RSS

Arhivele lunare: octombrie 2016

Harul lui Dumnezeu se indeparteaza de la noi din cauza faptelor si a modului nostru de a vietui

Poate să revină la un moment dat, după multă rugăciune, ascultare faţă de voia lui Dumnezeu şi smerenie. Totuşi cheia acestor lucruri este iubirea noastră. Odată i-am întrebat pe îngeri: Unde vrea Dumnezeu să fiu? Ce vrea să fac? Răspunsul categoric a fost: Unde te duci, ce faci, cum trăieşti, dacă îi ajuţi pe alţii sau nu contează prea puţin. Doar un singur lucru este important: calitatea şi cantitatea iubirii pe care o dăruieşti tuturor, fără discriminare.

K.: Ce vreţi să spuneţi prin calitate şi cantitate?

Maica Gavrilia: Calitatea este determinată de acordarea iubirii fără a aştepta răsplată. În ceea ce priveşte cantitatea, iubirea trebuie să fie fără sfârşit, până la punctul jertfei de sine. Căci iubirea fără sacrificiu nu este iubire după Dumnezeu. Dar ce fel de sacrificiu? Acela care nu este perceput ca fiind sacrificiu! În asemenea măsură! Nu este genul de calcul care spune: Am sacrificat asta şi asta, şi ce am primit în schimb? Acest lucru este fariseism!

Maica Gavrilia, ganduridinierusalim.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 octombrie 2016 în Uncategorized

 

„Mama, si daca iadul chiar exista?”

Avea numai 12 ani, dar pe ea o preocupa veșnicia. Veșnicia aceea despre care auzise la ora de religie și nu de la mama ei. Chiar citea în particular cărți împrumutate de la biblioteca școlii, cărți religioase, duhovnicești în care nu lipseau subiecte precum: Dumnezeu, suflet, rai, iad, păcat, veșnicie…

Mama ei nu-i vorbise niciodată despre așa ceva pentru că mai întâi ea însăși nu credea. Ba chiar o prigonea pe fata ei, zicându-i să mai înceteze cu lecturarea unor astfel de cărți până nu ajunge spălată pe creier detot. Dar fata nu se lăsa, credea mai tare în cuvântul ce-l auzea la ora de religie și pe care-l iubea așa de mult, decât în cuvântul rece și indiferent al mamei. Fiind, totuși, constrânsă și nevoită să renunțe la a mai citi texte religioase, a avut într-o zi o discuție foarte aprinsă cu mama ei:

„Mamă, eu nu cred că noi, oamenii, am apărut din neant, din întâmplare. Nu cred că n-ar exista cineva care să dirijeze întreg universul acesta. Nu cred că noi ne „tragem” din maimuță și nu dintr-un Dumnezeu. Nu pot crede că am fost creați de Dumnezeu doar pentru acest pământ. Nu cred că totul se sfârșește aici. Trebuie să fie ceva mai mult de atât, mai mult decât putem vedea noi aici și percepe. Nu cred că preoții chiar spun minciuni. Nu cred că toți cei ce merg la biserică sunt niște proști. Or fi 2, 3, 10… dar toți, mamă? Toți cei care stau la rând ore în șir la Sfintele Moaște, chiar sunt toți atât de naivi? Toți cei care și-au dat viața pentru Hristos, oare s-au jertfit în zadar? Cine ar accepta să moară fără a urmări un scop anume? Oare de ce erau toți bucuroși și senini când îi chinuiau prigonitorii? Oare chiar nu-i durea? Nu vedeau ei nimic în acele momente? Oare să fi fost atât de proști încât să accepte să fie jigniți și chinuiți fără a avea un crez anume, fără a aștepta ceva în schimb? Oare cei ce mor chiar să se sfârșească cu ei totul în mormânt?…

Sunt lucruri pe care nu le pot înțelege în profunzimea lor, mamă, dar cu toate acestea le cred pentru că le simt. Și chiar de-aș închide ochii să nu le mai văd și să nu le mai aud, mă mustră conștiința fiindcă mi le dovedește relitatea zilnic.

