RSS

Rime pentru fiecare (2)

29 iul.

Sfinţii cât au fost de sfinţi, de curaţi şi de frumoşi, spovedeau pe la părinţi că sunt primii păcătoşi. Dar acum, ce-am auzit? Că sunt unii, dragă frate, care spun la spovedit: „Eu, părinte, n-am păcate!” Aceşti oameni „preacuraţi” sunt desigur „sfinţi”, e clar, şi ei trebuie notaţi, toţi, cu roşu-n calendar.

Sunt păcate-ntre păcate: unele sunt capitale, mai uşoare, sau de moarte, altele sunt doar greşale. A-ntrebat un oarecare, păcătos smerit – Ion: care este cel mai mare şi mai greu păcat la om? Şi-a răspuns acestui frate un duhovnic iscusit: Cel mai mare din păcate este cel nespovedit.

Zis-a un părinte mare că la vremea de pe urmă, oamenii vor da-n turbare, părăsind, mulţi, sfânta turmă. Doar puţini vor mai rămâne credincioşi, curaţi şi buni. Însă cei turbaţi vor spune că aceştia sunt nebuni. Iată azi cum se-mplinesc cele spuse de străbun, căci un om duhovnicesc e considerat … nebun.

Preoţii dacă greşesc, sunt tot oameni, tot făptură. Având har dumnezeiesc, au şi lupte pe măsură. Că un preot a greşit, doar c-ai auzit şi crezi, şi de-aceea tu la dânsul, nu mai vrei să apelezi. Chiar de-ar fi să fie-aşa, să-l cinsteşti ca pe Mesia. Şi te rog, nu confunda, preotul cu… preoţia.

La biserică nu vii, tot mereu o ocoleşti, nu îi laşi nici pe copii, căci pe preot nu-l iubeşti. Dacă-ţi vine cu botezul, te ascunzi din drumul său, iar în cale dacă-ţi iese, fugi cât poţi, că-ţi merge rău. Când la moarte, ai să vezi, ce-ai făcut cât ai fost viu, ai să vrei să fugi la preot, dar atunci e… prea târziu.

Înainte de potop, oamenii la gât purtau, butelcuţe mari cu dop, şi cu apă le umpleau. Când pe cale se-ntâlneau, apă îşi cereau îndată. Iată, deci, cum prevesteau ei, potopul cel de apă. Astăzi, doi când se-ntâlnesc, cer un foc, şi-şi zic: „Noroc !”. Iată, focul prevestesc, cer… potopul cel de foc.

Un păgân născut, crescut în credinţa lui păgână a aflat, mai de curând, de religia creştină. Şi uimit de-nvăţătura Domnului Iisus Hristos, colindat-a ţări creştine ca să capete folos. Dar în loc să vadă sfinţi, buni creştini, ce fac dovadă, a văzut că… cei mai mulţi, sunt creştini… doar de paradă.

Crucea-i dreaptă, fă-o drept ! Ca pe Domnul să nu-L superi; De la frunte pân’ la piept şi-o închei pe cei doi umeri. Unii când se-nchină, frate, dreapta-şi flutură-ntr-o doară, şi-nclinându-se de spate, zici că-ţi cântă la chitară. Tu, de-o faci cum se cuvine, ai să vezi ce supărare: cei ce nu ştiu să se-nchine zic că… prea faci crucea mare.

După-a Sa înţelepciune, Dumnezeu, Stăpân a toate, le-a făcut pe toate bune, ba mai mult, chiar, bune foarte. Dar l-auzi pe om că zice: „Vai, ce vânt e-n astă seară !”, „Vai, ce plouă !”,”Vai, ce ninge !”, „Vai, ce soare e afară !”. Doar un „vai”, iubite frate, mult să-l zici, eu te îndemn, ce-i mai vrednic decât toate: „Vai, ce… cârtitori suntem !”.

Sunt creştini ce cad mereu, după care se ridică; Iarăşi cad, chiar şi mai greu, şi petrec aşa cu frică. Unii creştini, şi sunt cam mulţi, nu au frică de cădere, nu se văd nicicând căzuţi, sunt vioi, au şi putere. Cine e-ntr-o groap-adâncă, şi îi place-n ea să şadă, stă acolo fără frică, de acolo… un’ să cadă ?

R. Iftinoiu 

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 iulie 2013 în Uncategorized

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: