Nu poți fi drept, dacă nu ești uman. Vauvenargues
Echilibrul și liniștea înlătură dezamăgirea și disperarea atunci când se obțin prin dreptate.
Omul drept nu este cel care nu nedreptățește pe nimeni, ci cel care, având putere să facă rău, se ferește să-l facă. Pitagora
Părtinirea nu are ce căuta la împărțirea dreptății, la fel ca și cruzimea la condamnarea nedreptății, adică condamnarea nedreptății trebuie să fie dreaptă, să stopeze degradarea dreptății pentru a nu putea fi blamată de nedreptate.
Una dintre legile Împăratului roman Hadrian se referă la faptul că intr-un stat e nevoie să fie adoptate de către conducători doar acele legi care pot fi cu adevărat aplicate.
Existența unei legi morale și a dreptății este suficientă pentru a menține ordinea, pentru înlăturarea dominației negativității prin implementarea unor norme fundamentale, ca de exemplu respectul pentru viață, grija față de copii, respectul față de bătrâni.
Impresia mea este că se poate dovedi foarte ușor că în spiritualitatea unei colectivități rolul cel mai important îl are descoperirea propriilor adevăruri în care normele de drept au la bază un cod moral religios.
Dreptatea ocupă un loc important între virtuțile oamenilor ce exprimă idei și bunuri prețuite de oameni prin care se distinge binele de rău.
Dacă un om ucide un alt om ar fi drept ca și el să fie ucis, însă nu este ucis pe motivul că legile nu permit aplicarea acestei pedepse și din punct de vedere religios nu ai dreptul să iei viața unui om, numai Dumnezeu este în măsură să decidă câtă viață are acel om.
Pe calea dreptății se află viața, iar calea nebuniei duce la moarte. Septuaginta, Prov., 12, 28.
Există un cadru legal de înfăptuire a dreptății care se aplică și justiției, ținând cont de adevăr și numai de adevăr, folosindu-se de jurământul promisiunii cu toate că promisiunea este suficientă pentru a pune preț pe omul care-și dă cuvântul. Hristos condamnă jurământul și recomandă să-ți ții cuvântul dat deoarece el trebuie să exprime realitatea legăturii dintre cuvânt și faptă.
Cel mai bun mijloc de a-ți ține cuvântul este să nu îl dai niciodată. Napoleon Bonaparte
Ființa umană are înrădăcinat adânc simțul dreptății. Cine iubește, depășește cu mult dreptatea – dreptul și legea – nu pentru faptul că este ceva din afară, ci pentru că este ceva ce caracterizează actul ca atare: numai cel drept știe să iubească
Cărțile se scriu din cărți și nimeni nu poate demonstra care a fost primul: „oul sau găina”. E important să scrii ce simți, să fii bine documentat în ceea ce scrii și să nu te consideri singurul care tratezi problema respectivă, înlăturând părerile celorlalți. Nu poți fi „unul” deoarece există numai „Unul Dumnezeu” – Puterea absolută.
Prin iubire se ajunge la adevăr și dreptate deoarece îți dă putere să învingi orice obstacol.
Dreptatea poate merge și singură, nedreptatea are nevoie de multe cârje de argumente. Nicolae Iorga
Adevărul trebuie recunoscut deoarece omul este dornic de adevăr și însetat de dreptate, iar acolo unde există adevăr este de așteptat să fie și dreptate.
Sensul public și logic al adevărului și dreptății este legat de bunul-simț, de un exercițiu al adevărului pentru a scoate în evidență dreptatea.
De multe ori îți trebuie curajul de a vedea adevărul acolo unde el există. Emil Cioran
În popor se spune că: „mori de foame cu pâinea în straiță umblând să găsești adevărul”, și totuși nu-i așa deoarece până la urmă îl găsești dacă asta e dorința ta: „Nu e greu să găsești adevărul. E greu să ai dorința de a-l găsi.”. Nicolae Iorga
Lupta pentru descoperirea adevărului cere multă prudență și multă răbdare: „Nimic nu cere mai multă prudență decât adevărul.” Baltasar Gracian
Dacă dreptatea ar fi o sârmă aș îndrepta-o. Eugen Barbu
Viața omului și modul de a trăi sunt convingătoare atunci când determinările vieții devin realizări dependente de dreptate și adevăr.
Adevărul este unul singur nu este un plural, este un adevăr fix, conceptual, care denotă o realitate. Adevărul nu poate fi relativ, el este real și nu poate fi subiectiv.
ecreator.ro
florin m
26 iunie 2017 at 13:24
A republicat asta pe florin m's Blog.
mariadumnezeu
27 iunie 2017 at 2:27
Traducerea la acel text.
Aici vă este scrisă soarta. Tot un adevăr.
Faceți-vă mai multe copii xerox pentru luare la cunoștință, dar vor fi și așa suficiente.
Voi poate ați uitat, dar universul nu uită niciodata nimic.
Totuși există Dumnezeu. Voi ânsă veți fi pe bună dreptate mai puțini.
Există totuși o dreptate, și ea a ajuns acum.
Voi acum 70 de ani ați masacrat ca niște viteji viețle la jumătate din omenire.
Ați masacrat cu toata cruzimea fără să țineti seama de suferințe și pierderi.
Milioane de omeni nevinovați și-au găsit moartea groaznică cu suferința crâncenă.
Femei, copii, bebelasi, mame și fice, băieți și tați, brutal și fără milă masacrați.
Ați maltratat o masă imensă de oameni, ați experimentat cu cea mai mare cruzime pe oameni și ia-ți eliminat ca niște sălbateci.
La cea laltă jumătate ați provocat o jale fără sfârșit și de neuitat.
Milioane se suflete care nici astăzi nu și-au găsit liniștea și pacea.
Milioane de copii care nu și-au mai văzut tatal niciodată.
Milioane de femei rămase pe drumuri și miloane de copii orfani.
Miloane de fice și mame discriminate și violate simultan în grup.
Ați provocat o criză cu foamete în întreaga lume.
O catastrofa de nedescris, o catastrofă ce n-a mai văzut istoria cu evoluția încă niciodată.
Ați eliminat totul cu cea mai mare cruzime și fără nicio milă.
Ați saturat pământu de sânge nevinovat.
Ați provocat miliarde de lacrimi amare.
Suflete care nu și-au mai găsit niciodată liniștea și pacea.
Suflete care și astăzi încă mai plâng și sunt plânse.
Amintiri care nu pot fi uitate niciodată.
Oameni nu se uită, oameni se jelesc.
Astăzi la fel ca și acum 70 de ani, sunteți aceiași kriminali barbari si perfizi ca atunci.
Nimic nu s-a schimbat, doar tactica voastră mizerabilă și unortodoxă.
Sunteți aceiași legionari hapsâni și perverși idem portretului lui Hittler.
Aveți același virus și aceiași genă bolnavă ce-a rămas înradacinată până astăzi.
Aveți doar o altă înfățișare cu o alta mască. Un zâmbet perfid desenat într-o alură technică.
Dar în spatele măști domnește acelaș concept, aceleași dorințe cu același ideal.
Astăzi însă faceț totu cu o viclenie morală și cu ajutoru banilor.
Bani au doar atâta timp o valoare cât în spatele lor stă o putere.
Bani unei țări se pot tipări în funcție de auru pe care îl deține în patrimoniu.
Dar la câți bani aveț voi a-r trebui să aveț mai mult aur ca noi cărbuni.
Ați înșelat și aveț țara plină cu sclavi.
Veți primi aceleași drepturi pe care le-aț împartit altora.
Pentru voi rămane valabil testamentul cel vechi.
Om pentru om și dinte pentru dinte.
Nu ați evoluat încă până la cel nou, pentru el nu sunteți încă suficient de pregatiți.
Acasta va fi urmatoarea voastră sarcină.
Mila voastră ați cautat-o timp îndelungat în portretele altor dumnezei.
Acum mă întreb, ce oare aveți acasă și în sufletele voastre dacă în instituii publice favorizatii fără rușine idolii?
Ați umilit cu josnicie prin picturi și desene cu subânțeles într-o instituție de stat pe iubita nostră Fecioara Maria.
Asemenea în imediata apropiere la-ti umilit și pe fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos.
Vă stau aceleași drepturi la discreție, și aceiași soartă precum au avut-o Evreii.
Aveți dreptul la libera alegere în lumea mare, unde doriti.
De aici incepe cronologul.
Amanunte și informații despre mizeria de popor care sunteți vor veni din România.
Netrebnicul vostru președinte îl puteți lua imediat acas.
Freza și păru puteți să i-o faceti singuri. Sampon va fi din abundență.
Acasta este dreptatea. Aceasta este valoarea și prețul barbarismului obținut acum 70 de ani.
Nimic din ceea ce e pe pământ nu se uită.
Nicunul din oameni nu se uităm totu stă scris în caietu lui Dumnezeu.
Acasta este ziua meritelor. Faceți-vă mai bine valiza.
Timpul paradisului vostru a expirat si e epuizat.
Va trebuii să munciți și voi ca sclavi, la fel cum au muncit până acum sclavi la voi.
Să învățați și voi să primiti directive, și să învățaț să munciți și voi la jupân.
Să cunoașteți și voi cum e să fi umilit, si să vă câștigați existența cu capu plecat.
Să predați patentu mortii și să preluați patentu de cizmar.
Să plecați frumos în lumea mare și să vină la voi Ruanda si Etiopia.
Și ei sunt oameni și n-au facut încă la nimeni rău.
Sa-u hrănit doar din mână în gură cu durerea, foamea și umilința.
Totul are timpul lui, nimic nu rămâne nescimbat și infinit pe acest pământ.
Stapinul pământului nu se află pe pământ.
Acesta a fost, acesta este, și va rămâne mereu și pururi doar unicul Dumnezeu.
Timpul vostru a sosit acum să-l căutați pe Dumnezeu pe întreg pământu.
Pe Dumnezeul cel adevărat, cu adevărata dreptate și iubire.