Oare chiar și bunicii – părinții tăi – la care spui că ai ținut atât de mult, dacă au plecat dintre noi cei vii, oare chiar nu mai există? Oare să-i pierdem atât de ușor și să nu ne mai aducem aminte de ei printr-un niciun fel de pomenire, amintire? Oare, dacă au ajuns în iad? Dacă acel iad în care tu nu crezi, chiar există? Dacă totuși putem face ceva pentru cei morți, pentru sufletul lor și noi nu facem pentru că nu credem? Dacă slujbele de la biserică chiar au putere să-i scoată pe cei adormiți din chinuri și noi nu o facem? Dacă vei ajunge și tu acolo din cauza necredinței tale? Dacă eu nu-ți voi face nicio pomană, pentru că așa am fost învățată, pentru că nici tu nu le faci bunicilor?”…

La auzul acestor întrebări și zbucium interior al fetei sale, mama nu a fost înduioșată așa cum ar fi trebuit, dar a fost pusă pe gânduri serios și căuta de atunci să afle răspunsul la toate acele întrebări înfricoșătoare pe care i le pusese fata sa, nemaiinterzicându-i de atunci să cerceteze cărți despre credință, ba mai mult, se documentau împreună, întărindu-se duhovnicește și luminându-se de noile descoperiri și totodată bucurându-se.

Elena J.

 
Un comentariu

Scris de pe 15 octombrie 2016 în ELENA J., IAD

 

Din intelepciunea Sf. Serafim de Sarov

Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea nu va bea niciodată. Așterne-ți acolo unde își face culcuș pisica. Mănâncă fructul, care a fost atins de un vierme. Culege cu îndrazneală ciuperca pe care stau gâzele. Sădește pomul acolo unde sapă cârtița. Casa clădește-o pe locul unde se încalzește șarpele. Fântâna sap-o acolo unde se adăpostesc păsările pe arșiță. Culcă-te și trezește-te odată cu păsările – vei culege toate grăunțele de aur ale zilei. Mănâncă mult verde – vei avea picioare puternice și inimă rezistentă, precum viețuitoarele codrului. Inoată des – și te vei simți pe pământ precum peștele în apă. Privește cât mai des cerul – și vor deveni gândurile tale ușoare și limpezi. Taci mult, vorbește puțin- și în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îți va fi liniștit și plin de pace.

Sf. Serafim de Sarov

 
2 comentarii

Scris de pe 12 octombrie 2016 în SFATURI

 

Vac­cin­urile duc la izbuc­nirea bolilor autoimune

Vac­cin­urile duc la izbuc­nirea bolilor autoimune (DZ, scle­roza in placi, boli reumat­ice, col­ita ulcero-hemoragica la per­soane pre­dis­puse genetic sau pot influ­enta nefa­vor­a­bil evo­lu­tia lor (Fourneau 2004, Wraith – 2003). In Ger­ma­nia nu mai este oblig­a­to­rie vac­cinarea la copii de cativa ani, intru­cat s-au rapor­tat anual inva­lid­i­tati grave post­vac­cin 1995–2004 din­tre care 60% au fost despagu­bite.
Toate sta­tis­ti­cile inter­na­tionale dovedesc diverse fal­si­fi­cari intru­cat vac­ci­nar­ile au fost sustinute din interes si igno­ranta a fenomenelor postvaccin. Se chel­tu­i­esc mai multi bani pen­tru pro­pa­ganda vac­cin­u­lui decat pen­tru cerc­etarea lor pe ter­men lung. Pen­tru a insela opinia pub­lica si cor­pul med­ical, fab­ri­can­tii de vac­cin­uri arata curba descresca­toare dupa intro­duc­erea vac­cin­u­lui, dar de fapt boala infec­tioasa era in scadere put­er­nica inainte de vac­cinare iar intro­duc­erea aces­tora a deter­mi­nat izbuc­nirea unor epi­demii ale bolii impotriva careia tre­buia sa se imunizeze.
Daca se mai con­tinua vac­cinarea va aparea in cat­eva decenii o patolo­gie noua, cea a soci­etatii vac­ci­nate (a spus acum 31 ani Dr. Del­oge in lucrarea sa „Ten­dencer de la med­i­cine contemporane”). Rog a se medita asupra numaru­lui cres­cand de cazuri de can­cere si DZ.
Prin­cip­iul vac­ci­nar­ilor oblig­a­torii n-ar fi tre­buit accep­tat nicio­data de guverne pen­tru ca el con­travine prin­cipi­ilor ele­mentare ale drep­turilor omu­lui. Este vorba de nere­spectarea opiniei si lib­er­tatilor individuale. Actul vac­ci­nal a devenit o psi­hoza si un ade­varat act de cred­inta in atot­put­er­ni­cia med­icala!

Dr. Mihailescu Gavriil

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 octombrie 2016 în SFATURI

 

Visam, dar fara Dumnezeu

Visăm, nu e vorba că nu mai visăm. Ba chiar o facem cu poftă. Lăsăm mintea să croiască loc prin tuneluri de dorințe, pe poduri de plăceri și pe drumuri de agonisire. Visăm la o casă mai mare, la o mașină mai tare, la haine mai multe, la un concediu de vis. Nu e asta problema noastră a oamenilor, că nu mai visăm. O facem. Visăm, dar am uitat să mai visăm cu Dumnezeu. ASTA e de fapt problema. Visând fără El, visăm mărunt și sărac. Visăm omenește. Dacă am visa cu Dumnezeu, am visa la o inimă mai curată. La o dragoste pură. La un loc în Cer. La o gură hrănită. La o bucată de Cer pe-un pământ sec. Toții oamenii care au visat cu Dumnezeu au realizat mult mai mult decât și-a putut imagina cineva vreodată. Au realizat imposibilul. Inumanul. Irealul. Asta pentru că Dumnezeu e prea mare pentru vise mici.

Alina Ilioi

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 octombrie 2016 în Uncategorized

 

Despre dragoste

Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeuti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.  Si iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine. Sacrificiul da profunzime oricarei relatii. E cel care fixeaza iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad. De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase? Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.

Pr. Pantelimon, Manastirea Oasa

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 octombrie 2016 în DRAGOSTEA

 

De ce nu-i putem trece pe sinucigasi la pomelnic?

Știm cu toții că sinuciderea este un păcat foarte mare înaintea lui Dumnezeu deoarece numai El are dreptul să ia viața unui om, pentru că El i-a dat-o și tot El decide și când să o ia, nu omul. Așadar, fiind un păcat de neiertat, biserica interzice ca astfel de persoane să fie pomenite la Sf. Liturghie, iar dacă omul nu vrea să asculte, va avea mari nenorociri fiindcă suferința ce trebuie să o poarte cel condamnat la iad pentru păcatul săvârșit, se răsfrânge asupra celui viu, asupra acelei persoane care a trecut pe pomelnic sinucigașul.

Consecința neascultării, pedeapsa, trebuie purtată de către cineva. E drept că pomenindu-l îi vei ușura din chinuri, dar ești tu în stare să porți suferința în locul lui? Poți lua asupra ta păcatul lui, poți suferi în locul lui pentru a-l răscumpăra, pentru a-i ușura din chinuri sau chiar pentru a-l scoate definitiv din iad? Dacă da, îndrăznește să treci pe pomelnic pe cei ce s-au omorât singuri, dar să te aștepți la ispite grele, la încercări, necazuri, boli și pagube, iar dacă vin asupra ta, să nu cârtești, poartă-le cu răbdare căci știi care e scopul lor.

În fond, cine poate înțelegea acestea, realizează că e vorba de o jertfă de răscumpărare, pe care dacă știi că nu o poți purta, mai bine nu o lua asupra ta ca să nu fii batjocorit de diavol. Pentru cei ce s-au sinucis avem voie să ne rugăm și să îi pomenim numai în rugăciunile particulare de acasă, altă dezlegare nu ne dă biserica.

La fel și în cazul celui aflat în boală. Ești tu în stare să porți din crucea lui, să-i porți boala? Pentru că Dumnezeu dacă dă o suferință, trebuie ispășită, trebuie consumată cumva, de către cineva. Ne rugăm de multe ori pentru cel bolnav și cerem să vină asupra noastră boala lui, dar nu toți conștientizăm că avem puterea cuvântului și că rugăciunea chiar o poate împlini Dumnezeu. Unde vede Dumnezeu credință, dragoste și puterea de a ne jertfi pentru cel ce ne rugăm, rugăciunea va fi fără îndoială ascultată și împlinită. Dar să vadă o nevoință adevărată și persistentă: rugăciuni cu lacrimi, posturi, ajunări, metanii, milostenii și fapte bune de orice fel. Dragostea ce o purtăm pentru cei dragi are puterea să convertească suflete atunci când Duhul Sfânt lucrează.

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 octombrie 2016 în ELENA J., MOARTE

 

In fiecare seara sa ne cercetam pe noi insine si sa ne pocaim de pacatele noastre

Când intri în biserică, să-ţi aduci aminte că ea este casa lui Dumnezeu. Să stai în ea cugetînd neîncetat în mintea ta că te afli în casa Lui. Şi să nu laşi nici o clipă să fugă din mintea ta gîndul că Dumnezeu Se afla alături de tine. Şi să nu-ţi îngădui niciodată, sub nici un motiv, vreo libertate şi vreun confort în mişcările tale, cât timp te afli înlăuntrul bisericii.

Cu cât trăieşti mai atent şi mai aspru, cu atât mai sălbatic te ataca vrăjmaşul. Încearcă să te tragă în păcat mai ales în sărbători. Să le aştepţi pe toate. Să fii pregătit pentru toate… Domnul este îndurător. Sărbătorile pricinuiesc daruri. Şi voi veţi lua ceva şi vă veţi încredinţa de asta după mulţi ani, poate chiar după 40 de ani… Atunci veţi înţelege ce dar v-a trimis Domnul în sărbătoarea cutare.

Gîndurile îndoielii, precum şi cele ruşinoase şi de hulă, trebuie să le dispreţuiţi. Să nu le daţi nici o importanţă! Dispreţuiţi-le! Şi atunci vrăjmaşul diavol nu va mai rezistă, ci va fugi. Diavolul nu rezistă dispreţului, deoarece a fost călcat. Dar dacă începeţi totuşi acest dialog cu gîndurile (nu uitaţi că gîndurile aceste nu sunt ale voastre, ci ale vrăjmaşului, venite din afară), diavolul vă va aduce atâtea gînduri, încât vă vor încovoia şi aşa vă vor “întuneca”.

Să nu daţi importanta faptului că după Sfînta Împărtăşanie vă vin multe gînduri urâte şi dorinţe rele. Satana va lupta mai tare în această zi, ca să vă pierdeţi folosul ce l-aţi primit. (…) Şi să nu spuneţi niciodată: “Mâine mă voi împărtăşi“, ci: “Dacă Domnul se va milostivi şi mă va învrednici, mă voi împărtăşi“.

Cînd te tulbura gînduri de frică pentru mâhnirile ce vor urma, să nu începi să vorbeşti cu ele, ci să spui simplu: Facă-se voia Domnului! Şi asta te va umple de linişte. Toate faptele noastre cele bune trebuie să fie încercate, adică probate dacă sunt cu adevărat după Dumnezeu. Toate, chiar şi credinţa noastră. Încercarea se face prin amărăciuni şi suferinţe

Mîndria este urmată la fiecare pas de desfrânare. Aşadar este bine să ne osîndim pe noi înşine şi să ne smerim. Mulţi urca spre cer, ducînd cu ei multe osteneli şi izbânzi, dar nu vor să se smerească.

Mintea se luminează atunci cînd se îndeletniceşte cu cercetarea Scripturilor şi cu rugăciunea. În timp ce, afundîndu-se în cele pămînteşti se face grea şi neputincioasă să înţeleagă cele duhovniceşti. De asemenea este absolut necesar să cercetăm cărţile duhovniceşti ca să ne ajute să ne luptăm şi să biruim patimile. Iar patimile le biruim uşor atunci cînd sunt numai în gînd. Cînd trec în cuvinte şi în fapte, se înrădăcinează.

