crezul meu. Iertare daca gresesc, frate Gheorghe. Tu culege numai ce consideri ca e bun si folositor sufletului tau, intentia mea nu este sa smintesc. Multumesc pentru frumoasele cuvinte din comentariul legat de ‘femeie’. Eu merg pe principiul: „Femeia te ridica, femeia te coboara. Femeia iti da viata, femeia te omoara.” … Dumnezeu sa ne binecuvanteze!
Radu
3 februarie 2015 at 16:10
„Vai de cele ce cos pernite fermecate pentru subsuori si fac marame pentru capul celor de orice statura, pentru a vana sufletele! Au doar vanand sufletele poporului Meu, va veti mantui sufletele voastre?” (Iezechiel 13, 18)
EXPLICATIE :
” Toate / toti aceia care se gatesc si umbla dupa moda, fie pentru desfranare, fie pentru oarecare alta pricina, vor plati pret de desfranare pentru tot sufletul pe care l-au facut sa cada. ”
Sper sa va fie de folos tuturor si femeilor si barbatilor !
ortodoxia2013
5 aprilie 2016 at 21:19
Reblogged this on Ortodoxia -singura Biserica adevarata.