Trăiască adevărata dreptate cu adevăru iubirii de Dumnezeu!
Limir J.
mariadumnezeu
28 iunie 2017 at 22:27
Ea a înțeles adevăru, noi nu-l înțelegem.
Dar la început câteva adevăruri despre internet.
Ce bun a-r fi fost internetu fără reclame, să vezi doar ceea ce te interesează.
Dacă și așa e o afacere pe bani a-r trebui să fie măcar fără reclame.
Reclamele la rându lor sunt psihologie curată cu caracter bolnav.
Ai reușit deja să descoperi că aceste reclame sunt montate cu o definiție plină de strategie?
Nu orce apare oriunde. Iar când apare deranjează cu conținutu exact la temele pe care ia-r deranja pe ei.
Internetu ca idee n-ar fi fost rău, dar a devenit o arenă de toreadori și simultan e spionu nr. 1 pe pământ.
Se pot scrie multe despre subiect, dar doresc să amintesc doar câteva cuvinte:
De net, de mobil, de GPS și interceptare.
Deci legat de spionaj, dacă ei vor să găsească pe cineva îl poate localiza cu o exactitate de câțiva metri. Așa cum noi găsim orice pe net, așa și ei găsesc pe oricine.
Telefonu se poate intercepta și atunci cînd nu e folosit, atîta timp cțt are o resursă de energie e un potențial activ de spionaj și doar cu bateria scoasă sau epuizată devine sigur.
Ca principiu de funcționare această platformă de net e un sistem deschis, totu e posibil, totu se poate programa cu ajutoru softului.
Softu nu se poate tasta, e fără greutate, masă și volum, fizic e invizibil așa ca diavolu.
Altfel așa cum nu vedem un soft, nu vedem nici ce se ascunde în el.
Vedem numai ceea ce ne-a fost programat să vedem.
Și pentru că softurile au portiță de actualizare, ”update”, nu se știe niciodată cine intră și ce scoate pe portiță.
Cu alte cuvinte ei știu tot când vor să știe ceva, numai că noi suntem naivii care nu știm ce se petrece în spatele cortinei.
Nimic nu e sigur pe calculator, doar ei sunt din ce în ce mai siguri că pun stăpânire până și pe sentimentele noastre.
Nu există secrete pe net sau pe calculator, numai că ei păzesc bine acest secret.
Cine sunt acei ” ei ” ?
Ei, sunt aceia care ne conduc și fac afacerea, noi suntem doar catârii care trag în jugu afaceri lor.
Afacerea lor cu lumea virtuală pare să nu mai ia sfârșit.
Dar știai de ce? Pentru că toată technica are rezerve imense, se construiește din nisip.
Cât nisip este în lumea asta știe numai Dumnezeu.
Sunt pline mările și oceanele de nisip.
Nisipu e elementu de bază din care se fabrică și sticla dar și siliciu technic.
Siliciu e singuru element care are proprietăți semiconductoare.
Monitoarele, calculatoarele, telefoanele, …. toate au ca element principal de bază nisipu.
Da uite despre asta nu se prea vorbește că a-r strica faima afaceri.
Deci noi pe de o o parte muncim în mare parte pentru nisip, și ei pe de altă parte pun balastru și pe cer.
Și asta o fac conștienți și la propriu și la figurat, odată cu technica astrală, și odată ne închide orizonturile cu Dumnezeu.
Noi acum suntem într-o spirală și nici măcar nu ne dăm seama ce-am făcut cu lumea lui Dumnezeu.
Multe se văd, multe le vede doar Dumnezeu.
Uite măcar un exemplu.
Așa cum se știe toată technica mobilă funcționează pe principiu propagării.
Toate funcționează pe principiu magnetismului în diferite game de oscilație.
Undele magnetice nu se văd, nu se simt, nu dor, nu au miros, dar ele există.
Acum imaginează-ți că noi oamenii le-am putea vedea, că aceste unde magnetice a-r avea densitate vizibilă sau le-am putea simți măcar cu unu dintre cele cinci simțuri.
Și acum te întreb cum ar fi în ochii tăi lumea undelor magnetice? Sau ce ai simți tu în imaginația ta când ști că fiecare telefon, fiecare wierless răspândește un câmp de radiație continu?
Eu, cred că la câtă technică e în lumea asta ori nu sa-r mai vedea om cu om, ori sa-r sufoca unu după altu.
Acum legat de subiect, mă întreb de ce oare o mulțime de păsări sunt pe cale de dispariție și multe au și dispărut deja?
Nainte erau în țara noastră plin de rândunele, acum au cam dispărut.
Păsările au un spirit de orientare natural, dar probabil viciile noastre a distrus natura lor.
Să fie asta un semn de evoluție? Și unde evoluăm atunci?
Altfel în ciuda faptului că se construiește lumea din beton și totu se asfaltează și pare curat, lumea noastră e o lume tare murdară.
Din păcate tot mai multă lume își îngrădesc sufletu în vicii cu nisip și beton, în case și vile departe de libertatea și frumusețea iubirii cu Dumnezeu.
Limir cu Maria Dumnezeu.