Atunci dezrădăcinarea lor este foarte grea, dacă nu chiar imposibilă. Toată viaţa monahului este o luptă cu gîndurile sale şi de aceea este nevoie de Rugăciunea lui Iisus. Cine nu s-a unit cu Domnul Iisus aici, nu se va uni cu El niciodată, spune Sfîntul Simeon Noul Teolog. Cuvinte înfricoşătoare! Să păziţi TĂCEREA cât puteţi de mult. Dar cînd sunteţi întrebaţi, chiar şi în biserică, să răspundeţi fără să vă întărâtaţi sau să vă posomorâţi.

Celui care flecăreşte nu-i este cu putinţă să trăiască în trezvie. Acesta va avea în permanenţă imprăştierea minţii. Din tăcere se naşte liniştea, iar din linişte rugăciunea. Este cu putinţă să se roage omul care are mintea împrăştiată? Ia aminte! Viaţa cu trezvie şi atenţie înlesneşte rugăciunea şi ne duce aproape de Dumnezeu. Ia aminte la tine însuţi! Tăcerea este o nevoinţă! Cel ce se dă pe sine acestei nevoinţe să se pregătească de mâhniri, pentru că tăcerea nu se dobîndeşte nici repede, nici uşor.

În fiecare seară să vă cercetaţi pe voi înşivă şi să vă pocăiţi de păcatele voastre. Cercetarea vieţii noastre ne povăţuieşte la cunoaşterea neputinţei noastre şi la pocăinţă. Iar pocăinţa ne povăţuieşte la neîncetată pomenire a lui Dumnezeu şi a morţii. De noi depinde începerea unei vieţi de atenţie şi trezvie.

Frică de lume şi de viaţa lumească este o frică mîntuitoare. Fugiţi de acest monstru înfricoşător, adică de lume! Dumnezeu să vă ajute să fugiţi de ea cu totul. Să vă temeţi numai de păcat.

Domnul ne-a făgăduit că ne va ierta păcatele dacă ne pocăim, iar nu că vom trăi şi mâine. De aceea, este absolut necesar ca în oricare din situaţii, bune sau rele, să păzim poruncile şi datoriile noastre, fără să uităm vreodată cuvintele: “Iată, ACUM este vremea potrivită, iată, ACUM este vremea mîntuirii”.

Sf Varsanufie de la Optina, ganduridinierusalim.com

 
Un comentariu

Scris de pe 3 octombrie 2016 în DESFRÂNARE, DIAVOL

 

Grija zilei de maine intuneca si ziua de azi

Mi-a pătruns soarele în casă pe fereastră și am tras draperia să nu mă mai deranjeze. Mi-au zâmbit copiii dimineață în drum spre serviciu, iar eu am stat rece și încruntat. Mi-a bătut vecinul la ușă să mă întrebe ce fac, dar eu nu i-am deschis. A înflorit liliacul a doua oară și nu l-am văzut. Nici privirea nu mi-am ridicat-o să văd norii albi și pufoși, am stat cu ochii în pământ împovărat de griji. S-au copt merele, a trecut și vara iar eu nu am simțit. Rândunica și-a făcut cuib în fața casei mele, dar n-am avut timp s-o văd. Am ridicat fruntea din pământ pentru că nu vedeam nimic din cauza grijilor și am început să zâmbesc, am văzut ca viața e minune.

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 3 octombrie 2016 în ELENA J.

 

Cuminecatura

Cuminecătură,
Dulce-mbucătură,
Sfântă băutură
Ce-am luat în gură.

Tu m-ai ridicat
Și m-ai luminat
Cu Trupu-Ți curat
Și-acum sunt salvat.

Să nu pleci din mine,
Că-s gol fără Tine
Și îmi este bine
Cât Harul mă ține.

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 3 octombrie 2016 în ELENA J.