RSS

Puterea pocaintei si a lacrimilor

31 mart.

Ne povestea părintele nostru (este vorba de Părintele Efrem, fost stareţ «egumen» la Mănăstirea Filoteu, în prezent Egumen al Mănăstirii Sfântului Antonie cel Mare în pustiul Arizonei, şi duhovnic a peste 12 mănăstiri din Statele Unite ale Americii), că un om ajunsese până la vârsta de optzeci de ani şi trăia undeva în Detroit, extrem de bogat în cele lumeşti, dar nespovedit de-a lungul vieţii sale, cu multe păcate grele. Făcuse el şi unele milostenii, dar acestea din nesfârşitele lui bogăţii. Părintele nostru s-a dus la el acasă şi a văzut covoare şi tapiserii persane, lucrate de mână, de simţeai că te afunzi în ele, atât de moi şi de înalte erau, zece – cinsprezece centimetri. Părintele i-a vorbit şi a fost profund mişcat, s-a sfâşiat pur şi simplu sufleteşte din pricina remuşcărilor şi s-a spovedit. Ne zicea părintele: „Mă miram, din ce motiv acest om dur, cu inimă de piatră, şi care nu plânsese vreodată în viaţa sa, acum a plâns neîncetat, mai mult de două ore fără întrerupere. Bătrânul acesta, care acum se mărturisea, îngenunchiat, plângea încontinuu, încontinuu, încontinuu… Ce nu a scos la spovedanie din inima sa, ce nu a spus, ce nu făcuse…” I-a citit Părintele rugăciunea de iertare şi după ce şi-a plinit responsabilităţile la mănăstire, s-a retras la chilie. În ziua următoare a fost înştiinţat că bătrânul acela a murit pe neaşteptate. I-a adunat Părintele stareţ pe fraţi şi le-a zis: „Părinţi şi fraţi, vreau să vă vorbesc despre o mare taină. În mărturisirea acelui bătrân se ascunde o mare taină. Acesta ajunsese la o vârstă înaintată şi din punct de vedere clinic era sănătos. Niciodată nu fusese bolnav, nimic nu avusese vreodată. Toate acestea, dovedite medical. Nici măcar aspirine nu luase în viaţa sa. Bineînţeles făcuse ceea ce făcuse, şi Dumnezeu cunoştea acest lucru, dar vedeţi că l-a ţinut până în ceasul al doisprezecelea.”

În final s-a mântuit bătrânul, pentru că din moment ce Dumnezeu cunoştea că nu mai avea de trăit mai mult decât atât, timp de două ore a plâns necontenit. Plâns, plâns şi iar plâns, nu glumă. A spus clar, curat toate câte a făcut, i s-a citit rugăciunea de iertare, nu s-a împărtăşit. Probabil îi dăduse părintele un canon, când urma să se împărtăşească, dar problema nu este să te împărtăşeşti, problema, adică ţelul, este să te mântuieşti. Împărtăşirea omului cu Hristos se face în scopul de a fi în comuniune permanentă cu El. Să fii în comuniune cu Duhul Sfânt, să vină harul lăuntric, harul cel curăţitor, căci nu rânduim noi cât vom trăi aici pe pământ. Asta-i treaba Domnului. Dacă eu voi trăit mult sau puţin asta nu mă preocupă, nu eu hotărăsc acest lucru. Să îl rânduiască Hristos! Eu sunt însă în măsură să valorific vremea mea, timpul meu prezent, pentru a dobândi prezentul cel nesfârşit, adică, Împărăţia Cerurilor, iar aceasta prin rugăciunea neîncetată „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”

Efrem Ieromonahul, Schitul Vatopedin Sf. Ap. Andrei „Cuvinte simple din Sfântul Munte”

Reclame
 
4 comentarii

Scris de pe 31 martie 2014 în PACATE, POCAINTA

 

4 răspunsuri la „Puterea pocaintei si a lacrimilor

  1. ioan

    3 aprilie 2014 at 15:47

    cum adica „problema nu e sa te inpartasesti, problema e sa te mantuiesti”? ce fel de RATACIRE mai e si asta? ce spune Iisus Hristos – cine nu mananca trupul meu si nu bea sangele meu, nu are viata in el. cum ne putem mantui fara sa ne inpartasim? asemenea EREZIE si RATACIRE nici ca am mai auzit.

     
    • Elena J.

      3 aprilie 2014 at 19:43

      Nu este absolut nicio ratacire. E adevarat ca cine nu mananca Trupul Domnului nu va avea viata vesnica, insa parintele se refera la aceia care au pacate mari si nu au luat dezlegare sa se impartaseasca, sa nu deznadajduiasca din pricina aceasta, ci sa-si faca cu credinta si umilinta canonul ce li s-a dat, sa ia agheasma mare si sa aiba astfel nadejde ca se vor mantui. Caci mai bine este sa nu te impartasesti avand pacate mari, decat sa te impartasesti dar cu nevrednicie – asta e un pacat chiar foarte mare. Insa toate cu ascultarea duhovnicului.

       
  2. ioan

    3 aprilie 2014 at 23:16

    cum puteti sa sustineti asa ceva? mantuire inseamna viata vesnica si viata vesnica nu se poate fara trupul si sangele lui Hristos. vezi viata sf. Maria egipteanca, sf. Marcu etc. bineanteles ca nu toti care se inpartasesc se si mantuiesc, DAR e clar-NIMENI NU SE MANTUIESTE FARA SA SE INPARTASEASCA. deci invatatura de mai sus e o mare RATACIRE si SMINTEALA pt. ca pune pe un plan secund TRUPUL si SANGELE domnului nostru Iisus Hristos. ps. nu va lasati inselat de nume pompoase ca staret, egumen etc.

     
    • Elena J.

      4 aprilie 2014 at 16:21

      Nu pune pe niciun plan secund valoarea Sf. Impartasanii. Eu am inteles foarte bine ce vrea sa spuna parintele, tocmai scotand in evidenta cat este de mare pacatul de a te impartasi cu nevrednicie, cu pacate mari. Acest om din istorioara s-a mantuit datorita faptului ca a plans cu amar pentru pacatele sale de o viata, si s-a pocait sincer, de aceea l-a si primit Dumnezeu. Lucrurile sunt clare, nu cred ca mai e nevoie de alte polemici, nu e cazul.

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: