O lume fara Dumnezeu si fara suflet

În acest secol, eroismul a fost învins de laşitate, calitatea copleşită de cantitate, omul dominat de tehnică; duhul a fost subordonat materiei, adevărul răstălmăcit dialectic, binele uitat de atâta răutate, iar creştinii prigoniţi de anticreştini.

Lumea actuală este în plină învălmăşeală, căci coordonatele ei principale fac viaţa insuportabilă. Bogaţii nu se mai satură de bogăţii şi vor să stăpânească pământul, iar  puternicii nu mai au limită în putere şi retează orice opoziţie din lume. Tehnica ne copleşeşte şi pe noi şi natura, devenind un coşmar. Nu vrem să mai murim, din care cauză ucidem pruncii ce-şi anunţă apariţia la porţile vieţii. Ne urâm între noi, încât am devenit insensibili la suferinţa reciprocă ce ne-o cauzăm. Simţurile declanşate, epuizate, denaturate, au pus stăpânire pe mintea oamenilor. Valorile acestei lumi izvorăsc din egoism, materialism şi ateism. O lume fără Dumnezeu şi fără suflet.

Răul nu se declară ca rău, ci se justifică drept bine, dar după rezultatele lui nefaste el se demască. Răul nu spune că vine de la diavol, dar refuză să se închine lui Dumnezeu şi prin asta îşi dezvăluie reaua credinţă. Răul minte vorbind adevăr (răstălmăcește), răul face rău justificându-l ca bine, răul urâţeşte lumea, deşi se prezintă ca un estet. Răul este ipocrit cu risipă de inteligenţă, dar vine o vreme când el se vădeşte gol-goluţ, respingător şi înspăimântător. Deşi pare abstractă, credinţa e concretă. Deşi pare imposibilă, credinţa e reală. Deşi pare grea, credinţa e uşoară. Deşi pare oarbă, credinţa e lumină. Deşi are origini divine, credinţa se plineşte prin oameni.

Ioan Ianolide „Deținutul profet”

Publicitate